Legea fondului funciar - Art. 13. Jurisprudență Fondul funciar
| Comentarii |
|
Tribunalul DÂMBOVIŢA Decizie nr. 281/10.06.2014 din data de 10.06.2014
În temeiul art. 13 din legea fondului funciar legiuitorul a acordat beneficiul reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor tuturor moștenitorilor autorului, cu respectarea proximității gradului de rudenie.
Prin cererea înregistrata pe rolul instanței la data de 01.09.2011 sub nr. 2690/284/2011 reclamanta Regia Naționala a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvica a chemat in judecata pe paratele Comisia Județeana de aplicare a Legii Fondului Funciar, Comisia Locala de aplicare a Legii nr. 18/1991 si, de asemenea, pe pârâții M.A., M.V. si I.B.G., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, in contradictoriu cu acestia sa se constate nulitatea absoluta parțiala a Amendamentului la Hotărârea nr. 72/1/20.06.2002, 81/2001 și 46/2006 cu privire la validarea anexelor si soluționarea contestațiilor prezentate de către Comisia Locala emis de Comisia Județeana de Aplicare a Legilor Fondului Funciar cu referire la art. 1 pct. 8 din acest Amendament.
In motivarea acțiunii s-a arătat ca în urma analizării contestației nr.433872011 formulată de către I.B.G.împotriva măsurilor stabilite cu ocazia analizării cererii nr.175/2005, prin care s-a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 216 ha teren cu vegetație forestieră de pe urma autorului N.G., Comisia județeană de fond funciar admite contestația și aprobă validarea în anexa 37 a suprafeței de 216 ha teren cu vegetație forestieră pe raza comunei Răcari, invalidându-se totodată suprafața de 78,8 ha cu aceeași categorie de folosință, de la autorul G.C.A., aprobată prin Amendamentul nr. 23198/2010.
Prin urmare, în baza actelor doveditoare depuse de I.B.G., inițial i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru 78,8885 ha teren cu vegetație forestieră de la autor G.C.A.
Împotriva hotărârii prin care I.B.G.a formulat contestație, susținând că este îndreptățită la reconstituirea a 233,67 ha deoarece preluarea averii a fost făcută pe numele defunctului N.G., în actele de preluare fiind menționat numele acestuia și că nici unul dintre moștenitori nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate.
În urma contestației formulate, deși pârâta I.B.G.nu a depus alte înscrisuri ca să aibă relevanță, Comisia Județeană a dispus reconstituirea dreptului de proprietate.
Se apreciază că prin admiterea contestației și validarea în anexa nr. 37 a suprafeței de 216 ha teren cu vegetație forestieră au fost avute în vedere exclusiv susținerile contestatoarei I.B.G.și nu înscrisurile depuse chiar de către aceasta din care rezultă că nu este îndreptățită la reconstituirea întregii suprafețe ce a aparținut lui N.G..
Din actele doveditoare depuse la Comisia Locală Răcari în susținerea cererii de reconstituire, rezultă că N.G., proprietarul suprafeței de 235 ha teren cu vegetație forestieră a decedat în anul 1943, iar moștenitorii acestuia, A.C.B.G.G., I.G. și M.G. au solicitat instanței deschiderea succesiunii partajarea averii acestuia.
Prin sentința civilă din 06.07.1944, pronunțată de Tribunalul Ilfov Secția II CC se dispune partajarea averii, inclusiv a pădurii, în baza unui raport de expertiză prin care se stabilesc loturile fiecăruia dintre cei 4 moștenitori ai defunctului N.G..
După deschiderea succesiunii, patrimoniul persoanei decedate se transmite către moștenitori, iar în urma partajului succesoral, fiecare moștenitor va deveni unic proprietar asupra unor bunuri individual determinate din patrimoniul succesoral, în cazul de față prin sentința prin care se dispune partajarea averii și se stabilesc loturile, în baza raportului de expertiză.
Este evident că menționarea într-un proces verbal încheiat la data preluării averii, martie l949, a numelui N.G. este o greșeală având în vedere că acesta nu mai trăia la acest moment și averea acestuia era deja intrată în posesia moștenitorilor.
În procesul verbal emis de Direcția Gospodăririlor Agricole de Stat în 1948 se menționează că se procedează la predarea primirea bunurilor moștenitorilor N.I.G.
Prin urmare, la data preluării terenurilor de către stat, în anul 1949 așa cum rezultă din procesele verbale depuse, N.G. nu mai trăia, averea sa era deja împărțită și intrată în posesia celor 4 descendenți.
La data de 02.03.2012, parata Comisia Locala Răcari a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii si a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, arătând că potrivit art. III din Legea nr. 169/1977, pe calea acțiunii în constatarea nulității absolute se poate obține desființarea actelor de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate, respectiv titluri de proprietate și procese verbale de punere în posesie.
În ceea ce privește hotărârea comisiei județene prin care s-au validat cererile de reconstituire a dreptului de proprietate, prin Legea fondului funciar, legiuitorul a prevăzut o procedură specială obligatorie, căreia împotriva acestor hotărâri se pot formula numai plângeri în termen de 30 de zile de la comunicare.
Dispozițiile art. III lit. a din Legea 169/1997 sunt aplicabile numai actelor de reconstituire - constituire a dreptului de proprietate (procese verbale de punere în posesie, titluri de proprietate, cu excepția hotărârii comisiei județene pentru care se prevede doar plângere).
Față de cele precizate, consideră că instanța urmează a cerceta dacă în prezenta cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 53 din Legea nr. 18/1991 republicată, potrivit cărora "împotriva hotărârii comisie județene se poate face plângere la judecătorie în a cărui rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile de la comunicare";.
Regia Națională a Pădurilor nu are calitate procesuală activă pentru a formula o plângere împotriva hotărârilor de validare a cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenurile forestiere.
Deși, potrivit art. 4 alin. 1 lit. j din Regulament, din comisia județeană de fond funciar fac parte și Directorul Regiei Naționale a Pădurilor sau un reprezentant al acesteia, această dispoziție legală nu este de natură a conferi Regiei Naționale a Pădurilor calitatea de parte în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor cu destinație forestieră și deci implicit legitimare procesuală activă pentru formularea unei plângeri în temeiul art. 53 alin. 2 din legea 18/1991.
La data de 09.05.2012, reclamanta a comunicat răspuns cu privire la excepția lipsei calității sale procesuale si a învederat că Regia Națională a Pădurilor - Romsilva prin direcțiile silvice aflate în subordonarea sa, nu se numără printre cei cărora Comisia Județeană Dâmbovița le comunică hotărârile adoptate prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire astfel că împotriva unei hotărâri de reconstituire RNP Romsilva nu poate formula contestație potrivit dispozițiilor art. 53(1).
Calea contestației împotriva hotărârilor comisiei județene întemeiată pe dispozițiile art. 53 (2) o au persoanele care au formulat contestații împotriva măsurilor stabilite de comisiile locale. RNP Romsilva - prin direcțiile aflate în subordinea sa nu poate contesta măsuri ale comisiei locale.
Potrivit dispozițiilor art. III, alin. 2 Legea nr. 169/1997 modificată prin Legea nr. 247/2005, text de lege pe care este întemeiată acțiunea, pentru promovarea unei acțiuni în constatarea nulității absolute a unui act de reconstituire este necesar să justifice un interes legitim.
Unitatea justifică interesul de a promova acțiunea, prin faptul că terenul figurează în amenajamentul silvic și este administrat de ea potrivit HG 229/2009, privind reorganizarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva.
Prin urmare, Romsilva ca regie de interes național, aflată sub autoritatea statului, prin autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură - Ministerul Mediului și Pădurilor, îi este conferit prin lege un drept real de administrare asupra fondului forestier proprietate publică a statului, drept în virtutea căruia poate exercita acțiuni în justiție în scopul apărării și asigurării integrității acestui fond forestier, în cadrul acțiunilor prevăzute de art. III alin. 2 Legea nr. 169/1997.
În virtutea acestui drept real de administrare, regia poate exercita în nume propriu acțiune în justiție pentru apărarea, conservarea și asigurarea integrității fondului forestier național.
Prin încheierea pronunțata in ședința din 16.05.2012, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale active.
La data de 23.11.2012 a fost înregistrata cererea formulata de numita Madar Ionica (fosta Lila) prin care învederează ca are dreptul la moștenire conform actelor menționate in cerere.
La data de 03.04.2013 apărătorul paratei I.B.G.a depus un înscris prin care a invocate excepția lipsei de interes in promovarea acțiunii, susținând că din acțiunea introductivă având ca petit anularea Amendamentului la Hotărârile nr. 72/1/20.06.2002, 81/2001 și 46/2006 prin care s-a admis contestația noastră nr. 4338/2011 cu consecința validării sale în anexa 37 cu suprafața de 216 ha teren cu vegetație forestieră, reclamanta invocă în esență, că suprafața totală de pădure - 235 ha a aparținut inițial defunctului N.G., că prin sentința din 06.07.1944 a Tribunalului Ilfov secția II CC s-a dispus partajarea averii defunctului - inclusiv suprafața de 235 ha pădure, aceasta fiind atribuită astfel: G.N.G. - lot.2 - 78,8885 ha; A.C.B. - lot. 3 - 78,8885 ha; I.P.G. - lot. 4 - 38,4033 ha; M.G. - lot 5 - 38,4033 ha, că după deschiderea succesiunii, patrimoniul persoanei decedate se transmite către moștenitori iar în urma partajului succesoral fiecare moștenitor va deveni unic proprietar asupra unor bunuri individual determinate, din patrimoniul succesoral, în cazul de față prin sentința prin care se dispune partajarea averii și se stabilesc loturile, în baza raportului de expertiză, că pădurea aparține pe loturi unor rude, respectiv unchii G.G. și G.M. (I.P.G. primindu-și lotul nr. 4 - 38,4033 ha iar A.B., fiind autoarea sa directă).
În aceste circumstanțe, reclamanta nu poate invoca niciun "folos practic imediat…"; în urma admiterii acțiunii, astfel că nu justifică nici un interes, terenul cu vegetație forestieră nerevenind Statului, ci unchilor săi. Or, suprafețele unchilor săi- G.G. și G.M. - 78,8885 ha + 38,4033 ha - îi revin tot ei, în calitate de moștenitor legal, aceștia neavând descendenți direcți.
Revenind la excepția invocată, este evident însă că reclamanta nu justifică nici un interes în promovarea acțiunii, acesta fiind justificat doar în cazul în care ar exista alți moștenitori acceptanți ai lui G.G. și G.M..
Au fost înaintate de reclamanta note cu privire la excepția lipsei de interes, iar prin încheierea din 17.05.2013 instanța a respins aceasta excepție.
Prin încheierea din 20.11.2013 instanța a respins cererea de intervenție formulate de M.I., ca fiind informa.
La data de 20.11.2013, după strigare cauza, a fost înaintata de către M.I. motivarea in drept a cererii de intervenție, in cuprinsul acesteia arătând ca plângerea îndreptată împotriva Comisiei Locale Răcari, Comisia Județeană Dâmbovița, Direcția Silvică Dâmbovița și I.B.G. actuala B.I., în care vizează nereconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr.247/2005, în care a solicitat prin cererea formulată dreptul de proprietate pentru terenurile și construcțiile aferente ce fac obiectul procesului verbal din data de 10.06.1949 și suprafața de 38 ha teren forestier, din care 14 ha se include în suprafața de parc și suprafața de 37 ha pădure fiind trecute în patrimoniul Silvic conform expertizei juridice din anul 2010, suprafața totală expropriată este de 75 ha teren forestier, terenuri ce fac obiectul Procesului verbal 10.06.1949.
A arătat că a formulat cerere de reconstituire în baza Legii nr. 247/2005 înregistrată la Primăria Răcari sub nr.58/29.09.2005 și cerere în baza Legii 67/2012 în care a solicitat terenurile ce fac obiectul Procesului verbal din 10.06.1949, că a revenit la cererea depusă de ea nr.58/2005, a solicitat în calitate de moștenitoare a def. S.D.C., să i se restituie terenurile acestor defuncți, făcând în cuprinsul cererii mențiunea despre aplicațiunea legilor funciare ce fac obiectul procesului verbal din data de 10.06.1949.
La această cerere a primit un răspuns formal și incomplet din partea Primăriei, sub nr.3977/13.05.2008.
A depus un memoriu la Prefectura Dâmbovița trimis la data de 04.06.2008 în care se aduce la cunoștință această situație.
La această cerere s-a dat un răspuns din partea Prefecturii, iar Comisia Locală dă un răspuns de un formalism ieșit din comun sub nr.10945/03.12.2008 prin care se invocă faptul că nu a dovedit proprietatea, că nu a depus cerere de retrocedare decât pentru 17.25 ha cu toate că există o sentință definitivă și irevocabilă din anul 2009.
Motivul de nelegalitate constă în faptul că a nesocotit dispozițiile art. 11 și 13 din Legea nr. 18/1991, ignorând cu desăvârșire probele pe care le-a făcut, în privința întinderii dreptului de proprietate și a calității sale de moștenitor.
În temeiul art.nr.51 din Legea nr. 18/1991, a solicitat terenurile ce fac obiectul Procesului verbal din 10.06.1949, unde au fost expropriați autorii săi.
In ședința din 18.12.2013, instanța a admis în principiu cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta M.I. și a dispus disjungerea ei, urmând a se forma dosar separat.
Prin sentința civilă nr. 1367/23.12.2013 Judecătoria Răcari a admis cererea, a constatat nulitatea absoluta parțiala a Amendamentului la Hotărârea nr. 72/1/20.06.2002, 81/2001 si 46/2006 cu privire la validarea anexelor si soluționarea contestațiilor prezentate de către Comisia Locala Răcari emis de Comisia Județeana Dâmbovița de Aplicare a Legilor Fondului Funciar cu referire la art. 1 pct. 8 din acest Amendament și a menținut Amendamentul nr. 23198/2010 cu privire la validarea suprafeței de 78.8 ha cu aceeași categorie de folosința, de la autor G.C.A.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrata sub nr. 175/26.10.205 la Primaria Racari, parata I.B.G. (căsătorita B.) a solicitat in temeiul Legii nr. 247/2005, in calitate de moștenitoare a defunctului N.G., reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren silvic de 216 ha situata pe raza orașului Răcari, Ghergani din totalul de 233 ha preluata de stat prin naționalizare, pe vechiul amplasament, sau pe un altul daca nu este posibil.
Prin Amendamentul nr. 23198/2010 cu privire la anexa 37 s-a dispus înscrierea paratei in aceasta anexa, respectiv validarea suprafeței de 78.8 ha cu aceeași categorie de folosința, de la autor G.C.A.
Împotriva acestui Amendament, parata a formulat contestație înregistrata la Primăria Răcari sub nr. 4246/29.04.2011, înaintata Comisiei Județene spre soluționare, înregistrata sub nr. 4338/17.05.2011.
Prin Amendamentul la Hotărârea nr. 72/1/20.06.2002, 81/2001 si 46/2006 cu privire la validarea anexelor si soluționarea contestațiilor prezentate de către Comisia Locala Răcari emis de Comisia Județeana Dâmbovița de Aplicare a Legilor Fondului Funciar cu referire la art. 1 pct. 8 din acest Amendament s-a admis contestația si s-a aprobat validarea in anexa 37, la regulament, a suprafeței de 216 ha teren cu vegetație forestiera si s-a invalidat suprafața de 78.8 ha cu aceeași categorie de folosința.
Din înscrisurile depuse la dosar, acte de stare civila, reiese că parata I.B.G. este fiica defunctului G.C.A., aceasta din urma fiind fiica defunctului N.G., autor de pe urma căruia parata a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate. Urmare a decesului acestuia din urma, prin sentința civila din 6 iulie 1944 pronunțata de Tribunalul Ilfov s-a constatat că de pe urma defunctului au rămas ca moștenitori trei fii G.G., A.C.B. si M.G. precum si o nepoata - I.G., fiica lui I.G. - fiu predecedat.
Conform aceleiași sentințe, in patrimoniul defunctului s-a aflat la data decesului moșia si pădurea Ghergani împreuna cu conacul in întindere totala de 602 ha, pădure fiind 235,4 ha, conform procesului verbal din 22.12.1943 întocmit in cadrul dosarului nr. 4867/943 al Tribunalului Ilfov.
Suprafața de pădure a revenit moștenitorilor, conform loturilor stabilite prin aceeași sentința, astfel G.N.G. si A.C.B. - cate 78.8 ha, iar pentru I.G. si M.G. - cate 38.4 ha.
In tabelele si procesele verbale întocmite in anul 1949 pentru preluare bunuri, se menționează numele N. G., aspect fata de care, in concluziile puse in fata instanței in ședința din 18.12.2003, apărătorul paratei a învederat ca a fost nevoit sa solicite reconstituirea după acest defunct, actele fiind întocmite pe numele acestuia.
Insa, chiar si in aceste condiții, fata de disp. art. 651 si art. 653 Cod civil, in vigoare din 1864, data decesului - data deschiderii moștenirii semnifica si data transmiterii acesteia către succesori, iar partajul care a fost efectuat in speță si-a produs efectul declarativ pana la același moment.
Ori, chiar daca in scripte a fost menționat defunctul, in puterea legii, de drept, chiar din momentul decesului, moștenirea sa a fost trecuta la succesori, acest efect fiind mai puternic decât consemnările din înscrisurile menționate.
Astfel, in mod corect, prin Amendamentul nr. 23198/2010 cu privire la anexa 37 s-a dispus înscrierea paratei in aceasta anexa, respectiv validarea suprafeței de 78.8 ha cu aceeași categorie de folosința, de la autor G.C.A., fiind respectata cota cuvenita mamei paratei in urma partajului.
Susținerea paratei in sensul ca ea este singura moștenitoare si a celorlalți urmași ai def. N.G., fapt ce ar constitui un argument in plus pentru respingerea cererii reclamantei, nu poate întemeia soluția instanței in acest sens întrucât, nu a făcut dovada formulării unei cereri de reconstituire si după ceilalți moștenitori, iar analizarea direct in instanța apare ca inadmisibila.
In plus, de pe urma def. G.I., a fost reconstituit dreptul de proprietate pe numele beneficiarei G.I. pentru suprafața de 10 ha teren cu vegetație forestiera ( titlu de proprietate nr. 123769/2002) si pentru suprafața de 28,4 ha teren silvic reconstituit pe raza comunei Runcu ( conform adresei nr. 734/23.01.2013 a Primăriei Racari) ceea ce atesta ca, a fost făcuta dovada existentei terenului in patrimoniul def. G.I.
Este de reținut si faptul ca, potrivit sentinței civile nr. 716/19.02.1993 pronunțata de Judecătoria Găești in dosarul nr. 6976/1992, petiționarul Alexandru Ștefan a cumpărat de la G.G. 1 ha pădure, cel din urma neputând sa vândă decât in condițiile in care avea respectivul bun in patrimoniu, toate acestea fiind dovezi ce susțin intrarea bunurilor in patrimoniul moștenitorilor.
Fata de cele expuse, in baza art. III din Legea nr. 169/1997 instanța de fond a admis cererea si a constatat nulitatea absoluta parțiala a Amendamentului la Hotararea nr. 72/1/20.06.2002, 81/2001 si 46/2006 cu privire la validarea anexelor si soluționarea contestațiilor prezentate de catre Comisia Locala Racari emis de Comisia Județeana Dâmbovița de Aplicare a Legilor Fondului Funciar cu referire la art. 1 pct. 8 din acest Amendament, urmând a menține ca valabil Amendamentul nr. 23198/2010 cu privire la validarea suprafeței de 78.8 ha cu aceeași categorie de folosința, de la autor G.C.A.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâta Comisia locală pentru aplicarea legilor proprietății Răcari și pârâta I.B.G., ambele invocând aceleași motive de nelegalitate.
Recurentele au susținut că reclamanta nu indică în acțiunea introductivă temeiul de drept invocat, art.III din Legea nr. 169/1997 la alin.l prevăzând 6 cazuri de nulitate diferite (cu regim juridic diferit) la lit.a alin.l și 7 cazuri de nulitate diferite prevăzute la Iit.b - h ale alin.l. Cum nici instanța nu indică în ce caz de nulitate se încadrează, soluția acesteia nu poate fi cenzurată, cu consecința încălcării dispozițiilor art.261 alin. 1 pct.5 C.proc.civ. și a anulării acesteia.
S-a susținut că singura referire a instanței asupra motivului de admitere a acțiunii o reprezintă constatarea că pârâta nu a făcut dovada formulării unei cereri de reconstituire și după ceilalți moștenitori, iar analiza direct în instanță apare ca inadmisibilă, însă dacă admiterea acțiunii se întemeiază pe neformularea cererii de reconstituire exprese de pe urma unchilor Gheorghe și Matei, soluția instanței trebuia să fie de anulare a Amendamentului în totalitate, nu doar în parte, căci a fost reconstituit dreptul de proprietate de pe urma defunctei A.B.G. - 78,8885 ha deși, nici de pe urma acesteia nu a fost formulată cerere, reclamanta, recunoscând dreptul de proprietate pentru terenul revenit defunctei A.B.G.prin sentința din 06 iulie 1944 - 78.8885 ha - acceptă, implicit, că cererea făcută pentru averea lui N.G., are valoarea juridică de cerere făcută și pentru cel puțin unul dintre moștenitorii acestuia și că instanța, menținând Amendamentul nr.23198/2010 - validarea suprafeței de 78,8 ha "de la autor G.C.A."; confirmă că cererea făcută pe numele lui N.G., reprezintă și cerere făcută pentru moștenitoarea acesteia - A.B.G.
Recurenții au arătat că normele Legii nr.18/1991 sunt interpretate cu dublă măsură pentru situații juridice identice, soluția fiind astfel nelegală, că art. III din Legea nr. 169/1997 nu prevede niciun caz de nulitate pentru neformularea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, astfel cum este motivată soluția instanței, că nici nu s-a solicitat o nulitate în funcție de gradul de rudenie față de persoana în numele căreia s-a formulat cererea de reconstituire, astfel că sentința este lovită de nulitate în absența temeiului de drept pe care s-a întemeiat.
De asemenea, s-a arătat că legea nu impune indicarea numelui autorului, cererea fiind făcută în nume propriu sau în calitate de moștenitor (art. 13 HG 890/2005), că eroarea din actele de preluare, nu poate fi ignorată sau minimalizată, actul de preluare fiind un înscris care probează calitatea de persoană îndreptățită iar motivarea instanței nu are temei legal atâta timp cât, în baza unei unice cereri de pe urma unui autor comun se recunoaște calitatea de persoană îndreptățită de pe urma unuia dintre moștenitori și se infirmă această calitate de pe urma celorlalți moștenitori aflați în grad succesoral egal.
O altă critică adusă sentinței de fond este în sensul că din dispozitivul sentinței civile nu rezultă pentru ce suprafață a fost declarat nul și pentru ce suprafață rămâne valid Amendamentul nr. 23198/2010. În plus Amendamentul nr.23198/2010 nu este susceptibil de a fi menținut atâta timp cât el a fost desființat și ca orice hotărâre, el trebuie să fie adoptat conform art.8 din HG 890/2005 iar acesta nu este atributul instanței, adoptarea făcându-se în procedura administrativă a legilor speciale, nu în procedura jurisdicțională a instanței.
Se mai susține că prin această soluție instanța și-a depășit limitele competenței generale adoptând un act administrativ care nu face obiectul jurisdicției sale, solicitându-se de către recurenți admiterea recursului și modificarea în tot a Sentinței civile nr. 1367/23.12.2013 în sensul respingerii acțiunii.
Intimata Regia Națională a Pădurilor ROMSILA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor, arătând că pentru a pronunța sentința atacată instanța de fond a avut în vedere sentința civilă din 06.07.1944 a Tribunalului Ilfov, din care rezultă că de pe urma defunctului N.G. au rămas ca moștenitori G.G., A.C.B.G., M.G. și I.G., că instanța a constatat că la data decesului, în patrimoniul defunctului se afla moșia și pădurea Ghergani, suprafața totală a pădurii fiind de 235,4 ha, din aceste înscrisuri rezultând fără echivoc loturile revenite moștenitorilor.
A mai arătat intimata că în mod corect a reținut prima instanță că, chiar dacă în actele de preluare a suprafeței figura proprietar N.G., este fără dubiu că acesta era decedat la data preluării terenului, iar averea sa intrase în patrimoniul succesorilor, astfel că în mod corect s-a concluzionat că Amendamentul nr. 23198/2010, prin care s-a dispus înscrierea pârâtei în anexa 37, cu suprafața de 78,8 ha este în concordanță cu situația de fapt ce rezultă din sentința din 1943, respectându-se cota cuvenită mamei pârâtei prin sentința de partaj.
Examinând sentința civilă în raport de motivele de recurs, de actele și lucrările dosarului ca și de dispozițiile legale incidente în cauză, tribunalul va admite recursurile pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, și întrucât cele două recursuri vizează aceleași critici, acestea vor fi analizate împreună.
Prin cererea nr. 175/26.10.2005 recurenta pârâtă I.B.G. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 216 ha teren de categoria pădure, rămas de pe urma bunicului său N.G.
Potrivit art. 13 din legea fonului funciar beneficiari ai reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor sunt toți moștenitorii autorului de pe urma căruia au rămas terenurile, singura condiție fiind formularea cererii de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, prin cererea formulată moștenitorii fiind considerați că au acceptat moștenirea prin actul personal pe care îl fac.
Este adevărat că prin sentința civilă din 06.07.1944 a Tribunalului Ilfov averea rămasă de pe urma defunctului N.G. a fost împărțită între moștenitorii acestuia, mamei pârâtei recurente revenindu-i suprafața de 78,8 ha iar unchilor săi G.G. revenindu-i tot 78,8 ha și respectiv lui M.G. și I.G. suprafața de câte 38,4 ha însă procesele verbale cât și tabelele întocmite în anul 1949 pentru preluarea bunurilor menționează ca proprietar pe bunicul recurentei pârâte, acest aspect determinând ca recurenta să solicite reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul pădure rămas de pe urma defunctului N.G., cu atât mai mult cu cât unchii acesteia, respectiv G.G. și M.G. nu au avut moștenitori și nu a solicitat nici o persoană reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile care le-au revenit acestora prin sentința civilă din 06.07.1944, așa cum rezultă din adresa nr. 734/23.01.2013 emisă de Primăria Orașului Răcari.
Ori, într-o atare situație, în mod corect prin Amendamentul la Hotărârea nr. 72/1/20.06.2002, 81/2001 și 46/2006 cu privire la validarea anexelor și soluționarea contestațiilor prezentate de către Comisia locală de fond funciar emis de către Comisia Județeană Dâmbovița cu referire la art. 1 pct. 8 din amendament s-a aprobat validarea în anexa 37 a suprafeței de 216 ha teren cu vegetație forestieră și s-a invalidat suprafața de 78,8 ha cu aceeași categorie de folosință.
În mod eronat instanța de fond a considerat că, chiar dacă recurenta pârâtă este singura moștenitoare și a celorlalți urmași ai defunctului N.G. aceasta nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate de pe urma acestora întrucât în condițiile reținerii unei astfel de situații atunci prima instanță ar fi trebuit să anuleze integral amendamentul de vreme ce nu s-a formulat cerere de către recurentă nici pentru terenul rămas de pe urma defunctei sale mame ci așa cum s-a arătat mai sus, cererea este formulată pentru terenul rămas de pe urma bunicului său matern.
Din această perspectivă susținerea recurentelor este fondată în sensul că atât timp cât nu s-a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate de pe urma defunctei A.C.B., recurenta nu ar fi putut fi beneficiara reconstituirii dreptului de proprietate nici pentru suprafața de 78,8885 ha teren cu vegetație forestieră rămas de pe urma defunctei sale mame.
Prin urmare, cum recurenta a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 216 ha teren rămas de pe urma bunicului său, în această suprafață fiind incluse suprafețele de teren moștenite de mama sa și unchii săi G.G. și M.G., aceștia din urmă având ca moștenitor tot pe recurentă și având în vedere că defunctul G.G. a înstrăinat un teren în suprafață de 1 ha, așa cum rezultă din sentința civilă nr. 716/19.02.1993 se impune menținerea amendamentului contestat în limita a 215 ha teren cu vegetație forestieră.
În ce privește critica potrivit căreia din dispozițiile sentinței civile nu rezultă pentru ce suprafață a fost anulat și pentru ce suprafață rămâne valid Amendamentul nr. 23198/2010, nu este fondată de vreme ce prima instanță a menționat că respectivul amendament este menținut cu privire la suprafața de 78,8 ha de la autor G.C.A., adică mama recurentei pârâte, iar constatarea nulității amendamentului a fost doar parțială, cu referire la terenurile rămase de pe urma defuncților unchi ai recurentei.
Pe cale de consecință, față de considerentele de mai sus, tribunalul, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va admite recursul.
(decizia civilă 281/10.06.2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr. 2690/284/2011).
| ← Litigiu de munca. Jurisprudență | litigiu de munca. Jurisprudență → |
|---|
