Marcă. Acţiune în anularea înregistrării. Rea-credinţă. Semnificaţia nefolosirii mărcii. BUG MAFIA. La Familia
| Comentarii |
|
Legea nr. 84/1998, art. 48 alin. (1) lit. c)[l 1 Legea nr. 8/1996, art. 9
Cunoaşterea existenţei pe piaţa de muzică rap concurenţială a formaţiei nu este contestată de recurent, invocând însă dreptul său de autor asupra denumirii, el fiind acela ce a avut această idee. Apărarea este nerelevantă, câtă vreme ideile nu pot face obiect al protecţiei, conform art. 9 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.
Instanţele au reţinut neutilizarea ca un element de fapt în conturarea laturii subiective a noţiunii de rea-credintă în cauza de fată, în sensul că nefolosirea mărcii a evidenţiat faptul că înregistrarea acesteia a fost deturnată de la scopul prevăzut de lege, şi anume acela de a distinge anumite produse şi servicii de cele ale altor competitori, la acela de indisponibiliza pe piaţa muzicală numele folosit cu succes pe scenă de formaţia din care face parte reclamantul, formaţie concurentă celei din care face parte pârâtul.
I.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 2547 din 27 aprilie 2010, nepublicată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă sub nr. 21204/3/2007, la data de 08.06.2007, reclamantul
G.D. a chemat în judecată pe pârâţii V.D.N. şi O.S.I.M., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea înregistrării mărcii „LA FAMILIA”, marca verbală nr. 055673 protejată pentru clasele 9 şi 41, având ca titular pe V.D.N. începând cu data de 14.03.2003, precum şi obligarea pârâtei O.S.I.M. la radierea mărcii „LA FAMILIA” nr. 055673 din Registrul Naţional al Mărcilor, în motivarea cererii arătându-se că reclamantul, împreună cu S.T., au format formaţia „La Familia”, că sub această titulatură au compus şi interpretat piese muzicale într-un interval de timp scurs din anul 1995 şi până în prezent, că primul album a fost disponibil pe piaţă în anul 1997, că la data de 11.06.1997 a semnat, în calitate de membru al formaţiei „La Familia” contractul de producţie cu SC M.S. SRL, contract în urma căruia a fost produs şi comercializat albumul „LA FAMILIA. BĂIEŢI DE CARTIER”, că acest album a fost promovat şi comercializat sub numele artistic „La Familia”, că de atunci au urmat următoarele albume: „Nicăieri nu-i ca acasă” (1998) - CAT MUSIQ, „Dumnezeu e băiat de cartier” (1999) - CAT MUSIQ, „Ca la noi” (2000) - CAT MUSIQ, „Bine ai venit în Paradis” (1999 - CAT MUSIQ şi „Familiarizează-te” (2001) - CAT MUSIQ.
Prin sentinţa civilă nr. 1224/25.09.2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, a fost admisă cererea formulată de reclamantul G.D. în contradictoriu cu pârâţii V.D.N. şi O.S.I.M., s-a dispus anularea înregistrării mărcii „La Familia” nr. 055673 pentru clasele de produse şi servicii 9 şi 41 pentru înregistrarea cu rea-credinţă şi a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de obligare a O.S.I.M. la radierea mărcii.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, învestită cu soluţionarea apelului declarat de pârâtul N.V.-D. prin decizia nr. 32A/10.02.2009 a respins calea de atac ca nefondată pentru motivele ce urmează:
Soluţia pronunţată de prima instanţă nu a fost determinată de constatarea calităţii de comercianţi a pârâţilor, ci de constatarea relei-credinţe a pârâtului la înregistrarea mărcii „La familia”, rea-credinţă rezultată din împrejurarea că pârâtul cunoştea la momentul înregistrării mărcii împrejurarea că sub numele înregistrat ca marcă reclamantul şi S.T. desfaşu-raseră activitate artistică muzicală, devenind cunoscuţi ca trupa muzicală sub numele mentionat.
Sub numele „La Familia” au fost aduse la cunoştinţa publicului operele muzicale şi interpretările grupului artistic cu acelaşi nume constituit din reclamant şi S.T.
Nu este reală susţinerea apelantului în sensul că prima instanţă nu ar fi analizat apărările acestuia. Prima instanţă a reţinut care sunt apărările pârâtului, însă, pe de o parte, a constatat că unele din aceste susţineri nu au fost dovedite („paternitatea asupra numelui de scenă” şi „condiţionarea folosirii acestei denumiri de către noua trupă numai în relaţie cu trupa B.U.G. Mafia”) şi, pe de altă parte, a constatat nerelevante din perspectiva bunei sau relei-credinţe la înregistrarea mărcii susţinerile privind paternitatea asupra denumirii, folosirea denumirii de către pârât ca nume de scenă numai la iniţiativa şi cu acordul pârâtului, descoperirea şi lansarea trupei reclamantului cu acordul formaţiei B.U.G. Mafia, condiţionarea utilizării denumirii de către trupa reclamantului.
Prima instanţă a analizat susţinerile pârâtului şi le-a găsit în mod corect ca nefiind relevante în apărare, întrucât ideea unui nume de scenă pentru o altă trupă muzicală nu dă niciun drept celui care a avut ideea numelui asupra acestui nume. Nici eventualul ajutor dat de pârât şi formaţia din care acesta face parte pentru promovarea trupei „La familia” nu conferă vreun drept asupra denumirii „La familia” sub care această din urmă trupa a activat şi a devenit cunoscută publicului, atât timp cât între aceştia nu au existat raporturi de intermediere, raporturi
care să implice şi un acord cu privire la dreptul asupra numelui de scenă. Nici colaborarea dintre cele două trupe muzicale nu dă dreptul vreuneia dintre acestea sau vreunui membru al acestora cu privire la numele de scenă al celeilalte trupe.
în schimb, marca este, potrivit art. 3 lit. a) din Legea nr. 84/1998, „un semn susceptibil de reprezentare grafică servind la deosebirea produselor sau a serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele aparţinând altor persoane”, iar înregistrarea ca marcă a unei denumiri conferă titularului mărcii dreptul de a interzice oricărei persoane sau grup de persoane să desfăşoare sub acea denumire o activitate care se înscrie între cele cuprinse în clasa sau clasele pentru care marca a fost înregistrată.
Sub acest aspect, toate susţinerile pârâtului-apelant conturează atitudinea subiectivă a acestuia la înregistrarea mărcii, în sensul că acesta, deşi cunoştea în mod direct împrejurarea că o altă trupă muzicală îşi desfăşură activitatea artistică sub denumirea „La familia”, a solicitat totuşi înregistrarea ca marcă a acestei denumiri, având reprezentarea că înregistrarea mărcii va determina imposibilitatea trupei muzicale respective să îşi mai desfăşoare activitatea artistică sub acea denumire.
In plus, în condiţiile în care cunoştea activitatea muzicală desfăşurată de trupa reclamantului sub denumirea „La familia”, apelantul-pârât nu avea un interes legitim pentru înregistrarea acestei denumiri ca marcă, fiind evident că, făcând parte din trupa B.U.G. Mafia, apelantul-pârât nu intenţiona să desfăşoare vreo activitate muzicală sub denumirea „La familia”, aşa încât şi sub aspectul interesului apelantului-pârât la înregistrarea mărcii se conturează tot existenţa relei-credinţe.
înregistrarea cu rea-credinţă a mărcii „La familia” de către apelantul-pârât este confirmată de atitudinea ulterioară înregistrării. Astfel, apelantul-pârât nu a folosit marca pe care a înregistrat-o, ceea ce confirmă împrejurarea că înregistrarea mărcii nu s-a făcut în scopul pe care legea îi recunoaşte mărcilor, respectiv de a diferenţia anumite produse sau servicii aparţinând unei persoane fizice sau juridice de cele aparţinând altor persoane. Totodată, apelantul-pârât, aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, a declarat în cadrul emisiunii „Tonomatul DP2” din 5.05.2005 că le-a cerut bani componenţilor trupei „La familia” pentru a „le da numele înapoi”, ceea ce confirmă împrejurarea că înregistrarea mărcii s-a făcut în scopul de a împiedica desfăşurarea activităţii muzicale de către reclamant sub denumirea „La familia”, scop care nu poate fi ocrotit de lege.
Susţinerea apelului-pârât în sensul că „declaraţia amintită (privind pretinderea unei sume de bani), redă, pe scurt, povestea negocierii cesiunii de marcă confirmă împrejurarea că marca nu a fost înregistrată pen
tru a deosebi vreun serviciu sau produs al pârâtului de alte produse sau servicii aparţinând altor persoane, ci de a împiedica desfăşurarea activităţii muzicale a trupei „La familia” sub această denumire, denumire sub care activase şi era cunoscută. Astfel, cesiunea mărcii avea ca finalitate posibilitatea trupei „La familia” de a relua activitatea muzicală sub numele cu care fusese consacrată, lucru ce era împiedicat de înregistrarea ca marcă, de către pârât, pe numele său, a denumirii „La familia”.
Nu poate fi reţinută nici susţinerea că nefolosirea mărcii nu ar fi trebuit să fie luată în considerare de către prima instanţă în aprecierea bunei sau relei-credinţe la înregistrarea mărcii, întrucât nefolosirea mărcii ar avea ca sancţiune doar decăderea. Astfel, nefolosirea nejustificată a mărcii un anumit timp atrage sancţiunea decăderii, însă folosirea sau nefolosirea nejustificată a unei mărci după înregistrarea acesteia este de natură să confirme atitudinea subiectivă avută de titular la momentul înregistrării mărcii, atitudine ce rezultă din împrejurări concomitente sau anterioare înregistrării mărcii. In cauză, elementele anterioare şi concomitente sunt reprezentate de faptul că pârâtul cunoştea trupa „La familia” şi împrejurarea că activitatea muzicală a acesteia era cunoscută publicului sub această denumire, ceea ce determina lipsa unui interes legitim al pârâtului în înregistrarea ca marcă a acestei denumiri şi, ca atare, reaua lui credinţă la înregistrarea mărcii, iar aceste elemente care conturează reaua-credinţă sunt confirmate de împrejurările ulterioare înregistrării, constând în nefolosirea mărcii şi pretinderea unei sume de bani pentru cesionarea ei.
împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin dezvoltarea motivelor de recurs se arată că s-a reţinut în mod greşit reaua-credinţă în înregistrarea mărcii pentru că ar fi cunoscut că reclamantul a desfăşurat activitate de scenă sub numele „La familia”, în condiţiile în care pârâtul nu a contestat niciodată acest lucru, iar paternitatea asupra numelui de scenă aparţine tot pârâtului, astfel cum s-a dovedit prin probele administrate.
Intre cele două părţi a existat o înţelegere cu privire la utilizarea numelui de scenă, ignorat de ambele instanţe de fond.
O altă critică se referă la împrejurarea că nefolosirea mărcii a fost apreciată ca dovadă a relei-credinţe, în condiţiile în care neutilizarea nejustificată a unei mărci este sancţionată cu decăderea.
Reţinerile instanţelor în sensul că declaraţia făcută de pârât în cadrul emisiunii Tonomatul DP2 - înregistrarea mărcii ca o sancţiune este nereală, faţă de conţinutul desfăşurătorului emisiunii din care rezultă că reclamantul este cel ce afirmă acest lucru.
Reclamantul, prin întâmpinarea formulată, conform dispoziţiilor art. 308 alin. (2) C. proc. civ., a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
In susţinerea motivelor de recurs a fost depusă transcrierea din data de 5.05.2005 a emisiunii Tonomatul DP2 aparţinând televiziunii publice, conţinut necontestat de reclamant.
înalta Curte, analizând decizia prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor administrate în toate etapele procesuale şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, reţine caracterul nefondat al recursului pentru argumentele ce succed.
Obiectul cererii de chemare în judecată formulată de G.D. este anularea înregistrării mărcii „La familia”, marcă verbală nr. 055673, având ca titular pe N.V.D., pentru clasele 9 şi 41, începând cu data de
14.03.2003, pentru rea-credinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 48 lit. c) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice.
Cu privire la ceea ce trebuia să se înţeleagă prin „înregistrare cu rea-credinţă”, legea nu oferă niciun indiciu, lăsând practic la aprecierea judecătorilor determinarea întinderii acestei noţiuni în dreptul mărcilor.
Jurisprudenţa şi doctrina în materie a structurat conţinutul noţiunii de rea-credinţă pe două elemente: unul obiectiv, care constă în cunoaşterea faptului că în legătură cu marca existau în ţară drepturi sau interese legitime ale unei alte persoane asupra mărcii şi un element de natură subiectivă, care constă în intenţia de a-1 prejudicia pe cel ce justifică asemenea drepturi şi interese legitime.
I. Latura obiectivă a noţiunii, cunoaşterea existenţei pe piaţă a formaţiilor de muzică rap concurenţială a formaţiei „La Familia”, nu este contestată de recurent, invocând însă dreptul său de autor asupra denumirii, el fiind acela ce a avut această idee. Apărarea este nerelevantă, câtă vreme ideile nu pot face obiect al protecţiei, conform art. 9 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.
Şi latura subiectivă a noţiunii de rea-credinţă a fost corect reţinută de instanţa de apel.
Astfel, înregistrarea mărcii a avut loc în 2003 după ce formaţia „La familia" şi-a creat un nume în segmentul de audienţă al publicului ţintă -iubitorii stilului muzical rap, încă din 1997 conform situaţiei vânzărilor unui număr de 9 albume, pe coperţile acestora figurând numele de scenă sub care interpreţii şi-au promovat muzica.
Deşi marca a fost înregistrată în 2003, recurentul nu a utilizat-o, împrejurare de fapt de altfel necontestată de acesta.
Neîmplinirea termenului de 5 ani de nefolosire nejustificată a mărcii pentru a se putea dispune decăderea din dreptul de a utiliza marca este fară semnificaţie juridică, întrucât, aşa cum s-a arătat, obiectul cererii de
chemare în judecată este acela de anulare a înregistrării mărcii pentru rea-credinţă, şi nu decăderea pentru nefolosinţă.
Instanţele au reţinut neutilizarea ca un element de fapt în conturarea laturii subiective a noţiunii de rea-credinţă în cauza de faţă, în sensul că nefolosirea mărcii a evidenţiat faptul că înregistrarea acesteia a fost deturnată de la scopul prevăzut de lege, şi anume acela de a distinge anumite produse şi servicii de cele ale altor competitori, Ia acela de indisponibiliza pe piaţa muzicală numele folosit cu succes pe scenă de formaţia din care face parte reclamantul, formaţie concurentă celei din care face parte pârâtul, B.U.G. Mafia.
Recurentul invocă printre motivele de nelegalitate şi omisiunea instanţelor de a avea în vedere conţinutul anumitor probatorii: conţinutul corect al emisiunii Tonomatul DP2 şi al depoziţiilor martorilor audiaţi în primă instanţă.
Potrivit dispoziţiilor art. 304 alin. (1) C. proc. civ., deciziile pronunţate în apel pot fi analizate în recurs doar pentru motive de nelegalitate, nu şi pentru motive de netemeinicie, cum se constituie critica referitoare la analizarea defectuoasă a probatoriului.
înalta Curte, pentru considerentele ce preced, reţinând că legea a fost aplicată corespunzător situaţiei de fapt reţinută, va respinge recursul declarat în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
| ← Marcă. Acţiune în anularea înregistrării. Rea-credinţă.... | Marcă. Acţiune în anularea înregistrării. Radierea din... → |
|---|
