Răspunderea patrimonială a salariaţilor. Condiţii pentru angajarea răspunderii
| Comentarii |
|
Potrivit art. 270 C.muncii salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor. Prin prisma acestor prevederi legale, existenţa unei pagube în patrimoniul societăţii reclamante nu este suficientă pentru a antrena în concret răspunderea unui salariat, în condiţiile în care atât sub aspectul vinovăţiei, cât şi sub aspectul legăturii de cauzalitate între faptă si prejudiciu, reclamanta nu a dovedit vinovăţia angajatului.
Secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 406 din 20 mai 2011
Prin Sentința civilă nr. 53 din 20 ianuarie 2011, Tribunalul Harghita a respins ca nefondată acțiunea civilă formulată de reclamanta SC C. Harghita SA, în contradictoriu cu pârâtul V.L.A.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Pârâtul V.L.A. a fost angajatul reclamantei în perioada ianuarie 2008 - 10 februarie 2009, dată la care contractul de muncă a încetat prin acordul de voință al părților.
Ulterior emiterii deciziei de încetare a contractului de muncă reclamanta a întocmit nota de lichidare reținându-se un debit neachitat de 30,00 lei.
Prin promovarea prezentei acțiuni reclamanta a susținut că, prin activitatea sa, activitate de gestiune, pârâtul a creat un prejudiciu societății în cuantum de 34.035,07 lei reprezentând contravaloarea unor bunuri livrate SC K. SRL Timișoara.
Instanța de fond a apreciat că în cauză nu poate fi antrenată răspunderea pârâtului întrucât atribuțiile stabilite prin fișa postului nu permit efectuarea de verificări și constatări care intră în sfera de competență a altor organe.
Prin acțiune reclamanta a arătat la data de 29.10.2008 pârâtul a livrat o comandă către SC K. SRL Constanța în baza comenzii și facturii pro-forma , întocmite cu o zi anterior.
Unitatea bancară a refuzat efectuarea plății pe motivul că ștampila societății plătitoare nu era cea originală.
Instanța de fond a apreciat că nu poate fi antrenată răspunderea patrimonială a angajatului întrucât acesta a depus toate diligențele necesare pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu inclusiv în ceea ce privește monitorizarea creanțelor, încasarea și colectarea instrumentelor de plată.
Prima instanță a concluzionat că elementele răspunderii materiale a angajatului nu sunt întrunite în cauză în sensul în care este necesar ca fapta comisivă sau omisivă să aibă caracter ilicit, să fie în legătură cu activitatea desfășurată și cu atribuții concrete de serviciu.
Instanța de fond a mai reținut că din actele dosarului nu rezultă vinovăția pârâtului pe de o parte, și, pe de altă parte prejudiciul nu este real și cert nefiind stabilit pe baza unor date concrete nefiind evaluat precis prin acte de constatare a pagubei sau alte probe din care să rezulte neîndoielnic întinderea sa.
împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs reclamanta SC C. Harghita SA, solicitând casarea hotărârii atacate, rejudecarea cauzei și admiterea acțiunii astfel cum a fost precizată.
în esență recurenta a arătat că pârâtul avea obligații ferme stabilite prin fișa postului în sensul în care acesta nu putea elibera marfa până la momentul la care banii reprezentând contravaloarea produselor livrate nu intrau în contul societății. Cu toate acestea pârâtul a acționat superficial și neprofesional încălcând obligațiile stabilite prin fișa postului respectiv de a monitoriza creanțele, de a încasa și colecta instrumentele de plată.
Cu referire la vinovăția pârâtului recurenta a arătat că acesta avea atât discernământ manifestându-si totodată și voința liberă în desfășurarea conduitei sale.
Referitor la cuantumul prejudiciului acesta este cert determinat rezultând din factura fiscală nr. 00247/19.10.2008 reprezentând contravaloarea mărfii livrate societății SC K. SRL Constanța.
în opinia recurentei elementele răspunderii materiale sunt îndeplinite în sensul în care pârâtul avea calitatea de angajat al reclamantei; fapta acestuia are caracter ilicit și este în legătură cu munca sa; prejudiciul creat este cert; există raport de cauzalitate între faptă și prejudiciu, angajatul pârât a acționat cu vinovăție.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare.
Examinând hotărârea atacată, Curtea a reținut următoarele:
Pârâtul a avut calitatea de angajat al reclamantei în perioada 22.01.2008-10.02.2009.
Prin fișa postului pârâtului i-au fost stabilite atribuții de monitorizare a creanțelor, încasare și colectare a instrumentelor de plată. Potrivit aceleiași fișe de post pârâtul era răspunzător pentru încasarea creanțelor .
Obligațiile și responsabilitățile astfel stabilite constituie, în opinia reclamantei recurente, temeiuri suficiente pentru angajarea răspunderii disciplinare a pârâtului.
Potrivit art. 270 C.muncii salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civil contractuale, pentru pagubele produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.
Din actele depuse de reclamantă la dosarul de fond al cauzei rezultă că la primirea comenzii de produse societății debitoare i s-a solicitat comunicarea, prin fax, a documentului de plată.
Coroborând această solicitare cu răspunsurile angajatului la „ancheta internă” rezultă că obligațiile cuprinse în fișa postului de: monitorizare a creanțelor, încasare și colectare a instrumentelor de plată nu vizau în mod imperativ, așa cum susține reclamanta, obținerea documentelor de plată originale încasarea prețului și mai apoi eliberarea mărfurilor.
în mod cert „monitorizarea creanțelor”, ca obligație de serviciu, decurge din practica societății comerciale, respectiv de a elibera marfa la primirea instrumentului de plată întrucât numai în astfel de condiții societatea reclamanta dobândește calitatea de creditor titular al unei creanțe pe care angajatul său, în cauză pârâtul, este obligat să o monitorizeze.
Obligațiile vizând încasarea și colectarea instrumentelor de plată nu pot fi desprinse din ansamblul obligațiilor de serviciu ale pârâtului căpătând în acest context natura unor obligații de diligență. De asemenea, responsabilitățile sale vizând „încasarea creanțelor” nu pot fi reținute ca temei direct al răspunderii materiale, așa cum greșit invocă reclamanta.
Așa cum s-a arătat la începutul acestor considerente răspunderea materială poate fi antrenată în situația în care paguba a fost produsă în legătură cu munca angajatului și din vina acestuia.
Din această perspectivă, în opinia Curții, atât sub aspectul vinovăției pârâtului cât și sub aspectul legăturii de cauzalitate între faptă si prejudiciu, reclamanta nu a dovedit vinovăția angajatului prin raportarea la atribuțiile și responsabilitățile descrise în fișa postului coroborate cu practicile societății comerciale.
Existența unei pagube în patrimoniul societății reclamante nu este suficientă pentru a antrena în concret răspunderea unui salariat.
Nu în ultimul rând atât la încetarea raporturilor de muncă cât și ulterior, la întocmirea notei de lichidare poziția societății comerciale nu a avut în vedere pretinsul prejudiciu, obiect al acțiunii de față, deși toate elementele invocate de reclamantă în susținerea acțiunii erau cunoscute acesteia.
Având în vedere cele de mai sus, Curtea a apreciat ca nefiind îndeplinite condițiile răspunderii materiale astfel că hotărârea pronunțată de Tribunal este legală urmând a fi menținută prin respingerea ca nefondat a recursului declarat.
| ← Termenul de exercitare a căii de atac a recursului în... | Concediere disciplinară a salariatului. Abatere gravă.... → |
|---|
