Admisibilitatea cererii de contestare a caracterului politic al condamnării potrivit Legii nr.221/2009, privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989
| Comentarii |
|
Art.1 alin.(2) din Legea nr.221/2009
Art.2 alin.(1) lit. a) din Legea nr.221/2009
Art.5 lit. b) din Legea nr.221/2009
Reclamantul nu mai justifică nici un interes de a solicita constatarea caracterului politic al condamnării dacă infracţiunea pentru care a fost condamnat este una dintre acelea enumerate de art.1 al.2 din Legea nr.221/2009 şi pentru care legiuitorul a prevăzut de drept acest caracter.
(Decizia civilă nr. 2003/03.10.2012)
Prin cererea de chemare în judecată din data de 22.07.2011, reclamanţii D.I. şi T.C. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor, ca instanţa prin hotărârea ce o va pronunţa să se constate caracterul politic al condamnării dispusă prin sentinţa nr.312/20.05.1959 a Tribunalului Militar Craiova; să fie obligat pârâtul la plata de daune morale şi să fie obligat pârâtul la acordarea de despăgubiri materiale reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare.
În motivarea cererii s-a arătat că autorul T. A. a fost condamnat prin sentinţa nr.312/20.05.1959 a Tribunalului Militar Craiova, la 18 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uneltire contra ordinii sociale, în temeiul art.209 pct.1 c.pen, din care autorul a executat o perioadă de 5 ani 4 luni şi 3 zile, ca urmare a graţierii din anul 1964 prin Decretul de nr.176/9.04.1964. S-a mai susţinut că prin sentinţa de condamnare s-a dispus confiscarea suprafeţei de 5450 mp, situată în comuna Leordeni, sat Budişteni şi că deşi acest teren a fost solicitat prin cererea nr.80/12.09.2005, în temeiul Legii nr.247/2005, această cerere a fost respinsă pe considerentul că s-a dispus deja reconstituirea dreptului de proprietate în baza titlului emis anterior. S-a mai arătat că de la autoarea T. I., s-a confiscat o salbă formată dintr-o mahmudea şi 8 galbeni, ca urmare a unei percheziţii domiciliare din 1957.
La data de 7.09.2011 a fost depusă întâmpinare de către Statul român, prin care s-a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale nr.1354/20.10.2010.
La data de 27.09.2011 s-a depus răspuns la întâmpinare prin care s-a solicitat respingerea excepţiei pe considerentul că cererea de acordare a despăgubirilor nu se întemeiază doar pe art.5 din Legea nr.221/2009, ci şi pe art.20, 22 şi 23 din Constituţia României, art.5 şi 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Prin încheierea de şedinţă din data de 27.09.2011 a Tribunalului Argeş s-a admis, în parte, excepţia inadmisibilităţii şi s-a respins cererea de acordare a despăgubirilor morale ca inadmisibilă, pentru considerentele menţionate în respectiva încheiere.
La data de 18.10.2011 reclamanţii şi-au precizat cererea de chemare în judecată, în sensul că bunurile care au fost confiscate şi pentru care solicită despăgubiri au fost următoarele: suprafaţa de teren de 5450 mp situata în comuna Leordeni, în vatra satului Budeşteni; salba de aur şi contravaloarea arendei neîncasate pentru suprafaţa de 5450 mp.
Prin sentinţa civilă nr.134 din 11 aprilie 2012, Tribunalul Argeş a admis excepţia inadmisibilităţii, invocată din oficiu de instanţă.
A respins capătul din cererea de chemare în judecată privind acordarea contravalorii arenzii, ca inadmisibil.
A admis, în parte, cererea de chemare în judecată, aşa cum a fost precizată, şi s-a constatat caracterul politic al condamnării autorului T. A., dispusă prin sentinţa penală nr.312/20.05.1959 a Tribunalului Militar Craiova, pronunţată în dosarul nr.286/1959.
Au fost respinse celelalte capete de cerere vizând acordarea contravalorii terenului de 5.450 mp situat în comuna Leordeni, în vatra satului Budişteni şi a salbei de aur,ca nefondate.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
I. În ce priveşte excepţia inadmisibilităţii, tribunalul a reţinut că potrivit Legii nr.221/2009 pot fi acordate despăgubiri doar pentru echivalentul bunurilor confiscate ca efect al condamnării politice sau al sancţiunilor administrative. Prin folosirea sintagmei ”echivalent al bunurilor confiscate” legiuitorul are în vedere bunurile imobile sau mobile corporale, care au făcut obiectul confiscării. Dacă legiuitorul ar fi înţeles să acorde despăgubiri şi în alte situaţii, cum ar fi cea în speţă în care s-a solicitat contravaloarea arendei, atunci aceste drepturi de natură bănească ar fi fost evidenţiate în mod distinct de legiuitor, având în vedere că în cazul acestora nu se puteau acorda sume de bani ca echivalent al acestora, datorită caracterului fungibil al unor asemenea pretenţii. Prin urmare, tribunalul a apreciat că legiuitorul a instituit posibilitatea acordării de despăgubiri doar pentru bunurile mobile corporale sau imobile confiscate şi pentru care se poate acorda o despăgubire sub formă bănească dacă acestea nu mai există în materialitatea lor. Nu s-ar putea reţine interpretarea conform căruia noţiunea de ”bun” trebuie interpretată extensiv conform jurisprudenţei CEDO. Astfel, în cauza Mureşan contra României, § 26 s-a apreciat că are natura juridică de bun doar o creanţă salarială recunoscută printr-o hotărâre judecătorească. De asemenea în cauza Vilho Eskelinen c. Finlandei, hotărârea din 19 aprilie 2007, § 94 s-a statuat că ”o creanţă poate fi considerată o valoare patrimoniala in sensul articolului 1 din Protocolul nr.1 dacă are o baza suficientă în dreptul intern, de exemplu daca este confirmată prin jurisprudenţa bine stabilita a instanţelor de judecata” .Or, în condiţiile în care Legea nr.221/2009 nu prevede posibilitatea acordării contravalorii arenzii, ca urmare a aplicării unor măsuri cu caracter administrativ , iar reclamanţii nu au depus hotărâri judecătoreşti prin care astfel de drepturi să fie recunoscute, nu se poate vorbi de o ”speranţă legitimă”, care să intre în sfera de protecţie a art.1 din Protocolul nr.1. În consecinţă, Tribunalul în baza art.137 C.proc.civ. a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins cererea de acordare a contravalorii arenzii neîncasate, ca inadmisibilă.
II. În ce priveşte cererea de constatare a caracterului politic al condamnării dispusă prin sentinţa penală nr.312/20.05.1959 a Tribunalului Militar Craiova, Tribunalul aceasta a fost admisă, în raport de dispoziţiile art.2 alin.(1) lit.a) din Legea nr.221/2009, având în vedere că legea cataloghează condamnările în temeiul art.209Cod penal, ca fiind o condamnare cu caracter politic.
III. În ce priveşte cererea de acordare a despăgubirilor pentru suprafaţa de teren şi pentru salbă, Tribunalul a reţinut că este neîntemeiată.
a)Astfel acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 este condiţionată fie de o condamnare cu caracter politic, astfel cum este definită prin art.1 alin.1, 2 şi 3, fie de aplicarea uneia din măsurile administrative cu caracter politic, enumerate exemplificativ de art.3, fie de aplicarea oricăror alte măsuri cu caracter administrativ, în sensul art.4 din actul normativ menţionat. Conform art.5 alin.1 lit.b) din aceeaşi lege, „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei prevăzute la art.4 alin.(4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obţinut despăgubiri prin echivalent în condiţiile Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale Legii nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare. per a contrario, dacă bunurile confiscate au fost restituite în baza legilor speciale de restabilire a dreptului de proprietate, nu se mai poate solicita acordarea de despăgubiri în temeiul art.5 din Legea nr.221/2009.
În speţă, conform adeverinţei nr.564/6.03.2000 a Primăriei comunei Bogaţi defunctul T. I. A. a figurat cu suprafaţa de 0, 47 ha în pct. ”În comuna Budişteni”, aspect care se coroborează cu extrasul de pe rolul agricol 1956-1958, din care rezultă că defunctul a figurat cu suprafaţa totală de 1, 74 ha, din care o, 47 ha, pe raza altor localităţi, adică cea din pct. ”În comuna Budişteni”. Prin cererea de reconstituire nr.519/1991 defunctul Toma Aurelian a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate , iar prin H.C.J.nr.54/1991, anexa 2a, poziţia 234 s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 1, 77 ha, din care 1,69 ha extravilan şi 0,08 ha intravilan. De asemenea în baza hotărârii de validare mai sus menţionată s-a emis titlul de proprietate nr.125880/25.02.2004 pentru suprafaţa de 1, 5122 ha. Împrejurarea că titlul de proprietate nu s-a emis pentru întreaga suprafaţă de teren validată nu este de natură a conferi reclamanţilor dreptul de a obţine contravaloarea diferenţei de teren de 0, 25 ha, întrucât art.5 din Legea nr.221/2009 se referă la situaţia în care nu s-a obţinut reconstituirea dreptului de proprietate, iar nu la situaţia în care s-a obţinut reconstituirea dreptului de proprietate, dar nu s-a emis titlul de proprietate pentru aceasta, întrucât o asemenea situaţie urmează a fi remediată prin intermediul mijloacelor procesuale specifice prevăzute de legea fondului funciar. De asemenea nici împrejurarea că reconstituirea dreptului de proprietate în baza legilor funciar s-a dispus pe alte amplasamente nu justifică obţinerea de despăgubiri în temeiul art.5 lit.b) din Legea nr.221/2009, câtă vreme legea se referă la cerinţa ca terenurile să nu fi fost restituite, fără a distinge după cum s-a reconstituit dreptul de proprietate pe fostul amplasament sau pe alte amplasamente.
În consecinţă, întrucât în favoarea defunctului T. A. s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru toate terenurile, cu care s-a făcut dovada proprietăţii conform extrasului de rol agricol nr.1956-1958, tribunalul a apreciat că reclamanţii nu mai sunt îndreptăţiţi să primească despăgubiri conform art.5 lit.b) din Legea nr.221/2009. Împrejurarea că în considerentele sentinţei penale nr.312/20.05.1959 a Tribunalului Militar Craiova s-a făcut menţiunea că T. A. poseda 0,6 ha, iar soţia sa 1,5 ha, este contrazis de extrasul de pe registrul agricol pe anii 1957-1959 din care rezultă că cei doi soţi aveau în proprietatea suprafaţa de 1,74 ha şi care a fost retrocedată integral conform Legii nr.18/1991. De astfel aşa cum rezultă din menţiunea din colţul stânga de pe sentinţa mai sus menţionată, pedeapsa confiscării a fost înlăturată prin Decretul nr.41/1965, prin care s-a dispus inclusiv restituirea casei de locuit.
b)În ce priveşte cererea de acordarea a despăgubirilor pentru salbă, tribunalul a reţinut, în primul rând, că nu este întrunită ipoteza art.5 din Legea nr.221/2009, care se referă la bunurile care au fost confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al unor măsuri administrative, pentru care s-a constatat caracterul politic conform art.4 alin.(2) din Legea nr.221/2009. Prin urmare, ipoteza legală nu se aplică în cazul bunurilor din metale preţioase care au fost preluate în masa unor acte normative speciale (cum ar fi de exemplu: Legea nr.638/1946 pentru controlul producţiei, prelucrării şi circulaţiei metalelor preţioase; Legea nr.284/1947 pentru cedarea către Banca Naţională a României a aurului, valutelor efective şi altor mijloace de plată străine; Decretul nr.83/1949 pentru completarea unor dispoziţiuni din Legea nr. 187/1945; Decretul nr.210/1960 privind regimul mijloacelor de plată străine, metalelor preţioase şi pietrelor preţioase; Decretul nr. 302/1965 privind unele măsuri referitoare la obiectele confecţionate din metale preţioase, la metalele şi pietrele preţioase sau Decretul nr. 244/1978 privind regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase) şi pentru care a fost posibilă restituirea în temeiul OUG nr.190/2000.
În al doilea rând, chiar dacă s-ar admite aplicabilitatea art.5 din Legea nr.221/2009, deşi instanţa nu a fost investită cu o cerere de constatare a caracterului politic al pretinsei percheziţii domiciliare din octombrie 1957, astfel cum s-a arătat, tribunalul reţine că declaraţia martorului S.E. este singulară, nefiind coroborată cu alte probe, iar din această declaraţie nu rezultă descrierea exactă a salbei, din care să se poată stabili valoarea acesteia.
Împotriva sentinţei civile nr.134 din data de 11aprilie 2012, a formulat în termen recurs pârâtul Statul Roman- prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş, criticând-o pentru nelegalitate în sensul motivelor de recurs prevăzute de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, respectiv aplicarea greşită a legii.
În motivarea recursului pârâtul a arătat că hotărârea pronunţată este nelegală, întrucât cererea reclamanţilor, de a se constata caracterul politic al condamnării suferită de autorul lor, este lipsită de interes, întrucât acestuia i s-a recunoscut condamnarea suferită ca fiind de natură politică, printr-o altă lege de reparaţie
De asemenea, chiar şi Legea nr.221/2009, recunoaşte de drept ca fiind condamnare cu caracter politic, faptă săvârşită de autorul reclamanţilor, aşa încât nu se impunea admiterea acestui capăt de cerere.
În consecinţă, s-a solicitat admiterea recursului şi pe fond respingerea capătului de cerere privind constatarea caracterului politic al condamnării suferite de autorul reclamanţilor.
Prin decizia nr.2003/03.10.2012, Curtea de Apel Piteşti – Secţia I civilă a admisrecursul formulat de pârâtul Statul Roman - prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş, împotriva sentinţei civile nr.134 din 11 aprilie 2012, pronunţată de Tribunalul Argeş, în dosarul nr.3479/109/2011, intimaţi fiind reclamaţii T.C. şi D.I.; a modificat în parte sentinţa, în sensul că respinge şi capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al condamnării; a menţinut în rest sentinţa.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Astfel, prin sentinţa penală nr.312 din data de 20 mai 1959, a rezultat că autorul reclamanţilor a fost condamnat pentru infracţiunea prevăzută de art.209 pct.1 Cod penal, uneltirea contra ordinii sociale, infracţiune care se regăseşte în cele enunţate de art.1 alin.(2) din Legea nr.221/2009, astfel că nu mai este necesară constatarea caracterului politic al condamnării de către instanţa de judecată, în temeiul textului de lege sus-menţionat aceasta fiind de drept condamnare cu caracter politic.
Prin urmare, faţă de această împrejurare, Curtea a constatat că recursul este fondat şi în baza art.312 Cod procedură civilă, l-a admis. Pe cale de consecinţă a modificat în parte sentinţa, în sensul că a respins şi capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al condamnării. S-au menţinut în rest dispoziţiile sentinţei.
<
| ← Momentul încetării calităţii de posesor de bună –... | Caracterul contencios al procedurii de soluţionare a plângerii... → |
|---|
