Greşeala materială vs greşeală de judecată pe cale de contestaţie în anulare
| Comentarii |
|
Respingerea contestaţiei în anulare ca nefondată.
Este vorba despre aceea greşeală pe care o comite instanţa involuntar, prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale şi care stau la baza soluţiei pronunţate.
în consecinţă, textul de lege vizează greşeli de fapt, involuntare, iar nu greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare şi aplicare a unor dispoziţii legale sau de rezolvare a unui incident procedural. O altă interpretare a acestor dispoziţii legale ar da părţilor posibilitatea de a se plânge aceleiaşi instanţe care a pronunţat hotărârea, iar nu unei instanţe superioare, de modul în care, de exemplu , a apreciat probele şi a stabilit raporturile dintre părţi sau de modul în care a analizat motivele de recurs sub aspectul legalităţii - ceea ce ar echivala cu dreptul părţilor de a obţine o reformare a hotărârii, ceea ce este inadmisibil.
Prin sentinţa civilă nr. 14054/03.10.2011, pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 22446/215/2011, a fost respinsă excepţia tardivităţii formulării cererii, invocată de pârâta A.sociaţia de Proprietari; a fost admisă excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtei Primăria Municipiului Craiova; a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M.M., în contradictoriu cu pârâtele Asociaţia de proprietari şi Primăria Municipiului Craiova ; s-a constatat nulitatea absolută a hotărârii adunării generale a Asociaţiei de Proprietari din data de 31.05.2011; s-a constatat nulitatea cererii formulată în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Craiova; a fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că potrivit art. 26 din Legea nr. 230/2007, dacă o hotărâre a adunării generale este contrară legii, statutului sau acordului de asociere a asociaţiei de proprietari ori este de natură să producă daune intereselor proprietarilor, aceştia pot ataca în justiţie respectiva hotărâre, în termen de 45 de zile de la adoptarea acesteia. Acţionarea în justiţie nu întrerupe executarea hotărârii decât în cazul în care instanţa dispune suspendarea acesteia.
Curtea Constituţională, prin decizia nr. 670/2011, a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 din Legea nr. 230/2007 şi a constatat că sintagma "de la adoptarea acesteia" este neconstituţională, referitor la momentul de la care se poate ataca în justiţie respectiva hotărâre.
Deciziile Curţii Constituţionale prin care s-a constatat neconstituţionalitatea unor legi sau ordonanţe ori a unor dispoziţii din acestea sunt general obligatorii (erga omnes) şi nu limitate doar la părţile din procesul în cadrul căruia a fost ridicată excepţia (inter partes). Dispoziţiile legale constatate ca fiind neconstituţionale nu mai pot fi aplicate de nici o instanţă în nici o cauză şi de nici o altă autoritate publică de la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curţii Constituţionale. Decizia de constatare a neconstituţionalităţii face parte din ordinea juridică normativă, prin efectul acesteia prevederea neconstituţională încetându-şi aplicarea pentru viitor.
Faţă de cele expuse, excepţia tardivităţii, ca urmare a necontestării hotararii adunării generale în termenul de 45 zile calculat de la data adoptării acesteia, a fost neintemeiată, şi a fost respinsă de instanţă ca atare.
Referitor la excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtei Primăria Municipiului Craiova, instanţa a reţinut că, in conformitate cu dispoziţiile art. 5 din Decretul-lege nr. 31/1954, capacitatea de folosinţă este capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii, iar capacitatea procesuală de folosinţă constată în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi obligaţii pe plan procesual.
Potrivit dispoziţiilor art. 77 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, primarul, viceprimarul, respectiv viceprimarii, secretarul comunei, al orasului sau al subdiviziunii administrativ-teritoriale a municipiului, împreuna cu aparatul propriu de specialitate al consiliului local, constituie o structură funcţională cu activitate permanenta, denumită primăria comunei sau oraşului, care aduce la îndeplinire hotărârile consiliului local si dispoziţiile primarului, soluţionând problemele curente ale colectivităţii locale.
Faţă de cele expuse, instanţa a constatat că primăria nu este decât o structură funcţională care deserveşte atât pe primar cât şi consiliul local, fără personalitate juridică, nefiind titulară de drepturi şi obligaţii pe plan procesual.
Prin urmare, instanţa a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a acestei parate, invocată din oficiu şi va constata nulitatea cererii formulată in contradictoriu cu aceasta ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate de folosinţă.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că la data de 24.05.2010, ora 1800, a fost convocată adunarea generală a Asociaţiei de Proprietari, având pe ordinea de zi darea de seamă, raport asupra activităţii cenzorului, aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2010 şi alegerea unui preşedinte, insă, urmare a neîntrunirii cvorumului legal pentru desfăşurarea in condiţii de legalitate, adunarea a fost reconvocată pentru data de 31.05.2011, ora 1800.
Modul de convocare a adunărilor generale şi condiţiile privind cvorumul necesar pentru valabilitatea hotărârilor acestora sunt stabilite prin dispoziţiile art. 14 din HG nr. 1588/2007 care prevăd convocarea proprietarilor, prin afişare la loc vizibil sau pe bază de tabel nominal convocator, asupra datei adunării generale a asociaţiei de proprietari cu cel puţin 7 zile înainte ca aceasta să aibă loc, inclusiv cu privire la ordinea de zi a adunării generale.
Din analiza actelor dosarului, instanţa a reţinut că adunarea generală a fost convocată pentru data de 24.05.2010, prin anunţul depus de pârâtă la fila 28 din dosar.
În raport de dispoziţiile legale anterior menţionate, convocarea adunării generale pentru data de 24.05.2010, astfel cum a fost realizată de asociaţia pârâtă respectă dispoziţiile legale anterior menţionate.
Prin urmare, cum asociaţia pârâtă nu a făcut dovada convocării membrilor asociaţiei pentru adunarea generală din data de 31.05.2011, instanţa, în temeiul art. 26 din Legea 230/2007, a admis capătul principal de cerere formulat in contradictoriu cu pârâta Asociaţia de Proprietari şi va constata nulitatea absolută a hotărârii adunării generale a Asociaţiei de Proprietari din data de 31.05.2011.
În ceea ce priveşte petitul având ca obiect obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, instanţa a constatat că reclamantul nu a efectuat cheltuieli in prezenta cauză, a respins ca neîntemeiat acest capăt de cerere.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantul şi pârâta Asociaţia de Proprietari, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
În motivarea apelului, reclamantul a arătat că sentinţa a fost dată cu apel, cu neobservarea dispoziţiilor art.278 pct.4 C.pr.civ. şi nu au fost avute în vedere dispoziţiile Legii nr.202/2011.
Reclamantul a arătat că anularea procesului-verbal din 31 mai 2011 trebuie urmată urgent de alegeri într-un termen cât mai scurt.
A contestat dispozitivul sentinţei privind nulitatea cererii formulate în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Craiova, obligaţie ce decurge din dispoziţiile art.109 1 alin.2 Cod procedură civilă, cât şi din Regulamentul de ordine interioară a serviciului de specialitate al instituţiei primarului.
Reclamantul a menţionat că a solicitat instanţei în ziua pronunţării sentinţei să ia act de cererea privind retragerea indemnizaţiilor - drepturi băneşti primite de preşedintele şi cenzorul asociaţiei, neales legal începând cu data de 31 mai 2011 şi restituirea sumelor primite fie în bani, fie în scutirea de plată la întreţinere.
Reclamantul a solicitat a bloca urgent orice iniţiativă a administratorului de bloc S.D. privind orice activitate de investiţii până la alegerea legală a conducerii asociaţiei.
În apelul formulat de pârâta Asociaţia de Proprietari s-a arătat că prima instanţă în mod greşit a interpretat greşit textul de lege ce face referire la modalitatea de convocare a proprietarilor la o adunare generală. Astfel, deşi fost depusă la dosar dovada convocării din data de 24.05.2011 şi dovada reconvocării din data de 31.05.2011, instanţa de judecată a apreciat că acestea nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de art.14 alin.5 din H.G. Nr.1588/2007.
În anunţul convocator depus la dosar se menţionează foarte clar că în cazul în care nu se întruneşte cvorumul necesar Adunarea Generală se reconvoacă pe data de 31 mai 2011.
Pârâta a arătat că s-a respectat procedura legală, întrucât este cunoscut faptul că la nicio adunare generală nu se întruneşte la prima convocare cvorumul necesar, respectiv jumătate plus unui din numărul de proprietari, adică peste 100 de participanţi.
Pârâta a menţionat că reclamantul a dat dovadă de rea-credinţă în a acţiona în instanţă pentru diverse motive, acesta figurează cu restanţe la întreţinere, iar prin cererile sale nu încearcă decât să intimideze administratorul şi preşedintele asociaţiei pentru a nu-l acţiona în judecată pentru recuperarea debitelor restante.
În consecinţă, prima instanţă în mod greşit a apreciat probele administrate considerând că nu a fost respectată procedura convocării în condiţiile în care există la dosar depus anunţul în care se face menţiunea că în cazul neîntrunirii cvorumului legal se va reconvoca adunarea generală pe data de 31 mai 2011.
A solicitat admiterea apelului, modificarea sentinţei şi respingerea acţiunii formulate de reclamant.
Prin decizia nr.168 din 2 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr.22446/215/2011, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii de reprezentant invocată de apelantul M.M..A fos admisă excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere având ca obiect acordarea de daune morale şi materiale în baza art. 723 Cod procedură civilă, formulat de apelantul M.M..A fost respins acest capăt de cerere ca inadmisibil.
A fost respins apelul formulat de reclamantul M.M.împotriva sentinţei civile nr. 14054/03.10.2011, pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 22446/215/2011, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Primaria Municipiului Craiova şi pârâta Asociatia de Proprietari.
A fost admis apelul formulat de pârâta Asociatia De Proprietari împotriva sentinţei civile nr. 14054/03.10.2011, pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 22446/215/2011, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Primăria Municipiului Craiova.
A fost schimbată în parte sentinţa civilă atacată în sensul că, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu Asociaţia de Proprietari. Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei civile indicate.
A fost respinsă cererea apelantului M.M. de acordare a cheltuielilor de judecată.
Analizând exceptia lipsei calitatii de reprezentant a apărătorului apelantei pârâte invocată de apelantul reclamant, instanţa de apel a respins-o ca neîntemeiată, reţinând următoarele ;
Potrivit art. 44 al.2 Legea 51/1995:(2) Actele întocmite de avocat pentru ţinerea evidenţelor profesionale cerute de lege, precum şi pentru legitimarea faţă de terţi a calităţii de reprezentant au forţa probantă deplină până la înscrierea în fals."
Ca urmare, în situaţia în care apelantul intimat M.M. aprecia că împuternicirea avocaţială depusă la dosar de doamna avocat Udriste nu corespunde realităţii, avea posibilitatea să se înscrie în fals împotriva ei.
Neprocedând în acest fel, împuternicirea avocaţială menţionată face dovada deplină a calităţii de reprezentant a apărătorului apelantei intimate Asociatia de Proprietari.
Faptul că d-na avocat a fost angajată de actualul Presedinte al Asociatiei de
Proprietari, deşi Procesul verbal al şedinţei Adunarii generale ordinare din 31.05.2011 în care acesta a fost ales a fost anulat, nu determină lipsa calităţii de reprezentant a d-nei avocat, în contextul în care sentinţa civilă de anulare nu este definitivă şi, ca atare, nu produce efecte faţă de legitimitatea deţinerii funcţiei de Presedinte al Asociatiei de către numitul P.V., care va continua să-şi exercite această funcţie până la rămânerea definitivă a hotărârii amintite.
Analizand exceptia inadmisibilităţii capătului de cerere având ca obiect acordarea de daune morale şi materiale în baza art. 723 Cod procedură civilă, formulat de apelantul M. M. aşa cum acest capat de cerere a fost precizat de apelant în sedinţa de judecată din data de
29.03.2012, instanta a admis-o, pentru urmatoarele considerente:
Potrivit art. 294 al.1 Cod procedură civilă în apel nu se pot formula cereri noi.
Cererea formulată de apelantul M.M. aşa cum a fost precizată în sedinţa de judecată mentionată, şi anume solicitarea de a i se acorda daune morale şi materiale pentru faptul că Asociatia de Proprietari nu-i primeste contravaloarea cheltuielilor de întreţinere şi nu-i aduce la cunostiinţă cuantumul acestor obligatii constituie o cerere noua formulată direct în apel, şi este, pentru acest motiv, inadmisibilă, urmand a fi respinsă ca atare.
În ce priveste apelul formulat de reclamantul apelant M.M, acesta a fost considerat neîntemeiat. Apelantul a criticat hotărârea dată de instanta de fond cu privire la modul de soluţionare a capatului de cerere formulat în contradictoriu cu Primaria Craiova.
Acesta a invocat prevederile art. 109 1 alineatul 2 Cod procedură civilă coroborat cu Regulamentul de ordine interioara a serviciului de specialitate din instituţia primarului.
Din analiza acestor prevederi şi a sentintei instantei de fond, Tribunalul a retinut că în mod corect instanţa de fond a retinut că potrivit dispoziţiilor art.18 -19 din Legea nr. 215/2001 republicată, comunele, oraşele, municipiile şi judeţele sunt unităţi administrativ-teritoriale în care se exercită autonomia locală şi în care se organizează şi funcţionează autorităţi ale administraţiei publice locale.
În ce priveşte apelul formulat de pârâta Asociaţia de Proprietari, instanţa de apel, a constatat că acesta este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Raţionamentul juridic al instanţei de fond privitor la prevederile legale aplicabile în cauză este în mare parte corect.
Spre deosebire de instanţa de fond, care a considerat nevalabilă această a doua convocare, Tribunalul a apreciat ca fiind corectă şi valabilă această modalitate de convocare.
Astfel, rolul acestei proceduri a fost de a aduce la cunostiinţa membrilor asociatiei data şi ora desfaşurării fiecareia din cele doua şedinţe de Adunare generală ordinară. Acest scop a fost atins.
Daca vreunul din membrii asociatiei dorea să participe la vreuna din cele doua şedinţe, acesta avea toate datele necesare privind locul şi ora desfăşurării sale.
Faptul că a doua convocare este menţionată doar ca un subsidiar, pentru cazul neîndeplinirii cvorumului legal la prima şedinţă nu atrage nulitatea convocării formulată pentru această a doua şedinţă, nefiind în cauză incident vreun caz de nulitate expresă, şi nefiind aplicabile nici prevederile art. 105 al.2 Cod procedură civilă. Aplicabilitatea acestor prevederi necesită dovedirea unei vătămări prin acest mod de convocare, însă, în speţă, o asemenea vătămare nici nu s-a dovedit, şi nici nu este presupusă de lege.
Ca atare, instanta de apel a apreciat că în speţă nu s-au încălcat de către pârâta apelantă prevederile art. 23-25 din Legea 230/2007 în forma în vigoare la data de 13.05.2011 - data primei convocări - şi ale art. 14 din HG nr. 1588/2007 cu privire la necesitatea convocării membrilor asociaţiei în vederea desfăşurării celei de-a doua Adunări generale.
Faptul că existau doua versiuni ale procesului verbal al Adunării generale ordinare din data de 31.05.2011, ambele cu acelasi conţinut, dar unul scris de mană şi unul bătut la calculator este fără relevanţă în cauză, de vreme ce ambele au acelaşi continut, nu conţinut diferit.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul M.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
A învederat că instanţa de apel a amânat în mod nejustificat redactarea şi motivarea deciziei recurate, fiind încălcate dispoziţiile art. 264 alin.(l) ind.(l) Cod procedură civilă, care dispun că, motivarea hotărârii se va face în cel mult 30 zile de la data pronunţării, deşi i-a învederat că declară recurs.
Instanţa de fond nu a comunicat odată cu decizia dată şi încheierea din data de 29 martie a.c, ca parte integrantă a deciziei, aşa cum de fapt, consemnează în fila 1 alin. 2 din decizie. Amânarea pronunţării nu a fost adusă la cunoştinţa părţilor, fiind încălcate dispoziţiile art. 260 Cod procedură civilă.
Instanţa de judecată a dat mai multe termene, fiind încălcate dispoziţiile art.156 alin.
(1) Cod procedură civilă, prin a favoriza intimata-pârâtă.
A precizat faptul că, după ce intimata, prin avocat O.U. a obţinut un termen pentru a depune acte, a revenit cu o altă cerere însoţită de adeverinţa medicală cu diagnostic "viroza ..." şi la termenul din 15.03.2012 a obţinut încă un termen.
La termenul următor - 29.03.a.c. a prezentat instanţei dovezi din care rezultă că în data de 16. 03.2012, avocat O.U. a fost prezentă în instanţă - Judecătoria Craiova, unde a, apărat, potrivit dovezilor existente la dosar - fila 38-39.
Amânarea cerută de avocată, a fost de rea credinţă şi acceptată cu multă uşurinţă de instanţă, faptă ce se înscrie sub incidenţa art. 723 Cod procedură civilă.
A precizat faptul că, avocata nu a depus în final nici un fel de act, potrivit şi încheierii de şedinţă, care nu i-a fost comunicată, deşi a fost cerută înainte de dezbaterea cauzei.
Pe de altă parte, iniţial intimata, a declarat recurs ca apoi să revină, solicitând calificarea , căii de atac apel (numai pentru a nu grăbi rezolvarea cazului şi al tergiversa.)
Sunt evidente faptele de abuz, în interesul intimatei-pârâte unde domneşte o stare de nemulţumire şi anarhie, sub paza instanţelor de judecată, cu complicitatea avocatei.
Decizia nr. 168/02 Aprilie 2012 este lovită de nulitate absolută potrivit art. 105 Cod procedură civilă.
In motivarea nulităţii absolute a deciziei recurate a invocat şi dispoziţiile art. 304 Cod procedură civilă, cu punctele 4 - instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti; 5 - prin hotărârea dată, instanţa, a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin.(2) Cod pr. civilă, aşa cum a precizat mai sus; 7- hotărârea cuprinde motive contradictorii şi/sau străine de natura pricinii; 8- instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acesteia; 9-hotărârea pronunţata este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a
legii.
In fapt, prin decizia recurată s-a luat notă de cererile făcute la fond şi nerezolvate, dar, instanţa a insistat pe probleme fără relevanţă juridică, cum ar fi cea referitoare la calitatea de avocat a numitei O.U..
În analiza excepţiei lipsei calităţii de reprezentant al intimatei-pârâte (nu reclamantei, cum greşit a reţinut instanţa), nu despre dreptul de reprezentare juridică al avocat O.U. este vorba, ci de faptul că, în cazul dedus judecăţii, în lipsa unei conduceri valide (preşedinte, comitet executive) nimeni nu poate angaja asociaţia în nici un fel de relaţie contractuală fără aprobarea comitetului executiv - art. 30-31 din Legea nr. 230/2007 şi art. 17 -18-19 din Norme - Hotărârea nr.1588/2007. In schimb, instanţa nu face şi un comentariu cu privire la comportamentul acesteia, prin aşa zisul fals şi ducere în eroare a instanţei.
Motivarea deciziei în cazul menţionat mai sus şi în favoarea intimatei-pârâte este una străină de natura pricinii (punctual 7 al art. 304. Indice 2) Cod procedură civilă.
A precizat faptul că la verificările efectuate de serviciul de îndrumare şi control al activităţii asociaţilor de proprietari din cadrul Primăriei Municipiului Craiova - Procesul Verbal pe care îl anexează, rezultă faptul că cenzorul ales de asociaţie la pretinsa adunare generală din 31 Mai 2011 nu a fost făcută corect şi legal, obligând conducerea asociaţiei la îndreptarea erorii. Deşi, organul de control a dat ca termen pentru îndreptarea erorii, conducerea asociaţiei nr. 7 nu s-a conformat, continuând să plătească pe cenzorul ales nelegal.
Sunt şi alte nereguli în cadrul asociaţiei, consemnate în Procesul Verbal menţionat mai
sus.
Cu privire la obligaţiile serviciului de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Craiova, a depus copia regulamentului de funcţionare, de unde, în opinia sa are şi sarcina de a constata, dacă şedinţa de alegeri şi actele întocmite sunt legale.
Consideră că, motivarea deciziei recurate este una legală şi în mare parte nu punctează pe motivele invocate. Din dispozitivul hotărârii, nu rezultă că aceasta ar fi definitivă.
Blocarea activităţii (deşi inexistentă) conducerii asociaţiei de proprietari pentru orice activitate de investiţii era/este mai mult decât necesară.
Instanţa de apel nu a dat curs dispoziţiilor art. 129 Cod procedură civilă ci dimpotrivă, face efort pentru a justifica nulitatea apelului reclamantului, acceptând apelul intimatei-pârâte.
Deşi, instanţa a reţinut că, Raţionamentul juridic al instanţei de fond privitor la prevederile legale aplicate în cauză este în mare parte corect, procedează la o analiza care încalcă dispoziţiile Legii nr. 230/2007 cât şi a Normelor de aplicare, venind cu idei personale.
Nu există alte norme de aplicare decât cele spuse prin lege. Convocarea iniţială a adunării generale ordinare a asociaţiei presupune acelaşi loc şi data de desfăşurare, chiar dacă a fost sau nu indicate în primul anunţ.
Aprecierea instanţei cum că, deşi proprietarii cunoşteau data şi locul la care fusese convocată adunarea generală ordinară, au ales să nu participe la lucrările adunării din data de
31.05.2011, sunt contrare dispoziţiilor Legii nr. 230/2007 cu Normele de aplicare - art. 14 alin. (5).
Deşi intimata-pârâtă a cerut prin avocat O.U. mai multe termene pentru a depune acte, nu există nici un fel de act prin care instanţa să poată face o constatare în aprecierea celor consemnate în decizie. Se pune întrebarea, cine mandatează comitetul executiv dacă adunarea generala a asociaţiei de proprietari nu are cvorum, şi dacă nu există dovada că toţi membri asociaţiei au fost convocaţi, art. 15 coroborat cu art.14 din Norme de aplicare. Pe de alta parte, hotărârile pot fi luate numai cu votul majorităţii membrilor prezenţi-art. 14 (5).
Rezultă, o vătămare a intereselor proprietarilor, care chiar şi dacă nu este dispusă expres de lege, există şi nu trebuie dovedită.
Cu privire la existenţa a 2 procese verbale identice, unul scris de mână altul la calculator, s-a confirmat faptul că asociaţia de proprietari nr. 7 nu deţine un registru al proceselor verbale potrivit art.17 alin. 30 din normele de aplicare, fapt rezultat şi din constatarea serviciului de specialitate a Primăriei Municipiului Craiova prin Procesul Verbal menţionat mai sus.
Urmare a motivelor invocate şi susţinute, pe baza dispoziţiilor Legii nr. 230/2007 cu normele de aplicare, a solicitat casarea în totalitate a deciziei recurate nr. 168/2012, prin respingerea apelului intimatei pârâte; admiterea recursului potrivit motivelor invocate şi probate, cu menţinerea dispoziţiilor instanţei de fond şi admiterea cererilor nerezolvate de aceasta; obligarea intimatei-pârâte la cheltuielile de judecată consemnate în apel-fond; obligarea intimatei-pârâte le daune materiale şi morale aşa cum s-au motivat şi probat la fond-apel; obligarea intimatei-pârâte la cheltuieli de judecată în recurs.
Prin decizia nr. 9469 din data de 10 octombrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 22446/215/2011 s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul M.M. împotriva deciziei nr.168 din 2 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr.22446/215/2011, în contradictoriu cu pârâţii Asociaţia de Proprietari şi Primăria Municipului Craiova.
S-a dispus obligarea recurentului la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către Asociaţia de Proprietari.
Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a reţinut :
Critica referitoare la nemotivarea deciziei recurate în termen, nu se încadrează în niciunul din motivele recurs prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, iar necomunicarea încheierii de amânare a pronunţării de asemenea nu constituie motiv de nelegalitate a hotărârii recurate. Din cuprinsul încheierii rezultă că, amânarea pronunţării hotărârii a fost făcută în şedinţă publică, iar împrejurarea că recurentul nu a avut cunoştinţă de acest fapt nu constituie motiv de nulitate a deciziei recurate.
Curtea a constatat că instanţa de apel a acordat un singur termen pentru lipsă de apărare potrivit art.156 alin.1 Cod procedură civilă, celelalte termene fiind acordate pentru alte motive, respectiv pentru ca intimata să ia cunoştinţă de motivele de apel comunicate în şedinţă publică, şi pentru a depune la dosar înscrisuri. Instanţa de apel nu a încălcat dispoziţiile art.156 alin. (1) Cod procedură civilă, iar încuviinţarea amânării cauzei la solicitarea unei părţi nu conduce la concluzia că instanţa urmăreşte favorizarea părţii.
Recurentul a invocat mai multe motive de recurs printre care cele menţionate la art.304 punct 4, 5, 7 şi 8 fără a dezvolta criticile întemeiate pe aceste dispoziţii. Curtea reţine că în cauză nu sunt incidente motivele de recurs întemeiate pe aceste dispoziţii întrucât instanţa de apel nu a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, prin hotărârea dată, instanţa, nu a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin.(2) Cod procedură civilă, hotărârea nu cuprinde motive contradictorii şi/sau străine de natura pricinii iar instanţa, nu a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, nu a schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acesteia.
Curtea nu a reţinut incidenţa în cauză a disp.art.312 alin.5 Cod procedură civilă invocate de recurent, întrucât aceste dispoziţii sunt aplicabile numai în situaţia în care instanţa, a cărei hotărâre este recurată, a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost regulat citată.
Instanţa de apel a acordat cuvântul părţilor pe fondul cauzei şi a examinat legalitatea şi temeinicia hotărârii apelate în raport de criticile apelanţilor, examinând cauza pe fond, reţinând aplicarea în cauză a dispoziţiilor art.296 Cod procedură civilă. Instanţa de apel nu a anulat hotărârea apelată în temeiul disp.art.297 Cod procedură civilă, aşa cum rezultă din susţinerile recurentului.
A fost considerată nefondată şi critica întemeiată pe disp.art.304 punct 9 Cod procedură civilă.
Curtea a constatat că instanţa de apel examinează excepţia invocată de recurent în raport de susţinerea acestuia privind lipsa unei conduceri valide (preşedinte, comitet executive). Instanţa de apel a reţinut astfel că avocatul a fost angajat de actualul Presedinte al Asociatiei de Proprietari , şi deşi procesul verbal al şedinţei Adunarii generale ordinare din
31.05.2011 în care acesta a fost ales a fost anulat, aceasta nu determină lipsa calităţii de reprezentant al avocatului, în contextul în care sentinţa civilă de anulare nu este definitivă şi, ca atare, nu produce efecte faţă de legitimitatea deţinerii funcţiei de Presedinte al Asociatiei de către numitul P.V., care va continua să-şi exercite această funcţie până la rămânerea definitivă a hotărârii amintite.
De asemenea raţionamentul juridic al instanţei de apel privitor la prevederile legale aplicate în cauză este logic, şi nu încalcă dispoziţiile Legii nr. 230/2007, instanţa de apel reţinând corect că, nu exista nici un impediment ca ambele convocări să fie efectuate la aceeaşi dată, singurul criteriu ce urma a fi avut în vedere, fiind respectarea termenului de 10 zile fixat pentru reconvocare.
Convocarea membrilor Asociaţiei de Proprietari prin acelasi anunţ pentru ambele adunări generale, nu conduce la concluzia nelegalităţii hotărâriii adoptate prin votul majorităţii membrilor prezenţi, în condiţiile în care convocarea s-a realizat , prin afişare la loc vizibil, existând dovada că toţi membrii asociaţiei de proprietari au fost convocaţi aşa cum prevăd disp.alin. 5 al art. 14 HG 1588/2007.
Având în vedere petitul cererii de chemare în judecată şi motivele de fapt şi de drept menţionate mai sus Curtea, a apreciat ca, nerelevante în soluţionarea recursului, celelalte argumente expuse de recurent în motivele de recurs printre care cele referitoare la existenţa a 2 procese verbale identice, unul scris de mână altul la calculator, ceea ce ar confirma faptul că asociaţia de proprietari nr. 7 nu deţine un registru al proceselor verbale potrivit art.17 alin. 30 din normele de aplicare, fapt rezultat şi din constatarea serviciului de specialitate a Primăriei Municipiului Craiova.
Potrivit dispoziţiilor art.723 Cod procedură civilă, drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună credinţă şi potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege. Partea care foloseşte aceste drepturi în chip abuziv răspunde pentru pagubele pricinuite. Curtea nu reţine incidenţa în cauză a dispoziţiile art.723 Cod procedură civilăinvocate de recurent ca temei al solicitării sale de a fi obligată intimata la daune, întrucât intimata nu a exercitat cu rea credinţă drepturile procedurale.
Pe de altă parte Curtea a constatat că, cererea recurentului formulată în faza apelului, de a-i fi acordate daune materiale şi morale întrucât asociaţia, l-a împiedicat să depună cheltuielile de întreţinere şi i-a calculat majorări de întârziere , refuzând să-i comunice datoriile de plată şi să-i primească banii pentru întreţinere, chiar dacă a fost întemeiată pe disp.art.723 Cod procedură civilă, a fost respinsă ca inadmisibilă de către instanţa de apel iar recurentul nu a criticat decizia recurată sub acest aspect.
Pentru toate aceste considerente Curtea, în temeiul disp.art.312 alin.1 Cod procedură civilă respinge recursul formulat de reclamant ca nefondat.
In temeiul dispoziţiilor art.274 Cod procedură civilă s-a dispus acordarea intimatei Asociaţia de proprietari, cheltuielile de judecată efectuate în recurs.
Impotriva acestei decizii a formulat contestaţia în anulare contestatorul M.M. în conformitate cu art. 317 şi 318 Cod procedură civilă solicitând admiterea acesteia întrucât;
A arătat că după repunerea pe rol a cauzei instanţa de recurs , din care doi judecători fiind incompatibili i-a încălcat dreptul la apărare, cauza luându-se în pronunţare în lipsa sa datorată unei împrejurări legate de starea de sănătate şi care au fost mai presus de voinţa sa.
A menţionat că a ajuns ulterior la şedinţă , după luarea dosarului în pronunţare.
De asemenea, faptul că partea adversă care nu a formulat căile de atac şi nici întâmpinare a beneficiat de apărare calificată l-a luat prin surprindere pe contestator, acesta neavând posibilitatea de a-şi face apărarea.
Arată că admisibilitatea cererii sale este dată de existenţa unei erori materiale grave ca priveşte o problemă de procedură .
Această eroare este evidentă , în legătură cu aspectele formale ale judecăţii în recurs, pentru verificarea căreia nu este necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.
Judecarea şi pronunţarea în lipsa părţii încalcă dreptul la apărare consacrat de art. 24 din Constituţia României, în înfăptuirea justiţiei şi folosirea căilor de atac din Constituţia României.
Cu privire la hotărârea atacată precizează : In cazul în care în instanţa de apel a fost schimbată sentinţa, iar recursul împotriva deciziei a fost respins, contestaţia în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 317 alin.(1) şi alin (2) Cod procedură civilă trebuie exercitată împotriva hotărârii instanţei de apel şi nu împotriva hotărârii date în recurs” .
Pe de altă parte greşelile instanţei de recurs, care deschid calea contestaţiei în anulare sunt greşeli de fapt şi nu de judecată, de apreciere a probelor şi de interpretare a dispoziţiilor legale.
Contestaţia în anulare este nefondată.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, iar nu de reformare, care se adresează aceleiaşi instanţe care a pronunţat hotărârea a cărei anulare se cere, iar cazurile şi condiţiile în care se poate promova o astfel de cale de atac sunt expres şi limitativ prevăzute de lege, în art. 317 şi 318 Cod procedură civilă
Contestatorul a invocat în drept, dispoziţiile art. 317 alin. 2 şi 318 teza 1Cod procedură civilă, indicând în acest mod cazurile de anulare a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, prevăzute de aceste dispoziţii legale.
- Astfel, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: 1. când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii; 2. când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă, potrivit art. 317 alin. 1 Cod procedură civilă.
- De asemenea, hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare, potrivit art. 318 Cod procedură civilă.
În cauză s-a invocat teza I, având în vedere argumentele prezentate referitoare la solicitare părţii şi motivele prezentate
Pentru a fi incident acest caz de anulare prevăzut de art.317 Cod procedură civilă, era necesar ca partea să fi invocat în recurs, fie lipsa de procedură în primă instanţă, fie o hotărâre dată în primă instanţă cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă, aspecte ce nu au fost analizate de instanţa de recurs. Instanţa de recurs nu a fost investită cu aceste aspecte.
Observând cererea de recurs, instanţa de retractare constată că recurentul nu a invocat nelegala sa citare la prima instanţă şi nici nesocotirea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţa generală şi materială a primei instanţe, instanţă de jurisdicţie civilă investită prin însăşi cererea sa.
Mai mult, motivul privind incompatibilitatea celor doi judecători din completul de recurs, nu a fost dezvoltat, ci doar enumerat şi nici nu s-au identificat ca nume, aceştia şi motivele de incompatibilitate nu au fost arătate.
Se reţine în cauză că citarea s-a făcut în mod corect la instanţa de recurs.
Nu este incident cazul de anulare prevăzut de art. 318 teza I, în sensul că dezlegarea dată în recurs este rezultatul unei greşeli materiale.
Aşa cum s-a arătat în precedent, contestatorul a invocat teza I-a a contestaţiei speciale prev. de art. 318 Cod procedură civilă, la soluţionarea recursului.
Astfel, prin greşeală materială, în sensul dispoziţiilor art. 318 alin. 1 teza I Cod procedură civilă, se înţelege o eroare materială în legătură cu aspecte formale ale judecării cauzei şi care a avut drept consecinţă darea unei soluţii greşite.
Este vorba despre acea greşeală pe care o comite instanţa involuntar, prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale şi care stau la baza soluţiei pronunţate. Astfel, sunt greşeli materiale potrivit acestor dispoziţii legale: - respingerea unui recurs ca tardiv, în funcţie de data înregistrării la instanţă, deşi din plicul ataşat la dosar rezultă că recursul a fost depus recomandat la poştă, înlăuntrul termenului de recurs, potrivit art. 104 cod procedură civilă; - anularea greşită a recursului ca netimbrat, deşi la dosar se află dovada achitării taxei de timbru şi chitanţa nu a fost observată;- anularea greşită a recursului ca fiind făcut de o persoană fără calitate, deşi la dosar se află procura dată reprezentantul părţii, care nu a fost observată;- pronunţarea asupra legalităţii unei alte hotărâri decât cea care a fost atacată cu recurs.
În consecinţă, textul de lege vizează greşeli de fapt, involuntare, iar nu greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare şi aplicare a unor dispoziţii legale sau de rezolvare a unui incident procedural. O altă interpretare a acestor dispoziţii legale ar da părţilor posibilitatea de a se plânge aceleiaşi instanţe care a pronunţat hotărârea, iar nu unei instanţe superioare, de modul în care, de exemplu , a apreciat probele şi a stabilit raporturile dintre părţi sau de modul în care a analizat motivele de recurs sub aspectul legalităţii - ceea ce ar echivala cu dreptul părţilor de a obţine o reformare a hotărârii, ceea ce este inadmisibil.
În speţă se constată că nu există o eroare a instanţei în sensul celor arătate, iar împrejurarea că din motive de sănătate contestatorul recurent în acea cauză nu s-a putut prezenta la timp la şedinţă nu-i poate fi imputată instanţei raportat la motivele expres prevăzute de textul de lege.
Mai mult contestatorul s-a prezentat la şedinţă după luarea dosarului în pronunţare depunând şi concluzii scrise.
Prin urmare, nu pot fi primite motivele circumscrise încălcării drepturilor la apărare şi a lipsei rolului activ al judecătorului, în condiţiile arătate nefiind încălcate dispoziţiile art. CEDO.
Nu poate fi primită nici susţinerea potrivit practicii invocată de către contestator în sensul că „In cazul în care în instanţa de apel a fost schimbată sentinţa, iar recursul împotriva deciziei a fost respins , contestaţia în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 317 alin.(1) şi alin
(2) Cod procedură civilă trebuie exercitată împotriva hotărârii instanţei de apel şi nu împotriva hotărârii date în recurs”, întrucât odată pentru că practica nu constituie izvor de drept, iar pe de altă parte dispoziţiile art. 317 şi 318 Cod procedură civilă sunt exprese imperative vizând hotărâri irevocabile, iar în art. 318 se prevede expres că pot fi atacate cu contestaţie în anulare hotărârile instanţei de recurs.
Nefiind incidente dispoziţiile art. 317 şi 318, teza 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge contestaţia în anulare ca nefondată formulată de contestatorul M.M.
Prin sentinţa civilă nr. 14054/03.10.2011, pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 22446/215/2011, a fost respinsă excepţia tardivităţii formulării cererii, invocată de pârâta
A.sociaţia de Proprietari; a fost admisă excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtei Primăria Municipiului Craiova; a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M.M., în contradictoriu cu pârâtele Asociaţia de Proprietari şi Primăria Municipiului Craiova ; s-a constatat nulitatea absolută a hotărârii adunării generale a Asociaţiei de Proprietari din data de 31.05.2011; s-a constatat nulitatea cererii formulată în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Craiova; a fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că potrivit art. 26 din Legea nr. 230/2007, dacă o hotărâre a adunării generale este contrară legii, statutului sau acordului de asociere a asociaţiei de proprietari ori este de natură să producă daune intereselor proprietarilor, aceştia pot ataca în justiţie respectiva hotărâre, în termen de 45 de zile de la adoptarea acesteia. Acţionarea în justiţie nu întrerupe executarea hotărârii decât în cazul în care instanţa dispune suspendarea acesteia.
Curtea Constituţională, prin decizia nr. 670/2011, a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 din Legea nr. 230/2007 şi a constatat că sintagma "de la adoptarea acesteia" este neconstituţională, referitor la momentul de la care se poate ataca în justiţie respectiva hotărâre.
In acest sens, Curtea a reţinut că art. 26 din Legea nr. 230/2007 aduce atingere dreptului de a accede efectiv la justiţie pentru apărarea drepturilor legitime al persoanelor interesate, avand in vedere că proprietarii care nu au avut cunoştinţă de adunarea generală a asociaţiei de proprietari şi nici de faptul că s-a adoptat o hotărâre a acesteia, prin care au fost afectaţi, se pot afla în situaţia de a nu putea contesta hotărârea în termenul prevăzut de norma legală criticată, şi anume cel de 45 de zile de la adoptarea acesteia.
Dispoziţiile art.147 alin.(1) din Constituţie prevăd că: „Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept”.
Deciziile Curţii Constituţionale prin care s-a constatat neconstituţionalitatea unor legi sau ordonanţe ori a unor dispoziţii din acestea sunt general obligatorii (erga omnes) şi nu limitate doar la părţile din procesul în cadrul căruia a fost ridicată excepţia (inter partes). Dispoziţiile legale constatate ca fiind neconstituţionale nu mai pot fi aplicate de nici o instanţă în nici o cauză şi de nici o altă autoritate publică de la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curţii Constituţionale. Decizia de constatare a neconstituţionalităţii face parte din ordinea juridică normativă, prin efectul acesteia prevederea neconstituţională încetându-şi aplicarea pentru viitor.
Faţă de cele expuse, excepţia tardivităţii, ca urmare a necontestării hotararii adunării generale în termenul de 45 zile calculat de la data adoptării acesteia, a fost neintemeiată, şi a fost respinsă de instanţă ca atare.
Referitor la excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtei Primăria Municipiului Craiova, instanţa a reţinut că, in conformitate cu dispoziţiile art. 5 din Decretul-lege nr. 31/1954, capacitatea de folosinţă este capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii, iar capacitatea procesuală de folosinţă constată în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi obligaţii pe plan procesual.
Potrivit dispoziţiilor art. 77 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, primarul, viceprimarul, respectiv viceprimarii, secretarul comunei, al orasului sau al subdiviziunii administrativ-teritoriale a municipiului, împreuna cu aparatul propriu de specialitate al consiliului local, constituie o structură funcţională cu activitate permanenta, denumită primăria comunei sau oraşului, care aduce la îndeplinire hotărârile consiliului local si dispoziţiile primarului, soluţionând problemele curente ale colectivităţii locale.
De asemenea, conform dispoziţiilor art.20 alin.1 din Legea nr. 215/2001 comunele, oraşele, municipiile şi judeţele sunt unităţi administrativ-teritoriale în care se exercită autonomia locală şi în care se organizează şi funcţionează autorităţi ale administraţiei publice locale.
Dispoziţiile art. 21 alin. 1 din acelaşi act normativ stabilesc că unităţile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu, alin. 3 adăugand că unităţile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparţin domeniului public şi privat în care acestea sunt parte, precum şi din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condiţiile legii.
Faţă de cele expuse, instanţa a constatat că primăria nu este decât o structură funcţională care deserveşte atât pe primar cât şi consiliul local, fără personalitate juridică, nefiind titulară de drepturi şi obligaţii pe plan procesual.
Prin urmare, instanţa a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a acestei parate, invocată din oficiu şi va constata nulitatea cererii formulată in contradictoriu cu aceasta ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate de folosinţă.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că la data de 24.05.2010, ora 1800, a fost convocată adunarea generală a Asociaţiei de Proprietari, având pe ordinea de zi darea de seamă, raport asupra activităţii cenzorului, aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2010 şi alegerea unui preşedinte, insă, urmare a neîntrunirii cvorumului legal pentru desfăşurarea in condiţii de legalitate, adunarea a fost reconvocată pentru data de 31.05.2011, ora 1800.
Modul de convocare a adunărilor generale şi condiţiile privind cvorumul necesar pentru valabilitatea hotărârilor acestora sunt stabilite prin dispoziţiile art. 14 din HG nr. 1588/2007 care prevăd convocarea proprietarilor, prin afişare la loc vizibil sau pe bază de tabel nominal convocator, asupra datei adunării generale a asociaţiei de proprietari cu cel puţin 7 zile înainte ca aceasta să aibă loc, inclusiv cu privire la ordinea de zi a adunării generale.
De asemenea, alin. 5 al textului legal anterior menţionat stabileşte că adunarea generală a asociaţiei de proprietari poate adopta hotărâri, dacă majoritatea proprietarilor membri ai asociaţiei de proprietari sunt prezenţi personal sau prin reprezentant legal. Dacă nu este întrunit cvorumul adunarea va fi suspendată şi reconvocată. La adunarea generală reconvocată, dacă există dovada că toţi membrii asociaţiei de proprietari au fost convocaţi, hotărârile pot fi adoptate prin votul majorităţii membrilor prezenţi. Dovezi ale convocării şi reconvocării constituie afişul de la avizier şi tabelul nominal convocator cu semnături.
Din analiza actelor dosarului, instanţa a reţinut că adunarea generală a fost convocată pentru data de 24.05.2010, prin anunţul depus de pârâtă la fila 28 din dosar.
În raport de dispoziţiile legale anterior menţionate, convocarea adunării generale pentru data de 24.05.2010, astfel cum a fost realizată de asociaţia pârâtă respectă dispoziţiile legale anterior menţionate.
În ceea ce priveşte însă reconvocarea adunării generale pentru data de 31.05.2011, instanţa a reţinut că nu există nicio dovadă a convocării tuturor membrilor asociaţiei de proprietari pentru a se putea reţine incidenţa alin 5 al art. 14 din HG nr. 1588/2007 care dă posibilitatea sub această condiţie a adoptării unei hotărâri prin votul majorităţii membrilor prezenţi. În lipsa acestei dovezi nu se poate reţine respectarea procedurii de adoptare a hotărârii de către adunarea generală reconvocată la data de 31.05.2011.
Simpla menţiune din cuprinsul anunţului prin care s-a efectuat convocarea pentru adunarea generală din data de 24.05.2010, în sensul că în situaţia în care nu se va întruni cvorumul legal pentru această adunare, adunarea generală se reconvoacă pentru o dată ulterioară (31.05.2011) nu reprezintă o convocare valabilă în sensul art. 14 din actul normativ anterior menţionat.
Prin urmare, cum asociaţia pârâtă nu a făcut dovada convocării membrilor asociaţiei pentru adunarea generală din data de 31.05.2011, instanţa, în temeiul art. 26 din Legea 230/2007, a admis capătul principal de cerere formulat in contradictoriu cu pârâta Asociaţia de Proprietari şi va constata nulitatea absolută a hotărârii adunării generale a Asociaţiei de Proprietari din data de 31.05.2011.
În ceea ce priveşte petitul având ca obiect obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, instanţa a constatat că reclamantul nu a efectuat cheltuieli in prezenta cauză, a respins ca neîntemeiat acest capăt de cerere.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantul şi pârâta Asociaţia de Proprietari, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
În motivarea apelului, reclamantul a arătat că sentinţa a fost dată cu apel, cu neobservarea dispoziţiilor art.278 pct.4 C.pr.civ. şi nu au fost avute în vedere dispoziţiile Legii nr.202/2011.
Reclamantul a arătat că anularea procesului-verbal din 31 mai 2011 trebuie urmată urgent de alegeri într-un termen cât mai scurt.
A contestat dispozitivul sentinţei privind nulitatea cererii formulate în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Craiova, obligaţie ce decurge din dispoziţiile art.109 1 alin.2 C.pr.civ., cât şi din Regulamentul de ordine interioară a serviciului de specialitate al instituţiei primarului.
Reclamantul a menţionat că a solicitat instanţei în ziua pronunţării sentinţei să ia act de cererea privind retragerea indemnizaţiilor - drepturi băneşti primite de preşedintele şi cenzorul asociaţiei, neales legal începând cu data de 31 mai 2011 şi restituirea sumelor primite fie în bani, fie în scutirea de plată la întreţinere.
Reclamantul a solicitat a bloca urgent orice iniţiativă a administratorului de bloc S.D. privind orice activitate de investiţii până la alegerea legală a conducerii asociaţiei.
În apelul formulat de pârâta Asociaţia de Proprietari s-a arătat că prima instanţă în mod greşit a interpretat greşit textul de lege ce face referire la modalitatea de convocare a proprietarilor la o adunare generală. Astfel, deşi fost depusă la dosar dovada convocării din data de 24.05.2011 şi dovada reconvocării din data de 31.05.2011, instanţa de judecată a apreciat că acestea nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de art.14 alin.5 din H.G. Nr.1588/2007.
În anunţul convocator depus la dosar se menţionează foarte clar că în cazul în care nu se întruneşte cvorumul necesar Adunarea Generală se reconvoacă pe data de 31 mai 2011.
Pârâta a arătat că s-a respectat procedura legală, întrucât este cunoscut faptul că la nicio adunare generală nu se întruneşte la prima convocare cvorumul necesar, respectiv jumătate plus unui din numărul de proprietari, adică peste 100 de participanţi.
Pârâta a menţionat că reclamantul a dat dovadă de rea-credinţă în a acţiona în instanţă pentru diverse motive, acesta figurează cu restanţe la întreţinere, iar prin cererile sale nu încearcă decât să intimideze administratorul şi preşedintele asociaţiei pentru a nu-l acţiona în judecată pentru recuperarea debitelor restante.
În consecinţă, prima instanţă în mod greşit a apreciat probele administrate considerând că nu a fost respectată procedura convocării în condiţiile în care există la dosar depus anunţul în care se face menţiunea că în cazul neîntrunirii cvorumului legal se va reconvoca adunarea generală pe data de 31 mai 2011.
A solicitat admiterea apelului, modificarea sentinţei şi respingerea acţiunii formulate de reclamant.
Prin decizia nr.168 din 2 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr.22446/215/2011, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii de reprezentant invocată de apelantul M.M. A fost admisă excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere având ca obiect acordarea de daune morale şi materiale în baza art. 723 Cod procedură civilă, formulat de apelantul M.M..A fost respins acest capăt de cerere ca inadmisibil.
A fost respins apelul formulat de reclamantul M.M.împotriva sentinţei civile nr. 14054/03.10.2011, pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 22446/215/2011, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Primaria Municipiului Craiova şi pârâta Asociatia de Proprietari.
A fost admis apelul formulat de pârâta Asociatia De Proprietari împotriva sentinţei civile nr. 14054/03.10.2011, pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 22446/215/2011, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Primăria Municipiului Craiova.
A fost schimbată în parte sentinţa civilă atacată în sensul că, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu Asociaţia de Proprietari. Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei civile indicate.
A fost respinsă cererea apelantului M.M. de acordare a cheltuielilor de judecată.
Analizând exceptia lipsei calitatii de reprezentant a apărătorului apelantei pârâte invocată de apelantul reclamant, instanţa de apel a respins-o ca neîntemeiată, reţinând următoarele ;
Potrivit art. 44 al.2 Legea 51/1995:(2) Actele întocmite de avocat pentru ţinerea evidenţelor profesionale cerute de lege, precum şi pentru legitimarea faţă de terţi a calităţii de reprezentant au forţa probantă deplină până la înscrierea în fals."
Ca urmare, în situaţia în care apelantul intimat M.M. aprecia că împuternicirea avocaţială depusă la dosar de doamna avocat Udriste nu corespunde realităţii, avea posibilitatea să se înscrie în fals împotriva ei.
Neprocedând în acest fel, împuternicirea avocaţială menţionată face dovada deplină a calităţii de reprezentant a apărătorului apelantei intimate Asociatia de Proprietari.
Faptul că d-na avocat a fost angajată de actualul Presedinte al Asociatiei de Proprietari, deşi Procesul verbal al şedinţei Adunarii generale ordinare din 31.05.2011 în care acesta a fost ales a fost anulat, nu determină lipsa calităţii de reprezentant a d-nei avocat, în contextul în care sentinţa civilă de anulare nu este definitivă şi, ca atare, nu produce efecte faţă de legitimitatea deţinerii funcţiei de Presedinte al Asociatiei de către numitul P.V., care va continua să-şi exercite această funcţie până la rămânerea definitivă a hotărârii amintite.
Analizand exceptia inadmisibilităţii capătului de cerere având ca obiect acordarea de daune morale şi materiale în baza art. 723 Cod procedură civilă, formulat de apelantul M. M. aşa cum acest capat de cerere a fost precizat de apelant în sedinţa de judecată din data de
29.03.2012, instanta a admis-o, pentru urmatoarele considerente:
Potrivit art. 294 al.1 C.p.c în apel nu se pot formula cereri noi.
Cererea formulată de apelantul M.M. aşa cum a fost precizată în sedinţa de judecată mentionată, şi anume solicitarea de a i se acorda daune morale şi materiale pentru faptul că Asociatia de Proprietari nu-i primeste contravaloarea cheltuielilor de întreţinere şi nu-i aduce la cunostiinţă cuantumul acestor obligatii constituie o cerere noua formulată direct în apel, şi este, pentru acest motiv, inadmisibilă, urmand a fi respinsă ca atare.
În ce priveste apelul formulat de reclamantul apelant M.M, acesta a fost considerat neîntemeiat. Apelantul a criticat hotărârea dată de instanta de fond cu privire la modul de soluţionare a capatului de cerere formulat în contradictoriu cu Primaria Craiova.
Acesta a invocat prevederile art. 109 1 alineatul 2 C.p.c. coroborat cu Regulamentul de ordine interioara a serviciului de specialitate din instituţia primarului.
Din analiza acestor prevederi şi a sentintei instantei de fond, Tribunalul a retinut că în mod corect instanţa de fond a retinut că potrivit dispoziţiilor art.18 -19 din Legea nr. 215/2001 republicată, comunele, oraşele, municipiile şi judeţele sunt unităţi administrativ-teritoriale în care se exercită autonomia locală şi în care se organizează şi funcţionează autorităţi ale administraţiei publice locale.
De asemenea, potrivit art. 19 al. 1 din acelaşi act normativ, unităţile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu."
Potrivit art. 21 al. 1 si 2 din acelasi act normativ, autoritatile administratiei publice sunt Primarul şi Consiliul Local.
Potrivit dispozitiilor art. 91 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicata, Primarul, viceprimarul, secretarul unităţii administrativ-teritoriale şi aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcţională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, oraşului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local şi dispoziţiile primarului, soluţionând problemele curente ale colectivităţii locale".
Această structură nu are personalitate juridică distinctă de personalitatea juridică a unitatii administrativ teritoriale în speţa dedusă judecăţii Municipiului Craiova - şi nici nu are calitatea de autoritate publică.
Conform art. 5 din Decretul-lege nr. 31/1954, capacitatea de folosinţă este capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii, iar capacitatea procesuală de folosinţă constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi obligaţii pe plan procesual.
Ca urmare, în mod corect s-a hotarat că Primăria nu este decât o structură funcţională care deserveşte atât pe primar cât şi consiliul local, fără personalitate juridică, nefiind titulară de drepturi şi obligaţii pe plan procesual.
Prin urmare, instanţa de fond corect a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a acestei pârâte, invocată din oficiu şi corect a constatat nulitatea cererii formulată în contradictoriu cu aceasta ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate de folosinţă.
Nici art. 109 1 al.2 C.p.c. şi nici fişa de atributii a Serviciului de coordonare asociaţii de proprietari nu sunt de natură a avea vreo relevanţă cu privire la capacitatea procesuală de folosinţă a intimatei Primaria Craiova.
Din contră, extrasul privitor la atribuţiile Serviciului Coordonare asociaţii de proprietari este de natură a confirma cele retinute anterior, deoarece din analiza sa se poate observa că autoritatea decizională în ce priveste acest serviciu aparţine Primarului Municipiului Craiova, primarul fiind, conform art. 1 lit.e coroborat cu art. 21 al.1 Legea 215/2001 republicată, o autoritate publică executivă.
In ce priveste solicitarea ca instanta de fond să ia notă de cererea reclamantului privind retragerea indemnizaţiilor - drepturi banesti primite de preşedintele şi cenzorul neales al Asociaţiei de Proprietari începand cu data de 31.05.2011 şi restituirea de acestia a sumelor primite fie în bani fie de scutirea de plată la întreţinere, o asemenea cerere nu se regaseste nicaieri în cuprinsul dosarului de fond, şi nici în practicaua hotărârii atacate, astfel încât sustinerea acestui apelant cu privire la formularea sa este neîntemeiată.
Cererea acestui apelant de a se bloca urgent orice initiativă a administratorului de bloc S.D. privind orice activitate de investitii nu este fundamentată juridic, neexistand nici un text legal care să permită instantei de judecată să adopte o asemenea masură.
De asemenea, celelalte critici din cererea de apel, vizând faptul că instanta de fond nu a acordat termene de judecată scurte, conform prevederilor Legii 202/2010, sau că aparatorul apelantei pârâte din dosarul 12.769/215/2008 al Judecatoriei Craiova - alt dosar decât cel dedus judecăţii a avut o conduită procesuală necorespunzatoare şi de natură a-l prejudicia pe apelantul reclamant sunt atât fără relevanţă în cauză, neputând comporta consecinţe procesuale concrete în apelul dedus judecăţii, cât şi în afara posibilităţii de reformare de către instanţa de apel, aceasta neavand posibilitatea schimbarii termenelor de judecată deja acordate sau sancţionării conduitei participanţilor la activitatea procesuală din alte cauze.
În ce priveşte apelul formulat de pârâta Asociaţia de Proprietari, instanţa de apel, a constatat că acesta este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Raţionamentul juridic al instanţei de fond privitor la prevederile legale aplicabile în cauză este în mare parte corect.
Astfel, într-adevar, modul de convocare a adunărilor generale şi condiţiile privind cvorumul necesar pentru valabilitatea hotărârilor acestora sunt stabilite prin dispoziţiile art. 23-25 din Legea 230/2007 în forma în vigoare la data de 13.05.2011 - data primei convocări şi de art. 14 din HG nr. 1588/2007;
Acest text legal prevede convocarea proprietarilor, prin afişare la loc vizibil sau pe bază de tabel nominal convocator, asupra datei adunării generale a asociaţiei de proprietari cu cel puţin 7 zile înainte ca aceasta să aibă loc, inclusiv cu privire la ordinea de zi a adunării generale.
De asemenea, alin. 5 al art. 14 HG 1588/2007 anterior menţionat stabileşte că adunarea generală a asociaţiei de proprietari poate adopta hotărâri, dacă majoritatea proprietarilor membri ai asociaţiei de proprietari sunt prezenţi personal sau prin reprezentant legal. Dacă nu este întrunit cvorumul adunarea va fi suspendată şi reconvocată. La adunarea generală reconvocată, dacă există dovada că toţi membrii asociaţiei de proprietari au fost convocaţi, hotărârile pot fi adoptate prin votul majorităţii membrilor prezenţi. Dovezi ale convocării şi reconvocării constituie afişul de la avizier şi tabelul nominal convocator cu semnături.
Potrivit art. 24 al.2 Legea 230/2007 forma în vigoare la 13.05.2011:
Dacă la prima convocare nu este întrunit cvorumul necesar de jumătate plus unu, adunarea generală va fi suspendată şi reconvocată în termen de maximum 10 zile de la data primei convocări".
Din formularea acestui text legal, care stabileşte termenul de reconvocare de maxim 10 zile de la data primei convocări, şi nu de la data primei şedinţe a Adunării generale ordinare, reiese că nu există nici un impediment ca ambele convocări să fie efectuate la aceeaşi dată, singurul criteriu ce urmează a fi avut în vedere fiind ca data efectuării celei de-a doua convocări să nu se situeze în afara acestui termen maxim de 10 zile.
Din înscrisurile aflate la filele 28 - 30 dosar de fond reiese ca, într-adevar, membrii Asociaţiei de Proprietari au fost convocaţi prin acelasi anunţ pentru ambele adunări generale, convocarea pentru a doua şedinţă de adunare generală fiind trecută cu formularea:
"Dacă nu se întruneste cvorumul necesar de jumatate plus unu din numarul membrilor asociatiei, Adunarea Generala se reconvoacă pe data de 31.05.2011, ora 18,00."
Nu există nici o dovada la dosarul cauzei că această convocare nu a fost afişată în mod procedural, la loc vizibil, şi că, în realitate, ambele adunari generale s-ar fi desfăşurat în lipsa vreunei convocari. De altfel, din cererea de la filele 12 -13 dosar de fond reise că semnatarii acesteia- printre care şi apelantul reclamant - cunoşteau existenţa convocării pentru şedinţa de Adunare generală ordinară din 24.05.2011, aceştia solicitand doar să li se comunice convocatorul formulat pentru şedinţa de adunare generală în care a fost ales preşedintele asociaţiei.
Dacă aceştia cunosteau convocatorul pentru prima şedinţă de Adunare generală ordinară, în mod necesar cunoşteau şi data şi locul la care fusese convocată a doua Adunare generală ordinară, însă au ales să nu participe la lucrările acesteia.
Spre deosebire de instanţa de fond, care a considerat nevalabilă această a doua convocare, Tribunalul a apreciat ca fiind corectă şi valabilă această modalitate de convocare.
Astfel, rolul acestei proceduri a fost de a aduce la cunostiinţa membrilor asociatiei data şi ora desfaşurării fiecareia din cele doua şedinţe de Adunare generală ordinară. Acest scop a fost atins.
Daca vreunul din membrii asociatiei dorea să participe la vreuna din cele doua şedinţe, acesta avea toate datele necesare privind locul şi ora desfăşurării sale.
Faptul că a doua convocare este menţionată doar ca un subsidiar, pentru cazul neîndeplinirii cvorumului legal la prima şedinţă nu atrage nulitatea convocării formulată pentru această a doua şedinţă, nefiind în cauză incident vreun caz de nulitate expresă, şi nefiind aplicabile nici prevederile art. 105 al.2 C.p.c. Aplicabilitatea acestor prevederi necesită dovedirea unei vătămări prin acest mod de convocare, însă, în speţă, o asemenea vătămare nici nu s-a dovedit, şi nici nu este presupusă de lege.
Ca atare, instanta de apel a apreciat că în speţă nu s-au încălcat de către pârâta apelantă prevederile art. 23-25 din Legea 230/2007 în forma în vigoare la data de 13.05.2011 - data primei convocări - şi ale art. 14 din HG nr. 1588/2007 cu privire la necesitatea convocării membrilor asociaţiei în vederea desfăşurării celei de-a doua Adunări generale.
Faptul că existau doua versiuni ale procesului verbal al Adunării generale ordinare din data de 31.05.2011, ambele cu acelasi conţinut, dar unul scris de mană şi unul bătut la calculator este fără relevanţă în cauză, de vreme ce ambele au acelaşi continut, nu conţinut diferit.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul M.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
A învederat că instanţa de apel a amânat în mod nejustificat redactarea şi motivarea deciziei recurate, fiind încălcate dispoziţiile art. 264 alin.(l) ind.(l) Cod procedură civilă, care dispun că, motivarea hotărârii se va face în cel mult 30 zile de la data pronunţării, deşi i-a învederat că declară recurs.
Instanţa de fond nu a comunicat odată cu decizia dată şi încheierea din data de 29 martie a.c, ca parte integrantă a deciziei, aşa cum de fapt, consemnează în fila 1 alin. 2 din decizie. Amânarea pronunţării nu a fost adusă la cunoştinţa părţilor, fiind încălcate dispoziţiile art. 260 Cod procedură civilă.
Instanţa de judecată a dat mai multe termene, fiind încălcate dispoziţiile art.156 alin. (1) Cod procedură civilă, prin a favoriza intimata-pârâtă.
A precizat faptul că, după ce intimata, prin avocat O.U. a obţinut un termen pentru a depune acte, a revenit cu o altă cerere însoţită de adeverinţa medicală cu diagnostic "viroza ..." şi la termenul din 15.03.2012 a obţinut încă un termen.
La termenul următor - 29.03.a.c. a prezentat instanţei dovezi din care rezultă că în data de 16. 03.2012, avocat O.U. a fost prezentă în instanţă - Judecătoria Craiova, unde a, apărat, potrivit dovezilor existente la dosar - fila 38-39.
Amânarea cerută de avocată, a fost de rea credinţă şi acceptată cu multă uşurinţă de instanţă, faptă ce se înscrie sub incidenţa art. 723 Cod procedură civilă.
A precizat faptul că, avocata nu a depus în final nici un fel de act, potrivit şi încheierii de şedinţă, care nu i-a fost comunicată, deşi a fost cerută înainte de dezbaterea cauzei.
Pe de altă parte, iniţial intimata, a declarat recurs ca apoi să revină, solicitând calificarea , căii de atac apel ( numai pentru a nu grăbi rezolvarea cazului şi al tergiversa.)
Sunt evidente faptele de abuz, în interesul intimatei-pârâte unde domneşte o stare de nemulţumire şi anarhie, sub paza instanţelor de judecată, cu complicitatea avocatei.
Decizia nr. 168/02 Aprilie 2012 este lovită de nulitate absolută potrivit art. Cod procedură civilă.
În motivarea nulităţii absolute a deciziei recurate a invocat şi dispoziţiile art. 304 Cod procedură civilă, cu punctele 4 - instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti; 5 - prin hotărârea dată, instanţa, a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin.(2) Cod procedură civilă, aşa cum a precizat mai sus; 7- hotărârea cuprinde motive contradictorii şi/sau străine de natura pricinii; 8- instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acesteia; 9- hotărârea pronunţata este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
In fapt, prin decizia recurată s-a luat notă de cererile făcute la fond şi nerezolvate, dar, instanţa a insistat pe probleme fără relevanţă juridică, cum ar fi cea referitoare la calitatea de avocat a numitei O.U..
În analiza excepţiei lipsei calităţii de reprezentant al intimatei-pârâte (nu reclamantei, cum greşit a reţinut instanţa), nu despre dreptul de reprezentare juridică al avocat O.U. este vorba, ci de faptul că, în cazul dedus judecăţii, în lipsa unei conduceri valide (preşedinte, comitet executive) nimeni nu poate angaja asociaţia în nici un fel de relaţie contractuală fără aprobarea comitetului executiv - art. 30-31 din Legea nr. 230/2007 şi art. 17 -18-19 din Norme - Hotărârea nr.1588/2007. In schimb, instanţa nu face şi un comentariu cu privire la comportamentul acesteia, prin aşa zisul fals şi ducere în eroare a instanţei.
Motivarea deciziei în cazul menţionat mai sus şi în favoarea intimatei-pârâte este una străină de natura pricinii (punctual 7 al art. 304. Indice 2) Cod procedură civilă.
A precizat faptul că la verificările efectuate de serviciul de îndrumare şi control al activităţii asociaţilor de proprietari din cadrul Primăriei Municipiului Craiova - Procesul Verbal pe care îl anexează, rezultă faptul că cenzorul ales de asociaţie la pretinsa adunare generală din 31 Mai 2011 nu a fost făcută corect şi legal, obligând conducerea asociaţiei la îndreptarea erorii. Deşi, organul de control a dat ca termen pentru îndreptarea erorii, conducerea asociaţiei nr. 7 nu s-a conformat, continuând să plătească pe cenzorul ales nelegal.
Sunt şi alte nereguli în cadrul asociaţiei, consemnate în Procesul Verbal menţionat mai
sus.
Cu privire la obligaţiile serviciului de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Craiova, a depus copia regulamentului de funcţionare, de unde, în opinia sa are şi sarcina de a constata, dacă şedinţa de alegeri şi actele întocmite sunt legale.
Consideră că, motivarea deciziei recurate este una legală şi în mare parte nu punctează pe motivele invocate. Din dispozitivul hotărârii, nu rezultă că aceasta ar fi definitivă.
Blocarea activităţii (deşi inexistentă) conducerii asociaţiei de proprietari pentru orice activitate de investiţii era/este mai mult decât necesară.
Instanţa de apel nu a dat curs dispoziţiilor art. 129 Cod procedură civilă ci dimpotrivă, face efort pentru a justifica nulitatea apelului reclamantului, acceptând apelul intimatei-pârâte.
Deşi, instanţa a reţinut că, Raţionamentul juridic al instanţei de fond privitor la prevederile legale aplicate în cauză este în mare parte corect, procedează la o analiza care încalcă dispoziţiile Legii nr. 230/2007 cât şi a Normelor de aplicare, venind cu idei personale.
Nu există alte norme de aplicare decât cele spuse prin lege. Convocarea iniţială a adunării generale ordinare a asociaţiei presupune acelaşi loc şi data de desfăşurare, chiar dacă a fost sau nu indicate în primul anunţ.
Aprecierea instanţei cum că, deşi proprietarii cunoşteau data şi locul la care fusese convocată adunarea generală ordinară, au ales să nu participe la lucrările adunării din data de
31.05.2011, sunt contrare dispoziţiilor Legii nr. 230/2007 cu Normele de aplicare - art. 14 alin. (5).
Deşi intimata-pârâtă a cerut prin avocat O.U. mai multe termene pentru a depune acte, nu există nici un fel de act prin care instanţa să poată face o constatare în aprecierea celor consemnate în decizie. Se pune întrebarea, cine mandatează comitetul executiv dacă adunarea generala a asociaţiei de proprietari nu are cvorum, şi dacă nu există dovada că toţi membri asociaţiei au fost convocaţi, art. 15 coroborat cu art.14 din Norme de aplicare. Pe de alta parte, hotărârile pot fi luate numai cu votul majorităţii membrilor prezenţi-art. 14 (5).
Rezultă, o vătămare a intereselor proprietarilor, care chiar şi dacă nu este dispusă expres de lege, există şi nu trebuie dovedită.
Cu privire la existenţa a 2 procese verbale identice, unul scris de mână altul la calculator, s-a confirmat faptul că asociaţia de proprietari nr. 7 nu deţine un registru al proceselor verbale potrivit art.17 alin. 30 din normele de aplicare, fapt rezultat şi din constatarea serviciului de specialitate a Primăriei Municipiului Craiova prin Procesul Verbal menţionat mai sus.
Urmare a motivelor invocate şi susţinute, pe baza dispoziţiilor Legii nr. 230/2007 cu normele de aplicare, a solicitat casarea în totalitate a deciziei recurate nr. 168/2012, prin respingerea apelului intimatei pârâte; admiterea recursului potrivit motivelor invocate şi probate, cu menţinerea dispoziţiilor instanţei de fond şi admiterea cererilor nerezolvate de aceasta; obligarea intimatei-pârâte la cheltuielile de judecată consemnate în apel-fond; obligarea intimatei-pârâte le daune materiale şi morale aşa cum s-au motivat şi probat la fond-apel; obligarea intimatei-pârâte la cheltuieli de judecată în recurs.
Prin decizia nr. 9469 din data de 10 octombrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 22446/215/2011 s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul M.M. împotriva deciziei nr.168 din 2 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr.22446/215/2011, în contradictoriu cu pârâţii Asociaţia de Proprietari şi Primăria Municipului Craiova.
S-a dispus obligarea recurentului la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către Asociaţia de Proprietari.
Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a reţinut :
Critica referitoare la nemotivarea deciziei recurate în termen, nu se încadrează în niciunul din motivele recurs prevăzut de art.304 Cod procedură civilă, iar necomunicarea încheierii de amânare a pronunţării de asemenea nu constituie motiv de nelegalitate a hotărârii recurate. Din cuprinsul încheierii rezultă că, amânarea pronunţării hotărârii a fost făcută în şedinţă publică, iar împrejurarea că recurentul nu a avut cunoştinţă de acest fapt nu constituie motiv de nulitate a deciziei recurate.
Curtea a constatat că instanţa de apel a acordat un singur termen pentru lipsă de apărare potrivit art.156 alin.1 Cod procedură civilă, celelalte termene fiind acordate pentru alte motive, respectiv pentru ca intimata să ia cunoştinţă de motivele de apel comunicate în şedinţă publică, şi pentru a depune la dosar înscrisuri. Instanţa de apel nu a încălcat dispoziţiile art.156 alin. (1) Cod procedură civilă, iar încuviinţarea amânării cauzei la solicitarea unei părţi nu conduce la concluzia că instanţa urmăreşte favorizarea părţii.
Recurentul a invocat mai multe motive de recurs printre care cele menţionate la art.304 punct 4, 5, 7 şi 8 fără a dezvolta criticile întemeiate pe aceste dispoziţii. Curtea reţine că în cauză nu sunt incidente motivele de recurs întemeiate pe aceste dispoziţii întrucât instanţa de apel nu a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, prin hotărârea dată, instanţa, nu a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin.(2) Cod procedură civilă, hotărârea nu cuprinde motive contradictorii şi/sau străine de natura pricinii iar instanţa, nu a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, nu a schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acesteia.
Curtea nu a reţinut incidenţa în cauză a disp.art.312 alin.5 Cod procedură civilă invocate de recurent, întrucât aceste dispoziţii sunt aplicabile numai în situaţia în care instanţa, a cărei hotărâre este recurată, a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost regulat citată.
Instanţa de apel a acordat cuvântul părţilor pe fondul cauzei şi a examinat legalitatea şi temeinicia hotărârii apelate în raport de criticile apelanţilor, examinând cauza pe fond, reţinând aplicarea în cauză a dispoziţiilor art.296 Cod procedură civilă. Instanţa de apel nu a anulat hotărârea apelată în temeiul disp.art.297 Cod pr. civilă, aşa cum rezultă din susţinerile recurentului.
A fost considerată nefondată şi critica întemeiată pe disp.art.304 punct 9 Cod pr.civilă.
Curtea a constatat că instanţa de apel examinează excepţia invocată de recurent în raport de susţinerea acestuia privind lipsa unei conduceri valide (preşedinte, comitet executive). Instanţa de apel a reţinut astfel că avocatul a fost angajat de actualul Presedinte al Asociatiei de Proprietari , şi deşi procesul verbal al şedinţei Adunarii generale ordinare din
31.05.2011 în care acesta a fost ales a fost anulat, aceasta nu determină lipsa calităţii de reprezentant al avocatului, în contextul în care sentinţa civilă de anulare nu este definitivă şi, ca atare, nu produce efecte faţă de legitimitatea deţinerii funcţiei de Presedinte al Asociatiei de către numitul P.V., care va continua să-şi exercite această funcţie până la rămânerea definitivă a hotărârii amintite.
De asemenea raţionamentul juridic al instanţei de apel privitor la prevederile legale aplicate în cauză este logic, şi nu încalcă dispoziţiile Legii nr. 230/2007, instanţa de apel reţinând corect că, nu exista nici un impediment ca ambele convocări să fie efectuate la aceeaşi dată, singurul criteriu ce urma a fi avut în vedere, fiind respectarea termenului de 10 zile fixat pentru reconvocare.
Convocarea membrilor Asociaţiei de Proprietari prin acelasi anunţ pentru ambele adunări generale, nu conduce la concluzia nelegalităţii hotărâriii adoptate prin votul majorităţii membrilor prezenţi, în condiţiile în care convocarea s-a realizat , prin afişare la loc vizibil, existând dovada că toţi membrii asociaţiei de proprietari au fost convocaţi aşa cum prevăd disp.alin. 5 al art. 14 HG 1588/2007.
Având în vedere petitul cererii de chemare în judecată şi motivele de fapt şi de drept menţionate mai sus Curtea, a apreciat ca, nerelevante în soluţionarea recursului, celelalte argumente expuse de recurent în motivele de recurs printre care cele referitoare la existenţa a 2 procese verbale identice, unul scris de mână altul la calculator, ceea ce ar confirma faptul că asociaţia de proprietari nr. 7 nu deţine un registru al proceselor verbale potrivit art.17 alin. 30 din normele de aplicare, fapt rezultat şi din constatarea serviciului de specialitate a Primăriei Municipiului Craiova.
Potrivit dispoziţiilor art.723 Cod pr.civilă , drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună credinţă şi potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege. Partea care foloseşte aceste drepturi în chip abuziv răspunde pentru pagubele pricinuite. Curtea nu reţine incidenţa în cauză a dispoziţiile art.723 Cod pr. civilă invocate de recurent ca temei al solicitării sale de a fi obligată intimata la daune, întrucât intimata nu a exercitat cu rea credinţă drepturile procedurale.
Pe de altă parte Curtea a constatat că, cererea recurentului formulată în faza apelului, de a-i fi acordate daune materiale şi morale întrucât asociaţia, l-a împiedicat să depună cheltuielile de întreţinere şi i-a calculat majorări de întârziere , refuzând să-i comunice datoriile de plată şi să-i primească banii pentru întreţinere, chiar dacă a fost întemeiată pe disp.art.723 Cod pr.civilă, a fost respinsă ca inadmisibilă de către instanţa de apel iar recurentul nu a criticat decizia recurată sub acest aspect.
Pentru toate aceste considerente Curtea, în temeiul disp.art.312 alin.1 Cod pr.civilă respinge recursul formulat de reclamant ca nefondat.
În temeiul disp.art.274 Cod pr. civilă s-a dispus acordarea intimatei Asociaţia de proprietari, cheltuielile de judecată efectuate în recurs.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţia în anulare contestatorul M.M. în conformitate cu art. 317 şi 318 C.pr.civilă solicitând admiterea acesteia întrucât;
A arătat că după repunerea pe rol a cauzei instanţa de recurs , din care doi judecători fiind incompatibili i-a încălcat dreptul la apărare, cauza luându-se în pronunţare în lipsa sa datorată unei împrejurări legate de starea de sănătate şi care au fost mai presus de voinţa sa.
A menţionat că a ajuns ulterior la şedinţă , după luarea dosarului în pronunţare.
De asemenea, faptul că partea adversă care nu a formulat căile de atac şi nici întâmpinare a beneficiat de apărare calificată l-a luat prin surprindere pe contestator, acesta neavând posibilitatea de a -şi face apărarea.
Arată că admisibilitatea cererii sale este dată de existenţa unei erori materiale grave ca priveşte o problemă de procedură .
Această eroare este evidentă , în legătură cu aspectele formale ale judecăţii în recurs, pentru verificarea căreia nu este necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.
Judecarea şi pronunţarea în lipsa părţii încalcă dreptul la apărare consacrat de art. 24 din Constituţia României, în înfăptuirea justiţiei şi folosirea căilor de atac din Constituţia României.
Cu privire la hotărârea atacată precizează : In cazul în care în instanţa de apel a fost schimbată sentinţa, iar recursul împotriva deciziei a fost respins, contestaţia în anulare întemeiată pe dispoz. art. 317 alin.(1) şi alin (2) C.pr.civilă trebuie exercitată împotriva hotărârii instanţei de apel şi nu împotriva hotărârii date în recurs” .
Pe de altă parte greşelile instanţei de recurs, care deschid calea contestaţiei în anulare sunt greşeli de fapt şi nu de judecată, de apreciere a probelor şi de interpretare a dispoziţiilor legale.
Contestaţia în anulare este nefondată.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, iar nu de reformare, care se adresează aceleiaşi instanţe care a pronunţat hotărârea a cărei anulare se cere, iar cazurile şi condiţiile în care se poate promova o astfel de cale de atac sunt expres şi limitativ prevăzute de lege, în art. 317 şi 318 Cod procedură civilă
Contestatorul a invocat în drept, dispoziţiile art. 317 alin. 2 şi 318 teza 1Cod procedură civilă, indicând în acest mod cazurile de anulare a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, prevăzute de aceste dispoziţii legale.
- Astfel, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: 1. când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii; 2. când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă, potrivit art. 317 alin. 1 Cod procedură civilă.
- De asemenea, hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare, potrivit art. 318 Cod procedură civilă.
In cauză s-a invocat teza I, având în vedere argumentele prezentate referitoare la solicitare părţii şi motivele prezentate
Pentru a fi incident acest caz de anulare prevăzut de art.317 Cod pr.civilă, era necesar ca partea să fi invocat în recurs, fie lipsa de procedură în primă instanţă, fie o hotărâre dată în primă instanţă cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă, aspecte ce nu au fost analizate de instanţa de recurs. Instanţa de recurs nu a fost investită cu aceste aspecte.
Observând cererea de recurs, instanţa de retractare constată că recurentul nu a invocat nelegala sa citare la prima instanţă şi nici nesocotirea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţa generală şi materială a primei instanţe, instanţă de jurisdicţie civilă investită prin însăşi cererea sa.
Mai mult, motivul privind incompatibilitatea celor doi judecători din completul de recurs, nu a fost dezvoltat, ci doar enumerat şi nici nu s-au identificat ca nume, aceştia şi motivele de incompatibilitate nu au fost arătate.
Se reţine în cauză că citarea s-a făcut în mod corect la instanţa de recurs.
Nu este incident cazul de anulare prev. de art. 318 teza I, în sensul că dezlegarea dată în recurs este rezultatul unei greşeli materiale.
Aşa cum s-a arătat în precedent, contestatorul a invocat teza I-a a contestaţiei speciale prev. de art. 318 Cod procedură civilă, la soluţionarea recursului.
Astfel, prin greşeală materială, în sensul disp. art. 318 alin. 1 teza I Cod procedură civilă, se înţelege o eroare materială în legătură cu aspecte formale ale judecării cauzei şi care a avut drept consecinţă darea unei soluţii greşite.
Este vorba despre acea greşeală pe care o comite instanţa involuntar, prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale şi care stau la baza soluţiei pronunţate. Astfel, sunt greşeli materiale potrivit acestor dispoziţii legale: - respingerea unui recurs ca tardiv, în funcţie de data înregistrării la instanţă, deşi din plicul ataşat la dosar rezultă că recursul a fost depus recomandat la poştă, înlăuntrul termenului de recurs, potrivit art. 104 cod procedură civilă; - anularea greşită a recursului ca netimbrat, deşi la dosar se află dovada achitării taxei de timbru şi chitanţa nu a fost observată;- anularea greşită a recursului ca fiind făcut de o persoană fără calitate, deşi la dosar se află procura dată reprezentantul părţii, care nu a fost observată;- pronunţarea asupra legalităţii unei alte hotărâri decât cea care a fost atacată cu recurs.
În consecinţă, textul de lege vizează greşeli de fapt, involuntare, iar nu greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare şi aplicare a unor dispoziţii legale sau de rezolvare a unui incident procedural. O altă interpretare a acestor dispoziţii legale ar da părţilor posibilitatea de a se plânge aceleiaşi instanţe care a pronunţat hotărârea, iar nu unei instanţe superioare, de modul în care, de exemplu , a apreciat probele şi a stabilit raporturile dintre părţi sau de modul în care a analizat motivele de recurs sub aspectul legalităţii - ceea ce ar echivala cu dreptul părţilor de a obţine o reformare a hotărârii, ceea ce este inadmisibil.
În speţă se constată că nu există o eroare a instanţei în sensul celor arătate, iar împrejurarea că din motive de sănătate contestatorul recurent în acea cauză nu s-a putut prezenta la timp la şedinţă nu-i poate fi imputată instanţei raportat la motivele expres prevăzute de textul de lege.
Mai mult contestatorul s-a prezentat la şedinţă după luarea dosarului în pronunţare depunând şi concluzii scrise.
Prin urmare, nu pot fi primite motivele circumscrise încălcării drepturilor la apărare şi a lipsei rolului activ al judecătorului, în condiţiile arătate nefiind încălcate dispoz. art. CEDO.
Nu poate fi primită nici susţinerea potrivit practicii invocată de către contestator în sensul că „În cazul în care în instanţa de apel a fost schimbată sentinţa, iar recursul împotriva deciziei a fost respins , contestaţia în anulare întemeiată pe dispoz. art. 317 alin.(1) şi alin (2) Cod pr.civilă trebuie exercitată împotriva hotărârii instanţei de apel şi nu împotriva hotărârii date în recurs”, întrucât odată pentru că practica nu constituie izvor de drept , iar pe de altă parte dispoz. art. 317 şi 318 Cod pr.civilă sunt exprese imperative vizând hotărâri irevocabile, iar în art. 318 se prevede expres că pot fi atacate cu contestaţie în anulare hotărârile instanţei de recurs.
Nefiind incidente dispoz. art. 317 şi 318, teza 1 C.pr.civilă, Curtea va respinge contestaţia în anulare ca nefondată formulată de contestatorul M.M.
(Decizia civilă nr.2769 de la 21 martie 2013 - Secţia I civilă, rezumat judecător Ionela Vîlculescu)
| ← Plasament. Menţinere măsură protecţie specială | Revizuire întemeiată pe dispoziţiile art.322 pct.2 Cod... → |
|---|
