Imobil preluat de stat în baza Decretului nr. 223/1974. Lipsa înscrierii titlului în cartea funciară. Incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 10/2001
| Comentarii |
|
Preluarea imobilului de către stat în baza Decretului nr. 223/1974 urmată de închirierea imobilului are caracterul unei preluări abuzive în sensul art. 2 din Legea nr. 10/2001, chiar dacă decizia de preluare nu a fost înscrisă în cartea funciară.
Secţia civilă, Decizia nr. 2522 din 23 noiembrie 2006
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Timișoara reclamanta M.N. (născută T.) a solicitat obligarea pârâtului Consiliul Local al Municipiului Timișoara la restituirea imobilului înscris în cartea funciară, rectificarea cărții funciare în sensul revenirii la situația anterioară de carte funciară și al înscrierii dreptului său cu titlu de moștenire.
în motivare a invocat că imobilul apartament a fost proprietatea tatălui său a cărui moarte a fost declarată pe cale judecătorească.
în contradictoriu cu defunctul s-a pronunțat o hotărâre judecătorească de preluare de către stat a apartamentului, ca bun abandonat, în pofida demersurilor reclamantei de recunoaștere a calității sale de proprietar.
Prin sentința civilă nr. 571 din 19 ianuarie 2006 pronunțată de Judecătoria Timișoara acțiunea a fost admisă astfel cum a fost formulată.
Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere că imobilul în litigiu a fost achiziționat de tatăl reclamantei.
Prin sentința civilă nr. 32/2003 pronunțată de Tribunalul Timiș a fost admisă acțiunea reclamantei, fiind declarată moartea prezumată a tatălui său, data morții fiind stabilită la 31 decembrie 1986, în baza acestei hotărâri fiind eliberat certificatul de deces pe numele tatălui reclamantei și, ulterior, certificatul de calitate de moștenitor nr. 10 din 4 martie 2003 în favoarea reclamantei, ca unică moștenitoare.
Prin sentința civilă nr. 14331/2000, ca urmare a admiterii acțiunii formulate de Consiliul Local al Municipiului Timișoara în contradictoriu cu tatăl reclamantei, s-a reținut calitatea de bun abandonat a apartamentului și s-a înscris dreptul de proprietate al reclamantului.
Această hotărâre nu este opozabilă reclamantei, care nu a participat la judecata acțiunii.
în consecință, instanța a procedat la compararea titlurilor și l-a reținut pe cel al reclamantei ca fiind preferabil, astfel că a dispus conform celor mai sus arătate.
împotriva sentinței a declarat apel pârâtul.
Prin decizia civilă nr. 569/A din 23 iunie 2006 pronunțată de Tribunalul Timiș a fost admis apelul, iar sentința schimbată în sensul respingerii acțiunii.
în motivare, instanța a reținut că imobilul a fost preluat în fapt în cursul anului 1987, fiind închiriat unui terț, statul fiind cel care a achitat restul de credit rămas nerambursat către C.E.C. în consecință, reclamanta era ținută - față de preluarea abuzivă - să urmeze calea prevăzută de Legea nr. 10/2001 și nu pe cea prevăzută de dreptul comun.
A mai reținut instanța că sentința civilă nr. 14331/2000 a Judecătoriei Timișoara îi este opozabilă reclamantei, care a figurat în proces și nu a înțeles să invoce dispozițiile art. 243 pct. 1 C. proc. civ., pentru a face dovada calității sale de moștenitor al pârâtului din acea cauză.
împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta, care a criticat-o pentru nelegalitate, solicitând modificarea ei în sensul respingerii apelului declarat de pârât.
în motivare a susținut că în anul 1998 Statul Român - prin organele sale - a mai promovat o cerere de preluare a imobilului în baza Decretului nr. 111/1951, însă a renunțat la judecată, întrucât recurenta, asistată de mama sa, pe calea cererii de intervenție, a învederat că impozitul pe imobil este achitat, iar proprietarul este dispărut.
A mai invocat inopozabilitatea sentinței civile nr. 14331/2000 a Judecătoriei Timișoara, hotărârea fiind pronunțată în contradictoriu cu un decedat.
A mai arătat că imobilul nu face obiect al Legii nr. 10/2001, dreptul statului fiind înscris în baza unei hotărâri judecătorești ulterioare anului 1989 și, deci, ulterior perioadei la care se referă Legea nr. 10/2001.
A mai invocat încălcarea dispozițiilor art. 480 C. civ., art. 6 din CEDO.
Examinând recursul instanța a reținut următoarele:
Prin decizia nr. 1479 din 29 mai 1987 a fostului Consiliu Popular Județean Timiș s a dispus preluarea fără plată a apartamentului în litigiu de la T.I., în baza Decretului nr. 223/1974, fără ca dispoziția să fi fost înscrisă în cartea funciară. Ulterior, apartamentul a fost închiriat de stat unei persoane fizice.
Aceste aspecte nu au fost contestate în cauză.
Cum în mod corect a reținut instanța de apel, procedând de o asemenea manieră, statul a preluat în fapt imobilul și, închiriindu-l, s-a comportat ca un veritabil proprietar. în consecință, dacă o preluare în baza Decretului nr. 223/197, urmată de înscrierea deciziei în cartea funciară, constituie o preluare abuzivă în sensul Legii nr. 10/2001, cu atât mai mult o preluare fără plată în baza acestui act normativ, urmată de manifestarea statului ca proprietar, fără ca dreptul său să fie înscris în cartea funciară are un atare caracter, de preluare abuzivă.
Cum preluarea a avut loc în intervalul de timp ce face obiect al Legii nr. 10/2001, este evident că imobilul în litigiu intră sub incidența acestei legi.
Se constată, însă, că hotărârea de declarare judecătorească a morții fostului proprietar tabular (și antecesor al reclamantei) a rămas definitivă și irevocabilă în anul 2003, deci ulterior expirării termenului prevăzut de Legea nr. 10/2001 pentru depunerea notificărilor vizând imobilele abuziv preluate.
Cum reclamanta a dobândit și a putut dovedi calitatea sa de persoană îndreptățită în sensul art. 4 alin. (2) din lege ulterior expirării acestui termen, ea nu ar fi putut solicita a i se recunoaște beneficiul dispozițiilor Legii nr. 10/200; cum accesul la prevederile speciale îi era oprit, a nu i recunoaște posibilitatea de a se adresa instanței pe calea dreptului comun ar echivala cu o limitare a liberului său acces la justiție, astfel cum acesta este consacrat de dispozițiile art. 21 din Constituția României și de art. 6 alin. (1) din CEDO.
în ceea ce privește sentința civilă nr. 14331 din 19 octombrie 2000, pronunțată de Judecătoria Timișoara în contradictoriu cu defunctul antecesor al reclamantei (hotărâre prin care bunul a fost declarat ca abandonat,) instanța de recurs va reține că ea nu poate fi opusă reclamantei, câtă vreme a criticat-o pe calea apelului, iar apelul a fost respins cu motivarea că apelanta nu are calitate procesuală de a promova această cale de atac, deoarece nu a fost parte în procesul derulat în fața primei instanțe.
Pentru aceste considerente recursul a fost admis, iar decizia tribunalului modificată, în sensul respingerii apelului pârâtului și al menținerii hotărârii primei instanțe.
| ← Expropriere. Finalitate. Înţeles | Rectificare carte funciară. Hotărâre de admitere a unui... → |
|---|
