Sechestru asigurător. Incidenţa legii comerciale

C.com., art. 1, art. 907, art. 908

Potrivit art. 1 C.com., în materiile reglementate de Codul comercial, se aplică dispoziţiile acestui cod, derogându-se de la dispoziţiile Codului civil sau Codului de procedură civilă. Prin urmare, dreptul comercial reprezintă dreptul special faţă de dreptul civil şi, respectiv, dreptul procesual.

C.S.J., secţia comercială, decizia nr. 1905 din 13 mai 1999

Reclamanta a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâţii, să se dispună instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile proprietatea pârâtei.

Tribunalul, prin încheierea din 27 mai 1998, a respins cererea de instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile proprietatea pârâţilor, cu motivarea că nu au fost respectate dispoziţiile art. 908 C.com. referitoare la obligativitatea depunerii cauţiunii şi că în speţă nu este aplicabil art. 594 alin. (1) C.proc.civ. deoarece creanţa este de natură comercială şi nu civilă.

Curtea de apel a respins apelul declarat de reclamantă.

împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, susţinând, între altele, că s-au ignorat dispoziţiile art. 594 C.proc.civ., întrucât nu s-a

observat că art. 907 C.com. face trimitere la codul de procedură civilă şi nu s-au avut în vedere dispoziţiile art. 908 C.com.

Recurenta a precizat că în doctrină s-a stabilit că art. 908 C.com. a fost modificat prin Codul de procedură civilă, care este legea nouă şi cea aplicabilă în cazul conflictului dintre legi.

Cu privire la această critică se consideră că, potrivit art. 1 C.com., în comerţ se aplică legea comercială. Unde ea nu dispune, se aplică Codul civil.

De aici rezultă principiul conform căruia dreptul comercial reprezintă dreptul special faţă de dreptul civil şi, respectiv, dreptul procesual.

Având în vedere principiul stabilit prin art. 1 C.com., legiuitorul a înţeles ca atunci când o materie se găseşte tratată în Codul comercial să se aplice dispoziţiile acestuia şi, deci, să se deroge de la dispoziţiile Codului civil sau Codului de procedură civilă .

Aşa fiind, în mod corect instanţa de apel a stabilit că, în speţă, în materia sechestrului asigurător sunt aplicabile dispoziţiile art. 907-908 C.com., şi nu ale art. 594 alin. (1) C.proc.civ.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Sechestru asigurător. Incidenţa legii comerciale