Rectificare Carte Funciara. Jurisprudență Carte Funciară

Judecătoria INEU Sentinţă civilă nr. 881 din data de 13.06.2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIAINEU,JUDEȚULARAD Operator 2826

DOSAR NR.

ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR.881/2013

Ședința publică din 13 iunie 2013

Președinte :

Grefier :

S-a luat în examinare cauza civilă privind cererea formulată de reclamanții M I-C și M C-G, pentru rectificare CF.

La apelul nominal lipsă fiind reclamanții.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că urmare a absenței titularului cauzei, complet C1_NCPC, completul este constituit din judecătorul din planificarea de permanență potrivit art.95 alin.5,al.9,10, respectiv art.98 alin.5, alin 6 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea CSM nr.387/2005 cu modificările și completările ulterioare planificare aprobată prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr…., potrivit procesului verbal atașat la dosar.

Instanța, verificându-și din oficiu competența potrivit art.131 c.pr.civilă, constată că este competentă material, general și teritorial în soluționarea litigiului conform prevederilor art.117 c.pr.civilă și art.94 c.pr.civilă.

Potrivit referatului din data de 21 mai 2013, instanța constată că pe rolul instanței este înregistrat și dosarul cu nr…. al Judecătoriei Ineu, în care s-a pronunțat sentința civilă nr…., având aceleași părți și același obiect rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr…., pronunțată în dosar nr…. a Tribunalului Arad.

La dosar au fost depuse sentința civilă nr…. listată din Ecris precum și extras de pe portalul Tribunalului Arad privind dosarul cu nr…. al Judecătoriei Ineu.

Față de obiectul prezentului dosar, respectiv în raport de obiectul dosarului nr…. al Judecătoriei Ineu, instanța din oficiu ridică excepția autorității de lucru judecat.

Constatând că nu mai sunt alte cereri, instanța rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.

Cererea este legal timbrată cu 19 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar mobil.

J U D E C A T A

Constată că prin cererea înregistrată la această instanță la data de 21 mai 2013, legal timbrată, reclamanții M I C, CNP … și M C G, CNP …, ambii domiciliați în …, au solicitat pe calea procedurii necontencioase a se constata că suprafața faptică a terenului înscris în CF nr…., nr.top…. este de 2440 mp., respectiv a se dispune rectificarea suprafeței conform schiței depuse la dosar conform suprafeței faptice, precum și înscrierea suprafeței rectificate în CF, cu depunerea documentației cadastrale.

În drept s-au invocat disp.art. 906 și următ.c.civil.

În fapt reclamanții au arătat că suprafața aferentă imobilului descris este mai mare decât cea înscrisă în cartea funciară, fără a folosi teren aferent altor persoane, respectiv al vecinilor, potrivit procesul-verbal de vecinătate aferent schiței de identificare a suprafeței.

În probațiune au fost depuse înscrisuri : chitanța de plată a taxei judiciare de timbru f.3,certificat de atestare fiscală n…. f.4, anexa 1 la certificatul de atestare fiscală f.5,copie CI reclamantă f.6, proces-verbal de vecinătate din 28.01.2013 f.7, copia extrasului de CF nr…. Ineu provenit din conversia de pe hârtie a CF nr…. Mocrea f.8-9, copie CI reclamant f.10, plan de amplasament și delimitare a bunului imobil f.11, copia sentinței civile nr…. pronunțată în dosar nr…. al Judecătoriei Ineu f.19-20, extras portal - secțiunea informații generale privind dosarul nr. … aflat în recurs pe rolul Tribunalului Arad f.21 dosar.

Examinând cererea reclamanților, prin prisma temeiului de fapt al cererii, precum și a dispozițiilor legale aplicabile, din actele de la dosar instanța reține în fapt următoarele:

Reclamanții M C-G și soția M I-C apar înscriși ca proprietari tabulari asupra imobilului din CF nr. Ineu provenit din conversia de pe hârtie a CF nr., compus din casa cu nr…., curte și grădină în suprafață de 989 mp., sub B 1, în cota de 1/1 părți, pe titlu de cumpărare, drept dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr…., depus la f.8-9 dosar.

Prin sentința civilă nr…. pronunțată în dosar nr…. al Judecătoriei Ineu f.19-20, a fost admisă acțiunea acelorași reclamanți și s-a dispus rectificarea suprafeței imobilului teren intravilan înscris în CF … (provenit din conversia de pe hârtie a CF …), nr.top…. de sub A1 în suprafață de 989 mp., conform folosinței faptice rezultate în urma măsurătorilor o suprafață reală de 2440 mp., mai precis conform schiței Plan de amplasament și delimitare a bunului imobil privind imobilul situat în … înscris în CF … cu nr.top… întocmită extrajudiciar de G I.

Prin Decizia civilă nr…., pronunțată în dosar nr…. a Tribunalului Arad s-a admis recursul declarat de recurenta P F, împotriva sentinței civile nr…. pronunțată de Judecătoria Ineu în dosarul nr. …, fiind modificată în parte sentința recurată, fiind respins capătul de cerere privind rectificarea suprafeței de teren înscrisă în CF nr. … Ineu, nr. top. … de sub A1.

În prezenta cauză, reclamanții solicită rectificarea aceleași suprafețe înscrise în CF nr…. provenit din conversia de pe hârtie a CF nr…., de la suprafața de 989 mp. înscrisă în cf la 2440 mp. conform folosinței faptice și a măsurătorilor efectuate de expert G I.

Astfel, cererea ce face obiectul acestui din urmă dosar, cu părți, petit și cauză identice, cum rezultă din conținutul sentinței civile nr…. pronunțată în dosar nr…. al Judecătoriei Ineu, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr…., a Tribunalului …, instanța a reținut excepția autorității de lucru judecat, în condițiile art.432 c.pr.civilă.

Astfel, art.432 c.pr.civilă ,,Excepția autorității de lucru judecat poate fi invocată de instanță sau de părți în orice stare a procesului,,.

În codul de procedură civilă, autoritatea de lucru judecat este reglementată expres la art.430 c.pr.civilă,, Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.,,

În ceea ce privește efectele acestei excepții, potrivit prevederilor art. 431 c.pr.civilă ,,Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.,,

În raport de aceste dispoziții, instanța apreciază că excepția autorității de lucru judecat este întemeiată, având în vedere că în ambele acțiuni reclamanții sunt parte, aspect ce rezultă din promovarea celor două acțiuni.

De asemenea și obiectul cauzelor este identic: rectificarea suprafeței imobilului teren intravilan înscris în CF … (provenit din conversia de pe hârtie a …), nr.top…. de sub A1 de la suprafața de 989 mp., la suprafață reală de 2440 mp., conform schiței Plan de amplasament și delimitare a întocmită extrajudiciar de G I precum și cauză identică: efectuarea măsurătorilor faptice.

Cum aceste aspecte, respectiv cerințele de admisibilitate a acțiunii în rectificare de CF, și care reprezintă o cerere subsidiară, având un caracter accesoriu în condițiile art. 33 din Legea nr. 7/1996, au fost tranșate irevocabil în dosar nr…. al Judecătoriei Ineu, în temeiul prevederilor art.430-432 c.pr.civilă, urmează a se respinge cererea reclamanților, ca intrată în puterea lucrului judecat.

Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată,

Pentru aceste motive, în numele legii,

H O T Ă R Ă Ș T E

Admite excepția puterii de lucru judecat.

Respinge cererea formulată de reclamanții M I C, CNP … și M C G, CNP , ambii domiciliați în …, pentru rectificare CF.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 13 iunie 2013.

Președinte, Grefier,

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Rectificare Carte Funciara. Jurisprudență Carte Funciară