Pretentii. Jurisprudență Paternitate. Stabilire. Tăgadă
| Comentarii |
|
Judecătoria HUŞI Sentinţă civilă nr. 740 din data de 17.11.2014
Dosar nr. 1334/244/2014 - pretenții -
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA HUȘI - JUDEȚUL VASLUI
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 740/2014
Ședința publică de la 17 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D.C.
Grefier G. A.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul B. F., domiciliat în municipiul Huși, și pe pârâta D.C., domiciliată în sat Rîșești, ,având ca obiect "pretenții ".
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul și martorii acestuia și pentru pârâtă av. A.M., lipsă fiind pârâta și martorii pârâtei
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:
- dosarul are ca obiect "contestare recunoaștere paternitate";,
- se află la al 3-lea termen de judecată,
- în cadrul etapei procedurii prealabile, părțile s-au încunoștințat reciproc în legătură cu pretențiile și apărările lor,
- părțile au fost legal citate,procedura de citare este legal îndeplinită deoarece, la dosar fiind atașate dovezile în acest sens, iar potrivit art.157, al.(1), lit.i NCPC, instanța prezumă că părțile cunosc și termenele de judecată ulterioare,pentru care citația le-a fost înmânată personal, prin reprezentant legal sau convențional, ori prin funcționarul sau persoana însărcinată cu primirea corespondenței, sub semnătură de primire,
- nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conf. disp.art.411 al.1 pct.2,NCPC , după care:
În baza art.319 rap.la art.321 NCPC , s-au audiat martorii reclamantului sub prestare de jurământ,ale căror declarații s-au consemnat și atașat la dosarul cauzei.
Av. A.M. arată că renunță la audierea martorilor propuși de pârâtă.
Nemaifiind alte cereri instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul la fond.
Reclamantul având cuvântul la fond solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată,respectiv obligarea pârâtei la plata despăgubirilor solicitate pentru calomniile făcute la adresa sa, acțiune care este dovedită cu depozițiile martorilor audiați în cauză. Arată că au divorțat prin acord, au avut relații foarte bune ca apoi brusc pârâta să-și schimbe comportamentul ,l-a denigrat la familia ei, rude și prieteni. Au conviețuit totuși 16 ani împreună și consideră că nu este normal să aibă un astfel de comportament față de el. Orice solicitare a pârâtei se putea rezolva amiabil. Solicită obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Av. A.M. pentru pârâtă arată că așa cum a precizat și în întâmpinare pe larg,solicită a se observa că temeiul de drept al acțiunii este art5.1394 din Codul civil,respectiv "răspundere civilă delictuală";.Ori conf. art.-1357, ";răspunderea civilă delictuală "; poate fi antrenată atunci când sunt îndeplinite patru condiții:respectiv prejudiciul, fapta ilicită, vinovăția și raportul de cauzalitate.
Cu privire la prima condiție - prejudiciul,consideră că nu este îndeplinită în cauză chiar dacă martorii audiați astăzi au precizat că reclamantul a fost afectat de afirmațiile făcute, este de precizat faptul că pârâta a făcut aceste afirmații într-un dosar de custodie exclusivă am minorului și le-a făcut pentru a susține interesul superior al minorului. Afirmația privind consumul de droguri a fost făcută în acțiune pentru a dovedi faptul că reclamantul a mers la domiciliul părinților pârâtei,când aceasta a venit din Italia și în fiecare seară făcea scandal și cererea acesteia sume de bani ,inițial o sumă mare ,apoi din ce în ce mai mică,motivând că îi sunt necesari pentru a juca la "păcănele"; și la "consumul de droguri";. Dacă în prezent reclamantul nu8-și amintește aceste aspecte este doar pentru faptul că mergea în stare de ebrietate . Este adevărat că nu poate aproba aceste afirmații,deoarece acestea s-au întâmplat numai în prezența rudelor pârâtei. Martorii propuși în acest dosar ,au fost propuși și în dosarul anterior când reclamantul de față s-a opus la audierea lor,nu mai avea sens să-i poarte pe drumuri și astăzi deoarece acesta s-ar fi opus din nou ,iar reclamanta este în Italia și se află fizic în imposibilitatea de a-și căuta alți martori.
Nefiind îndeplinită condiția prejudiciului consideră că nu este îndeplinită nici condiția faptei ilicite, deoarece a făcut afirmația într-o acțiune care viza interesul superior al minorului. Minorul a fost încredințat pârâtei din dosar și a făcut această afirmație nu cu scopul de a se răzbuna pe pârâtul de atunci-reclamantul de față cum face acesta acum,ci să susțină interesul minorului în acel moment iar afirmațiile făcute s-au bazat pe fapte reale chiar dacă nu au putut fi dovedite.
Cu privire la cea de a treia condiție-vinovăția,așa cum a arătat,caracterul afirmațiilor făcute de către pârâtă în acea acțiune au fost făcute cu scopul de a apăra interesele minorului.
Este evident că nici cea de a patra condiție - raportul de cauzalitate - nu este îndeplinită.
În aceste condiții, chiar dacă a fost într-un deficit de probatoriu,pentru motivele pe care le-a arătat reclamantul, în ciuda probatoriului administrat,nu a făcut dovada solicitărilor sale, motiv pentru care solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nedovedită ,cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța lasă cauza în pronunțare, după deliberare dându-se sentința de față.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față;
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr.1334/244/2014 reclamantul B.F., domiciliat in mun. Huși, , jud. Vaslui, a chemat-o în judecată pe pârâta D.C. domiciliată în sat jud. Vaslui, solicitând instanței ca, prin sentința ce o va pronunța în cauză să oblige pârâta la plata sumei de 1000 lei despăgubiri morale, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că, în fapt, la data de 12.06.2014 a fost înregistrat de către Judecătoria Huși dosarul cu nr. 1126/244/2014 cu obiect dedus judecații exercitare autoritate părinteasca, acțiune intentata de fosta soție D.C. La câteva zile după înregistrarea acțiunii, reclamantul a primit la domiciliu de la instanța o copie după cererea de chemare in judecata, el având calitatea de parat, cu obligația de a depune întâmpinare. Odată cu lecturarea cererii intentate de reclamantă, a constatat faptul ca aceasta solicita instanței exercitarea autorității părintești exclusiva, motivat de faptul ca aceasta are un loc de munca in Italia, si în încercarea de a lua minorul cu ea in străinătate definitiv, el nu i-a permis acest lucru. Mai precizează faptul ca i-a pretins sume de bani pentru a-și exprima acordul scris pentru a putea pleca cu fiul lor din România mai exact in data de 10.06.2014 spune ca nu a acceptat să-i dea suma de 500 de euro pentru acest acord. Menționează reclamanta ca el merg zilnic din Huși in localitatea Rîsesti la locuința părinților ei, face scandal si o amenință atât pe ea cat si pe părinții ei.
In finalul cererii fosta soție îl calomniază si spune ca este consumator de droguri, jocuri de noroc, acolo petrecând majoritatea timpului său, refuză sa muncească si se complace cu traiul de pe o zi pe alta, astfel apreciază ca nu are profilul moral pentru a impari cu ea autoritatea părinteasca. Aceste motive de fapt sunt inventate de către reclamanta.
Reclamantul a arătat că lucrează cu contract de munca si nu este adevărat ca petrece timpul in cazinouri si la "păcănele". Afirmația numitei D. ca este consumator de droguri așa cum rezulta din pagina 4 din cererea introductiva, unde spune "știu ca are nevoie de banii mereu pentru consum de droguri" acuzația grava care nu este adevărata si care îi prejudiciază profund onoarea, reputația si demnitatea personalitatea umana fiind călcata in picioare de către reclamanta. Reclamanta relatează aceste aspecte, știind ca el nu a consumat niciodată substanțe interzise. Mai mult afirmația acesteia poate conduce la o eventuala sesizare a organelor de cercetare penala si respectiv supunerea lui la o ancheta gratuita.
Fata de aceste motive fiind Îndeplinite cele 4 condiții generale ale răspunderii civile delictuale, solicită admiterea cererii așa cum a fost formulata.
In drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 252-257 Cod civil, art. 1349 Cod civ, art. 30 din Constituția României. În dovedirea cererii a solicitat proba cu înscrisuri, proba testimonială.
Pârâta a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. A precizat că, în fapt, reclamantul se plânge în cererea de chemare în judecată că l-ar fi calomniat în cuprinsul acțiunii de exercitare exclusivă a autorității părintești. Ceea ce a arătat ea acolo sunt numai lucruri reale șl nu invenții deoarece profilul moral îndoielnic al reclamantului este de notorietate în orașul Huși și în satul Rîșești unde a terorizat-o după amiezi și seri în șir cât a stat acasă venită de la muncă din Italia. Reclamantul minte când afirmă că nu i-a cerut bani pentru a da acordul notarial, în mesajele telefonice pe care le deține stau scrise pretențiile lui care au început de ia 3000 de Euro și au sfârșit cu 500 de Euro. Pentru aceasta a tracasat-o mereu și a purtat-o pe drumuri la Huși până ce, în cele din urmă, s-a hotărât să-și dea acordul notarial. Reclamantul pretinde că are loc de muncă și va dovedi acest lucru, totuși de la data pronunțării divorțului și până în prezent nu a achitat nici o sumă în contul pensiei de întreținere la care a fost obligat prin hotărârea judecătorească, ceea ce a determinat-o să formuleze o plângere la Parchet pentru abandon de familie
În ceea ce privește consumul de droguri, ea a reprodus cuvintele lui de la poarta lor când țipa la noi și spunea că-i trebuie bani pentru așa ceva. Reclamantul se simte ofensat că l-a descris așa cum este în realitatea și nu cum pozează el, pretinzând a avea exact ce nu are, onoare, reputație, demnitate și personalitate. Dacă le-ar fi avut, nu ar fi ajuns la divorț și ar fi fost și astăzi o familie. Faptul că cere 1000 de lei pentru repararea unui prejudiciu inexistent arată adevărata intenție a reclamantului: de a obține bani pe orice cale. Dacă, într-adevăr, ar avea ceea ce pretinde, pentru apărarea ,,onoarei" sale era suficient să ceară un singur leu iar admiterea acțiunii ar fi fost de ajuns să i-o repare.
În drept pârâta a invocat dispozițiile art.205 Cod pr. civilă. În contradovadă a solicitat proba cu înscrisuri.
Dispozițiile legale incidente în cauză: potrivit dispozițiilor art.3 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Lg.289/2009 privind codul civil, "actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii, sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor.";
Deoarece fapta la care se referă reclamanții a avut loc la data de 12.06.2014, după intrarea în vigoare a noului cod civil la data de 1 octombrie 2011, incidente în cauză sunt prevederile acestuia.
Cererea de chemare în judecată este introdusă la instanță la data de 14.07.2014, deci se vor aplica dispozițiile noului cod de procedură civilă.
Din analiza și probelor administrate în cauză, înscrisuri, depoziții de martori, instanța a reținut următoarea stare de fapt:
Părțile au fost căsătorite, căsătorie ce a fost desfăcută prin divorț, conform sentinței civile nr. 795 pronunțată la data de 18.11.2013 de Judecătoria Huși. Prin aceeași sentință, s-a stabilit ca exercitarea autorității părintești în ceea ce-l privește pe copilul rezultat din căsătoria părților, B.A.R. să fie exercitată în comun, de ambii părinți, iar domiciliul acestuia să fie la mamă.
La data de 12.06.2014 a fost înregistrat de către Judecătoria Huși dosarul cu nr. 1126/244/2014 prin care B.C., fosta soție a reclamantului,solicita instanței exercitare autoritate părinteasca exclusivă, motivat de faptul ca aceasta are un loc de munca in Italia si dorește să ia minorul cu ea in străinătate definitiv. Arată reclamantul că în această cerere de chemare în judecată, fosta soție, D.C., i-a adus o serie de acuzații defăimătoare și că a afirmat despre el fapte neadevărate care îi prejudiciază profund onoarea, reputația si demnitatea, personalitatea umana fiind călcata in picioare de către reclamanta. Mai mult afirmația acesteia că el ar consuma droguri poate conduce la o eventuala sesizare a organelor de cercetare penala si respectiv supunerea lui la o ancheta gratuita.
Potrivit art. 252 și art. 253 Cod civil, orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci ființei umane, cum sunt viața, sănătatea, integritatea fizică și psihică, demnitatea, intimitatea vieții private, libertatea de conștiință, creația științifică, artistică, literară sau tehnică.
Persoana fizică ale cărei drepturi nepatrimoniale au fost încălcate ori amenințate poate cere oricând instanței: interzicerea săvârșirii faptei ilicite, dacă aceasta este iminentă, încetarea încălcării și interzicerea pentru viitor, dacă aceasta durează încă, constatarea caracterului ilicit al faptei săvârșite, dacă tulburarea pe care a produs-o subzistă. De asemenea, persoana prejudiciată poate cere despăgubiri sau, după caz, o reparație patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile.
Potrivit art. 1349 al. 1 și 2 Cod civil:
,,(1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.
(2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.
Daunele morale sunt consecințe de natură nepatrimonială cauzate persoanei prin fapte ilicite culpabile, constând în atingerile aduse personalității sale fizice, psihice și sociale, prin lezarea unui drept sau interes nepatrimonial a căror reparare urmează regulile răspunderii civile delictuale dacă fapta ilicită s-a produs în afara unui cadru contractual.
Prejudiciile care aduc atingere onoarei, demnității, prestigiului sau cinstei unei persoane constă în proferarea de expresii insultătoare, calomnii, defăimări ori denigrări la adresa unei persoane și se pot înfăptui prin viu grai, prin adresarea directă în public, în scris, prin publicitate în presă ori prin mass-media în general.
Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au apreciat (în cuprinsul Deciziei nr. 2356 din 20 aprilie 2011 pronunțată în recurs de Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție având ca obiect obligarea unei autorități publice la plata de daune morale) că, daunele morale sunt apreciate ca reprezentând atingerea adusă existenței fizice a persoanei, integrității corporale și sănătății, cinstei, demnității și onoarei, prestigiului profesional, iar pentru acordarea de despăgubiri nu este suficientă stabilirea culpei autorității, ci trebuie dovedite daunele morale suferite. Sub acest aspect, partea care solicită acordarea daunelor morale este obligată să dovedească producerea prejudiciului și legătura de cauzalitate dintre prejudiciu și fapta autorității.
Normele eticii și echității interzic în principiu acordarea de despăgubiri materiale pentru daune morale, deoarece durerea sufletească este incompatibilă cu un echivalent bănesc. Este însă justificată acordarea unor compensații materiale acelor persoane ale căror posibilități de viață familială și socială au fost alterate ca urmare a faptelor ilicite săvârșite de alte persoane. Aceste compensații sunt destinate să creeze condiții de viață care să aline într-o oarecare măsură suferințele psihice ale victimei. În ceea ce privește cuantumul posibilelor despăgubiri acordate, nici sistemul legislativ românesc și nici normele comunitare nu prevăd un mod concret care să repare pe deplin daunele morale, iar acest principiu, al reparării integrale a unui eventual prejudiciu, nu poate avea decât un caracter estimativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc.
În schimb, se poate acorda victimei o indemnizație cu caracter compensatoriu, ce ar tinde la oferirea unui echivalent care, prin excelență, poate fi chiar și o sumă de bani, de natură a permite acesteia să-și aline, prin anumite avantaje, rezultatul faptei ilicite exercitate împotriva sa. De aceea, ce trebuie în concret evaluat nu este prejudiciul ca atare, ci doar despăgubirea ce vine să compenseze acest prejudiciu, drept pentru care instanța sesizată cu o astfel de cerere, de reparare a unui prejudiciu nepatrimonial, trebuie să încerce să stabilească o sumă necesară, nu pentru a pune victima într-o situație similară cu acea avută anterior, ci de a-i procura acele satisfacții de ordin moral, susceptibile de a înlocui valoarea de care a fost privată. La cuantificarea sumei, instanța ia în considerare importanța prejudiciului din punctul de vedere al victimei. În mod repetat, jurisprudența Înaltei Curți statuând că cea mai în măsură a cuantifica un astfel de prejudiciu este chiar persoana în cauză, victima unui asemenea prejudiciu.
Instanța apreciază că în speță reclamantul nu a făcut dovada modului în care i-a fost afectată viața sau relațiile cu semenii, ca urmare a infracțiunii de amenințare comisă de pârâți.
În speță pârâta a emis o serie de afirmații la adresa reclamantului într-o cerere de chemare în judecată. Judecarea cererii nu era în mod obligatoriu accesibilă publicului, reclamantul având, prin lege, posibilitatea de a solicita judecarea cauzei în ședință nepublică. Reclamantul nu a dovedit dacă afirmațiile pârâtei făcute în cadrul acestui proces au ajuns la cunoștința mai multor persoane, dacă acestea îl cunoșteau anterior sau erau sau nu prezente în sala de judecată, în ce fel i-a fost afectată viața sau relațiile sociale de aceste afirmații făcute în cuprinsul cererii de chemare în judecată. Reclamantul nu arată în mod concret ce probe au fost administrate în cadrul procesului respectiv, dacă au fost audiați martori și ce aspecte au ajuns la cunoștința publicului. În condițiile în care și el acuză pârâta de o serie de fapte referitoare la aptitudinile ei de mamă, acuzații de natură să provoace și acesteia anumite suferințe psihice, el nu poate pretinde că afirmațiile fostei soții l-au afectat în asemenea măsură încât să poată fi evaluate material.
Nefiind dovedit nici un fel de prejudiciu, nu se justifică acordarea de despăgubiri. La fel nu se justifică plata onorariului apărătorului ales de reclamant, motiv pentru care acțiunea va fi respinsă, ca neîntemeiată.
În temeiul art.453 cod pr. Civilă, instanța va obliga reclamantul să achite pârâtei suma de 500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu apărător ales.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamantul B.F., domiciliat în mun. Huși, str.--, jud. Vaslui, împotriva pârâtei B.C., domiciliată în, jud. Vaslui.
În baza art.453 Cod pr. Civilă obligă reclamantul să achite pârâtei 500 lei cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. în cazul declarării apelului, cererea se va depune la Judecătoria Huși.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.11.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C.D. A.G.
C.D./A.G.
4 ex./23.12.2014
| ← Supliment partaj bunuri comune. Jurisprudență Partaj | Obligatie de a face. Jurisprudență → |
|---|
