Marcă. Conflict cu nume de domeniu pe internet. Rea-credinţă la înregistrarea numelui de domeniu (LARO-PHARM / laropharm.ro)
| Comentarii |
|
Legea nr. 84/1998, art. 35 C. civ., art. 998-999, art. 1899
în cauză s-a constatat că numele de domeniu înregistrat de pârâtă este identic cu marca anterioară înregistrată de reclamantă.
Pârâta nu a justificat niciun moment alegerea denumirii, ce sugerează produse/activităţi/servicii farmaceutice, deoarece nu o foloseşte ca marcă de comerţ sau într-o altă manieră decât ca nume de domeniu.
Prejudiciul produs reclamantei constă în punerea acesteia în imposibilitatea de a-şi utiliza marca drept nume de domeniu de internet, în facilitarea comerţului electronic, cu indicarea zonei geografice „ro”.
Pe de altă parte, consumatorii sau comercianţii ce navighează pe internet pentru a afla informaţii legate de produsele marcate, având ca punct de plecare marca verbală, pentru a descoperi numele de domeniu, ajung la pârâtă, şi nu la reclamantă, obturând astfel existenţa unor potenţiali achizitori de bunuri oferite spre vânzare de intimată.
în atare condiţii, instanţa a reţinut reaua-credinţă a pârâtei la înregistrarea numelui de domeniu ce afectează drepturile de proprietate intelectuală ale reclamantei şi a dispus anularea înregistrării acestuia.
I.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 2279 din 13 martie 2007, în B.J. 2007, p. 177-180
Tribunalul Bucureşti, Sccţia a IV-a civilă, prin sentinţa nr. 490 din 17 mai 2005, a admis acţiunea formulată de reclamanta L. SRL, în sensul că a obligat pe pârâta SC W. SRL să desfiinţeze site-ul aflat pe internet la adresa http.www.laropharm.ro şi să anuleze înregistrarea numelui de domeniu sus-menţionat, hotărârea fiind pronunţată în contradictoriu şi cu pârâtul Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (I.N.C.D) - registrul ROTLD.
în motivarea soluţiei adoptate se arată cele ce urinează:
Acordarea de către ROTLD a dreptului de folosinţă a numelui de domeniu de internet „laropharm.ro” societăţii comerciale pârâte a cauzat
reclamantei un prejudiciu, conform dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 84/1998 şi art. 998 şi art. 1000 alin. (3) C. civ. Reclamanta, titulară a dreptului de marcă având aceeaşi denumire, nu poate să-şi achiziţioneze un nume de domeniu de la sursă, respectiv I.C.I., în zona „ro”, fiind lipsit de relevanţă faptul că aceasta poate folosi subdomeniile com.ro.
Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin decizia nr. 92/A din 25 mai
2006, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC W. SRL, pentru următoarele considerente:
Acţiunea întemeiată pe prevederile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 84/1998 priveşte exclusiv conflictul dintre marcă şi un semn distinctiv folosit ca marcă de către un comerciant.
In ceea ce priveşte conflictul dintre o marcă şi un nume de domeniu pe internet, acţiunca este una de drept comun, temeiul de drept fiind dispoziţiile art. 998-999 C. civ., răspunderea civilă delictuală, indiferent de scopul şi modul de folosire a site-ului, respectiv fară a distinge după cum site-ul este unul comercial, destinat efectuării de acte de comerţ sau nu.
In cauză, interesează din numele de domeniu de internet doar radicalul - „laropharm” - ales de titularul domeniului.
Prin înregistrarea cu rea-crcdinţă a unui nume de domeniu identic sau similar cu marca se săvârşeşte un fapt juridic civil ilicit, ce aduce atingere dreptului real absolut la marcă.
Apclanta-pârâtă nu a justificat niciun moment alegerea drept radical al numelui de domeniu al cărui titular este a elementului verbal arătat, identic cu marca anterioară, înregistrată de către reclamantă.
Prejudiciul produs titularului mărcii constă în imposibilitatea de a-şi înregistra propria marcă drept nume de domeniu de internet, cu indicarea zonei geografice unde se află server-ul (,4*0").
Instanţa a avut în vedere şi prejudiciul viitor, dar cert, deoarece potenţialii consumatori ai produselor reclamantei, în momentul în care vor dori să afle informaţii pe internet pornind de la marca verbală, vor găsi site-ul apelantei, şi nu pe cel al reclamantei.
Se arată că numele de domeniu nu este înregistrat în cadrul unei proceduri administrative obligatorii, supusă controlului judecătoresc pe calea contestaţiei, ci în baza contractului civil, nenumit, sinalag-matic, cu titlu oneros, de adeziune, încheiat la iniţiativa solicitantului.
Contractul fiind unul de adeziune, clauzele acestuia sunt prestabilite unilateral de R.N.C.
împotriva deciziei a declarat recurs apelanta-pârâtă, criticând decizia pentru nelegalitate din perspectiva motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru considerentele ce urmează:
1. Prima greşeală de interpretare a normelor juridice constă în aceea că, fară a exista cea mai neînsemnată probă la dosar, se consideră că înregistrarea s-a făcut cu rea-credinţă, fie cu scopul de a bloca titularul mărcii de a-şi înregistra un nume de domeniu incluzând marca sa verbală, fie în scopuri speculative, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 1899 C. civ., care instituie prezumţia legală a bunei-credinţe.
De altfel, reclamanta a procedat la achiziţionarea unui domeniu de internet care să conţină numele mărcii sale, „laropharin.com.ro'’.
Legea nu impune existenţa unui interes legitim la achiziţionarea unui domeniu de internet.
2. Instanţa a greşit atunci când a reţinut că proccdura de înregistrare a domeniului internet a avut la bază un contract civil, denumit „de adeziune”.
Reclamanta nu a dovedit existenţa unui contract civil între recurentă şi I.N.C., deoarece achiziţionarea domeniului s-a făcut de la SC M.M. SRL, şi nu de la I.C.I.
De altfel, un contract publicat pc un site internet, susceptibil de a fi modificat de către cel ce-1 afişează în fiecare zi, intră sub incidenţa prevederilor art. 953-961 C. civ., fiind nul absolut.
Pentru ca un contract de adeziune să existe, este necesară condiţia avizării prealabile, conform art. 5 pct. 2 din Legea nr. 193/2000, de către Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor, aviz ce nu există.
Intimaţii, prin întâmpinările formulate, au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate şi a
probatoriilor administrate în toate etapele procesuale, înalta Curte a reţinut că recursul este nefondat.
Revoluţia informatică din a doua jumătate a secolului trecut a condus la noi posibilităţi de comunicare, obţinere, stocare de informaţii, abilităţi ce au impus o nouă modalitate de a face comerţ, şi anume comerţul electronic.
Adaptându-şi legislaţia cerinţelor moderne ale comerţului, România a adoptat o seric de legi acoperitoare în mare parte noilor exigenţe: Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, Legea nr. 451/2004
privind marca temporală, Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic, Legea nr. 51/2003 privind regimul juridic al contractelor la distanţă.
Drept urmare, conceptul tradiţional de încheiere a contractului, când părţile negociază faţă în faţă, s-a modificat.
Multe dintre ofertele de contractare au la bază un contract tip la care aderă ori nu consumatorul.
In cauza de faţă, contractul de achiziţionare a numelor de domeniu a fost afişat pe internet. Respondentul (recurentul), prin achitarea preţului contractului, prin factura fiscală nr. 2494727 din 11 martie 2002, a aderat la clauzele prestabilite unilateral de ofertant.
Drept urmare, calificarea juridică dată de curtea de apel contractului încheiat, contract de adeziune, este corectă, dat fiind caracterul său sinalagmatic, cu titlu oneros, nenumit.
Apărarea recurentului în combaterea calificării contractului drept unul de adeziune, în sensul că era necesară avizarea prealabilă a contractului de cătrc Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor faţă de prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive dintre contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, este nefondată.
Legea nr. 193/2000 a fost modificată prin Legea nr. 65/2002, publicată în Monitorul Oficial nr. 52 din 25 ianuarie 2002. Printre modificări se numără şi abrogarea alin. (2) al art. 5, prin art. I pct. 3.
Drept urmare, neconfermitatea contractului de adeziune ce atrage nulitatea lui este ncrcală, întrucât la data la carc respondentul a achitat preţul serviciului - rezervarea de nume de domeniu - 11 martie 2002 condiţia avizării prealabile era abrogată.
De altfel, natura juridică a contractului încheiat de recurent este irelevantă în soluţionarea obiectului pricinii - desfiinţarea site-ului aflat pe internet la adresa http.www.laropharm.ro şi anularea înregistrării numelui la domeniu sus-menţionat aparţinând recurentului cât timp se discută reaua ori buna-credinţă a pârâtului la achiziţionarea numelui de domeniu din perspectiva răspunderii civile delictuale.
In comerţul electronic, un rol cheie este jucat de sistemul numelor de domeniu, deoarece fiecare domeniu are un nume care serveşte drept referinţă mnemonică.
Numele de domeniu facilitează găsirea locaţiilor pe internet şi permite comercianţilor să promoveze nume care să le identifice, să le
distingă de alte firme şi să atragă sau să reţină clicnţi pentru produsele oferite pe piaţă.
In cauza de faţă s-a constatat că numele de domeniu „LARO-PHARIvr este identic cu marca anterioară înregistrată de reclamantă.
Recurenta nu a justificat niciun moment alegerea denumirii ce sugerează produse/activităţi/servicii farmaceutice, deoarece nu o foloseşte ca marcă de comerţ sau într-o altă manieră decât ca nume de domeniu.
Mai mult, numele de domeniu ales nu descrie vreun atribut al serviciilor oferite de pârâtă.
De altfel, conform facturii arătate, pârâta a achiziţionat şi alte nume de domeniu fară legătură cu obiectul său de activitate: „vincon-românia”, „praktiker” etc.
Prejudiciul produs reclamantei constă, aşa cum de altfel s-a reţinut, în imposibilitatea de a-şi utiliza marca drept nume de domeniu de internet, în facilitarea comerţului electronic, cu indicarea zonei geografice „ro”.
Consumatorii/comercianţii ce navighează pe internet pentru a afla informaţii legate de produsele marcate, având ca punct de plecare marca verbală pentru a dcscoperi numele de domeniu, ajung la recurentă, şi nu la reclamantă, obturând astfel existenţa unor potenţiali achizitori de bunuri oferite spre vânzare de intimată.
Reaua-credinţă la înregistrarea numelui de domeniu, ce afectcază drepturile de proprietate intelectuală ale reclamantei, rezidă din faptul achiziţionării de nume de domeniu fară vreo legătură cu propriile activităţi comerciale, identice cu marca protejată.
Modul în care este concepută marca verbală „laropharirT, semnificaţiile denumirii alese - produse/activităţi/servicii farmaceutice -exclud alegerea denumirii din întâmplare, având în fapt semnificaţia căutării unor nume cunoscute, astfel cum rezultă şi din factura ce dovedeşte încheierea contractului contestat a exista.
Pentru considerentele arătate, instanţa, reţinând că nu sunt întrunite cerinţele motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.
Notă: Ultimele două hotărâri sunt numai în aparentă contradictorii în ceea ce priveşte condiţia existenţei ori inexistenţei unei
identităţi ori similarităţi între produsele/serviciile cărora li se asociază semnele în conflict.
In realitate, deosebirea este creată de temeiurile juridice diferite ale celor două acţiuni şi de situaţiile de fapt diferite din cele două speţe.
In primul caz, reclamanta a intentat o acţiune în contrafacere, întemeiată pe dispoziţiile art. 35 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998, situaţie în care era ţinută să facă dovada că pârâta utilizează un semn identic sau similar cu marca sa, pentru produse identice sau similare, cu posibilitatea generării unui risc de confuzie incluzând şi riscul de asociere a semnului cu marca.
Cum din probe a reieşit că între serviciile promovate de cele două părţi sub semnele în conflict nu există nici cea mai vagă legătură, s-a constatat neîndeplinită una din condiţiile impuse de textul de lege menţionat şi s-a respins acţiunea.
In cel de-al doilea caz, reclamanta a intentat o acţiune în răspundere civilă delictuală, susţinând că înregistrarea de către pârâtă cu rea-credinţă a numelui de domeniu identic cu marca sa îi prejudiciază dreptul asupra acesteia.
Pârâta nu numai că nu utiliza numele de domeniu în legătură cu vreo activitate comercială, pentru produse identice sau similare cu cele protejate de marcă, dar tocmai lipsa oricărei justificări în alegerea şi înregistrarea unui nume de domeniu care încorpora marca a fost considerată o dovadă de rea-credinţă din partea pârâtei.
| ← Marcă. Vânzare de produse contrafăcute. Infracţiune | Marcă. Conflict cu nume de domeniu pe internet. Acţiune în... → |
|---|
