Acţiune în resciziune. Condiţii de exercitare

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Curtea de Apel Cluj, Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, decizia nr. 2361 din 1 octombrie 2010

Prin sentinţa civilă nr. 6563/2009 pronunţată de Judecătoria Bistriţa s-a admis excepţia inadmisibilităţii invocată de reprezentanta pârâţilor R.I. şi S.M., şi pe cale de consecinţă:

S-a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamantul R.V., în contradictoriu cu pârâţii R.I., R.I., S.M. şi respectiv, G.M.L..

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin acţiunea civilă înregistrată, reclamantul R.V. a chemat în judecată pe pârâţii R.I., R.I., S.M. şi G.M.L., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună resciziunea împărţelii imobilului casă din piatră cu mai multe încăperi, curte şi grădină, în suprafaţă de 853 mp, având nr. top. 371 Bistriţa, dispusă prin Sentinţa civilă nr. 6938/1997 pronunţată de Judecătoria Bistriţa în dosarul civil nr. 5701/1996 şi să se dispună rectificarea înscrierii în sensul revenirii la situaţia anterioară de carte funciară.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că solicită să se dispună resciziunea partajului casei din Bistriţa şi a terenului aferent deoarece acesta s-a realizat prin dol, el fiind prejudiciat, aşa cum a putut constata ulterior.

Reclamantul a mai arătat că la aceea dată a fost de acord cu modalitatea de partaj dispusă întrucât aceasta era în favoarea tatălui său R.G., că a fost de acord cu atribuirea în favoarea acestuia deoarece el a rămas în casă, că la decesul acestuia urma să îşi primească partea care i se cuvenea prin dezbaterea moştenirii după tată.

A constatat faptul că a fost păcălit cu ocazia partajului deoarece, ulterior tatăl său a încheiat cu pârâţii de rândul 2 şi 3 un nou contract de întreţinere (856/19 martie 1999) şi le-a transmis acestora apartamentul şi terenul care i-au revenit în urma partajului. În acest mod a fost prejudiciat, pierzând orice drept de moştenire cu privire la acest imobil.

Tatăl său încheiase un alt contract de întreţinere înainte de partaj (9717/17 septembrie 1995), astfel că avea asigurată întreţinerea din partea celor doi pârâţi. Este evident că al doilea contract de întreţinere a fost încheiat doar pentru ca el să nu mai aibă nici un drept de moştenire la acest imobil din Bistriţa.

Prin urmare, în aceste condiţii, având în vedere faptul că el a fost de acord să se partajeze imobilul şi să se atribuie tatălui R.G. acel apartament, fără ca el să primească vreo suprafaţă, în vederea moştenirii la data decesului, reiese cu claritate că a fost înşelat de către ceilalţi copartajanţi şi prejudiciat în acest mod.

În drept, s-au invocat prev. art. 790 Cod civil, art. 33 din Legea nr. 7/1996.

Pârâţii R.I. şi S.M., legal citaţi, au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acţiunii formulată de către reclamant ca fiind inadmisibilă, prescrisă, neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

În susţinere au arătat că în ceea ce priveşte resciziunea împărţelii, cererea este, în primul rând, inadmisibilă.

Aşa cum în mod întemeiat s-a evidenţiat în doctrină, acţiunea în resciziune reglementată de dispoziţiile art. 790 alin. 1 cod civil - potrivit cărora „împărţelile pot fi

desfiinţate pentru violenţă sau dol” - vizează doar convenţia de partaj (partajul convenţional) încheiată prin violenţă sau dol, indiferent de forma în care se încheie aceasta (inclusiv forma tranzacţiei judiciare - art. 271 Cod procedură civilă).

Prin ipoteză, dolul şi violenţa sunt vicii de consimţământ, care pot afecta convenţia de partaj, iar nu hotărârea judecătorească prin care s-a soluţionat pe fond, în mod irevocabil, cererea de partaj.

O astfel de hotărâre are autoritate de lucru judecat imprescriptibilă şi putea fi reformată sau retractată doar prin intermediul căilor legale de atac.

Prin Sentinţa civilă nr. 6938/1997 a Judecătoriei Bistriţa s-a dispus ieşirea din indiviziune cu privire la imobilul casă din piatră cu mai multe încăperi, curte şi grădină, în suprafaţă de 853 mp - înscris atunci în C.F. 214 Bistriţa, nr. top. 371, conform raportului de expertiză şi tabelului de mişcare parcelară, varianta a IV-a, întocmite de B.V.; şi intabularea corespunzătoare în cartea funciară.

Potrivit acestei hotărâri judecătoreşti, casa a fost partajată în trei apartamente, dintre care apartamentul nr. 1 şi 153 mp teren aferent - cu nr. top. 371/1 - i-au revenit defunctului R.G. Sentinţa este irevocabilă.

Aceasta a fost operată în cartea funciară, înfiinţându-se 7 coli noi, respectiv: nr. 7246 - pentru nr. top. 371/1; nr. 7247 - pentru nr. top. 371/2 şi 371/8; nr. 7248 - pentru nr. top. 371/3 şi 371/4; nr. 7249 - pentru nr. top. 371/6; nr. 7250 - pentru nr. top. 371/7; nr. 7251 - pentru nr. top. 371/9; nr. 7252 - pentru nr. top. 371/5.

Ulterior, în baza unor contracte autentice de vânzare - cumpărare şi respectiv de întreţinere viageră, au avut loc înstrăinări şi noi intabulări; de exemplu, R.I. a vândut imobilul identificat cu nr. top. 371/6, R.F. - nr. top. 371/9, iar nr. top. 371/1 constituie obiectul contractului de întreţinere viageră nr. 856/19.03.1999.

Acest ultim contract a făcut obiectul controlului judecătoresc iar ca urmare a acestuia s-a stabilit valabilitatea acestui contract, prin respingerea acţiunii aceluiaşi reclamant, R.V., de constatare a nulităţii absolute.

Soluţia a fost justificată prin aceea că actul menţionat îndeplineşte toate condiţiile de fond cerute de art. 948 şi urm. Cod civil pentru validitatea sa, operând în temeiul acestuia transmiterea către R.I. şi S.M. a dreptului de proprietate asupra imobilului înscris în C.F. 7246 Bistriţa, nr. top. 371/1.

Aşa fiind, s-a stabilit şi că în masa succesorală rămasă după defunctul R.G. nu intră acest imobil, care este proprietatea pârâţilor.

Pe de altă parte, potrivit dreptului comun, dolul şi violenţa sunt cauze care atrag nulitatea relativă; iar acţiunile vizând astfel de nulităţi sunt prescriptibile în termenul general de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, care începe să curgă de la naşterea dreptului la acţiune.

R.G. a decedat la 30 iulie 1999; contractul de întreţinere viageră nr. 856 a fost încheiat la 19 martie 1999; iar prin acţiunea înregistrată iniţial sub nr. 2668/2003 reclamantul R.V. a solicitat constatarea nulităţii acestui contract.

Chiar dacă reclamantul ar fi aflat despre existenţa acestui contract - respectiv că a fost „păcălit” - doar în anul 2003, tot până în 2009 sunt mai mult de 3 ani.

Realitatea este că nu a existat nici un dol şi oricum, aşa cum a arătat, Sentinţa civilă nr. 6938/1997 nu este una de expedient.

De altfel, un pact asupra unei succesiuni viitoare nici nu ar fi fost valabil.

Chiar de-ar fi fost un partaj convenţional, acţiunea reclamantului tot ar fi neîntemeiată.

Pârâţii R.I. şi G.M.L., legal citaţi, nu s-au prezentat în instanţă şi nici nu au formulat întâmpinare.

Referitor la excepţia inadmisibilităţii, judecătoria a statuat că prin cererea formulată se solicită resciziunea (anularea) împărţelii pentru dol. Într-adevăr, potrivit art.

790 Cod civil, este admisibilă o desfiinţare a partajului pentru dol sau violenţă. Ceea ce a omis reclamantul este faptul că, în speţă, partajul a avut loc pe cale judiciară, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti, şi anume sentinţa civilă nr. 6938/1997, hotărâre ce a intrat în puterea de lucru judecat.

În situaţia de fapt expusă s-a apreciat că cererea reclamantului este inadmisibilă pentru considerentele ce urmează.

Prevederile art. 790 Cod civil se aplică partajului convenţional, pentru simplul motiv că partajul convenţional se realizează prin voinţa părţilor, prin încheierea unei convenţii civile, astfel că aceasta, ca orice convenţie, se supune regulilor generale în materie de validitate. Astfel, este binecunoscut faptul că eroarea, dolul şi violenţa sunt vicii de consimţământ care atrag ca sancţiune nulitatea relativă a convenţiei. Art. 790 Cod civil nu face decât să aplice regulile generale enunţate anterior în materie de convenţie cu privire la partaj. Singura diferenţă este cea referitoare la eroare ce nu poate fi invocată ca motiv pentru resciziunea împărţelii, întrucât ar fi absurd să poată fi cerută anularea pentru eroare asupra persoanei sau eroare asupra obiectului convenţiei în materie de partaj.

Însă, atunci când partajul are loc pe cale judiciară, se pronunţă o hotărâre judecătorească ce se bucură de autoritate de lucru judecat, aceasta din urmă nefiind susceptibilă de a fi anulată, întrucât nu este o convenţie încheiată între părţi, ci o soluţie pronunţată de instanţă care nu poate fi atacată pentru dol sau violenţă. Căile de atac ale unei hotărâri judecătoreşti sunt strict şi limitativ enumerate de lege, iar a admite cererea reclamantului echivalează cu a recunoaşte alte căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti, nereglementate de lege, fapt ce nu poate fi admis.

Faţă de cele expuse, s-a admis excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâţii R.I. şi S.M. şi s-a respins ca inadmisibilă cererea formulată.

Nu s-a mai considerat necesar să se examineze excepţia prescripţiei extinctive, având în vedere soluţia cu privire la prima excepţie invocată în cauză.

Prin decizia civilă nr. 51/A din 17 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Bistriţa Năsăud s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul R.V., împotriva sentinţei civile nr. 6563/2009 pronunţată de Judecătoria Bistriţa.

Pentru a pronunţa această hotărâre tribunalul a reţinut că motivele susţinute de apelant în vederea desfiinţării sentinţei şi trimiterii dosarului spre rejudecare la instanţa de fond exced cazurilor stabilite de articolul 297 Cod procedură civilă. Nepronunţarea asupra probelor cerute de părţi nicidecum nu poate fi asimilată situaţiei de rezolvare a procesului fără a intra în cercetarea fondului. Această necercetare vizează exclusiv soluţiile bazate pe tranşarea greşită a litigiului în temeiul unor excepţii procesuale preemptorii ori a unor acte de dispoziţie, respectiv de renunţare a părţilor la judecata cererilor de investire a instanţei sau asupra însuşi dreptului pretins.

În ce priveşte modul de rezolvare a raporturilor dintre părţi s-a concluzionat că judecătoria a pronunţat o soluţie ce trebuie confirmată din perspectiva normelor legale în materie şi a dovezilor administrate.

Teza apelului potrivit căreia partajul imobilelor intabulate iniţial în c.f. 214 Bistriţa nr. top. 371 s-a înfăptuit prin bună învoială este contrazisă cu evidenţă de sentinţa civilă nr. 6938/1997 pronunţată de Judecătoria Bistriţa. Din examinarea hotărârii se deduce că, deşi în acţiunea reclamantului R.V. s-a susţinut intervenirea între coindivizari a unor înţelegeri scrise de împărţire şi s-a cerut să li se dea eficienţă în proces, s-a adoptat forma împărţelii judecătoreşti, s-au format şi s-au atribuit loturi după criteriile cotelor-părţi şi al folosinţei, constatându-se, în acelaşi timp, nulitatea absolută a convenţiilor de partaj.

Aşa fiind, acordul reclamantului la partaj nu poate fi interpretat prin prisma articolului 730 Cod civil, ci numai ca o achiesare la măsurile luate prin sentinţă prin neexercitarea căilor legale de atac.

Cum corect s-a reţinut în sentinţa atacată, că acţiunea în resciziune reglementată de art. 790 Cod civil nu poate fi exercitată împotriva unei împărţeli dispuse pe cale judiciară, printr-o hotărâre ce se bucură de atributul autorităţii de lucru judecat. Ea poate fi îndreptată exclusiv în contra uneia care izvorăşte din convenţia coindivizarilor, deoarece viciile de consimţământ se constituie în împrejurări care afectează caracterul conştient şi liber al voinţei de a încheia un act juridic.

Argumentele pentru care apelantul a apreciat justeţea hotărârii de sistare a indiviziunii şi inoportunitatea declanşării controlului judiciar nu prezintă vreo relevanţă în soluţionarea acestei cauze şi nu pot au fost primite ca temeiuri justificate legal pentru reîntoarcerea la starea de coproprietate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul R.V. solicitând în principal casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, cu obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată la fond şi recurs, iar în subsidiar modificarea hotărârilor şi admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

În motivarea recursului arată că instanţa nu s-a pronunţat asupra probelor solicitate, respectiv interogatorii, probe testimoniale şi expertiză tehnică.

Pe fond apreciază acţiunea admisibilă întrucât partajul a fost pronunţat pe înţelegerea părţilor.

Solicită resciziunea partajului casei din Bistriţa şi a terenului aferent deoarece acesta s-a realizat prin dol, reclamantul fiind prejudiciat.

A constatat ulterior că cu ocazia partajului după decesul tatălui lui a fost păcălit, deoarece tatăl lui a încheiat cu pârâţii de rândul 2 şi 3 un nou contract de întreţinere nr. 856/19 martie 1999 şi le-a transmis apartamentul şi terenul care i-au revenit în urma partajului. În acest mod reclamantul a fost prejudiciat pierzând orice drept de moştenire cu privire la acest imobil.

Menţionează că tatăl lui a mai încheiat un contract de întreţinere înainte de partaj nr. 9717/17 septembrie 1995, astfel că avea asigurată întreţinerea din partea celor doi pârâţi, al doilea contract fiind încheiat pentru ca reclamantul să nu aibă drept de moştenire la acest imobil din Bistriţa.

În aceste condiţii având în vedere că a fost de acord să se partajeze imobilul şi să se atribuie tatălui lui R.G. acel apartament, fără ca să primească vreo suprafaţă, în vederea moştenirii lui la data decesului tatălui, reiese cu claritate că a fost înşelat de către ceilalţi copartajanţi şi prejudiciat în acest mod, ca urmare se impune cesciziunea împărţelii pentru doi şi reînscrierea drepturilor în CF anterior partajului.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

În motivarea recursului se arată că instanţa nu s-a pronunţat asupra probelor solicitate, respectiv interogatorii, probe testimoniale şi expertiză tehnică.

Acest motiv de recurs este inadmisibil deoarece art. 304 pct. 10 C.pr.civ. potrivit căruia ”când instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii“ şi art. 304 pct. 11 C.pr.civ. potrivit căruia ”modificarea unei hotărâri se poate cere, când hotărârea se întemeiază pe o greşeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate” au fost abrogate prin art. I pct. 1111 şi pct. 112 din OUG nr. 138/2000 astfel încât dezvoltarea unui motiv de recurs care nu mai este prevăzut după modificarea art. 304 prin OUG nr. 138/2000 este inadmisibilă în prezenta cale extraordinară de atac.

Pe fond recurentul apreciază acţiunea admisibilă întrucât partajul a fost pronunţat pe înţelegerea părţilor. Solicită resciziunea partajului casei din Bistriţa şi a terenului aferent deoarece acesta s-a realizat prin dol, reclamantul fiind prejudiciat.

A constatat ulterior că cu ocazia partajului după decesul tatălui lui a fost păcălit, deoarece tatăl lui a încheiat cu pârâţii de rândul 2 şi 3 un nou contract de

întreţinere nr. 856/19 martie 1999 şi le-a transmis apartamentul şi terenul care i-au revenit în urma partajului. În acest mod reclamantul a fost prejudiciat pierzând orice drept de moştenire cu privire la acest imobil.

Menţionează că tatăl lui a mai încheiat un contract de întreţinere înainte de partaj nr. 9717/17 septembrie 1995, astfel că avea asigurată întreţinerea din partea celor doi pârâţi, al doilea contract fiind încheiat pentru ca reclamantul să nu aibă drept de moştenire la acest imobil din Bistriţa. În aceste condiţii având în vedere că a fost de acord să se partajeze imobilul şi să se atribuie tatălui lui R.G. acel apartament, fără ca să primească vreo suprafaţă, în vederea moştenirii lui la data decesului tatălui, reiese cu claritate că a fost înşelat de către ceilalţi copartajanţi şi prejudiciat în acest mod, ca urmare se impune resciziunea împărţelii pentru doi şi reînscrierea drepturilor în CF anterior partajului.

Acest motiv de recurs nu poate fi primit deoarece partajul imobilelor intabulate iniţial în c.f. 214 Bistriţa nr. top. 371 s-a făcut prin sentinţa civilă nr. 6938/1997 pronunţată de Judecătoria Bistriţa iar nu printr-o convenţie de partaj. Din cuprinsul acestei hotărâri judecătoreşti reiese că deşi reclamantul R.V. a solicitat ca partajul între coindivizari să se facă potrivit unor înţelegeri scrise de împărţire, instanţa a dat soluţia împărţelii judecătoreşti, s-au format şi s-au atribuit loturi după criteriile cotelor-părţi şi al folosinţei, constatându-se, în acelaşi timp, nulitatea absolută a convenţiilor de partaj.

Aşa cum au reţinut primele două instanţe, acţiunea în resciziune reglementată de art. 790 Cod civil nu poate fi exercitată împotriva unei împărţeli dispuse pe cale judiciară, printr-o hotărâre ce se bucură de atributul autorităţii de lucru judecat. Ea poate fi îndreptată exclusiv în contra uneia care izvorăşte din convenţia coindivizarilor, deoarece viciile de consimţământ se constituie în împrejurări care afectează caracterul conştient şi liber al voinţei de a încheia un act juridic, iar o hotărâre judecătorească nu are caracteristicile unui acord de voinţe, fiind un act jurisdicţional care soluţionează un litigiu şi nu o convenţie între părţi.

În temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 şi art. 299 şi urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondat recursul, nefiind incidente nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute art. 304 Cod procedură civilă.

← Partajarea unui imobil în baza expertizei de evaluare efectuate...  Acţiune în simulaţie, soluţionată pe fond de prima... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acţiune în resciziune. Condiţii de exercitare