Reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea moştenitorului. Lipsa înscrierii în registrul agricol al antecesorului după care se realizează reconstituirea dreptului
Comentarii |
|
- Cod procedură civilă: art. 312 alin. 1
Faptul că, după anul 1948, bunicul petentei nu mai apare înscris în registrul agricol, în condiţiile în care, la data de 2 martie 1949, numitul B.T., împreună cu familia sa au fost dislocaţi din localitatea Silivaşu de Câmpie, fixăndu-li-se domiciliul obligatoriu în oraşul Reghin, judeţul Mureş, determină tribunalul să concluzioneze că terenul acestuia a fost preluat de către stat în mod abuziv, odată cu aplicarea măsurii de stabilire a domiciliului forţat în altă localitate.
(Secţia civilă, decizia nr. 463/R/2009, nepublicată)
Prin sentinţa civilă nr. 3557/9 octombrie 2008 pronunţată de Judecătoria Bistriţa, s-a admis plângerea precizată, formulată de petenta M.D.M. în contradictoriu cu intimatele Comisia locală Budeşti pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, Comisia judeţeană Bistriţa-Năsăud pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor şi R.G., ca fiind întemeiată şi în consecinţă: s-a anulat parţial Hotărârea nr. 70/21.01.2008 emisă de Comisia Judeţeană Bistriţa-Năsăud, în ce priveşte articolul 3 şi s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea petentei M.D.M. asupra suprafeţei de 7,82 ha, teren situat pe raza localităţii Ţagu, în calitate de moştenitoare a defunctului B.T.
împotriva sentinţei expuse, a declarat recurs, intimata Comisia locală Budeşti pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.
Recursul declarat nu este fondat, sentinţa atacată fiind legală şi temeinică, nefiind dat niciun motiv de modificare sau de casare.
în mod corect prima instanţă a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea petentei, pentru întregul teren situat pe raza localitatea Ţagu, comuna Budeşti, ce a aparţinut bunicului său, numitul B.T., cu domiciliul, până în anul 1949, în localitatea Silivaşu de Câmpie.
Chiar dacă recurenta a depus, în recurs, adresa nr. 2054/10.11.2008 eliberată de Consiliul local al comunei Silvaşul de Câmpie, potrivit căreia antecesorul petentei intimate, numitul B.T., nu a figurat înscris în registrul agricol al acestei comune Silivaşu de Câmpie), ca fiind persoană ce are terenuri în alte localităţi decât cele aparţinătoare comunei Silivaşu de Câmpie, unde acesta îşi avea domiciliu, cât timp din ‘otocopia Registrului agricol al localităţii Ţagu (comuna Budeşti), pentru anul 1948, cartea a III, referitoare la cetăţenii din alte comune, care au teren pe raza localităţii Tagu, certificată pentru conformitate cu originalul de către Consiliul local al comunei Budeşti, aflată dosarul de fond, rezultă că la poziţia nr. 10 figurează înscris numitul
3.T., din Silivaş, tribunalul reţine că, în cauză, nu are nicio relevanţă conţinutul acestei adrese.
Aceasta deoarece, adresa se referă la Registrul agricol ţinut de comuna Silivaşu , de Câmpie, în timp ce extrasele din registrul agricol depuse la dosar, unde figurează P Punicul petentei sunt din Registrul agricol aferent anului 1948 al localităţii Ţagu, comuna Budeşti, unde era situat terenul.
Faptul că numitul B.T. nu şi-a declarat terenul pe care l-a deţinut în altă localitatea decât aceea de domiciliu (Silivaşu de Câmpie) şi în registrul agricol al comunei de aomiciliu, ci acesta a fost declarat doar în registrul agricol al localităţii unde era situat terenul (Ţagu) nu este de natură să determine concluzia că, în anul 1948, numitul B.T. nu a deţinut suprafaţa de 11,51 ha, situată pe raza localităţii Ţagu, cât timp figurează cu această suprafaţă în registrul agricol al acestei localităţi.
în consecinţă este neîntemeiată susţinerea recurentei în sensul că bunicul petentei nu a deţinut teren pe raza localităţii Ţagu, în anul 1948.
Neîntemeiată este şi susţinerea recurentei, potrivit căreia numitul B.T. nu a fost deposedat în mod abuziv de terenul în suprafaţă de 11,51 ha deţinut pe raza localităţii Tagu, motivat de faptul că el nu mai apare înscris în registrul agricol din anul 1949 şi că terenul deţinut de el ar fi fost transmis fiicelor sale, care s-au înscris în registrul agricol a anului 1949, întrucât această susţinere nu este probată, fiind o simplă supoziţie a ■ecurentei, neexistând nicio dovadă în sensul că terenul cu care figurează înscrise în egistrul agricol al anilor 1949 şi 1950, mama şi mătuşa petentei, provine de la tatăl acestora, cu atât mai mult cu cât suprafaţa cumulată deţinută de cele două surori (18,94 ha) este cu mult mai mare decât cea avută de tatăl lor (11,51 ha).
Dimpotrivă, faptul că, după anul 1948, bunicul petentei nu mai apare înscris în registrul agricol, în condiţiile în care, la data de 2 martie 1949, numitul B.T., împreună cu familia sa au fost dislocaţi din localitatea Silivaşu de Câmpie, fixându-li-se domiciliul obligatoriu în oraşul Reghin, judeţul Mureş, determină tribunalul să concluzioneze că terenul acestuia a fost preluat de către stat în mod abuziv, o dată cu aplicarea măsurii de stabilire a domiciliului forţat în altă localitate.
Faţă de aceste considerente tribunalul constată că, în mod legal şi temeinic, instanţa de fond a dispus reconstituirea dreptului de proprietate, în calitate de
moştenitoare a numitului B.T. şi pentru diferenţa de teren nereconstituită, până la 11,51 ha, astfel că în baza art. 312 alin. 1 C. pr. civ., va respinge recursul ca nefiind fondat.
în baza art. 274 C. pr. civ., recurenta Comisia locală Budeşti pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor va fi obligată să plătească intimatei M.D.M., suma de 155 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând c/v combustibilului consumat de intimată pe distanţa Tg. Mureş-Bistriţa şi retur (90 Km x 2 = 180 Km x 7,5 I combustibil/100 Km = 13,5 I combustibil/deplasare, tur-retur).
Intimata a efectuat 3 deplasări la instanţă, respectiv în data 16 ianuarie 2009, când a depus întâmpinarea, 49,95 lei(13,5 x3,7 lei) şi la termenele de judecată din 21.01.2009, 50,56 lei şi 18.02.2009, 54,67 lei(13,5 x4,05 lei), conform chitanţelor justificative.
Cheltuielile de transport efectuate de intimată, la data de 20.02.2009, când a depus concluzii scrise, nu pot fi acordate în acest cadru procesual, fiind efectuate după închiderea dezbaterilor, intimata având posibilitatea să le solicite pe calea unei acţiuni separate {judecător Berari Reghina).
← Proprietate dobândită în temeiul legilor fondului funciar. | Reconstituirea dreptului de proprietate prin acordare de... → |
---|