Rectificare carte funciară. Hotărâre de admitere a unui recurs în anulare. Respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă. Temei pentru promovarea unei cereri în rectificarea cărţii funciare
| Comentarii |
|
Este admisibilă cererea de rectificare a cărţii funciare, întemeiată pe dispoziţiile art. 34 din Legea nr. 7/1996, dacă titlul care a stat la baza înscrierii dreptului de proprietate (o hotărâre judecătorească) a fost ulterior desfiinţat prin admiterea unui recurs în anulare declarat împotriva hotărârii judecătoreşti ce a reprezentat temeiul înscrierilor de carte funciară.
Secţia civilă, Decizia nr. 2702 din 7 decembrie 2006
Prin sentința civilă nr. 449 din 9 februarie 2006 pronunțată de Judecătoria Reșița a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții Alianța Sindicală S. Caraș Severin și Casa de Cultură a Sindicatelor Reșița împotriva pârâtelor SC U. SA Reșița și Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Caraș-Severin.
în consecință, instanța a dispus radierea dreptului de proprietate al pârâtei SC U. SA Reșița din C.F. 1738 Reșița Română și revenirea la situația anterioară pronunțării sentinței civile nr. 2165 din 22 mai 2005 a Judecătoriei Reșița în C.F. 1738, C.F. 2235, 1220 Reșița Română.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut, în esență, că dreptul de proprietate al pârâtei SC U. S.A. Reșița asupra imobilului „Casa de Cultură” a fost înscris în cartea funciară în baza unei hotărâri judecătorești care a fost casată prin decizia civilă nr. 1986 din 15 martie 2005 dată de înalta Curte de Casație și Justiție.
Apelul declarat de pârâta SC U. SA Reșița împotriva sentinței a fost respins prin decizia civilă nr. 186 din 4 octombrie 2006 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, instanța însușindu-și considerentele primei instanțe.
împotriva deciziei a declarat recurs în termen pârâta SC U. S.A. Reșița, care a criticat-o pentru nelegalitate și a solicitat în principal casarea cu trimitere spre rejudecare la Tribunalul Caraș-Severin ca instanță competentă, iar în subsidiar, modificarea ei în sensul respingerii acțiunii.
în motivare a invocat nulitatea sentinței, aceasta nefiind motivată în condițiile art. 261 pct. 5 C. proc .civ.
A mai invocat nulitatea deciziei pronunțate de Tribunalul Caraș-Severin, nulitate rezultând din faptul că nu judecătoria ci tribunalul era instanța competentă în soluționarea în primă instanță a cererii de chemare în judecată, dată fiind valoarea de peste 20 miliarde ROL a obiectului pricinii și având în vedere caracterul accesoriu al acțiunii în rectificarea cărții funciare.
A mai invocat lipsa calității procesuale active a reclamanților, având în vedere dispozițiile art. 36 din Legea nr. 7/1996, republicată, și art. 100 din Regulamentul de organizare și funcționare a birourilor de carte funciară, reclamantele neavând calitatea de persoane interesate în sensul sus-arătatelor prevederi.
A mai invocat prematuritatea acțiunii, câtă vreme cererea în rectificare are caracter accesoriu față de cea principală; or, în cauză nu s-a pronunțat o hotărâre irevocabilă asupra acțiunii de fond, acțiunea în revendicare promovată de reclamantă fiind în curs de soluționare.
A mai invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, în conformitate cu dispozițiile art. 38 din Legea nr. 7/1996.
în ceea ce privește fondul cauzei, a invocat greșita reținere a incidenței dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 7/1996, în forma în vigoare la data pronunțării sentinței, câtă vreme niciuna dintre situațiile aici reglementate nu se regăsește în cauză.
în drept a invocat dispozițiile art. 304 pct. 5, 7, 9 C. proc. civ.
Examinând recursul Curtea l-a respins ca nefiind întemeiat, pentru următoarele considerente:
Nu pot fi reținute ca temeiuri de casare a deciziei susținerile vizând nemotivarea de către prima instanță a sentinței pronunțate.
Astfel, în primul rând, obiect al cererii de recurs îl constituie, potrivit dispozițiilor art. 299 C. proc. civ., hotărârile date în apel (când legea nu pune la dispoziția părții această cale de atac, deci situația de față) și nu cele date în primă instanță.
în al doilea rând, din examinarea considerentelor sentinței rezultă că, deși sumar motivată, aceasta cuprinde atât argumentele de fapt, cât și pe cele de drept care au format convingerea judecătorului.
Cu referire la dispozițiile art. 304 pct. 7 invocate de recurentă, dispoziții ce ar putea fi incidente în raport cu decizia tribunalului, se reține că acestea nu pot fi reținute ca temei de modificare a hotărârii atacate; chiar sumar, fondul pricinii a fost evocat în cuprinsul considerentelor, iar excepțiile invocate în fața instanței de apel au fost reiterate și pe calea recursului, instanța urmând a se pronunța asupra lor în condițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ.
O primă excepție este cea a necompetenței materiale a judecătoriei în soluționarea cererii reclamantelor; necompetența materială ar decurge din caracterul subsidiar al cererii de rectificare a cărții funciare în raport cu acțiunea principală. Cum acțiunea principală este, în speță, o acțiune în revendicare a unui imobil cu o valoare de peste 26 miliarde ROL, competența ar reveni tribunalului ca instanță de fond.
Este adevărat că recurenta a formulat o acțiune în revendicare cu privire la imobilul în litigiu, acțiune înregistrată sub nr. 3682/2005.
Se observă, însă, că reclamantele au invocat, ca temei al cererii în rectificare nu o transmitere a dreptului de la posesorul neproprietar la proprietarul neposesor, ci decizia înaltei Curți de Casație și Justiție prin care, admițându-se recursul în anulare, a fost casată hotărârea judecătorească în baza căreia recurenta și-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară.
Or, prin pronunțarea deciziei nr. 1986 din 15 martie 2005, înalta Curte de Casație și Justiție a tranșat problema valabilității titlului recurentei și s-a desesizat irevocabil de această cauză. în consecință, prezenta acțiune în rectificare (prin care reclamantele tind să dea efect și din punct de vedere al evidențelor de carte funciară sus-menționatei decizii) are un caracter de sine-stătător, este una principală, astfel că nu poate fi reținută incidența dispozițiilor art. 17 C. proc. civ.
Cum cererea reclamantelor nu se încadrează în vreuna dintre cele enumerate de dispozițiile art. 2 C. proc. civ., în mod corect a făcut prima instanță aplicarea dispozițiilor art. 1 C. proc. civ. și a reținut-o spre soluționare și tot în mod corect tribunalul s-a pronunțat asupra ei ca instanță de apel, excepția pârâtei-recurente fiind, astfel, neîntemeiată.
A mai invocat recurenta lipsa calității procesuale active a reclamantelor, excepția fiind întemeiată pe dispozițiile art. 100 din Regulamentul de organizare și funcționare a birourilor de carte funciară ale judecătoriilor.
Este adevărat că, potrivit acestor dispoziții, rectificarea înscrierii de carte funciară poate fi cerută de orice persoană interesată și că prin persoană interesată se înțelege acea persoană care a avut sau are un drept înscris în cartea funciară, drept ce a fost lezat de noua înscriere.
Instanța de recurs apreciază, însă, că, pentru determinarea sferei persoanelor interesate în sensul dispoziției sus menționate este necesar a se avea în vedere, în cauza de față, premisa care a stat la baza cererii de rectificare: pronunțarea unei decizii de către înalta Curte de Casație și Justiție asupra unui recurs în anulare, decizie prin care titlul pârâtei (sentința judecătorească) a fost desființat.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 311 C. proc. civ., hotărârea casată nu are nici o putere, actele de executare sau asigurare făcute în puterea unei asemenea hotărâri fiind desființate de drept, dacă instanța de recurs nu dispune altfel.
în consecință, cum titlul pârâtei a fost desființat, orice persoană interesată poate solicita înlăturarea din evidențele de carte funciară a efectelor acestui titlu (înscrierea dreptului). în această situație, sfera persoanelor care pot cere rectificarea cărții funciare excede celei stabilite de dispozițiile art. 100 din Regulament: interesată este persoana care tinde la producerea de efecte de către o dispoziție legală, respectiv art. 311 C. proc. civ., mai sus enunțat.
Acest interes nu mai este determinat de existența sau inexistența unui drept al petentului în cartea funciară, ci el poate consta chiar și într-o situație de fapt căreia legea îi dă consecințe juridice.
în cauza de față interesul concret al reclamantelor este ca o eventuală acțiune în revendicarea imobilului pe care îl ocupă să fie promovată de o persoană care poate invoca un titlu valabil și nu de către pârâta recurentă al cărei titlu (ce a fost înscris în cartea funciară) a fost desființat.
în consecință, nici excepția lipsei calității procesuale active nu este întemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.
în susținerea excepției prematurității acțiunii (o altă excepție invocată de recurentă), pârâta s-a referit la dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 republicată și la caracterul accesoriu al prezentei acțiuni în raport cu acțiunea în revendicare, afirmativ principală.
Potrivit considerentelor mai sus-expuse, este neîntemeiată susținerea recurentei cu privire la caracterul cererii promovate de reclamante. S-a arătat că, în cauză, acțiunea în rectificare are caracter principal; cum ea a fost promovată ulterior pronunțării deciziei nr. 1986 din 15 martie 2005 a înaltei Curți de Casație și Justiție, excepția prematurității va fi respinsă ca neîntemeiată.
în fine, a mai invocat recurenta prescripția dreptului la acțiune, întemeindu-și susținerile pe dispozițiile art. 36 din Legea nr. 7/1996 republicată.
Dincolo de faptul că recurenta invocă simultan atât excepția prematurității acțiunii, cât și pe cea a prescripției dreptului la acțiune, instanța va reține că și această ultimă excepție este neîntemeiată.
Astfel, este adevărat că art. 36 din Legea nr. 7/1996, republicată, prevede un termen de trei ani în care acțiunea în rectificare întemeiată pe nevalabilitatea înscrierii poate fi promovată de persoana interesată.
Acest text se referă, însă, la terții care au dobândit cu bună-credință un drept real de la dobânditorul nemijlocit al dreptului.
Or, în cauza de față, reclamantele nu au solicitat rectificarea cărții funciare în contradictoriu cu vreun terț dobânditor, ci în contradictoriu cu pârâta care a dobândit dreptul în temeiul unei hotărâri judecătorești irevocabil casate.
în această situație, devin incidente dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 republicată, dispoziții care prevăd expres că, în speța dedusă judecății, acțiunea în rectificare este imprescriptibilă.
în acest context, sunt nerelevante susținerile vizând data la care dreptul pârâtei a fost înscris în cartea funciară și cele referitoare la menționarea (în cuprinsul sentinței civile nr. 440/2006) sentinței civile nr. 2165 din 22 mai 2005 în loc de nr. 2165 din 22 mai 2001 (o evidentă eroare materială).
în ceea ce privește fondul cauzei, instanța reține următoarele:
După cum s-a arătat mai sus, dreptul de proprietate al pârâtei recurente asupra imobilului în litigiu a fost înscris în baza sentinței civile nr. 2165 din 22 mai 2001. Ulterior, prin decizia civilă nr. 1986 din 15 martie 2005, sentința a fost casată, astfel că, potrivit dispozițiilor art. 311 alin. (1) C. proc. civ. „nu are nici o putere”, casarea extinzându-și consecințele asupra tuturor efectelor pe care legea le recunoaște hotărârii judecătorești (inclusiv asupra celei de a fi titlu valabil și apt de a fi înscris în cartea funciară).
în consecință, în mod corect au reținut instanțele incidența dispozițiilor art. 36 pct. 1 din Legea nr. 7/1996 (în forma în vigoare la data pronunțării sentinței), înscrierea dreptului de proprietate al pârâtei asupra imobilului nemaiavând ca temei un titlu valabil.
| ← Imobil preluat de stat în baza Decretului nr. 223/1974. Lipsa... | Înstrăinarea terenului atribuit prin constituirea dreptului de... → |
|---|
