Plângere împotriva încheierii de carte funciară de notare a unui proces
Comentarii |
|
- Legea nr. 7/1996
- Legea nr. 10/2001
Măsura notării în cartea funciară nu are efecte de indisponibilizare a bunului înscris, ci are doar rolul de a asigura publicitatea existenţei unui litigiu în legătură cu imobilul în discuţie.
(Secţia civilă, decizia nr. 87/A/2009, nepublicată)
Prin sentinţa civilă nr. 1526 din 18 martie 2009 pronunţată de Judecătoria Bistriţa s-au respins plângerile formulate de petenţii SC M.l. SRL, U.L.A., U.M.M., SC T. SA împotriva intimatului M.V., ca neîntemeiate.
împotriva acestei sentinţe au formulat apel petenţii U.L.A. şi soţia U.M.M., D.A. şi
D. V., SC M.l. SRL Bistriţa şi SC T. SA Bistriţa.
Apelurile declarate în cauză sunt nefondate.
Obiectul prezentei cauze este plângere împotriva încheierilor de carte funciară prin care s-a admis solicitarea intimatului M.V., de notare în cartea funciară a apelului declarat de acesta, împreună cu alţi moştenitori ai defunctei M.N., împotriva sentinţei civile nr. 137/F/2008 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, având ca obiect contestaţie împotriva Dispoziţiei primarului de respingere a notificării formulate de către aceştia în baza Legii nr. 10/2001.
Potrivit art. 26 alin. 3 lit. c) din Legea nr. 7/1996, republicată, notarea are ca obiect înscrierea, printre altele, şi a oricăror acţiuni şi căi de atac în legătură cu imobilele din cartea funciară.
Articolul 42 alin. 2 lit. q) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a birourilor de cadastru şi publicitate imobiliară, aprobat prin Ordinul nr. 633/2006, enumără printre litigiile care pot fi notate în cartea funciară şi „orice alte fapte, drepturi personale sau acţiuni a căror notare este permisă de lege şi au legătură cu imobilul”.
Prin urmare, textele de lege enunţate, instituie posibilitatea notării oricăror acţiuni care au legătură cu imobilul, fără ca cerinţa caracterului litigios al dreptului real să fie necesară a fi îndeplinită în toate situaţiile.
Aşa fiind, susţinerile petenţilor apelanţi, potrivit cărora notarea unei acţiuni sau căi de atac în justiţie este condiţionată în toate cazurile de caracterul litigios al dreptului real înscris în cartea funciară este lipsită de temei legal.
Cum prevederile Legii nr. 10/2001, aşa cum au fost modificate prin Legea nr 247/2005, dau prioritate principiului restituirii în natură, instituind obligaţia verificării acestei posibilităţi, chiar şi în situaţia în care s-a emis o dispoziţie de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, rămâne fără relevanţă împrejurarea că iniţial prin notificarea intimatului s-au solicitat doar despăgubiri.
De altfel, măsura notării în cartea funciară nu are efecte de indisponibilizare a bunului înscris, ci are doar rolul de a asigura publicitatea existenţei unui litigiu în legătură cu imobilul în discuţie.
Ce-a de-a doua critică adusă hotărârii atacate de către apelanţii U.L., U.M., D.A. şi D.V. vizează faptul că imobilele notificate de către intimat au fost supuse unor operaţiuni succesive de dezmembrare, comasare şi transcriere în mai multe cărţi
funciare, şi au format obiectul unor acte juridice constitutive sau translative de proprietate, unele anterioare Legii nr. 10/2001.
Aşa cum rezultă din conţinutul colii evolutive CF nr. (...), nr. top. revendicate de către intimat au fost supuse unor dezmembrări şi transcrieri în alte coli funciare, pentru ca ulterior să fie din nou dezmembrate şi comasate.
Se poate lesne observa că în toate cărţile funciare în care OCPI Bistriţa-Năsăud -Biroul de carte funciară Bistriţa a dispus notarea apelului declarat de intimat în dosarul nr. 2420/112/2007, se găsesc imobile care provin din numerele topo ce au aparţinut antecesoarei intimatului, obiect al căii de atac notate, astfel că operaţiunea efectuată apare ca fiind în concordanţă cu prevederile legale enunţate mai sus.
Criticile referitoare la imposibilitatea restituirii în natură a imobilelor asupra cărora s-a efectuat notarea contestată exced prezentului cadru procesual, instanţa neavând căderea de a face aprecieri în procedura plângerii împotriva încheierii de carte funciară, asupra temeiniciei acţiunii sau căii de atac ce a format obiectul notării.
Aşa fiind, tribunalul urmează ca în baza art. 296 C. pr. civ. să respingă ca nefondate apelurile declarate de către petenţi si să menţină ca fiind legală şi temeinică hotărârea instanţei de fond (judecător Simionescu lldiko).
← Teren dobândit prin constituire. Interdicţie de înstrăinare. | Plata despăgubirilor pentru terenul afectat de servitute. → |
---|