Revendicare imobiliară. Transmisiunea calităţii procesuale poate avea loc nu doar pe cale legală, ci şi convenţională, ca urmare a unei cesiuni de creanţă, a unei vânzări sau donări a bunului aflat în litigiu, precum şi prin orice alte mijloace juridice i
| Comentarii |
|
Pe parcursul desfăşurării judecării cauzei, a avut loc o transmitere a dreptului de proprietate asupra imobilului aflat în litigiu, odată cu transmiterea dreptului de proprietate a avut loc şi o transmitere a calităţii procesuale pasive, în condiţiile în care instanţa a fost investită cu o acţiune în revendicare prin care reclamanţii invocând faptul că sunt proprietari neposesori, au chemat în judecată pe posesorii care au apreciat că sunt neproprietari. Potrivit doctrinei, transmisiunea calităţii procesuale poate avea loc nu doar pe cale legală, ci şi convenţională, ca urmare a unei cesiuni de creanţă, a unei vânzări sau donări a bunului aflat în litigiu, precum şi prin orice alte mijloace juridice indirecte de schimbare a subiectului activ sau pasiv a raportului juridic, substanţial dedus judecăţii. Cel care dobândeşte dreptul de proprietate asupra bunului aflat în litigiu dobândeşte şi calitatea procesuală, ca efect al transmisiunii şi preia procesul în starea în care se găseşte.
Secţia I civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, Decizia nr. 27 din 17 mai 2012
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Mureș sub nr. 2619/2000, reclamanții SA, S.D. și S.L., au chemat în judecată pârâtele K.M., B.K. și V.V., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să recunoască dreptul de proprietate al reclamanților asupra apartamentului nr. 6 din imobilul situat în municipiul Târgu Mureș, P-ța Trandafirilor, și înscris în CF nr. 90203 Târgu Mureș sub A+1, nr. top. 1161/2 1162/1, 1163/1 format din spațiu comercial având intrare directă din stradă, în suprafață de 72,54 mp, un antreu în suprafață de 7,67 mp, o cameră de 4,5/5 m. și un depozit aflat la subsol în suprafață de 46,8 mp. De asemenea, reclamanții au solicitat să se dispună intabularea dreptului de proprietate în cartea funciară.
Prin sentința civilă nr. 84 din 30.03.2001, Tribunalul Mureș a admis acțiunea și a obligat pârâtele să recunoască dreptul de proprietate al reclamanților asupra imobilului aflat în litigiu, s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară în favoarea reclamanților și totodată obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Tribunalul Mureș a reținut că, prin contractul de vânzare-cumpărare din 08.04.1948, imobilul în litigiu a fost înstrăinat către SA și S.D. de către antecesoarea pârâtelor în contract consemnându-se plata în întregime a prețului precum și faptul că apartamentul a intrat în posesia cumpărătorilor.
De asemenea, tribunalul a reținut că, prin încheierea nr. 1276 din 1948 a biroului de carte funciară, s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate al cumpărătorilor la data de 5.08.1948, operațiunea în cartea funciară fiind efectuată în baza încheierii Judecătoriei Mixte Târgu Mureș, prin care întregul imobil a fost cuprins în CF 2916 Târgu Mureș și a fost dezmembrat pe apartamente.
De asemenea, s-a reținut că dovada faptului că cei doi cumpărători au intrat în posesia imobilului este ordinul de cartiruire precum și contractul de închiriere încheiat între reclamanta SA și Magazinul de stat Târgu Mureș.
Prin decizia civilă nr. 59/A din 14.11.2001, Curtea de Apel Târgu Mureș a admis apelurile declarate de pârâte, a anulat sentința civilă nr. 84/2001, pronunțată de Tribunalul Mureș și, în rejudecare, a admis acțiunea reclamantelor și a obligat pârâtele să recunoască dreptul de proprietate al reclamantelor asupra imobilului în cauză. Pârâtele au formulat recurs împotriva acestei decizii și prin decizia civilă nr. 2442 din 14.06.2002 î.C.C.J. l-a admis, a casat decizia recurată, precum și sentința civilă nr. 84/2001 a Tribunalului Mureș, cauza fiind trimisă spre rejudecare Judecătoriei Târgu Mureș.
Instanța supremă a constat că, deși pârâtele au contestat existența valabilă a unui titlu exhibat de reclamanți, instanțele nu au dispus administrarea unor probe pentru verificarea acestor susțineri și abia după administrarea unor astfel de probe - verificarea de scripte, expertiză, înscrisuri - se va putea trece la aplicarea Decretului lege nr. 115/1938.
în rejudecare, reclamanții au formulat o cerere de chemare în judecată a altor persoane, respectiv a pârâților S.C.C., S.M. și K.C.S.C., solicitând obligarea acestora la recunoașterea dreptului de proprietate al reclamanților asupra imobilului în cauză, evacuarea necondiționată a pârâților SC și M. din spațiul revendicat, lăsarea acestuia în deplină folosință reclamanților, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamanții au susținut această cerere arătând că, în cursul judecății cererii, pârâtele împreună cu K.C. au înstrăinat, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 898/2001, imobilul în cauză către soții S., însă cum procesul era înscris în cartea funciară, în contrat s-a prevăzut că vânzătorii garantează pe cumpărători de evicțiune totală sau parțială.
Judecătoria Târgu Mureș și-a declinat competența materială în soluționarea cererii trimise spre judecare prin sentința civilă nr. 5776 din 5.10.2004 în favoarea Tribunalului Mureș.
în rejudecare, pârâții au invocat excepția autorității de lucru judecat și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților K.C.Ș., V.V., B.K. și K.M., aceste excepții fiind unite de instanță cu fondul cauzei.
Tribunalul Mureș, prin sentința civilă nr. 1850 din 13.11.2008, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților K.C.S., V.V., B.K. și K.M. și a respins acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu aceștia. Totodată, a admis acțiunea civilă formulată de reclamanții S.A., S.D. T. și S.L., acțiune continuată de reclamanții S.D. T. și S.L., în nume propriu și în calitate de moștenitori ai reclamantei SA, și a obligat pârâții S.M. și SC să recunoască reclamanților dreptul de proprietate asupra apartamentului 6 din imobilul situat în Târgu Mureș, P-ța Trandafirilor, înscris în CF nr. 90203 Târgu Mureș, sub A+1, nr. top. 1161/2, 1162/1 și 1163/1/1, apartament compus din spațiu comercial în suprafață de 72,54 mp, un antreu în suprafață de 7,67 mp., o cameră de 4,5/5metri și un depozit la subsol de 46,8 mp. S-a dispus intabularea în CF a dreptului de proprietate al reclamanților asupra imobilului și a obligat pârâții la plata cheltuielilor de judecată suportate de reclamanți.
Tribunalul a reținut că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1201 C.civ. în ceea ce privește autoritatea de lucru judecat, întrucât acțiunea reclamanților, soluționată prin decizia nr. 1494 din 9 decembrie 1996 a Curții de Apel Alba Iulia, a fost formulată în contradictoriu cu Primăria municipiului Târgu Mureș și R.A.G.C.L. Târgu Mureș.
De asemenea, tribunalul a reținut că pârâtele K.M., V.V., B.K. nu au calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât ele nu mai sunt proprietare, nu au calitate de posesori ai imobilului revendicat în cauză.
Pe fond, Tribunalul Mureș a reținut că, în conformitate cu îndrumările deciziei îCCJ, dar și cu concluziile raportului de expertiză grafologică efectuată în cauză, conform cărora contractul a fost semnat de văduva lui B.G., B.V., B.G. junior, B.L. și B.E., reclamanții și-au dovedit dreptul de proprietate în contradictoriu cu pârâtele K.M., V.J. și B.K., prin prisma prevederilor art. 969 alin. (1) C.civ. și a ansamblului prevederilor Decretului Lege nr. 115/1938, potrivit cărora lipsa înscrierii drepturilor reale în cartea funciară nu poate fi opusă de o parte contractuală celeilalte părți contractuale.
Tribunalul a mai reținut că, în ceea ce privește pârâții SC și S. M., nu se pot prevala de prezumția de proprietate rezultată din intabulare, întrucât aceasta profită numai dobânditorilor de bună credință, iar pârâții cunoșteau, la data încheierii contractului de vânzare - cumpărare, de existența litigiului purtat cu moștenitorii defuncților B.G. și B.V., mai mult, ei și-au asumat riscul unei evicțiuni. în continuare, tribunalul a arătat că, prin compararea titlului de proprietate al reclamanților cu titlul de proprietate al pârâților SC și S. M., este preferabil cel al reclamanților, care au dobândit imobilul prin cumpărare de la foștii proprietari tabulari.
întrucât efetul principal al acțiunii în revendicare reprezintă restituirea bunului în patrimoniul revendicatorului liber de orice sarcină, în temeiul Legii nr. 7/1996 s-a dispus înscrierea în CF a dreptului de proprietate.
împotriva acestei hotărâri judecătorești au declarat, în termen legal, apel atât reclamanții S.D. și S.L., cât și pârâții SC și S. M.
La data de 31 februarie 2009, reclamanții au formulat în scris o cerere de renunțare la judecarea apelului, iar pârâții SC și S.M. au solicitat schimbarea în tot a hotărârii atacate și respingerea cererii de chemare în judecată. în motivarea apelului pârâții au arătat următoarele:
în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active, aceasta a fost în mod greșit respinsă în raport cu prevederile art. 17 și 18 din Legea nr. 115/1938, deoarece, în cauză, nu s-a făcut dovada faptului că autorii reclamanților și-au înscris dreptul de proprietate în cartea funciară. înscrierea în cartea funciară reprezintă o condiție fără de care dreptul de proprietate asupra unui imobil nu se poate constitui. încheierea de intabulare nr. 1276 din 20.07.1948 nu face dovada mențiunilor cuprinse în CF și nici că, la momentul naționalizării, imobilul constituia proprietatea autorilor reclamanților.
La momentul cumpărării imobilului de către familia S., în cartea funciară nu era înscris numele reclamanților și astfel în contra pârâților li se putea opune doar o înscriere în CF, pentru ca acțiunea în revendicare să fie întemeiată.
Instanța de fond nu face nicio referire cu privire la apărarea pârâților potrivit căreia reclamanții nu au dovedit faptul că la momentul naționalizării erau proprietari ai imobilului aflat în litigiu, pentru a combate astfel hotărârea prin care s-a constat în mod irevocabil că imobilul a fost naționalizat de la pârâții K. și B., cărora li s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra întregului imobil. în contractul de vânzare-cumpărare invocat de reclamanți se poate observa declarația vânzătorilor, care arată că la data încheierii contractului nu sunt proprietari tabulari ai întregului imobil.
Așa cum s-a arătat, prin sentința civilă nr. 861 din 25.06.1999, pronunțată de Tribunalul Mureș, hotărâre rămasă irevocabilă, s-a constatat faptul că imobilul a fost naționalizat de la pârâții K. și B. și în aceste condiții, a pronunța o nouă hotărâre judecătorească prin care s-ar recunoaște dreptul de proprietate asupra apartamentului 6 ar duce la existența a două hotărâri potrivnice.
Instanța de fond a respins în mod greșit excepția autorității de lucru judecat prin raportate la această hotărâre judecătorească.
în fine, apartamentul 6 pentru care s-a dispus admiterea acțiunii nu mai poate fi delimitat, așa cum, de astfel, s-a arătat în raportul de expertiză întocmit în fața instanței de fond.
Curtea de Apel Târgu Mureș, prin decizia nr. 117/A din 5 noiembrie 2009, a luat act de renunțarea reclamanților S.D. și S.L. la judecarea apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 1850 din 13.11.2008, pronunțată de Tribunalul Mureș, și totodată a respins ca nefondat apelul declarat de pârâții S.M. și SC .
Pentru a dispune astfel, Curtea de apel a reținut următoarele:
La data de 31.03.2009, reclamanții au înregistrat la dosarul cauzei o cerere de renunțare la apelul declarat și respectând principiul disponibilității, instanța a luat de renunțare la judecarea apelului.
în privința apelului pârâților, Curtea de apel a avut în vedere următoarele argumente de fapt și de drept:
Imobilul situat în strada Stalin, nr. 45, în prezent P-ța Trandafirilor, a format, în întregul lui, proprietatea defunctei B.E., ai cărei moștenitori legali sunt B.K., V.J. și K.M.
Imobilul a constituit obiect al Decretului de naționalizare nr. 92/1950, iar prin sentința civilă nr. 861 din 25.06.1999 a Tribunalului Mureș, s-a constatat că imobilul a fost trecut nelegal în proprietatea statului și ca urmare s-a dispus restabilirea dreptului de proprietate în favoarea lui B.E., cu restabilirea situației de carte funciară. Urmare a acestei sentințe, cele trei pârâte au devenit proprietare tabulare în cota de 1/3 parte fiecare. Prin contractul de vânzare cumpărare încheiat la data de 08.04.1948 în fața Notarului Public D.I., B.E. a vândut soților S.D. și S.A. o parte din imobil, respectiv apartamentul nr. 6, situat la parterul imobilului. Dreptul de proprietate transmis soților Suciu a fost menționat și în încheierea CF nr. 1276 din 1948, în care se arată că apartamentul nr. 6, ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare, a fost întabulat în CF individual nr. 8021 Târgu Mureș. Valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între familia S. și vânzătoarea B.E. a fost verificată în urma unei expertize grafologice, care a dovedit că acest contract a fost semnat de vânzătoare. în aceste condiții, instanța de fond a aplicat corect prevederile art. 969 alin. (1) C.civ. și prevederile Decretului-lege nr. 115/1938, potrivit cărora lipsa înscrieri dreptului în cartea funciară nu poate fi opusă celeilalte părți contractante, fiecare dintre parte fiind obligată să respecte obligațiile asumate.
Dreptul de proprietate al dobânditorului este opozabil și terților care au cunoștință de existența acestui drept deși nu este înscris în cartea funciară.
în această situația se află și pârâții S., care, la data cumpărării, aveau cunoștință de existența litigiului între reclamanți și moștenitoarele lui B.E., asumându-și riscul de a fi evinși de către reclamanți.
Dreptul de proprietate fiind pe deplin dovedit, acțiunea în revendicare este admisibilă în condițiile art. 480-481 C.civ., de aici izvorând calitatea procesuală activă a reclamanților, ceea ce a dus la respingerea în mod corect a excepției lipsei calității procesuale invocată de pârâții SC și M. în mod corect s-a reținut faptul că dreptul de proprietate al reclamanților a fost dovedit și prin încheierea de CF nr. 1276 din 20.07.1948, ceea ce face ca susținerile pârâților, conform cărora încheierea poartă doar semnătura de conformitate, fără a exista o dovadă că este irevocabilă, nu poate fi reținută.
Pârâții erau cei care trebuiau să dovedească faptul că împotriva acestei încheieri s-a exercitat o cale de atac. Nu are relevanță susținerea pârâților potrivit căreia reclamanții nu au făcut dovada că imobilul revendicat ar fi aparținut autorilor lor, având în vedere că reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe art. 480, 481 C.civ.. Este adevărat că prin sentința civilă nr. 2648/1999 a Tribunalului Mureș s-a constatat nelegalitatea trecerii în proprietatea statului a întregului imobil din P-ța Trandafirilor, însă trebuie menționat că decretul de naționalizare se referea la imobilele înscrise în cartea funciară și la proprietarii tabulari, însă, în fapt, imobilul a fost naționalizat de la familia S., așa cum rezultă din Ordinul de cartiruire din 07.09.1948. în consecință, faptul că s-a naționalizat întregul imobil de la văduva lui B.G., B. E., nu are relevanță atâta timp cât dreptul de proprietate al antecesorilor reclamanților, proprietari ai apartamentului 6, nu era înscris în cartea funciară dar dobândit anterior naționalizării.
Nu are relevanță faptul că reclamanții au revendicat imobilul din fosta Piață Stalin, nr. 16, pentru că acest imobil a fost atribuit autorilor reclamantei ca urmare a rechiziționării farmaciei ce o aveau în proprietate. Oricum, această acțiune a fost respinsă ca urmare a faptului că și el a fost preluat abuziv de la alți proprietari.
în mod corect a fost respinsă și excepția autorității de lucru judecat în raport cu decizia civilă nr. 1496/1996 a Curții de Apel Târgu Mureș, lipsind tripla identitate în condițiile în care în această cauză pârâți erau Primăria municipiului Târgu Mureș și R.A.G.C.L. Târgu Mureș, iar obiectul nu îl constituia o acțiune în revendicare.
împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții S.M. și SC, solicitând casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Prin decizia nr. 6589 din 6 decembrie 2012, înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul pârâților și a casat în parte decizia recurată dispunând trimiterea spre rejudecare a apelului declarat de pârâții S.M. și SC, menținând dispozițiile referitoare la apelul reclamanților.
în considerentele deciziei s-a arătat că din actele aflate la dosar, la data de 20 februarie 2006, pârâta B.K. a decedat, anterior pronunțării sentinței civile nr. 1850 din 13.11.2008 a Tribunalului Mureș.
Ca urmare, cererea reclamanților a fost introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală, în atare situație se impune casarea și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului, urmând să fie analizate toate motivele.
Procedând la rejudecarea cauzei curtea reține următoarele:
înalta Curte de Casație și Justiție a casat decizia Curții de Apel Târgu Mureș, apreciind că au fost viciate normele de procedură în condițiile în care hotărârea instanței de fond, respectiv sentința civilă nr. 1850 din 13.11.2008, a fost pronunțată după ce, anterior, decedase una dintre pârâte. Cu toate acestea, înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că rejudecarea cauzei trebuie să pornească din faza procesuală a apelului. Din ansamblul motivării înaltei Curți de Casație și Justiție rezultă că motivele de casare privesc stabilirea cadrului procesual al acestui litigiu.
Acțiunea a fost inițial pornită de către reclamanții SA, S.D. și S.L., pe parcursul judecății decedând reclamanta SA, demersul judiciar fiind continuat de ceilalți doi reclamanți, care au și calitatea de moștenitori ai primei reclamante.
Cererea inițială a fost îndreptată împotriva pârâtelor K.M., născută B., B.K., născută B., și V.V., născută B. Ulterior, la data de 2.05.2001, imobilul aflat în litigiu este cumpărat de soții SC și S.M. și este înscris în cartea funciară la poziția B+21, B+22, la data de 2.05.2001, prin încheierea nr. 7601, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 898/2001, pentru ca, mai apoi, soții S. să vândă același imobil către SC H.C.SRL prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2373/2001, dreptul de proprietate fiind înscris sub B+23 la data de 3.10.2001, prin încheierea nr. 17736.
La data de 07.10.2002, reclamanții formulează o cerere de introducere în cauză și a soților SC și S.M. constatând că aceștia au dobândit, prin cumpărare, imobilul aflat în litigiu, aceeași cerere fiind formulată cu ocazia rejudecării apelului față de SC H.C.SRL.
Curtea constată că, pe parcursul desfășurării judecării cauzei, a avut loc o transmitere a dreptului de proprietate asupra imobilului aflat în litigiu de la pârâții inițiali K.M., B.K. și V.V. către soții SC și S.M. și, în cele din urmă, către SC H.C. SRL:
Odată cu transmiterea dreptului de proprietate a avut loc și o transmitere a calității procesuale pasive, în condițiile în care instanța a fost investită cu o acțiune în revendicare prin care reclamanții invocând faptul că sunt proprietari neposesori, au chemat în judecată pe posesorii care au apreciat că sunt neproprietari.
Potrivit doctrinei, transmisiunea calității procesuale poate avea loc nu doar pe cale legală, ci și convențională, ca urmare a unei cesiuni de creanță, a unei vânzări sau donări a bunului aflat în litigiu, precum și prin orice alte mijloace juridice indirecte de schimbare a subiectului activ sau pasiv a raportului juridic, substanțial dedus judecății.
Cel care dobândește dreptul de proprietate asupra bunului aflat în litigiu dobândește și calitatea procesuală, ca efect al transmisiunii și preia procesul în starea în care se găsește.
Ca urmare, în rejudecarea apelului, Curtea de Apel Târgu Mureș a procedat la introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a SC H.C. SRL, singura care, la momentul de față, are calitate procesuală pasivă.
Pârâtele inițiale, K.M., B.K. și V.V., precum și soții S.C. și S.M. nu mai au calitate procesuală pasivă în cauză, ca urmare a transmiterii acestei calități succesiv către SC H.C.SRL:
Curtea remarcă faptul că, în cauză, doar în rejudecarea apelului și cu mult timp după ce a avut loc înstrăinarea imobilului dedus judecății, pârâții S.C. și S.M. au înțeles să invoce faptul că nu mai au calitate procesuală pasivă în cauză, încercând astfel să lase fără efect demersul judiciar al reclamanților.
Curtea apreciază că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, care stipulează principiul potrivit căruia orice persoană este îndreptățită să beneficieze de un proces echitabil într-un termen rezonabil. Chiar dacă normele de procedură civilă nu reglementează în mod expres procedura după care are loc transmiterea calității procesuale, în cazul în care are loc o transmitere convențională a bunului ce face obiectul litigiului, prin raportare la art. 20 alin. (2) din Constituția României, prevederile art. 6 din Convenție pot asigura cadrul legislativ care să permită înlocuirea pârâților care au înstrăinat obiectul dedus judecății și care nu mai justifică participarea lor la judecată cu cel care a dobândit imobilul și, odată cu aceasta, calitatea procesuală pasivă. Acest procedeu asigură toate garanțiile procesuale privind dreptul la apărare pentru cel care a dobândit calitate procesuală prin transmitere. Aceasta cu atât mai mult cu cât, în cauză, SC H.C. SRL are ca acționari unici pe pârâții S.C. și S. M.
în ceea ce privește criticile de nelegalitate invocate în apel, Curtea reține că acestea sunt nefondate pentru următoarele argumente:
Conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 93/1948 încheiat de Notarul Public I.D. la data de 8 aprilie 1948, imobilul aflat în litigiu a fost înscris inițial în cartea funciară nr. 2916 Târgu Mureș, sub A+1 având ca proprietari tabulari pe văduva lui B.G. - B.E., născută B., B.V., B.G. junior, B.L. junior și B.E.
Apartamentul 6 din acest imobil constând în local de farmacie, compus din o cameră mare, o bucătărie, antreu, a fost vândut, prin contractul de vânzare-cumpărare mai sus, arătat soților S.D. și S.A. contra sumei de 174.000 lei. în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare se menționează la pct. 4 alin. (2) că, la momentul încheierii vânzării, dreptul de proprietate al vânzătorilor nu era întabulat în cartea funciară, însă, prin mențiunea făcută pe acest contrat de vânzare-cumpărare constând în încheierea nr. 1276/1948 din data de 5.08.1948, mențiune semnată și ștampilată, dreptul de proprietate dobândit de cumpărători a fost înscris în cartea funciară. Aceasta înseamnă că, în intervalul 8 aprilie 1948, data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, și 5 august 1948, data încheierii, dreptul de proprietate al vânzătorilor asupra întregului imobil a fost înscris în cartea funciară, precum și dreptul de proprietate al cumpărătorilor asupra apartamentul 6. în acest sens se poate observa că, prin încheierea aflată la fila 12 din dosarul nr. 2619/2000 al Tribunalului Mureș, a avut loc o dezmembrare a imobilului înscris inițial în CF nr. 2916 Târgu Mureș în 7 apartamente, iar apartamentul 6 - local de prăvălie-farmacie - a fost transcris în CF 8021 Târgu Mureș și înscris dreptul de proprietate al soților S.D. și SA . Ulterior dobândirii dreptului de proprietate, familia Suciu este obligată să părăsească acest local de farmacie, primește de la autoritățile vremii un alt local pentru farmacie, preluat de autorități de la alte persoane, apoi este naționalizată farmacia cu tot ce este în ea și trecută în proprietatea statului. Imobilul este transcris din cartea funciară nr. 8021 Târgu Mureș, mai întâi în foaia colectivă 800/II Târgu Mureș și, în cele din urmă, în cartea funciară nr. 90203 Târgu Mureș.
La 25 iunie 1999, prin sentința civilă nr. 861, Tribunalul Mureș a constatat nelegalitatea trecerii în proprietatea statului a imobilului construit situat în Târgu Mureș, Piața Trandafirilor, nr. 45, restabilind dreptul de proprietate în favoarea vechiului proprietar, B.E., în CF 800/II Târgu Mureș, nr. top 1161/2, 1162/1, 1163/1/1, imobil transcris din CF 8023 Târgu Mureș. Ulterior, dreptul de proprietate redobândit astfel de fosta proprietară este înscris sub B+9 în CF 90203 Târgu Mureș, prin încheierea nr. 13880 din 5.08.1999, transcris din CF 800/2 Târgu Mureș.
în baza certificatului de moștenitor nr. 113/1999, prin încheierea nr. 14578, este înscris dreptul de proprietate în favoarea lui B.K., V.J. și K.M.
Foarte important este de observat faptul că, deși imobilul a fost dezmembrat iar apartamentul 6, dobândit de soții S.D. și S.A., a fost transcris într-o altă carte funciară și anume CF 8021 Târgu Mureș, la înscrierea dreptului de proprietate redobândit de B. E. în CF 90203 nu s-a avut în vedere faptul că în CF 800/II Târgu Mureș nu putea să fie transcrisă din CF 8023 Târgu Mureș decât partea din imobil rămasă în urma dezmembrării ce a avut loc în anul 1948, adică apartamentele 1, 2, 3, 4, 5 și 7, rămase în proprietatea lui B.E. înainte de naționalizare.
Recapitulând, Tribunalul Mureș, prin sentința civilă nr. 861/15.06.1999, a dispus restituirea imobilului din Piața Trandafirilor, nr. 45, mai puțin apartamentul 6, ce a fost dobândit de autorii reclamanților și apartamentul 6 a rămas înscris în CF 8021 Târgu Mureș. De altfel, chiar în dispozitivul acestei hotărâri se face trimitere la imobilul transcris în foaia colectivă din CF 8023 Târgu Mureș, deci la apartamentele 1, 2, 3, 4, 5 și 7.
Trebuie precizat faptul că, o dată cu naționalizarea imobilelor, a avut loc o transcriere a acestora în cărți funciare colective, una dintre acestea fiind 800/II Târgu Mureș, ocazie cu care cărțile funciare inițiale s-au distrus.
Constatarea stării de fapt mai sus arătate rezultă însă din actele depuse la dosar, din contractul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1948, precum și din încheierea de dezmembrare și înscriere a dreptului de proprietate depuse de reclamanți în mai multe rânduri, pe parcursul judecării cauzei. Foarte important este și aspectul că, într-un prim demers inițial de reclamanți, instanțele au stabilit că apartamentul 6, pe care-l revendică reclamanții, nu a făcut obiectul naționalizării prin Decretul nr. 92/1950 (în acest sens, a se vedea decizia civilă nr. 1494 din 1996 a Curții de Apel Alba Iulia).
Pornind de la această stare de fapt, Curtea reține că, indubitabil, reclamanții, în calitate de moștenitori ai foștilor proprietari tabulari ai apartamentului 6, au calitate procesuală activă în a revendica acest imobil invocând prevederile art. 480 - 481 C.civ.. Dreptul de proprietate al autorilor reclamanților fiind înscris în CF poate fi opus oricăror persoane care invocă un drept asupra acestui imobil. Valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare nu numai că a fost confirmată de expertiza grafologică, dar ea este întărită de faptul că acest contract a stat la baza înscrierii dreptului de proprietate al autorilor reclamanților în CF 8021 Târgu Mureș și intabularea dreptului de proprietate în CF 90203 Târgu Mureș în favoarea lui B.E. și apoi succesiv, prin moștenire, în favoarea lui B.K., V.J. și K.M., prin vânzare-cumpărare în favoarea familiei S.C. și S.M. și prin vânzare-cumpărare în favoarea SC H.C.SRL a avut la baza o eroare a conducătorilor de carte funciară.
Nu se pot reține nici criticile de nelegalitate aduse de apelanți privind existența unei autorități de lucru judecat pentru că, pe de o parte, cauza litigiului promovat de SA, S.D. T. și S.L.D. în contradictoriu cu Consiliul local al municipiului Târgu Mureș și R.A.G.C.L. Târgu Mureș este diferită de cea din prezenta cauză și totodată părțile sunt diferite. Așa cum s-a arătat deja, hotărârea Tribunalului Mureș din 1999 a dispus cu privire la imobilul transcris din CF 8023 Târgu Mureș.
Apelanții au criticat hotărârea instanței de fond considerând că apartamentul 6 nu poate fi restituit pentru că expertul tehnic judiciar, care, la fond, a efectuat raportul de expertiză, a precizat că acest apartament nu poate fi delimitat încât să poată fi revendicat de către reclamanți.
Nici această critică nu poate fi primită și curtea nu-și însușește concluziile expertului pentru că, într-adevăr, prin raportare la situația actuală a imobilului, care, după înstrăinare și dobândirea acestuia de către familia S. și mai apoi de către SC H.C. SRL, și-a schimbat destinația și totodată compartimentarea. Este evident că, în raport cu această nouă compartimentare, nu poate fi identificat cu descrierea din cartea funciară, dar această constatare a expertului nu poate duce la concluzia că acțiunea în revendicare nu poate fi primită pentru că, în mod evident, admițându-se acțiunea în revendicare, limitele de demarcare a apartamentului 6, așa cum este el descris prin suprafețe și amplasament, pot fi restabilite.
Apelanții pârâți au criticat hotărârea instanței de fond considerând că reclamanții nu puteau revendica imobilul situat în Piața Trandafirilor, nr. 45, pentru că localul de farmacie a fost rechiziționat de la autorii reclamanților și li s-a atribut o altă farmacie, un alt local, al firmei R. din fosta Piață Stalin.
Curtea nu poate să nu remarce diferența de raționament a pârâților, care, pe de o parte, neagă faptul că autorii reclamanților au devenit proprietari ai apartamentului 6 revendicat și susțin că imobilul a fost în întregime naționalizat de la văduva B., iar, pe de altă parte, apreciază că imobilul în litigiu a fost rechiziționat de Statul Român, reclamanții primind în schimb un alt imobil.
Raționamentul Curții pornește de la faptul că autorii reclamanților nu doar au încheiat un contract de vânzare-cumpărare pentru imobilul aflat în litigiu, ba chiar au intrat în posesia acestuia și și-au înscris dreptul de proprietate în cartea funciară. Faptul că, ulterior, statul, printr-o măsură arbitrară, a rechiziționat imobilul aflat în litigiu și tot printr-o măsură arbitrară a acordat autorilor reclamanților un alt spațiu dovedește atât că apartamentul 6 n-a fost preluat de Statul Român prin naționalizare în temeiul Decretului nr. 92/1950, ci prin rechiziție, cât și faptul că reclamanții nu au fost compensați pentru pierderea acestui apartament.
De altfel, așa cum au susținut chiar și pârâții, demersul reclamanților de a redobândi un alt imobil decât cel care sunt îndreptățiți nu a fost încununat de succes.
Pentru toate aceste motive, Curtea apreciază că apelul este nefondat și urmează a fi respins.
în ceea ce privește cheltuielile de judecată, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 274 alin. (1) C.proc.civ., potrivit căruia cel care cade în pretenții este obligat să suporte cheltuielile de judecată efectuate de partea adversă.
| ← Rectificare carte funciară. Potrivit art. 984 C.civ.... | Obligaţie de a face. Condiţiile în care cumpărătorul poate... → |
|---|
