Program vizitare minor. Stabilire în interesul superior al copilului
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, decizia nr. 2443 din 8 octombrie 2010
Prin sentinţa civilă nr. 448/15.02.2010, pronunţată de Judecătoria Sighetu Marmaţiei s-a admis acţiunea formulată de reclamantul M.C., în contradictoriu cu pârâta L.D.M. şi, în consecinţă, pârâta a fost obligată să-i permită reclamantului să aibă legături personale cu minorul M.A.C., născut la 07.02.1997, în perioada 20 iulie - 20 august al fiecărui an, la domiciliul reclamantului, din Suceava.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în considerentele sentinţei faptul că prin sentinţa civilă nr. 2850/13.11.2008 a Judecătoriei Sighetu Marmaţiei a fost desfăcută căsătoria dintre părţi, din culpa comună a soţilor, minorul fiind încredinţat pârâtei spre creştere şi educare, concomitent cu obligarea reclamantului la plata unei pensii de întreţinere în cuantum de 450 lei, începând cu data pronunţării hotărârii şi până la majoratul minorului sau a noi dispoziţii legale.
Reclamantul a arătat că a fost nevoit să solicite stabilirea unui program de vizitare a minorului, întrucât în ultima perioadă de timp, fosta sa soţie îl împiedică să ia legătura cu fiul său.
Având în vedere aceste împrejurări de fapt, precum şi faptul că atât copilul, cât şi tatăl acestuia, au dreptul de a menţine legături personale pentru a da conţinut dreptului la viaţă de familie, conform art. 8 C.E.D.O., în temeiul art. 43 C.fam., acţiunea a fost apreciată ca întemeiată.
La stabilirea în concret a programului de vizitare a minorului de către tatăl său a fost avut în vedere interesul superior al copilului, dar şi necesitatea favorizării dezvoltării unei vieţi de familie a copilului cu ambii părinţi, în mod egal.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, reclamantul M.C., criticând soluţia primei instanţe sub aspectul neîncuviinţării cererii reclamantului de a i se permite dialogul cu minorul, prin telefonul mobil sau pe internet.
Tribunalul Maramureş, prin decizia civilă nr. 135/A/25.06.2010, a admis apelul reclamantului, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul admiterii în parte a acţiunii precizate, după cum urmează: s-a încuviinţat dreptul reclamantului de avea legături personale cu minorul, în fiecare vacanţă de vară a minorului, în perioada 15 iulie - 1 septembrie, la domiciliul reclamantului, cu obligaţia reclamantului de a-l prelua pe minor de la domiciliul pârâtei şi de a-l înapoia la acelaşi domiciliu, de fiecare dată; în a doua şi a treia zi de Crăciun, în a doua zi de Paşti şi de ziua onomastică a minorului, de la ora 9.00 până la ora 20.00, cu posibilitatea preluării minorului de către reclamant şi a înapoierii acestuia la domiciliul pârâtei, la sfârşitul fiecărui program de vizitare; pârâta a fost obligată să nu împiedice comunicarea dintre reclamant şi minor prin mijloace de comunicare la distanţă: telefon, internet, etc.; au fost respinse celelalte cereri ale reclamantului; pârâta a fost obligată la plata către reclamant a sumei de 200 lei cheltuieli de judecată parţiale pentru fondul cauzei şi 400 lei cheltuieli de judecată parţiale în apel.
În considerentele deciziei s-a reţinut faptul că, în conformitate cu art. 15 din Legea nr. 272/2004, relaţiile personale se pot realiza prin întâlniri ale copilului cu părintele, vizitarea copilului la domiciliul acestuia, găzduirea copilului pe o perioadă determinată de către părintele său, corespondenţă ori altă formă de comunicare cu copilul, transmiterea de informaţii copilului cu privire la părintele său, transmiterea de informaţii cu privire la copil, evaluări medicale sau şcolare, etc.
Obligaţia de întreţinere a unui copil are un caracter complex, constând într-o multitudine de obligaţii, în legătură cu întreţinerea, privind alimentele, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea corporală, rechizitele, asigurarea tuturor celor necesare desfăşurării în bune condiţiuni a activităţilor şcolare, formativ-educative, dar şi recreative, şi nu numai din prestarea întreţinerii sub aspect alimentar şi locativ.
Aşa fiind, faptul că în temeiul unei hotărâri judecătoreşti care a dispus în acest sens, copilul stă la unul dintre părinţi o vacanţă sau o parte dintr-o vacanţă, nu însemnă că prin aceasta au fost satisfăcute toate cerinţele de întreţinere ale copilului şi deci părintele nu va fi îndreptăţit să ceară pentru acea perioadă de o lună sistarea pensiei de întreţinere pe care o plăteşte pentru copil celuilalt părinte căruia îi este încredinţat copilul spre creştere şi educare.
Întrucât comunicarea dintre tată şi fiu trebuie păstrată şi în cursul anului, este în interesul copilului ca tatăl său să îl poată vizita şi cu prilejul marilor sărbători de peste an; de asemenea, comunicarea dintre tată şi fiu poate fi făcută în prezent şi prin mijloacele tehnice actuale, fiind în interesul superior al copilului de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, cu rudele, etc.
În ceea ce priveşte cheltuieli de judecată, instanţa a avut în vedere modul de soluţionare a acţiunii precizate, respectiv, faptul că a fost admisă doar în parte, precum şi poziţia procesuală a pârâtei, care în principiu nu s-a opus stabiliri unui program de vizitare a minorului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâta, solicitând admiterea recursului, în temeiul art. 304 pct. 9 C.proc.civ., modificarea sentinţei atacate, rejudecarea pe fond a cauzei, cu consecinţa modificării programului de vizitare a minorului în ceea ce priveşte perioada vacanţei de vară, care să fie stabilit între 20 iulie - 20 august, aşa cum a stabilit instanţa de fond, precum şi în ceea ce priveşte sărbătoarea Crăciunului, în sensul de a i se acorda reclamantului dreptul de vizită în a treia şi a patra zi de Crăciun; s-a mai solicitat de către recurentă respingerea solicitării reclamantului, de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată de la fondul cauzei, precum şi cenzurarea cheltuieli
de judecată parţiale din apel, reprezentând cheltuieli de deplasare, ca fiind nedovedite şi exagerate.
În motivarea recursului s-a arătat că decizia recurată este nelegală, întrucât prin aceasta se încalcă Codul familiei şi Legea nr. 272/2004, drepturile părinţilor în ceea ce priveşte creşterea şi educarea minorului, precum şi interesul minorului în relaţiile sale de familie.
Prin programul de vizitare stabilit de instanţa de apel s-au încălcat dispoziţiile art. 97 C.fam., care stabilesc că ambii părinţi au acelaşi drepturi faţă de copiii lor minori. Prin acordarea unui program de vizită în vacanţa de vară în perioada 15 iulie - 1 septembrie în favoarea tatălui, s-a produs o vătămare a drepturilor egale ale mamei, vacanţa de vară minorului fiind practic fragmentată în defavoarea mamei, care nu are la dispoziţia şase săptămâni neîntrerupte cu minorul. În plus, tatăl beneficiază de perioada de vârf, de plin sezon a vacanţei, în timp ce mama beneficiază de perioada din vacanţă care este mai puţin folosită în vederea organizării concediilor la mare sau în alte destinaţii, respectiv, luna iunie şi septembrie.
În concluzie, arată recurenta, este evidentă favorizarea tatălui în detrimentul drepturilor pe care le are mama de a -şi organiza un program comun cu fiul său, cu atât mai mult cu cât mama este însărcinată cu obligaţia de a se ocupa zilnic de creşterea şi educarea minorului, de a-l supraveghe zilnic şi de a lua măsuri uneori mai puţin plăcute, mai drastice în educaţia minorului, pentru ca minorul să aibă un comportament adecvat în societate.
S-a mai invocat de către recurentă încălcarea dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 272/2004, arătând că două dintre zilele sărbătorii Crăciunului i-au fost acordate tatălui, iar mamei doar o singură zi.
În mod greşit a fost obligată la cheltuieli de judecată pentru fondul cauzei, deoarece nu s-a opus admiterii acţiunii.
Cheltuielile parţiale din apel, reprezentând deplasarea reclamantului la instanţa de apel, nu au fost justificate şi cenzurate de către instanţă.
Reclamantul intimat, deşi legal citat, nu sa prezentat în instanţă şi nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare pentru a-şi susţine poziţia procesuală.
Recursul este fondat în parte.
La termenul de judecată din data de 08.10.2010 Curtea, din oficiu, în temeiul art. 306 alin. 2 C.proc.civ., rap. la art. 304 pct. 6 C.proc.civ., a invocat un motiv de recurs de ordine publică, şi anume, pronunţarea ultra petita de către instanţa de apel atunci când a dispus stabilirea unui program de vizitare a minorului de către reclamant în zilele de Crăciun, de Paşte şi de Sf. Constantin.
Analizând recursul pârâtei prin prisma acestui motiv de recurs de ordine publică, Curtea constată că în aceste limite, recursul pârâtei este fondat, pentru motivele ce urmează a fi expuse:
Potrivit art. 294 alin. 1 C.proc.civ., în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi.
Art. 316 C.proc.civ. prevede că dispoziţiile de procedură privind judecata în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol.
Verificându-se obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum aceasta a fost ulterior precizată prin precizările de acţiune, se constată că nicăieri în faţa primei instanţe, în condiţii procedurale şi în termen procedural, conform art. 132 rap. la art. 134 C.proc.civ., reclamantul nu a învestit instanţa cu o cerere prin care să solicite stabilirea unui program de vizitare a minorului în perioada sărbătorilor de Crăciun şi de Paşte, sau cu ocazia zilei onomastice a minorului, reclamantul solicitând constant stabilirea unui program de vizitare de cca. 45-60 de zile în perioada vacanţei de vară, fără să precizeze
exact intervalul de timp în care să fie stabilite aceste zile de vizită şi arătând că se impune obligarea pârâtei la a-i permite convorbirile telefonice şi pe internet cu minorul şi că, pe perioada cât minorul se află la domiciliul său, nu ar mai trebui să plătească pensie de întreţinere către reclamantă.
Se constată aşadar că nicăieri în faţa primei instanţe reclamantul nu a învestit în mod legal instanţa cu o cerere privind stabilirea programului de vizitare a minorului în perioada sărbătorilor de Crăciun, de Paşte şi de Sf. Constantin, astfel încât acordarea de către instanţa de apel a unui program de vizită cu ocazia acestor sărbători s-a făcut cu nesocotirea dispoziţiilor art. 129 alin. final C.proc.civ., conform cărora, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc doar asupra obiectului cererii deduse judecăţii.
Aşa fiind, în temeiul considerentelor mai sus expuse şi a prevederilor art. 306 alin. 2 şi art. 304 pct. 6 C.proc.civ., Curtea va admite în parte recursul pârâtei, conform dispozitivului prezentei decizii.
În ceea ce priveşte motivele de recurs invocate de către pârâta recurentă, care vizează netemeinicia hotărârii recurate, respectiv expuneri ale raporturilor dintre părţi, dintre părinţi şi copil, considerente de fapt referitoare la organizarea vacanţelor, la educaţia copilului, la comportamentul în societate, etc., Curtea a invocat, din oficiu, la termenul de judecată din 08.10.2010, excepţia inadmisibilităţii acestora, întrucât se circumscriu pct. 10 şi 11 ale art. 304 C.proc.civ., în prezent abrogate.
Motivele de nelegalitate conţinute în memoriul de recurs sunt cele prin care se invocă încălcarea art. 97 C.fam. şi art. 14 din Legea nr. 272/2004, însă, Curtea constată acestea nu sunt fondate, pentru motivele ce urmează a fi expuse:
Art. 2 alin. 1 din Legea nr. 272/2004, actualizată, prevede că orice reglementări adoptate în domeniu respectării şi promovării drepturilor copilului, precum şi orice act juridic emis sau, după caz, încheiat în acest domeniu, se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului, alin. 2 al aceluiaşi articol precizând că principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile şi obligaţiile ce revin părinţilor copilului, altor reprezentanţi legali ai acestuia, precum şi oricăror persoane cărora acesta le-a fost plasat în mod legal.
În conformitate cu art. 2 alin. 3 din aceeaşi lege, principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti.
Prin urmare, în toate situaţiile în care instanţa judecătorească este chemată să dispună asupra vreunei măsuri în legătură cu un minor, ceea ce primează în mod absolut este interesul superior al minorului, orice decizie dispusă de instanţa de judecată trebuind să aibă în vedere cu prioritate acest interes superior al minorului.
Raportând acest principiu, al interesului superior al minorului, la starea de fapt stabilită în cauză de primele două instanţe, Curtea constată că interesul superior al minorului este acela de a păstra legături permanente cu amândoi părinţii, fiind preferabil, în măsura în care situaţia obiectivă o permite, ca amândoi părinţii să se ocupe în mod egal de creşterea, îngrijirea, educarea şi întreţinerea minorului.
Nu este permis nici unuia dintre părinţi să pună pe prim plan relaţiile tensionate dintre ei şi să permită ca acestea să se repercuteze negativ asupra dezvoltării psihice, fizice şi afective normale a minorului, după cum nu este permis nici unuia dintre părinţi să-l manipuleze ori să-l instige pe minor de maniera în care acesta să aibă resentimente faţă de celălalt părinte, prin prezentarea celuilalt părinte într-o lumină negativă.
Chiar dacă, prin forţa împrejurărilor, copilul, care a fost încredinţat spre creştere şi educare doar unuia dintre părinţi, este în mod firesc mai ataşat de acest părinte, prin comparaţie cu ataşamentul probabil mai redus faţă de părintele pe care îl vede mai rar, nu trebuie omis din vedere faptul că în realitate copilul îşi iubeşte la fel de mult ambii părinţi
şi că niciodată un copil nu ar putea să aleagă definitiv şi exclusiv un părinte, în detrimentul celuilalt.
Esenţial este faptul că nu numai părintele căruia nu i-a fost încredinţat copilul, are dreptul, prevăzut de art. 43 alin. 3 C.fam., de a păstra legături personale cu minorul, precum şi de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea lui profesională, dar şi că minorul are dreptul, conferit de art. 14 din Legea nr. 272/2004, republicată, de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, cu rudele, precum şi cu alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament.
Astfel, art. 14 din Legea nr. 272/2004, republicată, prevede următoarele:
„(1) Copilul are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele, precum şi cu alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament.
(2) Copilul are dreptul de a-şi cunoaşte rudele şi de a întreţine relaţii personale cu acestea, precum şi cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior.
(3) Părinţii sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot împiedica relaţiile personale ale acestuia cu bunicii, fraţii şi surorile ori cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie, decât în cazurile în care instanţa decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului”.
Art. 15 din aceeaşi lege precizează care sunt modalităţile concrete prin care se pot realiza relaţiile personale ale minorului, relaţii despre care face vorbire art. 14 mai sus citat, stipulând următoarele:
„(1) În sensul prezentei legi, relaţiile personale se pot realiza prin:
a) întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană care are, potrivit prezentei legi, dreptul la relaţii personale cu copilul;
b) vizitarea copilului la domiciliul acestuia;
c) găzduirea copilului pe perioadă determinată de către părintele sau de către altă persoană la care copilul nu locuieşte în mod obişnuit;
d) corespondenţă ori altă formă de comunicare cu copilul;
e) transmiterea de informaţii copilului cu privire la părintele ori la alte persoane care au, potrivit prezentei legi, dreptul de a menţine relaţii personale cu copilul;
f) transmiterea de informaţii referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluări medicale sau şcolare, către părintele sau către alte persoane care au dreptul de a menţine relaţii personale cu copilul.
(2) Transmiterea informaţiilor prevăzute la alin. (1) lit. e) şi f) se va face cu respectarea interesului superior al copilului, precum şi a dispoziţiilor speciale vizând confidenţialitatea şi transmiterea informaţiilor cu caracter personal”.
Spre deosebire de art. 43 alin. 3 C.fam., care face vorbire despre dreptul părintelui divorţat, căruia nu i-a fost încredinţat minorul spre creştere şi educare, de a avea legături personale cu acesta, Legea nr. 272/2004, republicată, punând accent pe interesul superior al copilului, reglementează în mod concret dreptul copilului care a fost separat de un părinte de a menţine relaţii personale cu acesta, prevăzând în art. 16 cum anume urmează să fie exercitat acest drept al copilului:
„(1) Copilul care a fost separat de ambii părinţi sau de unul dintre aceştia printr-o măsură dispusă în condiţiile legii are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu ambii părinţi, cu excepţia situaţiei în care acest lucru contravine interesului superior al copilului.
(2) Instanţa judecătorească, luând în considerare, cu prioritate, interesul superior al copilului, poate limita exercitarea acestui drept, dacă există motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului”.
Este adevărat că art. 97 C.fam. prevede că ambii părinţi au acelaşi drepturi şi obligaţii faţă de copiii lor minori, dar nu este mai puţin adevărat că în speţa de faţă ceea ce primează nu este interesul unuia ori altuia dintre părinţi, ci interesul superior al copilului de a avea legături personale directe, constante şi continue cu amândoi părinţii.
Susţinerea recurentei, în sensul că programul de vizitare stabilit în perioada vacanţei de vară o defavorizează, favorizându-l în acelaşi timp pe reclamant, urmează să fie înlăturată de către Curte având în vedere că acest program nu a fost stabilit în favoarea nici unuia dintre părinţi, aşa cum eronat a înţeles recurenta, ci exclusiv în favoarea minorului. Pe de altă parte, reclamanta trebuie să aibă în vedere faptul că aceasta este singura perioadă de timp în care minorul poate să se bucure de prezenţa tatălui său şi să aibă o viaţă de familie (relativ) normală alături de tatăl său, în timp ce de prezenţa, atenţia şi afecţiunea mamei minorul se bucură în tot restul anului.
Prin prisma textelor legale mai sus invocate, Curtea constată că este în interesul superior al minorului să aibă legături personale directe şi cu tatăl său, respectiv, să încerce să exercite aceste legături personale la actualul domiciliul al tatălui său, în mediul normal de viaţă al acestuia, mai ales că starea de fapt reţinută de primele două instanţe a relevat faptul că minorul doreşte să-l vadă pe tatăl său, în cauză nefiind prezent niciun motiv care să sugereze ideea că prin păstrarea relaţiilor personale cu tatăl său de către minor ar fi periclitată dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a minorului.
În perspectivă, dacă condiţiile concrete o vor impune, va exista posibilitatea conturării unui alt program de vizitare a minorului de către tatăl său.
Pe cale de consecinţă, pentru toate considerentele anterior precizate, Curtea constată că soluţia Tribunalului, sub acest aspect, este legală, impunându-se respingerea acestui motiv din recursul pârâtei.
În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la greşita obligare a recurentei la cheltuieli de judecată pentru fondul cauzei, întrucât nu s-ar fi opus admiterii acţiunii, Curtea constată că acesta este nefondat, întrucât, prin întâmpinarea depusă la fila 12 dosar fond, pârâta a arătat că este de acord cu reglementarea programului de vizitare a minorului de către tatăl său, dar nu în condiţiile solicitate de reclamant, ci după un cu totul alt program, propus de pârâtă prin întâmpinare.
Poziţia procesuală a pârâtei, de a consimţi necondiţionat la admiterea acţiunii reclamantului, ar fi trebuit să fie în sensul de a-şi da acordul la programul de vizitare solicitat de reclamant.
Or, câtă vreme a arătat că este de acord cu vizitarea minorului de către tatăl său după programul propus de pârâtă, nefiind de acord cu programul solicitat de reclamant, practic pârâta s-a opus acţiunii reclamantului, împrejurare în care, în temeiul art. 274 C.proc.civ., se impunea obligarea sa la cheltuieli de judecată pentru fondul cauzei, reprezentând contravaloarea transportului reclamantului la instanţă la termenul de judecată din 09.11.2009, dovada cheltuielilor de transport şi cazare fiind făcută cu bonurile fiscale nr. 113/07.11.2009, nr. 143/07.11.2009, nr. 152/07.11.2009, în valoare de 300 lei, precum şi cu factura fiscală nr. 080019/09.11.2009, în valoare de 100 lei.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată acordate în apel, Curtea constată că în mod legal, în conformitate cu art. 274 C.proc.civ., rap. la art. 1169 C.civ., pârâta a fost obligată la cheltuieli de judecată către reclamant, dat fiind că reclamantul s-a prezentat la două termene de judecată în apel, 27 mai 2010 şi 24 iunie 2010, dovada contravalorii cheltuielilor de transport şi a cazării reclamantului fiind făcută cu bonurile fiscale nr. 5/26.05.2010, nr. 461/25.05.2010, nr. 619/14.05.2010, cu factura fiscală nr. 10082196/27.05.2010, precum şi cu bonurile fiscale nr. 116/22.06.2010, nr. 7/24.06.2010 şi nr. 1193/24.06.2010 în valoare totală de 865,71 RON.
Aşa fiind, în temeiul tuturor considerentelor mai sus expuse şi a prevederilor art. 304 pct. 6, art. 306 alin. 2 C.proc.civ., art. 312 alin. 3 C.proc.civ., Curtea urmează să admită în parte prezentul recurs, conform dispozitivului prezentei decizii.
| ← Deschiderea procedurii adopţiei interne. Revocarea ulterioară... | Revizuire. Contrarietate de hotărâri. Instanţa competentă → |
|---|
