Legea nr. 221/2009 privind acordarea despăgubirilor morale şi materiale.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 512R din data de 11.03.2014
Legea nr. 221/2009 privind acordarea despăgubirilor morale și materiale. Incidența deciziei în interesul legii nr.6/2013 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la acordarea de despăgubiri pentru bunurile mobile .
Sediul materiei : art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 ; Decizia în interesul legii nr.6/2013 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 21751/3/2011, astfel cum a fost precizată la solicitarea tribunalului, reclamantul Stanca Mihail Nicolae a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând: obligarea pârâtului la plata sumei de 5000 Euro cu titlu de despăgubiri morale în baza Legii nr. 221/2009; obligarea pârâtului la plata daunelor materiale constând în cuantumul veniturilor neîncasate de către tatăl său în perioada 17.10.1959-09.05.1960 cât tatăl său a fost în detenție, la care se adaugă și contravaloarea inventarului agricol, produselor agricole și animalelor sechestrate și confiscate cu ocazia arestării abuzive a tatălui său, Stanca Sisoe, sume reactualizate cu coeficientul de inflație și rata dobânzii.
In motivarea cererii, reclamantul a arătat în esență că tatăl său a fost reținut în mod abuziv și ilegal pe data de 17.10.1959 până la 09.05.1960, pentru uneltire împotriva ordinii sociale, fără ca acesta să fi fost vreodată judecat, măsura fiind una cu caracter politic.
Ulterior, prin sentința nr. 9/1960 a fost achitat tatăl său pentru infracțiunea de lipsă din parohie, iar din această sentință, precum și din actele depuse de fosta securitate și din biletul de eliberare se recunoaște că măsura reținerii a fost abuzivă și ilegală.
Prin sentința civilă nr.1297/18.06.2012 pronunțată de către Tribunalul București, Secția a-IV-a Civilă, a fost respinsă, ca neîntemeiată acțiunea formulată de către reclamantul S.M.N., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Tribunalul a reținut că în speța dedusă judecății, măsura arestării tatălui reclamantului reprezintă o măsură cu caracter politic în sensul Legii nr. 221/2009, însă reclamantul nu a formulat capăt de cerere pe acest aspect.
În ceea ce privește solicitarea de acordare de daune morale aceasta a fost considerată ca neîntemeiată, având în vedere că prin decizia nr.1358/2010 din 21/10/2010 a Curții Constituționale, s-a stabilit că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
De asemenea, s-a reținut că analizând și Decizia nr. 12/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care este obligatorie pentru instanțe conform art. 329 alin 3 Cod procedură civilă tribunalul a stabilit că reclamantul nu mai are posibilitatea să obțină despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
În ceea ce privește daunele materiale solicitate prin capătul doi acestea tribunalul a stabilit că sunt neîntemeiate, întrucât reclamantul nu a depus la dosarul cauzei nici un înscris din care să rezulte eventualele bunuri confiscate prin măsura administrativă a reținerii, în sensul prevăzut de art.5 lit.b din legea nr.221/2009.
Pentru a se dispune restituirea bunurilor sau echivalentul bunurilor pierdute sau confiscate este necesară ca și condiție premisă prevăzută de art.5 lit.b din Legea nr.221/2009 ca aceste bunuri să fi fost confiscate prin măsura administrativă dispusă, ori din nici un act depus la dosarul cauzei nu rezultă că împotriva tatălui reclamantului a fost luată și măsura confiscării.
În al doilea rând, nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra acestora, prin absolut nici un mijloc de probă, deși sarcina probei aparține reclamantului conform art. 1169 C.civ.
În ceea ce privește solicitarea de obligare a pârâtului la plata veniturilor salariale neîncasate de către autorul reclamantului, aceasta este nefondată întrucât nici un text din Legea 221/2009 nu prevede posibilitatea pentru reclamant de a obține și contravaloarea veniturilor neîncasate în perioada de detenție.
Această perioadă de detenție a fost însă avută în vedere ca vechime în muncă și pentru acordarea unor drepturi prin Decretul-lege nr. 118/1990, conform deciziei nr.201/1999, însă în nici un caz reclamantul nu este îndreptățit și la plata unor venituri nerealizate de către autorul său în anii 1959-1960, neexistând nici o dispoziție legală în acest sens.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul S.M.N..
Prin decizia civilă nr.357/19.02.2013 pronunțată de către Curtea de Apel București, Secția a-IV-a Civilă, s-a admis recursul declarat, a fost casată în parte sentința civilă recurată și a fost reținut spre rejudecare capătul de cerere privind daunele materiale. De asemenea, au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței privind capătul de cerere având ca obiect acordarea daunelor morale.
În motivarea deciziei, s-a reținut cu privire la prima cererea că soluția respingerii primului capăt de cerere este legală având în vedere următoarele.
Prin decizia nr. 1354/20.10.2010 a Curții Constituționale (publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 761/15.11.2010) a fost admisă excepția de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile art. I pct. 1 și art. 2 din OUG nr. 62/2010, pentru modificarea și completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 06.03.1945 - 22.12.1989 și pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.
Prin decizia nr. 1360/21.10.210 a Curții Constituționale (publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 761/15.11.2010) a fost admisă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora pronunțate în perioada 06.03.1945 - 22.12.1989.
De asemenea, prin decizia nr. 1358/20.10.2010 a Curții Constituționale (publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 761/15.11.2010) a fost admisă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora pronunțate în perioada 06.03.1945 - 22.12.1989.
Deciziile Curții Constituționale produc efecte juridice erga omnes, iar dispozițiile legale constatate ca neconstituționale își încetează efectele juridice în termen de 45 de zile de la data publicării acestora, dacă în acest interval Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile constatate neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Pe durata acestui termen, actele normative constatate ca neconstituționale sunt suspendate de drept.
Curtea a constatat că reclamanta putea beneficia de despăgubiri morale în temeiul prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, dar în situația în care acest text de lege a fost declarat neconstituțional, temeiul juridic ce justifica acordarea acestor daune, nu mai există.
În ceea ce privește aplicarea Legii speciale reprezentată de Legea nr 221/2009 și a dreptul comun reprezentat de art 998-999 c civ Curtea constată că în concursul dintre acestea se aplică prioritar prevederile legii speciale.
În ceea ce privește jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului tribunalul a reținut, de asemenea, că în Cauza Beian împotriva României, Curtea a statuat următoarele: "32. Curtea reafirmă imediat că Convenția nu impune statelor contractante nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau prejudiciile cauzate înainte de a ratifica Convenția (a se vedea, mutatis mutandis, Kopecky împotriva Slovaciei [GC], nr. 44912/98, paragraful 35, CEDO 2004-IX).";
Referitor la cererea de constatare a caracterului politic atât din cererea principală cât și din cererea completatoare si precizatoare nu rezultă investirea instanței în acest sens ,astfel că și această critică este nefondată.
În consecință, Curtea, a respins ca nefondată critica vizând primul capăt de cerere.
În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere Curtea a avut în vedere dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
În speță, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat, pe lângă daune morale, și obligarea la plata unor despăgubiri materiale, constând în cuantumul veniturilor neîncasate de către tatăl său în perioada 17.10.1959-09.05.1960 cât tatăl său a fost în detenție, la care se adaugă și contravaloarea inventarului agricol, produselor agricole și animalelor sechestrate și confiscate cu ocazia arestării abuzive a tatălui său, Stanca Sisoe, sume reactualizate cu coeficientul de inflație și rata dobânzii.
Prima instanță a respins cererea reclamantului cu privire la bunuri mobile întrucât reclamantul nu a depus la dosarul cauzei nici un înscris din care să rezulte eventualele bunuri confiscate prin măsura administrativă a reținerii, în sensul prevăzut de art.5 lit.b din legea nr.221/2009.
Față de noul act depus la dosar în recurs constând în Proces verbal-opis,Curtea a reținut că bunurile a căror contravaloare este solicitată de reclamant sunt bunuri mobile constând în produse agricole și animalele sechestrate și confiscate cu ocazia arestării abuzive a tatălui său pentru care reclamantul urmează să precizeze dacă solicită restituirea tuturor bunurilor mobile cu destinație agricolă inserate în procesul verbal și valoarea sumelor pretinse.
În ceea ce privește solicitările referitoare la obligarea la plata unor despăgubiri materiale, constând în cuantumul veniturilor neîncasate de către tatăl său în perioada 17.10.1959-09.05.1960 cât tatăl său a fost în detenție Curte a constatat că aceste pretenții nu intră in sfera de aplicare a art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, care vizează numai echivalentul valorii bunurilor confiscate și nerestituite, nu și plata veniturilor neîncasate.
Față de împrejurarea că instanța de fond nu a lămurit situația de fapt cu privire la daunele materiale constând în bunurile confiscate, Curtea a admis recursul a casat în parte sentința recurată și a reținut spre rejudecare capătul de cerere privind daunele materiale, menținând celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
După reținerea cauzei spre rejudecare, au fost depuse precizări de către recurentul-reclamant cu privire la bunurile mobile, care au fost confiscate și cu privire la care solicită acordarea de despăgubiri materiale, în conformitate cu dispozițiile art.5 alin.1 lit.b din Legea nr.221/2009 (aflate la filele 135-136 din dosarul de recurs).
La termenul de judecată din data de 26.11.2013 a fost pusă în discuția părților incidența deciziei nr.6/15.04.2013.
În rejudecarea cauzei, după casare cu reținere, analizând incidența deciziei în interesul legii nr.6/2013 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, ținând cont de obiectul cererii de chemare în judecată și de precizările formulate, instanța de recurs constată că este nefondat capătul de cerere privind acordarea daunelor materiale, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art.5 lit.b din Legea nr.221/2009 "orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare";.
Din interpretarea dispozițiilor legale menționate rezultă că, pentru a se obține despăgubiri pentru bunurile confiscate, este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
1. persoana sau autorul acesteia să fi suferit condamnări sau măsuri administrative cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989;
2. prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative să se fi dispus confiscarea unor bunuri;
3. bunurile confiscate făceau obiectul de reglementare al legiilor speciale de reparații, însă nu au fost restituite în temeiul Legii nr.10/2001 sau ale Legii nr.247/2005.
În ceea ce privește cea de-a treia condiție, rezultă că numai echivalentul bănesc al bunurilor ce intră în domeniul de reglementare al acestor două acte normative de reparație poate fi solicitat în temeiul art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare.
Numai în acest fel se justifică trimiterea expresă a legiuitorului, în cuprinsul normei citate, la prevederile Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Or, așa cum rezultă din conținutul prevederilor art. 6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în domeniul de reglementare al acestei legi, astfel cum aceasta a fost modificată și completată prin Legea nr. 247/2005, nu intră decât terenurile și construcțiile (imobile prin natură), precum și utilajele și instalațiile preluate odată cu imobilul (imobile prin destinație).
Regula de interpretare logică ubi lex non distinguit, nec non distinguere debemus nu este aplicabilă normei analizate, întrucât ea presupune, prin ipoteză, un text legal conceput în termeni generali.
Or, deși în cuprinsul art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, legiuitorul reglementează acordarea de "despăgubiri reprezentând valoarea bunurilor confiscate", fără a distinge între bunuri mobile și bunuri imobile, ulterior, prin trimiterea expresă, făcută în cadrul aceleiași norme, la dispozițiile Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 247/2005, individualizează categoriile de bunuri pentru care pot fi acordate despăgubiri.
Raportarea făcută de legiuitor la cele două acte normative determină o distincție în privința bunurilor ce intră în sfera de reglementare a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, și înlătură aplicarea regulii de interpretare menționate anterior.
Astfel, Curtea constată că se pot acorda despăgubiri, în temeiul Legii nr.221/2009, numai pentru bunurile imobile sau mobile devenite imobile prin destinație, nu și pentru celelalte bunuri mobile.
Curtea învederează că nu este îndeplinită cea de-a treia condiție, deoarece bunurile menționate în cuprinsul precizării de la filele 135-136 din dosarul de recurs reprezintă bunuri mobile, și nu bunuri imobile, astfel încât nu intră în sfera de reglementare a Legii nr.221/2009.
În acest sens, a fost pronunțată și decizia în interesul legii nr.6/2013 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a statuat că " În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru aceleași categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparație, respectiv Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, sub imperiul cărora partea interesată să nu fi obținut deja o reparație";.
Pentru considerentele expuse, Curtea constată că cererea formulată de către recurentul-reclamant având ca obiect acordarea contravalorii inventarului agricol, produselor agricole și animalelor sechestrate și confiscate cu ocazia arestării abuzive a tatălui său, Stanca Sisoe este neîntemeiată.
În ceea ce privește susținerile recurentului-reclamant în sensul că au fost confiscate și bunuri imobile, instanța de recurs constată că acestea nu au făcut obiectul rejudecării cu reținere, în calea de atac a recursului, având în vedere limitele rejudecării, așa cum au fost stabilite prin decizia civilă nr.357/19.02.2013 pronunțată de către Curtea de Apel București, Secția a-IV-a Civilă.
Mai mult, prin cererea de chemare în judecată formulată pe rolul Tribunalului București, așa cum a fost precizată și completată (filele 23-24 dosar TB), nu s-a solicitat acordarea de despăgubiri materiale pentru bunurile imobile confiscate.
Pe cale de consecință, având în vedere că, în fața primei instanțe, nu s-a solicitat acordarea de despăgubiri materiale, având ca obiect bunurile imobile confiscate și, ținând cont de limitele rejudecării cauzei după casare cu reținere,
Instanța de recurs a respins, ca neîntemeiată, cererea privind acordarea daunelor materiale formulată de către reclamant, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Va dispune restituirea onorariului de expert în cuantum de 1.000 lei, către recurent, având în vedere că nu s-a mai efectuat în cauză raportul de expertiză.
(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A IV A CIVILĂ/DECIZIA CIVILĂ NR. 512 R/11.03.2014)
| ← Revocare donaţie; revendicare imobiliară; alte cereri. | Cerere de revizuire. Jurisprudență Revizuire → |
|---|
