Plângere contravenţională – înlocuirea sancţiunii cu avertisment
| Comentarii |
|
Judecătoria TECUCI Sentinţă civilă nr. 2393 din data de 25.10.2013
Prin plângerea înregistrată la Judecătoria Tecuci petenta M Z a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție G - pentru Poliția mun. T, anularea procesului verbal de contravenție seria xxxx nr.xxxxxxxx din 16.04.2013 .
In motivare, petenta a arătat că, la data de 16.04.2013, s-a deplasat în mun. T , deoarece era necesar ca să ducă la domiciliul său un fizioterapeut pentru soțul său care suferise o intervenție chirurgicală pe creier . in raport de jurisprudența CEDO, petentului îi sunt recunoscute și garanțiile specifice în materie penală, printre care și prezumția de nevinovăție. Nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției prev. de art. 100 alin.3 lit.b din OUG 195/2002 , întrucât a fost oprită înainte de trecerea de pietoni, iar la acel marcaj de trecere de pietoni, din dreptul fostului Cinema Arta, nu exista vizibilitate pentru ca agentul constatator să poată face mențiunea că ar fi surprins-o la acel marcaj .
In drept, și-a întemeiat plângerea pe disp. OG 2/2001 , OUG nr.195/2002 și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului .
A depus la dosar procesul verbal atacat și acte medicale.
In urma comunicării plângerii contravenționale , conform art. 201 NCPC organul constatator a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată.
In motivare, organul constatator a arătat că reținerea în sarcina petentului a contravenției prev. de art. 100 alin.3 lit.b din OUG 195/2002 este temeinică și legală. Mai mult, petenta nu a negat cu ocazia întocmirii procesului verbal că fapta reținută în sarcina sa nu este reală, ci a consemnat la rubrica "alte mențiuni"; "Nu am acordat prioritate, mă grăbeam " . Se poate observa faptul că petenta nu a avut de formulat obiecțiuni cu prilejul întocmirii procesului verbal de contravenție, semnându-l fără rezerve, fapt a cărui semnificație nu poate fi decât aceea a acordului cu privire la mențiunile consemnate și sancțiunea aplicată de către agentul constatator. Astfel, în lipsa dovedirii unor împrejurări care să ateste că persoana sancționată s-a aflat în eroare sau a fost constrânsă să semneze actul fără obiecțiuni, simpla negare a situației de fapt în aceste condiții nu poate conduce la înlăturarea prezumției de veridicitate a celor expuse în procesul verbal contestat.
In drept, și-a întemeiat întâmpinarea pe disp. OG nr.2/2001 și ale OUG nr.195/2002.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, instanța a reținut următoarele:
Prin procesul - verbal seria xxxxxx nr.xxxxxxxxxxxx din 16.04.2013, petenta M Z a fost sancționată cu amendă de 300 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art.100 alin.3 lit.b din OUG nr.195/2002, constând în aceea că, la data de 16.04.2013, a condus autoturismul cu număr de înmatriculare GL 86 SCG, pe str. Ion Petrovici din T, dinspre sensul giratoriu către Unirea și, la trecerea de pietoni de lângă Cinema "Arta"; , nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat în traversarea străzii.
Instanța a reținut că, pentru a putea fi sancționată o fapta contravențională, se impun a fi îndeplinite două tipuri de cerințe: intrinseci, constând în încălcarea cu vinovăție a unei norme de drept, faptă care va atrage după sine o sancțiune prevăzută de lege, dar și extrinseci constând în constatarea corespunzătoare a faptei respective de către o persoană abilitată în acest sens - agentul constatator. În plus, agentului constatator îi incumbă obligația de a respecta o serie de forme expres prevăzute de O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, ce au menirea de a proba dincolo de orice îndoială existența faptei, vinovăția contravenientului și legalitatea actului realizat în acest sens .
Sub aspectul condițiilor de formă, instanța a apreciat că procesul-verbal de contravenție este legal întocmit, respectând dispozițiile art.16-17 din O.G. nr.2/2001.
Analizând și temeinicia procesului-verbal atacat, instanța a reținut că petenta nu a făcut proba contrarie celor reținute și descrise în procesul-verbal de contravenție și nici nu au existat motive de nulitate ale acestuia, actul sancționator făcând prin el însuși dovada situației de fapt reținute de agentul constatator, în acord cu jurisprudența CEDO.
Din această perspectivă, instanța a apreciat că procesul-verbal de contravenție are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
În acest sens este și jurisprudența CEDO, respectiv cauza Ioan Pop c. României (cererea nr. 40301/04, decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011), unde Curtea Europeană a avut din nou ocazia de a analiza aplicabilitatea garanțiilor specifice materiei penale, prevăzute de art. 6 din Convenție, în domeniul contravențional, precum și modalitatea concretă în care instanțele naționale au respectat prezumția de nevinovăție a petentului.
Astfel, Curtea Europeană a statuat că, amenda aplicată în temeiul O.U.G. nr. 195/2002 și suspendarea dreptului de a conduce se includ în sfera acuzației în materie penală, iar scopul pur punitiv al amenzii aplicabile, precum și caracterul general al normei de incriminare, au fost cele două elemente determinante care au permis Curții să aprecieze că în cauză sunt aplicabile garanțiile specifice materiei penale. Însă,Curtea nu înlătură prezumția de legalitate a procesului-verbal din procedura contravențională română, ci impune echilibrul ce trebuie să existe între prezumția de nevinovăție specifică materiei și prezumția de legalitate și validitate a procesului-verbal de contravenție. Ceea ce apare ca fiind esențial din punctul de vedere al instanței europene este faptul că instanțele naționale i-au oferit petentului cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina părții responsabilitatea modalității efective în care a înțeles să uzeze de drepturile sale procedurale.
Ori, prin plângerea formulată, petenta s-a limitat doar la expunerea unor motive de netemeinicie a procesului-verbal, fără a administra și probe în acest sens.
Însă, în temeiul 34 din OG nr.2/2001, instanța a considerat că sancțiunea avertismentului este suficientă pentru a i se atrage atenția petentei asupra pericolului social al faptei săvârșite, cu recomandarea de a respecta și de a intra în legalitate cu dispozițiile legale încălcate.
Potrivit art.7 din OG nr.2/2001, avertismentul se dispune în cazul în care fapta este de o gravitate redusă, putându-se aplica chiar și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.
Potrivit art.21 al.3 din același act normativ, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Instanța a avut în vedere că scopul preventiv al legii, față de fapta contravențională săvârșită de petentă, poate fi atins prin aplicarea sancțiunii avertismentului, având în vedere că , din actele dosarului, a rezultat că se află la prima abatere de acest fel.
| ← Contestatie la executare in materie contravenţională | Acţiune în regres → |
|---|
