Litigii cu profesioniştii – acţiune în anulare a hotărârii AGA. Contestaţie în anulare. Tardivitate.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Hotărâre nr. 1314 din data de 13.06.2013
Litigii cu profesioniștii - acțiune în anulare a hotărârii AGA. Contestație în anulare. Tardivitate.
Din interpretarea dispozițiilor art. 319 alin. 2 teza a II-a C.proc.civ., rezultă că legiuitorul a adoptat sistemul unui termen dublu: un termen subiectiv de 15 zile, calculat cu începere de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre și un termen obiectiv de un an, socotit de la data când hotărârea ce se atacă a rămas irevocabilă. Acesta din urmă este un termen limită, înăuntrul căruia partea interesată trebuie să cunoască hotărârea și să exercite contestația în anulare împotriva acesteia.
Așadar, termenul de exercitare a contestației în anulare este de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar legea cere ca acest moment să nu se situeze după împlinirea unui an de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1314 din 13.06.2013)
Prin decizia civilă nr. 1409/28.06.2012 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr. 16345/3/2008, a fost respins recursul declarat de recurentul I.A. împotriva sentinței civile nr. 17406/10.10.2011 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Civilă, în contradictoriu cu intimata S.C. R S.R.L., iar recurentul a fost obligat la plata către intimată a sumei de 4.960 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a constatat că primul motiv invocat, circumscris art. 304 pct. 5 C.proc.civ., nu este întemeiat, deoarece revenirea primei instanțe asupra încheierii prin care a dispus emiterea unei adrese către expertul contabil pentru a răspunde unor obiecțiuni nu se constituie într-o măsură prin care s-ar fi încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 C.proc.civ., o asemenea încheierea având caracter preparatoriu, care nu îl leagă pe judecător. A mai reținut că nici cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 9 și 3041 C.proc.civ., nu este fondat, deoarece prima instanță a răspuns tuturor motivelor invocate, nefiind necesar ca fiecare argument al părții să fie examinat, ci numai cele care sunt relevante, având așadar aptitudinea să influențeze soluția. Astfel, a notat că instanța de fond a prezentat considerentele sale asupra tuturor susținerilor invocate, cu referire la pretinsa încălcare a drepturilor de acționar. Totodată, instanța de recurs a apreciat că și cea de-a treia critică este nefondată, deoarece textul art. 8.3 din proiectul de divizare este clar și nesusceptibil de interpretare în sensul urmărit de recurent, care a afirmat că operațiunea nu are un obiect determinat, fapt care ar lovi actul juridic de nulitate, potrivit art. 948 pct. 3 și 964 C.civ.
În continuare, s-a mai luat act de faptul că recurentul a susținut că în cererea de chemare în judecată a criticat proiectul de divizare care a fost aprobat, arătând că dispozițiile art. 8.3 și 8.5 ale proiectului încalcă art. 250 alin. 3 lit. b) din Legea nr. 31/1990, precum și că nu a regăsit argumentele instanței față de această afirmație. Curtea a constatat însă că lectura cererii de chemare în judecată nu relevă invocarea de către reclamantul-recurent a art. 250 alin. 3 lit. b) din Legea nr. 31/1990, așa încât a apreciat că judecătorul fondului nu putea să încalce principiul disponibilității care guvernează procesul civil, precizând și că o hotărâre a adunării generale nu poate fi examinată pe cale judecătorească din considerente de oportunitate, ci doar din perspectiva legii și a actului constitutiv. De altfel, a apreciat că divizarea a avut o fundamentare economică solidă.
Totodată, instanța de recurs a apreciat ca fiind neîntemeiată și critica recurentului referitoare la lipsa consimțământului valabil și serios, de vreme ce nu s-a probat existența vreuneia din împrejurările care l-ar fi putut altera.
Nici ultima critică a recurentului nu a fost aptă să determine admiterea recursului; astfel, Curtea a evocat prevederile art. 2433 alin. 1 și 3 din Legea nr. 31/1990 și pe cele ale art. 6 din Legea nr. 26/1990, în forma în vigoare la data de 04.02.2008, când judecătorul delegat a numit pe Dl. George Constantinescu pentru efectuarea expertizei și a subliniat că în cauză nu s-a promovat recurs împotriva încheierii nr. 6071/04.02.2008, așa încât dispozițiile judecătorului delegat au rămas irevocabile și nu mai pot fi cenzurate.
Împotriva acestei decizii, I.A. a formulat contestație în anulare, solicitând anularea sa și stabilirea unui nou termen, în vederea rejudecării recursului.
În motivare, contestatorul a prezentat un istoric al litigiului și a arătat că instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate, deși formal, s-ar putea părea că le-a grupat și, în acest mod, le-ar fi răspuns global.
Astfel, invocând prevederile art. 318 C.proc.civ., contestatorul a susținut că instanța de recurs nu a examinat motivul de casare care viza în principal stabilirea de către Tribunal a unei situații de fapt nereale, dar nici critica privind revenirea de către prima instanță asupra măsurii de a emite adresă către expert pentru a răspunde unor obiecțiuni, mai ales prin prisma vătămării suferite, context în care a apreciat că încheierea de încuviințare a probelor are un caracter interlocutoriu.
Făcând apel la jurisprudența C.E.D.O., care impune instanțelor să asculte în mod efectiv părțile, contestatorul a apreciat că instanța de recurs nu a analizat pretențiile sale, cu atât mai mult cu cât invocase și art. 3041 C.proc.civ., neprezentând niciun raționament asupra cauzei ilicite, încălcării ordinii publice și lipsei unei fundamentări economice a operațiunii atacate.
La data de 30.04.2013, intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare, fie pe cale de excepție - context în care a invocat tardivitatea formulării acesteia -, fie ca inadmisibilă/nefondată.
Analizând, în baza art. 137 alin. 1 C.proc.civ., excepția tardivității formulării contestației în anulare, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 319 alin. 2 C.proc.civ., "Contestația se poate face oricând înainte de începutul executării silite, iar în timpul ei, până la împlinirea termenului stabilit la art. 401 alin. 1 lit. b) sau c). Împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă";.
Cu toate că decizia atacată este una susceptibilă de executare silită - sub aspectul măsurii de obligare a recurentului-contestator la plata cheltuielilor de judecată - nu această parte a dispozitivului a fost contestată prin calea extraordinară de atac, așa încât va fi examinat textul de lege citat mai sus, prin prisma cele de-a doua teze.
Din interpretarea dispozițiilor art. 319 alin. 2 teza a II-a C.proc.civ., rezultă că legiuitorul a adoptat sistemul unui termen dublu: un termen subiectiv de 15 zile, calculat cu începere de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre și un termen obiectiv de un an, socotit de la data când hotărârea ce se atacă a rămas irevocabilă. Acesta din urmă este un termen limită, înăuntrul căruia partea interesată trebuie să cunoască hotărârea și să exercite contestația în anulare împotriva acesteia.
Așadar, termenul de exercitare a contestației în anulare este de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar legea cere ca acest moment să nu se situeze după împlinirea unui an de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
În speță, decizia atacată a fost pronunțată la data de 28.06.2012, iar contestatorul a luat cunoștință de aceasta la data de 18.12.2012, atunci când la sediul Biroului Executorului Judecătoresc B.I. i s-au înmânat toate documentele care au constituit dosarul de executare nr. 1053/2012, inclusiv decizia; în acest sens, Curtea notează că la acel moment contestatorul a semnat un proces-verbal.
Calea de atac a contestației în anulare a fost promovată la data de 08.03.2013, după împlinirea termenului legal.
În aceste condiții, Curtea a admis excepția de tardivitate și, ca o consecință, a respins contestația în anulare, ca tardivă.
Stabilind, astfel, culpa contestatorului în promovarea contestației, l-a obligat pe acesta, în aplicarea art. 274 alin. 1 C.proc.civ., la plata către intimată a sumei de 6.533 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
| ← Încadrare juridică. Elementele constitutive ale infracţiunii... | Calificarea juridică a unei înscris ca fiind testament. → |
|---|
