Neagravarea situaţiei inculpatului în propria cale de atac. Critici formulate în apel privind reindividualizarea pedepsei amenzii.
Comentarii |
|
Curtea de Apel CRAIOVA-Sectia Penala Decizie nr. 345 din data de 13.03.2015
Stabilirea unei pedepse cu închisoarea, chiar în situația în care s-ar face aplicarea art. 83 Cod penal, privind amânarea aplicării pedepsei, ar constitui, față de natura sancțiunii, o agravare a situației apelantului, în propria cale de atac, ceea ce ar înfrânge regula consacrată expres prin dispozițiile art. 418 alin.1 Cod procedură penală.
În examinarea situației ce i s-ar crea apelantului inculpat, instanța nu poate avea în vedere considerații de ordin personal, cum ar fi perioada în care inculpatul ar fi lipsit de permis de conducere sau alte împrejurări asemănătoare, ci numai aspecte de ordin juridic, cum este în speță, natura pedepsei pronunțate.
Prin sentința penală nr. 1040 din data de 27 noiembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. 9691/311/2014, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată formulată de către reprezentantul Ministerului Public.
În baza art. 336 alin. 1 din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal și art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală, a fost condamnat inculpatul S.V. , la pedeapsa de 180 de zile amendă conform dispozițiilor art. 61 alin. 4 lit. c din Codul penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
În baza dispozițiilor art. 61 alin. 2 din Codul penal s-a stabilit valoarea unei zile amendă la 15 lei.
Executarea amenzii penale în cuantum de 2700 lei se va face potrivit dispozițiilor art. 559 alin. 1 din Codul de procedură penală.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 63 din Codul penal.
În baza art. 274 alin. 1 C.p.p. a fost obligat inculpatul S.V. la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Din ansamblul probelor administrate în cauză, prima instanță a reținut în fapt că, inculpatul S.V. are vârsta de 25 de ani și locuiește în orașul Piatra Olt, județul Olt.
În data de 22/23.11.2013, ora 02.47, organele de poliție aflate în serviciul de supraveghere a traficului rutier pe raza orașului Piatra-Olt, la intersecția str. Invățător Gugilă cu str. Nițulești, au oprit pentru control autoturismul marca Mercedes-Benz cu nr. de înmatriculare CP-334-SS care circula în direcția Piatra Olt - Găneasa și la volanul căruia a fost identificat inculpatul S.V. .
Cu ocazia controlului, întrucât inculpatul S.V. emana miros de alcool, acesta a fost testat cu aparatul etilotest Drager rezultând o alcoolemie de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat - test aparat Drager seria ARRM -0144, nr. test 00509 din data de 23.11.2013.
În continuare acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru a - i fi recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii îmbibației alcoolice. Din buletinul de analiză toxicologică alcoolemie nr. 2720/E/1819/1820 din 25.11.2013, rezultă că inculpatul S.V. avea o îmbibație alcoolică în sânge de 1,30 g ‰ proba -I de la ora 03.40, respectiv 1,15 g ‰ - proba II de la ora 04.40.
Pe parcursul urmăririi penale inculpatul a recunoscut faptul că în noaptea de 22/23.11.2013 a consumat băuturi alcoolice iar ulterior a condus autovehiculul marca Mercedes cu nr. de înmatriculare CP334SS pe drumurile publice din localitatea Piatra Olt, în jurul orei 02.47, în timp ce circula pe str. Învățător Gugilă din această localitate, fiind depistat de organele de poliție.
Fapta reținută în sarcina inculpatului a rezultat și din procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante încheiat de către organele de poliție la data de 23.11.2013, proces verbal însușit prin semnătură de către inculpatul S.V. dar și din buletinul de analiză toxicologică - alcoolemie nr. 1819/1820 din 27.11.2013 emis de către Serviciul Județean de Medicină Legală Olt.
În cursul judecății, inculpatul S.V. a recunoscut în totalitate fapta reținută în sarcina sa, solicitând aplicarea dispozițiilor art. 374 alin. 4 și art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală.
Analizând conținutul dosarului de urmărire penală pentru soluționarea laturii penale prima instanță a constatat că din probele administrate rezulta ca faptele inculpatului sunt stabilite și sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse.
Având în vedere că de la data săvârșirii infracțiunii (23.11.2013) și până la data judecării prezentei cauze a intervenit o nouă lege penală, instanța, față de conținutul Deciziei Curții Constituționale nr. 265 din 06.05.2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 din Codul penal, a constatat că în prezenta cauză sunt mai favorabile dispozițiile Noului Cod penal care, deși stabilesc aceleași limite de pedeapsă în cazul pedepsei închisorii prevăd alternativ și pedeapsa amenzii penale, sancțiune pe care art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 R nu a înțeles să o prevadă și spre care instanța se va orienta în cadrul activității de individualizare a pedepsei în prezenta cauză. Pentru aceste motive, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei formulată de către reprezentantul Ministerului Public.
În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului S.V. , care în data de 23.11.2013, a condus autoturismul marca Mercedes, pe strada Înv. Gugilă din or. Piatra Olt, jud. Olt, având în sânge o îmbibație alcoolică de 1,30 g‰ la momentul prelevării primei probe biologice, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prev. și ped. de art. 336 alin. 1 din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal.
La stabilirea acestei situații de fapt, precum și a vinovăției inculpatului, instanța a avut în vedere următoarele mijloace de probă: proces verbal de constatare a infracțiunii flagrante, fișă alcooltest, buletin de analiză toxicologică, proces verbal de vizualizare a înregistrărilor camerelor montate în spațiul public al localității Piatra Olt, declarații inculpat, alte înscrisuri.
Analizând latura obiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 336 Cp., prima instanță a reținut că elementul material constă în acțiunea de conducere a unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Acțiunea inculpatului, care în data de 23.11.2013 a condus autoturismul marca Mercedes, pe str. Înv. Gugilă din or. Piatra Olt, jud. Olt, având o alcoolemie de 1,30 g/l alcool pur în sânge, realizează elementul material al infracțiunii de Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, urmarea imediată constând în atingerea adusă relațiilor sociale create în jurul conceptului de siguranță a traficului rutier, valoare socială ocrotită penalmente. Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată rezultă în cauză ex re, din însăși săvârșirea faptei.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției indirecte, conform dispozițiilor art. 16 alin. 3 lit. b C. pen., întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale și, deși nu l - a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui - starea de pericol pentru siguranța traficului rutier.
La individualizarea pedepsei ce a fost stabilită în sarcina inculpatului, prima instanță a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
În concret, s-a reținut că inculpatul se afla la primul conflict cu legea penala, a recunoscut și regretat săvârșirea faptei reținute în sarcina sa atât în faza de urmărire penală cât și în faza de judecată și a răspuns la solicitările organelor judiciare. Totodată însă, la individualizarea pedepsei, prima instanță a avut în vedere și valoarea mare a alcoolemiei dar și faptul că inculpatul a condus un autovehicul sub influența băuturilor alcoolice pe raza or. Piatra, localitate urbană, cu densitate sporită a populației, fiind astfel creată o stare de pericol deosebit de gravă pentru ceilalți participanți la trafic și generate premisele producerii chiar a unor evenimente rutiere. Mai departe, aceste din urmă aspecte scot în evidență nu numai gradul de pericol social sporit al infracțiunii deduse judecății dar și atitudinea sfidătoare a inculpatului în raport cu normele legale care reglementează circulația vehiculelor pe drumurile publice și cu autoritățile statului chemate să vegheze la respectarea acestor reglementări și să sancționeze totodată conduita culpabilă a persoanelor în raport cu aceste norme.
Pentru aceste considerente, s-a apreciat ca aplicarea unei pedepse constând în amenda penală corespunde nevoilor de apărare socială și asigură îndeplinirea funcțiilor și scopurilor sancțiunii, motiv pentru care va aplica inculpatului S.V. o pedeapsă cu amenda penala situată peste minimul special prevăzut de lege.
La aplicarea pedepsei prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală referitoare la reducerea limitelor de pedeapsă cu o pătrime în cazul pedepsei amenzii.
Așadar, având în vedere considerentele anterior expuse, în baza art. 336 alin. 1 din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal și art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală, a fost condamnat inculpatul S.V. la pedeapsa de 180 de zile amendă conform dispozițiilor art. 61 alin. 4 lit. c din Codul penal pentru săvârșirea infracțiunii de Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. În baza dispozițiilor art. 61 alin. 2 din Codul penal va stabili valoarea unei zile amendă la 15 lei.
Executarea amenzii penale în cuantum de 2700 lei se va face potrivit dispozițiilor art. 559 alin. 1 din Codul de procedură penală.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 63 din Codul penal, potrivit cu care, dacă persoana condamnată, cu rea credință, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor - amendă neexecutate se înlocuiește cu un număr corespunzător de zile de închisoare.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul S.V. .Prin motivele scrise de apel, inculpatul a solicitat stabilirea unei pedepse cu închisoarea cu amânarea aplicării acesteia conform art. 83 C.p. invocând circumstanțele reale ale săvârșirii faptei și circumstanțele sale personale favorabile.
Apel este nefondat, solicitarea apărării de a se aplica inculpatului o pedeapsă cu închisoarea, cu amânarea aplicării pedepsei, conform art. 83 Cod penal neputând fi primită, în condițiile în care, în situația declarării apelului numai de către inculpat, în favoarea sa operează principiul non reformatio in peius.
Astfel, se constată că, prima instanță a reținut vinovăția inculpatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului prevăzută de art. 336 alin.1 Cod penal și a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa amenzii penale, în cuantum de 2700 lei, stabilită conform art. 61 alin.2 și alin. 4 lit.c) Cod penal.
Stabilirea unei pedepse cu închisoarea, chiar în situația în care s-ar face aplicarea art. 83 Cod penal, privind amânarea aplicării pedepsei, ar constitui, față de natura sancțiunii, o agravare a situației apelantului, în propria cale de atac, ceea ce ar înfrânge regula consacrată expres prin dispozițiile art. 418 alin.1 Cod procedură penală.
În examinarea situației ce i s-ar crea apelantului inculpat, instanța nu poate avea în vedere considerații de ordin personal, cum ar fi perioada în care inculpatul ar fi lipsit de permis de conducere sau alte împrejurări asemănătoare, ci numai aspecte de ordin juridic, cum este în speță, natura pedepsei pronunțate.
Această consecință juridică, pe care o produce exercitarea apelului constând în faptul că instanța de apel, judecând cauza, nu poate crea celui care a declarat calea de atac o situație mai grea decât cea care rezultă din hotărârea atacată, se impune a fi respectată, chiar contrar manifestării de voință a inculpatului, neputându-se stabili acestuia o pedeapsă mai grea decât cea decisă de prima instanță.
În lumina acestor considerații și dispoziții legale, apelul declarat de inculpat este privit ca nefundat, urmând a fi respins, în baza art. 421 pct. 1 lit.a) Cod procedură penală, iar conform art. 275 alin.2 Cod procedură penală, acesta va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, potrivit dispozitivului.
← Funcţionar public. Ordin detaşare în interesul ... | Apel declarat împotriva încheierii de soluţionare a cererii... → |
---|