Pretentii. Jurisprudență
Comentarii |
|
Judecătoria COSTEŞTI Sentinţă civilă nr. 429 din data de 18.03.2013
Dosar nr. 2262/214/2012
JUDECĂTORIA COSTEȘTI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 429
PREȘEDINTE Sonia Ionela Țînțu
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamantul E M și pe pârâții G S și G R, având ca obiect "pretenții";.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față,constată următoarele.
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 08.10.2012 sub nr. 2262/214/2012 , reclamantul E M a chemat în judecată și personal la interogatoriu pe pârâții GHITULESCU SEVER și GHITULESCU RODICA solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să-i oblige pe aceștia să-i restituie suma de 7500 lei, actualizată cu rata inflației, precum și dobânda legală și să-i plătească cheltuielile de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a menționat faptul că la data de 22.09.2010 i-a împrumutat pe pârâți , care sunt cumnatul și respectiv sora sa cu suma de 75000 lei, fără dobândă, cu obligația restituirii până în luna iunie 2011, pârâții motivând că vor să -și termine o casă.
La data de 22.09.2010, pârâtul Ghițulescu Sever a venit la domiciliul său din Hîrsești cu autoturismul și au plecat împreună la BRD Pitești pentru a ridica banii din bancă și a-i da acestuia sub formă de împrumut.
După extragerea banilor, au stat împreună la o masă în incinta băncii, unde pârâtul i-a numărat de două ori , apoi, împreună cu acesta a ieșit afară din bancă , iar pârâtul l-a chemat imediat pe fiul său căruia i-a data toți banii.
În luna iunie 2011, i-a sunat pe pârâți și a vorbit cu sora sa căreia i-a cerut să-i restituie banii. Aceasta a motivat că a avut multe cheltuieli , dar i-a promis că în câteva luni îi va restitui suma datorată .
După un timp ,i-a contactat din nou pe pârâți și le-a cerut să-i restituie banii pentru că fiica sa avea nevoie de aceștia pentru un tratament medical, ocazie cu care pârâții i-au promis că-i vor da banii.
A mai arătat reclamantul că în ultimul timp sora sa i-a spus că nu are martori pentru a dovedi că i-a dat banii, făcând chiar investigații la fiica și fosta soție a reclamantului legate de faptul cunoașterii împrumutului.
În continuare, reclamantul a menționat că despre acest împrumut ar avea cunoștință mai multe persoane , iar pe extrasul de cont a scris personal că le-a dat suma extrasă pârâților , pentru ca rudele sale să aibă cunoștință despre destinația banilor.
Cererea nu a fost motivată în drept.
Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 561 lei achitată conform chitanței de la fila 2 și cu timbru judiciar mobil în cuantum de 5 lei.
O dată cu cererea de chemare în judecată, reclamantul a depus în copie, listă conturi și chitanță ridicare numerar.
Prin întâmpinarea depusă la data de 22.10.2012 ( filele 7-8) pârâții au susținut faptul că reclamantul minte atunci când afirmă că le-ar fi împrumutat suma de 7500 lei, solicitând respingerea cererii acestuia.
S-a arătat faptul că pârâtul Ghițulescu Sever a mers cu reclamantul la BRD Pitești în luna septembrie 2010 la rugămințile insistente ale acestuia din urmă, dat fiind faptul că reclamantul urma să ridice o sumă mare de bani și se temea să se întoarcă cu banii călătorind cu autobuzul . Cu acea ocazie , reclamantul i-a precizat că suma ridicată îi era necesară pentru a-și procura o mașină second-hand pe care acesta și-a și achiziționat-o mai târziu.
În drept, au fost invocate dispozițiile art 115 și urm.C.pr.civ.
Pârâții au propus prin întâmpinare probele cu acte, interogatoriu și martori.
Instanța a încuviințat și administrat în cauză la propunerea ambelor părți probele cu înscrisuri, interogatoriu și câte doi martori și la solicitarea reclamantului relații la BRD , răspunsul fiind consemnat în adresa nr .3279 din 07.03.2013(fila 105).
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Reclamantul este fratele pârâtei Ghițulescu Rodica, astfel cum rezultă din cuprinsul certificatului de moștenitor nr 270 eliberat de Biroul Notarial Carmen Grecu în dosarul nr 345/2011 conexat cu dosarul nr 344/2011, înscris depus în copie la filele 50-52.
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul susține faptul că la data de 22.09.2010 i-ar fi împrumutat pe sora și pe cumnatul său Ghițulescu Sever , soțul surorii sale cu suma de 7500 lei.
Având în vedere că în cauză s-a făcut dovada gradului de rudenie și respectiv de afinitate dintre împrumutător și împrumutați ,instanța apreciază că în cauză există o imposibilitate morală de preconstituire a unui înscris.
Contrar susținerilor din cererea de chemare în judecată privitoare la persoana împrumutaților , prin răspunsul la întrebarea nr 4 din interogatoriul ce i s-a administrat de către instanță la cererea pârâților ( filele 88), reclamantul a susținut că ar fi împrumutat suma de 7500 lei pârâtului Ghițulescu Sever împreună cu care ar fi mers de altfel și la bancă pentru a extrage dintr-un depozit bancar deschis la BRD Pitești suma de 7500 lei.
Reclamantul nu a făcut dovada susținerii sale conform căreia pârâții i-ar fi cerut suma de bani întrucât aceștia au motivat că vor să-și termine o casă.
Având în vedere acest răspuns al reclamantului și în raport de regimul datoriilor în materia relațiilor dintre soți, constatând că nu se poate reține incidența vreunuia dintre cazurile prev. de art. 32 din Codul familiei,în vigoare la data de 22.09.2010, instanța urmează să admită excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Ghițulescu Rodica, constatând că aceasta nu poate fi persoana obligată în raportul juridic dedus judecății ca urmare a faptului că reclamantul a pretins că l-a împrumutat pe soțul acesteia.
Ambele martore audiate la propunerea reclamantului , respectiv Bălan Emilia și Balaban Florica au declarat că au aflat despre faptul că reclamantul i-ar fi dat cu titlu de împrumut surorii acestuia suma de 7500 lei pe care aceasta nu ar mai vrea să i-o restituie, cu ocazia unei convorbiri telefonice pe care reclamantul a purtat-o în prezența acestor martore cu fiica acestuia.
Potrivit martorei Balaban Florica, această convorbire telefonică dintre reclamant și fiica sa ar fi avut loc în toamna anului trecut , iar martora Bălan Emilia a afirmat că în urmă cu un an reclamantul i-ar fi spus că ar fi împrumutat-o pe sora sa Ghițulescu Rodica.
Instanța constată că relatările martorelor referitoare la acel împrumut au caracterul unor mărturii indirecte, martorele luând cunoștință de aspectele relatate, cu ocazia asistării la o discuție telefonică pe care reclamantul a purtat-o cu fiica sa, discuție care a avut loc la aproximativ doi ani de la data la care reclamantul pretinde că l-ar fi împrumutat pe pârât cu suma de 7500 lei.
Mențiunea olografă pe care reclamantul ar fi înscris-o pe chitanța de retragere numerar eliberată la data de 22.09.2010 de BRD este lipsită de relevanță probatorie, reclamantul nefăcând dovada efectuării acesteia chiar în prezența pârâtului Ghițulescu Sever care l-ar fi însoțit la bană, pentru a se putea naște vreo prezumție judecătorească pe baza acesteia.
În acest context , nu este exclusă posibilitatea preconstituirii acestei mențiuni de către reclamant în perspectiva prezentului proces.
Pentru toate aceste considerente, constatând că reclamantul nu a făcut , în condițiile art 1169 și urm .din vechiul cod civil , dovada susținerilor sale privitoare la acordarea sumei de 7500 lei cu titlu de împrumut pârâtului Ghițulescu Sever la data de 22.09.2010, instanța va respinge cererea ca fiind neîntemeiată.
În temeiul art 274 C.pr.civ,. reclamantul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată către pârâți în sumă de 1250 lei reprezentând onorariu de avocat potrivit chitanței depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Ghițulescu Rodica, domiciliată în comuna Bîrla, sat Urluieni, județul Argeș.
Respinge acțiunea promovată de reclamantul Ene Marius, domiciliat în comuna Hîrsești, sat Hîrsești, județul Argeș în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind introdusă împotriva unei persoane fizice fără calitate procesuală pasivă.
Respinge cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ghițulescu Sever, domiciliat în comuna Bîrla, sat Urluieni, județul Argeș, ca neîntemeiată.
Obligă reclamantul să plătească pârâților cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 1250 lei.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 martie 2013.
Președinte,
Sonia Ionela Țînțu
Grefier,
Mariana Matei
Red.SIȚ/Dact.El.D
5 ex/15.04.2013
← fond funciar. Jurisprudență Fondul funciar | Declararea judecatoreasca a mortii. Jurisprudență → |
---|