Prin decizie, O.S.I.M. a admis cererea de înscriere în Registrul Naţional al Mărcilor a cesiunii totale a mărcii, iar în Buletinul Oficial de Proprietate Intelectuală nr. 1/2010 s-a publicat această cesiune. Pentru aceste motive a fost citată în cauză ces
| Comentarii |
|
O.L. Ltd.
Analizând decizia de apel în raport de critici le formulate, înalta Curte constată că ambele recursuri formulate în cauză sunt nefondate.
I. Recursul declarat de reclamantă.
A. în ceea ce priveşte anularea mărcii „Algozone”.
a.l.a.2. In ceea ce priveşte semnele în conflict „Algocalmin” şi „Algozone”, în considerentele deciziei de apel s-a făcut referire la caracterul descriptiv al particulei comune „algo”.
In mod evident şi particula „calmin" din marca deţinută de recurenta-reclamantă are acelaşi caracter descriptiv, indicând caracteristicile produsului care se comercializează sub această marcă. Acest cuvânt are un rol sugestiv, este un derivat al cuvântului „calma” care, potrivit DEX, are înţelesul de „a linişti” sau „a potoli” (din fr. calmer).
Intr-adevăr, instanţa de apel nu analizează acest aspect, dar acest lucru nu este în măsură să ducă la schimbarea soluţiei, în considerarea celor ce succed - critica încadrându-se în art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Ambele particule ale cuvântului ce reprezintă marca deţinută de recurenta reclamantă sunt descriptive, însă acestea, împreună, sunt în măsură să asigure caracter distinctiv mărcii - cerinţă îndeplinită de altfel din moment ce constituie o marcă valabilă. Deşi ambele componente, dat fiind caracterul lor descriptiv, au fost iniţial foarte slabe, în această asociere au dobândit în timp un grad mare de distinctivitate, devenind o marcă tare. Astfel, publicul îşi aminteşte mai uşor de ea, ca provenind de la recurenta-reclamantă, iar câmpul de protecţie este mai mare. Caracterul distinctiv al mărcii rezultă de altfel nu din semnul în sine, ci din
pcrccpcrca lui ca atare de public şi numai în legătură cu produsele sau serviciile pentru care se cere înregistrarea - publicul vizat atribuind cu uşurinţă produsele pe care este aplicată marca unei întreprinderi determinate, respectiv recurentei reclamante.
Dat fiind acest lucru, se pune problema consecinţelor în ipoteza în care o terţă persoană îşi însuşeşte o parte din componentele unei asemenea mărci, iar prin simpla adăugire a unui alt element se prevalează de existenţa unui semn distinct - cu alte cuvinte, se pune problema identităţii sau similarităţii acestor semne.
întrucât este indispensabil să se dea o interpretare a conceptului de similaritate în legătură cu riscul de confuzie, instanţa de apel a procedat în consecinţă, făcând o apreciere globală a semnelor în conflict şi o analiză a similarităţii din perspectiva asemănărilor din punct de vedere fonetic, vizual şi conceptual, cu referire şi la jurisprudenţa relevantă a Curţii de Justiţie a Comunităţii Europene, reţinând că prima parte a celor două mărci este identică, fiind reprezentată de prefixul „algo”, atribuind însă acestuia poziţia de element secundar al mărcilor în conflict.
Dat fiind faptul că ambele semne sunt verbale compuse dintr-un singur cuvânt, format însă prin asocierea a două cuvinte (derivate), trebuie într-adevăr să se ţină seama de faptul că unul dintre acestea este identic, determinând necesitatea aprecierii caracterului acestuia de element de bază al mărcii, întrucât numai în lipsa unor cuvinte identice se stabilesc apropierile între elementele verbale ca şi în cazul mărcilor compuse dintr-un singur cuvânt.
Intr-adevăr, în percepţia de ansamblu a semnelor aflate în conflict, ceea ce se impune în mintea consumatorului român mediu, vizat de produsele în cauză (identice, iar sub acest aspect se vor avea în vedere şi cele reţinute în analiza celuilalt recurs) este elementul verbal (perceput şi vizual) dominant al fiecăruia dintre acestea.
După cum s-a arătat mai sus însă, ambele componente ale mărcii deţinute de reclamanta recurentă, al căror caracter descriptiv nu poate fi contestat, deşi foarte slabe privite separat, în asociere şi în această formulă au dobândit în timp o distinctivitate semnificativă, consumatorul mediu percepând produsele cărora li se aplică ca provenind de la aceasta.
In aceste condiţii, ambele elemente au rol în impresia/percepţia de ansamblu a semnului aparţinând reclamantei recurente, iar neglijarea unuia dintre ele determină aprecierea greşită a riscului de confuzie.
De principiu, preluarea unuia dintre aceste elemente şi adăugarea altuia diferit, urmate de susţinerea caracterului distinctiv al semnului rezultat nu sunt permise date fiind distinctivitatea mărcii anterioare în componenţa sa, precum şi generarea astfel a similarităţii semnelor în conflict. Cu toate acestea, soluţia de respingere a cererii de anulare a mărcii deţinute de pârâta-recurentă se impune a fi menţinută, nefiind
îndeplinite în totalitate cerinţele prevăzute de art. 48 alin. (1) lit. b), cu referire la art. 6 lit. c) din Legea nr. 84/1998 (în numerotarea legii de la data soluţionării cauzei în apel).
Potrivit normelor legale menţionate, se poate cere anularea unei mărci dacă aceasta este similară cu o marcă anterioară şi este destinată a fi aplicată unor produse sau servicii identice sau similare, dacă există un risc de confuzie pentru public, incluzând şi riscul de asociere cu marca anterioară. Neputând fi reţinută o identitate a semnelor în conflict (nesusţinută de altfel de niciuna dintre părţi), acestea sunt totuşi similare, dată fiind asemănarea dintre acestea generată de particula comună „algo”. Similaritatea nu poate fi însă reţinută într-o măsură substanţială, dat fiind caracterul descriptiv al elementului comun şi rolul său, ca particulă, în componenţa mărcii reclamantei.
Deşi semnele în conflict sunt similare, iar produsele cărora li se aplică sunt identice, nu se poate reţine riscul de confuzie, cerinţă impusă cumulativ de norma legală incidenţă.
După cum s-a reţinut în jurisprudenţa constantă a Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene, în interpretarea art. 4 alin. (1) lit. b) din Directiva nr. 89/104/CE/21 decembrie 1998 (înlocuită în prezent de Directiva nr. 95/2008 CE), începând cu cauza Sabel vs. Puma A.G., nu există risc de confuzie, în sensul directivei, asupra mărcilor, decât dacă publicul poate fi indus în eroare în ceea ce priveşte originea produselor sau serviciilor în cauză, un simplu risc de asociere între semnele în conflict nefiind suficient.
Având în vedere interpretarea dată de Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene, ar trebui să se considere, în aplicarea art. 6 lit. c) din Legea nr. 84/1998, că pentru a constitui motiv de refuz de înregistrare a unei mărci şi implicit de anulare faţă de dispoziţiile art. 48 alin. (1) lit. b), similaritatea acesteia cu o marcă anterioară trebuie să creeze în mod obligatoriu un risc de confuzie, riscul de asociere nefiind el însuşi suficient. Cu alte cuvinte, asocierea care se poate crea în mintea consumatorilor între cele două mărci trebuie să fie doar mijlocul prin care aceştia să poată ajunge în situaţia de a le confunda, direct sau indirect. Astfel, dacă legătura pe care o face consumatorul între mărcile similare se opreşte la o simplă asociere, fară a se produce rezultatul la care se referă legea, respectiv confuzia, această simplă asociere nu poate constitui motiv de anulare a mărcii ulterior înregistrate.
Aplicând acest raţionament la mărcile în prezenţă, se poate constata că, văzând marca indicată ca fiind frauduloasă (deţinută de pârâta recurentă), consumatorul îşi aminteşte de marca anterioară (deţinută de reclamanta-recurentă), dar nu poate ajunge la o confuzie cu privire la provenienţa produselor.
Consumatorul mediu, obişnuit, vizat al categoriei de produse comercializate, chiar identice fiind, care percepe marca în întregul ei, face numai o asociere între cele două mărci, iar acest lucru datorită prefixul identic „algo”, fară a face o confuzie în ceea ce priveşte originea, producătorul. Aceasta întrucât consumatorul, citind marca deţinută de pârâta-recurentă, se duce cu gândul la producătorul „OZONE”, această particulă reprezentând parte din numele comercial aparţinând pârâtei-recurente. Văzând semnul, consumatorul are în faţă un alt medicament de remediu împotriva durerii (algo), dar care provine de la producătorul „OZONE”, în marca incriminată având caracter dominant acest element. Confuzia este evitată, întrucât elementul comun, care are în mod evident un caracter descriptiv, chiar dacă într-un grad mai redus decât elementul „calmin”, nu este în măsură ca, singur, să confere distinctivitate mărcii anterioare, ci numai în asociere cu acesta. Mai mult, instanţa de apel a reţinut că s-au înregistrat în România alte 14 mărci pentru aceeaşi clasă de produse (clasa 5), mărci care au aceeaşi particulă plasată la început.
Aşa cum a susţinut reclamanta-recurentă, aspect confirmat şi de jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene indicată, criteriile de apreciere a similarităţii mărcilor în raport cu riscul de confuzie sunt reprezentate de caracterul dominant al unuia dintre componente şi poziţia acestora în componenţa mărcii. Numai că aceste criterii, aplicate la situaţia particulară în speţă (ceea ce s-a şi făcut mai sus) converg spre concluzia înlăturării riscului de confuzie, cu toate că se constată similaritatea mărcilor în prezenţă.
b) In ceea ce priveşte notorietatea mărcii „Algocalmin”, care constituie un motiv distinct de anulare prevăzut de art. 6 lit. d) din Legea nr. 84/1998, instanţa de apel a reţinut că acest aspect este invocat în cauză şi pentru dovedirea gradului de cunoaştere şi renumelui acestei mărci de către public, cu generarea astfel a unei distinctivităţi ridicate a acestui semn.
Contrar celor invocate de către reclamanta recurentă, apărarea din apel a fost analizată de instanţă, reţinându-se că nu este susţinută probator în raport cu data înregistrării mărcii a cărei anulare se solicită -aceasta fiind data în raport de care se analizează îndeplinirea cerinţelor impuse de lege pentru valabilitatea înregistrării. S-a reţinut astfel că ipoteza notorietăţii mărcii anterioare la momentul depunerii cererii pentru înregistrarea mărcii ulterioare (30.09.2002) nu este susţinută probator în cauză în condiţiile în care studiul efectuat de GFK România reflectă anul 2005.
Rolul activ al magistratului reglementat de art. 129 alin. final C. proc. civ. nu trebuie absolutizat, probatoriul în cazul analizat neputând viza decât perioada anterioară cererii de înregistrare a mărcii contestate.
B. Ultima critică de recurs, ce se circumscrie dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu va fi primită deoarece partea nu justifică un inte
res în formularea acesteia în condiţiile în care prin sentinţa primei instanţe s-a dispus măsura interzicerii comercializării de către pârâte a produselor purtând semnele Antinevrin, Dicarb şi Antinevralgii, considerate ca aducând atingere mărcilor înregistrate Antinevralgic şi Dicarbocalm, proprietatea reclamantei.
Considerentele dobândesc putere de lucru judecat numai în măsura în care explică dispozitivul şi se reflectă în acesta, astfel că acele considerente care nu justifică dispozitivul (greşite) pot fi repuse în discuţie şi justifică un interes în desfiinţarea lor. Sunt avute în vedere, prin urmare, considerentele cuprinse în motivarea hotărârii.
Numai că, în speţă, recurenta reclamantă impută instanţei de apel lipsa unor considerente rezultată din neanalizarea unei apărări formulate în susţinerea acţiunii în contrafacere - admisă de altfel, situaţie în care
nu se justifică interesul. Prin decizia înaltei Curţi indicată în cadrul criticii este vizată de altfel modalitatea procedurală prin care se poate contesta motivarea dată unei dezlegări în drept care nu apare evidenţiată în soluţia înscrisă în dispozitiv.
II. Recursul declarat de pârâte.
a. După cum a reţinut instanţa de apel, împotriva deciziei Comisiei de Reexaminare Mărci prin care se respinsese opoziţia formulată de SC S. SA (actuala SC Z. SA) privind înregistrarea mărcii Antinevrin s-a formulat apel de către reclamantă, fiind schimbată soluţia din opoziţie prin decizia civilă nr. 158A/6 februarie 2008. Recursul formulat de către recurenta SC O.L. LTD împotriva acestei decizii a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 358R/16 septembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
In condiţiile în care înregistrarea mărcii era în procedura de contestare, nefiind finalizată în sensul confirmării şi retroactivării protecţiei de la data constituirii depozitului naţional reglementar - conform art. 29 din Legea nr. 84/1998 (care prevede că înregistrarea mărcii produce efecte cu începere de la data depozitului naţional reglementar) pârâtele nu se pot prevala de nicio protecţie, fiind puse în situaţia de a utiliza un semn fară legitimare.
Acest mod de dispunere nu echivalează cu o modificare a acţiunii, în sensul criticii, întrucât în lipsa unei protecţii la data sesizării - urmând a fi avute în vedere şi cele din alineatul precedent, folosirea unei mărci înregistrate fară acordul titularului este nelegitimă din perspectiva art. 35 alin. (2) din Legea nr. 84/1998.
b. Prin cea de-a doua critică se susţine că suplimentele alimentare, pentru care există reglementări speciale, nu pot fi incluse în sfera preparatelor medicamentoase, făcând parte din categorii diferite de produse, ceea ce exclude riscul de confuzie între semnele Dicarb asociat cu marca Digen (utilizată de către pârâte) şi marca Dicarbocalm (aparţinând reclamantei).
Argumentul susţinut de recurente, cu referire la norme generale în domeniul suplimentelor alimentare, nu este în măsură să contrazică cele reţinute de instanţa de apel, nerelevând elemente de excludere a suplimentelor alimentare din categoria produselor medicamentoase sau privind substanţele active principale, faţă de care s-a susţinut caracterul substituibil al acestora.
c. Cea de-a treia critică de recurs vizează aspecte contradictorii din motivarea deciziei de apel, din perspectiva art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care nu se confirmă.
- decizia nu este contradictorie sub aspectul reţinerii lipsei caracterului de normă de ordine publică a art. 38 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 invocată prin întâmpinare de către pârâte, pe de o parte, şi a faptului că instanţa nu avea obligaţia analizării în absenţa invocării de parte, pe de o parte. Aceasta întrucât în considerentul în discuţie instanţa face referiri cu valoare de principiu la normele de ordine publică şi cele de ordine privată, acestea din urmă trebuind invocate de parte pentru a fi analizate.
- nici motivarea contradictorie referitoare la caracterul descriptiv al semnului Antinevralgii şi utilizarea acestuia ca marcă pentru comercializarea produselor nu se confirmă. Ceea ce a avut în vedere instanţa de apel a fost utilizarea acestui semn de către pârâte pe ambalajele produselor cu scopul distingerii acestora de altele, aptă să genereze confuzie, şi nu înregistrarea legală a acestui semn ca marcă, ocazie cu care se analizează distinctivitatea semnului ales ca marcă. Recurentele nu se pot prevala de un caracter descriptiv al semnului folosit atât timp cât în cauză s-a reţinut probabilitatea confuziei în ce priveşte originea comercială a produselor şi similaritatea cu o marcă înregistrată.
- modul de apreciere a probelor de către instanţa de apel nu se circumscrie dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ., ceea ce face să nu poată fi primită nici ultima critică de recurs.
In considerarea argumentelor reţinute mai sus, înalta Curte constată că sunt nefondate critici le formulate prin ambele recursuri (ce se circumscriu art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.) urmând ca, făcând aplicarea şi a art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să dispună în consecinţă.
8. Marcă. Acţiune în anularea înregistrării. Semne identice. Produse/servicii similare. Complementaritate (DRACULA DOG SHOW)
Legea nr. 84/1998, art. 6 lit. b)1'1, art. 48 alin. (1) lit. c)[2)
H.G. nr. 833/1998, art. nr. 10-regula nr. 10[>1
Cele două mărci sunt identice, având în componenţă aceleaşi elemente verbale.
în condiţiile în care părţile utilizează mărcile în conflict pentru produse şi servicii ce se află într-un raport de complementaritate, ambele referindu-se la animale de casă - expoziţii, întreţinere, îngrijire şi alte asemenea, se generează un risc de confuzie, deoarece un consumator mediu căruia i se oferă produsele/serviciile purtând cele două mărci poate fi indus în eroare asupra originii acestora.
Devin astfel aplicabile dispoziţiile art. 48 lit. b), raportate la art. 6 lit. b) referitor la identitatea cu o marcă anterioară, fiind destinată a fi aplicată unor produse similare.
Instanţa de apel, menţinând hotărârea primei instanţe, a aplicat corect Regula 10 alin. (2) din H.G. nr. 833/1998 în componenta referitoare la faptul că produsele şi serviciile nu pot fi considerate ca fiind diferite pe motiv că figurează în clase diferite ale Clasificării de la Nisa.
I.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 965 din 16 februarie 2010, nepublicată
Prin ccrcrca înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia a IlI-a civilă sub nr. 42901/3/03.122007, reclamantul S.F. a solicitat instanţei, în contradictoriu pârâta A.C. a Jud. Mureş, ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea înregistrării mărcii „DRACULA DOG SHOW”, M 2006 10661, înregistrată şi pentru clasele 43 şi 44.
In motivarea cererii, reclamantul a susţinut că este titularul mărcii „DRACULA DOG SHOW”, nr. M 2005 12417, înregistrată pentru clasa 35 şi 43, iar ideea promovării unei mărci asociate cu imaginea lui Dracu-la i-a venit încă din 2002, prin publicarea în revistele de specialitate a unor reclame create de reclamant, redând imaginea lui Dracula alăturată imaginii unui câine rasa bloodhound, înregistrând apoi la 17.06.2005 site-ul www.draculadogshow.ro. Reclamantul a arătat că a avut ideea organizării unei expoziţii chinologice cu denumirea „Dracula Dog Show”, discutând în acest sens cu preşedintele A.C.R., pentru organizarea ei la Bistriţa, optându-se pentru cetatea medievală din Târgu Mureş, fiind aleasă data de 05-06 august 2006. Pentru organizarea evenimentului, reclamantul a luat legătura cu reprezentanţii pârâtei iar Ia 24.08.2005 s-a deplasat la Târgu Mureş unde le-a expus ideile privind organizarea şi promovarea unui show-expoziţie chinologică sub denumirea Dracula Dog Show. Ulterior, pârâta a demarat proiectul de organizare a expoziţiei chinologice internaţionale cu denumirea menţionată, fară acordul şi consultarea reclamantului, evenimentul fiind promovat pe site-ul acesteia, cu numele www.draculadogshow.com, deşi pârâta, ca şi A.C.R., primiseră o notificare referitor la faptul că reclamantul este titular al mărcii „DRACULA DOG SHOW" iar organizarea expoziţiei chinologice sub acest nume îi încalcă grav drepturile de proprietate intelectuală asupra mărcii. Reclamantului i s-a comunicat că se recunoaşte folosirea fară drept a mărcii sale, precum şi faptul că nu va mai fi folosită marca sa, dar cu toate acestea s-a hotărât menţinerea denumirii pentru expoziţia arătată, organizată de A.C. Târgu Mureş, cele două asociaţii continuând să folosească marca reclamantului (pe site-urile unde se puteau face înscrieri on-line, pentru promovarea expoziţiei).
In catalogul expoziţiei s-au făcut referiri explicite la marca reclamantului, iar pe afiş s-a reprodus imaginea lui Vlad Ţepeş, publicul asociind evenimentul cu imaginea lui Dracula.
Reclamantul a mai arătat că înregistrarea mărcii verbale M 2006 10661 „DRACULA DOG SHOW” de către pârâta A.C. Mureş s-a făcut pentru clasele de servicii 43 (pensiuni pentru animale, servicii de găzduire temporară şi supraveghere animale domestice etc.) şi clasa 44 (creştere şi protecţie animale, servicii veterinare, spitale pentru animale bolnave, servicii de cercetare, consiliere, asistenţă şi furnizare de informaţii etc.), această acţiune nea vând drept scop promovarea unei mărci proprii, ci acela de folosire a mărcii reclamantului în cadrul expoziţiilor
chinologice, cu încălcarca drepturilor acestuia iar înregistrarea s-a făcut cu nerespectarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din legea mărcilor, care stabileşte că sunt excluse de la protecţie şi nu pot fi înregistrate mărcile lipsite de caracter distinctiv.
Marca menţionată a pârâtei este identică cu marca reclamantului, neexistând elemente care să le diferenţieze, fonetic sau vizual.
Au fost de asemenea încălcate - în susţinerea reclamantului - dispoziţiile art. 48, lit. b), deoarece înregistrarea s-a făcut cu nerespectarea art. 6 lit. b), marca fiind identică cu marca anterioară a reclamantului şi este destinată a fi aplicată unor produse sau servicii similare cu cele pentru care marca anterioară este protejată; există un risc de confuzie pentru public, întrucât consumatorul nu poate atribui mărcile unor titulari diferiţi.
Reclamantul a mai invocat şi reaua-credinţă la înregistrarea mărcii pârâtei nr. 10661, conform art. 48 lit. c) din Legea nr. 84/1998, arătând că aceasta a avut o atitudine incorectă, având cunoştinţă la data depunerii cererii de înregistrare (21.09.2006) de existenţa drepturilor de proprietate ale reclamantului asupra mărcii M 2005 12417 „DRACULA DOG SHOW”, în condiţiile în care exista şi un litigiu între aceştia cu privire la încălcarea drepturilor asupra mărcii.
Cu privire la serviciile acoperite de cele două mărci, reclamantul a precizat că acestea sunt servicii pentru terţi, iar serviciile din clasele 43 şi 44 pentru care pârâta a înregistrat marca sunt servicii complementare faţă de cele pentru care este înregistrată marca reclamantului (clasa 45), fiind aplicabile astfel prevederile Regulii 10 din H.G. nr. 833/1998.
Pârâta A.C. a Judeţului Mureş a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii. A arătat că marca sa este înregistrată pentru alte servicii decât cele pentru care a solicitat protecţie reclamantul.
Prin cererea reconvenţională formulată de pârâtă s-a solicitat anularea înregistrării mărcii 69643 „DRACULA DOG SHOW” a reclamantului, ca fiind înregistrată de o persoană care a fost la un moment dat prepusul său în legătură cu organizarea unei expoziţii canine, înregistrarea mărcii fiind făcută cu rea-credinţă de către reclamant, cu scopul de a parazita activitatea chinologică şi de a împiedica desfăşurarea celei mai mari expoziţii chinologice din România.
In drept cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 48 din Legea nr. 84/1998.
La data de 09.04.2008 a formulat cerere de intervenţie în interes propriu intervenienta Asociaţia Dracula Dog Show, prin care a solicitat anularea înregistrării mărcii „DRACULA DOG SHOW” nr. 069643 a reclamantului, pentru toate clasele şi serviciile pentru care a fost înregistrată, arătând în motivarea acesteia că cererea reclamantului s-a depus la data de 06.12.2005, cu nr. M 2005 12417, fiind apoi publicată în BOPI - Secţiunea Mărci nr. 3/2006 la data de 28.02.2006, iar înregis-
trarca mărcii s-a decis de către O.S.I.M. la data de O 1.03.2006 prin Decizia nr. 221620, nemaifiind ulterior publicată în BOPI.
Intervenienta a susţinut că justifică interesul în promovarea cererii prin aceea că reclamantul pârât a solicitat Judecătoriei Târgu Mureş, în baza înregistrării mărcii, dizolvarea Asociaţiei Chinologice Dracula Dog Show.
In drept, s-au invocat prevederile art. 19, art. 22, art. 23 şi art. 28 din legea mărcilor, arătându-se că publicarea mărcii s-a făcut înainte de examinarea sa iar după ce s-a emis decizia de înregistrare a mărcii, O.S.I.M. nu a mai publicat marca, fapt ce echivalează cu încălcarea legii, aşa încât se impune anularea înregistrării mărcii.
Prin sentinţa civilă nr. 1007/11.06.2008, a fost respinsă excepţia lipsei interesului intervenientei, în formularea cererii de intervenţie, ca neîntemeiată; a fost admisă cererea principală, dispunându-se anularea mărcii pârâtei-reclamante A.C. a Judeţului Mureş Dracula Dog Show nr. 10661, pentru clasele 43 şi 44; au fost respinse ca neîntemeiate cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă şi cererea de intervenţie în interes propriu şi s-a dispus obligarea pârâtei-reclamante la plata către reclamantul-pârât a sumei de 8191,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, învestită cu soluţionarea apelurilor declarate de pârâta A.C. a Jud. Mureş şi de intervenienta Asociaţia Dracula Dog Show, prin decizia civilă nr. A din 13 ianuarie 2009 a anulat ca netimbrat apelul declarat de intervenientă şi a respins ca nefondat, apelul pârâtei, cu obligarea apelantelor la plata cheltuielilor de judecată, pentru motivele ce urmează.
Prima instanţă nu a reţinut drept cauze de nulitate a mărcii înregistrate de către apelanta - pârâtă - reclamantă împrejurarea că marca ar fi lipsită de caracter distinctiv ori aceea că „înregistrarea mărcii ar aduce atingere unor drepturi anterior dobândite cu privire la o indicaţie geografică protejată, un desen sau model industrial sau alt drept de proprietate industrială protejat ori cu privire la un drept de autor” şi nici împrejurarea că marca înregistrată de către apelantă ar fi destinată unor servicii identice celor pentru care a fost anterior înregistrată marca reclamantului.
Concordant cu ceea ce susţine apelanta însăşi, instanţa a constatat că respectivele servicii sunt complementare, situaţie în privinţa căreia s-a făcut în mod corect aplicarea alin. (2) al Regulii 10 din H.G. nr. 833/1998.
în condiţiile în care serviciile (din clasele 43 şi 44) pentru care apelanta-pârâtă a obţinut protecţie prin înregistrarea mărcii Dracula Dog Show sunt complementare celor (din clasele 35 şi 41) pentru care recla-mantul-intimat deţine calitatea de titular al mărcii cu aceeaşi denumire, acestea adresându-se aceluiaşi segment de consumatori (respectiv per
soanelor preocupate de creşterea şi punerea în valoare a câinilor de rasă), Curtea a apreciat că este evident riscul de confuzie pentru public.
Deşi marca apelantei pârâte nu este înregistrată doar pentru servicii destinate câinilor, ci face referire la animale în mod generic, în analiza condiţiei menţionate nu poate fi ignorat faptul că obiectul ei de activitate este limitat la această categorie de animale (fiind vorba de o asociaţie chinologică), şi nici împrejurarea că în denumirea mărcii se utilizează cuvântul „dog” (de origine engleză, care în traducere înseamnă tocmai „câine”), aceste elemente conducând în mod cert la concluzia că înregistrarea şi utilizarea mărcii s-a făcut doar pentru servicii de natură a veni în completarea/întregirea serviciilor pentru care reclamantul şi-a înregistrat anterior propria marcă.
Acţiunea prin care se solicită anularea mărcii, corespunzător prevederilor art. 48 din Legea nr. 84/1998 nu este condiţionată în vreun fel de folosirea, în prealabil, a căii administrative a contestaţiei la înregistrarea aceleaşi mărci.
Prin urmare, împrejurarea că reclamantul intimat nu a uzat de dreptul/posibilitatea de a formula contestaţie în timpul procedurii de înregistrare a mărcii apelantei - pârâte reclamante nu are vreo relevanţă în analiza cauzelor de nulitate susţinute în speţă.
Acţiunea în anularea mărcii are drept finalitate, de principiu, încetarea încălcării pretins a se fi produs reclamantului prin înregistrarea mărcii a cărei anulare se solicită.
Prin acţiunea pendinte nu se poate ajunge la o finalitate precum cea susţinută de către apelantă - respectiv extinderea protecţiei conferite reclamantului intimat de marca înregistrată - ceea ce se analizează fiind respectarea dreptului acestuia de titular al respectivei mărci, corespunzător limitelor în care această protecţie îi este conferită prin lege.
In privinţa relei-credinţe reţinute în sarcina apelantei - pârâte, Curtea apreciază că o astfel de calificare a atitudinii subiective avute de aceasta la înregistrarea mărcii a cărei nulitate s-a invocat de către reclamantul-intimat a fost în mod judicios făcută, corespunzător probatoriului administrat care relevă iniţiativa reclamantului în a propune organizarea unei expoziţii canine şi utilizarea semnului „Dracula dog show” în cadrul acestor manifestări precum şi de complementaritatea serviciilor (astfel cum a fost analizată anterior).
Cât priveşte criticile aduse modului de soluţionare a cererii recon-venţionale, Curtea a constatat că apelanta impută primei instanţe faptul că nu a reţinut reaua-credinţă a reclamantului-pârât prin raportare la alegaţiile făcute în motivarea respectivei cereri.
Asemenea critici sunt în mod vădit nefondate în condiţiile în care, potrivit art. 1169 C. civ., apelanta (reclamantă în cererea reconvenţională) avea obligaţia de a proba existenţa raporturilor de prepuşenie afirmate.
Dovezi care să ateste calitatea reclamantului-pârât de prepus al A.C. a Judeţului Mureş nu au fost administrate în faţa primei instanţe, dar nici în faţa instanţei de apel.
Cum acesta a fost singurul argument de natură a justifica reaua-cre-dinţă imputată reclamantului pârât, iar procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii - consacrat prin art. 129 alin. ultim coroborat cu art. 294 alin. (1) C. proc. civ. - nu se poate reţine, în absenţa unor probe concludente, ca fiind întemeiat motivul de nulitate invocat de pârâta-reclamantă A.C. a Judeţului Mureş.
Apelanta intervenientă nu a înţeles să depună în dovedirea îndeplinirii obligaţiei legale de achitare a taxei de timbru aferente apelului promovat - un document eliberat de una dintre instituţiile limitativ stabilite prin art. 19 din Legea nr. 146/1997, deşi la un termen de judecată anterior i-a fost adus la cunoştinţă faptul că mandatul poştal prezentat instanţei (pretins a face dovada îndeplinirii obligaţiei menţionate) nu satisface exigenţele normei imperative enunţate.
împotriva deciziei au declarat recurs intervenientă şi pârâta.
Prin motivele de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., intervenientă învederează că apelul său a fost legal timbrat prin trimiterea banilor în contul bugetului de stat prin intermediul unui mandat poştal.
Pârâta, prin dezvoltarea motivelor de recurs, ce nu au fost încadrate în motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., învederează că instanţa de apel a abuzat de lege atunci când vorbeşte de servicii complementare, de vreme ce legea vorbeşte de produse identice sau similare.
Reclamantul a urmărit o protecţie mai întinsă pentru marca sa decât cea pe care i-o conferă legea. Dacă ar fi dorit protecţie şi pentru serviciile de genul celor protejate de marca recurentei, ar fi putut să o ceară.
Marca reclamantului se referă strict la prezentarea câinilor de rasă în cadrul expoziţiilor, pe când marca recurentei se referă la toate animalele, cu precădere la cele domestice.
Anularea mărcii pentru servicii de îngrijire ar însemna un abuz pentru că legea are în vedere o protecţie limitată la clasele de servicii pentru care marca a fost înregistrată.
Cu privire la cererea reconvenţională şi la reaua-credinţă a pârâtului-reclamant la înregistrarea mărcii se arată că probatoriile administrate în cauză au probat pe deplin acest lucru: în iulie 2005 pârâtul-reclamant a acordat consultanţă recurentului în ce priveşte promovarea brandului Dracula Dog Show; a acordat consultanţă şi în august 2005 la Târgu Mureş în legătură cu organizarea expoziţiei chinologice din 2006, pârâtul-reclamant continuă să fie consultantul organizatorilor expoziţia ascunzând faptul înregistrării mărcii în decembrie 2005; în iulie 2006 pârâtul-reclamant a notificat asociaţiile chinologice cerându-le să cumpere drepturile asupra mărcii, în caz contrar să anuleze expoziţia.
Intimatul - reclamant-pârât, prin întâmpinarea depusă în termenul dispus de art. 308 alin. (2) C. proc. civ. solicită respingerea celor două recursuri, întrucât decizia pronunţată în apel este dată cu respectarea legii.
Analizând decizia prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor administrate şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, înalta Curte reţine caracterul nefondat al recursurilor pentru argumentele ce succed.
Legea nr. 146/1997 referitoare la taxele judiciare de timbru stabileşte, prin art. 20, că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, taxe ce se plătesc în modalităţile şi la entităţile limitativ enumerate la art. 19.
Astfel, taxele judiciare de timbru se plătesc în numerar, prin virament sau în sistem on-line, în contul bugetului de stat, la unitatea Trezoreriei Statului în raza căreia debitorul îşi are sediul sau, după caz, sediul final. Legea prevede şi o modalitate alternativă de plată a taxelor datorate, şi anume posibilitatea achitării acestora prin unităţi bancare.
Instanţa de apel, la 25.11.2008, sesizând neregularitatea depunerii taxei judiciare de timbru, a pus în vedere apelantei-interveniente Asociaţia Dracula Dog Show, prin avocat, să îndeplinească exigenţele textului de lege arătat, soluţionarea cauzei fiind amânată la 6.01.2009.
Dispoziţia dată de instanţă nu reprezintă manifestarea unui formalism excesiv, ci doar respectarea canalelor legale de colectare a acestor taxe datorate statului pentru a reda evidenţa veniturilor aduse statului de instanţele judecătoreşti prin intermediul taxelor judiciare de timbru.
Pentru argumentele arătate, înalta Curte reţine că soluţia instanţei de anulare a apelului ca netimbrat este în conformitate cu dispoziţiile legii taxei judiciare de timbru, în condiţiile în care intervenientei i s-a dat posibilitatea complinirii cerinţelor art. 19 din Legea nr. 146/1997.
Reclamantul-pârât S.F. este titularul mărcii individuale verbale M 2005 12417 „Dracula Dog Show” înregistrată pentru clasele 35 şi 45: publicitate, organizare de expoziţii cu caracter publicitar (prezentări de produse şi/sau servicii de câini de rasă); organizarea de manifestări şi expoziţii cu caracter cultural şi educativ (prezentări de câini de rasă).
Pârâta - reconvenientă A.C. a judeţului Mureş este titulara mărcii individuale verbale M 2006 10661 „Dracula Dog Show” înregistrată pentru clasele de servicii 43 şi 44: pensiuni pentru animale; servicii de găzduire temporară a animalelor, servicii de supraveghere a animalelor domestice; servicii de cercetare, consiliere, asistenţă şi furnizare de informaţii cu privire la găzduirea şi supravegherea animalelor, creşterea şi protecţia animalelor, servicii veterinare; spitale pentru animale bolnave; servicii de cercetare, consiliere, asistenţă şi furnizare de informaţii cu privire la îngrijirea, sănătatea şi alimentaţia animalelor, servicii de toaletaj şi înfrumuseţare pentru animale; inclusiv saloane pentru specializare; opere de binefacere pentru animale; servicii de tratament şi îngrijire a animalelor convalescente, masaj şi psihoterapie.
Cele două mărci sunt identice, având în componenţă aceleaşi elemente verbale.
In condiţiile în care părţile utilizează mărcile în conflict pentru produse şi servicii ce se află într-un raport de complementaritate, ambele referindu-se la animale de casă - expoziţii, întreţinere, îngrijire şi alte asemenea, se generează un risc de confuzie, deoarece un consumator mediu căruia i se oferă produsele/serviciile purtând cele două mărci poate fi indus în eroare asupra originii acestora, existând un risc major ca ele să privească acelaşi producător.
Devin astfel aplicabile dispoziţiile art. 48 lit. b) raportat la art. 6 lit. b) referitor la identitatea cu o marcă anterioară, fiind destinată a fi aplicată unor produse similare.
Produsele/serviciile oferite de cele două mărci în coliziune sunt complementare/similare căci privesc acelaşi tip de cumpărător-crescă-tor/cumpărător/deţinător mediu avizat de câini de rasă, preocupaţi de punerea în valoare, îngrijirea, întreţinerea, consilierea, hrănirea şi, în general, de toate operaţiunile necesare în domeniul de referinţă.
Instanţa de apel, menţinând hotărârea primei instanţe de fond, a aplicat corect Regula 10 alin. (2) din H.G. nr. 833/1998 în componenţa referitoare la faptul că produsele şi serviciile nu pot fi considerate ca fiind diferite pe motiv că figurează în clase diferite ale Clasificării de la Nisa.
Noţiunea de complementaritate folosită de instanţă nu reprezintă, astfel cum se susţine, o adăugare la lege ce permite intimatului-recla-mant să lărgească sfera de protecţie a mărcii sale, ci este o specificare a raportului existent între cele două mărci, ce generează un risc de confuzie datorită similarităţii existente între respectivele produse/servicii.
Reclamantul, prin cererea reconvenţională, a solicitat la rândul său anularea înregistrării mărcii intimatului în temeiul art. 48 lit. c) din Legea nr. 84/1998, apreciind că reaua-credinţă derivă din raporturile de prepuşenie existentă între ei.
Reaua-credinţă, fiind o situaţie de fapt anterioară înregistrării mărcii de către registrator, trebuie dovedită prin orice mijloc de probă.
Deosebit de faptul că pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. ce permitea modificarea deciziei în situaţia când hotărârea se întemeia pe o greşeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrative, astfel cum de fapt învederează recurenta a fost abrogat prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000 aprobat prin Legea nr. 219/2005, recurenta nu a înţeles să beneficieze de dispoziţiile art. 305 C. proc. civ. în sensul de a administra probe noi cu înscrisuri în susţinerea relei-credinţe a persoanei ce a înregistrat prima marca „Dracula Dog Show”.
înalta Curte reţine astfel că legea a fost corect aplicată la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite, motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul.
9. Marcă. Acţiune în decădere pentru nefolosire. Mai multe mărci similare. Drepturi şi obligaţii distincte, inclusiv cu privire la folosire
Legea nr. 84/1998, art. 45, art. 46 alin. (1) lit. b)[1]
Curtea de apel a statuat că, în cazul în care un titular înregistrează mai multe mărci similare, este suficient să facă dovada că a utilizat una din mărci pentru a preveni decăderea, atât din drepturile conferite de aceasta, cât şi de toate celelalte.
în realitate, aşa cum arată recurenta, în cazul în care se înregistrează de către acelaşi titular mai multe mărci, fiecare înregistrare naşte drepturi şi obligaţii distincte, una din obligaţii fiind aceea a folosirii efective, în caz contrar putând interveni decăderea în condiţiile art. 45 din Legea nr. 84/1998.
Folosirea efectivă trebuie să vizeze marca astfel cum a fost înregistrată. Chiar dacă acest principiu nu este menţionat expres în lege, el se deduce din art. 46 alin. (1) lit. b), care prevede că: Este asimilată folosirii efective a mărcii (...) folosirea mărcii sub o formă care diferă de aceea înregistrată prin anumite elemente ce nu alterează caracterul distinctiv al acesteia. De aici nu se poate deduce că orice similaritate între marca înregistrată şi cea folosită împiedică decăderea.
Pentru a preveni decăderea, titularul este obligat să facă dovada folosirii mărcii exact aşa cum a fost înregistrată sau într-o formă care diferă de cea în care a fost înregistrată prin anumite elemente care nu-i alterează caracterul distinctiv.
înţelegând prin folosirea efectivă a mărcii folosirea unei mărci similare, fără a stabili că respectiva similaritate întruneşte exigenţele art. 46 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, curtea de apel a încălcat legea, ceea ce atrage incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ. O simplă similaritate între mai multe mărci înregistrate aparţinând aceluiaşi titular nu poate preveni decăderea în cazul în care se utilizează o singură marcă. A împărtăşi acest punct de vedere ar însemna să se accepte posibilitatea ca, pe lângă o marcă pe care o utilizează efectiv, un titular să mai poată deţine şi alte mărci doar în scop de baraj. Or, tocmai eliminarea mărcilor de baraj a fost scopul urmărit de legiuitor atunci când a prevăzut sancţiunea decăderii din drepturile conferite de marcă pentru nefolosire.
I.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 680 din 5 februarie 2010, nepublicată
Prin acţiunea înregistrată la 6 noiembrie 2008, reclamanta SC T.L.T. SRL a chemat în judecată pe pârâţii SC P.R. SRL şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci - O.S.I.M., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce
o va pronunţa, să o decadă pe prima pârâtă din drepturile conferite asupra următoarelor mărci naţionale individuale:
- „PERFECT”, marcă combinată nr. 02081;
- „PERFECT”, marcă combinată nr. 024682;
- „PERFECT” nr. 444 marcă combinată nr. 039001;
- „PERFECT” marcă combinată nr. 042482 (numite în continuare mărcile „PERFECT”).
Totodată, a solicitat obligarea pârâtului O.S.I.M. la publicarea hotărârii ce se va pronunţa în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială -
B.O.P.I. şi la înscrierea menţiunilor privitoare la decădere în Registrul Mărcilor înregistrate - R.M.I.
Prin sentinţa civilă nr. 114 din 28 ianuarie 2009, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IlI-a civilă a admis acţiunea astfel cum a fost formulată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:
Reclamanta este o societate comercială care justifică interesul promovării acţiunii în decădere din drepturile conferite pârâtei cu privire la mărcile „PERFECT”, deoarece, solicitând înregistrarea mărcii individuale verbale constând în denumirea „PERFECT”, reclamanta a primit de la O.S.I.M. un aviz de refuz provizoriu, emis sub nr. 001427 în iulie 2008, pe considerentul că se opune înregistrarea anterioară a mărcii „MN 42682 PERFECT” pentru clasele 33, 35 şi 39.
Potrivit art. 45 din Legea nr. 84/1998, orice persoană interesată poate solicita, oricând în cursul duratei de protecţie a mărcii, decăderea titularului din drepturile conferite de marcă, dacă fară motive justificate marca nu a făcut obiectul unei folosiri efective pe teritoriul României într-o perioadă neîntreruptă de 5 ani pentru produsele sau serviciile pentru care a fost înregistrată.
Conform art. 47 din aceeaşi lege, sarcina probei cu privire la folosirea efectivă a mărcii sau la motivele justificate care au împiedicat folosirea revine, prin derogare de la dispoziţiile 1169 C. civ., pârâtei. Or, în speţă, pârâta nu a formulat întâmpinare potrivit art. 115 C. proc. civ. şi nici nu a administrat probe în dovedire conform art. 138 C. proc. civ., motiv pentru care se impune aplicarea sancţiunii decăderii prevăzută în art. 45 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998.
Prin decizia civilă nr. 99A din 14 mai 2009, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală a admis apelul declarat împotriva sentinţei de pârâta SC P.R. SRL, a schimbat în tot sentinţa, a respins acţiunea ca neîntemeiată şi a obligat-o pe reclamantă la plata sumei de 19,65 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.
Pentru a pronunţa această decizie, curtea de apel a avut în vedere următoarele:
Prima instanţă a reţinut în mod corect la momentul pronunţării sentinţei că, în condiţiile în care pârâta nu formulase întâmpinare şi nici nu administrase probe până la termenul prevăzut de art. 150 C. proc. civ., aceasta a fost decăzută din dreptul de a administra probe şi a formula apărări potrivit art. 103 C. proc. civ.
Dar, dispoziţiile art. 292 C. proc. civ. permit pârâtei să administreze probe în faza procesuală a apelului, motiv pentru care a încuviinţat această cerere.
Analizând înscrisurile depuse la dosar de către pârâtă, curtea de apel a reţinut următoarele:
Pârâta este titulara celor patru mărci indicate de reclamantă în acţiune, iar între acestea există o „similaritate de denumire şi de produse aplicabile”.
Pentru această raţiune, dovedirea utilizării uneia dintre aceste mărci -utilizare care să întrunească acele condiţii pentru a împiedica decăderea -este de natură să profite tuturor celorlalte mărci aparţinând pârâtei, deoarece utilizarea uneia dintre aceste mărci reprezintă indirect folosirea tuturor celorlalte.
înscrisurile depuse la dosar dovedesc o folosire efectivă a mărcilor „PERFECT VODKA” şi „PERFECT LEMON”, respectiv a două dintre mărcile care fac obiectul litigiului.
în acest sens, curtea de apel s-a referit la facturile de comercializare a produselor „PERFECT LEMON” şi „VODKA PERFECT” din lunile octombrie şi noiembrie 2007, la un material publicitar, la rapoarte de îmbuteliere şi producţie, la contracte de vânzare-cumpărare şi prestări servicii etc.
In opinia curţii de apel, aceste probe atestă utilizarea în mod efectiv şi serios a cel puţin uneia dintre mărcile similare pentru care se solicită decăderea, în perioada anilor 2006-2007, urmată de o întrerupere a activităţii în anul 2008 din cauza dificultăţilor financiare.
In atare situaţie, nu se confirmă susţinerile reclamantei în sensul că a existat o folosire neîntreruptă în perioada 2003-2008.
Pe cale de consecinţă, dovedindu-se folosirea efectivă şi concretă, serioasă şi neechivocă a cel puţin uneia dintre cele patru mărci supuse judecăţii, reclamanta nu mai are interes să susţină nefolosirea celorlalte mărci, câtă vreme între ele există o similaritate de denumire şi produse şi toate aparţin pârâtei.
împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7, şi 9 C. proc. civ.
1. în dezvoltarea primului motiv de recurs invocat, recurenta susţine că hotărârea instanţei de apel este contradictorie, inexactă şi conţine motive străine de natura pricinii.
Astfel, instanţa de apel a apreciat ca fiind dovedită o utilizare efectivă pentru cel puţin două mărci - „PERFECT VODKA” şi „PERFECT
LEMON”, iar ulterior arată că cel puţin una din mărcile similare a fost utilizată efectiv şi serios.
Nu se precizează însă care este această marcă, în legătură cu care instanţa de apel revine şi arată că ar fi fost cea folosită.
Pe de altă parte, instanţa de apel a avut o reprezentare greşită asupra obiectului litigiului, deoarece mărcile „PEFECT VODKA” şi „PERFECT LEMON”, despre care a reţinut iniţial că ar fi fost folosite, nu fac obiectul litigiului.
2. în dezvoltarea celui de-al doilea motiv de recurs, se arată că instanţa de apel a încălcat principiile oralităţii şi contradictorialităţii prin aceea că, deşi a reţinut că pentru celelalte trei mărci reclamanta nu mai are interes să solicite decăderea, această excepţie nu a fost pusă niciodată în discuţia părţilor.
3. în dezvoltarea celui de-al treilea motiv de recurs, recurenta susţine că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 45 şi 46 din Legea nr. 84/1998.
Fiecare înregistrare de marcă produce efecte de sine stătătoare şi dă naştere unor drepturi şi, implicit, unor obligaţii corelative distincte de utilizare în sarcina titularului mărcii.
Faptul că pârâta a înţeles să depună spre înregistrare mai multe mărci similare şi la intervale diferite nu poate conduce decât la ideea că intenţia pârâtei a fot de a-şi proteja distinct aceste înregistrări.
în consecinţă, raţionamentul instanţei prin care a analizat global toate mărcile a căror decădere a fost solicitată, doar pentru că între acestea instanţa a sesizat similaritate este nelegal şi trebuie înlăturat de instanţa de recurs.
In continuare, recurenta susţine - trimiţând la probele administrate în cauză - că nu s-a făcut dovada folosirii efective, neîntrerupte, într-o perioadă de 5 ani a vreuneia din mărcile în litigiu şi, pentru acest motiv, solicită aplicarea sancţiunii decăderii, în temeiul art. 45 din Legea nr. 84/1998.
Recurenta solicită admiterea recursului, schimbarea în tot a deciziei, respingerea apelului declarat de pârâtă şi menţinerea sentinţei tribunalului.
Intimaţii nu au depus la dosar întâmpinare.
Recursul este fondat şi va fi admis având în vedere următoarele:
1. Considerentele deciziei recurate sunt parţial contradictorii şi străine, nu de natura pricinii, ci de obiectul acesteia.
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat decăderea pârâtei din drepturile conferite prin înregistrarea următoarelor mărci: „PERFECT”, marcă combinată nr. 028081; „PERFECT”, marcă combinată nr. 042682; „PERFECT 444" marcă combinată nr. 039001; „PERFECT” marcă combinată nr. 042482.
Este adevărat că în cerere s-a strecurat o eroare materială în redarea unuia din numerele de depozit -02081 în loc de 028081- dar, alăturat
cererii s-au depus dovezile eliberate de O.S.I.M. privitoare la înregistrarea mărcilor cu privire la care s-a declanşat litigiul.
Tot cu privire la aceste mărci, curtea de apel reţine în prima parte a considerentelor că pârâta are calitatea de titulară.
Analizând însă dacă mărcile au fost sau nu folosite de către pârâtă, curtea de apel se referă la alte două mărci, respectiv „PERFECT VODKA” şi „PERFECT LEMON”, care nu fac obiectul judecăţii.
Este la fel de adevărat că, deşi iniţial reţine că ambele mărci au fost utilizate de pârâtă, curtea de apel arată ulterior că pârâta a utilizat efectiv şi serios cel puţin una dintre mărcile similare în legătură cu care se solicită decăderea, fară a preciza despre care este vorba.
Acest aspect este relevant doar în privinţa lipsei de rigoare şi acurateţe a considerentelor, pentru că, şi dacă ar fi precizat care este marca efectiv şi serios folosită, „PERFECT VODKA” sau „PERFECT LEMON”, oricum nu ar fi avut importanţă în soluţionarea apelului. Aceasta, deoarece, nu s-a solicitat decăderea pârâtei din drepturile conferite - dacă există asemenea drepturi - de înregistrarea mărcilor „PERFECT VODKA” şi „PERFECT LEMON”.
Pronunţându-se asupra altor mărci decât cele în litigiu, curtea de apel a ignorat limitele învestirii şi principiul disponibilităţii consacrat de art. 129 alin. ultim C. proc. civ., ceea ce atrage incidenţa art. 304 pct. 5
C. proc. civ.
2. Este reală şi susţinerea recurentei conform căreia nu s-a pus în dezbaterea contradictorie a părţilor excepţia lipsei de interes a formulării cererii de decădere pentru trei dintre mărcile în litigiu, ceea ce a condus la punerea reclamantei în imposibilitate de a o combate şi atrage, de asemenea, incidenţa art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Cum lipsa de interes a fost dedusă în urma analizei fondului cu ne-respectarea limitelor învestirii, pentru înlăturarea vătămării produse reclamantei nu este posibilă reanalizarea excepţiei de către instanţa de recurs.
3. Deşi pentru motivele de recurs deja analizate se impune casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în limitele învestirii acesteia trasată prin cerere de chemare în judecată şi prin motivele de apel, înalta Curte consideră necesar a se clarifica şi problema de drept adusă în discuţie prin cel de-al treilea motiv de recurs.
Astfel, curtea de apel a statuat că, în cazul în care un titular înregistrează mai multe mărci similare, este suficient să facă dovada că a utilizat una din mărci pentru a preveni decăderea atât din drepturile conferite de aceasta, cât şi de toate celelalte.
In realitate, aşa cum arată recurenta, în cazul în care se înregistrează de către acelaşi titular mai multe mărci, fiecare înregistrare naşte drepturi şi obligaţii distincte, una din obligaţii fiind aceea a folosirii efective,
în caz contrar putând interveni decăderea în condiţiile art. 45 din Legea nr. 84/1998.
Folosirea efectivă trebuie să vizeze marca astfel cum a fost înregistrată.
Chiar dacă acest principiu nu este menţionat expres în lege, el se dcducc din art. 46 alin. (1) lit. b), carc prevede că: „Este asimilată folosirii efective a mărcii (...) folosirea mărcii sub o formă care diferă de aceca înregistrată prin anumite elemente cc nu alterează caracterul distinctiv al acesteia.” De aici nu se poate deduce că orice similaritate între marca înregistrată şi cea folosită împiedică decăderea, aşa cum reţine curtca de apel.
Pentru a preveni decăderea, titularul este obligat să facă dovada folosirii mărcii exact aşa cum a fost înregistrată sau într-o formă carc diferă de cea în care a fost înregistrată prin anumite elemente care nu-i alterează caractcrul distinctiv.
înţelegând prin folosirea efectivă a mărcii folosirea unei mărci similare, fară a stabili că respectiva similaritate întruneşte exigenţele art. 46 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, curtea de apel a încălcat legea, ceea ce atrage incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
O simplă similaritate între mai multe mărci înregistrate aparţinând aceluiaşi titular nu poate preveni decăderea în cazul în care se utilizează o singură marcă.
A împărtăşi acest punct de vedere ar însemna să se accepte posibilitatea ca, pe lângă o marcă pc care o utilizează efectiv, un titular să mai poată deţine şi alte mărci doar în scop de baraj. Or, tocmai eliminarea mărcilor de baraj a fost scopul urmărit de legiuitor atunci când a prevăzut sancţiunea decăderii din drepturile conferite de marcă pentru nefolosire.
Pentru toate aceste considerente, înalta Curte va admite recursul.
Câtă vreme însă curtea de apel nu a analizat şi nu s-a pronunţat
asupra utilizării sau neutilizării celor patru mărci în litigiu, înalta Curte nu poate analiza probele şi stabili ea însăşi situaţia de fapt, în raport de care, să verifice dacă, respingându-se acţiunea, dispoziţiile art. 45 din Legea nr. 84/1998 au fost corect aplicate.
In baza art. 304 pct. 5, 7 şi 9 şi art. 314 C. proc. civ., înalta Curte va admite recursul, va casa decizia şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
| ← Marcă. Acţiune în contrafacere. Stabilirea cuantumului... | Reaua-credinţă se poate aprecia numai în contextul... → |
|---|
