Acţiune intentată de Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică, împotriva Parohiei Ortodoxe Române, cu privire la un teren pe care este edificat un locaş de cult. Calificare şi instanţa competentă
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, decizia nr. 3032 din 21 octombrie 2010
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Bistriţa, reclamanta Parohia Română Unită cu Roma (Greco-catolică) Milaş a chemat-o în judecată pe pârâta Parohia Ortodoxă Română Milaş, solicitând instanţei:
- să constate că înscrierea dreptului de proprietate al pârâtei în Cf 86 Milaş
asupra parcelei cu nr. top 112/2, biserică, s-a făcut fără titlu legal, cu încălcarea disp. art. 17, 43, 44, 45 din Decretul-lege nr. 115/1938;
- să constate nulitatea încheierii de intabulare nr. 116 din 31 martie 1950;
- să dispună restabilirea situaţiei anterioare, în sensul reînscrierii dreptului
de proprietate al reclamantei, în baza art. 34 pct. 1 din Decretul-lege nr. 115/1938.
Motivarea în fapt: biserica a fost ridicată între anii 1894-1895 de credincioşii greco-catolici, iar, în anul 1948, când cultul greco-catolic a fost desfiinţat abuziv, biserica a fost preluată abuziv de stat, dreptul de proprietate fiind înscris în favoarea pârâtei în baza Ordinului nr. 3811/1950 a Ministerului cultelor, fiind încălcate disp. art. 37 alin. 4 din Legea nr. 177/1948, fosta lege a cultelor, întrucât lipsea o hotărâre judecătorească de constatare a trecerii credincioşilor şi a bunurilor de la un cult la altul, precum şi dispoziţiile art. 45 şi 46 din Decretul-lege nr. 115/1938, lipsind consimţământul expres al proprietarului şi neexistând o hotărâre judecătorească care să-l suplinească. Preluarea bisericii fiind făcută fără titlu valabil, dreptul de proprietate a rămas în continuare în patrimoniul reclamantei, care a pierdut doar posesia imobilului.
Sentinţa civilă nr. 5987 din 4 noiembrie 2009 a Judecătoriei Bistriţa.
Acţiunea reclamantei a fost respinsă ca nefondată pe motiv că au fost respectate disp. art. 17 alin. 1 din Decretul lege nr. 115/1938, consimţământul la strămutarea dreptului de proprietate fiind înlocuit printr-un act administrativ, respectiv Ordinul Ministerului Cultelor, înscrierea în cartea funciară bucurându-se de o prezumţie relativă de legalitate ce nu a fost răsturnată.
Decizia civilă nr. 30 din 26 aprilie 2010 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud.
Apelul reclamantei a fost respins, pe motiv că reclamanta nu a răsturnat prezumţia existenţei Ordinului nr. 3811/1950 al Ministerului Culturii şi Cultelor, ce a stat la baza înscrierii contestate şi, oricum, din cuprinsul cărţii funciare nr. 86 Milaş, nu rezultă că reclamanta a fost proprietara imobilului anterior emiterii ordinului menţionat.
Recursul
Reclamanta a solicitat modificarea deciziei pronunţată în apel, în sensul admiterii apelului, schimbării sentinţei apelate, cu consecinţa admiterii acţiunii, pe motiv că ordinul în baza căruia s-a făcut înscrierea nu există, aşa cum rezultă din răspunsurile la demersurile reclamantei ale diverselor organe ale statului, respectiv a Oficiului de cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj, a Ministerului Culturii şi Cultelor şi a Arhivelor Naţionale, iar tribunalul a reţinut în mod greşit că titularul dreptului de proprietate la momentul emiterii ordinului era Statul Român, în condiţiile în care, din copia CF nr. 86 Milaş depusă la dosar, rezultă că biserica a fost proprietatea reclamantei şi a rămas proprietatea acesteia până în anul 1950, când a fost intabulat dreptul de proprietate în favoarea pârâtei, nefiind preluată în anul 1931, când alte bunuri aparţinând reclamantei au trecut în proprietatea statului în baza reformei agrare. Oricum, chiar dacă ordinul al exista, acesta nu ar fi valabil, pentru că prin el s-ar fi dispus de bunurile altei persoane şi nu bunuri proprietate de stat.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat, în principal, constatarea nulităţii recursului, întrucât motivele invocate nu se încadrează în disp. art. 304 Cod proc.civ., iar, în subsidiar, ca nefondat, pe motiv că răspunsul instituţiilor publice la care face referire reclamanta nu dovedeşte inexistenţa ordinului ce a stat la baza înscrierii, ci doar faptul că instituţiile respective nu deţin acest ordin, prezumţia de legalitate a înscrierii în cartea funciară nefiind, astfel, răsturnată.
Pârâta a solicitat modificarea deciziei recurate, în sensul constatării nulităţii apelului, pe motiv că a fost declarat de o persoană lipsită de capacitatea de exerciţiu a drepturilor procedurale, întrucât apelul a fost redactat şi semnat de numitul Toma Victor, în baza unei împuterniciri de mână dată de preotul paroh din Milaş, cu încălcarea disp. art. 68 Cod proc.civ., referitoare la semnătura legalizată, excepţia ridicată şi în faţa instanţei de apel fiind greşit respinsă prin invocarea disp. art. 161, în sensul că preotul paroh şi-a însuşit apelul, depunându-se în apel ulterior o procură legală de reprezentare, întrucât, în condiţiile în care acest lucru nu s-a întâmplat în termenul de 15 zile prev. de art. 284 Cod proc.civ. pentru exercitarea apelului, lipsurile nu mai puteau fi complinite. A judeca altfel, ar însemna prelungirea termenului de apel, creându-se posibilitatea reclamantului de a-şi însuşi un apel ce nu fost declarat de el, ca persoană îndreptăţită.
Reclamanta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului pârâtei ca lipsit de interes, în condiţiile în care apelul reclamantului a fost respins şi, în subsidiar, ca nefondat, pe motiv că lipsa semnăturii poate fi complinită în tot cursul judecăţii, conform disp. art. 133 alin. 2 Cod proc. civ., or preotul paroh şi-a însuşit apelul la prima zi de înfăţişare, semnându-l în faţa instanţei.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 306 alin. 2 raportat la art. 304 pct. 3 Cod proc.civ., a invocat excepţia necompetenţei materiale a judecătoriei de a soluţiona cauza în primă instanţă.
Reclamanta a solicitat respingerea excepţiei, pe motiv că nu a înţeles să formuleze o acţiune în revendicare, pentru a fi aplicabile disp. art. 3 alin. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990, ci o acţiune în rectificarea intabulării, care este o acţiune civilă nepatrimonială, de competenţa în primă instanţă a judecătoriei, conform art. 1 pct. 1 Cod proc. civ.
In realitate, art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 vorbeşte de acţiuni vizând situaţia juridică a lăcaşurilor de cult ce au aparţinut Bisericii Române Unite cu Roma (greco-catolică) şi au fost preluate de Biserica Ortodoxă Română, iar acţiunea reclamantei, prin care aceasta invocă nulitatea titlului de preluare, solicitând rectificarea cuprinsului cărţii funciare, tinzând la redobândirea dreptului de proprietate, chiar dacă nu formulează o solicitare expresă de intrare în posesie, este o astfel de acţiune, fiind, astfel, conform alin. 3 al articolului citat, de competenţa în primă instanţă a tribunalului, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. 5 raportat la art. 304 pct. 3 şi art. 159 pct. 2 Cod proc. civ., curtea va
admite recursul reclamantei, va casa decizia recurată, rejudecând apelul, în temeiul art. 297 alin. 2 Cod proc. civ., va anula sentinţa judecătoriei şi va trimite cauza spre competentă soluţionare în primă instanţă Tribunalului Bistriţa-Năsăud.
În ceea ce priveşte recursul pârâtei, acesta vizează împrejurarea că apelul a fost semnat de o persoană ce nu a depus o procură sub semnătură legalizată de reprezentare, conform disp. art. 68 alin. 1 Cod proc.civ., invocându-se o excepţie raportat la această împrejurare şi solicitându-se anularea apelului pe acest motiv. Excepţia a fost corect respinsă de instanţa de apel, întrucât, potrivit disp. art. 161 Cod proc. civ., în situaţia în care reprezentantul părţii nu face dovada calităţii sale, se poate acorda un termen pentru îndeplinirea acestor lipsuri şi doar dacă lipsurile nu se împlinesc, instanţa va anula cererea. Anexa la apelul declarat în termen, a fost depusă o procură sub semnătură privată, care nu respectă condiţia formei impusă de art. 68 alin. 1 Cod proc. civ., însă, după invocarea acestei excepţii, prin întâmpinare, la termenul de judecată din 26.02.2010, s-a prezentat preotul paroh ce reprezintă reclamanta şi, ulterior, după punerea în discuţie a excepţiei, la termenul următor, a depus la dosar procură de reprezentare sub semnătură legalizată în favoarea celui care a semnat apelul, motiv pentru care, în temeiul art. 161 Cod proc. civ., instanţa de apel a respins excepţia invocată de pârâtă. Susţinerile pârâtei recurente în sensul că lipsurile trebuie complinite în interiorul termenului de declarare a apelului sunt nefondate, textul art. 161 Cod proc. civ., aplicabil şi apelului, conform art. 298 Cod proc. civ., nu instituie o astfel de obligaţie, confirmarea mandatului având, oricum, caracter retroactiv, conform disp. art. 1546 alin. 2 C. civil.
În baza art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 5 Cod proc. civ., din considerentele arătate, apelul pârâtei va fi respins ca nefundat.
| ← Acţiune în simulaţie, soluţionată pe fond de prima... | Recurs tardiv. Comunicarea deciziei pronunţate în apel, la... → |
|---|
