PLÂNGERE CONTRAVENŢIONALĂ - RESPINSĂ -. Jurisprudență Circulaţie rutieră
| Comentarii |
|
Judecătoria SINAIA Sentinţă civilă nr. 921 din data de 25.11.2015
Prin plângerea trimisă la această judecătorie spre competentă soluționare la data de 22.06.2015 și înregistrată sub nr. XXX/310/2015, petentul C C domiciliat în str. nr. , județul CNP 1 în contradictoriu cu intimatul XXX PRAHOVA, cu sediul în Ploiești, str. XXX, jud. Prahova, a solicitat instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună:
- anularea procesului verbal de contravenție seria CP nr. din data de 06.06.2015, încheiat de agentul constatator B I din cadrul Serviciului Poliției Rutiere Prahova.
- Exonerarea de plată a amenzii în cuantum de 195 lei
În motivarea plângerii petentul învederează instanței că la data de 06.06.2015 , orele 10.15 se deplasa cu autoturismul marca XXX cu numărul de înmatriculare în localitatea Sinaia când a fost oprit de un echipaj de politie care l-a sancționat in mod abuziv pe motiv ca nu purta centura de siguranța, lucru neadevărat, petentul purtând centura de siguranța.
Intimata a formulat întâmpinare (fila 10) prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată și menținerea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Din actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
La data de 06.06.2015, orele 10.15, în localitatea Sinaia s-a încheiat împotriva petiționarului Procesul Verbal de contravenție seria CP nr. de către agentul constatator B Io .
În procesul verbal se reține că, la data de 06.06.2015 petentul se deplasa autoturismul marca XXX cu numărul de înmatriculare în localitatea Sinaia fără a folosi centura de siguranța.
Constatând săvârșirea faptei contravenționale s-a încheiat împotriva petentului procesul verbal de contravenție de mai sus în baza prevederilor art. 108 alin. 1, lit. a, pct. 3 din OUG 195 / 2002 republicată prin OG 69 /2007, fapta contravențional fiind sancționata de art. 98 alin. 4 din OG 195 /2002, fiind sancționat cu amendă în cuantum de 195 lei.
Luând spre soluționare plângerea de față, instanța apreciază că aceasta la data de 06.06.2015, orele 10.15 nu a probat in nici un mod faptul ca nu a săvârșit fapta contravenționala, mai mult decât atât, petentul nu a formulat obiecțiuni împotriva procesului verbal de contravenție.
Instanța, verificând, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 2 din OG 2 / 2001, legalitatea procesului verbal de contravenție reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente.
Cu privire la temeinicia procesului verbal de contravenție instanța reține că deși OG 2/2001, nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției din studierea textului art. 34 din acest act normativ rezultă că procesul verbal de contravenție face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept, până la proba contrarie.
Din analiza întregului material probator aflat la dosarul cauzei rezultă că procesul verbal de contravenție s-a întocmit cu respectarea condițiilor de formă și de fond cerute de art. 16 și art. 17 din OG 2/ 2001, privind regimul juridic al contravențiilor, sub sancțiunea nulității, fapta petentului a fost săvârșită cu vinovăție, sancțiunea aplicata este temeinica, în limitele stabilite de lege și proporțională cu gradul pericolului social creat.
In privința prezumției de nevinovăție in procedura contravenționala, garanție fundamentala conferita prin art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, Curtea CEDO a elaborat o bogata jurisprudența stabilind ca aceasta prezumție impune ca instanțele sa nu pornească de la premisa ca cel trimis in judecata a comis actul incriminat, ca sarcina probei revine acuzării, îndoiala fiind in beneficiul acuzatului (in dubio pro reo).
Curtea a stabilit ca aceasta prezumție nu este absoluta, in fiecare sistem de drept fiind operante prezumții de drept sau de fapt, iar Convenția nu le interzice in principiu atât timp cat statele respecta anumite limite si nu încălcă drepturile apărării.
OG 2/2001 nu conține dispoziții referitoare la forța probanta a procesului verbal de constatare a contravenției, insa fiind vorba de un act administrativ, se aplica principiile generale din dreptul administrativ privind prezumția de legalitate.
Întrucât art. 47 din OG 2/2001 dispune ca procedura de judecata prevăzuta de acest act normativ se completează cu dispozițiile Codului de procedura civila, se vor aplica regulile procesului civil privind admisibilitatea, administrarea si aprecierea probelor si având in vedere caracterul mixt al probelor, sunt aplicabile dispozițiile procedurii civile cat si cele ale dreptului civil.
Din aceasta perspectiva in materie contravenționala, ii revine petentului obligația de a propune probe si a aduce probe care sa dovedească contrariul celor reținute in actul sancționator.
In cauza Salabiaku împotriva Franței, precum si in cauza Janosevic împotriva Suediei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit sub aspectul sarcinii probei, ca paragraful 2 nu interzice existenta unor prezumții de fapt sau de drept, insa, prin reglementarea acestora, statele membre trebuie sa respecte cerința proporționalității intre mijloacele folosite si scopul legitim urmărit.
De exemplu, in cauza Blum împotriva Austriei, din 3.02.2005, reclamantul a invocat încălcarea prezumției de nevinovăție prin inversarea sarcinii probei in fata autorității jurisdicționale administrative.
Autoritatea administrativa l-a invitat pe petent sa dovedească contrariul celor reținute de Inspectoratul de munca in situația in care petentul a fost sancționat întrucât la ferma sa lucra ilegal un muncitor străin, fără permis de munca si audierea acestuia nu a fost posibilă.
Curtea a apreciat ca autoritățile austriece au decis în baza probelor administrate de parți in fata lor, acționând în limitele art. 6 paragraful 2 din Convenție.
Curtea a stabilit ca, existând un raport de proporționalitate intre scopul urmărit prin instituirea prezumției si mijloacele utilizate, nu s-a încălcat art. 6 din Convenție.
Din toate acestea se desprinde concluzia ca prezumția de legalitate de care se bucura in sistemul nostru de drept, procesul verbal de constatare a contravențiilor nu este contrara dispozițiilor art. 6 paragraful 2 si trebuie sa se facă de câtre instanțe o analiza de la caz la caz, daca aceasta prezumție aduce sau nu atingere principiului proporționalității intre scopul urmărit si mijloacele utilizate, mai ales in ceea ce privește dreptul la apărare al petentului.
În cauza de fată petentul nu a probat in nici un mod faptul ca nu a săvârșit fapta contravenționala, mai mult decât atât, petentul nici nu a formulat obiecțiuni împotriva procesului verbal de contravenție.
Față de cele de mai sus, instanța va respinge plângerea petentului, ca neîntemeiată și va menține procesul verbal atacat.
Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.
| ← ÎNFIINŢAREA SECHESTRUL ASIGURĂTOR ASUPRA BUNURILOR MOBILE ŞI... | CARACTERUL ABUZIV AL CLAUZELOR DIN CONTRACTUL DE CREDIT BANCAR... → |
|---|
