Marcă. Acţiune în anularea înregistrării. Radierea din Registrul Naţional al Mărcilor. Rea-credinţă. Persoană interesată (CANAS)
Comentarii |
|
Convenţia de la Paris, art. 8 Legea nr. 84/1998, art. 48 alin. (1) lit. b), c)m
H.G. nr. 833/1998, art. nr. 32 - regula nr. 32(21
1. Nu este necesară solicitarea expresă - în faţa instanţei - a radierii mărcii din Registrul Naţional al Mărcilor, această operaţiune fiind impusă, oricum, ca efect al anulării unei mărci. Astfel, potrivit
pct. 5 al Regulii nr. 32 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 84/1998, hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă prin care înregistrarea mărcii a fost anulată se comunică la O.S.I.M. de persoana interesată, iar această instituţie va publica hotărârea în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială şi va face menţiuni despre aceasta în Registrul Naţional al Mărcilor.
2. în ceea ce priveşte anularea mărcii pentru înregistrarea cu rea-credinţă, în temeiul art. 48 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998, singura condiţie impusă de textul legal este în sensul că acţiunea poate fi formulată de orice persoană interesată.
în condiţiile în care acest motiv nu este reprezentat de conflictul cu un drept la marcă anterior recunoscut, conform art. 48 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, pârâta-reconvenţională nu este ţinută să facă dovada că este titulara mărcii în litigiu, întrucât nu se poate adăuga la lege o condiţie pe care aceasta nu o prevede.
Prin condiţionarea dreptului la acţiune în anularea înregistrării unei mărci pentru rea-credinţă de calitatea de titular a celui care o formulează, dispoziţia cuprinsă în art. 48 alin. (1) lit. c) din lege ar deveni superfluă, întrucât titularul unei mărci anterioare are la dispoziţie acţiunea întemeiată pe dispoziţiile art. 48 alin. (1) lit. b), fiind ţinut să facă dovada conflictului, şi nu a relei-credinţe.
I.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 1497 din 5 martie 2010, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 1336/1.11.2007 Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a respins cererea de repunere pe rol, ca neîntemeiată.
S-a respins excepţia inadmisibilităţii, ca nefondată şi s-a respins acţiunea principală formulată de reclamanta-pârâtă SC E. SRL în contradictoriu cu pârâtele-reclamante SC C.A.S.V.T. şi SC H.P.I. SRL ca neîntemeiată.
A fost admisă cererea reconvenţională formulată de pârâta-recla-mantă SC C.A.S.V.T. în contradictoriu cu reclamanta pârâtă SC E. SRL şi cu pârâta Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci.
A fost anulat certificatul de înregistrare a mărcii nr. 56811/07.04.2003.
S-a admis cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă SC H.P.I. SRL în contradictoriu cu reclamanta pârâtă SC E. SRL.
S-a dispus ridicarea măsurii de suspendare a operaţiunilor de vămuire la rămânerea definitivă a acestei hotărâri.
La pronunţarea acestei sentinţe, tribunalul a avut în vedere următoarele:
- Prin cererea înregistrată la data de 21.12.2005 reclamanta SC E. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC H.P.I. SRL solicitând instanţei constatarea caracterului de marfa ce aduce atingere dreptului de pro-
prictatc intelectuală a cheilor importate şi distribuite de societatea pârâtă, potrivit dispoziţiilor art. 1 pct. 5 raportat la art. 11 alin. (1), art. 14 din Legea nr. 202/2000; obligarea societăţii pârâte la plata de daune interese -materiale în cuantum de 30.051 lei reprezentând contravaloarea mărfii importate, respectiv morale în cuantum de 150.000,01 lei potrivit dispoziţiilor art. 998 C. civ., precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea cererii s-au arătat următoarele:
In data de 12.12.2005 s-a comunicat reclamantei de către Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Supraveghere şi Control Vamal decizia de suspendare a operaţiunii de vămuire şi reţinerea mărfurilor susceptibile a aduce atingere unui drept de proprietate intelectuală, mărfuri aparţinând societăţii pârâte SC H.P.I. SRL.
SC E. SRL are calitatea de titular al Certificatului de înregistrare a mărcii „CANAS” nr. 56811/07.04.2003 eliberat de O.S.I.M.
Totodată, societatea reclamantă este titulara certificatului de înregistrare a mărcii E. nr. 55724/07.04.2003 eliberat de O.S.I.M.
Raportat la aceste considerente şi la faptul că societatea reclamantă ocupă nr. 1 în România în distribuţia cheilor brute marca „CANAS”, având un import pentru anul 2005 de aproximativ un milion de chei brute, participări confirmate la târguri şi expoziţii naţionale, sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii civile delictuale a societăţii pârâte, fiind astfel îndreptăţită reclamanta la o justă şi echitabilă despăgubire materială şi morală.
- Pe cale reconvenţională, SC H.P.I. SRL a solicitat ridicarea măsurii de suspendare a operaţiunilor de vămuire impuse prin decizia Autorităţii Naţionale a Vămilor şi eliberarea mărfurilor importate de către societate, având în vedere că acestea nu prezintă caracterul de „marfa ce aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală”, importul fiind oprit în mod ilegal şi abuziv; obligarea reclamantei pârâte la plata prejudiciului suferit de către SC H.P.I. SRL ca urmare a suspendării operaţiunilor de vămuire şi reţinerii mărfurilor importate din garanţia constituită în baza art. 19 alin. (2) din Legea nr. 202/2000, cu cheltuieli de judecată.
S-a arătat în susţinerea cererii că mărfurile importate de societatea
H.P.I. SRL fac parte din categoria mărfurilor exceptate de la aplicarea sancţiunilor prevăzute de Legea nr. 202/2000, beneficiind de prevederile art. 3 alin (2) pct. a) din această lege, text care dispune că sunt exceptate mărfurile care nu au fost contrafăcute sau care poartă marca în alte condiţii decât cele convenite cu titularul dreptului. Mărfurile importate pe piaţa românească de către pârâta reclamantă sunt produse de către societatea CANAS în baza certificatului de înregistrare marca nr. 183384/ 15.04.1997 eliberat de Oficiul de Stat pentru Mărci din Turcia şi a
numelui comercial care cuprinde denumirea CANAS, aşa cum rezultă din certificatul eliberat de registrul comerţului din Turcia.
In acest sens, societatea producătoare a putut dovedi protecţia dreptului propriu asupra mărcii produselor exportate în România ca şi un drept propriu anterior, opozabil şi protejat în toate ţările Uniunii de la Paris.
- S-a formulat cerere de intervenţie în interesul pârâtei de SC C.A.V.T. AS - cererea a fost respinsă faţă de împrejurarea că reclamanta a completat acţiunea precizată, înţelegând să cheme în judecată în calitate de pârâtă pe SC C.A.V.T. AS.
- Reclamanta a completat obiectul cererii iniţiale, solicitând obligarea pârâtei la încetarea oricăror activităţi de import şi de distribuire în vederea comercializării, precum şi la retragerea de pe piaţă a tuturor exemplarelor de chei pentru uşi de toate tipurile şi maşini de profilat sau ajustat chei pentru uşi de toate tipurile inscripţionate cu marca „CANAS”; să se dispună publicarea hotărârii pronunţate în două ziare de largă circulaţie, pe cheltuiala pârâtei; cu menţinerea celorlalte capete de cerere aşa cum au fost formulate.
- Prin cererea formulată în cauză, pârâta C.A.V.T. A.S a solicitat în contradictoriu cu reclamanta şi cu O.S.I.M. anularea certificatului de înregistrare asupra mărcii verbale „CANAS” nr. 56811/7.04.2003 deţinut de SC E. SRL pentru clasele de produse 6 - chei pentru uşi de toate tipurile şi 7- maşini de profilat sau ajustat chei pentru uşi de toate tipurile conform clasificării de la Nisa.
In motivarea cererii reconvenţionale s-a arătat că societatea C.A. este totodată titulara mărcii „CANAS" în baza certificatului de marcă nr. 183384/15.04. 1997 eliberat de Oficiul de Stat pentru Mărci din Turcia. La data de 19.10.2005 societatea pe care o reprezintă a depus cerere de înregistrare internaţională a mărcii „CANAS” conform Aranjamentului de la Madrid Germania, pentru clasele de produse 06 şi 07 conform Clasificării de la Nisa.
înregistrarea mărcii pentru reclamantă a adus atingere unor drepturi anterior dobândite cu privire la un alt drept de proprietate industrială protejat [art. 48 alin. (1) lit. e)].
In acest sens, reclamanta pârâtă a înregistrat ca marcă numele comercial al societăţii C.F., activitate ce duce la obstrucţionarea utilizării de către pârâta-reclamantă a propriei sale denumiri. Pârâta reclamantă este titulara unui drept de proprietate industrială anterior protejat, constând în denumirea comercială înregistrată la registrul comerţului la data de
02.01.1979, anterior constituirii depozitului mărcii de către E. SRL. In ceea ce priveşte numele comercial, acesta face parte din categoria „orice alt drept de proprietate industrială protejat” [art. 48 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 84/1998]. Faptul că numele comercial dă naştere unui drept de
proprietate industrială rezultă din poziţiile art. 1 alin. (2) şi art. 8 din Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale din 20.03.1883.
Marca ce reproduce denumirea pârâtei-reclamante a fost înregistrată de către o societate având acelaşi obiect de activitate ca şi pârâta reclamantă, respectiv producerea şi comercializarea de chei de toate tipurile; a fost înregistrată de către SC E. SRL la 4 ani de la data la care produsele fabricate şi inscripţionate „CANAS” aparţinând societăţii pe care o reprezintă au fost aduse pe teritoriul României prin intermediul societăţii importatoare şi distribuitoare SC H.P.I. SRL.
Aşa cum rezultă din facturile aflate la dosarul cauzei, din documentele vamale de import, societatea H. a distribuit pe piaţa românească chei inscripţionate CANAS încă din anul 1999, distribuţia fiind prezentă la nivelul întregii ţări. Din facturile depuse se poate observa cu uşurinţă faptul că societatea H. a distribuit chei inscripţionate CANAS şi în zona de distribuţie a reclamantei-pârâte. Prin urinare, la data înregistrării mărcii a cărei anulare o solicită, reclamanta-pârâtă cunoştea existenţa şi funcţionarea ca societate producătoare de chei de yale pentru uşi de toate tipurile a societăţii C.A. din Turcia, a cărei denumire a inclus-o element verbal în componenţa mărcii, ca şi prezenţa acesteia pe piaţa românească a produselor fabricate de această societate prin intermediul importatorului H.
Atitudinea de rea-credinţă a societăţii E. SRL există chiar şi în condiţiile în care la momentul constituirii depozitului de către aceasta (anul 2003) nu se solicitase de către A.S.V.T. protecţia mărcii pe teritoriul României şi nu se obţinuse înregistrarea internaţională conform Aranja-
mentului de la Madrid. înregistrarea s-a făcut cu rea-credinţă având în vedere că societatea reclamantă, ca distribuitor de astfel de produse şi cunoscător al pieţei de specialitate, cunoştea la data solicitării înregistrării mărcii a cărei anulare o solicită că marca „CANAS” este proprietatea societăţii acestora.
Mai mult decât atât, în segmentul de piaţă vizat, respectiv distribuitorii de chei pentru uşi de toate tipurile şi maşini de profilat sau ajustat chei pentru uşi de toate tipurile din România, marca CANAS era cunoscută la data efectuării depozitului reglementar.
Reaua-credinţă a societăţii reclamante reiese şi din faptul că aceasta a efectuat depozitul numai în scopul eliminării oricărei concurenţe, fiind în acest sens un act de agresiune, un abuz de drept, înregistrarea mărcii fiind deturnată de la finalitatea sa normală, aceea de a distinge şi promova produsele şi serviciile deponentului.
In drept cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 48 alin. (1) lit. c) şi e) din Legea nr. 84/1998, art. 1 şi 8 din Convenţia de la Paris.
- Prin ccrcrca înregistrată în 4.05.2006 reclamanta a micşorat obiectul cererii de despăgubiri, arătând că solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 2.2570 lei contravaloare mărfuri importate.
Asupra cererilor formulate:
- Cererea de repunere pe rol este neîntemeiată: completarea raportului de expertiză a fost depusă de expertul desemnat la data de
12.09.
← Marcă. Acţiune în anularea înregistrării. Rea-credinţă.... | Invenţie. Acţiune în anularea brevetului. Noutatea → |
---|