Plângere contravenţională. Transport de cereale fără a prezenta în trafic certificatul de producător. Individualizarea sancţiunii complementare confiscării mijlocului de transport
| Comentarii |
|
Judecătoria ORŞOVA Sentinţă civilă nr. 18 din data de 20.01.2014
Prin cererea adresată Judecătoriei Orșova și înregistrată sub nr. X la data de X, petentul G.V. a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de constatare a contravenției seria PA nr. X încheiat la X, prin care a solicitat anularea acestuia, iar în subsidiar înlocuirea amenzii cu avertisment.
În motivarea plângerii, a arătat că în data de X a condus autoutilitara marca Ford Tranzit, proprietate personală, înspre comuna C., sat N., pentru a aduce produse agricole din gospodăria sa pentru care deține certificat de producător emis de Primăria P., județul D., numitului T.P.
A susținut că aceste produse nu aveau destinația de piață, pentru comercializare, ci proveneau din producția proprie iar în compensare urma să primească câteva oi, capre sau miei, fiind un troc în natură, fără a fi considerată tranzacție comercială. De altfel, potrivit art. 5 din Codul Comercial, nu se poate considera ca fapt de comerț cumpărarea de producte sau de mărfuri ce s-ar face pentru uzul sau consumul cumpărătorului ori al familiei sale.
De asemenea, a precizat că noul cod civil nu cuprinde dispoziții care să consacre în mod direct un sistem de reglementare al dreptului comercial, nemaigăsindu-se noțiunea de comerciant sau de faptă de comerț și cu atât mai puțin cea a schimbului în natură a produselor din gospodăria proprie.
A considerat că nu a încălcat nicio normă legală, fapta nefiind incriminată de lege întrucât petentul deține certificat de producător și nu a efectuat acte de comerț. De altfel, și Decizia în interesul legii nr. 1/18.02.2002 a Curții Supreme de Justiție a stabilit că prezentarea ulterioară în fața instanței a actelor prin care se dovedește proveniența licită a bunurilor atrage anularea procesului-verbal de contravenție.
În subsidiar, a solicitat înlocuirea sancțiunii contravenționale aplicate cu sancțiunea avertismentului, având în vedere împrejurările comiterii faptei și pericolul social redus al acesteia.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, conform art. 19 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 80/2013, potrivit chitanței depuse la fila 6 în dosarul cauzei.
In dovedirea cererii, a solicitat proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorul T.P.
În drept plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1, art. 7 și art. 31 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 precum și Decizia nr. 1 a Curții Supreme de Justiție din 18.02.2002.
A anexat plângerii copia cărții de identitate (fila 3), procesul-verbal de contravenție seria PA nr. X încheiat la X (fila 4), certificat de producător (fila 5).
Intimata a depus întâmpinare la data de 12.11.2013, prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată.
În motivare, a arătat că la data de 06.10.2013 petentul a fost depistat de către organele de poliție în comuna Ilovița, în timp ce transporta cu autoutilitara având număr de înmatriculare X cereale fără documente legale de proveniență.
Ulterior depistării petentului, agentul a procedat la sancționarea contravențională a acestuia și la confiscarea mărfii și a mijlocului de transport utilizat, în conformitate cu dispozițiile art. 14 alin. 1 lit. e din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 12/2006.
A anexat întâmpinării următoarele înscrisuri: raportul agentului constatator (fila 12), proces-verbal (filele 13-15), declarație G.V. (filele 16-17), declarație D.V. (filele 18-19), declarație B.G. (filele 20-21), proces-verbal (fila 22), asigurare auto (filele 23-26), proces-verbal (fila 27), proces-verbal de custodie (fila 28).
Petentul nu a depus răspuns la întâmpinare.
Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosar, iar pentru petent și proba testimonială, în cadrul căreia a fost audiat martorul T.P..
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție seria CP nr. X întocmit la data de X de către intimata Inspectoratul de Poliție al Județului Mehedinți, petentul G.V. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 3000 lei pentru, reținându-se în sarcina sa săvârșirea contravenției prevăzută de art. 14 lit. e din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 12/2006. În esență, agentul a constatat că la data de X, ora 15.40, în localitatea I., județul M., petentul a transportat cu autoutilitara marca Ford Tranzit având nr. de înmatriculare X 20 saci cu tărâțe, 11 saci cu porumb și 36 saci cu grâu, fără a avea asupra sa documente de proveniență pentru aceste produse.
În drept, potrivit dispozițiilor art. 34 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța va proceda la verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal de contravenție contestat în prezenta cauză.
Pentru analiza legalității acestuia vor fi avute în vedere dispozițiile art. 16 și 17 din actul normativ menționat anterior, în care sunt enumerate mențiunile pe care trebuie să le cuprindă procesul-verbal de contravenție si stabilesc regimul nulității actului în cazul în care acestea lipsesc.
Instanța constată că procesul-verbal de contravenție contestat cuprinde mențiunile prevăzute la art. 17 sub sancțiunea anulării, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite și semnătura agentului constatator, astfel încât nu se poate constata incidența unei cauze de nulitate necondiționată de vătămare a acestui act.
Instanța reține, de asemenea, că petentul nu a invocat motive de nulitate relativă a procesului-verbal de contravenție.
În ceea ce privește temeinicia actului sancționator, instanța constată că petentul contestă că fapta concretă reținută în sarcina sa întrunește elementele constitutive ale contravenției, în sensul că nu este îndeplinită condiția ca transportul cerealelor să se fi efectuat în scop comercial.
Este întemeiată susținerea petentului potrivit căreia în noua legislație civilă nu se mai regăsesc termenii de comerciant și fapte de comerț. Cu toate acestea, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 287/2009 la data de 01.10.2011, noțiunile la care a făcut referire au fost înglobate în cele de "profesionist"; și "activități de producție, comerț și prestări servicii";, astfel cum reiese din dispozițiile art. 8 alin. 1 și 2 al Legii nr. 71/2011. Ca atare, nu se poate susține că fapta este dezincriminată întrucât nu mai există noțiunile prevăzute de textul de lege care reglementează contravenția în cauză, ci acestea trebuie înlocuite corespunzător cu cele prevăzute de Codul civil și legislația conexă acestuia.
Potrivit art. 14 alin. 1 lit. e din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 12/2006, transportul în scop comercial al cerealelor sau al produselor de panificație, neînsoțite de documentele prevăzute de lege care să justifice proveniența licită a acestora, cu amendă de la 3.000 lei la 5.000 lei, confiscarea mărfii și a mijlocului de transport marfă utilizat în acest scop, dacă acesta aparține contravenientului sau dacă nu există contract legal de cărăușie.
Instanța apreciază că susținerea petentului conform căreia nu efectua un transport în scop comercial este neîntemeiată. Din chiar certificatul de producător depus de acesta la dosarul cauzei (fila 5) reiese faptul că realizează o producție estimată de 4200 kg grâu și 3800 kg porumb, din care 4000 kg grâu și 3600 kg grâu este destinat comercializării. De asemenea, martorul T,P,, audiat în cauză, a declarat că îl cunoaște pe petent ca fiind producător de cereale și s-a înțeles cu acesta să facă un schimb de produse și, mai mult, nici petentul nu a negat că își câștigă existența din producerea și comercializarea de cereale.
Având în vedere caracterul dovedit de continuitate al activității sale, precum și dispozițiile legale menționate anterior, potrivit cărora noțiunile de acte sau fapte de comerț se înlocuiesc cu cea de activități de producție, comerț sau prestări servicii, instanța apreciază că petentul, la momentul controlului, transporta cerealele în scop comercial, astfel cum prevede textul care incriminează contravenția.
Totodată, instanța apreciază că nu se pot aplica prin analogie dispozițiile Deciziei în interesul legii nr. 1/2002, aceasta fiind incidentă în cazul în care se constată săvârșirea contravenției prevăzută de art. 1 lit. e din Legea nr. 12/1990, respectiv în situația în care contravenientul efectuează acte sau fapte de comerț cu bunuri a căror proveniență nu este dovedită, în condițiile legii. În privința cerealelor, legiuitorul a înțeles să instituie un regim derogatoriu de la dreptul comun în materie constituit de Legea nr. 12/1990, mai aspru, al sancționării, fiind incriminată contravențional inclusiv fapta de a transporta cereale în scop comercial (deci nu a comercializării efective).
Așadar, instanța apreciază că situația de fapt reținută prin procesul-verbal de contravenție corespunde realității, iar agentul constatator în mod corect a reținut în sarcina petentului săvârșirea contravenției prevăzută de art. 14 alin. 1 lit. e din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 12/2006.
Analizând modul de individualizare al sancțiunilor aplicate, instanța constată că acestea trebuie să fie proporționale cu gradul de pericol social al faptelor comise, pentru această operațiune recurgându-se la criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, și anume împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Încălcarea dispozițiilor art. 14 alin. 1 lit. e din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 12/2006 este sancționată cu amendă de la 3000 la 5000 lei, confiscându-se totodată mijlocul de transport și bunurile transportate.
Astfel, agentul constatator a aplicat petentului o amendă în cuantumul minim prevăzut de lege pentru această faptă. Cu toate acestea, având în vedere circumstanțele concrete ale comiterii faptei - respectiv că nu transporta o cantitate mare de cereale, precum și că deținea certificat de producător - instanța apreciază că sancțiunea aplicată este disproporționată față de pericolul social concret al faptei, precum și faptul că sancțiunea contravențională a avertismentului este suficientă pentru atingerea scopului preventiv al pedepselor contravenționale.
Față de aceste considerente, urmează a dispune înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii în cuantum de 3000 lei cu sancțiunea contravențională a avertismentului.
Cu privire la sancțiunea complementară prevăzută de norma legală și aplicată petentului constând în confiscarea mijlocului de transport folosit pentru transportarea mărfii, instanța apreciază că și aceasta este supusă procesului de individualizare.
Un prim argument în acest sens se rezidă din interpretarea dispozițiilor art. 5 al Ordonanței Guvernului nr. 2/2001. Norma legală menționată enumeră în primele trei alineate care sunt sancțiunile contravenționale principale și complementare, pentru ca în alin. 5 să prevadă că sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, fără a distinge între categoriile de sancțiuni contravenționale stabilite în alineatele precedente. Or, în această situație, interpretând logic norma juridică în cauză potrivit principiului ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus, se desprinde concluzia că sancțiunile contravenționale, indiferent dacă sunt principale sau complementare, trebuie să respecte cerința proporționalității cu fapta concretă săvârșită.
Mai mult, și alin. 6 al aceluiași articol statuează că sancțiunile complementare se aplică în funcție de natura și de gravitatea faptei. Această dispoziție nu se poate interpreta în sensul că sancțiunea complementară se stabilește doar de legiuitor, adică avându-se în vedere doar pericolul social abstract al faptei incriminată drept contravenție, fără a da posibilitatea agentului constatator sau instanței de judecată să analizeze în concret dacă fapta comisă întrunește criteriile de gravitate necesare pentru a aplica o asemenea sancțiune. Această concluzie este întărită și de coroborarea alineatului menționat cu alin. 4 din același articol, potrivit căruia prin legi speciale se pot stabili și alte sancțiuni principale sau complementare. Astfel, competența legiuitorului este aceea de a stabili pedepse complementare, iar aplicarea acestora - care reprezintă un proces distinct de cel de stabilire, de prevedere în norma de incriminare - nu poate reveni decât organului constatator și instanței învestite cu verificarea procesului-verbal de contravenție.
De asemenea, instanța consideră că nu se pot aplica, prin analogie, dispozițiile din Codul penal referitoare la obligativitatea aplicării pedepselor complementare. În fapt, asemănarea este doar de ordin terminologic, conținutul acestora fiind diferit: în timp ce pedepsele complementare prevăzute de legea penală privesc persoana inculpatului, pedeapsa complementară a confiscării cuprinsă în norma contravențională este una pecuniară și, mai mult decât atât, legea penală cuprinde o dispoziție în sensul aplicării obligatorii a acestora, normă care însă nu are un corespondent în legislația care guvernează regimul juridic al contravențiilor.
În al doilea rând, instanța constată că măsura confiscării a fost abordată și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a recunoscut că aceasta reprezintă o privare de proprietate, dar ea nu intră sub incidența celei de-a doua fraze din paragraful 1 al art. 1, ci ține de paragraful 2, care reglementează folosința bunurilor în conformitate cu interesul general ( cauza nr. 30352/03 Ismayilov c. Rusiei, paragraful 30).
Analizând din această perspectivă măsura confiscării (unei sume de bani pe care contravenientul nu a declarat-o serviciilor vamale), Curtea a stabilit că aceasta nu încalcă garanțiile oferite de art. 1 paragraful 2 din Protocolul 1 dacă este prevăzută de legea națională - cerința legalității -, dacă este necesară într-o societate democratică și dacă există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate de către autoritățile naționale pentru a asigura interesul general al comunității și protecția dreptului reclamantului de folosință a bunurilor sale, sau, în alți termeni, Curtea a examinat dacă nu a fost impusă părții o povară excesivă prin luarea acestei măsuri.
În continuare, în aceeași cauză, Curtea a oferit unele criterii în funcție de care se poate stabili dacă măsura este proporțională cu scopul urmărit, stabilind astfel standardul său. În acest sens, a avut în vedere că bunurile confiscate aveau o proveniență licită (paragraful 36), persoana supusă măsurii nu avea antecedente penale (paragraful 37), statul nu a suferit un prejudiciu însemnat în urma comiterii faptei și, de asemenea, proporționalitatea a fost analizată în raport de fapta efectiv comisă, iar nu de o eventuală conduită infracțională, nedovedită în cauză, cum ar fi fapte de evaziune fiscală sau de spălare a banilor (paragraful 38).
De asemenea, instanța observă că jurisprudența Curții este constantă în această materie, constatându-se încălcări ale Convenției în situația în care măsura dispusă nu a fost proporțională cu pericolul social al faptei (cauza nr. 28336/02 Grifhorst c. Franței și cauza nr. 3997/02 Moon c. Franței, paragrafele 46-52), valoarea bunurilor confiscării fiind cu mult mai ridicată decât chiar sancțiunea principală, a amenzii, aplicată persoanelor în cauză.
Un ultim argument în sensul posibilității instanței de a individualiza inclusiv pedepsele complementare este dat de doctrina în materie contravențională, care împărtășește această idee. Astfel, se susține că aplicarea proporțională a sancțiunilor contravenționale trebuie să privească atât sancțiunea principală, cât și cea complementară, iar o astfel de obligație revine atât agentului constatator, cât și instanței de judecată sesizate cu o plângere contravențională (Ovidiu Podaru, Radu Chiriță, Regimul juridic al contravențiilor ediția a 2-a, editura Hamangiu, 2011, pagina 64).
Aplicând criteriile de individualizare prevăzute de legislația națională și, cu prioritate conform dispozițiilor art. 3 Cod procedură civilă, standardul Curții Europene a Drepturilor Omului, în cauza dedusă judecății, instanța constată că petentul a făcut dovada provenienței bunurilor, iar statul nu a fost prejudiciat prin comiterea acestei fapte. Deși sancțiunile contravenționale instituite prin norma legală sunt ridicate și urmăresc combaterea producerii și a transportării ilicite de cereale, în prezenta cauză a fost dovedit faptul că petentul este producător de cereale, înregistrat ca atare la organele competente.
Astfel, pericolul social concret al faptei este redus, iar sancțiunea complementară a confiscării mijlocului de transport depășește considerabil chiar sancțiunea maximă principală care se poate aplica pentru această faptă - amendă în cuantum de 5000 lei.
În aceste condiții, instanța, pentru asigurarea drepturilor consfințite de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, consideră că se impune și înlăturarea acesteia întrucât constituie o sancțiune disproporționată față de circumstanțele concrete în fapta a fost comisă.
Sentința a rămas definitivă prin respingerea ca nefondat a apelului declarat de către intimată.
| ← Plângere contravenţională. Forţa probantă a... | ORDONANŢĂ DE PLATĂ. OBLIGAŢII ALTERNATIVE; DREPTUL DE A... → |
|---|
