CARACTERUL ABUZIV AL CLAUZELOR DIN CONTRACTUL DE CREDIT BANCAR PENTRU PERSOANE FIZICE
| Comentarii |
|
Judecătoria SINAIA Sentinţă civilă nr. 837 din data de 04.11.2015
Asupra cauzei de față:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. /310/2014 la Judecătoria Sinaia, reclamantul P D domiciliat in or. , jud. Prahova, CNP 1 a chemat în judecată pârâta BANCA XXXS.A. cu sediul in mun. București, Bd. XXX,înmatriculata la Registrul Comerțului .înmatriculata la Registrul Bancar Nr. , pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, instanța să constate caracterul abuziv al prevederilor clauzei nr.9 lit.c din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. /04.04.2007 privind perceperea unui comision de administrare, în cuantum de 0,05%., caracterul abuziv al clauzei nr.9 lit. f din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. /04.04.2007 privind perceperea unui comision de urmărire riscuri, în cuantum de 0,28%., să constate nulitatea absolută a clauzelor nr. 9 lit. c și f din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. /04.04.2007, cu obligarea pârâtei la restituirea către reclamant a sumelor plătite nedatorat în baza acestor clauze.
Precizează că la momentul încheierii acestei convenții de credit, a fost atras de procentele reduse ale dobânzilor curente dar s-au aflat pe o poziție inegală în raport cu banca, contractul încheiat fiind degrabă de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către bancă, fără a da posibilitatea de negociere a nici unei clauze din convenție. Prevederile stipulate în cuprinsul acestei convenții sunt preformulate / standard , iar eventualele diferențe dintre acestea și alte convenții nu se datorează negocierii cu împrumutații, ci particularităților fiecărui client în parte sau eventual ofertei existente la data semnării convențiilor. In aceste condiții, apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile Legii 193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori. Clauzele abuzive prin care s-a impus plata comisionului de urmărire riscuri creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților: împrumutatul trebuie să le achite băncii, fără ca acesta să beneficieze de posibilitatea de restituire la încetarea contractului, în cazul neproducerii situațiilor de risc.
Pe fondul cauzei reclamantul arată că este nemulțumit de clauza nr.9(c) din contract ce reglementează plata unui comision de administrare, în cuantum de 0,05% ( echivalent a 3,60 de euro lunar) reclamantul susține că are un caracter abuziv .
Se susține că acest comision, calculat și perceput lunar, disimulează de fapt un procent consistent de dobândă, mărind artificial costul efectiv al creditului, acest comision reprezentând de fapt o dobândă mascată.
Reclamantul arată că acest comision este calculat și perceput la valoarea inițială a creditului și nu la soldul acestuia ceea ce face în cazul creditelor pe termen lung ca dobânda să ajungă să fie chiar mai mică decât comisionul.
Această clauză este cuprinsă intr-un contract preformulat, lipsindu-i caracterul negociat. Totodată, această creează un dezechilibru semnificativ intre drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei credințe.
Referitor la clauza nr.9(f) din contract ce reglementează plata unui comision de urmărire riscuri, în cuantum de 0, 28 % din valoarea contractului de credit contactat ( echivalent a 20,16 de euro lunar) reclamantul susține că are un caracter abuziv .
Se susține că și acest comision de urmărire riscuri, calculat și perceput lunar, disimulează de fapt un procent consistent de dobândă, mărind și acesta artificial costul efectiv al creditului, acest comision reprezentând de fapt o dobândă mascată.
Reclamantul arată că acest comision este calculat și perceput la valoarea inițială a creditului și nu la soldul acestuia ceea ce face în cazul creditelor pe termen lung ca dobânda să ajungă să fie chiar mai mică decât comisionul.
Reclamantul arată că constatarea nulității absolute a clauzelor prevăzute la pct.1 al cererii de chemare în judecată se impune ca o sancțiune a caracterului abuziv al acelor clauze.
Referitor la cererea privind modificarea contractului prin înlocuirea sau eliminarea clauzelor menționate la pct. 1 al cererii, reclamantul arată că aceste măsuri se impun a fi luate ca urmare a constatării caracterului abuziv al respectivelor clauze, în acest sens fiind invocat art.6 din legea nr.193/2000 care prevede că toate clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal fie prin intermediul organelor abilitate nu vor produce efecte asupra consumatorului.
In ceea ce privește solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la restituirea sumelor plătite nedatorat în baza clauzelor abuzive mai sus menționate, se arată că principiul restitutio in integrum impune ca tot ce s-a executat în baza unui act lovit de nulitate să fie restituit.
În drept, au fost invocate art.4 din Legea nr. 193/2000, art.78 din Codul consumatorului , art.2 din OG nr.21/1992 și art.948-966 din vechiul cod civil raportate la art.6 alin 2 din noul Cod civil.
Pârâta , legal citată, a formulat, întâmpinare, prin care au solicitat respingerea ca netemeinică a cererii de chemare în judecată susținând totodată că, contractul de credit bancar este supus unui regim juridic strict reglementat având în vedere importanța activității de creditare.
Pârâta BANCA XXXS.A. arată că un contract de credit bancar presupune executare succesivă a prestațiilor din partea reclamantului și o executare uno icto din partea pârâtei, aspect ce trebuie avut în vedere la aprecierea echilibrului prestațiilor asumate din contract.
Pe de altă parte, BANCA XXXS.A. arată că reclamantul, la momentul încheierii contractului, a beneficiat de libertate contractuală având posibilitatea de a alege între mai multe instituții bancare și între mai multe produse sau tipuri de dobândă ce erau disponibile pe piață la acel moment.
Privitor la susținerea reclamantului privind caracterul abuziv al celor două clauze din contract, respectiv a clauzei nr.9 lit.c din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 812/04.04.2007 privind perceperea unui comision de administrare, în cuantum de 0,05%., și a clauzei nr.9 lit. f din același contract de credit bancar pentru persoane fizice nr. 812/04.04.2007 privind perceperea unui comision de urmărire riscuri, în cuantum de 0,28%., pârâta arată că a respectat la momentul încheierii contractului obligația de transparență și cea care îi interzicea stipularea de clauze abuzive, obligații impuse de Legea nr. 193/2000. Posibilitatea concretă de înțelegere a clauzelor contractuale urmează a fi raportată la posibilitatea de înțelegere a omului obișnuit. Pe de altă parte, pârâta arată că noțiunea "preformulat"; nu echivalează cu așezarea sa într-o poziție de superioritate sau nu determină lipsa de negociere așa cum susține reclamanta .
În ceea ce privește buna credință manifestată de BANCA XXXS.A. se susține că interpretarea corectă a acestui criteriu se realizează prin raportare la înțelesul noțiunii de practici comerciale înșelătoare prevăzut de art.6 din Legea nr. 363/2007.
Referitor la echilibrul contractual pârâta face trimitere la art.4 din Legea nr. 193/2000 și art.4 din Directiva 93 /13/CEE. În acest sens pârâta arată că însăși legea la care face referire reclamantul îi permite băncii stipularea unor astfel de clauze, reclamantul nu poate dovedi că o astfel de reglementare contractuală este de natură a crea un dezechilibru în mod absolut, reclamantul nu justifică pronunțarea unei soluții de principiu care să interzică pârâtei reglementarea /executarea unei astfel de dispoziții contractuale, iar instanța nu poate interveni în mecanismul contractual cu privire la prețul contractului.
Pârâta arată că eliminarea acestor tipuri de comision este profund inadmisibilă chiar și prin raportare la forma modificată a OUG nr.50/2010. Pe de altă parte nemulțumirea sa legată de calcularea la întreaga valoare a creditului nu are susținere legală deoarece nu există nici un temei de drept care să impună un anumit mod de calcul, sens în care trebuie să prevaleze voința comună a părților .
Nici legislația comunitară și nici cea națională nu permit instanței ingerințe în determinarea prețului contractului, astfel art.4 alin.6 din Legea nr. 193/2000 oprește aprecierea caracterului abuziv a tuturor clauzelor legate de definirea obiectului principal ala contractului, iar art.4 al Directivei 93/13 exclude prețul contractului de la controlul caracterului abuziv.
În drept, au fost invocate disp. art.1 din Legea nr. 193/2000, art.4 din Directiva 93/13/CEE, Legea nr. 296/2004, art.969 și următoarele I din vechiul Cod civil.
Instanța a încuviințat, pe cererea principală, proba cu înscrisuri pentru ambele părți și proba cu interogatoriul reclamantului
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța va reține următoarele:
Potrivit art. 973 din Codul civil " Convențiile n-au efect decât între părțile contractante";, iar potrivit art., 969 "Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante";.
Potrivit art. 966 din Codul civil "Obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă, sau nelicită, nu poate avea nici un efect", iar potrivit art. 968 "Cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice"
Potrivit art. 970 din Codul civil "Convențiile trebuie executate cu bună credință. Ele obligă nu numai la ceea ce este expres într -însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației, după natura sa."
Potrivit art. 984 Cod civil " convenția nu cuprinde decât lucrurile asupra cărora se pare că părțile și-au propus a contracta, oricât de generali ar fi termenii cu care s-a încheiat", iar potrivit art., 983 "Când este îndoială, convenția se interpretează în favoarea celui care se obligă."
Conform art. l din Anexa 1 la Legea nr. 193/2000 republicată "Sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care: a) dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract.
Între părțile prezentului litigiu s-a încheiat Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. /04.04.2007 (f.4-8, vol. I ) în baza căruia pârâta a acordat reclamantului un împrumut de 7200 euro pe o perioadă de 120 luni.
În primul rând, instanța reține că reclamantul se circumscrie noțiunii de consumator așa cum a fost aceasta definită la art. 2 alin.1 din legea nr.193/2000, respectiv "prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale";, deoarece acesta este o persoană fizică, ce a încheiat un contract de credit pentru satisfacerea unor nevoi persoanele.
Pentru determinarea caracterului abuziv a clauzelor prev. de art. 9 ( c), 9 (f) din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. /04.04.2007 instanța urmează a face analiza acestora din perspectiva condițiilor impuse de art.4 din legea nr.193/2000. Prin urmare, o clauză contractuală este abuzivă dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: 1.clauza să nu fi fost negociată direct cu consumatorul, 2. clauza să încalce exigențele bunei-credințe; 3. clauza, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Este evident faptul că, în cauza de față, contractul încheiat de părți era unul preformulat, respectiv clauzelor acestuia au fost stabilite unilateral și anterior de către banca pârâtă, dar condiția negocierii clauzelor contractuale trebuie analizată în raport de serviciul contractat și de atitudinea, disponibilitatea clientului de a negocia convenția. Astfel, serviciul contractat de reclamant vizează un domeniu strict reglementat și controlat, cel bancar, iar pe piața aferentă acestor servicii, pârâta nu deține o poziție de monopol, reclamantul având posibilitatea de a studia ofertele mai multor instituții bancare și de a decide în raport de propriile interese. Faptul că reclamantul nu a contactat și alte bănci și nu a cunoscut alte oferte, anterior semnării contractului în condițiile în care nevoia pentru suma împrumutată nu a apărut de o manieră intempestivă ( nu a fost susținută o asemenea ipoteză), nu poate conduce la concluzia că pârâta i-ar fi impus anumite clauze contractuale. Pe de altă parte, negocierea presupune o activitate bilaterală ori în cauza de față reclamantul nu și-a manifestat în nici un moment intenția de a negocia vreo clauză contractuală, aspect ce rezultă din răspunsul dat de acesta la interogatoriu în sensul că nu a citit contractul înainte de semnare, nu a discutat cu ofițerul de credit nivelul dobânzii și nici măcar nu cunoștea din ce era compusă rata pe care o achita lunar (întrebările nr.7,8,9,10), fără a invoca vreun refuz al reprezentanților pârâtei pentru aflarea acestor informații sau vreo cauză care l-ar fi împiedicat să acționeze în vederea negocierii. Singura informație solicitată la momentul semnării contractului fiind aceea dacă acel contract reprezintă cea mai bună ofertă ce i se putea face, răspunsul afirmativ al ofițerului de credit fiind suficient și convingător pentru reclamant în vederea încheierii contractului.
Astfel, lipsa de diligență a reclamantului în gestionarea unei probleme importante cum este contractarea unui credit în valoare de 7200 euro nu poate fi imputată celeilalte părți contractante, care i-a făcut o ofertă acestuia, ofertă pe care a acceptat-o fără a solicita modificarea vreunei clauze din oferta de contract propusă.
În ceea ce privește încălcarea exigențelor bunei-credințe, instanța constată că acele clauze contestate sunt în mod clar și explicit consemnate în contract, folosindu-se termeni uzuali, astfel încât înțelegerea acestora și a consecințelor produse sunt evidente pentru părțile contractante. În același timp, instanța reține faptul că la momentul încheierii contractului, dobânzile, comisioanele și garanțiile stipulate în clauzele contestate nu erau interzise de legiuitor, motive pentru care instanța apreciază că respectivele clauze nu erau contrare bunei-credințe.
Referitor la ultima condiție, privind dezechilibrul semnificativ între drepturile și obligațiile părților, instanța va proceda la verificarea separată a fiecărei clauze contestate. Pentru stabilirea dezechilibrului semnificativ, instanța trebuie să aibă în vedere obiectul contractului care îl constituie acordarea unei sume de bani pentru o anumită perioadă de timp în schimbul unui preț.
Având în vedere adresele mai sus menționate, instanța constată că în concret rata dobânzii pentru contractul reclamantului se calculează în raport de indicatori obiectivi, ce trebuie îndepliniți/ respectați de instituția bancară, și care privesc marja practicată de furnizorii de finanțare în valută (EURIBOR), pasivele băncii ce trebuie recuperate prin creditele acordate ( costul de rezervă minimă), marja suplimentară peste indicatorii de piață monetară ce trebuie să o plătească banca (costurile de lichiditate), toate aceste costuri fiind suportate de banca pentru a-și desfășura activitatea curentă și care trebuie recuperate din prețul împrumuturilor pe care le acordă.
Referitor la comisionul de urmărire riscuri se poate observa că totalul comisionului de risc reprezintă o sumă foarte mare cu privire la care nu s-a precizat ce se întâmplă, dacă se achită integral creditul conform ratelor lunare scadente și nu intervine niciun fel de risc pentru bancă în mod normal, acest comision de risc trebuia rambursat de bancă dacă s-ar fi achitat integral creditul la scadență, conform graficului stabilit între părți nestipulându-se nicio clauză în acest sens în contract banca s-ar îmbogăți fără justă cauză, ceea ce creează un dezechilibru consumatorului, prin plata unor sume mari și nejustificate, în acest sens, instanța reține că dacă aprecia că ar putea avea riscuri mult mai mari decât cele care ar fi putut fi acoperita prin instituirea acelei ipoteci, banca ar fi putut pretinde garanții reale imobiliare suplimentare, dar în niciun caz nu putea dubla aceste garanții cu perceperea și a unui comision distinct pentru risc, nerambursabil în situația în care creditul ar fi fost achitat integral la scadență fără nici o problemă.
Trebuie subliniat ca art. 44 din Regulamentul B.N.R. 3/2007 privind Regulamentul B.N.R.3/2007 privind limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice, prevede ca împrumutătorii sunt obligați sa informeze clienții prin menționarea posibilității modificării în sensul majorării, a sumelor datorate, în cazul materializării riscului valutar, a riscului de rata dobânzii ori in cazul creșterii costului creditului provenind din comisioane si alte cheltuieli privind administrarea creditului prevăzute in contract. In primul rând., trebuie observat ca Regulamentul vorbește despre materializarea riscului, in defavoarea împrumutatului, ceea ce exclude din start ideea ca ar fi permisa încasarea, de către bancă în cazul opus, a unor sume care sa îi acopere propriul risc. Textul Regulamentului impune băncii obligația informării fiecărui client in parte (fie prin graficul de rambursare, fie prin dispoziții contractuale) cu privire ia posibilitatea majorării sumelor pe care le va datora in temeiul contractului de credit majorare determinata de: (i) materializarea riscului valutar sau a celui de rata a dobânzii (in cazul in care acestea se produc in defavoarea împrumutaților) sau (ii) creșterii costului creditului provenind din comisioane si alte cheltuieli privind administrarea creditului prevăzute in contract. La rândul sau, art. 41 din Regulamentul BNR 3/2007 privind limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice impune instituțiilor de credit tot in scopul diminuării riscului "sa isi organizeze activitatea de creditare astfel încât sa asigure separarea clara si efectiva a funcției de promovare si vânzare a produselor de creditare de funcția de analiza a riscului de credit si monitorizare a expunerii/.
Astfel cum s-a invocat în speță, formulările cuprinse în clauzele analizate, respectiv "situație neprevăzută", "în opinia Băncii", "să devină improbabil", "garantat corespunzător", sunt departe de a oferi posibilitatea reală unui observator independent să aprecieze asupra temeiniciei unui astfel de motiv, într-adevăr, în realitate, aceste clauze oferă Băncii dreptul exclusiv și discreționar de a declara soldul creditului scadent anticipat, fără ca instanța învestită cu verificarea legalității unei astfel de măsuri să se poată pronunța într-un sens sau altul.
Prin urmare, clauza analizată este abuzivă, întrucât exclude, prin modul în care este formulată, posibilitatea verificării îndeplinirii condițiilor pe care ie cuprinde, reclamantul nefiind în posesia tuturor elementelor care pot avea un efect asupra conduitei lor în derularea contractului, în speță, la momentul convenției nu s-a cunoscut: "situația neprevăzută";, ori " opinia Băncii", sau " improbabilitatea" la care face referire clauză.
O astfel de clauză creează, în detrimentul reclamantului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligațiile părților, astfel încât este abuzivă, din perspectiva art. 4 al 1 din Legea nr. 193/2000.
În această situație devin aplicabile regulile de interpretare conform căreia obligația împrumutatului nu poate cuprinde decât ceea ce se poate presupune rezonabil că a acceptat la momentul încheierii contractului, adică obligațiile concrete stipulate în convenție. Cu aceeași incidență devine aplicabilă și regula interpretării obligației stipulate neclar, îndoielnic (sau prezentate părții în acest mod) în favoarea celui care se obligă, astfel că împrumutatului nu-i pot fi incluse consecințe, costuri ori elemente variabile despre care nu a știut la semnarea contractului.
Obligația împrumutatului poate rezulta legitim numai din contractul încheiat» iar riscurile pe care banca și le asumă prin încheierea altor contracte ori prin suportarea unor costuri eventuale și viitoare nu pot fi transferate, fără încălcarea principiului relativității convențiilor (art. 973 Cod civil), asupra împrumutatului; cu alte cuvinte, profitul băncii trebuie să fie raportat numai la convenția și la garanțiile pentru care a semnat împrumutatul, banca neputând transfera costurile externe convenției pe seama împrumutatului care nu a semnat și nici nu a garantat pentru acestea, iar instanța constată ca fiind abuzivă această clauză.
Referitor la clauza nr.9 (c) din contract privind comisionul de administrare în cuantum de 0,05% din valoarea inițială a creditului, echivalentul a 3,60 euro/lunar, determină un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractate, deoarece valoarea comisionului, ce se achită lunar, pe toată durata creditului, se calculează în raport de valoarea inițială a creditului, ceea ce conduce la plata unei sume ce nu este corelată cu valoarea soldului rămas de achitat, în fiecare lună de plată a respectivului comision, în condițiile în care scopul acestui comision, declarat de pârât, este acela de a acoperi cheltuielile de monitorizare a creditului acordat, care scade progresiv cu fiecare rată achitată.
Astfel, instanța constată ca fiind abuzivă și această clauză.
În temeiul art. 6 din Legea nr. 193/2000, instanța reține că clauzele cu nr. 9 lit. c și f din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. /04.04.2007 nu vor mai produce efecte asupra consumatorului. Având în vedere că după eliminarea acestora contractul mai poate continua și reținând și acordul consumatorului în același sens, instanța va menține celelalte dispoziții ale convenției de credit menționate.
Raportându-se la concluziile mai sus expuse privind caracterul abuziv al clauzelor nr. 9 lit. c și f din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. /04.04.2007 și la dispozițiile art.1 alin.1 din Legea nr.193/2000 instanța constată nulitatea absolută a respectivelor clauzele și, ca o consecință a acestui fapt, în temeiul art. 6 din Legea nr.193/2000 nu mai produc efecte asupra consumatorului - reclamant în cauză și în consecință va obliga pârâta să restituie reclamantului sumele în cuantum de 363,6 euro și 2.036,16 euro sau echivalentul în lei la data plății ce au fost achitate în baza clauzelor nr. 9 lit. c și f din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr /04.04.2007, conform chitanțelor depuse la dosar , impunând caracterul fix al ratei dobânzii pe toată durata perioadei de creditare .
Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate .
| ← PLÂNGERE CONTRAVENŢIONALĂ - RESPINSĂ -. Jurisprudență... | RAPORTURI DE FAMILIE SITUAŢII LA DIVORŢ. Jurisprudență Minori → |
|---|
