Natura juridică a litigiului privind refuzul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor de a executa o decizie privind titlul de despăgubiri – Instanţa competentă
| Comentarii |
|
Art.1 din HG nr.361/2005
Art.13 alin.4 din H.G. nr.34/2009
Art. 20 alin.1 din Titlul VII al Legii nr.247/2005
Potrivit art.1 din HG nr.361/2005, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale cu personalitate juridică, având atribuţii în emiterea deciziilor privind titlurile de despăgubiri aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Litigiile ce se nasc în legătură cu aceste atribuţii sunt unele de natură administrativă, competenţa soluţionării lor având-o Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de apel în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul.
(Decizia civilă nr. 2088/10.10.2012)
Prin cererea înregistrată la data de 20.07.2010, la Judecătoria Sector 3 Bucureşti, reclamantul D. M. a solicitat în contradictoriu cu Autoritatea Naţională pentru Restituirea proprietăţilor – Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea pârâtei să emită decizie prin care se dispune emiterea titlului de despăgubiri în cuantumul stabilit prin evaluarea imobilului expropriat, situat în Municipiul Piteşti, str. I.C. Brătianu, nr.47, judeţul Argeş.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că este unicul moştenitor al defuncţilor D.M. şi T., foştii proprietari ai imobilului expropriat.
Reclamantul a mai arătat că la data de 30.10.2007, Primăria Municipiului Piteşti, prin Primar, a emis dispoziţia nr.5489/2007 prin care i-a recunoscut calitatea de persoană îndreptăţită şi a propus acordarea de despăgubiri în echivalent bănesc. Această dispoziţie a fost ulterior modificată prin dispoziţia nr.2247/2008.
Cu toate acestea pârâta nu a procedat la evaluarea imobilului expropriat şi la emiterea titlului de despăgubiri.
În drept, s-au invocat art.1073 Cod civil, art.16 din Legea nr.247/2005 şi art.8, 9 şi 10 din Legea nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr.4671/6.04.2011 a Judecătoriei Sector 3 Bucureşti a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a fost declinată competenţa în favoarea Tribunalului Argeş – Secţia Civilă.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că sunt incidente disp. art.26 alin.1 din Legea nr.10/2001, dispoziţii care stabilesc competenţa de soluţionare a contestaţiilor împotriva deciziilor mai sus menţionate în favoarea Tribunalului – Secţia civilă din raza teritorială a imobilului în litigiu.
Pârâta a formulat întâmpinare, arătând că cererile ce au ca obiect obligarea comisiei centrale la emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubiri sunt de competenţa Curţii de Apel - Secţia Contencios Administrativ.
Prin sentinţa civilă nr.129 din 5 aprilie 2012, Tribunalul Argeş a respins acţiunea, reţinând următoarele:
Prin cererea formulată reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor să dispună obligarea pârâtei la emiterea deciziei prin care se dispune emiterea titlului de despăgubire pentru imobilul expropriat compus din teren de 2290 m.p. şi suprafaţa de 334 m.p. situat în Piteşti, str. I.C.Brătianu, nr. 47, judeţul Argeş.
În cauză petentului i s-a emis iniţial dispoziţia nr. 6723/2006, pe care acesta a contestat-o în contradictoriu cu Primarul Municipiului Piteşti şi s-a soluţionat litigiul prin sentinţa civilă nr. 80/20.03.2007 a Judecătoriei Piteşti, irevocabilă prin care s-a admis contestaţia şi s-a modificat dispoziţia nr. 6723/2006 în sensul că s-a constatat calitatea petentului de persoană fizică îndreptăţită la acordarea despăgubirilor în condiţiile legii speciale pentru imobilul teren de 2290 m.p şi construcţii.
În baza acestei sentinţe definitive şi irevocabile s-a întocmit dispoziţia nr. 5489/2007.
În temeiul art.16 din Legea nr. 247/2005 deciziile şi dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor şi documentaţia aferentă se predau pe bază de proces verbal de predare – primire către Secretariatul Comisiei Centrale.
În baza rapoartelor de evaluare comisia Centrală va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubiri, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.
În cazul persoanelor nemulţumite de deciziile adoptate de către Comisia centrală pot fi atacate cu contestaţie în condiţiile art. 19 ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 la secţia Curţii de Apel de Contencios Administrativ în raza teritorială a reclamantului.
În cauză nu sunt incidente dispoziţiile de mai sus întrucât reclamantului nu i s-a emis o decizie de către Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor pe care să o poată contesta, în lipsa acestei decizii acţiunea reclamantului este inadmisibilă, întrucât Comisia centrală pentru acordarea despăgubirilor are în competenţă o întreagă procedură de la primirea dosarelor şi a documentaţiilor aferente şi până la emiterea deciziilor de despăgubire.
Pentru toate cele arătate mai sus, în temeiul dispoziţiilor Legii nr.10/2001 coroborate cu cele ale Legii nr. 247/2005, tribunalul a respins acţiunea.
Împotriva acestei sentinţe în termen legal a formulat recurs reclamantul D. M., susţinând că este nelegală pentru următoarele motive:
1. Hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, încălcându-se dispoziţiile art.158 şi art.159 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea acestui motiv se arată că nu s-a avut în vedere obiectul cauzei „obligaţia de a face” – de a emite titlu de despăgubire, prima instanţă neverificând competenţa materială incidentă în cauză, conform art.2 alin.1 lit.e din Legea nr.554/2004, art.13 din Titlul VII din Legea nr.247/2005, art.13 alin.5 din H.G. nr.34/2009 (Comisia centrală aflându-se în subordinea Ministerului de Finanţe) şi art.3 alin.1 Cod procedură civilă.
Se arată că nu a fost respectată nici competenţa teritorială prevăzută de art.8 din Codul de procedură civilă, instanţa competentă cu soluţionarea cauzei fiind Curtea de Apel Bucureşti – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, întrucât cererea priveşte obligarea la emiterea unui act administrativ şi este îndreptată împotriva unei instituţii ce reprezintă Statul.
2. Hotărârea a fost dată cu încălcarea formelor de procedură, având în vedere că actele de procedură au fost îndeplinite de o instanţă necompetentă.
În dezvoltarea acestui motiv se arată că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra cererii acestuia de admitere a unei expertize de evaluare a imobilului expropriat şi totodată a rămas în pronunţare în lipsa părţilor, deşi nici una nu a solicitat judecarea în lipsă.
3. Hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal, deoarece motivarea respingerii cererii de chemare în judecată cuprinde doar redarea procedurii administrative atribuită de legiuitor în competenţa Comisiei centrale pentru stabilirea despăgubirilor, fără a avea în vedere obiectul cererii.
Recursul a fost încadrat în art.304 pct.3, 5 şi 9 din Codul de procedură civilă.
Prin decizia nr. 2088/10.10.2012, Curtea de Apel Piteşti a admis recursul declarat de reclamantulD. M., împotriva sentinţei civile nr.129 din 05 aprilie 2012, pronunţată de Tribunalul Argeş, în dosarul nr.24682/301/2010, intimată-pârâtă fiind C.C.S.D. din cadrul A.N.R.P., a casat sentinţa şi a trimis cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti - Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a reţinut următoarele:
Prima instanţă nu a avut în vedere obiectul cererii cu care a fost investită, respectiv obligarea pârâtei de a emite decizia care să constituie titlu de despăgubire şi drept consecinţă nu şi-a verificat competenţa materială în soluţionarea acesteia.
Judecătorii sunt datori să-şi examineze mai întâi competenţa lor din cauza materiei, pentru a se da o hotărâre legală, obligaţie impusă de dispoziţiile art.1591alin.4 Cod procedură civilă.
În speţă, cererea de chemare în judecată este îndreptată împotriva unei autorităţi aparţinând administraţiei publice centrale şi anume Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În această situaţie, s-a constatat că instanţa de fond nu şi-a verificat competenţa materială, pronunţând o soluţie nelegală, cu încălcarea competenţei materiale a altei instanţe, respectiv cu încălcarea dispoziţiilor art.304 pct.31Cod procedură civilă.
S-a stabilit conform art.1 din H.G. nr.361/2005, că Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor este un organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, iar potrivit art.3 pct.1 din Codul de procedură civilă, curţile de apel judecă în primă instanţă procesele şi cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale.
În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art.13 alin.4 din H.G. nr.34/2009, potrivit cărora, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale în subordinea Ministerului Finanţelor Publice.
Potrivit Legii nr.247/2005, titlul VII, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor are atribuţii în privinţa emiterii deciziilor conţinând titlurile de despăgubire, iar potrivit art.20 alin.1, competenţa de soluţionare revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul.
S-a constatat că primul motiv de recurs invocat de reclamant este întemeiat şi pentru considerentele expuse anterior s-a impus ca, în temeiul art.312 pct.6 Cod procedură civilă, să fie admis recursul, în sensul că se va casa sentinţa cu trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti - Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, nemaifiind necesară analizarea motivelor de nelegalitate care vizează fondul cauzei.
<
| ← Caracterul contencios al procedurii de soluţionare a plângerii... | Admisibilitatea cererii de revizuire. Condiţia evocării... → |
|---|
