CERERE DE VALOARE REDUSA. Jurisprudență
| Comentarii |
|
Tribunalul TELEORMAN Decizie nr. 302 din data de 11.03.2015
Potrivit art. 201 din Legea nr. 71/2011, prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil, rămân supuse dispozițiilor care le-au instituit.
În același sens sunt și prevederile art. 6 alin. 4 Cod civil, conform cărora prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.
Prin sentința civilă nr. 1216/7.10.2014 a Judecătoriei RV s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei pentru suma de 20,32 lei reprezentând contravaloare prestare serviciu public de salubrizare, pe intervalul martie 2011-iunie 2011, s-a respins cererea pentru suma de 20,32 lei, constatată prescrisă, s-a admis, în parte cererea, pârâtul fiind obligat să plătească reclamantei suma de 91,44 lei reprezentând contravaloare prestare serviciu public de salubrizare pe intervalul iulie 2011- decembrie 2012 și penalitățile de întârziere calculate la această sumă, potrivit clauzelor contractuale, începând cu data scadenței fiecărei facturi în parte emise pentru debitul principal sus menționat, și până la data de 25.06.2014, precum și suma de 50 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că între cele două părți a fost încheiat contractul de prestare a serviciului public de salubrizare pentru utilizatori casnici nr. 4475/ 29.01. 2010, pentru serviciile prestate, reclamanta a emis facturile fiscale de la filele 11-41, pentru suma totală de 153,76 lei, sumă pe care pârâtul nu a achitat-o până în prezent .
În temeiul disp. decretului nr. 167/1958, în vigoare la data începerii curgerii termenului de prescripție ( cf. art.201 din legea nr.71/2011), excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei pentru suma de 20,32 lei reprezentând contravaloare prestare serviciu public de salubrizare, pe intervalul martie 2011-iunie 2011 a fost admisă, întrucât s-a împlinit termenul de prescripție de 3 ani, reclamanta nefăcând dovada că ar fi intervenit vreo cauza de întrerupere ori suspendare a acestui termen.
În ce privește fondul cauzei, a reținut că pârâtul nu a făcut dovada că ar fi contestat facturile emise de reclamantă pentru celelalte sume, care nu sunt prescrise, și nici nu s-a apărat în vreun fel, astfel încât se prezumă că aceasta a acceptat la plată suma de 91,44 lei, reprezentând contravaloare prestare serviciu public de salubrizare pe intervalul iulie 2011- decembrie 2012, sumă certă, lichidă și exigibilă.
Instanța a constatat ca potrivit clauzelor contractuale,pentru întârzierea la plată, pârâta datorează reclamantei penalități de întârziere, calculate începând cu scadenta fiecărei facturi in parte si până la data solicitată de reclamanta (data emiterii ultimei facturi de penalități), din documentele depuse la dosar neputându-se reține că sumele reprezentând penalități de întârziere, înscrise in facturi, sunt corect calculate.
Pentru considerentele expuse și în temeiul art. 969, 1066 și urm 1073 și urm. cod civil în vigoare la data încheierii contractului dintre părți, precum și a art. 1025 și următoarele din noul Cod de procedură civilă, instanța a admis, in parte, cererea formulată și a obligat pe pârât să plătească reclamantei suma de 91,44 lei reprezentând contravaloare prestare serviciu public de salubrizare pe intervalul iulie 2011- decembrie 2012 și penalitățile de întârziere calculate la această sumă, potrivit clauzelor contractuale, începând cu data scadenței fiecărei facturi în parte, emise pentru debitul principal sus menționat, și până la data de 25.06.2014.
În temeiul art. 453 Cod procedură civilă, pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei suma de 50 lei, cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen, reclamanta, care a formulat critici pentru nelegalitate și netemeinicie, prin care a solicitat schimbarea hotărârii, în sensul admiterii în întregime a acțiunii formulate, cu cheltuieli de judecată.
A motivat că, instanța de fond nu a interpretat corect legislația în domeniul prescripției extinctive, pe de o parte, pentru faptul că nu a ținut cont că pârâtul nu a făcut dovada contestării facturilor, astfel că datorează suma solicitată și pe de altă parte, întrucât în raport de dispozițiile art. 2512 alin.2 din Codul civil, organul de jurisdicție competent nu mai poate invoca din oficiu excepția prescripției, aceasta fiind de ordine privată.
Apelanta a mai susținut că hotărârea instanței de fond, astfel cum este formulată, lasă loc de interpretări în ce privește valoarea penalităților de întârziere, fapt ce ar crea probleme la punerea în executare .
În dezvoltarea aceleiași critici, apelanta a mai susținut că instanța de fond ar fi trebuit să dispună obligarea pârâtului la plata sumei totale de 153,76 lei reprezentând c/v serviciu public de salubrizare și penalități de întârziere.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 470 și urm. C. proc. civ.
Intimatul pârât nu a depus întâmpinare.
În apel, nu s-a solicitat administrarea de probatorii.
Verificând în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, tribunalul, a respins apelul declarat, pentru considerentele care vor succede.
În ce privește critica potrivit căreia, în mod eronat, instanța de fond a admis excepția prescripției pentru pretențiile aferente perioadei martie 2011-iunie 2011, se apreciază că nu este întemeiată.
.Potrivit art. 201 din Legea nr.71/2011 ,, Prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil, rămân supuse dispozițiilor care le-au instituit";.
În același sens, sunt și prevederile art. 6 alin.4 din Codul civil, conform cărora prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.
Întrucât Codul civil a intrat în vigoare la data de 01.10.2011, iar reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata contravalorii facturilor emise începând din luna martie .2011, dată în raport de care, prescripția a fost început, dar nu s-a împlinit, în cauză sunt aplicabile dispozițiile legii vechi, respectiv ale Decretului nr. 167/1958, instanța în temeiul art. 18 putând invoca din oficiu prescripția.
Având în vedere că potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958 termenul de prescripție este de 3 ani, în raport de data sesizării instanței (4.08.2014), pretențiile pentru perioada martie-iunie 2011 au fost considerate în mod corect prescrise, instanța de fond admițând excepția prescripției pentru acestea.
Susținerea potrivit căreia pârâtul nu a contestat facturile emise, astfel că acesta ar datora suma solicitată de reclamantă, nu poate fi reținută, întrucât pentru suma de 20,32 lei, instanța de fond a constatat justificat că pretențiile sunt prescrise, excepția putând fi invocată și din oficiu, având în vedere motivele expuse anterior.
Susținerea apelantei potrivit căreia hotărârea instanței de fond, astfel cum este formulată, lasă loc de interpretări în ce privește valoarea penalităților de întârziere, fapt ce ar crea probleme la punerea în executare, nu poate fi primită.
Prin cererea formulată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 153,76 lei reprezentând, debit principal-contravaloare prestare serviciu public de salubrizare și penalități de întârziere reprezentând c/v servicii prestate și penalități de întârziere, fără a le defalca și a depune un mod de calcul al penalităților de întârziere.
În raport de facturile depuse de reclamantă, instanța de fond a stabilit că din suma solicitată, c/v serviciului de salubrizare prestat este în cuantum de 91.44 lei.
La art. 15 alin.3 din contractul încheiat de părți, s-a stipulat că neachitarea facturii în termen de 15 zile de la data primirii acesteia, atrage majorări de întârziere egale cu cele utilizate pentru neplata obligațiilor față de bugetul de stat, fără să depășească cuantumul debitului.
Întrucât reclamanta nu a depus un mod de calcul al penalităților de întârziere, instanța de fond, în mod corect, a dispus obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere calculate la suma de 91.44 lei, potrivit clauzelor contractuale, începând cu data scadenței fiecărei facturi în parte și până la data de 25.06.2014, stabilirea cuantumului realizându-se cu ocazia executării.
Față de considerentele expuse, apreciind că nu sunt întemeiate motivele invocate, în baza art. 480 alin.1 C. proc. civ. apelul a fost respins ca nefondat.
| ← CONSULTARE NULITATE ACT JURIDIC. Jurisprudență | FOND FUNCIAR. Jurisprudență Fondul funciar → |
|---|
