Pensie de întreținere. modul de calcul în cazul prezumției privind salariul minim pe economie, aflat în plată
Comentarii |
|
Tribunalul MARAMUREŞ-Secția I Civilă Decizie nr. 459/A din data de 06.09.2016
Jurisprudența a statuat că, în cazul în care debitorul obligației de întreținere nu este angajat în muncă și astfel nu realizează venituri dovedite, întreținerea se acordă în raport de cuantumul venitului minim pe economia națională care este luat în calcul ca reper pentru stabilirea pensiei de întreținere, prezumându-se că debitorul este apt de muncă, altfel nu se explică cum își asigură el existența.
Prin urmare, reclamantul fiind apt de a munci, pensia de întreținere se calculează raportat la salariul minim pe economia națională, prevăzut pentru perioada de timp analizată, anterioară pronunțării sentinței atacate, luat ca reper pentru stabilirea pensiei de întreținere, conform art.527 Cod civil, care prevede că, la stabilirea mijloacelor celui care datorează întreținerea se ține seama și de posibilitățile de realizare a veniturilor. Reclamantul fiind prezumat apt de a munci se prezumă că are posibilitatea de a realiza venitul minim pe economie.
Prin sentința civilă nr.912/27.04.2016 pronunțată de către Judecătoria Vișeu de Sus în dosarul nr.112/336/2016 a fost admisă cererea de chemare în judecată, formulată de către reclamantul Z. G., în contradictoriu cu pârâta D. A., și, în consecință s-a dispus reducerea pensiei de întreținere stabilită în favoarea minorului Z. G. V., născut la data de 15.07.2012, prin Sentința Civilă nr. 1051/25.06.2015 a Judecătoriei Vișeu de Sus pronunțată în dosarul nr. 530/336/2015, de la suma de 250 lei lunar la aceea de 130 lei/lunar, începând cu data introducerii acțiunii, 01.02.2016 și până la majoratul acestuia sau noi dispozițiuni.
Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărâ astfel prima instanță a reținut în esență că prin sentința civilă nr. 1051/2015 pronunțată de Judecătoria Vișeu de Sus în dosarul nr. 530/336/2015 reclamantul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului Z. G. V., născut la data de 15.07.2012, în cuantum de 250 lei/lună, începând cu data introducerii acțiunii și până la majoratul acestuia sau noi dispozițiuni.
În materia obligațiilor legale de întreținere, hotărârea judecătorească nu beneficiază de autoritate de lucru judecat, art. 531 alin. 1 C. Civ. prevăzând că, în situația în care se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei.
De asemenea, potrivit art. 524 C.civ. "are drept la întreținere numai cel care se află în nevoie, neputându-se întreține din munca sau din bunurile sale";. Prin urmare, starea de nevoie a celui care pretinde întreținere este o condiție a dreptului la întreținere.
Cuantumul întreținerii este stabilit în funcție de criteriile generale prevăzute de art. 529 alin.1 din C.civ., respectiv, nevoia celui care cere pensia de întreținere și mijloacele celui care urmează să o plătească. Atunci când întreținerea este datorată de părinți, legea, prin art. 529 alin.2 din C.civ. stabilește următoarele plafoane maximale din venitul lunar net al celui obligat: până la 1/4 pentru un copil, până la 1/3 pentru doi copii, până la 1/2 pentru trei sau mai mulți copii.
Reclamantului i s-a născut la data de 13 ianuarie 2016 încă un copil, potrivit certificatului de naștere aflat la dosar la fila 4.
Apoi, potrivit adresei ITM nr. 3302/17.03.2016, f. 16-17, reclamantul nu este angajat cu contract individual de muncă.
Prin HG 1019/2014 a fost majorat venitul minim lunar pe economie garantat , începând cu 01.07.2015 la suma de 1050 lei brut (777 lei net).
Instanța s-a raportat la aceste valori ale venitului minim garantat, avut în vedere la și la majorarea anterioară a pensiei de întreținere, fiind prezumat că pârâtul poate realiza aceste venituri garantate de stat și ținând cont de nevoile de creștere și educare ale celor doi minori.
Împotriva sentinței civile nr.912/27.04.2016 a Judecătoriei Vișeu de Sus, în termenul prevăzut de art. 468 alin.1 Cod procedură civilă a formulat apel apelanta-pârâta D. A. solicitând admiterea apelului și schimbarea în parte a hotărârii atacate.
Prin motivele de apel, apelanta-pârâtă a arătat că, în opinia sa, hotărârea atacată este criticabilă pentru că nu au fost administrate suficiente probe testimoniale sau înscrisuri iar instanța nu ar fi dovedit rol activ în a-i solicita reclamantului dovada tuturor veniturilor realizate, ci a luat ca bază de calcul venitul minim pe economie.
Apelanta critică sentința afirmând că prima instanță s-a raportat la suma de 1050 lei și nu la cea de 1250 lei reprezentând salariul minim și că a avut în vedere salariul minim net și nu cel brut.
Apelanta arată că pârâtul lucrează în construcții și câștigă cel puțin 200 lei pe zi și de asemenea a solicitat venituri de la APIA pentru terenul și animalele deținute.
Intimatul-reclamant a depus întâmpinare la cererea de apel, solicitând respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței atacate, aceasta fiind temeinică și legală și judecarea cauzei și în lipsă.
În motivarea întâmpinării, intimatul a arătat, în esență, că este căsătorit cu Z. M.-E. și are încă un copil, Z. D.-D., născut la 13.01.2016.
Intimatul arată că afirmațiile apelantei despre veniturile pe care intimatul le-ar obține în construcții sau din agricultură nu corespund realității. Intimatul arată că nu este încadrat în muncă, nu deține firme, lucrează în gospodăria părinților săi.
Analizând sentința atacată tribunalul a reținut că potrivit art. 476 alin.1 Cod procedură civilă apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel statuând atât în fapt, cât și în drept.
În conformitate cu prevederile art. 477 alin.1 Cod procedură civilă instanța de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum și cu privire la soluțiile care sunt dependente de parte din hotărâre care a fost atacată.
Devoluțiunea va opera cu privire la întreaga cauză atunci când apelul nu este limitat la anumite soluții din dispozitiv ori atunci când se tinde la anularea hotărârii sau dacă obiectul litigiului este indivizibil. Conform art.479 alin.1 Cod procedură civilă instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță.
Apelanta-pârâtă a fost prezentă în fața primei instanțe în ședința publică din 13.04.2016, în încheierea de ședință consemnându-se doar că aceasta nu este de acord cu micșorarea pensiei de întreținere, precizând că reclamantul plătește foarte greu pensia de întreținere-fila 24 din dosarul primei instanțe.
Reclamantul a dovedit cu certificatul de naștere seria NY nr.804099 aflat la fila 4 în dosarul de fond că mai are un copil, Z. D.-D., născut la data de 13.01.2016, aflat în întreținerea acestuia.
Prima instanța a avut în vedere dispozițiile art. 22 Cod procedură civilă și exercitându-și rolul activ a solicitat Inspectoratului Teritorial de Muncă Maramureș informații despre veniturile reclamantului din dosarul primei instanțe, acesta comunicând faptul că intimatul nu figurează în evidențe cu contract individual de muncă.
De asemenea, la solicitarea primei instanțe, primăria comunei B. a efectuat ancheta psiho-socială privind creșterea și îngrijirea minorului Z. G.-V.
Apelanta nu a indicat în condițiile art. 470 Cod procedură civilă probele propuse în susținerea apelului și nu s-a prezentat în fața instanței de apel, criticile vizând neluarea în calcul a unor venituri din construcții și respectiv din agricultură rămânând astfel la stadiul de simple susțineri.
În ceea ce privește raportarea primei instanțe la un cuantum al venitului minim de 1050 lei lunar, aceasta a avut loc în baza dispozițiilor art. 1 alin.2 din H.G. nr.1091/2014 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară care prevedeau inclusiv la momentul pronunțării sentinței, 27.04.2016, un cuantum al salariului minim pe economie de 1050 lei.
Este întemeiată critica vizând raportarea primei instanțe la salariul minim net de 777 lei, deoarece reclamantul nu a dovedit că achită contribuțiile la stat pe care un salariat ce este remunerat cu salariul minim de 1050 lei le are de plătit.
Jurisprudența a statuat că, în cazul în care debitorul obligației de întreținere nu este angajat în muncă și astfel nu realizează venituri dovedite, întreținerea se acordă în raport de cuantumul venitului minim pe economia națională care este luat în calcul ca reper pentru stabilirea pensiei de întreținere, prezumându-se că debitorul este apt de muncă, altfel nu se explică cum își asigură el existența.
Prin urmare, reclamantul fiind apt de a munci, pensia de întreținere se calculează raportat la salariul minim pe economia națională, prevăzut pentru perioada de timp analizată, anterioară pronunțării sentinței atacate, luat ca reper pentru stabilirea pensiei de întreținere, conform art.527 Cod civil, care prevede că, la stabilirea mijloacelor celui care datorează întreținerea se ține seama și de posibilitățile de realizare a veniturilor. Reclamantul fiind prezumat apt de a munci se prezumă că are posibilitatea de a realiza venitul minim pe economie.
Conform art.529 Cod civil, când întreținerea este datorată de părinți, ea se stabilește până la o treime din venitul său lunar pentru doi copii.
Reclamantul are doi copii minori în întreținere, prin urmare, conform art. 529 cod civil reducerea pensiei de întreținere va opera de la 250 lei lunar la 175 lei lunar și nu la 130 lei lunar cum a calculat prima instanță.
Raportat la considerentele ce preced, în baza art. 480 alin.2 teza finală Cod procedură civilă, tribunalul a admis apelul declarat împotriva sentinței civile nr.912/27.04.2016 pronunțată de către Judecătoria Vișeu de Sus în dosarul nr.112/336/2016 pe care a schimbat-o în parte în sensul reducerii pensiei de întreținere stabilită în favoarea minorului Z. G. V., născut la data de 15.07.2012, de la suma de 250 lei lunar la suma de 175 lei lunar și nu la aceea de 130 lei lunar
← Apel. tardivitate. noul cod de procedura civilă. comunicare... | Dreptul de trecere. ordonanță președințială.... → |
---|