partaj judiciar. Jurisprudență Succesiuni, moşteniri

Judecătoria ORADEA Sentinţă civilă nr. 14145/2013 din data de 17.12.2013

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 14145/2013

Ședința publică de la 17 Decembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE ………..

Grefier ……..

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant …….. și pe pârât …. decedat, pârât ….., pârât ……. având ca obiect partaj judiciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier , după care:

Se constată faptul că fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din 05.12.2013, când părțile au pus concluzii pe fond, concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată , încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța în vederea deliberării și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 12.12.2013, dată la care a amânat pronunțarea la data de 17.12.2013, dată la care s-a pronunțat prezenta hotărâre.

INSTANȚA,

DELIBERÂND:

ISTORICUL CAUZEI

1. Prin cererea înregistrată la data de 22.11.2007 pe rolul Judecătoriei Oradea și precizată la 28.02.2008 (f. 36 vol.1), la 02.06.2008 (f. 137 vol.1) , la 09.10.2008 (f.158 vol.1), 16.02.2012 (f.50 vol.2) și la 13.12.2012 (f. 154 vol.2) reclamanta ….. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții ……. să se dispună sistarea stării de indiviziune asupra masei succesorale a defunctului …e constând în terenurile din titlul de proprietate nr. 1170/20.03.1997 prin formarea în favoarea sa și a pârâților …. a unui lot reprezentat de suprafața de 1 ha și 1509 mp din nr. topo 1621/3, cu intabularea dreptului de proprietate în CF.

În motivarea de fapt se arată că mama sa, ……, a fost fiica defunctului ….. și a avut doi frați: ….., decedați. …… din titlul de proprietate sunt copiii lui …… jr. decedat cu mult timp în urmă. La rândul său, …… este decedat, având ca moștenitori soția supraviețuitoare, …… Ioan și …….. Al doilea frate, ……, a lăsat patru copii: … și ……………... Suprafața de teren învederată s distinge de suprafețele ce revin celorlalți moștenitori , mama sa , …….., figurând singură în evidențele IAS Oradea - …, până la dizolvarea fermei. Defuncta …….. a mai avut un copil, ….., decedat, care a lăsat, la rândul său, doi copii, pârâții …...

În drept invocă art. 728, 729 Cod civil, art. 48, 657 Cod proc. civ.

În probațiune depune înscrisuri.

Cererea a fost timbrară cu taxă judiciară de 19 lei (f. 14 vol.1) și timbru judiciar de 0,3 lei.

2. Pârâtele ………… și ……… au formulat întâmpinare la 19.05.2011 (f. 2 vol.2) prin care au arătat că nu se opun cererii principale.

Prin același înscris au formulat cerere reconvențională, precizată la 11.10.2012 (f.90 vol.2), prin care au solicitat ieșirea din indiviziune prin formarea de loturi, astfel: lot 1 format din cota de 11509/17264 din nr. top 1621/3 - reclamantei …….., lot 2 format din cota de 8633/17264 din nr. top 1620/27 și cota de 17265/34530 din nr. top 1620/26 - în cote părți pe seama lui ………, lot 3 format din parcelele nr. top 671, 672 și 673 - pe seama lui ……., lot 4 format din parcela 1066 - pe seama lui ….., lot 5 format din cota parte de 7572/23185 din nr. top 1067 - pe seama lui ……. lot 6 format din parcela de 10261/20523 din nr. top 997 - pe seama lui ……, lot 7 format din cota de 3007/5190 din nr. top 1100 - în cote egale pe seama moștenitorilor, lot 8 format din nr. top 1394/1 și 309/3 - pe seama lui ….. jr.

În motivarea de fapt arată că pârâtul ………… a obținut prin titlu de proprietate terenuri care se impunea a fi restituite pe seama tuturor, dar acesta le-a înstrăinat .

Cererea reconvențională a fost timbrat cu patru taxe judiciare de timbru de 277 lei (f. 61-64 vol.2)

3. Pârâții ……..au formulat întâmpinare în ședința publică din 17.04.2008 (f. 127 vol.1) prin care arată că nu se opun la cererea principală, dar solicită admiterea doar în parte a cererii reconvenționale formulate de pârâta reclamantă reconvențională ……., în sensul de a nu i se atribui acesteia terenurile nr. topo 671, 672 și 673

Prin același înscris au formulat cerere reconvențională, precizată la 13.12.2012 (f. 138 vol.2) prin care au solicitat atribuirea în lotul lor a imobilelor nr. top 671, 672, 673, 1066, 1067, 1100 și 1101.

În motivarea de fapt arată că …. antecesorul comun, printr-o împărțeală de ascendent, le-a dat copiilor săi, ……., mai multe terenuri cu care s-au înscris în CAP, pentru care aceștia au obținut titluri de proprietate, altele decât cel dedus judecății. Întrucât ceilalți doi frați au recunoscut împărțeala de ascendent, în anul 1991 s-a sistat indiviziunea de facto, coproprietarii stabilind loturile, fără a avea pretenții unul împotriva celuilalt. De atunci reclamanții reconvenționali folosesc terenurile menționate mai sus, achitând impozitul aferent.

În drept invocă art. 728 și urm. Cod civil.

În probațiune solicită proba cu înscrisuri, testimonială,interogatoriu, expertiză.

Cererea reconvențională a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru de 331,9 lei (f. 68 vol.2) și timbru judiciar de 5 lei.

4. Pârâta ……. a formulat întâmpinare, depusă în ședința publică din 05.12.2013, prin care a arătat că nu se opune cererilor.

Prin același înscris pârâta a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat formarea în favoarea sa a unui lot pentru cota de …..5/17264 din nr. top …..3 din CF …….Alparena și înscrierea într-o CF nouă a nr. cadastral .. prin alipirea nr. topo 1621/3 și a nr. topo 1621/4, astfel cum rezultă din schița întocmită de ing. …….. în 08.10.2005.

În drept invocă art. 728 Cod civil.

Cererea reconvențională a fost timbrată cu taxă de timbru de 103 lei (f. 112, 113 vol.3).

În ședința publică din 05.12.2013 reclamanta reconvențională .. renunțat la judecata celui de al doilea capăt din cererea sa reconvențională.

5. Judecata cauzei a fost suspendată în temeiul art. 244 pct. 1 Cod proc. civ. în ședința publică din 05.03.2009 până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. 1./271/2009 (f.179 vol.1) și repusă pe rol la 03.03.2011.

În cauză au fost administrate proba cu înscrisuri, proba testimonială , cu interogatoriul părților și proba cu expertiză topografică.

ANALIZA INSTANȚEI

… (zis A ….i) a decedat la 21.05.1971.

Masa sa succesorală se compune din terenurile extravilane cuprinse în titlul de proprietate 1…./20.03.1997: cota de 8633/17265 mp din nr. topo 1…0/27 înscris în CF ……. . cota de 17265/34530 mp din nr. topo ……/26 înscris în CF … Alparea, cota de 11509/17264 mp din nr. topo …….1/3 înscris în CF ….. Alparea, suprafața de 2084 mp din nr. topo …..1 înscris în CF ….Alparea, suprafața de 32 mp din nr. topo 6……… înscris în CF 1……..Alparea, suprafața de 1.882 mp din nr. topo ….. înscris în CF ….Alparea, suprafața de 8.039 mp din nr. topo ..6 înscris în CF …….Alparea, cota de 7572/23185 mp din nr. topo …. înscris în CF …. Alparea, cota de 10.261 /20523 mp din nr. topo …. înscris în CF …, cota de 3.007/5190 mp din nr. topo 1100 înscris în CF … Alparea, cota de 5.107/16.440 mp din nr. topo ….. înscris în CF …. Oș…., suprafața de 6.273 mp din nr. topo …..1 înscris în CF 1…. A… și suprafața de 6.880 mp din nr. topo 3………./3 înscris în CF ……..

Din actele de stare civilă de la dosarul cauzei rezultă că def. ….. (zis A ……….) a avut trei copii: …. (căsătorită …), ….. (zis A …….) și ……. (zis A …..). …… (zis A ……. a decedat înaintea tatălui său, la 11.05.1946, lăsând doi copii, ….. (zis A …….. …. în actele de stare civilă).

Au vocație succesorală concretă la moștenirea tatălui …….. (zis A ……) cei doi copii supraviețuitori, … (zis A …..), în cote de 1/3 fiecare și nepoții de fiu, … (pârâtă reclamantă reconvențională în cauză) și …… (zis A …..), prin reprezentare succesorală în temeiul art. 665 alin. 2 Cod civil, care-și împart cota antecesorului lor la jumătate, fiecare culegând 1/6. …….. (zis A ……) a decedat la 21.12.1996, lăsând ca moștenitori pe soția supraviețuitoare …… și cei doi fii, …….. …….. (pârâți reclamanți reconvenționali), care culeg în indiviziune cota sa de 1/6 din masa succesorală după def. ……. (zis A …..

…….. a avut doi copii, …... Acesta din urmă a decedat la 21.11.1987 și a lăsat, la rândul său doi copii, pârâții …………. ….. a decedat la 19.12.1998, cota sa de 1/3 din masa succesorală după defunctul său tată, ..fiind culeasă în indiviziune de fiica …… și de nepoții …….. aceștia din urmă prin reprezentare succesorală.

……… (zis A …. a decedat la 06.07.1995, lăsând patru copii, care culeg fiecare părți egale din moștenirea tatălui lor după def. …. (zis A …….), respectiv 1/12: .. (pârâți- reclamanți reconvenționali în cauză) și …... Acesta din urmă a decedat la 16.07.2008, lăsând ca moștenitori pe soția supraviețuitoare ……… și pe cei doi fii, ….. (pârâți în cauză), care culeg în indiviziune cota sa de 1/12 din masa succesorală după def. …. (zis A …).

Concluzionând, masa succesorală după def. …… (zis A …….), decedat la 21.05.1971 va fi împărțită astfel: reclamanta ….. - în indiviziune 1/3, pârâta ….. - 1/6, pârâții … - în indiviziune 1/6, pârâta …. - 1/12, pârâta ……… 1/12, pârâtul ……. - 1/12 și pârâții .. - în indiviziune 1/12.

Martorii audiați în cauză (f. 92, 99-102 vol.2) au arătat că defunctul ………….(zi A ……) și-a împărțit terenul între cei trei copii ai săi încă dinainte de colectivizare. Acest partaj faptic nu echivalează însă cu o împărțeală de ascendent întrucât nu a îmbrăcat forma scrisă fie a unei donații, fie a unui testament, neregularitate sancționată cu nulitatea absolută de art. 795 cod civil de la 1864.

Pe de altă parte, atât martorii, cât și părțile au arătat că partajul defunctului ………. (zis A …. a fost respectat de descendenți cu privire la cea mai mare parte din terenuri. Prin aceste acte de executare voluntară a voinței defunctului, susținute și în fața instanței, s-au acoperit viciile de formă ale partajului de ascendent, în temeiul art.1167 alin. 3 și 1190 Cod civil de la 1864.

Prin raportul de expertiză topografică nr. 359/18.06.2013 - varianta 1, întocmit de expert ……. (f. 16-26 vol. 3) au fost identificate terenurile nelitigioase și au fost create loturi, care vor fi atribuite în natură, astfel: din nr. topo 1620/27 - lotul 1 în suprafață de 2.874 mp pentru pârâta …… și lotul 2 în suprafață de 5.759 mp - în indiviziune pârâților ……; din nr. topo 1620/26 - lotul 1 în suprafață de 2.880 mp pentru pârâta …. și lotul 2 în suprafață de 14.385 mp pentru pârâta …..; din nr. topo 1621/3 - lotul 1 în suprafață de 11.509 mp în indiviziune reclamantei ….. și pârâților … și …….; nr. topo 1066 în suprafață de 8.039 mp în indiviziune pârâților …. Ioan, ….; din nr. topo 997 - lotul 1 în suprafață de 10.261 mp pentru pârâta ….; din nr. topo 1100 mp - lotul 1 în suprafață de 3.007 mp în indiviziune pârâților …..; din nr. topo 1101 mp - lotul 1 în suprafață de 5.107 mp în indiviziune pârâților ………; nr. topo 1394/1 în suprafață de 6273 mp pentru pârâtul ……..; nr. topo 309/3 în suprafață de 6.880 mp pentru pârâtul ……

Din numărul topografic 1621/3 expertul a mai creat un lot în suprafață de 5.755 mp, corespunzător cotei de proprietate și folosinței, care va fi atribuit pârâtei reclamantei reconvenționale ……., în temeiul art. 673 ind. 9 Cod proc. civ.

Este în litigiu terenul extravilan nr. topo 671, 672 și 673 din CF 150 …… asupra cărora ridică pretenții reclamanții reconvenționali …… …. și reclamanta reconvențională ……..

Confirmarea împărțelii de ascendent lovită de nulitate pentru vicii de formă nu operează și în cazul terenurilor nr. topo 6.., 6…. și 6……, date fiind neînțelegerile dintre cele două părți, fiecare pretinzând că imobilul a fost atribuit de defunct în lotul antecesorului său. Situația faptică actuală a terenului nu este rezultatul executării voluntare de către toate părțile a voinței defunctului, existând opoziție din partea pârâtei ….. În acest sens, martorul M………. a arătat că terenul este folosit de …… care nu i-a permis și pârâtei …………. să-l lucreze, deși aceasta și-a manifestat intenția (f. 100 vol.2).

În lipsa acordului dintre cele două părți, instanța va aplica celelalte criterii prevăzute de art. 673 ind. 9 Cod proc. civ. , respectiv cel al cotei succesorale. Suprafața totală a terenurilor din masa de împărțit este de 88.545 mp; raportând această valoare la cotele succesorale de 1/6 și 1/12, pârâților ……. Gh……….. trebuie să le revină 14.575,5 mp, iar pârâtei … - 7.378,75 mp. Adunând suprafețele loturilor deja atribuite pârâților ….. ca urmare a împărțelii de ascendent, valoarea acestora este de 16.513 mp (8.039 + 3007 + 5107 mp), mai mult decât partea lor succesorală. Pe de altă parte, pârâtei …… i s-au atribuit doar două suprafețe de 2.880 mp și 2.874 mp, în total 5.754 mp, mai puțin decât partea sa legală. Ca urmare, în vederea respectării cotelor succesorale, se impune ca lotul de 3.996 mp format prin alipirea nr. topo 671, 672 și 673, să fie atribuit pârâtei …….., fără achitarea vreunei sulte, din moment ce lotul pârâților …… corespunde deja cotei lor din succesiune.

Prin cererile reconvenționale au solicitat atribuirea în lotul lor a nr. top 1067 din CF ……0 Alparea atât reclamanții reconvenționali …., Gheorghe …., cât și reclamata reconvențională …...

Pentru același raționament ca mai sus, nici cu privire la acest bun nu se poate lua act de o eventuală împărțeală de ascendent.

Conform art. 741 Cod civil, la formarea loturilor trebuie să se dea fiecărui erede, pe cât e poate aceeași cantitate de bunuri. Pe acest considerent, văzând că reclamanta …. nu a beneficiat de bunuri imobile în natură, lotul va fi atribuit acesteia, fără plata unei sulte care să întregească lotul reclamanților reconvenționali ……………

Această împărțire nu afectează nici lotul reclamanților reconvenționali …ț, nici lotul ce ar fi revenit ascendentului lor, …. (zis A …….). În speță nu s-a făcut dovada vreunei exheredări și nici a unor donații care, prin raportare la masa succesorală, să mărească cantitatea de bunuri ce intră în lotul celorlalți moștenitori. Aplicând cota de 1/3 ce revine fiecărui copil al defunctului ……… (zis A …..), lotul fiecăruia trebuie să fie de 29.515 mp. Or, lotul ascendentului … (zis A …) este mai mare, de 30.898 mp (14.385 mp ai pârâtei ……. și 16.513 mp ai pârâților .., ……..).

În temeiul art. 20 din Legea 7/1996 se va dispune intabularea în CF a drepturilor de proprietate cu titlu de partaj.

Pentru argumentele de mai sus, vor fi admise în totalitate cererea principală precizată formulată de reclamanta ….. și reconvențională formulată de pârâta reclamantă reconvențională ….. și în parte cererile reconvenționale formulate de pârâții reclamanți reconvenționali ……... și de pârâții reclamanți reconvenționali …….., conform considerentelor.

În temeiul art.276 Cod de proc. civ., cheltuielile de judecată vor fi compensate.

Calea de atac este apelul, dat fiind valoarea masei succesorale mai mare de 100.000 lei, în temeiul art. 282 ind. 1 Cod proc. Civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta …, județul Bihor în contradictoriu cu pârâții …., domiciliată în comuna … nr. 143, județul Bihor, ….., cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat …. din Oradea, str. ….., județul Bihor, ……, domiciliat în sat . …. comuna Oșorhei, județul Bihor, …, domiciliată în sat .., comuna .. județul Bihor, .., domiciliat în sat ….., județul Bihor, .. județul Bihor, ……., județul Bihor.

Admite în parte cererea reconvențională formulată de pârâții reclamanți reconvenționali .. în contradictoriu cu reclamanta pârâtă reconvențional C……..V…… și cu pârâții reconvenționali ….. …

Admite în parte cererea reconvențională formulată de pârâții reclamanți reconvenționali ….. în contradictoriu cu reclamanta pârâtă reconvențional ……. și cu pârâții reconvenționali ……..

Admite cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă reconvențională …….. în contradictoriu cu reclamanta pârâtă reconvențional ……. ……….

Constată că masa succesorală după defunctul …… (zis A ……), decedat la 21.05.1971 se compune din următoarele terenuri extravilane, cuprinse în titlul de proprietate ……../20.03.1997:

- cota de 8633/17265 mp din nr. topo 1…………./27 înscris în CF ….. …….a;

- cota de 17265/34530 mp din nr. topo ..26 înscris în CF 5..9 ….…….a;

- cota de 11509/17264 mp din nr. topo …3 înscris în CF 5……..9 …….a;

- suprafața de 2084 mp din nr. topo …..1 înscris în CF 1…….. ……..

- suprafața de 32 mp din nr. topo ….2 înscris în CF ……;

- suprafața de 1.882 mp din nr. topo ……..înscris în CF ……;

- suprafața de 8.039 mp din nr. topo 1….. înscris în CF …….;

- cota de 7572/23185 mp din nr. topo 10……..înscris în CF ……….;

- cota de 10.261 /20523 mp din nr. topo …… înscris în CF ……….;

- cota de 3.007/5190 mp din nr. topo ….. înscris în CF …..;

- cota de 5.107/16.440 mp din nr. topo … înscris în CF ….;

- suprafața de 6.273 mp din nr. topo …… înscris în CF ….;

- suprafața de 6.880 mp din nr. topo ……..3 înscris în CF ……...

Constată că masa succesorală după defunctul …………. (zis A ……) este culeasă de:

- reclamanta …. și pârâții …… cu o cotă succesorală de 1/3, în indiviziune;

- pârâta …….. cu o cotă succesorală de 1/6;

- pârâții .. cu o cotă succesorală de 1/6, în indiviziune;

- pârâții … cu o cotă succesorală de 1/12, în indiviziune;

- pârâtul …… cu o cotă succesorală de 1/12;

- pârâta …… cu o cotă succesorală de 1/12;

- pârâta ………. cu o cotă succesorală de 1/12.

Dispune ieșirea din indiviziune cu privire la terenurile extravilane de mai sus prin formarea de loturi, conform raportului de expertiză topografică nr. 359/18.06.2013 -varianta 1, întocmit de expert ……, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre (f. 16-26 vol.3), astfel:

1. din nr. topo 1…./27 - lot 1 în suprafață de 2.874 mp- pârâtei ..

- lot 2 în suprafață de 5.759 mp - în indiviziune pârâților …….

2. din nr. topo 1…/26 - lot 1 în suprafață de 2.880 mp - pârâtei ……

- lot 2 în suprafață de 14.385 mp - pârâtei ….

3. din nr. topo 1…./3 - lot 1 în suprafață de 11.509 mp - în indiviziune reclamantei …. și pârâților …

- lot 2 în suprafață de 5.755 mp - pârâtei ……

4. un lot format din nr. topo 671, 672 și 673 în suprafață totală de 3.996 mp - pârâtei ….

5. un lot format din nr. topo 1066 în suprafață de 8.039 mp - în indiviziune pârâților ………

6. din nr. topo 1067 - lot 1 în suprafață de 7.572 mp - pârâtei …….

7. din nr. topo 99…… - lot 1 în suprafață de 10.261 mp - pârâtei ..

8. din nr. topo 11..mp - lot 1 în suprafață de 3.007 mp - în indiviziune pârâților …..

9. din nr. topo 11….. mp - lot 1 în suprafață de 5.107 mp - în indiviziune pârâților …

10. un lot format din nr. topo 13…../1 în suprafață de 6273 mp - pârâtului ……

11. un lot format din nr. topo 3…../3 în suprafață de 6.880 mp - pârâtului …..

Dispune înscrierea drepturilor de proprietate ale părților în CF cu titlu de partaj.

Dispune compensarea cheltuielilor de judecată.

Cu drept de apel în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17.12.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

……………………..

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre partaj judiciar. Jurisprudență Succesiuni, moşteniri