Marcă. Acţiune în contrafacere. Stabilirea cuantumului despăgubirilor. Aspecte de netemeinicie şi aspecte de nelegalitate (DRACULA DOG SHOW)
Comentarii |
|
Legea nr. 84/1998, art. 35 alin. (2)m, art. 36 alin. (2)'21, art. 83 alin. (3)[31
1. Nu li se poate imputa pârâtelor că, anterior datei publicării în B.O.P.I., au utilizat marca în vederea organizării unei expoziţii ce urma să aibă loc la o dată ulterioară şi că, urmare a acestei utilizări, au încasat venituri.
în acest sens sunt dispoziţiile art. 83 alin. (3) din Legea nr. 84/1998, care prevăd că: Nici un act din cele prevăzute la art. 35 alin. (2) nu constituie contrafacere, dacă a fost efectuat înainte de data publicării mărcii.
Aceste dispoziţii se coroborează cu cele ale art. 36 alin. (2): Pentru acte posterioare publicării mărcii, solicitantul poate cere despăgubiri, potrivit dreptului comun.
Prin urmare, pentru actele de folosire a mărcii anterioare datei publicării în B.O.P.I., răspunderea pârâtelor este exclusă de lege.
Pentru actele de folosire a mărcii ulterioare publicării, răspunderea pârâtelor poate fi antrenată numai în măsura în care ele au fost efectuate fără acordul solicitantului, respectiv al titularului mărcii, conform art. 35-36 din Legea nr. 84/1998.
Pentru aceasta era esenţial a se stabili dacă implicarea activă a reclamantului în organizarea expoziţiei, reţinută de tribunal, a presupus şi cunoaşterea efectivă a împrejurării că evenimentul urma să aibă loc sub o denumire identică mărcii sale.
2. în apelul pârâtei s-a criticat faptul că venitul nu este echivalent cu beneficiul şi că pentru determinarea beneficiului se impune a se scădea din venituri cheltuielile efectuate, or, şi această critică a fost omisă de instanţa de apel, ceea ce atrage casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
I.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 3847 din 18 iunie 2010, nepublicată
Prin cererea înregistrată la data de 28 august 2006, reclamantul S.F. a chemat în judecată pe pârâtele A.C.R. şi A.C. a judeţului Mureş, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să le oblige pe pârâte la încetarea folosirii abuzive a mărcii „DRACULA DOG SHOW”, precum şi a abrevierii acestei mărci, respectiv D.D.S., ce constituie în fapt o marcă similară cu aceasta; să le oblige pe pârâte la înlăturarea oricăror referiri la marca „DRACULA DOG SHOW”, inclusiv la înlăturarea oricăror semne similar cu marca, de pe orice material utilizat în activitatea lor; să le oblige, pe pârâte în solidar la plata de despăgubiri în valoare de 80.000 euro, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat reclamantului prin folosirea abuzivă a mărcii; să le oblige pe pârâte la publicarea pe cheltuiala lor, într-o publicaţie de largă circulaţie, unui anunţ prin care să aducă la cunoştinţa publicului faptul că au folosit fară drept marca „DRACULA DOG SHOW”.
Prin sentinţa civilă nr. 204 din 31 ianuarie 2008, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a respins ca neîntemeiată acţiunea faţă de pârâta A.C.R., a admis în parte acţiunea faţă de pârâta A.C. Târgu Mureş (a judeţului Mureş), pe care a obligat-o să înceteze actele de folosire neautorizată a mărcii „DRACULA DOG SHOW” şi a abrevierii acesteia
D.D.S. pentru organizarea de expoziţii şi manifestări cu caractcr publicitar, cultural şi educativ (prezentări de câini de rasă), precum şi la plata către reclamant a sumei de 40.627,1955 lei cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat acestuia prin folosirea neautorizată a mărcii în organizarea expoziţiei din 5-6 august 2006; a respins ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâtelor la publicarea hotărârii într-un ziar de largă circulaţie; a obligat pe pârâta A.C. Târgu-Mureş la 3429,74 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut următoarele:
Reclamantul este, începând cu data de 6 decembrie 2005, titularul mărcii DRACULA DOG SHOW pentru clasele 35 - publicitate; organizare de expoziţii cu caracter publicitar (prezentări de câini de rasă) şi 41 - organizare de manifestări şi expoziţii cu caracter cultural şi educativ (prezentări de câini de rasă), astfel cum rezultă din certificatul de înregistrare a mărcii nr. 69643 eliberat de O.S.I.M.
Prin urmare, acesta se bucură de protecţia dreptului său potrivit dispoziţiilor art. 35-38 din Legea nr. 84/1998 republicată, putând solicita şi obţine obligarea terţilor să înceteze folosinţa mărcii şi oferirea de servicii sub această marcă sau una similară, conform art. 35 alin. (2) lit. b) cu raportare la art. 35 lit. a) şi b) din lege, precum şi despăgubiri conform art. 36 alin. (2) din lege.
Cu privire la actele de folosire a mărcii, efectuate de pârâte, s-a reţinut că între părţi au existat relaţii de colaborare pentru organizarea unei expoziţii în cetatea medievală Târgu Mureş, sub denumirea DRACULA DOG SHOW, astfel cum rezultă din recunoaşterile tuturor părţilor, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, fară ca între reclamant, pe de o parte, şi pârâte, pe de altă parte, să se încheie vreo convenţie privind folosinţa mărcii aparţinând reclamantului şi condiţiile acordării acestei folosinţe, inclusiv sub aspect pecuniar.
După acordul de principiu intervenit între reclamant şi pârâta A.C. Târgu Mureş, în cursul lunii august 2005, această pârâtă, sprijinită şi de A.C.R., a demarat proiectul de organizare a expoziţiei internaţionale chinologice „DRACULA DOG SHOW”, programată pentru 5 august
2006. In acest sens s-a făcut publicitate acestei manifestări atât pe site-ul www.draculadogshow.com, aparţinând A.C.R., cât şi pe site-ul www.copoiclub.ro şi în alte cinci adrese de e-mail puse la dispoziţie de Copoi Club Român, al cărei vicepreşedinte era reclamantul, au fost trimise invitaţii şi formulare de participare în ţară şi în străinătate.
Organizarea acestui eveniment s-a bucurat de colaborarea activă a reclamantului până în preajma evenimentului, astfel cum rezultă din nota înregistrată la 14 iulie 2006, din care rezultă că reclamantul a pus la dispoziţia A.C. Târgu Mureş, site-ul wvvvv.copoiclub.ro şi adresele de e-mail, astfel că nu pot fi reţinute susţinerile acestuia, în sensul că, după ce a prezentat propunerile sale în august 2005 A.C. Târgu Mureş, aceasta ar fi organizat evenimentul menţionat folosind marca reclamantului fară consimţământul său.
Urmare a recunoaşterii dreptului său asupra mărcii prin decizia nr. 221620/1.03.2006 a O.S.I.M. şi a faptului că părţile nu au ajuns la un acord privind suma de bani cuvenită reclamantului - acesta solicitând, potrivit procesului-verbal din 24 august 2005 întocmit de pârâta A.C. Târgu Mureş jumătate din profitul expoziţiei - reclamantul a adus la cunoştinţa pârâtelor faptul că este titularul mărcii „DRACULA DOG SHOW” şi că nu doreşte ca marca înregistrată în favoarea sa să mai fie folosită pentru organizarea expoziţiei chinologice menţionate.
Prin adresa nr. 1641/12 iulie 2006 A.C.R. a comunicat reclamantului hotărârea ca denumirea DRACULA DOG SHOW să nu mai fie folosită.
Prin hotărârea din 24 august 2006, A.C.R. a hotărât ca marca să nu mai fie utilizată.
In acelaşi sens, A.C.R. a hotărât şi suspendarea site-ului www.draculadogshow.com pe o perioadă de 3 zile, până la obţinerea altei denumiri care să nu afecteze drepturile reclamantului asupra mărcii, anunţul fiind făcut public chiar pe site-ul menţionat.
Pentru faptul că evenimentul a fost obiectul unei intense campanii de promovare, acesta a intrat în conştiinţa publicului, participanţilor şi organizaţiilor de profil sub denumirea de DRACULA DOG SHOW. La aceasta a contribuit şi faptul că materialele publicitare şi organizatorice şi afişele nu au fost schimbate, probabil şi din cauza timpului scurt dintre data expoziţiei şi cea la care au intervenit neînţelegerile între părţi.
Prin urmare, evenimentul a fost reflectat atât în publicaţiile locale cu caracter informativ „Foaia cetăţii”, cât şi în presa internă şi internaţională ca fiind expoziţia chinologică „DRACULA DOG SHOW”. A contribuit şi faptul că în străinătate evenimentul a fost asociat cu legenda lui Dracula, astfel cum rezultă din articolele de presă depuse la dosar.
Este adevărat că în catalogul expoziţiei canine internaţionale nu se foloseşte denumirea „DRACULA DOG SHOW”, ci D.D.S. - Winner, însă acest fapt nu înlătură actele de folosire a mărcii înregistrate în favoarea reclamantului, cu atât mai mult cu cât DDS reprezintă abrevierea denumirii „DRACULA DOG SHOW”.
Nu pot fi reţinute apărările pârâtelor că DDS ar semnifica Double Dog Show, întrucât denumirii DDS i-a fost asociată expresia „sub
semnul lui Dracula”, redată de asemenea în articolele de presă depuse la dosar.
Denumirea DDS Winner conţine o puternică sugestie şi o trimitere directă la DRACULA DOG SHOW, denumire care fusese deja asimilată în conştiinţa publicului, astfel încât sunt incidente dispoziţiile art. 6 lit. c) din Legea nr. 84/1998 republicată.
Actele de folosinţă a denumirii DRACULA DOG SHOW protejate prin marca înregistrată şi DDS reprezentând abrevierea primeia au fost săvârşite numai de pârâta A.C. Târgu Mureş, nu şi de pârâta A.C.R., simpla includere în catalogul expoziţiilor pe anul 2006 a expoziţiei cu denumirea DRACULA DOG SHOW neputând fi considerată un act de folosinţă.
Din Regulamentul Expoziţiilor Canine rezultă că A.C.R. organizează expoziţii chinologice prin asociaţiile chinologice teritoriale şi cluburile de rase membre şi nu direct, A.C.R. având doar un rol de avizare şi înaintare a propunerilor către Federaţia Chinologică Internaţională.
In ce priveşte cererea îndreptată împotriva pârâtei A.C. Târgu Mureş, aceasta a fost considerată întemeiată în parte.
In baza art. 35 lit. b) din Legea nr. 84/1998 republicată, se impune admiterea primului capăt de cerere şi obligarea pârâtei să înceteze actele de folosire neautorizată a mărcii „DRACULA DOG SHOW” şi a abrevierii acesteia DDS, pentru organizarea de expoziţii şi manifestări cu caracter publicitar, cultural şi educativ (organizarea de expoziţii de câini de rasă).
Cel de-al doilea capăt de cerere privind obligarea pârâtei la înlăturarea oricăror referiri la marca „DRACULA DOG SHOW” sau a oricăror semne similare de pe orice material utilizat în activitatea sa este neîntemeiat, întrucât potrivit certificatului de înregistrare nr. 79791 eliberat de O.S.I.M., pârâta este - la rândul său - titulara mărcii „DRACULA DOG SHOW” pentru clasele 43 şi 44, începând cu data de 21 septembrie 2006, bucurându-se de toate prerogativele drepturilor conferite de marcă pentru produsele şi serviciile încadrate în clasele respective, potrivit dispoziţiilor art. 35-38 din Legea nr. 84/1998 republicată.
Cel de-al treilea capăt de cerere, astfel cum a fost precizat la 28 septembrie 2006, având ca obiect obligarea pârâtei Ia despăgubiri în valoare de 80.000 euro în echivalent lei, pentru prejudiciul cauzat reclamantului prin folosirea abuzivă a mărcii sale, este întemeiat în parte.
Potrivit art. 36 alin. (2) din Legea nr. 84/1998 republicată, pentru acte posterioare publicării mărcii, solicitantul poate cere despăgubiri potrivit dreptului comun, respectiv potrivit dispoziţiilor art. 998-999 C. civ.
Fapta ilicită constă în folosirea denumirii „DRACULA DOG SHOW”, în condiţiile în care reclamantul, titular al unei mărci verbale care proteja tocmai această denumire, solicitase încetarea folosirii acestei denu
miri. Chiar dacă iniţial acesta îşi exprimase acordul, făcuse propunerea folosirii şi elaborase ideea expoziţiei canine sub această denumire, prin folosirea acestei denumiri, în lipsa încheierii unei convenţii între părţi pentru cedarea folosinţei - oneroasă sau gratuită - şi în lipsa acordului efectiv şi actual al titularului, pârâta a săvârşit o faptă ilicită.
Accste aspecte rezultă şi din atitudinea subiectivă a pârâtei, care nu a fost de acord cu solicitarea reclamantului de a i se acorda cota de 1/2 din beneficiile realizate, astfel cum rezultă din proccsul-verbal din 24 august
2005, dar nici nu a clarificat accst aspect, deschizând în acest fel posibilitatea unor solicitări intempestive din partea reclamantului, cum s-a şi întâmplat. Pârâta a acceptat implicit consecinţele atrase de folosirea denumirii menţionate, în lipsa acordului reclamantului.
Prin urmare, este îndeplinită şi cerinţa vinovăţiei, care în această materie poate îmbrăca şi forma cea mai uşoară a culpei.
Prejudiciul produs reclamantului prin folosirea mărcii al titular este acesta este echivalent cu folosul pe care l-ar fi realizat prin cedarea folosinţei denumirii protejate ca marcă.
Pentru stabilirea prejudiciului se impune a se stabili dacă prin folosirea acestei denumiri pârâta a realizat un beneficiu şi care a fost acela.
Prin folosirea denumirii „DRACULA DOG SHOW” şi a ideii încorporate, pârâta a obţinut o participare mult mai numeroasă decât în anii precedenţi şi atragerea mai multor participanţi importanţi din străinătate.
Astfel, din articolele de presă de la momentul organizării expoziţiei canine menţionate, care citează membrii conducerii A.C. Târgu Mureş, rezultă că participarea în anii anteriori se situa la nivelul de 500 participanţi, spre deosebire de participarea record la evenimentele menţionate din 2006, când s-au înscris peste 1000 participanţi, incluzând şi câini din rase extrem de rare.
Potrivit aceloraşi surse, motivul unei asemenea record de participare l-a constituit brandul expoziţiei, organizate sub semnul lui Dracula.
De asemenea, din catalogul expoziţiei rezultă că au fost înscrise 1064 exemplare canine şi nu 2129 cum a susţinut reclamantul, care a însumat numărul participanţilor la cele două expoziţii, deşi din compararea celor două cataloage se poate observa că majoritatea concurenţilor au participat la ambele expoziţii.
De asemenea, impactul expoziţiei justificat şi de brandul folosit, care a valorificat ideea de expoziţie vampirică prin folosirea poveştii cunoscute, a fost relevat de presa română şi străină.
Susţinerile pârâtei în sensul că participarea mai redusă din anii anteriori s-ar fi datorat organizării de evenimente similare în alte locaţii în perioada premergătoare, nu au fost dovedite.
Prin urmare, denumirea evenimentului, folosită pentru publicitatea făcută evenimentului şi pentru aspectele de organizare, respectiv formulare, invitaţii etc. şi brandul utilizat au reprezentat factori importanţi de marketing care au atras participarea sporită la expoziţie.
In cauză a fost efectuată o expertiză contabilă de către expert M.I., care a stabilit că veniturile realizate de pârâtă din înscrisurile la expoziţiile în perioada noiembrie 2005 - august 2006 au fost în sumă de 193.462,83 lei din care, scăzând impozitul de 16%, rămâne o sumă netă de 62.508,78 lei.
Procedând la stabilirea în echitate a cuantumului sumei ce i se cuvine reclamantului din aceste încasări, în condiţiile în care reclamantul nu a negociat suma pretinsă şi nu a încheiat un contract, acceptând situaţia şi sperând într-o valorificare ulterioară, tribunalul a apreciat că reclamantul nu este îndreptăţit în a obţine întreaga sumă încasată din organizarea expoziţiei.
Astfel, în primul rând folosirea brandului menţionat, incluzând şi denumirea protejată ca marcă în favoarea reclamantului, a adus un spor de 50% de participare.
Prin urmare, suma cuvenită reclamantului urmează a se raporta sub un prim criteriu la cota de 1/2 din 162 508,78 lei respectiv la 81254,391 lei.
Sub un alt aspect, au conlucrat mai mulţi factori la succesul expoziţiei, un rol important l-au avut în mod evident eforturile organizatorice deosebite, publicitatea susţinută a evenimentului, atragerea unor arbitri reputaţi prin punerea în mişcare a mecanismelor de protocol şi folosirea influenţei unor membrii ai A.C.R.
Prin raportare la toţi aceşti factori, tribunalul consideră că pentru a satisface principiul echităţii, cât şi dreptul reclamantului, acesta este îndreptăţit să primească 1/2 din beneficiile astfel realizate, adică din suma de 81 254,391 lei, ceea ce reprezintă 40 627,1955 lei.
In ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea pârâtelor de a publica pe cheltuiala lor a unui anunţ în sensul că au folosit fără drept marca, tribunalul l-a apreciat ca neîntemeiat, întrucât, pe de o parte, şi reclamantul a generat această situaţie, oferindu-şi colaborarea fără a stabili în prealabil în mod ferm condiţiile, iar, pe de altă parte, reclamantului nu i-a fost adus niciun prejudiciu de imagine prin utilizarea mărcii sale, ci dimpotrivă, astfel că această modalitate de reparaţie s-a considerat că nu se impune.
Prin sentinţa civilă nr. 1431 din 11 septembrie 2008, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a admis cererea formulată de pârâta A.C.R. după pronunţarea primei hotărâri şi a dispus completarea dispozitivului sentinţei civile nr. 204/2008, în sensul obligării reclamantului la
plata către pârâta A.C.R. a sumei de 8925 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
împotriva sentinţei civile nr. 204/2008 au declarat apel toate părţile, iar împotriva sentinţei civile nr. 1431/2008 a declarat apel doar reclamantul.
Prin decizia civilă nr. 103 A din 21 mai 2009, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală a admis apelurile declarate de reclamant, a schimbat în parte sentinţa civilă nr. 204/2008, în sensul că:
A admis acţiunea şi împotriva pârâtei A.C.R. şi a obligat-o şi pe aceasta pârâtă să înceteze actele de folosire neautorizată a mărcii Dracula Dog Show şi a abrevierii acesteia DDS pentru organizarea de expoziţii şi manifestări cu caracter publicitar, cultural şi educativ (prezentări de câini de rasă).
A obligat pe pârâte în solidar: să plătească reclamantului suma de 40.627,1955 lei cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat.
A obligat pe pârâte să publice, pe cheltuiala lor, într-un ziar de largă răspândire, dispozitivul sentinţei şi al deciziei.
In consecinţă, curtea de apel a schimbat şi sentinţa civilă nr. 1431/2008, în sensul că:
A respins cererea A.C.R. privind acordarea cheltuielilor de judecată.
A obligat pe pârâte la cheltuieli de judecată către reclamant, în sumă de 3429,74 lei pentru judecata în primă instanţă,
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei nr. 204/2008.
A obligat pe apelantele pârâte la 5958 lei cheltuieli de judecată în apel.
A dat în debit pe apelanta A.C. a Jud. Mureş cu suma de 1033 lei taxă de timbru neachitată.
Pentru a decide, astfel, curtea de apel a avut în vedere următoarele:
Reclamantul este titular al mărcii „DRACULA DOG SHOW" începând cu 6 decembrie 2005, pentru clasele 35 - publicitate; organizare de expoziţii cu caracter publicitar (prezentări de câini de rasă) şi 41 — organizare de manifestări şi expoziţii cu caracter cultural şi educativ (prezentări de câini de rasă), astfel cum rezultă din certificatul de înregistrare a mărcii nr. 69643 eliberat de O.S.I.M.
Marca astfel înregistrată se bucură de protecţie pe teritoriul României, independent de contribuţia pe care A.C. a Judeţului Târgu Mureş i-o recunoaşte sau nu reclamantului asupra conceptului ce a stat la baza mărcii, şi aceasta până la anularea ei.
Din această perspectivă, întreaga expunere a sus-numitei apelante -pârâte, legată de atestarea documentară a denumirii DRACULA DOG SHOW, este lipsită de semnificaţie juridică în prezenta cauză.
Sub un al doilea aspect, se cuvine a fi subliniate dispoziţiile legale aplicabile în cauză, respectiv art. 35 alin. (2) lit. a) şi alin. (3) în special lit. b) şi d) şi art. 36 alin. (2).
Astfel, potrivit art. 35 din lege, înregistrarea mărcii conferă titularului său un drept exclusiv asupra mărcii.
Titularul mărcii poate cere instanţei judecătoreşti competente să intcrzică terţilor să folosească, în activitatea lor comercială, fară consimţământul titularului:
a) un semn identic cu marca pentru produse sau servicii idcntice cu acclea pentru care marca a fost înregistrată;
în aplicarea alin. (2), titularul mărcii poate cere să fie interzise terţilor, în special următoarele acte: aplicarea semnului pe produse sau pe ambalaje; oferirea produselor sau comercializarea ori deţinerea lor în acest scop sau, după caz, oferirea sau prestarea serviciilor, sub acest semn; importul sau exportul produselor sub acest semn; utilizarea semnului pe documente sau pentru publicitate.
Conform art. 36, solicitantul cererii de înregistrare a mărcii poate cere să se interzică terţilor să efectueze actele prevăzute la art. 35 alin. (2), numai după publicarea mărcii.
Pentru acte posterioare publicării mărcii, solicitantul poate cere despăgubiri, potrivit dreptului comun. Titlul pentru plata despăgubirilor este executoriu numai după data înregistrării mărcii.
In raport de probatoriul administrat în cauză şi potrivit concluziilor corecte la care a ajuns prima instanţă, organizarea expoziţiei canine din luna august 2006 a început în 2005, dată la care reclamantul apelant nu era titular al mărcii analizate.
înregistrarea ulterioară ca marcă a semnului sub care a fost aprobată desfăşurarea expoziţiei canine clin 5 august 2006, deşi producătoare de efecte din perspectiva drepturilor ce se impuneau a fi ocrotite în patrimoniul apelantului reclamant, nu putea conduce de îndată la înlăturarea oricăror forme de utilizare a acestei mărci, din cadrul expoziţiei ce urma a se desfăşura, dată fiind mediatizarea evenimentului, anterior momentului înregistrării mărcii.
Odată cu epuizarea evenimentului, orice folosire, în continuare, a mărcii, cum şi a abrevierii acesteia, au semnificaţia unor acte neautorizate, la a cărei încercare a fost obligată pârâta intimată A.C. Târgu Mureş, în acord cu dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 84/1998, citate anterior.
La data pronunţării prezentei decizii, marca verbală „DRACULA DOG SHOW” nr. 10661/2006 a A.C. Târgu Mureş, pentru clasele de servicii 43 şi 44 a fost anulată prin sentinţa civilă nr. 1007 din 11 iunie
2008 a Tribunalului Bucureşti - Secţia IlI-a civilă, definitivă, astfel încât nu se impune nicio modificare a sentinţei, în sensul solicitat de recla
mant, de a le interzice pârâtelor orice referire la marca acestuia, câtă vreme interdicţia de încetare a actelor de folosire neautorizată a mărcii a fost deja dispusă, cele două hotărâri judecătoreşti, cea anterior menţionată şi cea din cauza de faţă, completându-se în ce priveşte domeniul claselor de servicii protejate.
Asociaţia Chinologică Română a fost direct implicată în organizarea expoziţiei chinologice desfăşurate la 5 august 2005, sub denumirea DRACULA DOG SHOW. susţinând-o pe pârâta A.C. a Judeţului Târgu Mureş în desfăşurarea evenimentului, astfel cum rezultă din înscrisurile oficiale referitoare la expoziţia chinologică DRACULA DOG SHOW din 5 august 2006, în care apare menţionată, ca şi din conţinutul Statutului în baza căruia funcţionează ca singur organism în măsură să aprobe şi să supravegheze orice expoziţie canină, în calitate de reprezentant în ţară şi în străinătate al Asociaţiilor Chinologice Române.
Pe de altă parte, pârâta Asociaţia Chinologică Română a fost beneficiară a unor sume obţinute din utilizarea mărcii aparţinându-i reclamantului, aşa cum a şi suportat în parte cheltuielile legate de organizarea expoziţiei, astfel cum rezultă din Circulara nr. 19, pct. 6.
Curtea nu poate reţine apărările formulate de pârâtă legate de faptul că nu desfăşoară o activitate lucrativă, nu este comerciant şi nu săvârşeşte acte de comerţ, dată fiind natura activităţilor specifice utilizării mărcii înregistrate, respectiv cea de promovare a expoziţiilor, faptul însuşi al promovării unor asemenea evenimente, în beneficiul unei alte asociaţii şi având drept consecinţă încasarea de către aceasta din urmă a unor venituri fiind asimilată, în sensul dispoziţiilor art. 35 alin. (2) unei utilizări neautorizate, aspect care rezultă şi din coroborarea acestor dispoziţii cu cele ale art. 36 lit. d) din lege care includ în rândul faptelor interzise terţilor utilizarea semnului pe documente sau pentru publicitate.
In raport de aceste considerente, se impune schimbarea în parte a sentinţei civile nr. 204/2008, în sensul că, odată constatată încălcarea drepturilor exclusive ale reclamantului asupra mărcii „DRACULA DOG SHOW”, de către ambele pârâte chemate în judecată, va admite şi acţiunea îndreptată împotriva pârâtei A.C.R., aşa încât va fi obligată şi aceasta să înceteze actele de folosire neautorizată a mărcii, precum şi a abrevierii acesteia, DDS, pentru organizarea de expoziţii şi manifestări cu caracter publicitar, cultural şi educativ (prezentări de câini de rasă).
In ce priveşte critica adusă de reclamant modului de soluţionare de către prima instanţă a pretenţiilor sale, sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate, susţinerile acestuia nu sunt fondate.
Calculele efectuate de apelantul reclamant sunt ipotetice şi nedovedite.
Acesta a avut în vedere un număr de 2129 de câini, deşi această cifră nu are corespondent în datele contabile pe baza cărora s-a efectuat în
cauză expertiza şi care se bazează pe încasările efective, astfel cum se regăsesc evidenţiate în extrasele de cont în lei şi în valută, precum şi în registrul de casă.
Pe de altă parte, nu trebuie pierdut din vedere că cea de a doua zi a expoziţiei s-a desfăşurat sub o altă denumire decât cea conţinând marca, respectiv CACIB - Campionatul României, iar sumele avute în vedere de către expert nu au fost şi nici nu puteau fi evidenţiate distinct pe cele două zile de concurs, astfel cum a subliniat expertul în expertiza efectuată.
Sub un alt aspect, deşi apelantul a susţinut obţinerea de către pârâte a unor câştiguri, din publicitatea efectuată în cadrul evenimentului pentru alte societăţi, probele administrate în cauză - documente contabile evidenţiate de expert - au relevat un câştig de numai 200 lei, luat în calculul sumelor în raport de care s-a dispus obligarea la plată a pârâtei.
In sfârşit, succesul expoziţiei şi renumele dobândit pe această bază de către organizatori a fost corect reţinut de către prima instanţă ca fiind datorat şi altor factori, evidenţiaţi în hotărâre, fără a putea fi absolutizat, din acest punct de vedere, semnul sub care s-a desfăşurat expoziţia şi care a prilejuit o manifestare în acord cu caracteristicile personajului Dracula, ce s-a impus în conştiinţa publicului cu mult înaintea acestei manifestări.
In consecinţă, curtea de apel a considerat că suma acordată reclamantului cu titlu de despăgubiri, calculată în echitate de către prima instanţă, nu se impune a fi modificată, niciunul din argumentele şi probele administrate de apelantul reclamant neputând să sprijine o asemenea soluţie.
Hotărârea primei instanţe va fi însă schimbată în ceea ce priveşte plata despăgubirilor, în sensul obligării ambelor pârâte în solidar, având în vedere consideraţiile anterior reţinute în privinţa temeiniciei cererii îndreptate împotriva pârâtei A.C.R. şi dispoziţiile art. 1003 C. civ., care prevăd în mod expres solidaritatea debitorilor în cazul răspunderii civile delictuale, ce constituie temeiul juridic al cererii reclamantului apelant.
In ce pliveşte critica apelantului reclamant legată de respingerea cererii sale de obligare a pârâtelor la publicarea hotărârii judecătoreşti, aceasta este întemeiată în raport de dispoziţiile art. 16 alin. (1) din
O.U.G. nr. 100/2005, care prevăd măsuri de publicitate specifice în situaţia încălcării unui drept de proprietate industrială protejat, menit să acopere titularului prejudiciul de imagine creat prin utilizarea fără drept a acestuia.
Odată reţinută încălcarea dreptului, astfel cum s-a constatat prin hotărâre, nu există temei de respingere a cererii vizând publicarea hotărârii.
Ca urmare a admiterii apelului declarat de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 204/2008 şi reţinerii temeiniciei pretenţiilor îndreptate
împotriva pârâtei A.C.R., se impune a fi admis şi apelul declarat de acelaşi apelant împotriva sentinţei civile nr. 1431/2008, de completare a celei dintâi, în sensul respingerii cererii de completare a dispozitivului sentinţei sub aspectul obligării reclamantului la plata cheltuielilor de judecată faţă de accastă pârâtă, deoarecc aceasta este, de asemenea, căzută în pretenţii, potrivit art. 274 C. proc. civ.
Corespunzător, pârâtele trebuie obligate de asemenea solidar la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantului, respectiv la plata sumei de 3429, 74 lei, pentru judecata în primă instanţă.
In ce priveşte apelul declarat A.C. a Jud. Târgu Mureş, Curtea reţine a reţinut că acesta este nefondat.
Independent de comunicarea de către reclamant, într-un mod intempestiv, a existenţei dreptului său de proprietate asupra mărcii verbale „DRACULA DOG SHOW”, dispoziţiile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 84/1998 îl îndreptăţesc pe acesta la despăgubiri pentru actele ulterioare publicării mărcii, astfel încât, limitată la faptele de încălcare reţinute şi ulterior acestui moment, hotărârea este legală şi temeinică.
In ce priveşte luarea în considerare a veniturilor obţinute din desfăşurarea expoziţiei sub marca reclamantului, fară a fi scăzute cheltuielile cu organizarea, Curtea reţine că această apărare nu a fost formulată şi nici dovedită în faţa primei instanţe sau a celei de apel, nefiindu-i puse la dispoziţie expertului ce a efectuat în cauză expertiza tehnică date privitoare la cheltuielile efectuate.
In ce priveşte susţinerea acestei apelante, în sensul că i s-ar fi acordat mai mult dccât acesta a cerut, prin luarea în considerare a veniturilor obţinute în cadrul expoziţiei din 6 august 2006, susţinerile sunt nefondate, câtă vreme, pe de o parte, evidenţierea unor venituri distincte pentru această zi de expoziţie nu a fost posibilă, aşa cum a arătat expertul, iar pe de altă parte, aceeaşi apelantă a susţinut prin notele scrise că la 6 august 2006 s-au desfăşurat Campionatul României şi 11 expoziţii ale cluburilor de rasă, organizate de fiecare club şi nu de ea, manifestare care nu a avut nicio legătură cu expoziţia din ziua precedentă.
In baza art. 274 C. proc. civ., curtea de apel a obligat pe apelantele pârâte la 5958 lei cheltuieli de judecată în apel, constând în onorariu de avocat şi taxă de timbru în valoare de 8 lei.
In baza art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997, a dispus darea în debit a apelantei pârâte A.C. a jud. Târgul Mureş cu suma de 1033 lei taxă de timbru datorată în apel şi neachitată până la data soluţionării cauzei, ca urmare a restituirii integrale către această parte a taxei de timbru ce fusese anterior stabilită şi care nu era datorată în cuantumul achitat, nefiind în culpă partea pentru întârzierea achitării ei.
împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat şi motivat recurs atât reclamantul, cât şi pârâtele.
1. Recurentul reclamant S.F. îşi întemeiază cererea de recurs pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
In motivarea cererii, susţine următoarele:
Actele de folosire neautorizată a mărcii „Dracula Dog Show” şi a abrevierii acesteia DDS efectuate de către pârâte pentru organizarea de expoziţii şi manifestări cu caracter publicitar, cultural şi educativ au dus la producerea de grave prejudicii. Cuantumul despăgubirilor a fost stabilit la suma de 80.000 euro, echivalent în lei.
Deşi la dosarul cauzei s-a depus un set de înscrisuri în dovedirea sumei solicitate, instanţa în mod netemeinic nu a ţinut cont de acestea, apreciind că prejudiciul cauzat se ridică doar la suma de 40 627,1955 lei şi nu la echivalentul în lei al sumei indicate, respectiv 80 000 euro.
Conform catalogului oficial al expoziţiei „DRACULA DOG SHOW”, au fost înscrişi 2.129 de câini şi nu 1064, aşa cum eronat a reţinut instanţa de fond. Taxa de înscriere la aceste expoziţii a fost de 80 lei/câine pentru participanţii români şi 40 euro/câine pentru participanţii străini, conform buletinelor de înscriere ale expoziţiilor „DRACULA DOG SHOW”.
Făcând un calcul simplu se poate observa că numai din înscrieri s-au încasat 234190 lei, aproape 70 000 EURO - la cursul de schimb valabil în acel moment -(110 lei/câine înscris x 2 129 câini înscrişi).
La aceste sume se adaugă câştigurile realizate de pe urma publicităţii efectuate în cadrul evenimentului pentru alte societăţi, cele care comercializează hrană, medicamente şi alte produse şi/sau servicii pentru câini.
De asemenea, trebuie avute în vedere şi publicitatea, renumele obţinute de pârâte cu ocazia organizării acestui eveniment, fapt dovedit şi prin înscrierea unui număr mai mare de câini în anul 2006 decât în anii anteriori, situaţie de fapt reţinută şi de către instanţa de fond, dar căreia nu i s-a dat relevanţa juridică cuvenită.
In ceea ce priveşte cuantumul încasărilor din taxe de expoziţie, acestea sunt clare, folosind catalogul expoziţional, FF nr. 8890388/ 14.08.2006 (emisă de A.C. a judeţului Mureş, beneficiar A.C.R., factura care atestă numărul de participanţi).
Folosirea denumirii „DRACULA DOG SHOW” şi renumele creat de aceasta au adus un spor de participare mult mai mare decât cel reţinut de către instanţa de fond şi de cea de apel
Oricare ar fi fost eforturile depuse de către pârâte în organizarea evenimentului, contribuţia organizatorică a acestora nu ar fi avut acelaşi efect fară folosirea brandului menţionat, aparţinând apelantului.
Pârâtele au dat dovadă de totală rea-credinţă, deoarece chiar şi în anul 2008 au folosit marca DRACULA DOG SHOW în organizarea evenimentului expoziţional.
Suma ce se cuvine a fi acordată cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat este de 333 040 lei şi nu de 40 627,1955 lei, cum în mod netemeinic şi nelegal a dispus instanţa de apel.
Recurentul solicită modificarea deciziei recurate, în sensul acordării sumei de 80 000 euro, echivalentul acesteia în lei, cu titlu de despăgubiri pentru actele de folosire neautorizată şi abuzivă săvârşite de către pârâte.
2. Recurenta-pârâtă A.C. a judeţului Mureş îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7 şi 9 C. proc. civ., fară a structura şi dezvolta separat motivele invocate.
în cuprinsul cererii recurenta prezintă mai întâi istoricul raporturilor dintre părţile litigante, precum şi pe cel al prezentului proces şi susţine că nu a săvârşit nicio faptă ilicită, deoarece a început organizarea expoziţiei în luna august 2005, sub denumirea DRACULA DOG SHOW, dată la care nu exista nicio marcă înregistrată, iar reclamantul, care a participat la discuţiile din 24 august 2005 şi a avut acces permanent la informaţiile legate de eveniment, a tolerat utilizarea mărcii şi după ce a înregistrat-o, ieşind din pasivitate în mod şicanator abia la data de 7 iulie 2006, când a cerut anularea expoziţiei.
In ceea ce priveşte calculul despăgubirilor la plata cărora a fost obligată, recurenta susţine că în mod greşit s-au luat în calcul veniturile rezultate din organizarea expoziţiei, fară a fi scăzute cheltuielile cu organizarea.
De asemenea, susţine că s-au luat în calcul veniturile obţinute înainte ca reclamantul să iasă din pasivitate şi să avertizeze asupra încălcării drepturilor sale şi chiar şi cele obţinute înainte de publicarea mărcii, la o epocă în care reclamantul nu avea niciun drept.
Stabilirea despăgubirilor la 1/2 din „beneficii” s-a făcut fară niciun criteriu cât de cât obiectiv.
Reclamantului i s-a dat mai mult decât a cerut: cererea de despăgubiri privea expoziţia din 5 august 2006, iar instanţa a luat în considerare şi veniturile obţinute din organizarea expoziţiei din 6 august
2008, care nu a avut nimic de a face cu Dracula iar reclamantul nu s-a referit la ea în cererea sa.
Recurenta susţine că, potrivit celor arătate, nu a săvârşit nicio faptă prejudiciabilă pentru reclamant, dar că, şi dacă ar fi existat vreo astfel de faptă, Legea nr. 84/1998 prevede în art. 83 alin. (3) că „niciun act din cele prevăzute la art. 35 alin. (2) nu constituie contrafacere, dacă a fost efectuat înainte de data publicării mărcii”. Or, marca Dracula Dog Show a fost publicată la 28 februarie 2006, cu mult după ce denumirea fusese atribuită expoziţiei.
In fine, că reclamantul a stat în expectativă până la 7 iulie 2006 (ceea ce înseamnă că a tolerat situaţia prin pasivitate), cu mai puţin de o lună
înainte de expoziţie, când a intervenit şicanator pretinzând nu schimbarea denumirii expoziţiei, ci pur şi simplu anularea acesteia. Or, A.C. Târgu Mureş s-a conformat imediat şi a înlăturat de îndată orice referire la marcă.
Cererea de despăgubiri este mult exagerată, din expertiza efectuată în cauză rezultând un nivel al veniturilor (şi nu al beneficiului, obţinut după scădcrea cheltuielilor, carc a rămas necalculat întrucât nu s-a cerut) mult inferior celui pretins de reclamant a se fi obţinut din organizarea expoziţiei din 5 august 2006.
Recurenta solicită admiterea recursului şi respingerea în totalitate a acţiunii reclamantului.
3. Recurenta-pârâtă A.C.R. critică decizia în temeiul art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. fară a structura şi dezvolta separat cele două motive de recurs invocate.
In motivarea cererii, recurenta susţine următoarele:
Instanţa de fond a reţinut corect că A.C.R. nu a săvârşit nici un act de folosire a denumirii DRACULA DOG SHOW protejată prin marca înregistrată şi DDS reprezentând abrevierea primeia.
Marca reclamantului intimat a fost publicată la 28 februarie 2006.
Potrivit art. 83 alin. (3) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, niciun act din cele prevăzute la art. 35 alin. (2) nu constituie contrafacere, dacă a fost efectuat înainte de data publicării mărcii.
Instanţa de apel în mod temeinic a reţinut corect, în raport cu probatoriul administrat în cauză, că organizarea expoziţiei canine din luna august 2006 a început în 2005, la o dată la care reclamantul apelant nu era titular al mărcii analizate.
Totuşi, a săvârşit o gravă greşeală de fapt, atunci când a stabilit că recurenta A.C.R. a fost direct implicată în organizarea expoziţiei chinologice desfăşurată la 5 august 2005, sub denumirea DRACULA DOG SHOW, susţinând-o pe pârâta A.C. a jud. Mureş în desfăşurarea evenimentului, deoarece:
- expoziţia incriminată s-a desfăşurat la 5 august 2006, şi nu la 5 august 2005;
- calendarul expoziţional pe 2006 a fost stabilit cu un an înainte, an 2005; tot atunci s-a atribuit, la cererea A.C. a judeţului Mureş, denumirea DRACULA DOG SHOW, expoziţiei internaţionale CACIB 2006 Tg. Mureş;
- reclamantul S.F. având acces la hotărârile A.C.R., care sunt publice şi apar imediat pe siteul www.ach.ro a înregistrat pe numele său marca DRACULA DOG SHOW în februarie 2006; a rămas în expectativă până în iulie 2006 când, cu două săptămâni înainte de expoziţia ce se pregătea
de mai bine de un an, a cerut 10.600 euro pentru a permite folosirea denumirii DRACULA DOG SHOW care devenise marca sa înregistrată;
- recurenta a răspuns imediat că nu intenţionează să îi încalce în niciun fel dreptul său, chiar dacă a fost dobândit cu rea-credinţă, şi a solicitat
A.C. a judeţului Mureş să înlăture orice referire la această marcă. A.C. a judeţului Mureş s-a conformat şi a schimbat până şi coperţile catalogului expoziţiei, după cum se poate observa la dosarul cauzei;
- nu există niciun act sau fapt săvârşit de A.C.R. după publicarea mărcii care să încalce dreptul reclamantului.
Numai printr-o interpretare greşită a faptelor deduse judecăţii instanţa de apel a ajuns la concluzia că trebuie antrenată răspunderea solidară conform art. 1003 C. civ.
Sumele de care a „beneficiat” recurenta nu au fost obţinute din utilizarea mărcii reclamantului, ci reprezintă taxa pentru acordarea dreptului de organizare a unei expoziţii CAC1B sub egida Federaţiei Chinologice Internaţionale, A.C.R. fiind reprezentantul acesteia în România.
Recurenta a plătit transportul invitaţilor săi la expoziţie, membri de marcă ai FCI, dar nu înseamnă că a suportat în vreun fel costurile cu organizarea expoziţiei.
Circulara nr. 19 cuprinde discuţiile purtate în şedinţa din 1 iulie
2006, adică înainte ca reclamantul să fi trimis notificarea prin care ne aducea la cunoştinţă că este titularul mărcii DRACULA DOG SHOW.
Recurenta solicită casarea acestei decizii şi păstrarea sentinţei civile nr. 204/31.01.2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă.
Analizând cererile de recurs formulate, înalta Curte constată următoarele:
1. Recursul declarat de reclamant este nul, deoarece nu cuprinde critici care să poată fi încadrate în art. 304 pct. 7 C. proc. civ., indicat de recurent, şi nici în vreunul din celelalte cazuri de modificare ori de casare prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
Recurentul critică decizia sub un singur aspect, acela al neacordării în întregime a suinei pretinse prin acţiune, respectiv a sumei de 80 000 euro.
Deşi invocă dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul nu susţine lipsa considerentelor pe aspectul criticat ori faptul că ar fi contradictorii sau străine de natura pricinii.
în realitate, îşi manifestă nemulţumirea faţă de modul în care au fost interpretate probele şi stabilită situaţia de fapt sub aspectul cuantumului prejudiciului cauzat prin fapta ilicită a pârâtelor.
In acest scop, recurentul face trimitere la probele considerate relevante în opinia sa - catalog oficial, taxe de expoziţie, facturi etc. - şi
susţine că este corect calculul făcut de el însuşi, din care ar rezulta o sumă de 80 000 euro.
Or, interpretarea probelor şi stabilirea situaţiei de fapt reprezintă atributul instanţelor de fond, neintrând sub cenzura instanţei de recurs după abrogarea pct. 10 şi 11 ale art. 304 C. proc. civ.
Faptul că urmare a folosirii mărcii expoziţia chinologică din 2006 s-a bucurat de un succes şi de o participare mai mare decât în anii precedenţi reprezintă o simplă afirmaţie, care, de altfel, concordă cu cele reţinute de instanţa de apel.
Referirea recurentului la o persistenţă a pârâtelor în utilizarea mărcii şi în anul 2008 nu are legătură cu obiectul pretenţiei deduse judecăţii şi, deci, nici cu decizia recurată.
Faţă de cele reţinute, în baza art. 306 C. proc. civ., înalta Curte va considera nul recursul declarat de reclamant.
2. Criticile formulate de recurenta pârâtă A.C. jud. Mureş - care pe parcursul procesului a fost desemnată şi cu denumirea A.C. Târgu Mureş - sunt fondate, în parte.
2.1. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. - plus petita - nu este incident în cauză deoarece, sub aspectul cuantumului pretenţiilor, curtea de apel nu a făcut decât să confirme suma stabilită de tribunal, obligând însă solidar pe ambele pârâte la plata acesteia.
2.2. în realitate, recurenta este nemulţumită de felul în care, la stabilirea acestui cuantum, atât curtea de apel, cât şi tribunalul au aplicat prevederile art. 83 alin. (3) din Legea nr. 84/1998.
Concret, recurenta susţine că suma de 40627,1955 lei a fost calculată în funcţie de veniturile obţinute pentru organizarea expoziţiei, fară să se ţină seama de faptul că, potrivit textului de lege menţionat, actele săvârşite înainte de publicarea mărcii nu constituie contrafacere.
De asemenea, mai susţine că s-a omis faptul că expoziţia a durat două zile şi că doar în prima s-a reţinut utilizarea mărcii.
In fine, recurenta arată că prin beneficii nu se înţelege venitul încasat, ci că se impunea deducerea cheltuielilor.
In legătură cu aceste critici, înalta Curte constată următoarele:
Intr-adevăr, s-a reţinut ca situaţie de fapt în primă instanţă, situaţie menţinută şi de instanţa de apel, că:
Depozitul naţional reglementar al mărcii DRACULA DOG SHOW aparţinând reclamantului s-a constituit la data de 6 decembrie 2005.
Marca a fost publicată în B.O.P.I. la data de 28 februarie 2006.
Conform expertizei efectuate în cauză, veniturile realizate de pârâte din înscrierile la expoziţie au fost în perioada noiembrie 2005 - august 2006 în sumă de 193 462,83 lei, din care, scăzând impozitul de 16 %, rămâne o sumă de 162 508,78 lei.
La accastă sumă, tribunalul, a aplicat de două ori un procent de 50%, o dată considerând că utilizarea mărcii a atras un spor de participare de 50% faţă de anii precedenţi şi a doua oară considerând, în echitate, că reclamantului i se cuvine, ca titular al mărcii folosite pe nedrept, un procent de 50% din veniturile astfel obţinute.
Aceste două aspecte ţin de aprecierea instanţei şi nu ridică probleme de nelegalitate, dar baza de la care au pornit calculele şi pe care ambele instanţe şi-au însuşit-o nu ţine seama de exigenţele art. 83 alin. (3) din Legea nr. 84/1998.
Astfel, nu li se poate imputa pârâtelor că, anterior datei publicării în
B.O.P.I.- 28 februarie 2006 - au utilizat marca în vederea organizării unei expoziţii ce urma să aibă loc în august 2006 şi că, urmare a acestei utilizări, au încasat venituri.
In acest sens sunt dispoziţiile art. 83 alin. (3) din Legea nr. 84/1998, care prevăd că: „Nici un act din cele prevăzute la art. 35 alin. (2) nu constituie contrafacere, dacă a fost efectuat înainte de data publicării mărcii”.
Aceste dispoziţii se coroborează cu cele ale art. 36 alin. (2): „Pentru acte posterioare publicării mărcii, solicitantul poate cere despăgubiri, potrivit dreptului comun”.
Prin urmare, pentru actele de folosire a mărcii anterioare datei publicării în B.O.P.I., răspunderea pârâtelor este exclusă de lege.
2.3. Pentru actele de folosire a mărcii ulterioare publicării, răspunderea pârâtelor poate fi antrenată numai în măsura în care ele au fost efectuate fară acordul solicitantului, respectiv al titularului mărcii, conform art. 35-36 din Legea nr. 84/1998.
Tribunalul a reţinut, ca situaţie de fapt, că organizarea expoziţiei din 2006 s-a bucurat de colaborarea activă a reclamantului - care între timp înregistrase marca pe numele său - până în preajma evenimentului.
In atare situaţie, critica formulată de pârâtă în apel - în sensul că reclamantul a tolerat situaţia până la data de 7 iulie 2006 - trebuia analizată de curte, deoarece, dacă într-adevăr se dovedea că reclamantul a cunoscut despre folosirea mărcii - pe care între timp şi-o apropriase - şi a tolerat-o, aceasta înlătură aplicabilitatea dispoziţiilor art. 35 şi 36 din Legea nr. 84/1998, cel puţin pentru perioada dintre data publicării mărcii şi data refuzului explicit al reclamantului de a încuviinţa utilizarea mărcii.
Pentru aceasta era esenţial a se stabili dacă implicarea activă a reclamantului în organizarea expoziţiei, reţinută de tribunal, a presupus şi cunoaşterea efectivă a împrejurării că evenimentul urma să aibă loc sub denumirea DRACULA DOG SHOW, identică mărcii sale.
2.4. în ceea ce priveşte utilizarea mărcii în cea de a doua zi a expoziţiei, 6 august 2006, curtea de apel a stabilit că aceasta nu a avut loc,
denumirea fiind înlocuită cu aceea de CACIB - Campionatul României. In atare situaţie, se impunea verificarea cuantumului despăgubirilor stabilite de prima instanţă şi din acest punct de vedere, deoarece apelanta pârâtă criticase faptul că la stabilirea veniturilor obţinute s-a ţinut seama şi de veniturile obţinute pentru data de 6 august 2005, nu doar de cele aferente zilei de 5 august 2005.
2.5. Potrivit art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 100/2005, la stabilirea daunelor-interese instanţa judecătorească va lua în considerare, printre altele, beneficiile realizate în mod injust de către persoana care a încălcat un drept de proprietate industrială protejat, criteriu pe care l-au avut în vedere cele două instanţe anterioare.
In apelul pârâtei s-a criticat însă faptul că venitul nu este echivalent cu beneficiul şi că pentru determinarea beneficiului se impune a se scădea din venituri cheltuielile efectuate, or, şi această critică a fost omisă de instanţa de apel
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 304 pct. 7 şi 9 şi 314
C. proc. civ., înalta Curte va admite recursul pârâtei A.C. a Judeţului Mureş, va casa decizia şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
3. Recursul declarat de pârâta A.C.R. este, de asemenea, fondat în limitele şi pentru considerentele ce se vor arăta:
Pe baza probelor administrate, curtea de apel a reţinut o altă situaţie de fapt decât tribunalul în ceea ce priveşte implicarea acestei părţi liti-gante în organizarea expoziţiei chinologice din 5 august 2006 şi că a beneficiat de venituri obţinute din utilizarea în acest scop a mărcii reclamantului.
Recurenta tinde la reaprecierea de către instanţa de recurs a acestei situaţii de fapt, ceea ce nu mai este posibil în actuala configuraţie a art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
Prin urmare, este corectă reţinerea răspunderii solidare a celor două pârâte în acţiunea în contrafacere intentată de reclamant.
Celelalte critici, referitoare Ia modul în care s-a determinat întinderea prejudiciului, comune cu cele ale pârâtei A.C. a judeţului Mureş, sunt fondate pentru aceleaşi considerente anterior expuse şi atrag deopotrivă admiterea recursului şi casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi curte de apel, în baza art. 304 pct. 7 şi 9 şi 314 C. proc. civ.
← Invenţie. Certificat de protecţie tranzitorie. Anulare. Brevet... | Prin decizie, O.S.I.M. a admis cererea de înscriere în... → |
---|