Contract de garanţie imobiliară. Nulitate absolută
| Comentarii |
|
Legea nr. 36/1995, art. 99 C. civ., art. 1171, art. 1749 alin. (2), art. 1772
Faţă de dispoziţiile art. 1749 alin. (2) C. civ., art. 1171 şi art. 1772 C. civ., rezultă necesitatea constatării consimţământului prin act autentic, fiind necesară prezenţa părţilor în faţa notarului la autentificarea contractului de ipotecă, ori, în speţă, contractul de ipotecă fiind semnat în faţa salariatului pârâtei (inspector de credite), acesta neavând calitatea de funcţionar public, actul este lovit de nulitate absolută.
I.C.C.J., secţia comercială, decizia nr. 970 din 16 februarie 2005
(B.J. - Baza de date)
Reclamantele A.M. şi A.C. au chemat-o în judecată pe pârâta B. SA, sucursala Suceava, pentru a se constata nulitatea absolută a contractului de garanţie imobiliară autentificat sub nr. 6343 din 23 martie 1995 de fostul N.S. Suceava şi a se dispune radierea ipotecii din C.F. a C.C.S.I. şi R.F., cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa nr. 931 din 23 noiembrie 2000, Tribunalul Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea formulată de reclamanţi şi, în consecinţă a constatat nulitatea absolută a contractului de garanţie imobiliară autentificat sub nr. 6343 din 23 martie 1995 de N.S. Suceava.
Totodată, a dispus radierea ipotecii din C.F. a C.C.S.I. şi R.F.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că din declaraţiile date chiar de inspectorul de credite R.S.M., rezultă că reclamanţii au semnat contractul de garanţie imobiliară la sediul pârâtei şi nicidecum în faţa notarului public, încălcându-se dispoziţiile art. 1772 C. civ.
Prin decizia nr. 413 din 27 septembrie 2001, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei mai sus menţionate.
în motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut că faţă de dispoziţiile art. 1749 alin. (2) C. civ., art. 1171 şi art. 1772 C. civ., rezultă necesitatea constatării consimţământului prin act autentic, fiind necesară prezenţa părţilor în faţa notarului la autentificarea contractului de ipotecă, ori, în speţă, contractul de ipotecă fiind semnat în faţa salariatului pârâtei (inspector de credite), acesta neavând calitatea de funcţionar în sensul arătat, actul este lovit de nulitate absolută.
în consecinţă, a apreciat că sentinţa atacată este legală şi temeinică, fiind dată cu respectarea cerinţelor textelor imperative menţionate, coroborate cu art. 99 din Legea nr. 36/1995, iar criticile apelantei nu sunt pertinente.
împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs pârâta B. SA Suceava, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi menţinerea valabilităţii contractului de ipotecă autentificat sub nr. 6343 din 23 martie 1995.
Recurenta-pârâtă susţine, astfel, în esenţă, următoarele:
- greşit s-a reţinut de către instanţa de apel că în cauză nu au fost respectate dispoziţiile art. 1171 şi art. 1772 C. civ., motiv de casare prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., deoarece situaţia este contrară celei reţinute, contractul de garanţie imobiliară întrunind toate condiţiile prevăzute de lege, referitoare la valabilitatea sa;
- instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi a schimbat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, motiv de casare prevăzut de
art. 304 alin. (8) C. proc. civ., întrucât declaraţiile fostului inspector de credite nu au fost date în faţa instanţei care a soluţionat cauza;
- instanţele au dat o apreciere eronată probelor administrate, motiv prevăzut de art. 304 alin. (11) C. proc. civ., iar faptul că acel contract a fost semnat la sediul pârâtei nu este de natură să înlăture valabilitatea lui, atâta vreme cât din probatoriul administrat nu rezultă că actul nu a fost semnat şi în faţa notarului, fiind lipsită de importanţă data la care actul a fost autentificat. Recursul nu este fondat.
Din examinarea actelor dosarului, se constată următoarele:
Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., în conformitate cu care se susţine că în mod greşit s-a reţinut neîndeplinirea condiţiilor legale privind valabilitatea contractului de garanţie imobiliară se constată că:
Contractul în discuţie a fost semnat la sediul băncii, în faţa inspectorului de credite, angajat al băncii, ce nu avea calitatea cerută de lege, fiind încălcate dispoziţiile legale privind particularităţile întocmirii unui astfel de act, ce face parte din categoria contractelor solemne, respectiv solemnitatea, necesitatea întocmirii lui de către un funcţionar public care să aibă efectiv această calitate şi care să constate consimţământul părţilor prin act autentic.
Astfel fiind, având în vedere dispoziţiile art. 1171, art. 1749 şi art. 1772 C. civ., în mod corect instanţa de apel a reţinut că actul de ipotecă este lipsit de valoare, nefiind întocmit cu respectarea cerinţelor imperative menţionate şi, în consecinţă, acest prim motiv de recurs va fi respins, ca nefondat.
în ce priveşte critica fundamentată pe art. 304 alin. (8), în sensul că instanţa, interpretând actul juridic dedus judecăţii, a schimbat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, dând greşit relevanţă declaraţiilor fostului inspector de credite, atât timp cât aceste declaraţii nu au fost date în faţa instanţei, se constată că aceste declaraţii au fost date de fostul angajat al băncii în faţa organului de cercetare penală în calitate de învinuit şi în mod corect au fost avute în vedere de instanţă la soluţionarea cauzei, având în vedere că ele dovedesc că semnarea contractului de ipotecă a avut loc la sediul pârâtei la data de 20 martie 1995 şi a fost prezentat notarului spre autentificare ulterior, la 23 martie 1995, contrar dispoziţiilor legale.
Ca atare, declaraţiile fostului angajat al băncii au fost relevante în soluţionarea cauzei şi coroborate cu celelalte probe existente la dosar au condus la o interpretare corectă a actului juridic dedus judecăţii, şi nu greşită, aşa cum eronat susţine recurenta, şi, în consecinţă, şi această critică va fi respinsă, ca nefondată.
în fine, privitor la ultimul motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 alin. (11) C. proc. civ., potrivit căruia instanţele au dat o apreciere eronată
probelor administrate, se constată că textul legal invocat fiind abrogat expres, acest motiv nu mai poate fi pus în discuţie.
Astfel fiind, s-a reţinut că recurenta-pârâtă nu a formulat nici unul din motivele prevăzute limitativ de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., de natură să ducă la desfiinţarea hotărârilor pronunţate în cauză şi că hotărârile au fost legale şi temeinice, au fost menţinute, iar recursul pârâtei a fost respins, ca nefondat.
| ← Stingerea ipotecii. Hotărâre judecătorească. Autoritate de... | Contestaţie la executare. Ipotecă. Rezoluţiunea dreptului de... → |
|---|
