Locuinţa copilului după divorţ. Respectarea interesului superior al copilului. Minori
| Comentarii |
|
Acest principiu este impus în egala masura, inclusiv în legatura cu drepturile si obligatiile ce revin parintilor, în deciziile pe care le iau cu privire la acesta, potrivit art. 2 alin. 2 din acelasi act normativ.
De asemenea, acest imperativ categoric îsi pastreaza valabilitatea în toate ipostazele care urmaresc cresterea, educarea, supravegherea, asigurarea locuintei, urmarindu-se evitarea circumstantelor care si-ar putea pune amprenta negativa asupra formarii copilului.
Respectarea si garantarea tuturor drepturilor copilului se realizeaza conform urmatoarelor principii: asigurarea unei îngrijiri individualizate si personalizate pentru fiecare copil; respectarea demnitatii copilului; ascultarea opiniei copilului, în functie de vârsta si luarea în considerare a acesteia în raport cu vârsta si gradul de maturitate - potrivit art. 6 din acelasi act normativ.
1. Prin sentinta civila nr. 1578/05.02.2012 pronuntata de Judecatoria Tg-Jiu, a fost admisa în parte cererea formulata de reclamanta CEM, împotriva pârâtului CN, s-a admis în parte cererea reconventionala, s-a declarat desfacuta casatoria partilor, s-a stabilit ca autoritatea parinteasca cu privire la minorii CCC, nascut in anul 2009 si CNL , nascut in anul 2005, sa fie exercitata în comun de catre ambii parinti dupa desfacerea casatoriei, iar locuinta minorilor a fost stabilita la tata. De asemenea, instanta s-a pronuntat cu privire la nume si la pensia de întretinere.
Prima instanta a retinut în esenta ca, desi amândoi parintii îsi iubesc copiii, cea mai buna îngrijire si cea mai atenta supraveghere le poate fi oferita la locuinta tatalui lor ca si pâna în prezent, motiv pentru care a stabilit domiciliul acestora la pârâtul-reclamant.
Împotriva sentintei a declarat apel reclamanta CEM criticând-o pentru netemeinicie si nelegalitate, în privinta masurilor luate fata de cei doi minori.
2. Prin decizia civila nr.261 din data de 6 iunie 2012, pronuntata de Tribunalul Gorj, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamanta
Pentru a decide astfel, instanta a retinut ca interesul superior al copiilor reclama ca locuinta acestora sa fie stabilita la tata.
3. Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs reclamanta CEM, criticând-o pentru nelegalitate solutia data în privinta locuintei celor doi minori .
Recursul este nefondat si s-a respins ca atare, pentru considerentele ce se vor arata în continuare :
Dispozitiile Noului cod civil aplicabile cauzei de fata, coroborate cu reglementarile speciale adoptate prin Legea nr.272/2004 privind protectia si promovarea intereselor copilului, consacra principiul major si prioritar al interesului superior al copilului minor în toate acele situatii în care se impune luarea vreunei decizii în ceea ce-l priveste sau a unei masuri de ocrotire a acestuia.
Acest imperativ categoric îsi pastreaza valabilitatea în toate ipostazele care urmaresc cresterea, educarea, supravegherea, asigurarea locuintei, urmarindu-se evitarea circumstantelor care si-ar putea pune amprenta negativa asupra formarii copilului.
Elementele mai sus expuse urmeaza a fi raportate la cazul de speta analizat, dupa cum urmeaza:
Principiul respectarii si promovarii cu prioritate a interesului superior al copilului, trebuie sa prevaleze în toate demersurile si deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritatile publice, precum si în cauzele solutionate de instantele judecatoresti, asa cum rezulta din prevederile art. 263 din Codul Civil, art. 2 alin. 3 din Legea 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, interpretate în corelatie cu reglementarile cuprinse în Conventia de la New York cu privire la drepturile copilului.
Acest principiu este impus în egala masura, inclusiv în legatura cu drepturile si obligatiile ce revin parintilor - în deciziile pe care le iau cu privire la acesta, potrivit art. 2 alin. 2 din acelasi act normativ.
Respectarea si garantarea tuturor drepturilor copilului se realizeaza conform urmatoarelor principii: asigurarea unei îngrijiri individualizate si personalizate pentru fiecare copil; respectarea demnitatii copilului; ascultarea opiniei copilului, în functie de vârsta si luarea în considerare a acesteia în raport cu vârsta si gradul de maturitate - potrivit art. 6 din acelasi act normativ.
De asemenea, determinarea interesului superior al copilului - nedefinit ca atare la nivel legislativ, se face tinând seama de anumite criterii, din care niciunul nu trebuie nici nesocotit, dar nici absolutizat, cum ar fi: nevoile fizice, emotionale si psihologice ale copilului, având în vedere vârsta si etapa de dezvoltare a minorului; opiniile si preferintele copilului - în masura în care acestea pot fi verificate rezonabil; natura, forta si stabilitatea relatiei dintre copil si persoanele fata de care a dezvoltat relatii de atasament; capacitatea acestor persoane de a îngriji copilul si de a raspunde nevoilor acestuia, de a comunica si coopera în chestiunile care privesc copilul; beneficiile pe care dezvoltarea de relatii semnificative cu anumite persoane, le au asupra sigurantei si bunastarii copilului si vointa acestora de a sustine dezvoltarea unor relatii cu celelalte persoane semnificative din viata copilului; istoricul îngrijirii copilului sau orice antecedente ale fiecarui parinte relevante pentru siguranta si bunastarea copilului acestuia; nesepararea fratilor.
În considerarea celor mai sus expuse, instanta care analizeaza astfel de cereri, este datoare sa stabileasca în mod obiectiv starea de fapt, sa administreze toate probele concludente si apte sa furnizeze informatii complete si suficiente pentru atingerea acestui scop si sa analizeze cu deosebita atentie si în egala masura toate aceste probe propuse de parti, urmând ca în concordanta cu starea de fapt reala sa se pronunte asupra cererii pe baza criteriilor adecvate si a elementelor de apreciere consacrate, respectând si promovând în final, numai principiul interesului superior al copilului.
Curtea retine ca tribunalul - instanta superioara de fond, a interpretat si aplicat corect dispozitiile legale incidente în cauza respectând principiul interesului superior al copilului, respectiv al celor doi minori, pronuntând din acest punct de vedere o hotarâre legala.
Evaluarea probelor si stabilirea situatiei de fapt, reprezinta atributul exclusiv al instantelor de fond si aceste aspecte nu pot face obiectul unui control judiciar în recurs, cale extraordinara de atac, în care nu poate fi pusa în discutie temeinicia unei hotarâri, asa cum s-a aratat in precedent.
In recurs nu s-au depus înscrisuri noi potrivit art. 305 Cod procedura civila, de natura sa conduca la o reconfigurare a starii de fapt retinuta anterior, astfel ca instanta de recurs apreciaza ca solutia pronuntata este data in concordanta cu aceasta stare de fapt si cu interesul superior al minorilor CCC nascut în anul 2009 si CNL, nascut in anul 2005, dispozitiile legale incidente fiind interpretate si aplicate corect.
Astfel, declaratiile extrajudiciare depuse in recurs, chiar daca sunt consemnate pe un suport de hartie, nu sunt inscrisuri in sensul de probe, la care se refera dispozitiile legale enuntate. Cu alte cuvinte, proba cu martori nu poate fi administrata in recurs, nici direct, nici indirect (prin declaratii extrajudiciare).
Sesizarea reclamantei adresata DGASPC, este un act unilateral si in lipsa unui document emis de catre aceasta autoritate din care sa rezulte ca minorii au fost luati in evidenta, continand concluzii clare privind o anumita stare de pericol sau exercitarea unor abuzuri fata de copii, de catre tata sau un membru al familiei acestuia - nu este o proba concludenta.
Mai mult, din Raportul asupra vizitei efectuate la domiciliul minorilor intocmit de DGASPC Gorj - depus in recurs, la capitolul "Evaluarea intrevederii", se consemneaza ca minorii nu prezinta semne specifice de copil neglijat sau abuzat, fiind dezvoltati corespunzator varstei cronologice, atasati de tata si de bunica paterna, aspectele sesizate, neconfirmandu-se.
In ceea ce priveste relatiile dintre parinti, acestea reprezinta aspecte avute in vedere in limita a ceea ce s-a dovedit, de catre instanta de fond. In recurs si apel nu s-a criticat solutia in aceasta privinta si pe de alta parte, starea de fapt privitoare la relatiile dintre soti, a fost definitiv stabilita, prin neapelare, de catre prima instanta.
Privitor la plansele fotografice, dincolo de imprejurarea ca prin ele insele, nu este suficient a se demonstra neglijenta la care se refera recurenta, nu rezulta data cand acestea au fost realizate, dar si de cine, precum si in ce context, copiii au fost pusi in situatia de a fi fotografiati.
In ceea ce priveste declaratia extrajudiciara, fie ea data si in fata notarului, a numitei CM, de asemenea, Curtea retine ca este nerelevanta, nefiind de natura sa demonstreze posibilitatile locative, reale si efective, cel putin pe termen mediu, ale recurentei, in lipsa unui contarct ferm incheiat si inregistrat in acest sens si cu riscuri minimale. Nu in ultimul rand, simpla observare a declaratiei, arata ca spatiul locativ in discutie ce ar fi oferit recurentei, este compus dintr-o singura camera de locuit, fiind insuficient.
În orice caz, indiferent de natura relatiilor dintre parinti sau dintre acestia si ceilalti membri ai familiei extinse, copiilor trebuie sa li se asigure conditii locative adecvate, stabilitate, un mediu echilibrat din punct de vedere afectiv si emotional, fara tensiuni, fiind ideala prezenta în viata copilului a ambilor parinti, iar în caz de separare inevitabila , fiind necesara prezenta permanenta a parintelui care poate contribui imediat si efectiv la asigurarea unor conditii locative minimale, la dezvoltarea echilibrata si la depasirea tuturor dificultatilor de catre minori prin întelegerea treptata si acceptarea noii situatii în care se afla.
Este adevarat ca din punct de vedere moral si afectiv ambii parinti au vocatie la stabilirea domiciliului ambilor minori, ca anterior divortului s-au preocupat de cresterea si îngrijirea acestora, ca s-au dezvoltat si consolidat relatii de atasament firesti între fiecare dintre acestia si copii, dar din punct de vedere material, conditiile oferite in prezent de parinti difera substantial raportat la un standard minim si punând în balanta toate elemente aratate in precedent, balanta înclina în favoarea tatalui sprijinit de familia sa, asa cum corect a retinut tribunalul si copiii beneficiaza acum de acelasi mediu familial in care s-au obisnuit.
Atasamentul mamei fata de minori, abilitatile sale de comunicare cu acestia, receptivitatea la problemele specifice varstei lor, reprezinta elemente benefice în dezvoltarea ulterioara a personalitatii acestora si nu sunt privite ca fiind motive suficiente care sa nu justifice stabilirea locuintei copiilor la tata - in conditiile art. 400 Cod civil, în lipsa unor elemente care sa demonstreze neglijenta, dezinteresul acestuia sau ca, prin stabilirea locuintei la tata, ar fi periclitata cresterea si îngrijirea minorilor.
In prezent, ambii minori urmeaza cursuri scolare, respectiv prescolare, iar caracterizarile facute de cadrele didactice in acest sens, sunt pozitive.
Împrejurarea ca recurenta s-a preocupat pana la despartirea sotilor si de activitatile recreativ-educative ale copiilor, demonstreaza o atitudine responsabila, respectiv îndeplinirea unor obligatii legale si firesti si nu reprezinta în sine un criteriu de preferinta în luarea masurii de stabilire a locuintei, ci o garantie ca în viitor mama îsi va îndeplini obligatiile parintesti, cu aceeasi responsabilitate in beneficiul copiilor si al pastrarii unei relatii adecvate intre mama si acestia.
În orice caz, relatiile tensionate dintre fostii soti, nu trebuie sa afecteze în nici un mod persoana copiilor, precum si dreptul acestora de a avea legaturi firesti, nestingherite cu mama lor si cu alti membri ai familiei extinse, pentru o mai buna comunicare între acestia si pentru o dezvoltare armonioasa si o consolidare a legaturilor firesti dintre membrii unei familii in sensul art. 4 lit. c din legea 272/2004.
Stabilirea locuintei la tata nu presupune intreruperea relatiilor dintre copii si mama lor.
La audierea din recurs, minorul in varsta de 7 ani a demonstrat ca este sociabil, echilibrat, preocupat de problemele specifice varstei si, mai ales, a aratat ca doreste sa nu fie despartit de fratele sau si ca vrea sa pastreze relatia cu mama sa.
De altfel, Curtea aminteste ca pentru o realizare efectiva a drepturilor de care se bucura atât parintele la care nu s-a stabilit locuinta minorilor, cât si acestia, este necesara o dezvoltare diversificata a relatiilor personale în sensul dispozitiilor legale prevazute de art. 15 din Legea 272/2004, având în vedere complexitatea nevoilor copiilor pe masura cresterii acestora, câta vreme nu este incidenta ipoteza prevazuta de art. 16 alin.2 din acelasi act normativ, care se refera la limitarea exercitarii dreptului.
În aceiasi ordine de idei, a respectarii drepturilor copilului, Curtea reaminteste tatalui ca dreptului minorilor de a mentine relatii personale si contacte directe cu mama si cu toate rudele sale, precum si cu alte persoane fata de care au dezvoltat legaturi de atasament, reglementat de disp. art. 14 din Legea 272/2004 - îi corespunde în mod corelativ obligatia sa de a permite fara discontinuitate, realizarea efectiva a acestui drept, pentru o dezvoltare echilibrata si armonioasa a copiilor si a personalitatii acestora.
În aceasta privinta, Curtea recomanda tatalui sa permita voluntar copiilor sa-si exercite efectiv drepturile pe care le au, sa respecte dreptul mamei conform art. 401 Cod civil si al celorlalti membri ai familiei de a pastra legaturi personale cu acestia, prin întelegere si fara interventia instantei, fiind preîntâmpinate astfel, o serie de dificultati si de efecte negative asupra copiilor , în cazul punerii în executare silita a unei eventuale hotarâri judecatoresti.
Acest fapt va fi apreciat, respectat si perceput favorabil si de minori, astfel ca problemele personale dintre parinti, conflictele vechi si dificultatile în comunicare anterioare, sa nu afecteze conduita si calitatea lor de membri ai familiei extinse si nici relatiile dintre ei si copii.
În orice caz, in regimul autoritatii parintesti exercitate in comun si dupa divort, ambii parinti vor decide împreuna cu privire la toate problemele esentiale legate de persoana si bunurile minorilor, în conditiile legii si vor raspunde în egala masura impreuna pentru îndeplinirea cu buna credinta a acestor îndatoriri.
Pe de alta parte, potrivit disp. art. 403 Cod civil, daca imprejurarile s-au schimbat, respectandu-se interesul superior al copiilor, pot fi modificate masurile cu privire la drepturile si îndatoririle parintilor divortati fata de copiii lor minori, la cererea oricaruia dintre parinti sau a unui alt membru de familie, a copilului, a institutiei de ocrotire, a institutiei publice specializate pentru protectia copilului sau a procurorului.
Acestea sunt considerentele pentru care, in baza art. 312 alin. 1 teza II Cod procedura civila, nesubzistand cazurile de recurs de casare sau modificare invocate si neexistand cazuri de recurs de casare de ordine publica ce se ridica in orice stare a pricinii si din oficiu de instanta si se pun in dezbaterea partilor, potrivit art. 306 alin. 2 Cod procedura civila, recursul de fata se va respinge ca nefondat.
1
| ← Notificare formulată în condiţiile Legii 10/2001. Teren face... | Încetarea măsurii de protecţie specială a plasamentului la... → |
|---|
