Excepţia de ordine publică fiind invocată de reclamanta-apelantă până la primul termen de judecată (conform art. 130 alin. 2 cod procedură civilă)
| Comentarii |
|
Tribunalul MARAMUREŞ-Secția I Civilă Decizie nr. 359/A din data de 14.06.2016
Prin sentința civilă nr. 7770 din 4.11.2015, pronunțată de Judecătoria Baia-Mare în dosarul nr. 796/266/2014 s-a respins ca nesusținută cererea de divorț formulată de reclamanta P.V. O. în contradictoriu cu pârâtul P.M.R. s-a admis cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant P.M.R. în contradictoriu cu reclamanta-pârât P.V.O., și în consecință: s-a desfăcut din culpa ambilor soți, căsătoria încheiată la data de 06.06.2009 și înregistrată în registrul stării civile al localității Baia Mare, la nr. 286/06.06.2009, reclamanta P.V.O., își va relua numele purtat anterior încheierii căsătoriei, acela de "H.";, s-a dispus ca autoritatea părintească asupra minorului P.A.M., născut la data de 28.03.2010, să fie exercitată în comun de ambii părinți, s-a stabilit domiciliul minorului P.A.M., născut la data de 28.03.2010, la domiciliul pârâtului-reclamant P.M.R., situat în prezent în Baia Mare, str. Narciselor, nr. 6/11, jud. Maramureș, s-a dispus ca autoritatea părintească asupra minorei P.M.I.S. născută la data 12.08.2015, să fie exercitată exclusiv de către reclamanta P.V.O., s-a stabilit domiciliul minorei P.M.I.S. născută la data 12.08.2015, la domiciliul actual al reclamantei P.V. O., situat în prezent în N. O. str. U., nr. 7/1, jud. Satu Mare, s-a compensat obligația legală de întreținere a celor doi minori între părți, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată la data de 16.06.2014 pe rolul Judecătoriei Negrești Oaș sub nr. dosar 796/266/2014, reclamanta P.V.O. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul P.M.R. a se dispune desfacerea căsătoriei încheiată între părți la data de 06.09.2009 în localitatea Baia Mare, jud. Maramureș, din culpa exclusivă a pârâtului, reluarea de către reclamantă a numelui dobândit prin căsătorie, acela de "H.";, stabilirea domiciliului minorului P.A.M., născut la data de 28.03.2010, la reclamantă, exercitarea autorității părintești exclusive asupra minorului, obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului, fără cheltuieli de judecată.
Pârâtul prin întâmpinarea formulată la data de 04.08.2014 a solicitat respingerea acțiunii de divorț formulată de reclamantă, sub aspectul reținerii culpei pârâtului în destrămarea relațiilor de familie, stabilirea domiciliului minorului la reclamantă, pe perioada vacanței de vară și exercitarea în comun a autorității părintești asupra minorului,
La data de 30.10.2014 pârâtul a formulat precizări ale celor arătate prin întâmpinare solicitând desfacerea căsătoriei încheiată între părți din culpa reclamantei, stabilirea domiciliului minorului la domiciliul pârâtului situat în B.M., str. N. nr. 6/11 și exercitarea în comun a autorității părintești asupra minorului. Cererea astfel formulată are caracterul unei cereri reconvenționale.
La data de 17.11.2014 pârâtul a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Negrești Oaș. În motivare s-a arătat că ultimul domiciliu comun al părților a fost în Baia Mare așa cum rezultă din cărțile de identitate ale părților, astfel competentă să judece pricina este Judecătoria Baia Mare potrivit dispozițiilor art. 132 al. 3 și 914 Cod procedură civilă.
Prin Sentința civilă nr. 1442/21.11.2014 pronunțată de Judecătoria Negrești Oaș s-a admis excepția de necompetență teritorială și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Baia Mare.
La Judecătoria Baia Mare dosarul a fost înregistrat la data de 21.10.2015 sub nr. 796/266/2014. La data de 13.03.2015 reclamanta a depus la dosar note de ședință prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Baia Mare și a solicitat declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Negrești Oaș, susținând că ultimul domiciliu comun al părților a fost în Negrești Oaș.
La termenul de judecată din data de 13.03.2015 instanța a respins excepția necompetenței teritoriale invocată de reclamantă raportat la dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. a coroborat cu art. 914 cod procedură civilă și având în vedere că din probele administrate de Judecătoria Negrești Oaș rezultă cu ultimul domiciliu comun al părților a fost în Baia Mare.
La data de 08.05.2015 pârâtul și-a completat cererea reconvențională formulată inițial și a solicitat desfacerea căsătoriei prin acordul soților în conformitate cu dispozițiile art. 373 lit. a cod civil, în cazul în care reclamanta nu-și exprimă acordul cu privire la divorț, solicită desfacerea căsătoriei din culpă comună în temeiul art. 373 lit.b, art. 379 al. 1 teza a II-a cod civil.
La data de 23.09.2015 reclamanta și-a completat acțiunea solicitând stabilirea domiciliului minorei P.M.I.S. născută la data de ...la reclamantă și exercitarea autorității părintești exclusive a reclamantei asupra acestei minore.
La data de 28.09.2015 pârâtul a depus întâmpinare la completarea de acțiune formulată de reclamantă în sensul că este de acord cu admiterea acesteia având în vedere că minora este născută în timpul căsătoriei, iar problema paternității urmează să fie stabilită ulterior.
Prima instanță a reținut asupra cererii principale deduse judecății formulată de reclamantă, dispozițiile art. 922 cod procedură civilă.
În ceea ce privește cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant P.M.R., instanța a reținut că părțile s-au căsătorit la data de 06.06.2009, în localitatea Baia Mare, jud. Maramureș, așa cum rezultă din certificatul de căsătorie depus la dosar, iar din această căsătorie a rezultat minorul P.A.M. născut la data de 28.03.2010.
Potrivit susținerilor părților coroborate cu depozițiile martorilor H.G. și P.V., audiați în cauză, părțile s-au despărțit în fapt în cursul anului 2014, dată de la care acestea nu au mai reluat conviețuirea.
Martorul P.V. audiat la solicitarea pârâtului-reclamant a relatat că în timpul conviețuirii soților au existat neînțelegeri între aceștia deoarece reclamanta nu se ocupa de întreținerea locuinței și a familiei, refuzând totodată să-și caute un loc de muncă. Același martor declară că, după ce s-a născut minorul, ambii soți s-au ocupat în egală măsură de creșterea și îngrijirea acestuia, în timp ce martora H.E., audiată la cererea reclamantei, a declarat, că în acea perioadă pârâtul se ocupa mai puțin de îngrijirea minorului.
În timpul căsătoriei celor doi soți a survenit o hotărâre de condamnare a pârâtului la o pedeapsă privativă de libertate, când cei doi soți au păstrat legătura în sensul că reclamanta își vizita soțul în penitenciar. Cu timpul, relațiile dintre soți s-au răcit, iar reclamanta a ales să nu-l mai viziteze pe pârât. Ulterior, acestui episod, reclamanta împreună cu minorul s-au mutat în loc. Negrești Oaș la părinții săi, fără însă ca părțile să mai reia conviețuirea. Martora H.E. a declarat că reclamanta i-a spus că are o relație extraconjugală, precum și faptul că aceasta nu mai dorește reluarea relațiilor de căsătorie.
Prima instanță a reținut că atât reclamanta, cât și pârâtul, prin modul de manifestare, au înțeles să abandoneze desfășurarea în comun a vieții de familie. Cu certitudine în cauză, s-a dovedit existența unei relații extraconjugale a reclamantei. Proba testimonială administrată a relevat, în același timp și o culpă a pârâtului în destrămarea relațiilor de familie, care potrivit spuselor martorei H. E., în timpul conviețuirii părților acesta nu înțelegea să-i acorde soției sale sprijinul necesar în ceea ce privește creșterea și îngrijirea minorului. Faptul că părțile din cursului anului 2014 s-au despărțit în fapt și nu au mai reluat conviețuirea denotă o situație anormală. Lipsa afecțiunii dintre cei doi soți, precum și lipsa comunicării dintre aceștia a fundamentat convingerea instanței că raporturile dintre soți sunt grav vătămate, iar continuarea căsătoriei nu mai este cu putință, sens în care s-a desfăcut căsătoria părților din culpa lor comună, în temeiul art. 373 lit. b coroborat cu art. 379 al. 1 Cod civil, iar în aplicarea art. 383 al. 3 cod civil s-a dispus reluarea de către reclamantă a numelui de familie "H.";.
Referitor la cererea privind exercitarea autorității părintești asupra minorului P.A.M, prima instanță a constatat că potrivit declarației martorilor audiați, după ce pârâtul a început să execute pedeapsa la care a fost condamnat, reclamanta împreună cu minorul s-au stabilit în Negrești Oaș, la părinții reclamantei, unde a locuit până când minorul a împlinit vârsta de 4 ani, așa cum a declarat martora H.E.. Aceeași martoră a mai declarat că în luna septembrie 2014 pârâtul i-a cerut reclamantei să-l aducă pe minor în Baia Mare pentru anumite investigații medicale, dar și pentru a-l vedea, cu condiția ca pârâtul să-l ducă pe minor înapoi în loc. Negrești Oaș, unde urma să frecventeze cursurile unei grădinițe. Reclamanta a fost de acord cu acest lucru, însă pârâtul a refuzat apoi să-l mai lase pe minor să se întoarcă la domiciliul mamei sale, invocând că nu este de acord ca minorul să locuiască cu mama sa dată fiind relația extraconjugală a acesteia, care ar avea o influență negativă asupra minorului, dar și faptul că reclamanta nu dispune de condițiile materiale suficiente pentru creșterea minorului. Martora H.E. a mai declarat că în perioada în care minorul s-a aflat în grija mamei la locuința acesteia, reclamanta s-a ocupat tot timpul foarte bine de creșterea și îngrijirea acestuia. De la acea dată și până în prezent, minorul rezultat din conviețuirea părților a continuat să locuiască cu tatăl său.
În dosarul nr. 1405/266/2014 al Judecătoriei Baia Mare, atașat prezentei cauze, a fost respinsă cererea reclamantei P.V.O. care pe cale de ordonanță președințială a solicitat a se stabili locuința minorului la domiciliul său, precum și obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere.
Martorul P.V. a declarat că în prezent minorul merge la grădiniță în grupa mare, iar de creșterea și îngrijirea lui se ocupă pârâtul-reclamant care este ajutat de părinții săi, precum și faptul că de la data la care minorul se află la domiciliul tatălui, reclamanta l-a sunat foarte rar pe minor, nu a venit să-l viziteze și nici nu a contribuit din punct de vedere material la creșterea acestuia.
Instanța a reținut și concluziile anchetelor sociale efectuate în cauză.
Reclamanta a solicitat prin cererea de chemare în judecată ca autoritatea părintească asupra minorului P.A.M. să fie exercitată exclusiv de către aceasta.
Regula este ca după divorț, părinții să exercite în comun un asemenea atribut (art. 397 Cod civil). În cazul în care există motive întemeiate, se poate dispune, având în vedere interesul superior al copilului, ca autoritatea părintească să fie exercitată de un singur părinte (art. 398 Cod civil).
Reținând principiul interesului superior al copilului și faptul că prin cererea de chemare în judecată reclamanta nu a arătat în concret motivele pentru care solicită stabilirea în favoarea sa a unei autorități părintești exclusive asupra minorului, prima instanță a apreciat, că în speță, exercitarea autorității părintești se poate face în comun, de către ambii părinți.
Având în vedere dispozițiile art. 496 al. 1 și 2 cod civil, dar și starea de fapt reținută anterior pe baza probelor administrate în cauză, instanța a stabilit domiciliul minorului la cel al tatălui, reținând și că în dosarul atașat având ca obiect ordonanță președințială, reclamanta a recunoscut la momentul administrării probei cu interogatoriul faptul că la domiciliul pârâtului din Baia Mare, unde se află în prezent minorul, acestuia îi sunt asigurate toate condițiile de viață necesare unui copil.
Din relația de concubinaj a reclamantei cu numitul I.A. reclamanta a susținut că s-a născut minora P.I.M.S.. Din certificatul de naștere al acestui minor-câtă vreme acesta s-a născut în timpul căsătoriei părților a dobândit statutul de copil din căsătorie, -pârâtul P.M.R. apare ca fiind înscris ca tată al acestui copil.
Minora P.I.M.S. locuiește în prezent cu mama în loc. Negrești Oaș și dată fiind situația sa, instanța a încuviințat convenția părților cu privire la cererile accesorii divorțului vizând exercitarea autorității părintești exclusive a reclamantei asupra minorei, precum și stabilirea domiciliului acesteia la mamă. Ca o consecință a celor anterior dispuse s-a procedat la compensarea obligației legale de întreținere între cei doi părinți.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta P.V. O., solicitând a se dispune: admiterea excepției lipsei competenței teritoriale a Judecătoriei Baia Mare, să se constate conflictul negativ de competență și să se trimită dosarul spre soluționare instanței comun superioară, iar pe fond să se modifice soluția atacată în sensul stabilirii domiciliului minorului P.A.M. la apelantă.
În motivarea apelului s-a învederat Tribunalului că pentru a stabili competența teritorială instanțele au ignorat declarațiile ambelor părți, apreciind ca "locuință comună" cele înscrise în actele de identitate, în care nu au locuit însă niciodată.
Cât privește stabilirea domiciliului minorului, apelanta a susținut că instanța de fond a ignorat că tatăl acestuia este absent în majoritatea timpului, copilul fiind în fapt în grija bunicilor.
Prin întâmpinare intimatul P.M.R. s-a opus admiterii apelului, arătând că excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei Baia Mare invocată de apelantă este nefondată. Cea din urmă locuință comună a soților a fost în municipiul Baia Mare, localitate în care a avut loc și încheierea căsătoriei dintre părți (la data ce 06.06.2009) dar și nașterea minorului P.A.M. (la data de 28.03.2010).
După începerea executării unei pedepse privative de libertate de către intimat (în noiembrie 2012), apelanta a mai locuit o vreme în Baia Mare, împreună cu minorul, la domiciliul părinților soțului, de pe strada str. N., nr. 6/11, apoi, pe fondul unor neînțelegeri cu aceștia, s-a mutat în localitatea Negrești Oaș, jud. Satu Mare. La data de 30.04.2014, apelanta și-a stabilit domiciliul în localitatea Negrești Oaș, strada Viitorului nr. 38, la locuința bunicilor săi, conform cărții de identitate seria SM nr. 550452. Niciodată domiciliul conjugal al părților nu a fost în localitatea Negrești Oaș, de altfel acolo nici nu ar fi avut spațiul locativ necesar unei familii cu copil. În mod ocazional, au fost în vizită la bunicii apelantei, fără însă a-și stabili locuința acolo.
Intimatul a mai susținut că împrejurarea că la adresa din Baia Mare str. N., nr. 6/11 intimatul locuiește împreună cu minorul P.A.M. alături de părinții săi nu este un dezavantaj pentru minor, ci dimpotrivă, pentru că în timpul în care intimatul este plecat la muncă, bunicii minorului au grijă de copil. Minorul are camera lui în apartamentul cu 3 camere, urmează de 2 ani grădinița în Baia Mare, fiind deja înscris pentru anul școlar 2016/2017 în clasa pregătitoare la școala "Dimitrie Cantemir", aflată la o distanță de 5 minute de mers pe jos de la locuința lor. Apelanta locuiește în prezent cu concubinul ei și un alt copil al lor, născut însă sub durata căsătoriei cu intimatul, într-un spațiu locativ insuficient, în care minorul A. nu a locuit vreodată.
Analizând apelul, Tribunalul a reținut faptul că apelanta a criticat practic și încheierea ședinței publice din 13.03.2015, pronunțată de Judecătoria Baia Mare, prin care s-a respins excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată de reclamantă ulterior declinării competenței dispuse prin sentința civilă nr. 1442/2014 din 21.11.2014 a Judecătoriei Negrești Oaș. Criticile sunt expres relevate în memoriul de apel.
Din reglementarea art. 915 Cod procedură civilă rezultă că în materia divorțului competența teritorială are un caracter exclusiv, revenind cu prioritate judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților, cu condiția ca măcar unul dintre aceștia să mai locuiască în circumscripția respectivei instanțe.
Legiuitorul a făcut așadar trimitere expresă și neechivocă la ultima locuință comună a soților, fiind irelevant dacă aceasta, ca adresă, a primit statut de domiciliu prin înscrierea ca atare în actele de identitate ale soților. Cu alte cuvinte, dată fiind terminologia uzitată de norma legală, nu sunt determinante în stabilirea competenței în materie de divorț, prevederile art. 87 și 88 Cod civil. În conformitate cu dispozițiile art. 309 alin. 2 teza I Cod civil, soții au îndatorirea de a locui împreună, iar de principiu locuința familiei este cea comună a soților (art. 321 alin. 1 teza I Cod civil).
În luna noiembrie 2012 pârâtul a fost încarcerat în vederea executării unei sentințe de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, coabitarea efectivă a soților încetând la acel moment, așadar în determinarea competenței este relevantă locuința soților din respectiva perioadă.
Prin întâmpinarea la cererea de divorț, înregistrată la Judecătoria Negrești Oaș în dosarul nr. 796/266/2014 în data de 4.08.2014, semnată personal și care dobândește astfel valența unei mărturisiri judiciare spontane, pârâtul P.M.R. a învederat că doar câteva luni părțile au locuit împreună cu părinții săi, ulterior s-au mutat de la aceștia înapoi cu chirie. În perioada celor doi ani în care soții au fost judecați în stare de libertate au pus bazele unei societăți pe care au administrat-o împreună. După ce au fost reținuți reclamanta, însărcinată fiind, a mai locuit trei luni la părinții pârâtului (deci în prima jumătate a anului 2010, minorul fiind născut în 28.03.2010).
Pârâtul a precizat expres că "în ultima perioadă înainte să se pună în aplicare mandatul de reținere"; au locuit la părinții reclamantei deoarece acolo activau cu societatea pe care o administrau, un service de calculatoare și intenționau ca în timp să mărească suprafața locuibilă a domiciliului actual al reclamantei, locuința de pe strada V. nr. 38, în proprietatea bunicilor ei și să despăgubească prin vânzarea unuia dintre imobilele deținute de familia pârâtului, partea celor doi frați ai tatălui ei, acest lucru fiind considerat plan de viitor, urmând să se stabilească definitiv la Negrești. Ultima discuție înainte de încarcerare a avut loc în curtea acelui imobil, pârâtul luând cu sine câteva obiecte personale.
Doar ulterior angajării unui avocat pârâtul a invocat excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Negrești-Oaș, iar prin întâmpinarea la apel a arătat că în mod ocazional au fost în vizită la bunicii apelantei, fără a-și stabili locuința acolo.
În actul de identitate al reclamantei-apelante valabil între 7.08.2009 - 27.07.2016, aceasta figura cu domiciliul în Baia Mare, strada H.S. nr. 5 apt. 2, județul Maramureș. Este irelevant că aceasta a fost citată la respectiva adresă în dosarul nr. 434/266/2014; în determinarea competenței în materia divorțului contează locuința, iar nu domiciliul persoanei fizice, element atașat în special procedurii de citare.
Se mai reține că prin declarația autentificată sub nr. 2195 din 20.11.2014 de notar public T.T., numitul H. V., tatăl reclamantei, a arătat că aceasta, împreună cu soțul și minorul au locuit în perioada mai 2012 - noiembrie 2012, în imobilul închiriat de acesta, în orașul Negrești-Oaș, strada Viitorului nr. 37, jud. Satu-Mare, minorul frecventând grădinița din localitate (str. Vrăticel), iar reclamanta desfășurând o activitate în cadrul Intreprinderii Individuale deschise pe numele ei, la punctul de lucru situat în Negrești Oaș, strada Tudor Vladimirescu nr. 9, jud. Satu Mare.
Deși respectiva declarație nu are valoare probatorie testimonială, nefiind audiat în calitate de martor tatăl reclamantei, totuși se reține că situația locativă a fost confirmată și de martora H.G. bunica reclamantei, audiată în timpul desfășurării procesului de divorț în dosarul nr. 1405/266/2016, având ca obiect ordonanță președințială (reclamanta împreună cu soțul și copilul au locuit martoră - domiciliată în Negrești-Oaș, aproximativ 4 luni, iar ulterior, reclamanta cu fiul său au locuit la tatăl acesteia, în Negrești-Oaș).
De asemenea, din declarația martorei H. E., audiată la termenul de judecată din 23.09.2015 în prezentul dosar a rezultat că împreună cei doi soți după căsătorie în localitatea Negrești-Oaș, o perioadă de timp aceștia au locuit și în Baia Mare. După separarea în fapt a părților minorul a rămas cu reclamanta la Negrești până la vârsta de 4 ani. Martorul P. V., tatăl pârâtului-intimat, a confirmat că soții administrau o firmă de calculatoare de care se ocupa reclamanta.
Declarația martorului se coroborează sub acest aspect cu mențiunile din contractul de închiriere înregistrat sub nr. 11829 din 21.05.2012, depus la dosar de apelantă, conform cărora P.V.O. I.I. a închiriat o suprafață de 24 mp în orașul Negrești Oaș, strada Tudor Vladimirescu, județul Satu Mare, pentru destinația service calculatoare, precum și cu acordul de principiu nr. 7256 din 25.06.2012 pentru funcționarea unui service calculatoare la adresa respectivă. De asemenea, fotocopia chitanței nr. 5578 din 2012 relevă că pentru fiul minor al părților s-a plătit taxă la Grădinița cu Program Prelungit nr. 7 Negrești Oaș (probabil pentru luna noiembrie 2012). Minorul a fost înscris la această grădiniță începând cu anul școlar 2012-2013 (deci din luna septembrie 2012), conform adeverinței depuse la fila 3 din dosarul nr. 1405/266/2014.
Rezultă așadar din ansamblul probațiunii anterior evocate că, contrar susținerilor intimatului, ultima locuință comună a soților a fost în localitatea Negrești Oaș, oraș în care reclamanta-apelantă locuia și la data promovării acțiunii de divorț; la adresa de domiciliu din actul de identitate părțile nu au locuit de altfel efectiv, locuința din Baia Mare fiind cea a părinților pârâtului (strada Narciselor), ori, după caz, cu chirie.
Nu pot fi primite susținerile intimatului din întâmpinare în sensul că părțile ar fi fost doar în vizită la bunicii reclamantei, cât timp chiar pârâtul a arătat anterior că părțile au locuit la bunicii apelantei, au inițiat o afacere, aveau planuri de viitor, obiectele personale (fotografii, haine) au fost luate de acolo -ceea ce presupune mutarea lor anterioară în locația respectivă-, iar minorul a fost înscris la grădiniță. Aceste elemente conturează caracterul statornic, de durată (deja 5-6 luni la data încarcerării pârâtului) și de perspectivă al respectivei locuințe, în care soții au derulat traiul comun.
Pe de altă parte, nu este lipsit de relevanță că situația locativă a soților a fluctuat frecvent în timp, aceștia mutându-se din chirie, la părinții pârâtului, apoi iar în chirie, finalmente stabilindu-se la Negrești Oaș cu planuri concrete de desfășurare a unei afaceri, element ce nu poate fi ignorat la aprecierea statorniciei locuinței la data separării în fapt.
Raportat la aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 480 alin. 4 Cod procedură civilă, întrucât prima instanță, Judecătoria Baia Mare, a fost necompetentă teritorial, excepția de ordine publică fiind invocată de reclamanta-apelantă până la primul termen de judecată (conform art. 130 alin. 2 Cod procedură civilă), Tribunalul va admite apelul și va anula hotărârea atacată.
Având în vedere soluția legislativă expres prevăzută de dispozițiile art. 480 alin. 4 Cod procedură civilă, instanța de apel nu poate constata vreun conflict negativ de competență și sesiza instanța competentă cu soluționarea acestuia, astfel cum a solicitat apelanta. Norma de procedură stabilește expres că instanța de apel va trimite cauza spre judecare instanței competente, urmând a se proceda de această manieră.
| ← Dacă reclamantul renunţă la judecată la primul termen la... | Hotărâre de constatare a perimării cererii. recurs.... → |
|---|
