litigiu de munca. Jurisprudență
| Comentarii |
|
Tribunalul DÂMBOVIŢA Sentinţă civilă nr. 749 din data de 02.06.2014
Litigiu de muncă - Contestație împotriva deciziei de aplicare a sancțiunii disciplinare a desfacerii contractului de muncă
Sentința civilă nr. 749/02.06.2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr. 275/120/2014
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub nr.275/120/16.01.2014 contestatorul P.M. în contradictoriu cu intimata SC OMV P.S.A. a formulat contestație împotriva deciziei nr. 979/10.12.2013, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se constate nulitatea deciziei de concediere nr. 979/10.12.2013 cu consecința repunerii părților in situația anterioara; obligarea intimatei la reintegrarea în funcția deținută anterior concedierii, conform art. 80 alin. 2 din Codul Muncii, obligarea intimatei la plata unei despăgubiri materiale egală cu drepturile salariale majorate, indexate și actualizate, ce i s-ar cuveni până la reintegrarea efectivă deținută pe poziția avută anterior concedierii; obligarea la plata daunelor morale/profesionale provocate în urma concedierii nelegale, apreciate la o valoare de 15.000 lei, conform art. 6 al.2 teza finală coroborat cu art. 253 alin. 1 din Codul muncii , precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea contestației, contestatorul a arătat că la data de 28.01.2002 am reînnoit cu intimata relațiile de munca încheindu-se contractul individual de muncă sub nr. 4316. A mai precizat ca a fost angajat la compania P. încă din anul 1998, iar în urma semnării acestui contract, a respectat toate obligațiile față de angajator, atât în ce privește clauzele contractuale, cât și în ce privește clauzele Regulamentului de ordine interioară, ale Contractului colectiv de munca și fișei postului, respectând întocmai sarcinile de serviciu.
S-a mai arătat că la data de 10.12.2013, intimata a emis decizia de concediere nr. 979/10.12.2013, prin care s-a dispus concedierea sa în baza art. 248 alin.l lit.e coroborat cu art.61 lit.a din Codul Muncii, concediere pe care o apreciază ca abuzivă, neîntemeiată, nelegală și nejustificată, decizia de desfacere a contractului individual de munca fiind nelegală, nefiind respectat termenul de șase luni impus prin dispozițiile art. 252 alin 1 din Codul Muncii: astfel, presupusa fapta ce a fost calificată drept abatere disciplinara gravă, de care a fost acuzat s-a săvârșit în data de 09.05.2013 și respectiv 16.05.2013 iar decizia de concediere emisă sub nr. 979 poarta data de 10.12.2013, fiind emisă la mai mult de șase luni de la săvârșirea faptei, respectiv la un interval de șapte luni.
S-a mai susținut că dispozițiile legale cuprinse în art. 252 din Codul Muncii sunt dispoziții imperative iar nerespectarea acestora atrage nulitatea absolută a actelor juridice întocmite cu nerespectarea acestora, decizia de concediere este nelegală si abuzivă având în vedere că nu rezultă gradul ridicat al gravitații abaterii disciplinare așa cum impune legislația muncii.
De asemenea, a mai arătat că întreaga procedura ce a precedat emiterea deciziei de concediere a fost abuzivă și nelegală pornind de la însuși faptul că a fost convocat la Comisia de disciplina de trei ori pentru această faptă. Mai mult decât atât, circumstanțele săvârșirii faptei sunt distorsionate și departe de realitate, astfel: autoturismul cu nr. de înmatriculare B-31-VJH nu este un Volkswagen așa cum pretinde intimata, ci este un autoturism marca Logan, iar în ce privește autoturismul Toyota cu nr. de înmatriculare IF-04-CVU se afirmă în mod mincinos că ar fi proprietatea OMV Petrom, aceasta fiind de fapt o mașina închiriată.
În ceea ce privește prejudiciul moral solicită a se avea în vedere că pe parcursul anului 2013 a fost influențat foarte mult de divorțul recent prin care am trecut (in anul 2012 s-a despărțit de soția sa) și ca urmare a acestui proces de divorț a fost supus unui mare stres iar pe lângă efortul psihic ridicat a depus și un efort financiar foarte mare; desfacerea contractului de munca a fost dispusă în pragul sărbătorilor de iarnă când toată lumea își procura cele trebuincioase conform obiceiurilor specifice Crăciunului; în ziua de Crăciun contestatorul nu a avut cu ce să își cumpere în primul rând bucatele tradiționale pentru masa de Crăciun și, pe lângă aceasta, nu a avut bani să ofere un cadou, așa cum se cuvine și se obișnuiește, celor dragi și apropiați; această concediere abuziva i-a adus o atingere foarte mare a demnității, a stimei de sine și a imaginii în cadrul colectivității, fiind locuitor într-o comunitate mică, unde respectul societății este primordial; ca urmare a acestei concedieri abuzive și nelegale a suferit o puternică depresie ce a necesitat intervenția cadrelor medicale.
În drept, contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art.6 alin.2, art.61 lit.a, art.80, art.252, 253 alin.1 din Codul muncii, anexându-se în copie decizia contestată.
Prin întâmpinarea formulată, intimata a invocat în primul rând, excepția inadmisibilității contestației având în vedere că nu a fost urmată procedura medierii în temeiul art. 2, alin. 1, ind. 2 din Legea nr. 192/2006 raportat la art. 2 alin.1, ind. 2din același act normativ, solicitat respingerea contestației din acest motiv.
Pe fondul cauzei intimata a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată și menținerea deciziei contestate ca temeinică și legală, motivat de faptul că prin referatul nr. 416/30.05.2013 șeful de coloană U.I. a sesizat conducerea unității referitor la incidentul produs la data de 16.05.2013, iar prin același referat a fost solicitată sesizarea Comisiei de disciplină în vederea efectuării cercetării disciplinare.
S-a mai precizat de asemenea că P.M. a procedat la efectuarea a două alimentări succesive cu benzină, fapte recunoscute de contestator, benzina fiind achitată cu cardul Petrom. De asemenea, se arată de către intimată că s-au încălcat prevederile art.138 alin.1 lit. h din CCM la nivel SC OMV P., art.3.2 lit.i din Regulamentul Intern al SC OMV P. art.5.5 lit.d din același regulament, cap.IV pct.9 din fișa postului, cap. IV pct.4, alin.7 din fișa postului, principalele atribuții, art.2.1.1, lit.a din Managementul abaterilor disciplinare, precum și Politica OMV P. privind "toleranța zero la furt"; .
Referitor la criticile privind nulitatea absolută a deciziei de concediere critica este neîntemeiată având în vedere că P. M. s-a aflat în incapacitate temporară de muncă dovedită cu certificate medicale, perioadă în care CCM se suspendă, astfel încât decizia de concediere a fost emisă în termen legal de 30 de zile de la înregistrarea raportului final al cercetării disciplinare la registratura unității, decizia fiind astfel emisă în termen.
În ceea ce privește acordarea daunelor morale intimata a solicitat respingerea acestui capăt de cerere având în vedere că nu s-a făcut dovada în ce anume constă prejudiciul moral, a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul moral și a vinovăției angajatorului.
În drept întâmpinarea a fost întemeiată pe art.205 Cod procedură civilă, art.60-63, art.247-252 din Codul muncii, Legea nr.192/2006, anexându-se în copie: referatul de sesizare, , fișă de predare-primire, foaie de vărsământ emisă de Raiffeisen Bank, convocarea nr.92/31.05.2013, convocarea nr.93/31.05.2013, convocarea nr.99/05.06.2013, convocarea nr.100/05.05.2013, declarația contestatorului, proces verbal de ședință nr.102/11.06.2013, convocarea nr.103/11.06.2013, certificate de concedii medicale.
Contestatorul a depus răspuns la întâmpinare pe data de 10.03.2014. Prin răspunsul la întâmpinare contestatorul a arătat că a urmat procedura medierii, depunând în acest sens dovezile necesare. Din acest motiv se solicită respingerea excepției inadmisibilității, excepție invocată de intimată. Pe fondul cauzei contestatorul a reiterat susținerile din contestație iar cu privire la nulitatea emiterii deciziei datorită depășirii termenului de șase luni, contestatorul a arătat că suspendarea contractului colectiv de muncă nu are influență asupra termenului în care trebuia emisă decizia de sancționare.
La termenul de judecată din data de 07.04.2014 intimata a renunțat la invocarea excepției inadmisibilității contestației pentru lipsa procedurii obligatorii a medierii. La același termen de judecată tribunalul s-a pronunțat cu privire la excepția prescripției aplicării sancțiunii disciplinare reținând în esență că pe perioada suspendării CIM pentru incapacitate de muncă se suspendă și termenul de 6 luni prevăzut de dispozițiile art. 252 alin. 1 din Codul muncii.
Tribunalul a admis, pentru ambele părți, proba cu înscrisuri și interogatorii și a prorogat pronunțarea asupra probei testimoniale după administrarea acestor probe.
La termenul de judecată din data de 26 mai 2014 contestatorul a renunțat la proba cu martori.
Examinând actele și lucrările dosarului tribunalul reține că P.M. în contradictoriu cu intimata SC OMV P. SA a formulat contestație împotriva deciziei de concediere nr. 979/10.12.2013, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se constate nulitatea acesteia cu consecința repunerii părților in situația anterioara; obligarea intimatei la reintegrarea în funcția deținută anterior concedierii, conform art. 80 alin. 2 din Codul Muncii, obligarea intimatei la plata unei despăgubiri materiale egală cu drepturile salariale majorate, indexate și actualizate, ce i s-ar cuveni până la reintegrarea efectivă deținută pe poziția avută anterior concedierii; obligarea la plata daunelor morale/profesionale provocate în urma concedierii nelegale, apreciate la o valoare de 15.000 lei precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Mai reține tribunalul că, la primul termen de judecată, instanța s-a pronunțat cu privire la excepția prescripției aplicării sancțiunii disciplinare, respingând excepția cu motivarea că pe perioada suspendării CIM pentru incapacitate de muncă se suspendă și termenul de 6 luni prevăzut de dispozițiile art. 252 alin. 1 din Codul muncii.
Pe fondul contestației tribunalul reține că P.M. a fost angajat al intimatei conform contractului individual de muncă nr. 4316/2002 pe postul de șofer de autoturisme și camionete. În această calitate, pe data de 09.05.2013 contestatorul susține că a fost în stația Peco Petrom, km 36, cu autovehiculul marca Toyota Nilux cu nr. IF.04.CVU pentru a alimenta cu combustibil și, din greșeală, a alimentat cu 30 l de benzină cu cardul de rezervă 147 alocat acestei mașini care funcționează cu motorină. Contestatorul, realizând că a greșit, susține că a scos tot amestecul de combustibil din rezervor și a alimentat autovehiculul cu 80 litri de motorină, plătind din bani proprii.
Tot contestatorul susține că, pe data de 16.05.2013, a fost din nou în stația Peco Petrom, km 36, dar cu autovehiculul cu nr. B.31.VJH, pentru a alimenta cu combustibil și, din greșeală, operatorul din stație a pus în loc de benzină, motorină. Observând această greșeală, contestatorul susține că a scos amestecul de carburant și a alimentat cu motorină, fără a anunța superiorii despre cele două incidente.
În contestația formulată nu se mai reiau aceste susțineri de către contestator, acesta rezumându-se a susține că procedura cercetării disciplinare derulate împotriva sa, a fost una nelegală și abuzivă.
Reține tribunalul că decizia de desfacere a contractului de muncă nr. 979/10.12.2013 a reținut în sarcina contestatorului drept abateri grave scoaterea de pe teritoriul P.prin orice mijloace, a bunurilor aparținând unității și faptul că nu a păstrat în bune condiții, conform prescripțiilor tehnice, bunurile și echipamentele din dotare. Aceste abateri au fost încadrate de intimată în dispozițiile art. 138 alin.1 lit. h din CCM, art. 3.2 lit. i, art. 5.5 lit. d din ROI, cap.IV, pct.9, pct.4 alin. 7 din Fișa postului și art. 2.1.1. lit.a și lit. t din Managementul abaterilor disciplinare.
Conform dispozițiilor art. 252 din Codul muncii, angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei. Astfel cum tribunalul a reținut deja, decizia de concediere a fost emisă în termen deoarece termenul de 6 luni a fost prelungit în mod corespunzător cu perioadele în care salariatul a fost în concediu medical.
Apreciază tribunalul că cercetarea disciplinară, astfel cum ea a fost desfășurată, a respectat prevederile legislației muncii. Prin referatul nr. 416/30.05.2013, numitul U.I., în calitate de șef coloană auto, a sesizat conducerea unității cu privire la incidentul produs la data de 16.05.2013 constând în alimentarea cu 39,6 l benzină și cu 44,16 l motorină a aceluiași autovehicul cu nr. B.31.VJH, cantități dovedite prin utilizarea aceluiași card. După constituirea comisiei de cercetare disciplinară contestatorul a fost invitat de mai multe ori la cercetare disciplinară, nu din vina unității intimate ci, pe de o parte, datorită declarațiilor contradictorii date de contestator în fața comisiei, iar pe de altă parte, datorită dovedirii stării sale de boală prin certificate medicale depuse la angajator.
Constată tribunalul că intimata a procedat la verificarea susținerilor contestatorului, ocazie cu care, la data de 11.06.2013, conform procesului verbal de ședință nr. 102 (filele 57-59) s-a procedat la vizionarea înregistrărilor video din stația Peco Petrom, km 36 în prezența contestatorului. Din aceste înregistrări, necontestate de către P.M., rezultă că pe data de 09.05.2013, P. M. a oprit autoturismul nr. B.34.GKU la pompa de alimentare, a deschis portiera din față dreapta, a alimentat într-un recipient și a plătit cu cardul Petrom alocat autovehiculului Toyota Nilux cu nr. IF.04.CVU. Contestatorul, după vizionarea înregistrării, a arătat că a folosit carburantul pentru a alimenta apoi autoturismul Toyota Nilux, a pus benzină peste motorină, a scos combustibilul și a cumpărat motorină din bani proprii pentru alimentare.
Pentru data de 16.05.2013 înregistrarea video a arătat că P.M. s-a prezentat cu autovehiculul cu nr. B.31.VJH în stația Peco Petrom, km 36, a alimentat în dreptul banchetei din spate, după care a mers să plătească. La câteva minute a venit un angajat al stației, a alimentat rezervorul aceluiași autovehicul, fiind astfel emise două bonuri de alimentare pentru același autovehicul, unul pentru benzină și altul pentru motorină. Această situație nu a fost explicată în nici un mod de către contestator cu ocazia cercetării disciplinare.
Pe fondul cauzei deduse judecății tribunalul constată că decizia de desfacere a contractului de muncă este legală. În conformitate cu prevederile art. 61 lit. a din Codul muncii, angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului în cazul în care salariatul săvârșește o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau de la regulamentul intern, ca sancțiune disciplinară.
În conformitate cu dispozițiile art. 247 din Codul muncii, angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților săi ori de câte ori constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară. Același text de lege definește abaterea disciplinară ca fiind o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
Tribunalul constată că în cauză intimata a respectat dispozițiile art.251 și 252 din Codul muncii, respectiv a convocat contestatorul în vederea efectuării cercetării disciplinare, a efectuat această cercetare disciplinară și, în funcție de rezultat, a dispus desfacerea disciplinară a contractului de muncă al contestatorului.
Apărările contestatorului, făcute doar în fața comisiei de cercetare disciplinară, nu și direct în instanța de judecată, cum că nu a săvârșit abaterile disciplinare imputate fiind vorba doar de simple erori, nu pot fi primite de către instanță deoarece coroborând probele administrate în cauză cu susținerile contestatorului rezultă săvârșirea abaterilor imputate, abateri suficient de grave pentru a duce la desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
Tribunalul constată că în mod corect intimata a apreciat că faptele, astfel cum ele au fost probate prin înregistrările video, induc o suspiciune de însușire a combustibilului în interes propriu. Faptul că P.M. nu a informat superiorii despre împrejurarea că a alimentat într-un recipient separat și nu în rezervor sau că a achitat două plinuri de combustibil de categorii diferite cu cardul aceluiași mijloc de transport, nu reprezintă simple erori umane ci încălcări grave ale regulamentului de ordine interioară al intimatei. În plus, faptul că paguba creată a fost achitată de contestator iar acesta nu a putut dovedi cu nici un mijloc de probă că suspiciunile create nu sunt întemeiate, conduc, de asemenea, la constatarea legalității și temeiniciei deciziei de concediere.
Pe cale de consecință, cum din toate probele administrate a rezultat că P. M. a săvârșit abaterile reținute în sarcina sa de către angajator, concedierea sa fiind legală tribunalul, pentru toate aceste considerente urmează a respinge contestația.
Câtă vreme concedierea s-a dovedit a fi legal dispusă tribunalul urmează a respinge și cererea contestatorului privind acordarea de daune materiale și morale, această cerere fiind una subsidiară celei de anulare a deciziei de concediere.
Judecător Mirițoiu Maria
| ← Legea fondului funciar - Art. 13. Jurisprudență Fondul funciar | Cerere rectificare carte funciara. Jurisprudență → |
|---|
