Schimbarea naturii cererii iniţiale,prin motivele de recurs. Cereri
| Comentarii |
|
Prin sentinta penala nr.294 din 4 iulie 2012,Tribunalul Dolj, în baza art. 448 Cpp rap. la art. 55 Cp, s-a respins cererea de înlocuire a pedepsei detentiunii pe viata cu pedeapsa închisorii, formulata de condamnatul L. M., în prezent detinut in Penitenciarul de Maxima Siguranta Craiova , ca neîntemeiata.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut urmatoarele:
În motivarea cererii, petentul a aratat ca prin s.p. nr. 380/2010 a Curtii de Apel Bucuresti în dosarul nr. 8242/2/2010 s-a dispus recunoasterea hotarârii penale a Tribunalului Frankental, prin care a fost condamnat la pedeapsa detentiunii pe viata pentru infractiune de instigare la omor infractiune prev. de art. 26 si 211 Codul penal german. A mai aratat ca se afla în executarea pedepsei din anul 2007 si ca pâna în prezent a avut o conduita buna, a fost disciplinat si a desfasurat activitati productive si ca în timpul executarii pedepsei starea de sanatate s-a deteriorat fiind îndeplinite conditiile prev. de art. 448 C.p.p.
Analizând legalitatea si temeinicia cererii de înlocuire a pedepsei detentiunii pe viata cu pedeapsa închisorii, instanta a retinut aplicabilitatea prevederilor art 55 Cp, care reglementeaza cazurile de neaplicare si respectiv înlocuirea pedepsei detentiunii pe viata : pedeapsa detentiunii pe viata nu se aplica aceluia care, la data pronuntarii hotarârii de condamnare, a împlinit vârsta de 60 de ani. În acest caz, în locul pedepsei detentiunii pe viata se aplica pedeapsa închisorii pe timp de 25 de ani si pedeapsa interzicerii unor drepturi pe durata ei maxima.
În cazul în care cel condamnat la pedeapsa detentiunii pe viata a împlinit vârsta de 60 de ani în timpul executarii pedepsei, detentiunea pe viata se înlocuieste cu închisoarea pe timp de 25 de ani.
Condamnatul L. M. este nascut la data de 13.02.1961, astfel ca neimplinind pana in acest moment varsta de 60 de ani, nu sunt incidente prevedrile art 55 alin 2 Cp, pentru ca detentiunea pe viata sa fie înlocuita cu închisoarea pe timp de 25 de ani.
Conduita buna adoptata in timpul detentiei, activitatile lucrative desfasurate, precum si starea de sanatate precara nu reprezinta criterii legale pentru a aprecia asupra legalitatii si oportunitatii înlocuirii detentiunii pe viata cu pedeapsa închisorii. Legea penala prevede un singur caz in care se poate înlocui pedeapsa determinata a detentiunii pe viata cu pedeapsa închisorii, iar acesta nu are in vedere si conduita persoanei in timpul detentiei sau starea de sanatate. Legea penala este supusa principiului interpretarii restrictive, astfel ca orice extindere a interpretarii in scopul aplicarii principiului analogiei este interzis.
Împotriva acestei sentinte a declarat recurs condamnatul L. M., solicitând conversiunea detentiunii pe viata în pedeapsa închisorii, în conformitate cu dispozitiile art.159 din Legea nr.302/2004 si Conventia Europeana asupra transferarii persoanelor condamnate adoptata la Strasbourg la 21 martie 1983, la care România este parte.
Hotarârea pronuntata de Tribunalul Frankenthal, prin care a fost condamnat la pedeapsa detentiunii pe viata, a fost recunoscuta prin sentinta penala nr.380/F din 16 noiembrie 2010 a Curtii de Apel Bucuresti, fiind dispus transferul dau pentru executarea restului de pedeapsa într-un Penitenciar din România.
Faptele pentru care a fost condamnat realizeaza continutul constitutiv ale infractiunii de instigare la omor, prev.de art.25 rap.la art.174 alin.1 Cod penal, pedepsita în România cu închisoarea de la 10 la 20 de ani si interzicerea unor drepturi.
Astfel, înlaturarea incompatibilitatii între felul sau durata pedepsei privative de libertate aplicate prin hotarârea de condamnare si legislatia statului de executare, prin adaptarea pedepsei este prevazuta atât în Conventia Europeana asupra transferarii persoanelor condamnate, adoptata la Strasbourg la 21 martie 1983, dar si în decizia cadru nr.2008/909/JAI a Consiliului Uniunii Europene din 27 noiembrie 2008, cât si de Legea nr.302/2004 - art.159.
Ori, în speta, pedeapsa aplicata de instanta straina - detentiunea pe viata, depaseste limita maxima speciala prevazuta în legea penala româna pentru faptele care au atras condamnarea, fiind incidente dispozitiile art.159 din Legea nr.302/2004.
Prin decizia penala nr.2166 din 26 octombrie 2012 a Curtii de Apel Craiova s-a respins ca nefondat recursul,pentru urmatoarele motive:
În primul rând, se observa ca în cererea formulata initial si înregistrata la Judecatoria Craiova, condamnatul a solicitat înlocuirea pedepsei detentiunii pe viata, cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 ani, aratând ca se afla în executarea pedepsei înca din data de 28 mai 2007, a avut o conduita buna pe durata executarii pedepsei, a fost disciplinat, a lucrat în cadrul unei tipografii.
Cauza a fost declinata la Tribunalul Dolj, petentul condamnat fiind asistat de aparator ales, pe parcursul judecarii cererii nefiind formulate alte motive în sprijinul cererii.
Tribunalul Dolj s-a pronuntat asupra cererii de înlocuire a pedepsei detentiunii pe viata, cu pedeapsa închisorii, prin prisma dispozitiilor art.55 alin.2 Cod penal.
Potrivit acestor dispozitii "în cazul în care cel condamnat la pedeapsa detentiunii pe viata a împlinit vârsta de 60 de ani în timpul executarii pedepsei, detentiunea pe viata se înlocuieste cu închisoarea pe timp de 25 ani".
În speta, nu sunt îndeplinite aceste conditii, deoarece condamnatul nu a împlinit vârsta de 60 de ani, fiind nascut la 13 februarie 1961.
Prin motivele de recurs, condamnatul a schimbat atât natura cererii, cât si motivele pe care se întemeiaza, solicitând conversiunea condamnarii, potrivit dispozitiilor art.159 (fost 146) din Legea nr.302/2004, Deciziei cadru nr.2008/909/JAI a Consiliului Uniunii Europene din 27 noiembrie 2008, Conventiei Europene asupra transferarii persoanelor condamnate din 21 martie 1983.
Curtea apreciaza ca nu este posibila o recalificare a naturii cererii formulata initial si a temeiurilor pe care se sprijina aceasta cu ocazia judecarii recursului, deoarece instanta de fond n-a solutionat o astfel de cerere si nu a avut în vedere motivele nou invocate, pronuntându-se asupra cererii cu care a fost sesizata.
În acest context, Curtea nu poate analiza legalitatea si temeinicia sentintei instantei de fond decât prin prisma cererii initial formulate, cu care instanta de fond a fost investita si având în vedere motivele invocate în sustinerea cererii respective.
Daca s-ar admite posibilitatea schimbarii naturii cererii si a motivelor pe care se bazeaza aceasta direct în recurs, s-ar încalca principiul dublului grad de jurisdictie, deoarece noua cerere ar fi analizata doar de o singura instanta a carei hotarâre este definitiva. Pe de alta parte, instanta de recurs nu se poate pronunta decât asupra modului în care instanta de fond a solutionat cererea cu care a fost investita.
| ← Vanzarea imobilului unui tert pentru neplata pretului... | Completarea hotărârii judecătoreşti. Aplicarea... → |
|---|
