Acţiune în simulaţie, soluţionată pe fond de prima instanţă. Casarea sentinţei cu trimitere spre rejudecare, pe motiv că obiectul acţiunii este constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare. Nelegalitate
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, decizia nr. 2732 din 14 octombrie 2010
Prin sentinţa civilă nr. 3166 din 18.03.2008 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de către reclamantul C.H.L. împotriva pârâţilor D.G.A., E.A., E.P.I. şi în consecinţă, s-a constatat că actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1835 din 11.06.2003, încheiat între pârâţii E.P.I. şi Adriana, pe de o parte, în calitate de vânzători, şi pârâta D.G.A., pe de altă parte în calitate de cumpărătoare, este un act simulat, în realitate contractul de vânzare cumpărare fiind încheiat între vânzătorii E.P.I. şi A., pe de o parte, şi cumpărătorii D.G.A. şi C.H.L., pe de altă parte.
Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus rectificarea CF nr. 157066 Cluj în sensul înscrierii dreptului de proprietate asupra imobilului cu nr. topo 1853/2 în favoarea pârâtei
D.G.A. şi a reclamantului, ca bun comun, această pârâtă fiind obligată să plătească reclamantului suma de 2900 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă judecătoria a reţinut din probele administrate în cauză că părţile în calitate de concubini au înţeles să achiziţioneze un imobil în România, în condiţiile în care reclamantul locuieşte şi este căsătorit în Germania, pentru a avea unde să locuiască pârâta împreună cu minora lor şi reclamantul când vine în România.
Raportat la faptul că cei doi concubini au participat împreună la negocierea contractului cu vânzătorii, aceştia fiind convinşi până la momentul încheierii actului notarial că sunt soţi şi având în vedere faptul că pârâta a recunoscut prin întâmpinare că reclamantul a achitat integral preţul imobilului susţinând că preţul a fost donat pârâtei şi că imobilul a fost achiziţionat pentru a asigura un nivel de trai decent minorei, prima instanţă a considerat că sunt întrunite condiţiile simulaţiei conform art. 1175 Cod Civil, existând un acord secret între vânzătorii E., pe de o parte, şi reclamant şi pârâta, pe de altă parte în calitate de cumpărător, vânzătorii înţelegând să transmită cumpărătorilor concubini dreptul de proprietare asupra imobilului. Această înţelegere secretă cunoscută doar de părţile contractate a precedat încheierea actului aparent care este contractul de vânzare-cumpărare în discuţie în care cumpărătoare este doar pârâta.
Instanţa a mai reţinut că împrejurarea care a determinat părţile să simuleze a fost faptul că reclamantul era căsătorit în Germania şi avea un copil din căsătorie, iar minora era din afara căsătoriei înţelegând astfel să o înzestreze.
Instanţa de fond a considerat că, simulaţia a fost dovedită raportat la faptul că cei doi concubini au fost într-o imposibilitate morală de pre-constituire a unui înscris.
Prin decizia civilă nr. 647 din 19.11.2008 a Tribunalului Cluj, a fost admis apelul declarat de pârâta D.G.A. şi în parte cel formulat de reclamantul C.H.L. împotriva sentinţei civile nr.3166 din 18.03.2008 a Judecătoriei Cluj-Napoca, ce a fost desfiinţată în întregime şi cauza trimisă spre rejudecare acelaşi instanţe.
Pentru a pronunţa această decizie, tribunalul a constatat că acţiunea cu care a fost investită judecătoria de către reclamant are patru capete de cerere, şi anume: constatarea nulităţii absolute a actului de vânzare cumpărare încheiat în 11.06.2003, pe considerentul că este un act simulat, rectificarea cărţii funciare nr. 51597 Cluj prin radierea dreptului de proprietate al pârâtei, obligarea pârâţilor E. să recunoască în favoarea reclamantului dreptul de proprietate asupra imobilului şi intabularea dreptului de proprietate în CF a reclamantului cu titlu de cumpărare.
Instanţa de apel a considerat că prima instanţă a fost investită cu un petit de constatare a nulităţii absolute a actului de vânzare cumpărare pe considerentul că acesta este un act simulat, actul secret constituindu-l o donaţie prin care au fost daţi banii pentru cumpărarea imobilului pârâtei Dan, de rectificare a cărţii funciare nr. 51597 Cluj prin radierea pârâtei din foaia B de proprietate şi de obligare a pârâţilor E. să recunoască dreptul de proprietate asupra imobilului dobândit prin cumpărare în favoarea reclamantului, în condiţiile in care a aşa cum se arată în precizarea de acţiune menţionată anterior, pârâta nu va recunoaşte că banii cu care s-a plătit casa sunt ai reclamantului, daţi cu titlu de donaţie acesteia, s-a pronunţat asupra altor petite.
Reclamantul nu a înţeles să formuleze un petit de constatarea al simulaţiei actului de vânzare cumpărare, ci a investit instanţa cu soluţionarea unui petit de constatare a nulităţii acestui act, pornind de la faptul că este simulat şi având în vedere cauza falsă şi ilicită.
Cu alte cuvinte, cauza nulităţii o constituie operaţiunea de simulare.
Nu se poate face confuzie între acţiunea în constatarea simulaţiei, operaţiune perfect valabilă potrivit art. 1175 cod civil şi acţiunea în constatarea nulităţii actului aparent.
Prin admiterea unei acţiuni în simulaţie se înlătură efectele contractului aparent, singurul contract care rămâne eficient este cel secret, cu precizarea că acesta nu va putea să producă efecte decât cu condiţia ca el însuşi să fie valabil încheiat.
Cu toate acestea, reclamantul a înţeles să se folosească de operaţiunea de simulaţie doar ca şi cauză a nulităţii şi nu ca şi petit separat sau obiect al acţiunii.
Prin decizia civilă nr. 1095/R/30.04.2009 a Curţii de Apel Cluj a fost admis în parte recursul declarat de reclamantul C.H.I. împotriva decizia civilă nr. 647/19.11.2008 a Tribunalului Cluj, care a fost casată iar cauza trimisă spre rejudecare aceluiaşi tribunal.
Pentru a pronunţa această decizie, curtea a reţinut că problema de drept constă în a stabili obiectul acţiunii, respectiv dacă este vorba de constatarea nulităţii absolute sau de constatarea simulaţiei.
În realitate, reclamantul a solicitat constatarea simulaţiei, invocând nişte împrejurări de fapt datorită cărora actul aparent nu corespunde realităţii, rămânând în sarcina instanţei să stabilească, conform art. 129 alin. 4 Cod proc.civ., dacă există vreo simulaţie, dacă aceasta, faţă de cele susţinute de reclamant, îmbracă forma interpunerii de persoane sau a deghizării totale ori orice altă formă, precum şi dacă ea este valabilă sau nu.
Prima instanţă s-a pronunţat asupra acestei cereri, stabilind că a existat o simulaţie prin interpunere de persoane, întrucât, în realitate, cumpărători ar fi fost atât reclamantul, cât şi pârâta, admiţând, astfel, în parte acţiunea, apreciind că simulaţia este una valabilă, întrucât părţile nu au urmărit fraudarea legii, respectiv a unor dispoziţii legale imperative, ci doar ascunderea împrejurării că sunt concubini şi doresc să acţioneze imobilul pentru copilul născut din relaţia lor, pentru ca acesta să nu vină în concurs cu cel născut din căsătorie.
Câtă vreme prima instanţă s-a pronunţat asupra a ceea ce i s-a cerut pe fond, instanţa de apel era ţinută să soluţioneze cele două apeluri pe fond, în temeiul art. 296 Cod proc.civ.
Prin decizia civilă nr. 242/22.04.2010 a Tribunalului Cluj a fost respins apelul declarat de către reclamantul C.H.L. împotriva sentinţei civile nr. 3166 din 18.03.2008 a Judecătoriei Cluj-Napoca, a fost admis apelul declarat de pârâta D.G.A. în contra Sentinţei civile nr. 3166 din 18.03.2008 a Judecătoriei Cluj-Napoca, care a fost schimbată în sensul că a fost respinsă acţiunea promovată de către reclamant.
Pentru a pronunţa această decizie, tribunalul a reţinut în ce priveşte apelul declarat de către reclamant, următoarele:
Reclamantul a solicitat la fondul cauzei, constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâta D.G.A. şi pârâţii E.P.I. şi soţia Elges Cristina, rectificarea de CF în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei
D.G.A. şi obligarea pârâţilor Elgtes să recunoască reclamantului dreptul de proprietate asupra imobilului care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare.
Aceste capete de cerere au fost susţinute şi în apel, aşa cum rezultă din apelul declarat şi din concluziile scrise depuse în această fază procesuală.
În motivarea nulităţii, reclamantul a invocat împrejurarea că este simulat contractul autentic de vânzare-cumpărare.
Prin precizarea de acţiune depusă la fond, reclamantul a înţeles să precizeze cauza de nulitate în sensul că vânzarea-cumpărarea se bazează pe o cauză falsă sau nelicită. A mai arătat reclamantul în această ordine de idei că la data vânzării-cumpărării, reclamantul şi pârâta D.G. erau în relaţii de concubinaj, aveau o fetiţă şi reclamantul a dorit să procure o locuinţă pentru fetiţă, donând în acest sens o sumă de bani destinată procurării locuinţei, pârâtei D.G..
Imobilul a ajuns însă să fie intabulat în CF în favoarea pârâtei D.G..
Având în vedere dispoziţiile instanţei de recurs din decizia de casare, tribunalul a avut în vedere atât simulaţia, cât şi nulitatea reţinute a fi invocate de către reclamant.
Pe de o parte, tribunalul a reţinut că este inadmisibilă solicitarea de a constata nulitatea contractului de vânzare-cumpărare pentru că acesta este simulat.
Simulaţia nu este o cauză de nulitate a unui contract.
Simulaţia presupune încheierea a două acte juridice, din care unul aparent şi unul secret, din care, pe calea acţiunii în simulaţie, una dintre părţi cere instanţei să constate existenţa şi conţinutul actului secret, cu scopul de a înlătura actul aparent.
Prin acţiunea în declararea simulaţiei nu se urmăreşte desfiinţarea actului secret sau nulitatea simulaţiei. Simulaţia este valabilă, sancţiunea ei fiind inopozabilitatea faţă de terţi a actului secret.
Acţiunea în simulaţie poate fi dublată şi de o acţiune în nulitate în privinţa actului secret deoarece actul public nu produce efecte între părţi, atunci când s-au încălcat dispoziţiile imperative ale legii sau ordinea publică şi bunele moravuri.
În fapt însă, în prezenta cauză, reclamantul a încercat să anuleze contractul de vânzare-cumpărare, ceea ce nu poate fi admis în cauză datorită regimului specific simulaţiei.
Corect ar fi fost ca reclamantul să ceară doar constatarea simulaţiei, respectiv constatarea existenţei a două contracte, din care contractul aparent este contractul de vânzare-cumpărare, iar contractul secret este donaţia în favoarea minorei a sumei destinate cumpărării locuinţei, acest din urmă contract putând fi dovedit prin orice mijloace de probă, părţile fiind în imposibilitate morală de pre-constituire a unui înscris. În acest caz, simulaţia s-ar fi realizat prin deghizarea naturii juridice a actului şi interpunerea de persoane, nefiind cazul de constatare a nulităţii.
În concluzie, solicitarea reclamantului de constatare a nulităţii contractului de vânzare-cumpărare „pentru că acesta este simulat” nu a putut fi admisă de către instanţă.
Pe de altă parte, tribunalul a reţinut că reclamantul a precizat şi cauza de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare, respectiv cauza falsă sau nelicită.
Lăsând deoparte simulaţia şi analizând contractul de vânzare-cumpărare prin prisma motivului de nulitate invocate, tribunalul a reţinut că nulitatea nu poate fi constatată.
Cauza falsă pleacă de la o premisă falsă asupra operaţiunii juridice, la încheierea ei, ceea ce nu este cazul în speţă.
Poate fi adevărat că există o cauză nelicită, însă şi aceasta doar din perspectiva reclamantului.
Practic, reclamantul a avut în România o familie paralelă celei din Germania, iar intenţia lui de cumpărare a unei locuinţe pentru familia din România era de a separa complet problemele financiare ale celor două familii.
Este lăudabilă intenţia reclamantului de a asigura o locuinţă copilului său minor din România însă, din perspectiva ordinii publice şi a bunelor moravuri, conduita reclamantului apare ca fiind nelicită.
Cum nimeni nu îşi poate invoca propria culpă în susţinerea poziţiei sale, rezultă că reclamantul nu se poate prevala de cauza ilicită pentru constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare, astfel că tribunalul a respins apelul acestuia.
Cu privire la apelul declarat de către pârâtă, tribunalul l-a apreciat pe acesta ca fiind întemeiat, motivele expuse în cazul analizării apelului reclamantului cu privire la exercitarea acţiunii în simulaţie şi a acţiunii în nulitate fiind pe deplin valabile şi în cazul acestui apel.
A arătat pârâta că prima instanţă a dat altceva decât s-a cerut, pronunţându-se pe simulaţie deşi simulaţia a fost invocată doar ca motiv de nulitate.
În urma constatărilor din decizia de casare, tribunalul a reţinut că atâta timp cât simulaţia a fost invocată, în mod legal prima instanţă a avut-o în vedere şi pe aceasta, însă soluţia respingerii acţiunii solicitată de către pârâtă se impune ca urmare a faptului că simulaţia a fost în mod greşit invocată iar nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nu poate fi admisă pentru motivele invocate de către reclamant, astfel că tribunalul a admis apelul pârâtei şi a schimbat sentinţa în sensul respingerii acţiunii.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termenul legal reclamantul, solicitând modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului şi în consecinţă, schimbarea în parte a sentinţei.
În motivarea recursului întemeiat pe disp. art. 304 pct. 7 şi 9 Cod proc.civ., recurentul a arătat următoarele:
Decizia pronunţată conţine motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Astfel, în faţa instanţei de fond reclamantul a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 11 iunie 2003 între pârâţi, să se dispună rectificarea CF 157066 Cluj şi obligarea pârâţilor E. să-i recunoască dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu. Faţă de aceste cereri şi precizările făcute ulterior, instanţa de judecată a acordat ceea ce nu s-a cerut, reţinând că a solicitat să se constate că alături de pârâta D.G.A. ar fi cumpărat imobilul în litigiu.
Acţiunea promovată este una clasică de stabilire a simulaţiei, iar cererea reclamantului a fost aceea de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare prin efectul intervenirii simulaţiei. Instanţa de apel reţine în mod greşit că „este inadmisibilă solicitarea de a se constata nulitatea contractului de vânzare-cumpărare pentru că acesta este simulat”, deoarece prin constatarea intervenirii simulaţiei se urmăreşte desfiinţarea actului public, care nu reflectă adevărata voinţă a părţilor încorporată în actul secret. Doar prin invocarea şi dovedirea simulaţiei se poate desfiinţa, cu efect retroactiv contractul de vânzare-cumpărare încheiat între pârâţi.
Condiţiile avute în vedere de practica instanţelor de judecată au fost nu numai îndeplinite, dar şi recunoscute de pârâta D.G.A., care a afirmat în mai multe rânduri că reclamantul i-a pus la dispoziţie mai multe sume de bani pentru a cumpăra un imobil destinat fiicei lor şi că aportul său bănesc la dobândirea acestui imobil nu a existat. În aceste condiţii, este injust ca pârâta D.G.A., care nu a avut nicio contribuţie la dobândirea imobilului să-şi păstreze dreptul de proprietate asupra acestui imobil.
Prin întâmpinarea depusă, intimata D.G.A. s-a opus admiterii recursului, arătând în primul rând că recursul formulat de reclamant vizează în exclusivitate aspecte ce ţin de temeinicia hotărârii judecătoreşti şi nu de legalitatea acesteia, situaţie în care instanţa trebuie să facă aplicarea disp. art. 304 şi 3021 pct. c Cod proc.civ. şi să respingă recursul ca inadmisibil.
În al doilea rând, reclamantul nu face distincţie între acţiunea în simulaţi şi acţiunea în nulitate, situaţie în care solicitarea reclamantului este inadmisibilă, pentru următoarele considerente: pe de o parte, simulaţie în sine nu reprezintă un act ilicit şi nu constituie o cauză de nulitate actului aparent, iar pe de altă parte, între părţile simulaţiei produce efecte doar actul secret, singurul pe care acestea îl pot invoca şi care reprezintă voinţa reală a părţilor. Actul public având rolul de a disimula voinţa reală nu produce nici un efect între părţile simulaţiei, astfel că, din punct de vedere juridic, reclamantul nu poate solicita nulitatea unui act juridic, care faţă de acesta nu produce efecte, motiv pentru care acţiunea în nulitate formulată de acesta este inadmisibilă.
În ce priveşte simulaţia, reclamantul are o poziţie inconstantă, indicând mai multe forme ale acesteia, pentru ca, în final să recunoască că de fapt a donat o sumă de
bani în vederea achiziţionării unei locuinţe pentru fiica lor, situaţie în care nu ne găsim în prezenţa unei simulaţii, ci în prezenţa unei vânzări-cumpărări în care preţul a fost donat.
Prin acţiunea promovată, de fapt, reclamantul încearcă să înfrângă caracterul irevocabil al unei donaţii făcută în favoarea pârâtei.
În şedinţa publică din 7.10.2010 curtea a pus în discuţia părţilor excepţia de ordine publică referitoare la faptul respectării de către instanţa de apel în rejudecare, a dispoziţiilor trasate de instanţa de recurs prin decizia civilă nr. 1095/R/2009.
Examinând recursul declarat prin prisma excepţiei invocate de instanţă din oficiu, în baza disp. art. 137 Cod proc.civ., curtea reţine următoarele:
Prin decizia civilă nr. 1095/R/30.04.2009 a Curţii de Apel Cluj, a fost admis în parte recursul declarat de reclamantul C.H.L. şi, în consecinţă, a fost casată deciziei civile nr. 647/19.11.2008 a Tribunalului Cluj, iar cauza trimisă spre rejudecare aceluiaşi tribunal.
Instanţa de casare a reţinut la pronunţarea acestei decizii că problema de drept care se pune în cauză este aceea de a stabili obiectul acţiunii, respectiv dacă este vorba despre constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare sau de constatarea simulaţiei.
Curtea concluzionează că, în realitate, reclamantul a solicitat constatarea simulaţiei, invocând nişte împrejurări de fapt datorită cărora actul aparent nu corespunde realităţii, rămânând în sarcina instanţei să stabilească, conform art. 129 alin. 4 Cod proc.civ., dacă există vreo simulaţie, dacă aceasta, faţă de cele susţinute de reclamant, îmbracă forma interpunerii de persoane sau a deghizării totale ori orice altă formă, precum şi dacă ea este valabilă sau nu.
Curtea mai reţine că prima instanţă s-a pronunţat asupra acestei cereri, stabilind că a existat o simulaţie prin interpunere de persoane, pronunţându-se, prin urmare pe fond, iar instanţa de apel era datoare să soluţioneze cele două apeluri pe fond şi nu să dispună trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, cu motivarea că reclamantul a înţeles să se folosească de operaţiunea de simulaţie doar ca şi cauză a nulităţii şi nu ca şi petit separat sau obiect al acţiunii.
Prin urmare, instanţa de recurs a dezlegat problema de drept ce face obiectul cauzei, stabilind că reclamantul a solicitat constatarea simulaţiei, iar instanţa de rejudecare, conform art. 129 alin. 4 Cod proc.civ., are obligaţia să stabilească „dacă există simulaţie, dacă aceasta faţă de susţinerile reclamantului îmbracă forma interpunerii de persoane sau a deghizării totale sau orice altă formă, dacă ea este valabilă sau nu”.
Art. 315 alin. 1 Cod proc.civ. prevede că „în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului”.
Din interpretarea acestui text de lege rezultă că prima regulă vizează obligativitatea îndrumărilor date de instanţa de casare cu privire la problemele de drept dezlegate de către aceasta. Precizările pe care le face textul citat sunt categorice, iar nerespectarea lor atrage nulitatea hotărârii pronunţate. Prin urmare, instanţa chemată a rejudeca cauza nu va putea refuza o atare interpretare a dispoziţiilor textului citat.
Curtea apreciază că instanţa de rejudecare nu a respectat dispoziţiile instanţei de casare, încălcând astfel prev. art. 315 alin. 1 Cod proc.civ., pentru următoarele considerente:
Instanţa de rejudecare în mod eronat reţine un alt obiect, şi anume că „este inadmisibilă solicitarea de a se constata nulitatea contractului de vânzare-cumpărare pentru că acesta este simulat” şi în raport de această reţinere, după ce enunţă condiţiile necesare pentru existenţa simulaţiei, fără nicio altă analiză, concluzionează că reclamantul încearcă să anuleze contractul de vânzare-cumpărare, ceea ce nu poate fi admis datorită regimului specific al simulaţiei. Această reţinere este eronată, pentru că, aşa cum s-a
reţinut în aliniatul precedent instanţa de casare a dezlegat problema de drept, stabilind că reclamantul a solicitat constatarea simulaţiei.
Mai mult, instanţa de rejudecare face aprecieri cu privire la ceea ce trebuia să ceară reclamantul, iar în final, aceeaşi instanţă „lăsând de o parte simulaţia”, concluzionează că nulitatea contratului de vânzare-cumpărare prin prisma motivului invocat de reclamant nu poate fi constatată.
Pentru considerentele reţinute, curtea apreciază că instanţa de rejudecare a încălcat disp. art. 315 alin. 1 Cod proc.civ., motiv pentru care va admite recursul declarat de reclamant, va casa decizia civilă nr. 242/A din 22.04.2010 a Tribunalului Cluj şi va trimite cauza Tribunalului Cluj, pentru rejudecarea apelurilor.
| ← Acţiune în resciziune. Condiţii de exercitare | Acţiune intentată de Parohia Română Unită cu Roma... → |
|---|
