Pentru a exista autoritate de lucru judecat nu este necesar ca obiectul, în sensul de pretenţia concretă dedusă judecăţii, să fie formulat identic, în ambele acţiuni
Comentarii |
|
Tribunalul GALAŢI Decizie nr. 273 din data de 23.10.2013
Prin sentința civilă nr. .. , Judecătoria Târgu-Bujor a admis excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâtul DM, și a respins acțiunea reclamantului DC, având ca obiect constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor nr. xxx/1966, pentru putere de lucru judecat.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 1201 Cod civil, este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcute de ele și în contra lor în aceeași calitate, scopul efectului negativ al lucrului judecat fiind dublu, atât irepetabilitatea judecății cu triplă identitate, cât și evitarea contradicțiilor dintre două hotărâri judecătorești.
A evocat instanța condițiile prevăzute de art. 1201 Cod civil, care trebuie satisfăcute pentru a se reține puterea lucrului judecat, respectiv identitatea de obiect (eadem res), identitatea de cauză (eadem causa petendi ) și identitatea de părți (eadem conditio personarum).
Prima instanța a reținut că prin decizia civilă nr. xxx/.2001 a Curții de Apel Iași s-a admis recursul împotriva deciziei civile nr. xxx/2000 a Tribunalului Iași și în fond, după casare, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul DC în contradictoriu cu pârâții DM, DS și DN - prin moștenitorii săi - DC și DN, având ca obiect constatarea nulității absolute a certificatelor de moștenitor nr. xxx/1966 și nr. xxx/1989.
Cum în prezenta cauză, reclamantul DC a solicitat instanței să constate nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr. xxx/1966 privind mențiunea referitoare la pretinsa renunțare a sa la moștenirea defunctului său tată DT, instanța a constatat identitatea de părți și de obiect, discuții putând comporta doar cauza celor două acțiuni, dintre care una soluționată în mod irevocabil. Astfel, cauza este reprezentată de instituția de drept substanțial pe care își întemeiază pretenția reclamantul, dar nu desprinsă de situația concretă de fapt, care individualizează acea regulă de drept la împrejurările particulare ale cauzei. Realitatea și dreptul nu sunt universuri separate, ci ele se întrepătrund. În determinarea conceptului de cauză sunt relevante doar împrejurările de fapt care participă la fundamentarea temeiului juridic al acțiunii.
Pornind de la imperativul de a se evita pronunțarea de hotărâri contradictorii, instanța a constatat că prin cererea ce face obiectul prezentei cauze, situația de fapt nu prezintă caracter de noutate în raport cu acțiunea anterioară.
Astfel, starea de fapt invocată de reclamant în prezenta acțiune, respectiv consemnarea în fals a mențiunii că ar fi renunțat la succesiunea tatălui său și inexistența declarației de renunțare în dosarul notarial a fost analizată și în dosarul nr. xxx/2001 al Curții de Apel Iași, iar în motivarea deciziei civile nr. xxx/2001 s-a statuat în mod irevocabil asupra acestor aspecte.
A apreciat prima instanță că, deși invocată sub altă formă, cauza celor două acțiuni este identică, conceptul de cauză raportându-se la starea de fapt calificată juridic și nu doar la temeiul de drept indicat în cerere.
Așa fiind, reformularea motivelor de drept care ar atrage nulitatea certificatului de moștenitor nr. xxx/1966 nu poate înfrânge autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. xxx/2001 a Curții de Apel Iași.
A mai constatat prima instanță că cererea de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr. xxx/2001 al Curții de Apel Iași nu a fost motivată în drept, iar decizia nr. XV/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocată de reclamant ca temei juridic al prezentei acțiuni, statuează cu privire la organul judiciar care are competența desființării unui înscris falsificat în cauzele în care acțiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală, decizie care nu își găsește aplicabilitatea în speță, în condițiile în care, prin rezoluția nr. xxx/2012, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 289, art. 299, art. 291 Cod penal.
Prima instanța a mai constatat că analizarea excepției prescripției dreptului la acțiune ar fi de prisos în condițiile în care acțiunea urma a fi respinsă pentru existența autorității de lucru judecat.
Împotriva sentinței civile nr. xxx/2013, pronunțate de Judecătoria Târgu-Bujor, a declarat apel reclamantul DC, solicitând admiterea apelului, desființarea în tot a hotărârii apelate, în sensul respingerii excepției puterii de lucru judecat, și retrimiterea cauzei Judecătoriei Târgu-Bujor, cu cheltuieli de judecată.
A apreciat apelantul-reclamant că instanța a făcut o gravă eroare în aprecierea obiectului și cauzei cererii de chemare în judecată, deși temeiul de drept invocat în acțiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. xxx/2001 a fost art. 25 din Decretul nr. 40/1953, iar în prezenta cauză pretențiile sale au fost întemeiate pe disp. art. 184 C.pr.civ. raportat la disp. art. 289-291 Cod penal, cu respectarea dispozițiilor Deciziei nr. XV/2005 a ICCJ.
În continuare, apelantul-reclamant a reluat argumentele prezentate în răspunsul la întâmpinare depus în fața primei instanțe, arătând că de fapt prin acțiunea de față dorește desființarea unor înscrisuri falsificate, astfel încât excepția trebuia analizată strict în lumina îndeplinirii sau nu a condițiilor prevăzute de art. 1201 Cod civil, iar nu prin prisma finalităților sau posibilităților la care s-ar ajunge în eventualitatea admiterii acțiunii.
Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul a constatat că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Susținând nelegalitatea sentinței civile nr. xxx/2013 a Judecătoriei Târgu-Bujor, apelantul-reclamant DC a pretins că prima instanță a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor care reglementează autoritatea de lucru judecat, prin aceea că au fost opuse în prezentul proces efectele unei hotărâri judecătorești ce a finalizat un litigiu având un alt obiect și altă cauză decât cel din prezenta pricină.
Instanța de apel a apreciat că prima instanță a dat o corectă dezlegare cauzei prin admiterea excepției autorității de lucru judecat, excepție procesuală de fond, absolută și peremptorie.
Pe plan procesual, autoritatea de lucru judecat se manifestă sub formă de excepție procesuală (conform art. 166 Cod proc. civ.) și respectiv prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze un aspect/aspecte în legătură cu raporturile juridice dintre părți.
În manifestarea sa de excepție procesuală, autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente - obiect, părți, cauză - și corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să împiedice formularea unei noi cereri de chemare în judecată având același obiect, cauză și părți.
Astfel, autoritatea de lucru judecat a fost invocată în raport de decizia civilă nr. xxx/2001 a Curții de Apel Iași, pronunțată în dosarul nr. xxx/2001, având ca obiect constatare nulitate certificat de moștenitor.
Condiția identității de părți este incontestabil îndeplinită, chiar dacă în prezentul litigiu figurează și alte părți decât cele litigiul anterior, iar unele din părțile prezentului litigiu sunt succesorii unora din părțile litigiului anterior.
În privința condiției identității de obiect și de cauză, Tribunalul a reținut că prin cererea ce a făcut obiectul dosarului nr. xxx/2001, apelantul din prezenta cauză a solicitat și constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor nr. xxx/1966, pe motiv că nu a renunțat la succesiune, cerere pe care a formulat-o și în cauza de față, condiția fiind așadar îndeplinită.
Prin decizia nr. xxx/2001, pronunțată în dosarul nr. xxx/2001, Curtea de Apel Iași a reținut că reclamantul DC nu s-a înscris în fals nici împotriva actului autentic notarial, nici împotriva procedurii de citare în procedura succesorală, după cum nu a probat nici că a acceptat tacit succesiunea tatălui său, acțiunea sa fiind respinsă.
În prezenta cauză apelantul-reclamant a solicitat din nou constatarea nulității absolute a aceluiași act autentic, pe motiv că nu a renunțat la succesiune, invocând că temeiul de drept invocat în acțiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. xxx/2001 a fost art. 25 din Decretul nr. 40/1953, iar în prezenta cauză pretențiile sale au fost întemeiate pe disp. art. 184 C.pr.civ. raportat la disp. art. 289-291 Cod penal, cu respectarea dispozițiilor Deciziei nr. XV/2005 a ICCJ, ceea ce nu ar înseamnă că este o cauză identică.
Cauza celor două acțiuni, chiar îmbrăcată în altă formă, este însă identică, știut fiind că, noțiunea juridică de cauză trebuie raportată la starea de fapt calificată juridic și nu doar la temeiul de drept indicat în cerere.
Așa fiind, reformularea motivelor de fapt sau de drept care ar atrage nulitatea certificatului de moștenitor, nu putea înfrânge autoritatea de lucru judecat a decizia nr. xxx/2001 a Curții de Apel Iași, pronunțată în dosarul nr. xxx/2001, raporturile dintre părți fiind soluționate în mod irevocabil.
În continuare, apelantul-reclamant a reluat argumentele prezentate în răspunsul la întâmpinare depus în fața primei instanțe, arătând că de fapt prin acțiunea de față dorește desființarea unor înscrisuri falsificate, astfel încât excepția trebuia analizată strict în lumina îndeplinirii sau nu a condițiilor prevăzute de art. 1201 Cod civil, iar nu prin prisma finalităților sau posibilităților la care s-ar ajunge în eventualitatea admiterii acțiunii.
Pentru a exista autoritate de lucru judecat nu este necesar ca obiectul, în sensul de pretenția concretă dedusă judecății, să fie formulat identic, în ambele acțiuni, fiind suficient ca din cuprinsul cererilor să rezulte că scopul final urmărit de parte să fie același. Astfel, chiar încercarea apelantului-reclamant de a obține desființarea unor înscrisuri ca false urmărește tot a demonstra că nu a renunțat la moștenire, motivul său de apel fiind nefondat.
Totodată, cauza nu trebuie identificată cu dreptul subiectiv și nici cu mijloacele de dovadă ale acestuia, ci rezidă în fundamentul juridic al acțiunii și se materializează în situația de fapt calificată juridic.
Faptul că apelantul-reclamant a invocat Decizia nr. XV/2005, pronunțată de ICCJ într-un recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că falsul se va cerceta de instanța civilă, prin orice mijloace de dovadă, putând dispune desființarea totală sau parțială a unui înscris falsificat, în cauzele în care acțiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală, printr-o soluție de netrimitere în judecată, adoptată de procuror, reprezintă încercarea dovedirii susținerii acțiunii printr-un nou mijloc de probă.
Or, trebuie distinsă cauza de mijloacele de probațiune a ei, căci acestea din urmă sunt numai mijloacele de dovadă a cauzei, izvorul din care derivă cauza.
Instanța de apel a reamintit că principiul autorității de lucru judecat corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața instanțelor a chestiunii litigioase deja rezolvate și nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO, deoarece dreptul de acces la justiție nu este unul absolut, ci poate cunoaște limitări, decurgând din aplicarea altor principii.
De altfel, așa cum s-a reținut și în jurisprudența CEDO (cauza Brumărescu împotriva României, cauza Androne împotriva României), dreptul la un proces echitabil în fata unei instanțe judecătorești garantat de art. 6 par. 1 din Convenție, trebuie interpretat în lumina preambulului Convenției care enunță preeminența dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor părți. Unul din elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice care reclamă, între altele, că soluția dată în mod definitiv oricărui litigiu de instanțele judecătorești să nu mai fie pusă în discuție.
Fără respectul datorat principiului autorității lucrului judecat, hotărârile n-ar avea nicio utilitate practică. Ele nu ar pune capăt proceselor pentru că un drept câștigat cu ocazia unei judecăți ar putea fi contestat si contrazis printr-o hotărâre ulterioară. În felul acesta, în relațiile sociale nu ar exista nicio ordine și totul ar sta sub semnul îndoielii si al posibilității reînnodării litigiilor la nesfârșit.
Așadar, forța puterii lucrului judecat trebuie considerată că vine din nevoia socială de securitate juridică. Respingerea unei a doua acțiuni în justiție între aceleași părți, purtând asupra aceluiași obiect și întemeiată pe aceeași cauză se datorează nu faptului că prima hotărâre exprimă adevărul, ci împrejurării că este imposibil să se mai demonstreze că hotărârea anterioară este eronată.
Constatând că prima instanță în mod legal a reținut incidența în speță a autorității de lucru judecat, tribunalul, în baza art. 296 C. pr. civ., a respins apelul ca nefondat.
← Recursul este nefondat atunci când singurul motiv invocat de... | Încălcarea principiilor oralităţii şi... → |
---|