Invenţie. Drepturi băneşti solicitate pentru exploatarea invenţiei. Calitate procesuală activă
| Comentarii |
|
Legea nr. 64/19911 art. 33 (actualul art. 32),
art. 37 (actualul art. 36)
Reclamanţii au calitate procesuală activă în cauza având ca obiect plata de drepturi băneşti pentru exploatarea invenţiei, calitate care derivă din aceea de coautori ai invenţiei, respectiv de moştenitori ai coautorului decedat.
In cauză există identitate între persoana reclamanţilor şi titularii drepturilor deduse judecăţii, conform art. 33 din Legea nr. 64/1991.
I.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 6513 din 31 octombrie 2008, nepublicată
Prin acţiunea înregistrată la 31 ianuarie 2001, reclamanţii R.C., T.V. şi U.l. au chemat în judecată pe pârâta SC E. SA Botoşani, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să o oblige pe pârâtă la plata sumelor de bani stabilite prin sentinţa civilă nr. 48 din 14 aprilie 1999 a Tribunalului Botoşani - 13.907.000 lei, 5.500.00 lei, respectiv 234.000 lei - reactualizate pe perioada de la data rămânerii definitive a sentinţei şi până la achitarea lor efectivă, care a avut loc în luna iulie 2001.
Ulterior, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei şi la plata drepturilor băneşti reprezentând 5% şi 2% din valoarea producţiei marfa, vândută şi încasată de către pârâtă, ca urmare a producerii şi vânzării a 29 de produse pentru care ei au calitatea de autori ai invenţiei, pentru perioada 1997-2000, precum şi până în anul 2003.
Pârâta SC E. SA a formulat cerere reconvenţională, solicitând obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor efectuate de ea în legătură
n Legea nr. 64/1991 a fost republicata în M. Of. nr. 541 din 8 august 2007.
cu aplicarea în producţie a invenţiilor acestora, despre care afirmă că nu s-au amortizat şi nu s-au recuperat; totodată, a cerut introducerea în cauză şi a SC E. SA, cu motivarea că din anul 1999 şi aceasta ar fi folosit şi ar fi obţinut beneficii de pe urma invenţiilor reclamanţilor.
Prin sentinţa civilă nr. 498 din 13 iulie 2004, Tribunalul Botoşani, Secţia civilă, a admis în parte acţiunea reclamanţilor, a obligat-o pe pârâtă să achite reclamanţilor suma totală de 204.600.416 lei, reprezentând reactualizarea sumelor de bani stabilite prin sentinţa civilă nr. 48/1999 a aceleiaşi instanţe, calculată pe perioada 16 mai 2000 -31 iulie 2001; a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantului R.C. suma de 227.951.039 lei, reclamantului T.V. suma de 209.787.911 lei şi reclamanţilor U.T. şi U.M. - moştenitorii reclamantului U.I., decedat pe parcursul procesului - suma de 209.787.911 lei reprezentând drepturi băneşti cuvenite ca urmare a folosirii invenţiei, fabricării şi vânzării produselor rezultate prin aplicarea invenţiei, ai cărei autori sunt reclamanţii, pe perioada 1997-2003; a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 6.800.000 lei cheltuieli de judecată către reclamanţi şi a respins ca nefondată cererea reconvenţională formulată de pârâtă, ca şi cererea de chemare în judecată formulată faţă de SC E. SA Botoşani.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele:
Sentinţa civilă nr. 48 din 14 aprilie 1999 a Tribunalului Botoşani a rămas definitivă la data de 16 mai 2000, iar la data de 14 iulie 2000, a fost învestită cu formulă executorie, în vederea punerii ei în executare.
Pârâta SC E. SA a achitat cu întârziere sumele de bani la plata cărora a fost obligată prin sentinţa menţionată, aşa încât reclamanţii au dreptul la reactualizarea sumelor de bani conform expertizei efectuate în cauză.
In ceea ce priveşte drepturile băneşti rezultând din folosirea invenţiilor, tribunalul a reţinut că pârâta a fabricat unele produse electrice în perioada 1997-2003, pe baza invenţiilor brevetate de reclamanţi, astfel încât aceştia urmează să beneficieze de drepturi patrimoniale în temeiul art. 37 din Legea nr. 64/1991, calculate în funcţie de efectele economice rezultate din exploatarea brevetelor şi aportul economic al invenţiilor.
Prin decizia civilă nr. 2922 din 10 decembrie 2004, Curtea de Apel Suceava a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei, având în vedere aceleaşi argumente ca şi prima instanţă.
Prin decizia nr. 10302 din 8 decembrie 2005, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Sccţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de pârâtă, a casat decizia curţii de apel şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a decide astfel, înalta Curte a reţinut următoarele:
în speţă, împrejurările de fapt nu au fost pe deplin stabilite, în condiţiile în care instanţele nu au verificat apărarea constantă a pârâtei în sensul că în perioada 1997-2003 a folosit revendicările brevetate de reclamanţi doar pentru fabricarea a 14 produse din cele 29 menţionate de reclamanţi în anexa cererii de chemare în judecată.
Instanţa a încuviinţat o expertiză de specialitate pentru a stabili care sunt produsele pentru care se utilizează soluţiile brevetate de reclamanţi, iar expertul P.D. a concluzionat că pârâta utilizează aceste soluţii doar pentru 14 produse.
în legătură cu acest expert însă, O.S.I.M. a comunicat că acesta nu are nici calitatca, nici competenţa de a realiza expertize de specialitate, dcoarece este angajat O.S.I.M.
Un alt expert numit în cauză, M.C., a calculat drepturile băneşti cuvenite reclamanţilor pentru perioada în discuţie, dar a apreciat că reclamanţii vor trebui să dovedească împrejurarea că pârâta a folosit în această perioadă brevetele reclamanţilor şi pentru diferenţa de produse, de la 14 la 29.
Având în vedere contradicţia dintre celc două expertize, instanţa de apel era datoare ca, în temeiul dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ., să pună în discuţia părţilor administrarea unei alte expertize de specialitate.
înalta Curte a dispus casarea deciziei în vederea efectuării unei noi expertize pentru a se stabili dacă în perioada 1997-2003 pârâta a folosit revendicările brevetate de reclamanţi şi pentru ce număr de produse, precum şi a unei expertize contabile prin care să se calculeze drepturile băneşti şi în funcţie de situaţia în care pârâta a utilizat invenţiile, aşa cum pretinde, doar pentru realizarea a 14 produse.
înalta Curte a mai stabilit ca, la rejudecare, să se aibă în vedere şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru anul 1997, invocată de pârâtă şi, totodată, să se analizeze dacă renunţarea reclamantului la judecata primului capăt de cerere, consemnată în încheierea de la 12 septembrie 2001, produce efecte juridice, respectiv dacă reclamantul a avut mandat special din partea celorlalţi reclamanţi pentru acest act de dispoziţie.
Prin decizia civilă nr. 12 din 25 ianuarie 2008, Curtea de Apel Suceava, Secţia civilă, rejudecând apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei nr. 498 din 13 iulie 2004 a Tribunalului Botoşani, l-a admis şi a schimbat în parte sentinţa, în sensul că: a obligat-o pe pârâtă să achite reclamanţilor suma totală de 5.700 RON, în loc de 204.600.416 lei, reprezentând reactualizarea sumelor stabilite prin sentinţa civilă nr. 48/1999 a Tribunalului Botoşani, a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantului R.C. suma de 8.447 RON în loc de 227.951.039 lei, reclamantului T.V. suma de 7.774 RON în loc de 209.707.911 lei şi reclamantelor U.T. şi U.M. suma de 7.774 RON în loc de 209.707.911 lei, reprezentând contravaloarea drepturilor băneşti cuvenite pentru folosirea, fabricarea şi vânzarea produselor pe baza invenţiilor brevetate de reclamanţi şi cedate sub licenţă protejată, pe perioada 1998-2003; a constatat prescris capătul de cerere referitor la drepturile băneşti cuvenite pentru anul 1997; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei; a respins ca inadmisibilă cererea apelantei de a se restabili situaţia anterioară executării silite a sentinţei civile nr. 498 din 13 iulie 2004 a Tribunalului Botoşani şi i-a obligat pe reclamanţi să plătească pârâtei cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunţa această decizie, curtea de apel a avut în vedere următoarele:
Excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamanţilor pentru anul 1997 este întemeiată, având în vedere dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, în conformitate cu care termenul de prescripţie de trei ani a început să curgă la 1 ianuarie 1998 pentru drepturile aferente anului 1997 şi s-a împlinit la data de 1 ianuarie 2001, acţiunea fiind introdusă după epuizarea acestui moment, la data de 31 ianuarie 2001.
In ceea ce priveşte renunţarea la judecată, aceasta reprezintă un act de dispoziţie care în speţă nu a produs efecte, deoarece reclamantul R.C. deţinea pentru ceilalţi reclamanţi doar o procură generală, iar reclamanţii nu au fost prezenţi în instanţă şi nu au achiesat la declaraţia făcută de reclamant.
In ce priveşte cuantumul drepturilor băneşti, acestea au fost calculate şi sunt datorate pentru 29 de produse, aşa cum rezultă din suplimentul la expertiza în proprietate industrială efectuat de expertul B.I. şi necontestat de către apelanta-pârâtă, coroborat cu raportul de expertiză contabilă întocmit de experta B.B.G.
La reactualizarea sumelor de bani s-a corectat greşeala corectată iniţial de includere în calcul a sumelor care au fost deja achitate la data de 31 iulie 2004, ceea ce determina o dublă plată şi o îmbogăţire fară just temei a creditorilor.
Cererea de restabilire a situaţiei anterioare a fost considerată o cerere nouă în apel, inadmisibilă în conformitate cu dispoziţiile art. 294 C. proc. civ., nefiind vorba despre despăgubiri, dobânzi sau venituri survenite după judecata în primă instanţă şi nici despre compensaţia legală.
împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs pârâta, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
In dezvoltarea motivelor de recurs invocate, recurenta a susţinut următoarele:
1. La pronunţarea deciziei nu s-a ţinut seama că cei patru reclamanţi reprezintă de fapt interesele a trei coautori ai invenţiilor din cei cinci care au dobândit această calitate, aşa încât nu aveau dreptul să solicite pentru ei acordarea drepturilor băneşti care li s-ar cuveni celorlalţi doi coautori, care nu au făcut cerere de chemare în judecată.
Respingând această excepţie, instanţa de apel nu a respectat litera şi spiritul deciziei nr. 10302 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, încălcând totodată dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. şi principiul conform căruia interesul reclamantului trebuie să fie personal.
Solicită în acest sens modificarea deciziei, constatarea lipsei calităţii procesuale active a celor patru reclamanţi pentru drepturile cuvenite celorlalţi doi şi diminuarea obligaţiei de plată a pârâtei până la nivelul sumei de 4.799 RON către fiecare coautor.
2. In ceea ce priveşte renunţarea la judecată, instanţa de apel a apreciat corect că renunţarea nu are efect faţă de ceilalţi trei reclamanţi, dar a apreciat în mod incorect că nu ar avea efect nici faţă de autorul ei, sens în care solicită diminuarea obligaţiei de plată cu suma la care a renunţat reclamantul R.C., respectiv cu 1.900 RON.
3. Obligarea pârâtei la plata sumelor de bani stabilite prin hotărârea anterioară reactualizate încalcă dispoziţiile art. 1088 C. civ., în conformitate cu care la obligaţiile care au ca obiect o sumă oarecare daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală.
în speţă, dobânda legală pentru anii 2001-2004 este mult mai mică decât indicele de inflaţie, or, modul în care s-a recalculat suma dato
rată reclamanţilor a fost greşit, dcoarece s-a ţinut seama de indicele de inflaţie menţionat de experţii contabili.
Astfel, pentru anul 2002, indicele de inflaţie a fost de 1,178, ceea ce corespunde unei dobânzi de 117,8 % pe an, faţă de dobânda legală pentru acelaşi an, care a fost de 34,2%.
Pentru acest motiv, recurenta solicită casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, în vederea determinării suinelor datorate, luându-se în calcul numai nivelul dobânzii, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 1088 C. civ.
Intimaţii au depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Prin cererea depusă la dosar la data de 31 octombrie 2008, recurenta a solicitat instanţei să ia act că renunţă la criticile referitoare la modul de soluţionare a cererii de reactualizare prin aplicarea indicelui de inflaţie în locul dobânzii legale, respectiv la modul de soluţionare a cererii de renunţare la judecată a reclamantului R.C.
Cu alte cuvinte, recurcnta şi-a restrâns cererea de recurs doar la critica referitoare la lipsa de calitate a reclamanţilor de a solicita drepturi băneşti şi pentru coautorii invenţiei care nu au formulat cerere, depunând în acest sens şi concluzii scrise la dosar.
Având în vedere principiul disponibilităţii care guvernează procesul civil şi faptul că prin aceasta nu se vatămă vreun drept al
părţilor potrivnice şi nici nu se încalcă vreo dispoziţie legală, înalta Curte a ţinut seama de voinţa recurentci de a-şi restrânge cererea de recurs.
Analizând decizia prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut
de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., înalta Curte a constatat că recursul este nefondat.
Reclamanţii R.C., T.V., U.T. şi U.M. au calitate procesuală activă în cauză, calitate care derivă din aceea de coautori ai invenţiilor pentru exploatarea cărora solicită drepturi băneşti, respectiv de moştenitori ai coautorului decedat, U.I.
In cauză există identitate între persoana reclamanţilor şi titularii drepturilor deduse judecăţii, conform art. 33 din Legea nr. 64/1991.
In atare situaţie, excepţia invocată de pârâtă a fost corect respinsă de instanţa de apel.
Problema ridicată de pârâtă este, de fapt, nu aceea a calităţii procesuale a reclamanţilor, ci aceea a întinderii drepturilor solicitate de accştia.
Astfel, se susţine că au avut calitatea de coautori cinci inventatori, şi nu doar cei trei reclamanţi iniţiali şi că reclamanţii au obţinut plata unor sume de bani care includ şi drepturile cuvenite celor doi inventatori care nu au formulat acţiune.
Or, pentru ca instanţa de apel să se fi putut pronunţa asupra acestei chestiuni, pârâta ar fi trebuit să formuleze motiv de apel la adresa sentinţei şi să solicite administrarea unui probatoriu adecvat.
Verificând cererea de apel, înalta Curte a constatat că pârâta nu a formulat nicio critică pe acest aspect.
Contrar susţinerilor acesteia, nici decizia de casare pronunţată în primul recurs nu conţine vreo indicaţie conform căreia, la rejudecare ori la refacerea raportului de expertiză contabilă, trebuie să se verifice întinderea drepturilor reclamanţilor din perspectiva numărului de inventatori, pentru a se putea reţine nesocotirea art. 315 C. proc. civ.
Aşa fiind, pârâta nu poate solicita instanţei de recurs să se pronunţe omisso medio asupra unei chestiuni care nu a format motiv de apel, iar deciziei instanţei de apel nu i se poate imputa nicio nelc-galitate sub acest aspect.
In baza art. 312 C. proc. civ., înalta Curte a menţinut decizia şi a respins recursul ca nefondat.
| ← Invenţie. Drepturi băneşti cuvenite inventatorului.... | Marcă. Vânzare de produse contrafăcute. Infracţiune → |
|---|
