Marcă. Conflict cu drept de autor. Slogan. Lipsa de originalitate. Lipsa unui drept anterior cu privire la marcă (DENIPLANT - SĂNĂTATEA-I MAI PRESUS DE ORICE / „SĂNĂTATEA-I MAI PRESUS DE ORICE”)

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Legea nr. 84/1998, art. 3^[1], art. 6 lit. d)¹²¹, art. 48 alin. (1) lit. c), e)⁽³¹

Legea nr. 8/1996, art. 7 alin. (1), art. 9

1. Motivul de anulare a înregistrării mărcii prevăzut de art. 48 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 84/1998 a fost găsit nefondat pe considerentul că reclamanta nu a putut dovedi coliziunea mărcii cu un drept de proprietate intelectuală anterior protejat, respectiv cu cel asupra sloganului publicitar.

Lipsa de protecţie legală asupra sloganului a fost dedusă din lipsa de originalitate a acestuia, în condiţiile în care originalitatea

este o condiţie sine qua non a protejării unei opere, conform art. 7 din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe.

Contrar susţinerilor recurentei, în aprecierea originalităţii, curtea de apel nu a analizat valoarea artistică a sloganului, ceea ce ar fi presupus să emită judecăţi de valoare cu privire la cât de reuşit sau de nereuşit este acesta.

Analizând originalitatea, curtea de apel a verificat, ca şi tribunalul, dacă expresia utilizată este rodul efortului creator al reclamantei sau, dimpotrivă, este vorba despre o expresie preexistentă, pe care reclamanta nu a făcut decât să o preia din limbajul curent şi să o folosească drept slogan publicitar.

Este real că nu ideea care stă la baza unei opere este cea care beneficiază de protecţie - dimpotrivă, art. 9 din Legea nr. 8/1996 exclude expres ideile din câmpul de aplicare - ci forma sa de exprimare. Astfel, nu faptul că ideea promovată de slogan - aceea că sănătatea este cea mai importantă valoare - nu ar fi nouă, ci vehiculată de generaţii întregi, stă la baza nerecunoaşterii protecţiei sloganului, ci redarea acestei idei într-o manieră care exclude orice urmă de efort creator.

Susţinerea recurentei că sloganul este original pentru simplul fapt că a fost înregistrat ca marcă nu poate fi primită, deoarece, aşa cum corect s-a reţinut, pentru ca un semn să poată fi înregistrat ca marcă trebuie să îndeplinească, potrivit art. 3 din Legea nr. 84/1998, alte condiţii decât originalitatea, şi anume: să fie susceptibil de reprezentare grafică şi să fie distinctiv.

Prin distinctivitate se înţelege capacitatea mărcii de a distinge produsele sau serviciile unui întreprinzător de ale altora, din punctul de vedere al sursei de provenienţă.

Date fiind aceste considerente, înalta Curte constată că instanta de apel a aplicat corect dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 şi, pe cale de consecinţă, pe cele ale art. 48 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 84/1998.

2. Faptul că prin folosirea intensivă sloganului acesta ar fi căpătat notorietate - chiar dacă s-ar considera dovedit prin reconsiderarea procentelor relevate de sondajul de opinie - nu este relevant în cauză, câtă vreme s-a stabilit că reclamanta nu l-a folosit ca marcă.

Astfel, existenţa unei mărci notorii anterioare celei înregistrate de pârât ar fi putut constitui un temei distinct de anulare, conform art. 48 alin. (1) lit. b) cu referire la art. 6 lit. d) din Legea nr. 84/1998, ceea ce nu este cazul în speţă.

siderat pe drept cuvânt liber să ceară înregistrarea semnului similar pentru a-şi marca propriile produse.

I.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 296 din 22 ianuarie 2010, nepublicată

Prin cererea înregistrată la data de 14 septembrie 2007 reclamanta S.A. a chemat în judecată pe pârâtul G.G., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea mărcii naţionale nr. 70154 „DENIPLANT. SĂNĂTATEA-I MAI PRESUS DE ORICE”.

Anularea înregistrării s-a solicitat pentru motivele prevăzute la art. 48 lit. c) din Legea nr. 84/1998 - înregistrarea cu rea-credinţă a mărcii şi, respectiv, art. 48 lit. e) - înregistrarea mărcii aduce atingere unui drept anterior dobândit, şi anume unui drept de autor asupra unui slogan aparţinând reclamantei.

Prin încheierea de şedinţă de la termenul din 5 februarie 2008, tribunalul a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci - O.S.I.M.

Prin sentinţa civilă nr. 635 din 8 aprilie 2008, Tribunalul Bucureşti -Secţia a IlI-a civilă a respins acţiunea ca neîntemeiată, reţinând următoarele:

Pârâtul G.G. a înregistrat sub nr. 70154 marca verbală „DENIPLANT. SĂNĂTATEA-I MAI PRESUS DE ORICE”, la data de 6 mai

2005, pentru clasele 5 (produse farmaceutice: ceaiuri din plante medicinale, suplimente nutritive), 31 (plante medicinale şi balneologice) şi 44 (servicii medicale, clinică de tratamente naturiste, cabinete medicale de medicină alopată, servicii de medicină naturistă şi complementară, servicii de îngrijire a sănătăţii umane, servicii de agricultură, cultivare de plante medicinale, servicii de horticultură). Pârâtul a solicitat iniţial înregistrarea şi pentru clasa 35, renunţând ulterior la această clasă.

O.S.I.M. a eliberat certificat de înregistrare, constatând îndeplinite condiţiile legale, în urma examinării pe fond a cererii, negăsindu-se nici o marcă protejată anterior, care să intre în conflict cu marca pârâtului, conform dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 84/1998, iar după data publicării mărcii nu s-a înregistrat opoziţie din partea persoanelor interesate.

Marca pârâtului are în compunere două elemente verbale: elementul verbal „DENIPLANT”, care este identic cu numele produsului aparţinând pârâtului - ccaiul de plante în legătură cu care O.S.I.M. a eliberat pârâtului şi brevet de invenţie având ca obiect procedeul de obţinere a acestuia - şi elementul verbal „SĂNĂTATEA-I MAI PRESUS DE ORICE”, acest al doilea element fiind cel incriminat de reclamantă ca nelegal înregistrat.

Contrar susţinerilor reclamantei, nu este necesar ca elementele verbale din compunerea unei mărci să aibă caracter original pentru a fi

înregistrate ca marcă, singura cerinţă pentru înregistrarea mărcii ce trebuie îndeplinită fiind caracterul distinctiv al semnului înregistrat.

Reclamanta a făcut dovada faptului că a folosit încă din 2001 în activitatea sa, în România, sloganul „Sănătatea-i mai presus de orice”, pc documentele emise de ea, pe materialele promoţionale, în legătură cu activităţile de sponsorizare, în cadrul spoturilor TV sau afişelor publicitare privind produsele farmaceutice comercializate (NO-SPA, Magne 86), pe afişele conferinţelor medicale etc.

In rezolvarea conflictului cu un drept de autor anterior protejat, problema care se pune în speţă este de a stabili dacă sloganul folosit de reclamantă, „SĂNĂTATEA-I MAI PRESUS DE ORICE” reprezintă sau nu o creaţie protejată în sensul dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 8/1996, modificată.

Prin dispoziţiile art. 7 menţionat se reglementează obiectul dreptului de autor, în sensul că sunt enumerate, cu titlu exemplificativ, de la lit. a) la lit. i) operele originale de creaţie intelectuală din domeniul literar, artistic sau ştiinţific. Aceleaşi dispoziţii ale alin. (1) stabilesc şi condiţiile pentru naşterea protecţiei, respectiv originalitatea, fiind indiferentă modalitatea de creaţie, modul sau forma de exprimare sau valoarea şi destinaţia operelor.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 7 al Legii nr. 8/1996, coroborate cu dispoziţiile art. 8, carc reglementează operele derivate, şi cu dispoziţiile art. 9, prin care se prevede în mod expres ce rămâne în afara obiectului de protecţie al dreptului de autor, a rezultat că, deşi operele publicitare nu sunt enumerate în cuprinsul art. 7, dat fiind caracterul neexhaustiv al enumerării, operele publicitare pot beneficia de protecţie, dacă îndeplinesc condiţiile menţionate mai înainte, respectiv sunt opere originale de creaţie intelectuală.

Tribunalul a constatat că în cauză nu este îndeplinită condiţia originalităţii referitor la sloganul publicitar al reclamantei, „SĂNĂTATEA-I MAI PRESUS DE ORICE”, deoarece nu se regăseşte niciun efort creativ, nici o amprentă a personalităţii autorului, nicio notă personală, respectiv o contribuţie creatoare din care să fi rezultat acest slogan şi care să poată fi atribuit reclamantei sau firmei de publicitate, care, conform afirmaţiilor reclamantei, a compus împreună cu aceasta sloganul.

Dimpotrivă, expresia „SĂNĂTATEA-I MAI PRESUS DE ORICE” este o expresie prezentă în limbajul oral, popular, ca o mărturie a faptului că în conştiinţa colectivităţii cea mai preţuită valoare este cea a sănătăţii, valoare care trece înaintea altor lucruri. Fiind o expresie populară, cu caracter folcloric, care s-a transmis din generaţie în generaţie şi căreia legea nu-i recunoaşte, cel puţin în prezent, vreo protecţie, reclamanta nu avea cum să o creeze, meritul său fiind acela de

a o fi preluat şi exploatat pentru a-şi vinde mai bine produsele, respectiv pentru promovarea cu succes a acestora.

Acest fapt nu este sinonim cu faptul creaţiei unei opere originale, care dă naştere la drepturi exclusive, reglementate prin Legea nr. 8/1996, modificată prin Legea nr. 285/2004 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, în consecinţă reclamanta neputând să opună pârâtului drepturi de autor de care nu beneficiază.

Reclamanta nu beneficiază cu privire la sloganul „SĂNĂTATEA-I MAI PRESUS DE ORICE” nici de protecţia altor drepturi.

Astfel, nu a înregistrat o marcă conţinând sloganul pe care l-a folosit în activitatea sa comercială, aşa încât nu poate invoca niciun fel de drepturi anterioare înregistrării mărcii de către pârât, în speţă nefiind incidente dispoziţiile art. 48 lit. e), fiind neîntemeiat primul motiv invocat în anularea mărcii pârâtului.

Cu privire la cel de-al doilea motiv invocat de reclamantă ca temei al anulării din cauză, respectiv reaua-credinţă la înregistrarea mărcii, ce se încadrează în dispoziţiile de la art. 48 lit. c) din Legea nr. 84/1998, tribunalul a reţinut că reclamanta poate fi considerată persoană interesată în promovarea acţiunii, în sensul dispoziţiilor menţionate din legea mărcilor, întrucât a dovedit că foloseşte un slogan care este similar cu marca înregistrată de pârât.

în ce priveşte conduita frauduloasă a pârâtului la înregistrarea mărcii sale, aceasta nu este dovedită în cauză, deoarece pârâtul a înregistrat o marcă faţă de care reclamanta nu dovedeşte că are o marcă similară sau identică anterioară.

De asemenea, reclamanta nu a dovedit nici că a folosit ca marcă sloganul în discuţie, aplicat pe propriile produse sau propriile servicii, pentru a pretinde că pârâtul a preluat fară drept marca sa pentru a-şi înregistra fraudulos o marcă identică sau similară, în scopul prejudicierii reclamantei.

Din felul în care a fost folosit sloganul de către reclamantă nu a rezultat că acesta a căpătat notorietate, având în vedere că accentul cade pe medicamentele la care s-a făcut reclamă, iar sintagma „SĂNĂTA-TEA-I MAI PRESUS DE ORICE” nu s-a utilizat niciodată pentru a se distinge produsele reclamantei de ale celorlalţi comercianţi, deci ca o marcă, funcţia sloganului fiind exclusiv publicitară.

Pârâtul nu se află în niciuna dintre situaţiile considerate ca înca-drându-se în noţiunea de rea-credinţă, conform practicii judiciare şi doctrinei, nefacându-se vreo dovadă în sensul că acesta a avut cunoştinţă de folosirea sloganului de către reclamantă, prin documentele depuse la dosar - materiale publicitare ale unor conferinţe de specialitate la care participarea este deschisă doar specialiştilor, reviste de specialitate cu circuit închis. Nu s-a făcut dovada că pârâtul şi-a apropriat pe nedrept o

marcă folosită de un terţ pentru a-şi distinge produsele de ale altor concurenţi pe piaţă, nici că pârâtul ar fi avut eventual calitatea de distribuitor al produselor reclamantei şi ulterior a înregistrat marca acesteia fraudulos sau că a avut altfel de relaţii comerciale cu reclamanta şi, profitând de această poziţie, a înregistrat marca în detrimentul intereselor reclamantei.

Prin decizia civilă nr. 71 din 26 martie 2009, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a avut în vedere următoarele considerente:

In ce priveşte prima critică adusă sentinţei, vizând aspectele legate de originalitatea unei opere de creaţie intelectuală, drept condiţie în funcţie de care opera se bucură de protecţia dreptului de autor, prima instanţă a făcut o corectă analiză, ce are în vedere caracterul publicitar al spotului „SĂNĂTATEA-I MAI PRESUS DE ORICE”.

Originalitatea unei opere, a susţinut apelanta, în cazul de speţă o operă publicitară, nu trebuie apreciată în funcţie de valoarea artistică a acesteia. Orice operă care prezintă originalitate, indiferent de valoarea sau destinaţia acesteia, se bucură de protecţia dreptului de autor.

Prima instanţă nu a avut în vedere acest mod de interpretare pe care îl susţine apelanta, neavând nici căderea de a aprecia ea însăşi asupra valorii artistice, ca operă ce intră sub protecţia dreptului de autor, a sloganului publicitar.

Ceea ce a analizat prima instanţă a fost tocmai caracterul original al operei, şi nu valoarea artistică a acesteia, or, din perspectiva caracterului original, concluzia la care a ajuns este una ce se bazează pe cunoaşterea valorilor umane consacrate.

Din această perspectivă, este mai puţin important modul în care ideea prin care se exprimă o asemenea valoare capătă o anume frazare, de genul celor pe care apelanta, în încercarea de a susţine caracterul original al propriului slogan, prezintă expresii uzuale frecvente, a căror semnificaţie ideatică este identică: „Sănătate, că-i mai bună decât toate”.

Ceea ce încearcă apelanta să dovedească prin aceste susţineri este sortit eşecului, teza fundamentală ce rezultă dintr-o asemenea analiză fiind cea a lipsei de originalitate a propriei creaţii a cărei protecţie o reclamă.

Dat fiind tocmai caracterul aparte al sloganelor publicitate, ce urmăresc prin fraze puţine, dar percutante, să obţină crearea unei legături între produsul a cărui reclamă o promovează, calităţile acestuia şi producătorul cu care se asociază produsul, originalitatea reprezintă o componentă necesară în economia sloganelor, dar aceasta nu ţine neapărat de

caracterul original privit din perspectiva unei creaţii intelectuale în sensul art. 7 din Legea nr. 8/1996 ci, mai degrabă, din modul de asociere a unor sintagme, care pot fi şi unele uzuale, între ele sau cu alte imagini, sunete etc., în măsura în care asemenea sintagme/expresii/cuvinte nu sunt prin ele însele originale şi nici îmbinarea dintre ele nu conţine elemente de originalitate, rezultatul creaţiei nu reprezintă o operă originală, în sensul dispoziţiilor anterior menţionate.

Exemplul din practica Curţii de Apel Paris, la care încearcă să se

raporteze apelanta nu este semnificativ pentru speţa de faţă. In sloganul analizat în acea speţă „Avec le Curater, le mai's se developpe mieux” caracterul de originalitate este dat tocmai de includerea în acesta a produsului a cărui reclamă se promovează - Curater, în absenţa căruia este foarte îndoielnic caracterul de originalitate al frazei - „porumbul se dezvoltă mai bine”.

Este reală afirmaţia apelantului, potrivit căreia prima instanţă a apreciat lipsa caracterului de originalitate a sloganului făcând referire la faptul că acesta reprezintă în esenţă o expresie populară, cu caracter folcloric, transmisă din generaţie în generaţie. Acest adevăr, susţinut prin sentinţa apelată, este în afara oricărei critici, iar acest fapt se relevă din chiar materialele pe care apelanta le-a depus în cauză, cuprinzând maxime, citate, cugetări, în care apare şi expresia „Sănătatea e mai bună decât toate”, a cărei semnificaţie, astfel cum s-a arătat anterior, este identică din perspectiva mesajului transmis şi a creaţiei (populare) originale încorporate.

Aşa fiind, este fară suport susţinerea apelantei în sensul că sloganul folosit de ea este protejat în baza Legii nr. 8/1996, ca operă originală de creaţie intelectuală, ipoteză în care marca înregistrată aparţinându-i pârâtului ar fi anulabilă, pe temeiul art. 48 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 8/1998.

Nici criticile în legătură modul de analiză şi apreciere a relei -credinţe a pârâtului intimat, ca motiv de anulare a mărcii, prevăzut de art. 48 lit. c) din Legea nr. 84/1998 nu sunt fondate.

Reaua-credinţă ce poate conduce la anularea înregistrării unei mărci se analizează din perspectiva atitudinii subiective a unei persoane care acţionează pe deplin conştientă de caracterul ilicit al conduitei sale şi urmăreşte sau fie şi numai are reprezentarea prejudiciului pe care înregistrarea mărcii îl produce unui concurent pe o piaţă de produse identice, similare sau, în anumite condiţii, independent de existenţa vreunei similarităţi.

Analiza efectuată de prima instanţă cu privire la acest capăt de cerere a urmărit să scoată în evidenţă faptul că, neputându-se considera că reclamanta apelantă deţine vreun drept de proprietate intelectuală asupra sloganului analizat, indiferent de natura acestuia, reaua-credinţă se

analizează din perspectiva existenţei sau nu a vreunor relaţii economice, de colaborare sau de concurenţă pe piaţa unor produse similare între reclamantă şi pârât, precum şi a posibilităţilor acestuia din urmă de a lua cunoştinţă, într-un mod rezonabil, de utilizarea de către reclamantă a sloganului, iar prin aproprierea acestuia, prin înregistrarea propriei mărci, a urmărit sau a avut reprezentarea prejudicierii intereselor reclamantei.

Critici le apelantei, dezvoltate în legătură cu modul de apreciere a relei-credinţe a pârâtului intimat, au în vedere următoarele argumente:

- Existenţa unei mărci anterior înregistrate nu reprezintă o condiţie a reţinerii relei-credinţe la înregistrare.

Argumentul este unul care, deşi este real, nu reprezintă sensul considerentelor din sentinţă, ceea ce s-a urmărit a se sublinia în cadrul acestora fiind împrejurarea că, neputând fi luat în considerare un drept anterior protejat al reclamantei, rămâne a fi analizat modul în care aceasta, prin utilizarea sloganului de o manieră similară cu cea specifică unei mărci, a dobândit o recunoaştere semnificativă pe piaţa de produse specifică sau a dobândit notorietate.

Din această perspectivă, în mod corect s-a reţinut prin sentinţă că, pe de o parte, sloganul a fost utilizat exclusiv cu funcţie publicitară, în directă legătură cu compania farmaceutică, niciodată de o manieră care să urmărească funcţia mărcii, aceea de a distinge produsele reclamantei de cele ale altor comercianţi şi fără ca acesta să capete notorietate. De altfel, teza notorietăţii acestui slogan nici nu a fost în mod clar susţinută de către apelantă care, prin sondajul de opinie realizat, la propria sa cerere, a avut în vedere un eşantion specializat de public, exclusiv medici, ceea ce nu corespunde categoriei de public căreia i se adresează marca pârâtului şi sloganul publicitar în egală măsură, respectiv acel public, utilizator/consumator de medicamente mediu vizat şi nu exclusiv categoria medicilor ce se încadrează în cercul persoanelor avizate ce recomandă medicamentele.

împrejurarea că 13% dintre respondenţii aparţinând acestei categorii au făcut legătura între compania farmaceutică reclamantă şi sloganul utilizat de aceasta nu este suficientă, prin ea însăşi, să conducă Ia concluzia relei-credinţe a pârâtului intimat, contrar susţinerilor apelantei.

Această cunoaştere, în rândul unui public avizat, nu poate să conducă la aplicarea unei prezumţii simple, în sensul că şi pârâtul intimat, presupunând că s-ar încadra în categoria de public avizat, căruia i s-a adresat sondajul, ar fi trebuit să-l cunoască, ar fi trebuit să stabilească existenţa unei legături cu apelanta şi, pe această bază, să urmărească sau să aibă reprezentarea unui prejudiciu pe care i l-ar produce acesteia prin înregistrarea ca marcă, contrar intereselor apelantei.

Pe de altă parte, percepţia generală a sloganului, susţinută de intimat, anterior analizată, ca şi o maximă, cugetare, proverb, poate fi avută în vedere, în contextul analizei mărcii înregistrate, ca reprezentând elementul slab, inapt să confere, prin el însuşi, distinctivitate mărcii, astfel că numai asocierea cu elementul verbal „DENIPLANT” face din marca înregistrată o marcă distinctivă, reprezintă un aspect care este de natură să înlăture teza relei-credinţe a pârâtului şi să justifice apărările formulate de acesta pe timpul procesului.

- Durata îndelungată, începând din 2001, în cadrul căreia produsele aparţinându-i apelantei au fost susţinute printr-o campanie publicitară destinată publicului larg, conţinând sloganul analizat, ceea ce ar fi permis cunoaşterea de către pârâtul intimat a acestuia, ca „slogan corporate”.

Această teză nu poate fi avută în vedere, deoarece prin înseşi materialele publicitare depuse de apelantă în susţinerea punctului său de vedere se dovedeşte că aceasta a utilizat, în cadrul campaniilor sale publicitare, pentru fiecare din medicamentele pe care le produce, o serie de alte slogane, astfel încât conceptul de „slogan corporate” nu poate fi

acceptat exclusiv cu privire la unul dintre sloganele utilizate. In acest sens, se identifică următoarele slogane: „Noaptea bună se cunoaşte de dimineaţă”; „Păstrează cursul vieţii”- în legătură cu medicamentul Plavix; „Experienţa îţi dă siguranţă”; „Pentru succes fară stres!”; „Riscul este foarte mare - miza este chiar viaţa”; „O punte sigură spre viitor”.

Pe de altă parte, actul depus de pârât la judecarea în primă instanţă a cărui autenticitate nu a fost contestată, atestă utilizarea de către acesta a sloganului în actele emise de F.M.S., al cărei preşedinte era încă din anul 1999, dată ce se situează anterior celei la care apelanta susţine că ar fi început ea însăşi să utilizeze acelaşi slogan.

- Pârâtul intimat cunoştea, la momentul înregistrării mărcii, faptul că o altă persoană foloseşte şi deţine drepturi asupra acesteia.

Astfel cum s-a arătat anterior, teza cunoaşterii folosirii de către apelantă a sloganului „Sănătatea-i mai presus de orice” nu poate fi unită cu cea a deţinerii de către aceasta a unui drept de proprietate intelectuală, câtă vreme nu s-a recunoscut existenţa unui drept de autor şi nici cea de marcă sau slogan încorporat, astfel cum s-a arătat anterior.

Concluzia ce se desprinde din analiza anterioară este aceea că, chiar în măsura în care s-ar putea reţine interesul intimatului pentru activitatea medicală şi medicamentele pe care le-ar fi comercializat apelanta, cum şi cunoaşterea de către acesta a folosirii de către intimată a sloganului, nu există nicio probă directă din care să rezulte reaua-credinţă a intimatului la momentul înregistrării mărcii sale verbale, întregul raţionament construit de către apelantă pornind de la prezumţia relei-credinţe, situaţie care nu poate fi avută în vedere în condiţiile în care atitudinea subiectivă prezumată prin dispoziţiile de drept comun este cea a bunei-credinţe.

împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta, invocând în drept prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

In dezvoltarea motivului de recurs invocat recurenta susţine că argumentele folosite de instanţa de apel în aprecierea caracterului original al sintagmei „SĂNĂTATEA MAI PRESUS DE ORICE” şi asupra relei-credinţe a pârâtului la înregistrarea mărcii „DENIPLANT. SĂNĂ-TATEA-I MAI PRESUS DE ORICE” sunt contradictorii, indicând fară putere de tăgadă că decizia a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii.

Sub un prim aspect, recurenta susţine că, deşi se recunoaşte că instanţa nu are căderea de a aprecia asupra valorii artistice a sloganului, în realitate, analizează şi stabileşte în mod subiectiv lipsa efortului creativ şi implicit a valorii artistice.

De asemenea, se încearcă a se demonstra lipsa caracterului de originalitate prin aceea că sloganul nu este altceva decât o expresie populară.

In realitate însă, la o simplă sau aprofundată căutare pe net se găsesc doar 23 de rezultate folosind această sintagmă, din care mai mult de jumătate sunt referiri la un slogan şi la o marcă înregistrată, iar în dicţionarele explicative, în cele de expresii populare sau de proverbe şi zicători nu se regăseşte această sintagmă.

Mai mult, în măsura în care ar fi reale cele reţinute de instanţa de apel, în sensul că sloganul „Sănătatea mai presus de orice” este lipsit de originalitate, atunci acesta nu mai putea fi înregistrat ca marcă.

Dacă sloganul ar fi fost unul banal, folosit în limbajul curent, atunci ar fi fost lipsit de distinctivitate, iar Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci ar fi cerut titularului să dea o declaraţie potrivit căreia nu revendică exclusivitatea asupra acestei expresii.

Sub cel de-al doilea aspect, referitor la reaua-credinţă a pârâtului, instanţa de apel a ignorat în mod sistematic probele administrate de reclamantă la dosar, asumându-şi aceeaşi eroare a instanţei de fond şi aducând propria interpretare asupra unor dovezi concludente.

Deşi instanţa de apel recunoaşte că sloganul a fost folosit de către reclamantă exclusiv cu funcţie publicitară, în legătură cu compania farmaceutică, totuşi, apreciază că scopul urmărit nu a fost acela de a distinge produsele reclamantelor de ale celorlalţi comercianţi.

Concluzia este greşită, deoarece reclamanta a demonstrat în toate probele depuse la dosar că a înţeles să folosească acest slogan tocmai pentru a crea o anumită imagine companiei S.A., pentru a transmite un mesaj oricărui consumator - fie el reprezentant al publicului larg, fie al categoriei de personal calificat în domeniu, scopul final fiind diferenţierea pe piaţa societăţii reclamante şi a produselor şi serviciilor oferite de ea, precum şi de a indica preocuparea majoră a acestei companii: sănătatea mai presus de orice.

Aprccicrca instanţei de apel potrivit căreia sondajul de opinie realizat în susţinerea tezei notorietăţii nu corespunde categoriei de public căreia i se adresează marca pârâtului este un falsă.

Pârâtul activează în acelaşi domeniu ca şi reclamanta, are contacte dese cu medicii şi cu sistemul medical în general, aspect probat chiar de documentele depuse la dosar de către pârât.

Din probele administrate este evident că pârâtul avea cunoştinţă de existenţa societăţii reclamante, iar procentul de 13% dintre respondenţii sondajului de opinie nu trebuie analizat de sine stătător.

La întrebarea „Recunoaşteţi sloganul SĂNĂTATEA-I MAI PRESUS DE ORICE?” ca fiind sloganul unei mari companii farmaceutice, peste 70% dintre respondenţi au răspuns afirmativ, iar 13% au nominalizat-o pe reclamantă, în condiţiile în care nicio altă companie farmaceutică nu a fost nominalizată ca proprietara sloganului de un procent mai mare de 1%.

De asemenea, în opinia recurentei, actul emis în 1999 despre care s-a pretins că a fost eliberat de fundaţia deţinută de pârât, trebuia înlăturat de la probaţiune deoarece nu a existat nicio posibilitate de a i se verifica veridicitatea.

In realitate, tocmai interesul pârâtului pentru activitatea medicală, precum şi cunoaşterea de către acesta a folosirii anterioare de către reclamantă a sloganului pentru medicamentele comercializate de ea, reprezintă proba directă care demonstrează reaua-credinţă a pârâtului la momentul înregistrării mărcii.

Recurenta solicită admiterea recursului, modificarea în totalitate a deciziei şi admiterea apelului astfel cum a fost formulat.

Intimatul G.G. nu a depus la dosar întâmpinare, dar cu ocazia dezbaterilor în fond şi prin concluziile scrise depuse la dosar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este într-adevăr nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:

In primul rând, înalta Curte constată că, deşi recurenta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu toate criticile pot fi încadrate în textul de lege menţionat sau în vreunul din celelalte puncte ale art. 304 C. proc. civ., text de lege care prevede expres şi limitativ motivele pentru care se poate cere casarea ori modificarea unei hotărâri.

Motivarea cererii de recurs conţine o serie de referiri factuale şi de critici cu privire la modul în care au fost evaluate probele ori s-a stabilit situaţia de fapt, care nu intră sub cenzura instanţei de recurs.

Prin prisma art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pe care se întemeiază cererea

recurentei, înalta Curte va verifica numai dacă, la situaţia de fapt reţinută, instanţa de apel a aplicat corect dispoziţiile legale incidente.

1. In ceea ce priveşte motivul de anulare a înregistrării mărcii prevăzut de art. 48 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 84/1998.

Acest motiv a fost găsit nefondat pe considerentul că reclamanta nu a putut dovedi coliziunea mărcii cu un drept de proprietate intelectuală anterior protejat, respectiv cu cel asupra sloganului publicitar „SĂNĂ-TATEA-I MAI PRESUS DE ORICE”.

Lipsa de protecţie legală asupra sloganului a fost dedusă din lipsa de originalitate a acestuia, în condiţiile în care originalitatea este o condiţie sine qua non a protejării unei opere, conform art. 7 din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe.

Este real că nu ideea care stă la baza unei opere este cea beneficiază de protecţie - dimpotrivă, art. 9 din Legea nr. 8/1996 exclude expres ideile din câmpul de aplicare - ci forma sa de exprimare. Astfel, nu faptul că ideea promovată de slogan - aceea că sănătatea este cea mai importantă valoare - nu ar fi nouă, ci vehiculată de generaţii întregi stă la baza nerecunoaşterii protecţiei sloganului, ci redarea acestei idei într-o manieră care exclude orice urmă de efort creator.

Cu alte cuvinte, nu împrejurarea că sloganul redă ideea conţinută deja în expresia populară „Sănătate, că-i mai bună decât toate” împiedică recunoaşterea protecţiei, ci aceea că exprimarea utilizată de slogan nu reflectă în niciun fel personalitatea autorului şi nu are în sine nimic original.

De asemenea, faptul că această exprimare nu ar putea fi găsită în dicţionarele de proverbe sau zicători ori la o căutare pe Internet nu

conduce în mod obligatoriu la concluzia că ar fi şi originală. In domeniul drepturilor de autor, lipsa anteriorităţii nu echivalează cu originalitatea.

Din definiţia obiectului de protecţie al dreptului de autor dată prin art. 7 alin. (1) al Legii nr. 8/1996 rezultă că ceea ce se verifică în recunoaşterea protecţiei unei opere de creaţie intelectuală este originalitatea, iar judecătorul nu este ţinut să o deducă din simpla absenţă a anterio-rităţilor.

De fapt, deşi susţine că instanţele au apreciat în mod subiectiv lipsa de originalitate a expresiei utilizate ca slogan, recurenta nu arată în ce constă originalitatea formei de exprimare a mesajului transmis prin acesta.

Susţinerea recurentei că sloganul este original pentru simplul fapt că a fost înregistrat ca marcă nu poate fi primită, deoarece, aşa cum corect s-a reţinut, pentru ca un semn să poată fi înregistrat ca marcă trebuie să îndeplinească, potrivit art. 3 din Legea nr. 84/1998, alte condiţii dccât originalitatea, şi anume: să fie susceptibil de reprezentare grafică şi să fie distinctiv.

Prin distinctivitatc se înţelege capacitatea mărcii de a distinge produsele sau serviciilc unui întreprinzător de ale altora, din punctul de vedere al sursei de provenienţă.

Date fiind aceste considerente, înalta Curte constată că instanţa de apel a aplicat corect dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 şi, pe cale de consecinţă, pe cele ale art. 48 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 84/1998.

2. In ce priveşte motivul de anulare a înregistrării mărcii prevăzut de art. 48 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998.

Concluzia instanţei de apel în sensul că reclamanta a folosit sloganul „SĂNĂTATEA-I MAI PRESUS DE ORICE” în scop exclusiv publicitar, şi nu ca marcă, se bazează pe analiza probelor administrate în cauză.

Recurenta susţine că probele au fost sistematic ignorate şi că, de fapt, scopul urmărit de ea a fost acela de a-şi diferenţia propriile produse şi servicii şi de a indica preocuparea majoră a companiei pentru ocrotirea sănătăţii.

După cum s-a arătat anterior, interpretarea probelor este atributul exclusiv al instanţelor de fond, aşa încât această critică nu poate fi analizată în recurs.

Faptul că prin folosirea intensivă sloganului acesta ar fi căpătat notorietate - chiar dacă s-ar considcra dovedit în cauză prin reconsiderarea procentelor relevate de sondajul de opinie - nu este relevant în cauză, câtă vreme s-a stabilit că reclamanta nu l-a folosit ca marcă. Astfel, existenţa unei mărci notorii anterioare celei înregistrate de pârât ar fi putut constitui un temei distinct de anulare, conform art. 48 alin. (1) lit. b) cu referire la art. 6 lit. d) din Legea nr. 84/1998, ceea ce nu este cazul în speţă.

Câtă vreme s-a reţinut că pentru sloganul publicitar reclamanta nu a putut dovedi un drept de autor şi nici utilizarea lui ca marcă - fie ea notorie sau nu - şi nici vreun alt drept de proprietate intelectuală cu care marca pârâtului să intre în conflict, acesta s-a considerat pe drept cuvânt liber să ceară înregistrarea semnului similar DENIPLANT. SĂNĂTA-TEA-I MAI PRESUS DE ORICE pentru a-şi marca propriile produse.

în raport de situaţia de fapt reţinută, concluzia instanţei de apel, ca şi cea a tribunalului, referitoare la absenţa relei-credinţe este una legală.

Pentru aceste considerente, înalta Curte va menţine decizia şi, în baza art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

← Marcă. Acţiune în decădere pentru nefolosire. Folosire...		Marcă. Acţiune în contrafacere. Calitate procesuală pasivă.... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Marcă. Conflict cu drept de autor. Slogan. Lipsa de originalitate. Lipsa unui drept anterior cu privire la marcă (DENIPLANT - SĂNĂTATEA-I MAI PRESUS DE ORICE / „SĂNĂTATEA-I MAI PRESUS DE ORICE”)