Partaj bunuri comune. Valoare de circulaţie de la data sistării coproprietăţii prin raportare la acelaşi moment. Abuz procesual prin invocarea eronată a principiului non reformatio in peius
| Comentarii |
|
În cazul partajului bunurilor comune, la stabilirea valorilor imobilelor, trebuie avute în vedere valorile cele mai apropiate, ca dată, de momentul sistării indiviziunii, pentru a asigura echilibrul părţilor. A accepta ca pârâtul să aleagă, pentru un bun, o anumită dată de raportare pentru stabilirea valorii, iar pentru celălalt bun, o cu totul altă dată, ar însemna să validăm arbitrariul prin hotărârea de partaj. În perioada dintre cele două date diferite alese de pârât pentru evaluarea bunurilor în discuţie a operat criza economică, cu consecinţa arătată, iar soluţia tribunalului apare a fi inechitabilă, prin faptul că acceptă ca doar una dintre părţi să suporte devalorizarea imobilelor, iar celeilalte să-i profite. Fiind vorba de un abuz procesual, Curtea îl va sancţiona, în condiţiile art. 723 C.proc.civ., lipsind actul apelantului de efectul scontat, ce este contrar echităţii şi dispoziţiilor legale în materie de sistare a indiviziunii. Procedând de această manieră, nu se aduce atingere dispoziţiilor art. 296 C.proc.civ., prin înrăutăţirea situaţiei pârâtului în propria cale de atac. Această concluzie se impune în condiţiile în care, poziţia procesuală a pârâtului, manifestată prin rea-credinţă în apel, este o formă de abuz de drept, ce trebuie sancţionată de instanţa de judecată, iar, pe de altă parte, prin recalcularea valorilor loturilor şi sultei, apelantului i se cuvine o anumită sumă (este adevărat, modică, dar corectă), în plus faţă de sulta stabilită de către prima instanţă, astfel că situaţia sa este mai bună decât cea recunoscută prin sentinţa pe care a apelat-o.
Secţia I civilă - complet specializat de familie şi minori, Decizia nr. 1095 din 10 aprilie 2012
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara în dosar nr. 19334/325/2009, la data de 9.09.2009, reclamanta A.D.-M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții V.I.-D. și SC V.R. SA, să se constate că masa bunurilor comune imobile și mobile dobândite sub durata căsătoriei sale cu pârâtul V.I.-D., prin contribuție comună și egală de ½ parte fiecare, se compune din: imobilul înscris în c.f. […] Timișoara, constând în apartamentul nr. 20, situat în Timișoara, […], compus din o cameră cu dependințe, cota de 1,57% din părțile comune indivize și 6/345 mp. teren în folosință, în valoare de 130.000 lei, suprafața de 694 mp. teren intravilan, înscrisă în c.f. […] Pișchia, […], în valoare de 55.000 lei;
întrucât la data rămânerii irevocabile a hotărârii de divorț starea de devălmășie s-a transformat în proprietate comună pe cote-părți și având în vedere că nimeni nu poate fi obligat să rămână în indiviziune, reclamanta a formulat cerere de partaj. împărțind bunurile comune în modalitatea solicitată de reclamantă se respectă principiul echității partajului, se realizează un partaj efectiv și se vor evita eventuale neînțelegeri care ar putea rezulta din împrejurarea că împreună au datoria comună față de SC V.R. SA.
Deoarece loturile propuse nu sunt egale ca valoare, reclamanta este îndreptățită la o sultă pentru egalizarea lor.
în drept, a invocat dispozițiile art. 36. alin. (1) teza a II-a din Codul familiei, art. 728 alin. (1) C. civ. și art. 6731 și următoarele C.proc.civ.
Prin sentința civilă nr. 15392/04.10.2010 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. 19334/325/2009, s-a admis în parte cererea principala formulată și precizată de reclamanta A.D.-M., în contradictoriu cu pârâtul și, pe cale de consecință, s-a constatat că masa bunurilor comune dobândite de soți în timpul căsătoriei este formată din următoarele bunuri: 1. imobilul înscris în CF […] Timișoara ( provenită din conversia de pe hârtie a CF 14…), nr. cadastral […], reprezentând apartament cu o cameră și dependințe, cu 6/345 mp. teren în folosință și 1,57% cotă părți comune, în valoare de 82.500 lei, 2. imobilul înscris în CF […] Pișchia (provenită din conversia de pe hârtie a CF …), nr. top …. reprezentând teren curți construcții în suprafață de 694 mp, în valoare de 41.000 lei, […]; a constatat că părțile au avut o contribuție egala de 50% fiecare la dobândirea bunurilor comune; a dispus sistarea stării de indiviziune a părților asupra bunurilor comune prin alcătuirea a două loturi și atribuirea lor după cum urmează: Lotul A format din imobilul înscris în CF […] Timișoara (provenită din conversia de pe hârtie a CF 14…), nr. cadastral (…), reprezentând apartament cu o cameră și dependințe, cu 6/345 mp. teren în folosință și 1,57% cotă părți comune în valoare de 82.500 lei, autoturismul […] valoarea totală a lotului A fiind de 97.180 lei; Lotul B format din imobilul înscris în CF […] Pișchia (provenită din conversia de pe hârtie a CF …), nr. top […] reprezentând teren curți construcții în suprafață de 694 mp. în valoare de 41.000 lei, […] a fost obligată reclamanta A.D.-M. la plata către pârâtul V.I.-D. a unei sulte în sumă de 19.681 lei pentru egalizarea loturilor atribuite părților; s-a dispus înscrierea în CF […] Timișoara (provenită din conversia de pe hârtie a CF 14….) a dreptului de proprietate al reclamantei A.D.-M. în cotă de 1/1 parte cu titlu de sistare a comunității de bunuri asupra imobilului […].
Pentru a proceda astfel, prima instanță a reținut că, prin sentința civilă nr. 2341/17.02.2009 a Judecătoriei Timișoara, definitivă și irevocabilă, a fost desfăcută căsătoria încheiată între părți la data de 24.02.1994, dispărând astfel fundamentul proprietății devălmașe a foștilor soți, iar soția și-a reluat numele purtat anterior încheierii căsătoriei acela de A.( f. 8-9).
Din extrasele CF […] Timișoara (provenită din conversia de pe hârtie a CF 14…) și CF […] Pișchia ( provenită din conversia de pe hârtie a CF …) rezultă că imobilele cu nr. cadastral […], reprezentând apartament cu o cameră și dependințe, cu 6/345 mp. teren în folosință și 1,57% cotă părți comune și, respectiv, nr. top […] reprezentând teren curți construcții în suprafață de 694 mp., au fost dobândite de cei doi foști soți în timpul căsătoriei, fiind bunuri comune, conform art. 30 alin. (1) și (3) din Codul familiei. (f. 71-74).
Conform susținerilor reclamantei din precizarea depusă la filele 105-107 din dosar, susțineri cu care pârâtul V.I.-D. a fost de acord, conform răspunsului la întrebarea nr. 2 de la interogatoriu (f. 129), bunurile imobile comune au valoarea de 82.500 lei, respectiv valoarea de 41.000 lei.
Chiar dacă unele bunuri comune sunt achitate după despărțirea în fapt de unul din soți cu venituri proprii nu schimbă caracterul de bun comun, ci influențează numai cota de contribuție la realizarea bunurilor comune, întrucât contribuția soților se referă la bunurile luate în ansamblu, iar nu prin pluralitate de cote, adică prin diferențierea cotelor în raport de categoriile de bunuri.
Sintetizând cele arătate mai sus, în baza art. 6735 alin. (1) C.proc.civ. instanța a admis în parte cererea principală formulată și precizată de reclamanta A.D.-M. și a constatat că masa bunurilor comune dobândite de soți în timpul căsătoriei este formată din bunurile arătate, valoarea totală a bunurilor comune fiind de 154.998 lei .
Prima instanța a constatat că părțile au avut o contribuție egală de 50% fiecare la dobândirea bunurilor comune întrucât părțile au căzut de acord asupra acestui aspect ( f. 1, 105 pentru reclamantă și f. 60 pentru pârât).
Având in vedere cererile părților și posesia bunurilor mobile, în conformitate cu dispozițiile art. 721 C.civ., dispozițiile art. 6735 alin. (2) raportat la art. 6739 C.proc.civ., instanța de fond a dispus sistarea comunității de bunuri prin formarea a două loturi, cu componenta arătată anterior și pe care le-a atribuit părților conform dispozitivului sentinței, precitat.
De asemenea, a obligat reclamanta A.D.-M. la plata către pârâtul V.I.-D. a unei sulte în sumă de 19.681 lei pentru egalizarea loturilor atribuite părților.
în baza art. 20 alin. (3) din Legea nr. 7/1996, prima instanța a admis cererea reclamantei și a dispus înscrierea în CF […] Timișoara (provenită din conversia de pe hârtie a CF 14…) a dreptului de proprietate al reclamantei A.D.-M. cotă de 1/1 parte cu titlu de sistare a comunității de bunuri asupra imobilului cu nr. cadastral […], reprezentând apartament cu o cameră și dependințe, cu 6/345 mp. teren în folosință și 1,57% cotă părți comune.
împotriva acestei sentințe, a declarat apel pârâtul V.I.-D., înregistrat la Judecătoria Timișoara la 2.12.2010, criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie.
Apelantul a considerat că apelul este calea de atac legală, și nu recursul, așa cum se arata în dispozitivul sentinței, raportat la criteriul valoric stabilit de dispozițiile art. 2821 C.proc.civ.
A mai arătat apelantul că este nemulțumit de soluția primei instanțe cu privire la valorile celor două bunuri imobile, respectiv, apartamentul-garsonieră atribuit reclamantei, acesta fiind subevaluat, iar terenul din localitatea Pișchia fiind supraevaluat.
Prima instanță trebuia să dispună intabularea fiecărui bun părții căruia i s-a atribuit ca efect al partajului.
Prin decizia civilă nr. 474/A/18.07.2011 pronunțată în dosarul cu același număr, Tribunalul Timiș a admis apelul formulat de apelantul V.I.-D. împotriva sentinței civile nr. 15329/4.10.2010, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. 19334/325/2009, în contradictoriu cu intimații A.D.-M. și SC V.R. SA; a schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul că a constatat că valoarea de circulație a imobilului înscris in CF nr. […] Pișchia (provenită din conversia de pe hârtie a CF …. ) nr. top […], ce reprezintă bun comun al părților, este de 20.800 lei; a constatat că valoarea totală a lotului B., atribuit pârâtului, este de 37.618 lei; a obligat reclamanta A.D.-M. la plata către pârâtul V.I.-D. a unei sulte în cuantum de 29.781 lei pentru egalizarea loturilor; a menținut în rest dispozițiile hotărârii atacate, și a obligat reclamanta la plata către pârât a sumei de 1416,77 lei, constând în ½ din timbru judiciar, taxa judiciară de timbru și onorariul de expert, achitate în apel de către pârâtul V.I.-D.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că, în faza procesuală a apelului, s-a încuviințat efectuarea în cauză a unei expertize de evaluare a celor două bunuri imobile în litigiu, respectiv a bunului imobil situat in Timișoara, […], precum și a terenului in suprafață de 694 mp. înscris în CF […] Pișchia, […].
Raportul de expertiză a fost efectuat în cauză de expert B.M., acesta stabilind că valoarea de circulație a imobilului situat în Timișoara, […] este de 62.625 lei (conform răspunsului la obiecțiuni întocmit în cauză de expertul B.M.), iar valoarea de circulație a terenului in suprafață de 694 mp., înscris în CF […] Pișchia, […], este de 20.800 lei.
Raportat la aceste valori, instanța de apel a primit critica adusă de apelantul V.I.-D. cu privire la valoarea de circulație a terenului în litigiu, stabilit de prima instanță și a reținut că valoarea de circulație a acestui teren ce intră în masa partajabilă este de 20.800 lei.
Instanța de apel văzând și principiul non reformatio in pejus, ce se aplică în cadrul căii de atac proprii, a luat act că la termenul de judecată din 28.06.2011, apelantul V.I.-D. a renunțat să-și mai susțină motivul de apel privind valoarea apartamentului situat in Timișoara, […], arătând că achiesează la valoarea stabilită de prima instanță, ca fiind valoarea de circulație a acestui imobil, respectiv suma de 82.500 lei.
împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs în termenul prevăzut de lege, reclamanta solicitând admiterea acestuia și modificarea în parte a deciziei civile atacate, în principal, în sensul respingerii apelului pârâtului, iar în subsidiar, admiterii lui în parte, cu consecința modificării sultei pe care reclamanta o datorează, respectiv de la 29.781 lei la 19.843,5 lei, cu cheltuieli de judecată.
în motivare, a arătat că, în mod eronat instanța de control judiciar a admis apelul și a schimbat în parte sentința civilă nr. 15329/4.10.2010 a Judecătoriei Timișoara, făcând o aplicare greșită a legii.
Tribunalul Timiș a luat act de „renunțarea apelantului la motivul de apel privind valoarea apartamentului”, motivând soluția prin raportare la principiul non reformatio in pejus, fără însă a analiza în mod temeinic incidența acestuia în cauză.
Prin hotărârea primei instanțe, reclamanta a fost obligată să îi plătească pârâtului o sultă în cuantum de 19.681 lei pentru egalizarea valorică a loturilor atribuite în urma partajului. în urma efectuării expertizei dispuse în apel, a rezultat că valoarea imobilului construcție este de 62.625 lei, iar valoarea imobilului teren de 20.800 lei, astfel că valoarea totală a masei partajabile a devenit 114.923 lei, iar ½ parte reprezintă 57.461,5 lei. Valoarea lotului A, având componența stabilită de Judecătoria Timișoara, atribuit reclamantei, este de 77.305 lei, iar valoarea lotului B, având componența stabilită de aceeași instanță, atribuit pârâtului, este de 37.618 lei.
Diferența de valoare între cele două loturi este de 39.687 lei în favoarea reclamantei, ceea ce înseamnă că, pentru egalizarea lor valorică, ar trebui să îi plătească pârâtului o sultă de 19.843,5 lei, cu 162,5 lei mai mult decât s-a stabilit prin sentință.
Principiul non reformatio in pejus oprește instanța de a pronunța o hotărâre prin care se creează părții în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată. Câtă vreme valorile stabilite de expert îi profită și nu îi dăunează intimatului V.I.-D., sulta stabilită inițial urmând să crească, este evident că sus-numitului nu i s-a creat o situație mai grea în calea de atac declarată și deci, principiul invocat nu este aplicabil.
Totodată, în privința bunurilor mobile se reține corect în considerentele deciziei recurate că prin răspunsul la întrebarea numărul 2 din interogatoriu intimatul a achiesat la valorile indicate prin cererea de chemare în judecată precizată, însă în mod inexplicabil în privința bunurilor imobile răspunsul a fost ignorat de instanță, deși enunțul întrebării nr. 2 din interogatoriu se referă atât la bunurile imobile, cât și la cele mobile dobândite sub durata căsătoriei. Interpretarea acestei probe în mod scindat este contrară legii.
Reclamanta s-a opus efectuării expertizei în apel (încheierea de ședință din 22 martie 2011 - fila 17 dosar apel) tocmai motivat de această recunoaștere și a susținut că apelantul se prevalează de propria culpă în calea de atac, în sensul că s-a declarat nemulțumit de soluția pronunțată de Judecătoria Timișoara cu privire la valorile bunurilor, deși în fața primei instanțe el însuși nu a propus și nu a stăruit în administrarea niciunei probe cu acest scop.
în condițiile admiterii probei cu expertiză, tribunalul a reținut întemeiat că valoarea de circulație a bunului imobil, constând în teren, s-a modificat la momentul judecării apelului, dar fără nicio motivare nu a validat concluzia similară a expertului în ceea ce privește valoarea de circulație a imobilului construcții. Procedându-se astfel, s-a încălcat principiul echității partajului, care presupune luarea în calcul a valorii fiecărui bun din momentul împărțelii, pentru ca niciunul dintre coproprietari să nu fie prejudiciat.
Este nelegal că doar pentru un bun să fie avută în vedere valoarea din momentul împărțelii și nu și pentru celălalt.
Mai mult, prin notele de ședință depuse la termenul din 14 iunie 2011 (fila 56 dosar apel), după efectuarea expertizei, intimatul a precizat: „îmi însușesc valorile celor două bunuri, care rog a fi avute în vedere la soluționarea apelului”.
Referitor la „renunțarea apelantului la motivul de apel privind valoarea apartamentului”, din însăși redactarea și structurarea motivelor de apel rezultă fără nicio posibilitate de interpretare că la punctul II (fila 4 dosar apel) este invocat un singur motiv, constând în critica adusă „soluției primei instanțe cu privire la valorile celor două bunuri imobile” și nu două motive la care s-ar fi putut renunța separat.
Pe de altă parte, tribunalul ar fi trebuit să sancționeze conduita intimatului, având în vedere că acesta și-a exercitat drepturile procedurale cu rea-credință și contrar scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege, cu încălcarea dispozițiilor art. 723 C.proc.civ.
Nu în ultimul rând, decizia se impune a fi lămurită sub aspectul modului de soluționare a chestiunii privind cheltuielile de judecată.
Legal ar fi fost ca tribunalul să procedeze la stabilirea cuantumului total al cheltuielilor de judecată în fața instanțelor de fond și apoi să le compenseze până la concurența sumei mai mici, iar nu să o oblige la plata a 1/2 parte din cheltuielile efectuate de intimat în apel și să mențină dispozițiile sentinței în partea referitoare la obligarea lui la plata către reclamanta a sumei de 3.532,12 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
De altfel, prin considerentele deciziei s-a respins motivul de apel privind cheltuielile de judecată și s-a stabilit că prima instanță l-a obligat în mod corect la plata sumei arătate mai sus.
în drept, art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (3) teza I C.proc.civ.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor invocate, în limitele trasate de art. 304 și 306 alin. (2) C.proc.civ., Curtea constată că prezentul recurs este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Recurenta a atacat decizia tribunalului sub aspectul valorii reținute pentru cele două imobile supuse partajului, arătând că s-a făcut o eronată aplicare a principiului non reformatio in pejus, respectiv cu privire la cheltuielile de judecată acordate în calea de atac. Aspectele privind bunurile mobile, valoarea acestora, loturile stabilite și atribuirea acestora nu au fost criticate, astfel că instanța de recurs va analiza decizia atacată exclusiv prin prisma criticilor aduse, respectând limitele devoluțiunii legale și principiul disponibilității părților în procesul civil.
Este adevărat că, în fața primei instanțe, cu ocazia interogatoriului luat, pârâtul a achiesat la valorile indicate de reclamantă pentru cele două imobile, fără a propune administrarea de probe cu privire la acest aspect, însă acest lucru nu poate echivala cu o renunțare la dreptul de a propune probe dacă situația avută în vedere la acel moment s-a schimbat pe parcursul procesului.
Se impune a constata că prezenta acțiune a fost promovată la data de 9.09.2009, iar, până la pronunțarea sentinței (4.10.2010), respectiv declararea apelului (2.12.2010), a trecut un interval de timp considerabil, perioadă în care piața imobiliară a avut un declin substanțial, față de criza economică, care este o realitate incontestabilă. Un efect deloc de neglijat al acestei crize economice a fost o scădere constantă și considerabilă a valorilor proprietăților imobiliare, astfel că, în cauză, se impunea reevaluarea celor două bunuri imobile, pentru ca sistarea stării de indiviziune să se facă prin raportare la valoarea de circulație a bunurilor de la data hotărârii, pentru a nu se rupe echilibrul de prestații reciproce ale părților. în consecință, Curtea constată că Tribunalul a procedat corect când a încuviințat proba cu expertiza judiciară, pentru reevaluarea bunurilor în discuție.
Cu toate acestea, odată proba administrată, ea a fost câștigată cauzei, nefiind formulate obiecțiuni de către niciuna dintre părți. Chiar apelantul, prin actul depus la fila 56 dosar tribunal, a arătat că este de acord cu valorile stabilite prin expertiză pentru cele două imobile, pentru ca, la termenul următor, să revină asupra poziției exprimate inițial și să arate că renunță la motivul de apel privind valoarea apartamentului (fila 59).
Tribunalul a făcut, însă, o greșită aplicare a prevederilor art. 6731 și următoarele, respectiv art. 296 C.proc.civ., atunci când a luat act de așa-zisa renunțare, cu motivarea că face aplicarea principiului disponibilității părților în procesul civil, respectiv non reformatio in pejus.
Se impune a constata că este corectă afirmația recurentei, în sensul că pârâtul a criticat valorile ambelor imobile printr-un singur motiv de apel, nefiind vorba de două motive distincte, astfel că, o eventuală manifestare de voință trebuia să privească motivul de apel ce viza ambele imobile, neputând fi scindată solicitarea apelantului.
Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât această manifestare de voință a fost făcută cu rea-credință, cu scopul vădit de a rupe echilibrul de prestații dintre părți, prin valorificarea abuzivă doar a concluziilor expertizei ce erau de natură a îl avantaja pecuniar.
Din expertiză, rezultă că valorile de circulație ale ambelor imobile au scăzut, astfel că se impunea recalcularea valorilor loturilor și a sultei cuvenite în raport de noua situație, ca urmare a regulii unanim acceptate de doctrina juridică și jurisprudență conform căreia sistarea stării de indiviziune se face prin raportare la valoarea de circulație a bunurilor de la data pronunțării hotărârii. A accepta ca pârâtul să aleagă, pentru un bun, o anumită dată de raportare pentru stabilirea valorii, iar pentru celălalt bun, o cu totul altă dată, ar însemna să validăm arbitrariul prin hotărârea de partaj. în perioada dintre cele două date diferite alese de pârât pentru evaluarea bunurilor în discuție a operat criza economică, cu consecința arătată, iar soluția tribunalului apare a fi inechitabilă, prin faptul că acceptă ca doar una dintre părți să suporte devalorizarea imobilelor, iar celeilalte să-i profite. Fiind vorba de un abuz procesual, Curtea îl va sancționa, în condițiile art. 723 C.proc.civ., lipsind actul apelantului de efectul scontat, ce este contrar echității și dispozițiilor legale în materie de sistare a indiviziunii.
Având în vedere aceste considerente, precum și prevederile art. 6736 C.proc.civ, Curtea constată că, la stabilirea valorilor imobilelor trebuie avute în vedere valorile cele mai apropiate, ca dată, de momentul sistării indiviziunii, pentru a asigura echilibrul părților, respectiv se vor reține valorile stabilite prin lucrarea de specialitate efectuată în apel, cu consecința recalculării valorii loturilor atribuite părților și a sultei cuvenite.
Procedând de această manieră, nu se poate reține, ca întemeiată, afirmația pârâtului că se aduce atingere art. 296 C.proc.civ., prin înrăutățirea situației sale în propria cale de atac. Această concluzie se impune în condițiile în care, așa cum am arătat, poziția procesuală a pârâtului, manifestată prin actul de la fila 59 tribunal, este o formă de abuz de drept, ce trebuie sancționată de instanța de judecată, iar, pe de altă parte, prin recalcularea valorilor loturilor și sultei, apelantului i se cuvine o anumită sumă (este adevărat, modică, dar corectă), în plus față de sulta stabilită de către prima instanță, astfel că situația sa este mai bună decât cea recunoscută prin sentința pe care a apelat-o.
Pentru toate aceste considerente, în baza dispozițiilor legale invocate, coroborate cu prevederile art. 299 și urm., art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Curtea a admis, în baza art. 312 alin. (1) - (3) C.proc.civ., ca întemeiat, prezentul recurs, a modificat în parte decizia atacată, în sensul că, admițând apelul declarat de pârâtul V.I.-D. împotriva sentinței civile nr. 153294.10.2010 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul cu același număr, a schimbat-o în parte, în sensul că a constatat că valoarea de circulație a imobilului înscris în CF […], apartament situat în Timișoara, […] este de 62.625 lei, iar valoarea totală a lotului A, atribuit reclamantei, este de 77.305 lei, obligând reclamanta la plata către pârât a unei sulte în cuantum de 19.843,5 lei, pentru egalizarea loturilor.
A menținut în rest dispozițiile deciziei atacate, cu privire la valoarea imobilului înscris în CF […] Pișchia, […], și valoarea lotului B, precum și dispozițiile sentinței.
| ← Legea nr. 10/2001. Cerere de restituire în natură. Obligaţie... | Recurs prin care se critică omisiunea instanţei de a... → |
|---|
