Partajarea unui imobil în baza expertizei de evaluare efectuate în anul 2008. Nefinalizarea procesului în termen rezonabil, ca urmare a casării cu trimitere spre rejudecare.

Necesitatea efectuării unei noi expertize de evaluare, ca urmare a scăderii dramatice a preţurilor de la efectuarea primei expertize

Curtea de Apel Cluj, Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, decizia nr. 2360 din 1 octombrie 2010

Prin sentinţa civilă nr. 932/27.01.2009, pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca a fost admisă cererea formulată de reclamanţii P.G. şi P.A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca.

S-a dispus sistarea stării de indiviziune asupra apartamentului nr. 2 compus din 1 cameră, bucătărie, antreu, baie şi cămară, în suprafaţă de 35,15 mp, înscris în cartea funciară nr. 166804 Cluj-Napoca, cu nr. topo 10078/1/II şi a apartamentului nr. 6 compus din 1 magazin alimentar, spaţiu cu altă destinaţie - 6 încăperi, în suprafaţă de 123,33 mp, înscris în cartea funciară nr. 166805 Cluj-Napoca, cu nr. topo 10078/1/VI, ambele situate în mun. Cluj-Napoca, str. D. nr. 116, jud. Cluj, prin atribuirea acestora în proprietatea exclusivă a reclamanţilor.

Au fost obligaţi reclamanţii la plata către pârât a sumei de 702.000 lei, cu

titlu de sultă.

Pentru a pronunţa această sentinţă, judecătoria a reţinut că, după cum rezultă din cuprinsul cărţilor funciare nr. 166804 Cluj-Napoca şi nr. 166805 Cluj-Napoca, reclamanţii P.G. şi P.A. şi pârâtul Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Cluj -Napoca sunt coproprietari asupra apartamentului nr. 2 compus din 1 cameră, bucătărie, antreu, baie şi cămară, în suprafaţă de 35,15 mp, înscris în cartea funciară nr. 166804 Cluj-Napoca, cu nr. topo 10078/1/II, şi a apartamentului nr. 6 compus din 1 magazin alimentar, spaţiu cu altă destinaţie - 6 încăperi, în suprafaţă de 123,33 mp, înscris în cartea funciară nr. 166805 Cluj-Napoca, cu nr. topo 10078/1/VI, ambele situate în mun. Cluj-Napoca, str. D. nr. 116, jud. Cluj, reclamanţii P.G. şi P.A. având în proprietate cota de V4 din fiecare din cele două imobile, iar pârâtul Statul Român prin Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, fiind proprietar asupra cotei de / din fiecare din cele două imobile.

Faţă de prevederile art. 728 Cod civ., conform cărora „nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune”, instanţa a admis cererea formulată de reclamanţii P.G. şi P.A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca.

În cauză, a fost administrată proba cu expertiza tehnică judiciară în construcţii, la dosarul cauzei fiind depus raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul tehnic judiciar dr. ing. V.V. şi suplimentul şi răspunsul la obiecţiuni întocmite de aceeaşi persoană, prin care au fost formulate propuneri de partaj, fiind evaluate imobilele în cauză. Instanţa a constatat că la formularea propunerilor de partaj expertul a avut în vedere şi terenul pe care sunt situate imobilele, formulând propuneri de partaj cu privire la acest teren şi procedând la evaluarea şi a valorii de circulaţie a terenului, împrejurare ce nu a fost avută în vedere de către instanţa de fond întrucât obiectul cauzei îl face doar sistarea stării de indiviziune asupra celor două apartamente, iar nu şi terenul pe care sunt situate acestea. Ca urmare, instanţa a dispus doar sistarea stării de indiviziune asupra celor două apartamente, iar nu şi asupra terenului, iar la stabilirea sultelor a avut în vedere doar valoarea de circulaţie a apartamentelor, iar nu şi a terenului. De altfel, din cartea funciară colectivă nr. 121807 Cluj-Napoca reiese că terenul aferent imobilului se află în proprietatea exclusivă a pârâtului Statul Român prin Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca.

Potrivit dispoziţiilor art. 6739 C.proc.civ., „la formarea şi atribuirea loturilor, instanţa a ţinut seama, după caz, şi de acordul părţilor, mărimea cotei-părţi ce se cuvine fiecăreia ori masa bunurilor de împărţit, natura bunurilor, domiciliul şi ocupaţia părţilor, faptul ca unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărţeala, au făcut construcţii, îmbunătăţiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea”.

Instanţa a reţinut că, într-adevăr, pârâtul are drept de proprietate asupra unei cote mai mari din cele două apartamente decât reclamanţii, cota pârâtului fiind de /, iar a reclamanţilor de din acestea. Trebuie avut în vedere însă faptul că imobilul în care sunt situate cele două apartamente este format din mai multe apartamente, şi anume un număr de şase apartamente, iar celelalte patru apartamente, care nu fac obiectul prezentei cauze, se află în proprietatea exclusivă a reclamanţilor, care îşi au şi domiciliul în clădirea arătată, după cum au declarat în cererea de chemare în judecată. Instanţa a apreciat că este în interesul bunei administrări, a bunei puneri în valoare şi a conservării clădirii ca întreg, ca aceasta să se afle în întregime în proprietatea exclusivă a reclamanţilor, prin întrunirea în persoana acestora a dreptului de proprietate asupra tuturor apartamentelor din care este compusă clădirea din mun. Cluj-Napoca, str. D. nr. 116, jud. Cluj. A fost avută de asemenea în vedere atât vechimea considerabilă a imobilului, cât şi starea actuală a acestuia, astfel cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în cauză, care în opinia instanţei de fond impun efectuarea unor îmbunătăţiri pentru conservarea şi punerea în valoare a construcţiei în întregul său, care pot fi realizate cu mai mare operativitate şi uşurinţă în cazul în care toate apartamentele din construcţie, şi deci construcţia în întregul său, se află în proprietatea reclamanţilor, care sunt soţ şi soţie.

Acesta este şi motivul pentru care instanţa nu a optat pentru una din variantele de partaj prin care cele două apartamente ar fi atribuite pârâtului, sau unul dintre acestea ar fi atribuit pârâtului, iar celălalt reclamanţilor. Totodată, partajarea apartamentului nr. 6 în natură prin formarea a două apartamente, nr. 6A şi nr. 6B, nu apare ca fiind o soluţie judicioasă, atât pentru argumentele arătate, cât şi pentru că nu ar fi în măsură să atragă o mai bună punere în valoare a spaţiului ce în prezent formează apartamentul nr. 6, iar unul dintre apartamentele nou formate impunând în acelaşi timp efectuarea unor cheltuieli suplimentare pentru a putea fi pus în valoare, întrucât nu ar avea instalaţii funcţionale, după cum se arată şi în raportul de expertiză.

Ca urmare, în baza art. 728 Cod civ., instanţa a dispus sistarea stării de indiviziune asupra apartamentului nr. 2 compus din 1 cameră, bucătărie, antreu, baie şi cămară, în suprafaţă de 35,15 mp, înscris în cartea funciară nr. 166804 Cluj-Napoca, cu nr. topo 10078/1/II, şi a apartamentului nr. 6 compus din 1 magazin alimentar, spaţiu cu altă destinaţie - 6 încăperi, în suprafaţă de 123,33 mp, înscris în cartea funciară nr. 166805 Cluj-Napoca, cu nr. topo 10078/1/VI, ambele situate în mun. Cluj-Napoca, str. D. nr. 116, jud. Cluj, prin atribuirea acestora în proprietatea exclusivă a reclamanţilor şi a obligat reclamanţii la plata către pârât a sumei de 702.000 lei, cu titlu de sultă, având în vedere cele arătate de către expert privind prima variantă de partaj, astfel cum reiese din suplimentul la raportul de expertiză, şi evaluarea imobilului stabilită de expert, fără a avea în vedere, pentru considerentele mai sus arătate, valoarea terenului.

Instanţa a apreciat că evaluarea celor două apartamente ce fac obiectul cauzei a fost făcută în mod corect de către expert, în acest sens având în vedere atât detalierea modului de calcul şi explicarea metodelor şi a criteriilor folosite de către expert în cuprinsul raportului de expertiză, cât şi răspunsul expertului la obiecţiunile reclamanţilor privind acest aspect, care faţă de motivarea dată de către expert, apare ca fiind just.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termen legal, pe de o parte reclamanţii P.G. şi PA., iar ^pe de altă ^parte, pârâtul Statul Român ^prin Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, reclamanţii contestând cuantumul sultei stabilite în sarcina lor,

în condiţiile actualei situaţii a pieţei imobiliare, iar pârâtul solicitând schimbarea modalităţii de partajare, prin formarea de loturi în natură şi atribuirea acestora către părţi.

Tribunalul Cluj, prin decizia civilă nr. 307/A/19.05.2009, a admis excepţia nelegalei timbrări a apelului declarat de reclamanţii P.G. şi P.A.; a anulat ca netimbrat apelul acestora; a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca împotriva sentinţei civile nr. 932/2009 a Judecătoriei Cluj-Napoca, ce a fost schimbată, în sensul admiterii acţiunii conform variantei III din suplimentul la raportul de expertiză efectuat de către expert V.V., dispunându-se sistarea de indiviziune asupra apartamentelor nr. 2 şi 6 din imobilul situat în municipiul Cluj-Napoca, strada D. nr. 116, judeţul Cluj, în sensul atribuirii apartamentului nr. 2, în favoarea reclamanţilor, iar apartamentul nr.6, în favoarea pârâtului, pârâtul fiind obligat la plata în favoarea reclamanţilor a unei sulte în valoare de 48.000 lei, pentru egalizarea loturilor.

În considerentele acestei decizii, tribunalul a reţinut, cu privire la apelul declarat de către reclamanţi, că, potrivit art. 20 alin. 1 din Legea 145/1997, reclamanţii -apelanţi datorează pentru apel o taxă de timbru în valoare de 17,5 lei.

În mod expres, la termenul de judecată din data de 05.05.2009, s-a pus în vedere reprezentantului reclamanţilor, mandatar avocat, împuternicit pentru toate actele şi fazele apelului, să depună pentru termenul următor o diferenţă de taxă de timbru în valoare de 8,5 lei.

La termenul de judecată din data de 19.05.2009, instanţa de apel a constatat ă reclamanţii sau reprezentantul acestora nu a depus la dosar taxa de timbru datorată, astfel încât, în conformitate cu dispoziţiile art. 20 alin. 3 din Legea 146/1997, tribunalul a invocat şi a admis excepţia nelegalei timbrări a apelului, cu consecinţa anulării apelului în baza excepţiei.

Cu privire la apelul declarat de către pârât, tribunalul a apreciat că acesta este întemeiat, luând în considerare dispoziţiile art. 673 ind. 5, art. 673 ind. 9 C. proc. civ. , în materia împărţirii judiciare.

Astfel, atunci când este posibilă împărţirea în natură a bunului aflat în coproprietate, este preferabilă această variantă.

În speţă, obiect al coproprietăţii îl constituie două apartamente, apartamentul nr. 2 şi apartamentul nr. 6 din imobilul situat în Cluj-Napoca, str. D. nr. 116.

Unul dintre apartamente, apartamentul nr. 2 constituie domiciliul reclamanţilor iar apartamentul nr. 6 este un spaţiu cu altă destinaţie, care a fost administrat de către pârât şi în prezent este închiriat unei terţe persoane.

Astfel, tribunalul a constatat că obiectul coproprietăţii este comod partajabil în natură, prin urmare este posibilă atribuirea în natură pentru fiecare parte a unui apartament.

Conform folosinţei, tribunalul a apreciat că se impune atribuirea apartamentului nr. 2 către reclamanţi, apartamentul constituind, de altfel, domiciliul reclamanţilor iar apartamentul nr. 6 s-a atribuit pârâtului, având în vedere că acest apartament constituie un spaţiu cu altă destinaţie şi în plus, pârâtul l-a închiriat unei terţe persoane.

Pentru egalizarea loturilor, tribunalul a apreciat că se impune obligarea pârâtului la plata în favoarea reclamanţilor a unei sulte în valoarea de 48.000 lei, conform variantei III din suplimentul raportului de expertiză efectuat de către expert V.V..

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, reclamanţii, solicitând casarea acestuia şi trimiterea apelurilor spre rejudecare aceluiaşi tribunal.

În motivarea recursului lor, reclamanţii învederează că instanţa de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii în art. 105 alin. 2 Cod proc.civ., producând reclamanţilor o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin

anularea hotărârii, respingând cererea de amânare pentru lipsă de apărare, temeinic motivată de reprezentantul reclamanţilor apelanţi şi nepunând în discuţia părţilor excepţia nelegalei timbrări a apelului, încălcând astfel principiul contradictorialităţii, acordând ceea ce nu s-a cerut în faţa primei instanţe, pârâtul doar în faza apelului solicitând partajul în natură, prin atribuirea unei porţiuni din imobil.

Curtea de Apel Cluj, prin decizia civilă nr. 2263/R/29.10.2009, a admis recursul reclamanţilor, a casat în întregime decizia recurată, dispunând trimiterea apelurilor spre rejudecare aceluiaşi tribunal.

La pronunţarea acestei decizii, Curtea a avut în vedere faptul că^raportat la art. 304 pct. 9 şi art. 306 alin. 2 C.proc.civ., recursul reclamanţilor este fondat, întrucât, aşa cum rezultă din chiar considerentele deciziei obiect al recursului, împrejurare susţinută şi de cuprinsul dosarului de apel, tribunalul, la termenul de judecată din 5 mai 2009, când au lipsit apelanţii, a pus în vedere reprezentatului acestora obligaţia de achitare a diferenţei de taxă judiciară de timbru de 8,5 lei şi a timbrului judiciar de 0,3 lei, fără ca reclamanţii apelanţi să fie citaţi cu această menţiune şi fără a fi indicată expres sancţiunea în cazul neexecutării acestei obligaţii, încălcând astfel obligaţia de a pune în vedere părţilor obligaţiile ce le revin, prevăzută imperativ prin disp. art. 129 alin. 2 C. pr. civ., cu alte cuvinte neexercitându-şi rolul activ, în condiţiile în care art. 20 alin. 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru prevede că obligaţia de achitare a taxei judiciare de timbru trebuie pusă în vederea părţii personal.

Câtă vreme anularea cererii (apelului) ca netimbrat atrage nulitatea necondiţionată a hotărârii, apelul nefiind soluţionat pe fond şi partea fiind privată de un grad de jurisdicţie, în temeiul art. 312 alin. 1-3 raportat. la art. 304 pct. 9 Cod proc. civ., Curtea va casa decizia recurată şi va trimite ambele apeluri spre rejudecare pe fond aceluiaşi tribunal, impunându-se soluţionarea lor împreună.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalul Cluj fiind soluţionată prin decizia civilă nr. 293/A/18.05.2010, în sensul respingerii ca nefondate a ambelor apeluri.

În considerentele acestei decizii, cu privire la soluţia asupra recursului pârâtului, s-a reţinut faptul că criteriile enumerate în art. 6739 C.proc.civ., au caracter exemplificativ, instanţa putând să ţină seama, la formarea şi atribuirea loturilor la partaj, şi de alte criterii de ordin familial, social, material sau moral, în funcţie de specificul fiecărei cauze, precum şi de dispoziţiile art. 741 C.civ.

În conformitate cu raportul de expertiză tehnică efectuat în faţa primei instanţe, Tribunalul a reţinut că partajarea apartamentului nr. 6 în natură, prin formarea a două apartamente, nr. 6A şi nr. 6B, nu apare ca fiind o soluţie judicioasă, întrucât unul dintre apartamentele nou formate ar necesita efectuarea unor cheltuieli suplimentare pentru a putea fi pus în valoare, întrucât nu avea instalaţii funcţionale. S-a mai reţinut, de asemenea, că este în interesul bunei administrări, a bunei puneri în valoare şi a conservării clădirii ca întreg, ca aceasta să se afle în întregime în proprietatea exclusivă a reclamanţilor.

În ceea ce priveşte recursul reclamanţilor, s-a reţinut faptul că suplimentul la expertiza tehnică, ordonat în faţa primei instanţe, concluzionează în sensul că reevaluarea terenului şi a apartamentelor s-a realizat în preţuri valabile în luna octombrie 2008, şi a fost elaborată în conformitate cu standardele europene de evaluare, în mod corect instanţa fondului apreciind că această evaluare a fost judicios făcută.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, reclamanţii P.G. şi PA., solicitând, în principal, modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii apelului reclamanţilor, prin diminuarea sultei la suma de 319.800 RON, iar în subsidiar, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., făcându-se în prealabil o expunere a istoricului litigiului şi concluzionându-se în sensul că hotărârea instanţei de apel este nelegală, întrucât, în rejudecarea apelurilor s-a raportat doar la expertiza judiciară întocmită în faţa instanţei de fond, în luna octombrie 2008, omiţând cu desăvârşire să facă referire la expertiza tehnică extrajudiciară întocmită de expert F.V., depusă la dosarul de apel de rejudecare.

Instanţa de apel a ignorat, pe de o parte, faptul că în perioada 2008-2010 a existat o evidentă scădere a valorii de circulaţie a imobilelor, iar pe de altă parte, faptul că valoarea imobilului se impune a fi diminuată prin uzura fizică sau morală, imobilul aflându-se într-o stare avansată de degradare, suferită pe parcursul timpului.

Este cunoscut faptul că în cadrul partajului trebuie luată în considerare valoarea de circulaţie a imobilului din momentul partajului, pentru ca astfel să se asigure deplina egalitate a copartajanţilor, precum şi un just echilibru al acestuia.

Reprezentanta pârâtului intimat, prezent personal în instanţă la termenul de judecată din 01.10.2010, a învederat instanţei faptul că nu se opune admiterii recursului, în ceea ce priveşte casarea hotărârii recurate şi trimiterii cauzei spre rejudecare, pentru a se face o nouă expertiză de evaluare a imobilului, dar se opune diminuării sultei la care au fost obligaţi reclamanţii, direct de către instanţa de recurs.

Recursul este fondat.

Este de notorietate faptul că în cazul efectuării unui partaj, pentru a se asigura justeţea acestuia şi egalitatea în drepturi a tuturor copartajanţilor, se impune a fi luată în considerare valoarea imobilului partajabil de la momentul efectuării efective a partajului.

În speţă, instanţa de apel, la pronunţarea soluţiei sale, s-a raportat la expertiza tehnică judiciară întocmită în faţa instanţei de fond de către expert V.V., omiţând să observe faptul că această expertiză a fost efectuată în luna octombrie 2008, dată de la care, pe fondul crizei economice mondiale, piaţa imobiliară a înregistrat un real regres, preţurile de tranzacţionare pentru imobile scăzând considerabil în perioada 2008-2010.

În faţa instanţei de apel de rejudecare reclamanţii apelanţi au depus la dosarul cauzei o expertiză tehnică extrajudiciară întocmită de expert F.V., având ca obiectiv stabilirea stării tehnice a imobilului litigios, situat în Cluj-Napoca, str. D. nr. 116, judeţul Cluj, precum şi stabilirea stării tehnice a instalaţiilor aferente apartamentului nr. 6 situat la demisol, expertiză întocmită în luna februarie 2010.

Prin aceeaşi expertiză, completată ulterior, s-a făcut şi evaluarea imobilului la nivelul lunii februarie 2010, rezultând valoarea totală a imobilului, ca fiind în sumă de 426.400 lei, din care valoarea apartamentului nr. 2 în sumă de 115.900 lei, iar valoarea apartamentului nr. 6 în sumă de 310.500 lei.

Prin această expertiză au fost avute în vedere, la evaluarea imobilului litigios, nu numai locul amplasării imobilului, dar şi starea avansată de degradare şi uzură înregistrată de-a lungul timpului, din cauza lipsei de întreţinere şi a condiţiilor naturale obiective, precum şi starea tehnică a instalaţiilor şi a întregii construcţii în ansamblul său.

Într-adevăr, aşa cum corect au arătat reclamanţii recurenţi prin recursul pe care l-au formulat, corespunzător cotei de proprietate de / părţi din imobil, aparţinând Statului Român, reclamanţii ar fi trebuit obligaţi la plata unei sulte în favoarea pârâtului în sumă de 319.800 lei (CF -urile depuse la dosar atestând faptul că reclamanţii au o cotă de V4, iar pârâtul o cotă de /), însă Curtea constată că nu se poate da curs favorabil solicitării recurenţilor, de stabilire a acestei sultei direct de către instanţa de recurs, motivat pe următoarele considerente:

În conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. 5 C.proc.civ., art. 295 alin. 2 C.proc.civ., coroborat cu art. 167 C.proc.civ. şi art. 201 şi urm. C.proc.civ., instanţa nu se poate pronunţa asupra unei probe decât după ce aceasta a fost încuviinţată de către instanţă,

această aparentă formalitate a încuviinţării unei probe fiind menită să-i confere acelei probe forţă juridică probantă în respectivul litigiu.

Simpla depunere la dosarul cauzei a unei potenţiale probe, de către una dintre părţi, neurmată de încuviinţarea acestei probe de către instanţă, printr-o încheiere de şedinţă interlocutorie, nu-i conferă acesteia forţa juridică probantă absolut necesară pentru a putea fi luată în considerare la pronunţarea soluţiei în respectivul litigiu.

Se constată de către Curte că instanţa de apel de rejudecare şi-a întemeiat soluţia pe expertiza întocmită de expert V.V. în faţa primei instanţe, omiţând cu desăvârşire să facă orice fel de referire la expertiza extrajudiciară a lui F.V. în considerentele deciziei recurate, şi aceasta pentru simplul motiv că instanţa de apel de rejudecare nu a încuviinţat, ca probă la dosarul cauzei, expertiza extrajudiciară întocmită de F.V..

Raportul iniţial de expertiză extrajudiciară întocmit de F.V. a fost depus la dosarul de apel, de către reprezentantul reclamanţilor apelanţi, la termenul de judecată din 16.02.2010 (f. 47 dosar apel), când, instanţa a dispus comunicarea acestuia cu pârâtul însă, prin dispozitivul încheierii de şedinţă nu a dispus şi încuviinţarea acesteia.

La următorul termen de judecată fixat, 30.03.2010, s-a constatat doar că expertul F.V. nu a precizat care este valoarea unui mp. de teren, apreciindu-se necesar a se efectua o adresă în acest sens către expert, raportul de evaluare extrajudiciară fiind depus la dosar la data de 22.04.2010, pentru termenul din 27.04.2010.

Însă, nici la acest termen de judecată, Tribunalul nu s-a pronunţat asupra încuviinţării acestei expertize ca probă în dosar, încuviinţare care nu a fost făcută nici ulterior, la termenul de judecată din 11.05.2010.

Pe cale de consecinţă, Curtea constată că această expertiză extrajudiciară întocmită de expert F.V. nu poate fi avută în vedere de către instanţă la pronunţarea unei soluţii în sensul diminuării sultei datorate de către reclamanţi, întrucât, ea nu are natura juridică a unei probe, cu forţa juridică probantă aferentă, pentru simplul motiv că nu a fost încuviinţată de către instanţa de apel.

Drept urmare, Curtea constată că deşi susţinerea recurenţilor, în sensul că instanţa de apel nu a luat în considerare această expertiză, este reală, totuşi, demersul instanţei de apel în această privinţă este legal, câtă vreme instanţa de apel nu a încuviinţat ca probă această expertiză.

Aşa fiind, Curtea urmează să înlăture ca nefondat acest motiv de recurs.

În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la necesitatea efectuării partajului prin raportare la valoarea actuală a imobilului, Curtea constată că acesta este pe deplin fondat, având în vedere că, pe de o parte, pentru justeţea partajului se impune a fi luată în considerare valoarea imobilului partajabil de la data dispunerii partajului, iar pe de altă parte, având în vedere că piaţa imobiliară a înregistrat un curs descendent din 2008 până în prezent, preţurile imobilelor scăzând substanţial şi considerabil, pe fondul crizei economice mondiale.

În consecinţă, expertiza întocmită în faţa primei instanţe de expert V.V., în luna octombrie 2008, nu mai poate fi luată în considerare, dată fiind scăderea dramatică a preţurilor de atunci şi până în prezent, în timp ce expertiza extrajudiciară întocmită de F.V. nu poate fi avută în vedere dat fiind că nu a fost încuviinţată ca probă în prezentul dosar.

Este evident că partajul în prezenta cauză nu poate fi dispus în absenţa unei expertize de specialitate, întocmită în conformitate cu prevederile art. 6736 C.proc.civ., care să ţină seama de starea tehnică a construcţiei, de starea tehnică şi funcţională a instalaţiilor, de gradul de uzură fizică şi morală a construcţiei, etc., şi care să stabilească valoarea imobilului în raport de preţurile actuale practicate pe piaţa imobiliară, precum şi în raport de reala valoare actuală a construcţiei.

Întrucât în recurs nu poate fi administrată proba cu expertiza, iar aceasta este absolut necesară pentru justa soluţionare a cauzei, şi având în vedere poziţia ambelor părţi,

care au arătat că sunt de acord cu trimiterea cauzei spre rejudecare pentru efectuarea unei noi expertize, în temeiul art. 312 alin. 5 C.proc.civ., se va admite recursul, se va casa în întregime decizia recurată, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare la acelaşi Tribunal, impunându-se rejudecarea ambelor apeluri, dat fiind că acestea vizează atât modalitatea de partaj, cât şi evaluarea imobilului.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Partajarea unui imobil în baza expertizei de evaluare efectuate în anul 2008. Nefinalizarea procesului în termen rezonabil, ca urmare a casării cu trimitere spre rejudecare.