Pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic
| Comentarii |
|
Judecătoria ROŞIORI DE VEDE Sentinţă civilă nr. 2095 din data de 16.07.2013
Prin cererea înregistrată la Judec. R.d.V., reclamanta D.I. a chemat în judecată pe pârâta P. A., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că a cumpărat de la aceasta suprafața de 1,0000 ha teren, situată în extravilanul comunei D., jud. Tel, în tarla 24, parcela 98, înscrisă în titlul de proprietate emis de Com. Jud. Tel. pentru Stab. Dr. de Propr. asupra Terenurilor, urmând ca hotărârea ce se va pronunța să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Prin sentința civilă nr. 2095/16.07.2013, instanța a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantă. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele : potrivit disp. art. 1669 Cod civil, când una dintre părțile care a încheiat o promisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite ; condițiile esențiale pentru validitatea unui contract sunt, conform art. 1179 cod civil : capacitatea de a contracta, consimțământul părților, un obiect determinat și licit, o cauză licită și morală. În speță, instanța constată că sunt îndeplinite aceste condiții de validitate, părțile având capacitatea de a contracta, exprimându-și consimțământul în mod liber, obiectul contractului este determinat și licit și, de asemenea, cauza actului este licită și morală; pentru a putea să transmită dreptul de proprietate asupra unui bun determinat, cel ce se obligă trebuie însă să facă dovada proprietății ; prin dispozițiile art. 1683 Cod civil este reglementată vânzarea bunului altuia, astfel : dacă la data încheierii contractului asupra unui bun individual determinat, acesta se află în proprietatea unui terț, contractul este valabil, iar vânzătorul este obligat să asigure transmiterea dreptului de proprietate de la titularul său către cumpărător ; obligația vânzătorului se consideră ca fiind executată fie prin dobândirea de către acesta a bunului, fie prin ratificarea vânzării de către proprietar, fie prin orice alt mijloc, direct ori indirect, care procură cumpărătorului proprietatea asupra bunului ; dacă din lege sau din voința părților, nu rezultă contrariul, proprietatea se strămută de drept cumpărătorului, din momentul dobândirii bunului de către vânzător sau al ratificării contractului de vânzare de către proprietar ; în cazul în care vânzătorul nu asigură transmiterea dreptului de proprietate către cumpărător, acesta din urmă poate cere rezoluțiunea contractului, restituirea prețului, precum și, dacă este cazul, daune interese ; rezultă din aceste dispoziții legale că pentru a fi valabil încheiat un contract de vânzare, prin suplinirea de către instanță a consimțământului părții care nu și-a respectat obligația de a încheia contractul în formă autentică, partea care solicită pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract trebuie să facă dovada calității de proprietar al celui care s-a obligat să-i transmită dreptul de proprietate asupra unui bun individual determinat ; promitentul - vânzător trebuie să-și îndeplinească obligația privind transmiterea dreptului de proprietate asupra bunului de la titularul său către cumpărător până la momentul la care instanța pronunță o hotărâre care să țină loc de contract .
Din probele administrate în cauză, instanța a reținut că deși reclamantul a achitat integral prețul de 3000 lei și a intrat în posesia imobilului în litigiu, nu s-a făcut dovada calității de proprietar al pârâtei.
Instanța nu a putut reține că pârâta este proprietara suprafeței de teren promisă spre vânzare , întrucât titlul de proprietate a fost emis de Com. Jud. Tel. pentru Stab. Dr. de Propr. asupra Terenurilor, pe numele P.A. (A., conform actelor de stare civilă), decedată ( conform certificatului de deces).
Din actele de stare civilă de la dosar, instanța reține că P. I. G., soțul pârâtei a decedat înaintea mamei sale, astfel că nu o putea moșteni pe aceasta întrucât nu mai era în viață la acea dată. În aceste condiții, pârâta nu poate veni la moștenirea mamei soțului său, prin reprezentare, potrivit dispozițiilor art.664 și următoarele din codul civil în vigoare la data deschiderii succesiunilor, neavând nici măcar vocație succesorală generală la moștenirea acesteia. Reprezentarea succesorală nu operează, potrivit legii, și în favoarea soțului supraviețuitor.
Drept urmare, instanța a constat că pârâta nu poate să transmită dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, nefăcându-se dovada calității de proprietar al acesteia, până la momentul pronunțării hotărârii
.
| ← Competenţă materială. Jurisprudență Competenţă materială | Plângere la contravenţie . Jurisprudență → |
|---|
