Realizare tehnică. Acţiunea în recunoaşterea calităţii de autor şi în despăgubire. Timbraj. Legea aplicabilă
| Comentarii |
|
Legea nr. 146/1997, art. 5 Legea nr. 64/1991, republicată II, art. 67 alin. (2), art. 73
O.U.G. nr. 100/2005, art. 1 alin. (2)
Dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru nu sunt aplicabile în cauză, deoarece drepturile conferite de lege autorului unei realizări tehnice nu se confundă cu drepturile inventatorului, astfel cum sunt reglementate de Legea nr. 64/1991 şi nici cu cele de autor sau conexe, reglementate de Legea nr. 8/1996.
Folosirea sintagmei „autor” cu referire la persoana care creează o realizare tehnică, nouă la nivelul unităţii şi utilă acesteia, nu permite încadrarea drepturilor autorilor de realizări tehnice în categoria drepturilor de autor la care se referă art. 5 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
în al doilea rând, dispoziţiile art. 5 lit. b) din Legea nr. 146/1997 -care reprezintă dreptul comun în materie de timbraj - nu mai sunt în vigoare, deoarece prin legea specială, Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 28/2007, s-a prevăzut în mod expres scutirea de plata taxei judiciare.
în acest mod, s-a revenit, de fapt, la o reglementare anterioară din art. 61 al Legii nr. 64/1991, ce fusese abrogată prin art. 30 alin. (2) liniuţa 4 din Legea nr. 146/1997.
în art. 67 alin. (2) al Legii nr. 64/1991, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 28/2007 şi ulterior republicată, se prevede că: „Cererile în justiţie în domeniul drepturilor de proprietate industrială sunt scutite de taxe judiciare”0.
Indiferent de regimul de protecţie diferit prevăzut de lege pentru invenţii şi realizări tehnice şi de ponderea în economia legii a articolelor dedicate celor două categorii, intenţia legiuitorului a fost comună în ceea ce priveşte scutirea de la plata taxei
'* Deşi textul se referă generic la „domeniul drepturilor de proprietate industrială", cum cl facc parte dintr-o lege specială - carc reglementează doar drepturile decurgând din invenţii şi realizări tehnice, nu credem că poate fi aplicat şi cercrilor având ca obiect drepturi de proprietate industrială ce intră în câmpul de aplicare al altor legi specialc (mărci şi indicaţii gcografiec, desene şi modele ctc.). O prevedere identică se regăseşte în art. 24 alin. (3) din Legea nr. 350/2007 privind modelele de utilitate (M. Of. nr. 851 din 12 decembrie 2007).
judiciare de timbru a tuturor cererilor întemeiate pe dispoziţiile acestui act normativ special.
I.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 10073 din 11 decembrie 2009, ne publicată
Prin acţiunea înregistrată la 3 iulie 2008, reclamantul B.l. a chemat în judecată pe pârâta SC A. SA Slatina, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate dreptul său de autor al realizării tehnice denumite „Modificare a dispozitivelor de plonjare de pe cuvele de electroliză a aluminei, în scopul creşterii fiabilităţii şi a eficienţei economice”, să o oblige pe pârâtă la plata de despăgubiri în cuantum de 616.467,38 lei, reprezentând 50% din beneficiul net obţinut în ultimii 3 ani ca urmare a folosirii fară drept a realizării tehnice şi, totodată, să o oblige pe pârâtă să încheie cu reclamantul un contract cu privire la drepturile băneşti ce i se cuvin în continuare pentru folosirea realizării tehnice.
Prin sentinţa nr. 1424 din 29 septembrie 2008, Tribunalul Olt, Secţia civilă a anulat acţiunea, ca insuficient timbrată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:
Cum, în cauză, reclamantul revendică o creaţie tehnică nouă, şi nu o invenţie, sunt aplicabile dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 146/1997, modificată.
In acest sens s-a pronunţat şi Curtea Supremă de Justiţie, Sccţia civilă, prin decizia nr. 2457/2003, după punerea în discuţie a obligaţiei de a timbra la valoare într-o cauză având ca obiect o creaţie tehnică.
Prin decizia nr. 79 din 11 martie 2009, Curtea de Apel Craiova, Secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul declarat de reclamant, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre reju-decare la acelaşi tribunal.
Pentru a decide astfel, tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 5 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cererile formulate în domeniul dreptului de autor şi de inventator se timbrează cu o taxă fixă de 39 lei.
Textul de lege menţionat are în vedere toate cererile privind dreptul de autor, aşa cum acestea sunt prevăzute de Legea nr. 64/1991, fară niciun fel de distincţie.
Astfel, în art. 73 din Legea nr. 64/1991 se prevede expres că drepturile băneşti ale autorului unei realizări tehnice, care este nouă la
nivelul unităţii şi utilă a acesteia se stabilesc în contract între autor şi unitate.
Legea nr. 64/1991 foloseşte termenul de „autor" atât pentru invenţii, cât şi pentru realizări tehnice.
In acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială, în care se arată că „expresia dreptul de proprietate industrială include toate drepturile reglementate de legislaţia naţională, comunitară, precum şi de tratatele şi convenţiile internaţionale în domeniu la care România este parte”.
De altfel, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin mai multe decizii de speţă, a statuat în mod irevocabil că, atât timp cât Legea nr. 64/1991 nu face diferenţiere între drepturile patrimoniale ale inventatorilor şi cele ale autorilor unei realizări tehnice, nu se poate face diferenţiere nici în privinţa taxei de timbru.
Instanţa supremă a concluzionat că acţiunea formulată de autorul unei realizări tehnice nu trebuie timbrată la valoare, ceea ce printr-o interpretare per a contraria, înseamnă că aceasta se timbrează, conform art. 5 din Legea nr. 146/1997, cu o taxă fixă, astfel cum a procedat şi reclamantul din prezenta cauză.
In atare situaţie, în mod greşit tribunalul a anulat cercrea ca insuficient timbrată, soluţionând cauza în baza unei excepţii şi fară cercetarea pe fond a litigiului.
împotriva deciziei a declarat recurs pârâta, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
1. Instanţa de apel nu a ţinut seama că obiectul litigiului îl formează o pretinsă realizare tehnică, iar nu o invenţie sau un drept de autor, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Astfel, recurenta susţine că este eronată concluzia instanţei de apel, potrivit căreia nu există nicio diferenţiere între autorul unei invenţii şi cel al unei realizări tehnice.
Un asemenea semn de egalitate nu se poate pune, chiar şi prin simplul fapt că Legea nr. 64/1991 a acordat 72 de articole invenţiei şi unul singur creaţiei tehnice cu caracter de noutate la nivelul unei unităţi.
Reliefând discrepanţele care există între regimul juridic al invenţiei şi cel al realizării tehnice, recurenta conchide că dreptul patrimonial acordat de lege autorului unei soluţii cu caracter de noutate la nivelul unităţii reprezintă un drept de crcanţă, şi nu conferă titularului un drept de proprietate industrială.
Astfel, urmând tradiţia consacrată şi prin Legea nr. 62/1974, Legea nr. 64/1991 nu prevede acordul titularului unei realizări tehnice pentru exploatarea acesteia, ci numai încheierea unui contract cu unitatea pentru stabilirea drepturilor băneşti pe care autorul ar trebui să le primească în urma acestei exploatări.
Nici prevederile Legii nr. 8/1996 nu sunt aplicabile în cauză, deoarece actul normativ menţionat se referă la opere originale din domeniul literar artistic, iar nu la creaţii tehnice, care se caracterizează prin noutate, şi nu prin originalitate.
2. Prin urmare, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 5 lit. a) şi b) din Legea nr. 146/1997, care se referă exclusiv la drepturile de autor şi conexe şi, respectiv, la drepturile cuvenite inventatorului şi, respectiv, titularului de brevet.
In realitate, în cazul realizărilor tehnice nu se aplică prin asemănare dispoziţiile din materia dreptului de inventator ori de autor, ci dispoziţiile dreptului comun, aşa cum se prevede expres în art. 72 din Legea nr. 64/1991, republicată.
Practica judiciară invocată în cauză este nerelevantă, deoarece, prin deciziile menţionate de reclamant nu s-a statuat asupra chestiunii timbrajului, ci asupra naturii juridice a litigiului şi a competenţei de soluţionare.
In ceea ce priveşte decizia nr. 5452 din 2 iunie 2006, aceasta se referă la un brevet de invenţie, şi nu la o realizare tehnică.
In schimb, prin decizia nr. 2738/2002, Curtea Supremă de Justiţie, Secţia civilă s-a pronunţat în sensul anulării recursului, ca insuficient timbrat, reţinând că nu a fost achitată taxa de timbru la valoare, în sumă de 12.655.134 Ici, iar litigiul avea ca obiect o inovaţie din anul 1980.
Reclamantul-intimat B.I. a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, susţinând că, în realitate, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 67 alin. (2) al Legii nr. 64/1991, modificată prin Legea nr. 28/2007, cererea sa este scutită de plata taxei judiciare de timbru şi că jurisprudenţa ulterioară modificării legislative intervenite s-a pronunţat în speţe similare în sensul scutirii de timbraj.
Recursul este, într-adevăr, nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente, care le înlocuiesc în parte pe cele avute în vedere de către instanţa de apel.
1. Dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, pe care îşi întemeiază curtea de apel decizia, nu sunt aplicabilc în cauză.
In primul rând, aşa după cum susţine recurenta, drepturile conferite de lege autorului unei realizări tehnice nu se confundă cu drepturile inventatorului, astfel cum sunt reglementate de Legea nr. 64/1991 şi nici cu cele de autor sau conexe, reglementate de Legea nr. 8/1996.
Folosirea sintagmei „autor’ cu referire la persoana care crcează o realizare tehnică, nouă la nivelul unităţii şi utilă acesteia, nu permite încadrarea drepturilor autorilor de realizări tehnice în cea a drepturilor de autor la care se referă art. 5 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Textul de lege menţionat prevede modul în care se taxează cererile formulate în domeniul drepturilor de autor şi de inventator, detaliind, într-un mod care nu lasă loc de interpretare, că este vorba despre:
a) cereri pentru recunoaşterea dreptului de autor şi a drepturilor conexe, pentru constatarea încălcării acestora şi repararea prejudiciilor, inclusiv plata drepturilor de autor şi a sumelor cuvenite pentru opere de artă, precum şi pentru luarea unor măsuri în scopul prevenirii unor pagube iminente sau pentru asigurarea apărării acestora - 39 lei;
b) cereri pentru recunoaşterea calităţii de inventator, de titular de brevet, a drepturilor născute din brevetul de invenţie, din contractelc de cesiune şi licenţă, inclusiv drepturile patrimoniale ale inventatorului - 39 lei.
Este adevărat însă că, în lipsa unei prevederi legale exprese referitoare la modul în carc se timbrează cererile formulate de autorii de realizări tehnice, au existat soluţii ale instanţelor care au aplicat prin analogic dispoziţiile art. 5 lit. b) din Legea nr. 146/1997 referitoare la invenţii, relevante în acest sens fiind deciziile depuse în copie la dosar.
In al doilea rând, dispoziţiile art. 5 lit. b) din Legea nr. 146/1997, carc reprezintă dreptul comun în materie de timbraj, nu mai sunt în vigoare, deoarece prin legea specială nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 28/2007, s-a prevăzut în mod expres scutirea de plata taxei judiciare.
In acest mod, s-a revenit, de fapt, la o reglementare anterioară din art. 61 al Legii nr. 64/1991, ce fusese abrogată prin art. 30 alin. (2) liniuţa 4 din Legea nr. 146/1997.
2. Cu toate acestea, susţinerea recurentei potrivit căreia cererile formulate de pretinşii autori ai unor realizări tehnice se taxează la valoare conform art. 2 din Legea nr. 146/1997 nu poate fi primită.
Drepturile realizărilor tehnice sunt reglementate, alături de cele ale autorilor invenţiilor, de acelaşi act normativ, respectiv Legea nr. 64/1991.
In art. 67 alin. (2) al Legii nr. 64/1991, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 28/2007, se prevede că: „Cererile injustiţie în domeniul drepturilor de proprietate industrială sunt scutite de taxe judiciare”.
Indiferent de regimul de protecţie diferit prevăzut de lege pentru invenţii şi realizări tehnice şi de ponderea în economia legii a articolelor dedicate celor două categorii, intenţia legiuitorului a fost comună în ceea ce priveşte scutirea de la plata taxei judiciare de timbru a tuturor cererilor întemeiate pe dispoziţiile acestui act normativ special.
Legea prevede pentru ambele categorii de autori dreptul moral de a li se recunoaşte această calitate şi dreptul patrimonial de a obţine despăgubiri pentru exploatarea invenţiei şi, respectiv, a realizării tehnice.
Este adevărat că articolul dedicat realizării tehnice prevede că despăgubirile cuvenite autorului se determină potrivit dreptului comun, dar de aici nu se poate deduce că şi în ceea ce priveşte taxa judiciară de timbru sunt aplicabile tot dispoziţiile dreptului comun.
Pentru aceste considerente, înalta Curte a menţinut decizia curţii de apel şi, în baza art. 312 C. proc. civ., a respins recursul, ca nefondat.
| ← Invenţie. Decăderea titularului din drepturile conferite de... | Realizare tehnică. Acţiunea în anularea certificatului de... → |
|---|
