PLÂNGERE CONTRAVENŢIONALĂ. Jurisprudență Amenzi

Judecătoria SINAIA Sentinţă civilă nr. 224 din data de 26.02.2016

La data de 01.09.2015 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sinaia plângerea contravențională formulată de petentul T P in contradictoriu cu PRIMĂRIA ORAȘULUI S - prin primar, împotriva procesului-verbal de contravenție nr. 8 din data de 12.10.2015 încheiat de Primăria Orașului S, solicitând anularea procesului-verbal de contravenție, iar in subsidiar, diminuarea cuantumului sancțiunii impuse.

In data de 12.10.2015, doamna inspector N G, s-a prezentat la adresa din S, str. M, nr., jud., unde se afla terenul proprietatea sa si a soției și, în mod eronat a apreciat ca a executat lucrări fără autorizație de construire, constând in construcție cu regim de înălțime D+P+E+M, în condițiile în care petentul susține că nu el a edificat acel imobil, ci fiul său, P.N. si nora sa, P M C, care au fost evacuați din imobilul pe care l-au deținut in S, B-dul, nr., jud. Prahova, acesta fiind luat de banca, pentru neplata unui credit pe care nu îl mai puteau plăti datorita contextului creat de criza financiara.

Se mai susține de petent că, deși au început sa își revină financiar, nu au reușit sa isi recupereze casa pierduta la banca si neavând unde locui, l-au rugat sa le permită să-și edifice o casa pe terenul său din Sinaia, str. M, nr., lucru pe care petentul arată că l-a permis acestora, înțelegând ca ei se vor ocupa de toata construcția, inclusiv de obținerea documentației necesare.

Se mai arată de petent că, datorita faptului ca nu le-au ajuns banii pentru continuarea lucrărilor, in luna august au sistat lucrările, casa aflându-se la acel moment "la roșu", fără ferestre si finisaje exterioare si interioare. Precizează petentul că le-a dat cu împrumut toți banii pe care a reușit sa-i economisească, pentru a putea pune tâmplăria termopan si a izola astfel parterul, creând astfel un mic spațiu locuibil.

Petentul arată că amenda de 10.000 lei reprezintă o suma imensa pentru el, care este foarte bolnav, are 73 de ani, trăiește doar din pensie, fără nici o alta resursa financiara, motive pentru care solicită diminuarea cuantumului amenzii la minimul prevăzut de lege, si anume 1.000 lei, pentru a putea achita aceasta amenda, precizând că a oprit deja lucrările, pe care oricum fiul său nu le mai poate continua, nemaiavând resurse financiare si că își ia angajamentul ca va îndeplini masurile de a intra in legalitate pana la data de 30.04.2016.

In drept, au fost invocate: Legea nr. 50/1991, O.G. nr.2/2001.

Intimata PRIMĂRIA ORAȘULUI S a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale formulata de petentul T P ca nelegala si netemeinica si menținerea procesului-verbal de constatare si sancționare a contravențiilor nr. 8/12.10.2015, ca fiind legal, pentru următoarele motive:

In fapt, se arată de intimată că in data de 12.10.2015 a fost încheiat procesul-verbal de constatare si sancționare a contravențiilor nr. 8 prin care petentul - T P a fost sancționat contravențional pentru executarea, fără autorizație, a unei construcții cu regim de înălțime D+P+E+M cu următoarele caracteristici: construcția are structura de rezistenta in cadre de beton armat, iar pereții sunt din zidărie de cărămida, mansarda are structura de rezistenta din lemn, iar pereții din OSB, învelitoarea este realizata din tabla tip "lindab". O data cu aplicarea amenzii in cuantum de 10.000 lei s-a dispus si oprirea executării lucrărilor si intrarea in legalitate .

Petentul critica procesul-verbal de contravenție prin prisma faptului ca acesta nu se face vinovat de săvârșirea faptei,ci alte persoane, insa in ultimul paragraf al contestației acesta arată ca va îndeplini masurile dispuse si anume, intrarea in legalitate. Menționează intimata ca prin sentința civila nr. 236 din 07.03.2014 pronunțata de Judecătoria Sinaia, definitiva, petentul a obținut dreptul de proprietate asupra terenului unde este edificata construcția.

Se mai precizează de intimată ca o construcție edificata pe terenul proprietatea unei persoane este presupusa a fi realizata de proprietarul terenului si ca atare acesta poate fi tras la răspundere. Art. 577 alin. (1) C. civ. stipulează: "construcțiile, plantațiile si orice alte lucrări efectuate asupra unui imobil, denumite in continuare lucrări, revin proprietarului acelui imobil daca prin lege sau act juridic nu se prevede altfel", iar alin. (2) precizează ca "dreptul de proprietate asupra lucrării se naște in favoarea proprietarului imobilului din momentul începerii lucrării, pe măsura realizării ei, daca prin lege sau act juridic nu se prevede altfel".

Având in vedere aceste prevederi legale, se poate trage concluzia ca singura persoana care poate fi trasa la răspundere este proprietarul terenului care, ca atare, este si proprietarul construcției. De astfel si art. 1 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicata, cu modificările si completările ulterioare, dispune, in mod imperativ, ca executarea lucrărilor de construcții este permisa numai pe baza unei autorizații de construire, emisa in condițiile legii, la solicitarea titularului unui drept real asupra terenului.

In legislație, drepturile reale sunt limitate ca număr, drepturile reale principale sunt dreptul de proprietate si desmembrămintele acestuia (dreptul de uzufruct, dreptul de uz, dreptul de abitație, dreptul de superficie si dreptul de servitute), iar drepturile reale accesorii sunt dreptul de ipotecă, dreptul de gaj, privilegiile si dreptul de retenție.

Petentul nu a făcut dovada ca asupra terenului unde este realizata construcția a fost constituit vreun drept real in favoarea altei persoane, care poate fi trasa la răspundere si ca atare, la momentul de fata, este singura persoana in măsura sa duca la îndeplinire masurile stabilite in procesul-verbal de contravenție. O terța persoana nu poate afecta dreptul de proprietate al proprietarului.

Aspectele invocate de petent in apărarea sa nu îl pot disculpa de fapta in sine, care a constat in edificarea unei construcții fără autorizație de construire.

Cu privire la reducerea cuantumului amenzii, se arată ca reducerea acesteia nu se justifica, având in vedere dimensiunile considerabile ale construcției realizate si faptul ca petentul a beneficiat de clemență din partea intimatei, in sensul ca nu a dispus demolarea construcției, cum procedează, de regula, in astfel de cazuri, ci măsura intrării in legalitate. La stabilirea cuantumului amenzii s-a avut in vedere ca petentul a realizat o construcție D+P+E+M, cu nesocotirea legislației specifice privind realizarea construcțiilor, prin edificarea acesteia fără autorizație si cu sfidarea autorităților.

Sancțiunea juridică are un triplu rol: rol educativ (se aplică o singură dată) pentru că urmărește îndreptarea celui vinovat și un rol preventiv ce determină abținerea de la săvârșirea de fapte antisociale, precum și un rol represiv, de pedepsire a celor ce nesocotesc dreptul. Sancțiunea este acel element al normei juridice care precizează urmările, consecințele nerespectării dispoziției normei juridice.

Prin fapta săvârșita, petentul a prejudiciat bugetul local al Orașului S, in primul rând prin neplata taxei de autorizare - nesolicitarea autorizației, iar in al doilea rând, prin neplata impozitului local - prin sustragere.

De asemenea, prin fapta sa, intimata consideră că petentul încurajează si alte persoane la săvârșirea de contravenții prin ridicarea de construcții fără obținerea tuturor actelor necesare executării acestora, in condițiile legii.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției nr. 8 întocmit la data de 12 octombrie 2015 de Primăria orașului S, petentul T P a fost sancționat cu amenda in cuantum de 10.000 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 26 alin.2 lit.a din Legea nr. 50/1991, constând in aceea ca, în urma controlului efectuat la data de 12 octombrie 2015 la adresa din or. A, str. M nr.4, jud. Prahova, s-a constatat că a fost executată fără autorizație de construire o construcție cu regim de înălțime D+P+E+M, ce are structura de rezistență în cadre de beton armat, iar pereții sunt din zidărie de cărămidă, mansarda are structura de rezistență din lemn, cu pereți din OSB, iar învelitoarea este realizată din tablă tip "lindab";, lucrări executate în perioada anului 2015 (f. 6).

Petentul susține nelegalitatea procesului-verbal față de împrejurarea că nu el este persoana care ar fi edificat această construcție, ci familia fiului său, P N si P M C, care au fost evacuați din imobilul pe care l-au deținut in S, B-dul F, nr.3A, jud. Prahova, acesta fiind luat de banca, pentru neplata unui credit pe care nu îl mai puteau plăti, datorita contextului creat de criza financiara, această susținere nu poate fi considerată ca exoneratoare de răspundere contravențională, câtă vreme edificarea oricărei construcții ce necesită autorizare se poate face doar de deținătorul unui drept de proprietate sau a altui drept real asupra terenului pe care se edifică respectiva construcție.

Or, petentul este proprietarul terenului situat în or. S, str. M nr., jud. Prahova, astfel cum rezultă din sentința civilă nr. 236/07.03.2014 a Judecătoriei Sinaia, pronunțată în dosarul nr. /310/2013 (filele 22-25), fără a face dovada că fiul și nora sa ar avea vreun drept de proprietate sau alt drept real asupra acestui teren pe care a fost edificată construcția menționată în procesul-verbal.

Nici cuantumul amenzii de 10.000 lei aplicate prin procesul-verbal, instanța apreciază că nu se impune a fi diminuat la minimul legal de 1.000 lei, prevăzut pentru contravenția săvârșită, în condițiile în care pe terenul proprietatea sa petentul a edificat o construcție de dimensiuni impresionabile, astfel cum rezultă din planșele fotografice depuse la dosar de intimată (filele 18-20), pe 4 niveluri, cu regim de înălțime D+P+E+M, care nu este de natură a justifica pretinsa dificultate financiară pe care petentul o afirmă cu privire la resursele sale materiale sau ale familiei sale, construcție ridicată în întregime fără respectarea prevederilor legale în domeniu. Edificarea unei astfel de construcții a implicat cheltuirea unor sume de bani consistente, care nu susțin imaginea de dificultate financiară pe care petentul o afirmă cu privire la familia sa în formulă extinsă.

Pentru cele ce preced, instanța apreciază ca in mod legal si temeinic a fost aplicata sancțiunea contravenționala a amenzii în cuantum de 10.000 lei petentului pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 26 alin.2 lit. a din Legea nr. 50/1991-republicata, motive pentru care va fi respinsa ca neîntemeiata plângerea contravenționala si va fi menținut ca legal si temeinic procesul-verbal contestat.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre PLÂNGERE CONTRAVENŢIONALĂ. Jurisprudență Amenzi