Legea nr. 10/2001. Imobil donat statului. Condiţii. Persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii
| Comentarii |
|
Actul administrativ de acceptare a ofertei de donaţie este un act autentic, în sensul dispoziţiilor art. 1171 C.civ., fiind necesară o hotărâre judecătorească de desfiinţare a contractului de donaţie, pentru ca preluarea să fie considerată abuzivă şi foştii proprietari să fie îndreptăţiţi la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Beneficiul măsurilor reparatorii aparţine proprietarului de la care a fost preluat imobilul şi nu reclamantului care a dobândit dreptul cu titlu gratuit.
Curtea de Apel Cluj, Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, decizia nr. 1/A din 3 ianuarie 2007
Prin sentinţa civilă nr. 383/F/26 mai 2003 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud în dosarul nr.1234/2003, a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia formulată de petenţii G.J., G.G. şi G.M., împotriva dispoziţiei Primarului Municipiului Bistriţa nr. 772 din 27 noiembrie 2001, în contradictoriu cu intimaţii S.D., S.E., S.C. şi S.M., având ca obiect contestaţie la Legea nr.10/2001.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că, prin notificarea înregistrată sub nr. 239 din 9 august 2001 la Biroul executorului Judecătoresc A.V.D., petenţii G.G. şi G.M. au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Bistriţa, strada P. compus din case de locuit şi teren aferent în suprafaţă de 393 mp înscris în cf. 1869 Bistriţa, nr. top.1818/10 precum şi măsuri reparatorii prin echivalent în privinţa suprafeţei de 1452 mp ocupată de alei carosabile şi pietonale, blocurile l şi 2 din strada Margaretelor şi blocul nr. 2 din Aleea G. şi spaţiul verde aferent blocurilor.
Prin notificarea înregistrată sub nr.122 din 27 iunie 2001 la Biroul Executorului Judecătoresc A.V.D., petentul G.I. a solicitat şi el restituirea în natură a imobilului mai sus indicat, precum şi măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa de 1452 mp.
Ulterior, prin cererea înregistrată sub nr. 680 din 7 noiembrie 2001 la biroul aceluiaşi executor judecătoresc, petenţii G.G. şi G.M. au arătat, în completarea
notificării iniţiale, că renunţă expres la drepturile recunoscute de Legea nr.10/2001 în favoarea celuilalt moştenitor, respectiv G.I.
Prin Dispoziţia Primarului Municipiului Bistriţa nr. 772 din 27 decembrie 2001, s-a constatat că imobilul situat în Bistriţa, str. P., constând în casă de locuit şi teren aferent în suprafaţă de 1845 mp, înscris în cf.1869 Bistriţa, nr .top. 1818/10 a fost preluat de Statul Român cu titlu de acceptare a donaţiei pentru cota de 1/2 părţi şi prin aplicarea Decretului 223/1974 pentru cealaltă cotă din 1/2 părţi şi că, în prezent, imobilul construcţie este liber în sensul Legii nr.10/2001, fiind închiriat familiei S.D.
Prin aceeaşi dispoziţie a primarului, s-a constatat că imobilul teren este liber în sensul Legii nr. 10/2001 în privinţa suprafeţei de 393 mp, iar suprafaţa de 1452 mp este ocupat de blocuri de locuinţe şi amenajări aferente, respectiv alei pietonale şi carosabile.
La art.2 din dispoziţia primarului, s-a luat act de renunţarea la cererea de restituire în natură a imobilului şi acordare de măsură reparatorii pentru suprafaţa de 1452 mp conform notificării nr.18482 din 13 august 2001 formulată de G.G. şi G.M. prin executor judecătoresc.
Prin art.3 al dispoziţiei primarului a fost respinsă cererea petentului G.I. de restituire în natură a imobilului şi acordarea de măsuri reparatorii, motivat de faptul că solicitantul face dovada dreptului de proprietate numai în privinţa cotei de 1/2 părţi din imobil, iar pentru această cotă nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de art.2 lit.c din Legea nr. 10/2001, întrucât nu face dovada că donaţia a fost anulată prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
Prin notificările formulate, fiecare petent a solicitat restituirea în întregime a imobilelor case şi teren deşi anterior preluării de către stat au deţinut cote indivize de V2 parte respectiv de 1/4 parte, iar părinţii lor în cotă de 1/4 parte, aşa cum atestă extrasele de carte funciară.
Soluţia Primarului Municipiului Bistriţa de respingere a cererii de restituire formulată de G.I. este legală, câtă vreme cota de 1/2 parte ce a aparţinut acestuia şi părinţilor săi a fost donată Statului Român prin actul autentic nr.,582/1973, instrumentat de fostul notariat de Stat Bistriţa Năsăud, iar, prin sentinţa civilă nr. 7935 din 23 decembrie 1997, pronunţată de Judecătoria Bistriţa în dosarul nr. 1854/1997, rămasă irevocabilă, s-a respins cererea de anulare a donaţiei, astfel că nu sunt întrunite condiţiile art. 2 lit. c din Legea nr. 10/2001.
In privinţa cotei de 1/2 parte ce a aparţinut petenţilor G.G. şi G.M. şi care s-a preluat în temeiul Decretului nr. 223/1974, prin notificarea formulată, aceşti petenţi au solicitat restituirea în întregime a imobilelor, pentru ca apoi să depună cerere prin care renunţă la drepturile lor proprii şi cele moştenite în favoarea fratelui, respectiv cumnatului G.I., întocmind ulterior emiterii Dispoziţiei Primarului acte autentice de donaţie, în Germania.
Fără a mai supune analizei dacă aceşti petenţi puteau să doneze bunuri asupra cărora nu sunt proprietari în momentul întocmirii actului de gratificare, s-a apreciat că aceştia au renunţat la vocaţia lor de a obţine restituirea bunurilor în favoarea celuilalt solicitant, în persoana căruia s-a supus analizei temeinicia cererii, reţinând că solicitarea pentru restituirea de V2 parte din imobile preluate în temeiul Decretului 223/1997 este neîntemeiată.
Aceasta, deoarece preluarea acestei cote din construcţii s-a făcut în temeiul art. 2 din decretul citat, care prevedea că persoanele care au făcut cerere de plecare definitivă din ţară sunt obligate să înstrăineze până la data plecării construcţiile aflate în proprietatea lor în Republica Socialistă România, înstrăinarea se va face
către Stat, care va prelua aceste bunuri, plata stabilindu-se potrivit prevederilor art. 56 alin. 2 din Legea nr. 4/1973.
Art.3 din decret stipula că prevederile art.2 se aplică şi în privinţa construcţiilor ce aparţin unor persoane care au părăsit definitiv ţara anterior intrării în vigoare a decretului, trecerea în proprietatea Statului a construcţiilor făcându-se cu sau fără plată, potrivit distincţiei prevăzute în alin. l şi 2 ale art. 2.
Actele de preluare fac menţiunea expresă a preluării construcţiilor în aceste condiţii, iar petenţii, în notificările depuse, recunosc primirea despăgubirilor în sumă de 19.950 lei, obligându-se la restituirea lor la valoare actualizată.
Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001, aprobate prin HG.498 / 2003 la punctul l pct.4 lit. B disting două cazuri care erau posibile cu ocazia aplicării Decretului 223 / 1974 şi anume:
l. cazul trecerii imobilului, fără plată, în proprietatea statului cu titlu de sancţiune pentru cei care au plecat fraudulos din ţară sau care, fiind plecaţi în străinătate, nu s-au înapoiat la expirarea termenului stabilit pentru înapoierea în ţară;
şi
2. cazul în care persoana a făcut cerere de plecare definitivă din ţară şi a înstrăinat locuinţa către stat.
Pentru cel de-al doilea caz, stabilirea conduitei persoanei era atributul exclusiv al acesteia, urmând a se considera că preluarea nu a fost abuzivă, persoana fiind îndestulată rezonabil din preţul primit sau având vocaţia de a fi îndestulată rezonabil dacă înstrăina imobilul respectiv înainte de formalizarea intenţiei de a părăsi definitiv ţara. În acest caz, soluţionarea administrativă a cererii persoanei care se pretinde îndreptăţită va fi respingerea motivată a cererii.
Ca atare, negăsindu-ne în faţa unei preluări abuzive în privinţa acestei cote, prevederile Legii nr. 10/2001 nu sunt aplicabile în privinţa acestor imobile, soluţia de respingere a cererii de restituire de către unitatea deţinătoare fiind temeinică şi legală.
Dacă această statuare a instanţei se consideră nefondată şi se apreciază că a avut loc o preluare abuzivă cu titlu valabil, urmează a se constata că restituirea în natură tot nu este posibilă deoarece nu s-a realizat condiţia impusă de art. 12 din Lege respectiv să se fi rambursat despăgubirea primită, actualizată cu indicele ratei inflaţiei.
În privinţa suprafeţei de 1452 mp teren, ocupat de blocuri de locuinţe şi amenajări aferente, pentru care s-a solicitat restituirea prin echivalent, petenţii, prin contestaţia formulată, au solicitat anularea dispoziţiei primarului şi restituirea în natură a imobilelor, fără să critice dispoziţia sub aspectul neacordării despăgubirilor şi să solicite acordarea acestora .
În ipoteza în care se trece peste acest argument de ordin procedural, pentru cota de V2 parte din teren ce s-a donat Statului Român, îşi păstrează efectele contractul de donaţie, ce nu a fost anulat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, deci, pentru această cotă, nu pot fi dispuse măsuri reparatorii nici prin echivalent, preluarea nefiind abuzivă.
Cealaltă cotă de 1/2 parte s-a preluat fără plată în temeiul art. 13 din Legea nr. 59/1974, deci ne găsim în faţa unei preluări abuzive, cu titlu valabil, ipoteză în care persoanele îndreptăţite pot beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent ( art. l 0 alin.7 din Legea nr. 10/2001 ).
Cum unitatea deţinătoare a respins cererea de restituire în natură şi prin echivalent, în întregime, petentul trebuia să dovedească valoarea acestor despăgubiri printr-o expertiză efectuată pe cheltuiala sa ( pct.10, pct.8 lit.B din Normele metodologice sus citate), însă nu s-a prezentat în instanţă, nici personal, nici prin
mandatar, pentru a solicita o asemenea probă, context în care tribunalul nu poate statua asupra acestei cereri, soluţia adoptată prin dispoziţia atacată urmând a fi menţinută.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel reclamanţii, solicitând schimbarea ei, în sensul admiterii contestaţiei, anularea dispoziţiei contestate, restituirea în natură a construcţiei şi terenului aferent acesteia şi prin echivalent a terenului în suprafaţă de 529,5 mp din cel ocupat de alte construcţii, în favoarea reclamantului G.J.
În motivarea apelului lor, aceştia învederează că, dacă hotărârea apelată este întemeiată în ceea ce priveşte cota donată statului, ea este nelegală în ceea ce priveşte cota de V2 parte preluată în baza Decretului nr.223/1974, cu plata unor despăgubiri . Aceasta, deoarece greşit s-a statuat că restituirea în natură nu este posibilă atâta timp cât nu au fost restituite despăgubirile, fiind vorba de un simplu procedeu tehnic de actualizare a acestora şi scăderea sumei rezultate din reparaţiile prin echivalent pentru suprafaţa de teren ocupată de construcţii.
În ceea ce priveşte donaţia făcută de petenţii G.G. şi G.M. în favoarea petentului G.J., greşit a reţinut prima instanţă că actele autentice au fost întocmite ulterior emiterii dispoziţiei contestate, întrucât, prin completarea notificării din 7.11.2001, s-a arătat că doi dintre reclamanţi renunţă la dreptul lor în favoarea celui de-al treilea, intimatul interpretând greşit această declaraţi ca fiind o renunţare pură şi simplă.
Mai mult, aceasta a fost făcută în formă autentică, echivalând cu o ofertă de donaţie formulată anterior emiterii dispoziţiei de respingere, acceptată la 4.02.2002, însă această din urmă dată nu mai are relevanţă în ceea ce priveşte cererea de restituire.
Prin urmare, cota de V2 parte a petenţilor G.G. şi M. preluată de stat în temeiul Decretului nr.223/1974 trebuie restituită petentului G.J..
Iniţial, prin decizia civilă nr. 2510/13.12.2004, pronunţată în dosarul nr.5043/2003 al Curţii de Apel Cluj, s-a constatat perimarea apelului, însă, prin decizia civilă nr. 184/9.01.2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dosarul nr.245/2005, a fost admis recursul reclamanţilor şi apelul trimis spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Întrucât Legea nr. 10/2001 a fost modificată în cursul soluţionării procesului prin Legea nr. 247/2005, reclamanţii şi-au precizat motivele de apel, solicitând restituirea şi a cotei donată statului de reclamantul G.J. şi părinţii acestuia, G.J. şi M.
În motivele suplimentare de apel, se arată că, potrivit dispoziţiilor art.2 lit.c din Legea nr.10/2001, aşa cum acesta a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, nu mai este necesară o hotărâre judecătorească de constatare a nulităţii donaţiei, întrucât o astfel de hotărâre se solicită doar pentru situaţia în care donaţia a îmbrăcat forma autentică prevăzută de art.813 C.civ., or, în speţă, acceptarea donaţiei s-a făcut prin decizia nr.29/1973 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al jud. Bistriţa Năsăud, ce nu constituie act autentic, cerinţa formei autentice trebuind să fie respectată şi de organul de stat competent să accepte donaţia potrivit Decretului nr.478/1954.
În ceea ce priveşte cota preluată în temeiul Decretului nr.223/1974, este vorba de o preluare abuzivă, fără titlu valabil, raportat la disp.art.6 din Legea nr. 213/1998, întrucât actul normativ contravenea dispoziţiilor art. 36 alin.1, art.17 alin.1 şi art.12 din Constituţia anului 1965, precum şi art.12 din Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, la care România era parte.
Art.2 alin.1 din Legea nr.10/2001 nu face distincţia apărută în Normele metodologice de aplicare unitară, fiind admisă excepţia de nelegalitate a prevederilor
din norme prin Decizia nr.5560/22.11.2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, întrucât acestea adaugă la lege.
În ceea ce priveşte restituire despăgubirilor, se poate realiza o compensare cu măsurile reparatorii prin echivalent acordate pentru terenul în suprafaţă de 1452 mp ocupat de construcţii noi.
În ceea ce priveşte persoana îndreptăţită la restituirea cotei reclamanţilor G.G. şi Maria, actul de donaţie făcut de aceştia celui de-al treilea reclamant este valabil, întrucât, imobilul fiind preluat fără titlu valabil, conform art.2 alin.2 din Legea nr.10/2001, aceştia îşi păstrează calitatea de proprietari avută la data preluării.
Analizând apelul formulat prin prisma motivelor invocate, având în vedere şi probele noi administrate în apel, raportat la art.292 alin.1, art.295 Cod proc.civ., curtea apreciază că apelul reclamanţilor G.G. şi Maria este fondat în parte, din considerentele ce urmează a fi expuse.
Astfel, pe scurt, starea de fapt este următoarea:
Conform copiei CF nr.1869 Bistriţa, proprietarii tabulari ai imobilului au fost reclamanţii G.G. şi soţia G.M., sub B 7, 8, cota de V2 parte, reclamantul G.I. jr., cota de V4 parte sub B 10 şi părinţii celor doi reclamanţi, respectiv G.I. şi soţia G.M., sub B 9, cota de V2 parte.
Cota de V2 parte de sub B 9, 10, a reclamantului G.I. jr. şi a părinţilor acestuia, G.I. şi soţia M., a fost preluată de Statul Român cu titlu de donaţie, acesta înscriindu-şi dreptul de proprietate sub B 12.
Oferta de donaţie făcută de cei trei proprietari a fost autentificată de Notariatul de stat judeţean Bistriţa Năsăud la data de 30.03.1973, iar acceptarea s-a realizat prin decizia nr.259/31 iulie 1973 a Comitetului Executiv al fostului Consiliu Popular al jud. Bistriţa Năsăud.
Reclamanţii au contestat calitatea de act autentic a actului administrativ de acceptare a donaţiei. Înscrisul autentic este definit prin dispoziţiile art. 1171 C. civ., ca fiind cel încheiat de un funcţionar public, care are dreptul e a funcţiona în locul unde actul s-a încheiat. Prin urmare, pentru ca un înscris să fie considerat autentic, el trebuie să îndeplinească trei condiţii cumulative, şi anume: să fie întocmit de un funcţionar public, funcţionarul să fie competent din punct de vedere material şi teritorial şi să fie respectate formalităţile cerute de lege.
Actul administrativ de acceptare a ofertei de donaţie este un act autentic, în sensul celor mai sus arătate, întrucât întruneşte toate cele trei condiţii. Astfel, potrivit art. 2, alin. 2 din Decretul nr. 478/1954, donaţiile oferite sfaturilor populare se acceptă de comitetul executiv al sfatului popular regional. Prin Legea nr. 57/1968 privind organizarea şi funcţionarea consiliilor populare, fostele sfaturi populare regionale au devenit consilii populare organizate la nivel de judeţ. Comitetele executive ale consiliilor populare aveau, conform art. 36 lit. v din Legea nr. 57/1968, orice atribuţii prevăzute de lege. Prin urmare, este vorba de un act emis de organul administrativ competent, în limitele competenţelor sale, cu respectarea formei prevăzută de lege pentru acel act administrativ.
Raportat la aceste considerente, contractul de donaţie a fost încheiat în forma autentică cerută pentru valabilitatea sa de art.813 C.civil. În aceste condiţii, aşa cum corect a reţinut prima instanţă, conform disp. art.2 lit. c din Legea nr. 10/2001, inclusiv în forma modificată prin Legea nr. 247/2005, este necesară o hotărâre judecătorească de desfiinţare a contractului pentru ca preluarea să fie considerată abuzivă şi foştii proprietari sau moştenitorii acestora îndreptăţiţi la măsurile reparatorii prevăzute de lege.
În ceea ce priveşte cota de V2 parte preluată cu despăgubiri de la reclamanţii G.G. şi G.M., în temeiul Decretului nr. 223/1974, această preluare este abuzivă, fără titlu valabil în sensul art. 2 lit. i din Legea nr. 10/2001, raportat la art. 6 alin. 1 din Legea nr. 213/1998.
Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG nr. 428/2003 sunt nelegale pentru că adaugă la lege, făcând o distincţie pe care aceasta nu o presupune între preluarea cu şi fără despăgubiri în baza Decretului nr. 223/1974, ambele categorii de preluări fiind fără titlu valabil raportat la disp. art. 6 alin. 1 din Legea nr. 213/1998, întrucât chiar actul normativ care a stat la baza preluării încalcă dreptul la liberă circulaţie al persoanelor, consacrat de art. 12 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, ratificat de România în anul 1974.
Excepţia de nelegalitate este de competenţa instanţei investită cu soluţionarea fondului, raportat la dispoziţiile tranzitorii din art. 27 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, întrucât cererea de chemare în judecată a fost înregistrată anterior intrării în vigoare a legii.
În ceea ce priveşte persoana îndreptăţită, conform art. 4 din Legea nr. 10/2001, aceasta este chiar titularul dreptului de proprietate sau moştenitorii acestuia. Foştii proprietari ai cotei de V2 parte preluată în temeiul Decretului nr. 223/1974 cu despăgubiri sunt reclamanţii G.G. şi G.M.. Este corectă susţinerea acestora în sensul că nu au înţeles să renunţe la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, ci, dimpotrivă, chiar au dorit să dispună de drepturile conferite, în sensul de a le transmite cu titlu gratuit, prin donaţie, reclamantului G.J. jr.
Numai că acest contract nu este opozabil primarului, care este obligat să soluţioneze notificarea, întrucât, potrivit dispoziţiilor legii, el trebuie să stabilească măsuri reparatorii prin echivalent în favoarea persoanelor îndreptăţite, adică a foştilor proprietari sau a moştenitorilor acestora, nicidecum în favoarea dobânditorilor cu titlu particular. Aceasta cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 2 alin. 2 din lege, în cazul preluării fără titlu valabil, chiar dacă persoana îndreptăţită îşi păstrează calitatea de proprietar avută anterior preluării, şi-o exercită abia după primirea dispoziţiei sau hotărârii judecătoreşti de restituire. În plus, potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. 4 din Legea nr. 10/2001 în forma actuală, după ultima republicare, dispoziţia de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietăţii persoanei îndreptăţite asupra imobilului, are valoare de act autentic şi constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară.
Prin urmare, chiar dacă existenţa dreptului nu este afectată de lipsa dispoziţiei de restituire, exerciţiul său este condiţionat de emiterea ei.
Cesiunea drepturilor privind măsuri reparatorii de orice natură, inclusiv prin echivalent, oneroasă sau gratuită, nu este prohibită de lege, însă produce efecte inter partes, chiar dacă s-ar realiza condiţiile de publicitate prevăzute de art.1393 C.civ., respectiv notificarea cesiunii, ca în speţă, întrucât primarul nu este un simplu debitor cedat, fiind abilitat prin lege să stabilească măsurile reparatorii, şi nu obligat personal faţă de foştii proprietari sau moştenitorii acestora.
Dacă s-ar aprecia că este vorba de o înstrăinare sub condiţie suspensivă, în cazul restituirii în natură a imobilului sau a stabilirii măsurilor reparatorii prin echivalent ori a respingerii cererii având un astfel de obiect, înstrăinarea se consolidează ori se desfiinţează retroactiv, după caz, neînsemnând, în nici un caz, o sarcină a organului abilitat de lege de a emite dispoziţia pe numele cesionarului.
Raportat la aceste considerente, curtea va stabili măsurile reparatorii în favoarea reclamanţilor de la care a fost preluat imobilul, şi nu în favoarea reclamantului căruia aceştia au înţeles să-i înstrăineze dreptul cu titlu gratuit.
În ceea ce priveşte natura măsurilor reparatorii, în temeiul art. 9 şi 10 din Legea nr. 10/2001, imobilul construcţie şi terenul aferent acesteia nu a fost înstrăinat, fiind doar închiriat pârâţilor S.D., decedat în cursul procesului şi S.E. Veronica, prin contractul nr. 4/^7.05.2004, fiind posibilă restituirea în natură a cotei preluate, pentru terenul ocupat de blocuri urmând să fie stabilite măsuri reparatorii prin echivalent, ţinându-se seama de valoarea de 150 EURO a unui mp de teren stabilită prin raportul de expertiză, cu obligarea reclamanţilor la restituirea despăgubirilor încasate actualizate.
Nu vor fi acordate cheltuieli de judecată apelanţilor G.G. şi M., întrucât toate au fost achitate de G.J. al cărui apel urmează a fi respins.
| ← Legea nr. 10/2001. Cerere de restituire în natură a unor... | Legea nr. 10/2001. Restituirea în natură a unui imobil preluat... → |
|---|
