Marcă. Conflict cu un nume comercial (firmă). Disponibilitatea numelui comercial (firmei). Acţiune în modificarea numelui comercial (firmei) (FLARO/SC FLARO SRL)
| Comentarii |
|
Legea nr. 11/1991, art. 5 !) Legea nr. 26/1990, republicată, art. 12 alin. (4) Normele metodologice privind modul de ţinere a registrelor comerţului şi de efectuare a înregistrărilor, art. 27 alin. (4)
1. în ceea ce priveşte disponibilitatea firmei, nu se poate imputa pârâtei că nu a respectat legea, deoarece, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare în anul 1991, verificarea disponibilităţii se făcea în acel registru în care urma să se efectueze înregistrarea, adică la nivel judeţean.
Posibilitatea rezervării unei firme pentru teritoriul mai multor judeţe sau la nivel naţional a fost prevăzută mult mai târziu, de art. 27 alin. (4) din Normele metodologice privind modul de ţinere a registrelor comerţului şi de efectuare a înregistrărilor, emise în temeiul art. 12 alin. (4) din Legea nr. 26/1990 şi aprobate prin Ordin comun al ministrului justiţiei şi al preşedintelui Camerei de Comerţ şi Industrie a României P/608-773/1998, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 176 din 11 mai 1998.
2. Cu toate acestea, hotărârea curţii de apel este menţinută, deoarece s-a reţinut cu putere de lucru judecat că înregistrarea
1 în speţă sunt avute în vedere dispoziţiile Legii nr. 11/1991 astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 298/2001 (M. Of. nr. 313 din 12 iunie 2001).
firmei pârâtei încalcă dreptul la marcă al reclamantei, în contextul suprapunerii parţiale a produselor şi serviciilor comercializate de părţile litigante.
I.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 4705 din 8 iunie 2007, nepublicată
Prin sentinţa nr. 615 din 23 noiembrie 2005, Tribunalul Botoşani, Secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea reclamantei SC FLARO SA Sibiu împotriva pârâtei SC FLARO SRL Botoşani, a obligat-o pe pârâtă să-şi modifice denumirea firmei, astfel încât să se deosebească de cea a reclamantei, în sensul art. 38 din Legea nr. 26/1990, republicată, şi să plătească reclamantei daune cominatorii în valoare de 100 RON pe zi de întârziere, de la data rămânerii irevocabile a hotărârii şi până la punerea ei efectivă în executare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele:
Reclamanta s-a înregistrat la autoritatea competentă cu firma FLARO, sub nr. J 32.90/1 februarie 1991, iar pârâta s-a înregistrat cu aceeaşi firmă sub nr. J 7/643/8 iulie 1992.
Obiectul de activitate al celor două societăţi comerciale coincide ccl puţin cu privire la codul 2501 - fabricarea de produse din lemn, aşa cum rezultă din relaţiile comunicate de la Registrul Comerţului.
In afară de aceasta, aşa cum rezultă din certificatul de înregistrare nr. 3 RO 2125 eliberat de O.S.I.M., reclamanta este şi titulara mărcii FLARO, pentru clasele de produse şi servicii prevăzute în anexă, beneficiind de protecţie pe termen de 10 ani de la data de 6 februarie 2000.
In drept, tribunalul a reţinut că înregistrarea firmei pârâtei s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 38 şi art. 39 din Legea nr. 26/1990 privind Registrul Comerţului, care prevăd în mod imperativ că orice firmă nouă trebuie să se deosebească de cele existente, aceasta în considerarea faptului că reprezintă esenţialmente un atribut de individualizare a unui comerciant.
Tribunalul a mai reţinut că nu se aplică regula teritorialităţii invocată de pârâtă, deoarece textul de lege menţionat nu limitează verificarea disponibilităţii firmei şi a emblemei la judeţul unde îşi are sediul solicitanta, or, în speţă s-a dovedit că verificarea disponibilităţii firmei FLARO s-a efectuat exclusiv cu privire la teritoriul judeţului Botoşani.
Nici lipsa identităţii obiectului de activitate nu poate fi reţinută, date fiind elementele de similitudine reţinute în această privinţă.
Tribunalul a constatat că activitatea pârâtei de folosire a unei firme care creează confuzie cu firma folosită legitim de reclamantă reprezintă o concurenţă neloială, în sensul prevăzut de art. 1 din Legea nr. 11/1991, fiind îndeplinite condiţiile admiterii acţiunii în baza art. 3 din aceeaşi lege.
Prin decizia nr. 25 din 1 martie 2006, Curtea de Apel Suceava, Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei, cu următoarea motivare:
Potrivit art. 5 din Legea nr. 11/1991, modificată şi completată prin Legea nr. 298/2001, constituie infracţiune folosirea unei firme, invenţii, mărci, indicaţii geografice, desen industrial, embleme sau ambalaj, de natură să producă confuzie cu cele folosite de alt comerciant.
Or, este evident că denumirea SC FLARO SRL a pârâtei este de natură să producă confuzie cu firma SC FLARO SA a reclamantei, care este cunoscută încă dinainte de 1989 cu această denumire, la 1 februarie 1991 s-a înscris la registrul comerţului cu aceasta şi este, totodată, titulara mărcii FLARO pentru carc deţine certificatul nr. 3 RO 2125 eliberat de O.S.I.M.
Curtea de apel a mai reţinut şi faptul că pârâta utilizează denumirea SC FLARO şi FLARO RO pe Internet, ceea ce este, de asemenea, de natură să creeze confuzie cu firma reclamantei.
In ceea ce priveşte aplicabilitatea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din Legea nr. 26/1990, curtea de apel a reţinut că, într-adevăr, cercetarea anteriorităţii firmei se face prin aplicarea regulii teritorialităţii şi specialităţii firmei.
In prezent însă, când agenţii economici utilizează diferite domenii pe Internet, aplicarea regulii teritorialităţii nu se poate face doar la nivelul judeţului în care-şi va desfăşura activitatea respectiva societate comercială.
In ceea ce priveşte obiectul de activitate al părţilor, ca şi prima instanţă, şi curtea de apel a reţinut că acesta se suprapune în ce priveşte fabricarea produselor din lemn - cod CAEN 2051, iar reclamanta are ca piaţă de desfaccre şi zona Botoşani, unde pârâta s-a înscris la Registrul Comerţului cu denumirea FLARO, fără nicio menţiune care să o deosebească de cea a reclamantei, ceea ce face inevitabilă confuzia celor două, aşa cum cer dispoziţiile art. 38 alin. (1) din Legea nr. 26/1990.
împotriva deciziei a declarat recurs pârâta, recurs care a fost iniţial înregistrat pe rolul Secţiei comerciale a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin încheierea nr. 3463 din 8 noiembrie 2006, aceasta a trimis cauza spre soluţionare Secţiei civile şi de proprietate intelectuală a
înaltei Curţi.
Recurenta a criticat decizia pentru nelegalitate, invocând, în drept, dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
1. In ceea ce priveşte conflictul cu firma reclamantei, recurenta arată că instanţa a aplicat greşit dispoziţiile art. 39 din Legea nr. 26/1990, potrivit cărora, la înregistrarea unei firme verificarea disponibilităţii se face de către Oficiul Registrului Comerţului, în raport cu firmele şi emblemele înregistrate în acelaşi registru, adică în acelaşi judeţ.
In speţă, verificarea s-a făcut la Registrul Comerţului din judeţul Botoşani, unde firma FLARO apărea ca disponibilă, faţă de dispoziţiile art. 25 alin. (3) din Legea nr. 26/1990.
Faptul că verificarea disponibilităţii firmei se face în raport de firmele şi emblemele înregistrate în judeţul în care s-a depus cererea de verificare este prevăzut şi în art. 27 alin. (3) din Normele metodologice nr. 773/1998.
Potrivit art. 27 alin. (4) din Norme, cererea de rezervare a firmei de pe raza mai multor judeţe sau la nivel naţional se soluţionează de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.
Reclamanta nu a optat însă pentru rezervarea firmei FLARO la nivel naţional, pentru ca pârâta să poată fi împiedicată să înregistreze aceeaşi firmă în judeţul Botoşani.
Recurenta mai susţine că între cele două firme nu poate exista confuzie, deoarece una aparţine unei societăţi comerciale pe acţiuni, iar cealaltă unei societăţi comerciale cu răspundere limitată.
Nici obiectul de activitate nu poate fi confundat, deoarece reclamanta are ca obiect principal de activitate fabricarea altor articole din plastic - cod CAEN 2524, în timp ce pârâta fabrică în principal produse din lemn - cod CAEN 2051.
2. In ceca ce priveşte conflictul firmei cu marca reclamantei, recurcnta susţine că înregistrarea mărcii nu-i conferă reclamantei drepturi de folosinţă exclusivă pe teritoriul României.
Mai susţine că marca reclamantei s-a înregistrat pentru clasele de produse 6, 16, 20, 21 şi 26 ale clasificării de la Nisa, dar că mai rămân alte 40 de clase disponibile.
Prin urmare, dreptul exclusiv asupra mărcii se rezumă doar la clasele de produse şi servicii pentru care se înregistrează, nefiind incidente în speţă dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 84/1998.
Pentru acest motiv, pârâta a depus şi ea la O.S.I.M. cerere de înregistrare a mărcii FLARO pentru clasele de produse şi servicii din obiectul său de activitate, cerere care urmează să fie examinată pe fond.
Pentru aceste considerente, recurenta consideră că a folosit semnul FLARO în mod legitim, cu respectarea legii şi cu înscrierea firmei în Registrul Comerţului, nefiind întrunite condiţiile răspunderii pentru concurenţă neloială, dispoziţiile Legii nr. 11/1991, cu completările aduse prin Legea nr. 298/2001, fiind greşit reţinute în cauză.
Recurenta a ataşat la dosar adresa nr. 18441 din 21 martie 2006 a
O.N.R.C., din carc reiese că reclamanta nu a rezervat denumirea firmei sale la nivel naţional şi că această posibilitate nici nu exista în anul 1991.
Intimata nu a depus la dosar întâmpinare.
Analizând decizia atacată, înalta Curte constată că recursul nu poate fi admis, pentru următoarele considerente:
Tribunalul a admis acţiunea reclamantei, constatând că prin utilizarea firmei SC FLARO SRL pârâta încalcă două drepturi legal protejate aparţinând reclamantei, şi anume: dreptul asupra firmei SC FLARO SA şi dreptul asupra mărcii FLARO nr. 3R02125.
Curtea de apel a menţinut hotărârea tribunalului.
Criticile referitoare la aplicarea greşită în cauză a dispoziţiilor art. 38 şi art. 39 din Legea nr. 26/1990 sunt parţial întemeiate.
Astfel, faţă de împrejurarea că ceea ce deosebeşte cele două firme este doar prescurtarea referitoare la forma de organizare - SA şi respectiv SRL - în timp ce elementul dominant este identic - FLARO
- şi de ceea că, cel puţin în parte, obiectul de activitate se suprapune, în mod corect s-a reţinut de către instanţe posibilitatea confundării celor două societăţi comerciale.
In ceea ce priveşte însă disponibilitatea firmei, nu se poate imputa pârâtei că nu a respectat legea.
în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare la acea dată, reclamanta şi-a înregistrat firma în anul 1991 la Registrul Comerţului din judeţul Sibiu, iar pârâta şi-a înregistrat firma în anul 1992 la Registrul Comerţului din judeţul Botoşani, verificarea disponibilităţii facându-se de fiecare dată în acel registru în carc urma să se efectueze înregistrarea, adică la nivel judeţean.
Posibilitatea rezervării unei firme pentru teritoriul mai multor judeţe sau la nivel naţional a fost prevăzută mult mai târziu, de art. 27 alin. (4) din Normele metodologice privind modul de ţinere a registrelor comerţului şi de efectuare a înregistrărilor, emise în temeiul art. 12 alin. (4) din Legea nr. 26/1990 şi aprobate prin Ordin comun al ministrului justiţiei şi al preşedintelui Camerei de Comerţ şi Industrie a României P/608-773/1998, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 176 din 11 mai 1998.
Prin urmare, firma reclamantei nefiind rezervată la nivelul judeţului Botoşani, nu putea împiedica înregistrarea firmei pârâtei.
Cu toate acestea, hotărârea curţii de apel va fi menţinută, deoarece s-a reţinut cu putere de lucru judecat că înregistrarea firmei pârâtei încalcă dreptul la marcă al reclamantei.
Astfel, înalta Curte constată că în faza apelului pârâta a criticat soluţia tribunalului exclusiv cu privire la reţinerea greşită a conflictului dintre cele două firme, neformulând nicio critică privitoare la conflictul dintre firma sa şi marca reclamantei.
In atare condiţii, pârâta nu mai poate critica direct în recurs, omisso medio, soluţia primei instanţe pe acest aspect, care, nefiind apelat, a intrat în puterea lucrului judecat.
întrucât s-a reţinut că pârâta a săvârşit un act de concurenţă neloială prin înregistrarea unei firme identice cu marca reclamantei -înregistrată în anul 1990 şi reînregistrată în anul 2000 pentru o perioadă de 10 ani - hotărârea de obligare a pârâtei la modificarea denumirii va fi menţinută.
In baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte a respins recursul ca nefondat.
| ← Marcă. Conflict cu un nume comercial (firmă). Acţiune în... | Invenţie. Despăgubiri pentru invenţiile nerecompensate sau... → |
|---|
