Reconstituire drept proprietate. Jurisprudență Fondul funciar
| Comentarii |
|
Judecătoria ORŞOVA Sentinţă civilă nr. 138 din data de 04.05.2016
Prin cererea adresată Judecătoriei Orșova și înregistrată sub nr. x la 07.08.2015, petenta C. G. a formulat contestație împotriva Hotărârii nr.x a CJFF Mehedinți .
Cererea nu a fost motivată în fapt.
În drept a invocat dispozițiile Legii nr. 247/2005.
În dovedire a depus la dosar adresa nr. 1852/20.07.2015 a Primăriei Ilovița, anexă la Hotărârea nr. 409/25.06.2015, copie CI.
Prin serviciul registratură la 25.09.2015 petenta a depus la dosar precizare de acțiune, arătând că prin HCLFF Ilovița nr. x s-a aprobat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 0,25 ha în pct. G. pădure, pe bază de martori, pe vechiul amplasament, dar nu s-a stabilit și amplasamentul silvic; prin HCLFF I. nr. x s-a stabilit să se procedeze în condițiile legii în cazul persoanelor cărora li s-a aprobat de către CLFF Ix reconstituirea dreptului de proprietate pe bază de martori, dar care nu au fost validați de către CJFF Mehedinți.
A arătat că a contestat în termen legal HCLFF Inr. x la CJFF Mehedinți, iar contestația i s-a respins prin HCJFF Mehedinți nr. x, pe care a contestat-o și la instanță prin prezenta acțiune.
În dovedire a depus la dosar extras din HCLFF Ix nr. x, extras din HCLFF I. nr. x, cererea formulată de petentă înregistrată sub nr. x, schița teren, declarații martori, copie certificat de moștenitor nr. x, acte de filiație și de deces.
Prin încheierea de ședință din 27.01.2016 instanța a încuviințat pentru petentă proba cu înscrisuri; a respins proba cu martori ca nefiind admisibilă; a prorogat discutarea probei cu expertiză după administrarea probei cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, petenta C.G. în calitate de moștenitoare a defunctului M. I., bunicul său, a solicitat prin cererea nr.x adresată Comisiei locale de fond funciar Ilovița, reconstituirea dreptului de proprietate pentru o suprafața nedeterminată de pădure situată în pct. G.(f.13).
La cerere a anexat declarațiile a 3 martorii: M. I. P., B. G., V.D., care susțin că sunt vecini cu vechiul amplasament deținut în proprietate de autorul petentei, fără a preciza în ce puncte cardinale, dovada dreptului lor de proprietate făcând-o cu certificat sau act de moștenitor (f.15-17).
Martorul V. D. a depus și certificatul de moștenitor nr.x emis de BNP O.D., în care apare un teren grădină în pct. G.cu întindere de 5000 mp.(f.18).
Prin Hotărârea nr.x, Comisia Locala de Fond Funciar I. a aprobat reconstituirea dreptului de proprietate cu teren forestier pentru petenta C. G. de la autorul M. I., pentru diferența de 0,25 ha pădure situată în pct. G., pe bază de declarații ale martorilor vecini proprietari, urmând ca ulterior să se stabilească amplasamentul silvic pentru această parcelă de pădure (f.11), hotărâre nesupusă validării CJFF M..
Ulterior, prin Hotărârea nr. x Comisia Locală de Fond Funciar I. a respins aceeași cerere a petentei, cu motivația că, datorită faptului că nu a fost stabilit amplasamentul silvic, nu s-a procedat la solicitarea validării de către CJFF M. (f.12).
Împotriva Hotărârii nr. x a CLFF I., petenta a depus contestație la CJFF M., care prin Hotărârea nr. x15 a respins-o întrucât petenta nu a făcut dovada dreptului de proprietate (f.5).
Potrivit art.6 alin.(1)3 din Legea nr.1/2000, introdus prin Legea nr.247/2005, cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate se prevede că: ,, În situația în care nu mai există înscrisuri doveditoare, proba cu martori este suficientă în reconstituirea dreptului de proprietate când aceasta se face pe vechile amplasamente și când martorii ce le recunosc sunt proprietarii vecini sau moștenitorii lor, pe toate laturile terenului pentru care s-a cerut reconstituirea,,.
Petenta deși a solicitat amânarea judecării cauzei pentru a intra în posesia înscrisurilor doveditoare ale dreptului de proprietate asupra suprafeței de 0,25 ha. teren forestier în pct.G. din satul Bahna de către autorul său M. I., înscrisuri existente la Arhivele Naționale, fiindu-i acordate mai multe termene în acest sens, nu a depus aceste înscrisuri la dosar (f.33-36).
Din examinarea declarațiilor celor 3 martorii, care ar fi fost vecini cu terenul forestier pentru care petenta a solicita reconstituirea, instanța constată că nu există dovada scrisă că terenurile acestora s-a fi învecinat cu terenul autorului petentei, M. I.
V D. este singurul martor care are un certificat de moștenitor pentru o suprafață de teren în pct. G., dar acesta are destinație teren arabil grădină, și nu are menționată nicio vecinătate (f.18).
Întrucât, în conformitate cu art.6 alin.(1)3 din Legea nr.1/2000, introdus prin Legea nr.247/2005, reconstituirea dreptului de proprietate se poate face pe vechile amplasamente doar pe bază de înscrisuri doveditoare, iar dacă acestea nu mai există exclusiv pe declarații de recunoaștere ale martorilor foști proprietarii sau moștenitorii lor, vecini pe toate laturile terenului pentru care s-a cerut reconstituirea, ipoteze juridice pe care cererea petentei nu le îndeplinește, plângerea acesteia împotriva Hotărârii nr. 409/25.06.2015 a CJFF M. urmează să fie respinsă de instanță ca neîntemeiată.
Pentru motivele evocate, în temeiul art.53 alin.(2), art.58, art.59 din Legea nr.18/1991,
| ← Reconstituire drept proprietate. Jurisprudență Fondul funciar | Obligaţie de a face. Jurisprudență Abuzuri → |
|---|








