Recurs. Obiect. Critici formulate omisso medio. Inadmisibilitate.
| Comentarii |
|
Recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza instanţei anterioare, şi care, implicit au fost cuprinse în motivele de apel, în situaţia în care atât apelul, cât şi recursul sunt exercitate de aceeaşi parte, iar soluţia primei instanţe a fost menţinută în apel. Aceasta este una din aplicaţiile principiului legalităţii căilor de atac şi se explica prin aceea ca, efectul devolutiv al apelului, limitându-se la ceea ce a fost apelat, în recurs pot fi invocate doar critici care au fost aduse şi în apel. Numai în acest fel se respecta principiul dublului grad de jurisdicţie, deoarece în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situaţia ca anumite apărări, susţineri ale părţilor să fie analizate pentru prima oara de instanţa învestită cu calea extraordinara de atac.
în speţă, se constată ca pârâtul-recurent nu a criticat sentinţa în ceea ce priveşte eventuala greşită introducere a sa în proces în calitate de pârât, iar nu de reclamant, întrucât, în raport de soluţia pe fond dată în decizia de apel , pârâtul-recurent a avut câştig de cauză, neavând interes a formula recurs.
Recurentul a adus critici pe fondul cauzei direct în recurs, ori în acest mod pot fi calificate ca fiind critici noi, formulate omisso medio, adică fără a fi făcut obiectul analizei instanţei de apel.
Prin cererea înregistrată la Judecătoria C., la data de 14.03.2011, Parchetul de pe lângă Judecătoria C. a chemat în judecată pe pârâtul Ş. C., solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să se dispună desfiinţarea înscrisului intitulat „cerere” înregistrat sub nr. 6361/04.04.2003 adresată Oficiului Registrului Comerţului.
În motivarea acţiunii, a arătat că prin rezoluţia din data de 16.02.2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria C. s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de învinuitul Ş.C. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 290 şi urm. Cod penal.
La termenul din data de 24.06.2011, Parchetul de pe lângă Judecătoria C. formulează precizare la acţiune în care arată că pârâtul Ş.C. a completat o cerere în numele tatălui său, Ş. D., cerere depusă la Oficiul Registrului Comerţului prin care a solicitat înregistrarea menţiunilor referitoare la modificări, asociaţi, schimbare, sediu, extindere de obiect, cesiune, părţi sociale şi solicită desfiinţarea totală a înscrisului intitulat cerere, înregistrat sub nr.6361/04.04.2003 şi introducerea în cauză în calitate de pârât a numitului Ş. D.
La acelaşi termen de judecată, instanţa a dispus conceptarea şi citarea în cauză în calitate de pârât a numitului Ş. D.
Prin sentinţa civilă nr.14963/14.10.2011, pronunţată de Judecătoria C. a fost admisă cererea formulată de reclamantul Parchetul de pe lângă Judecătoria C. în contradictoriu cu pârâţii Ş. D. şi S. C.
S-a dispus anularea înscrisului, intitulat „Cerere” nr.6361 din data de 04.04.2003, adresată ORC.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că potrivit art.45 alin 1 Cod procedură civilă, “Ministerul Public poate porni acţiunea civilă ori de câte ori este necesar pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor, precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege”.
În sensul celor menţionate mai sus s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr.2/17.01.2011, prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art.45 alin.1 teza finală Cod procedură civilă, raportat la dispoziţiile art.245 alin.1 lit.c ind.1 Cod procedură penală şi a stabilit că procurorul are legitimare procesuală activă de a formula acţiunea civilă pentru desfiinţarea în tot sau în parte a unui înscris falsificat atunci când acţiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală printr-o soluţie de netrimitere în judecată.
În acest sens, pornind de la dispoziţiile art.523 Cod procedură civilă care arată că termenii şi expresiile al căror înţeles este anume explicat în Codul penal au acelaşi înţeles şi în Codul de procedură penală, noţiunea de înscris în sensul legii penale este reţinut ca atare şi în dreptul procesual penal.
Instanţa a apreciat că noţiunea de înscris semnifică fie operaţiunea juridică, fie înscrisul menit să servească drept mijloc de probă a unei operaţiuni juridice, iar cererea de faţă are ca obiect desfiinţarea totală a înscrisului intitulat “cerere” şi înregistrat sub nr.6361/04.04.2003.
Conform art.184 Cod procedură civilă, ”când nu este caz de judecată penală sau dacă acţiunea publică s-a stins sau s-a prescris, falsul se va cerceta de instanţa civilă, prin orice mijloace de dovadă”.
Prin rezoluţia din 16.02.2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria C., pronunţată în dosarul nr.11601/P/2010 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numitul S. C. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art.290, 291, 292 Cod penal, dispunându-se sesizarea Judecătoriei C. cu privire la desfiinţarea înscrisului intitulat “cerere” şi înregistrat sub nr.6361/04.04.2003.
Astfel, instanţa a constatat că aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar pârâtul
S. C . a completat şi a semnat o cerere în numele tatălui său, Ş.D., cerere care ulterior a fost depusă la Oficiul Registrului Comerţului, prin care a solicitat înregistrarea menţiunilor în registrul comerţului referitoare la modificări, asociaţi, schimbare sediu, extindere de obiect, cesiune părţi sociale.
Mai mult decât atât, pârâtul Ş.C. a recunoscut în declaraţia dată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în data de 17.08.2010, depusă la fila 62 dosar, că a completat cererea în numele tatălui său, S. D., menţionând că a procedat în acest fel ca urmare a unui automatism, întrucât în calitate de angajat al SC C. D. SRL a completat mai multe înscrisuri în numele persoanei vătămate.
Având în vedere toate considerentele menţionate mai sus, instanţa a admis cererea formulată de către reclamantul Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, în contradictoriu cu pârâţii S. D. şi S. C., dispunându-se desfiinţarea înscrisului intitulat” cerere” nr.6361 din data de 04.04.2003, adresată ORC, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 184 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, calificat apel, pârâtul Ş.C., susţinând, în esenţă, că sentinţa primei instanţe este netemeinică şi nelegală, întrucât cererea a cărei anulare s-a solicitat prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria C. a fost formulată de către acesta, în calitatea sa de unic reprezentant legal şi administrator al firmei petente, în numele căreia a formulat cererea, semnătura fiind validă, iar faptul că a indicat în respectiva cerere prenumele tatălui său, şi nu pe al său, datorându-se unei erori materiale, determinată de caracterul de noutate al calităţii tocmai dobândite, fără însă a fi de natură să atragă în vreun fel nulitatea acestui înscris.
Apelul a fost admis pentru următoarele considerente:
Tribunalul a constatat întemeiate criticile apelantului-pârât Ş.C., soluţia primei instanţe impunându-se a fi reformată, în raport de reinterpretarea şi reanalizarea materialului probator administrat în cauză, corelativ cu aplicarea conformă a dispoziţiilor legale incidente în materie.
Din analiza întregului material probator administrat în cauză, instanţa de apel a reţinut că, prin rezoluţia din 16.02.2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria C., pronunţată în dosarul nr.11601/P/2010, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de Ş.C. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 290, art. 291 şi art. 292 Cod penal, dispunându-se, totodată, sesizarea Judecătoriei C. cu privire la desfiinţarea înscrisului intitulat Cerere nr. 6361/04.04.2003adresată O.R.C.
Într-adevăr, Tribunalul a constatat că, incontestabil, potrivit cererii înregistrată sub nr. 6361/04.04.2003 la O.R.C. de pe lângă Tribunalul D., pârâtul Ş.C. a formulat solicitarea înregistrării în registrul comerţului a menţiunilor referitoare la modificările survenite la S.C.
D. S.R.L.: asociaţi, schimbare sediu, extindere de obiect şi cesiune părţi sociale, cererea fiind făcută în numele tatălui său, şi nu în nume propriu.
Concomitent, la aceeaşi dată din 02.04.2003, acelaşi pârât a completat în nume propriu şi o altă cerere prin care declara pe proprie răspundere că îndeplineşte condiţiile legale pentru deţinerea şi exercitarea calităţii de administrator la respectiva societate.
Prin încheierea nr. 1128/07.04.2003 pronunţată în dos. nr. 6361/04.04.2003 s-a admis cererea, dispunându-se înscrierea în registrul comerţului a respectivelor menţiuni ce vizau modificările survenite la acea societate.
Acesta fiind tabloul juridic al stării de fapt şi de drept, Tribunalul constată că, în niciun caz, cererea a cărei desfiinţare a fost solicitată prin rezoluţia menţionată nu poate fi afectată de vreun motiv de nulitate relativă sau absolută sau de vreun alt viciu de formă sau de fond care să conducă la anularea sa.
Aceasta întrucât, în mod cert, independent de numele solicitantului respectivei cereri, ceea ce a determinat producerea consecinţelor juridice dispuse prin încheierea judecătorului delegat la O.R.C. de pe lângă Tribunalul D., a fost tocmai conţinutul respectivei solicitări şi nu persoana adresantului.. Aşadar, nu are absolut nicio relevanţă că acea cerere a fost făcută în numele fostului asociat Ş.D., de către asociatul unic rămas, Ş.C., numit şi administrator al societăţii, conform actului adiţional la statutul societăţii, autentificat sub nr. 1938/06.12.2002 la BNP S. C.
Ceea ce este cu adevărat important, sub aspectul validităţii acestui înscris sub semnătură privată, este aşadar faptul că, absolut toate solicitările din conţinutul său au fost făcute în depline condiţii de legalitate, documentele depuse în susţinerea cererii fiind supuse controlului de legalitate şi confirmate de către judecătorului delegat la O.R.C. de pe lângă Tribunalul D. ce a pronunţat încheierea menţionată, consecinţele juridice producându-se astfel ca urmare a veridicităţii conţinutului solicitării şi nu a calităţii titularului cererii.
De altfel, Legea nr. 26/1990 Rep. privind registrul comerţului, prevede prin dispoziţiile art. 19 alin. 1 că: "Cererea de înmatriculare în registrul comerţului a unei societăţi comerciale va fi semnată cel puţin de un administrator sau, după caz, de reprezentantul acestuia ori, în condiţiile legii, de oricare asociat...", prin înmatriculare înţelegându-se "atât înmatricularea comerciantului şi înscrierea de menţiuni, precum şi alte operaţiuni care, potrivit legii, se menţionează în registrul comerţului", în conformitate cu dispoziţiile art. 2 ind. 1 din acelaşi act normativ.
Or, în cauză, tocmai această cerinţă a legii s-a dovedit a fi fost îndeplinită de către unicul asociat şi administrator al societăţii, în persoana pârâtului Ş.C., care a făcut şi semnat în această calitate cererea adresată O.R.C. de pe lângă Tribunalul D., indicarea titularului cererii ca fiind tatăl său şi nu acesta, neputându-se circumscrie decât în sfera unei erori materiale, nesusceptibilă de a produce vreo consecinţă juridică de anulabilitate a acestui înscris sub semnătură privată.
Pentru toate aceste considerente legale, Tribunalul, în baza dispoziţiilor art. 296 Cod procedură civilă, a admis apelul dedus judecăţii, ca fondat şi, în consecinţă, a dispus schimbarea în tot a sentinţei civile apelate, în sensul că a respins cererea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.
Împotriva aceste decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâtul Ş.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul aduce critici în sensul că instanţa de apel a interpretat eronat dispoziţiile art. 19 alin. 1 din Legea 26/1990 privind societăţile comerciale, în condiţiile în care pârâtul Ş.
C., nu avea calitate de asociat şi nu era reprezentantul societăţii, având o simplă calitate, aceea de angajat. Intenţia vădită a pârâtului a fost aceea ca printr-o fraudă să-şi însuşească societatea SC C D SRL, fără acordul unicului asociat, Ş.D., cererea ce formează obiectul acţiunii fiind întocmită în numele său şi nu se circumscrie astfel în categoria erorilor materiale.
Este criticată decizia Tribunalului şi prin aceea că nu s-a ţinut cont nici de prevederile art. 204 alin. 1 şi 4 din Legea 31/1990, care dispune că „Actul constitutiv poate fi modificat prin Hotărârea Adunării Generale, a consiliului de administraţie, respectiv a directorului ..., după fiecare modificare a actului constitutiv, administratorul respectiv directorul vor depune la ORC actul modificator şi textul complet al actului actualizat cu toate modificările care va fi înregistrat de judecătorul delegat. Recurentul a precizat că nu a avut nicio intenţie, şi nu a făcut niciun demers pentru a oprea asemenea modificări al actului constitutiv al societăţii.
A făcut trimitere la Decizia nr. 342/2012 pronunţată de Curtea de Apel C., decizie elocventă privind caracterul fals al înscrisului nr. 6361 din 04.04.2003.
Pârâtul intimat Ş.C. a depus întâmpinare, invocând lipsa de interes în promovarea recursului de către Ş.D., fiind incidente dispoziţiile art. 294 Cod procedură civilă, acesta având calitate de pârât în prezenta cauză, iar decizia Tribunalului îi este favorabilă. Conform acestor norme legale, în căile de atac nu se poate schimba calitatea părţilor, iar Parchetul de pe lângă Judecătoria C., ce are calitate de reclamant, nu a declarat recurs.
Pe fondul cauzei, solicită a se observa că pârâtul-recurent prin actul de cesiune nr. 1938 din 6.12.2008, i-a cesionat întregul capital social, urmând ca administrarea societăţii să se facă de asociatul unic, Ş.C.
În final, invocă abrogarea pct. 10 şi 11 ale art. 304 Cod procedură civilă, eventualele aspecte de netemeinicie, nemaiputând fi analizate pe această cale.
Instanţa, analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma criticilor aduse şi a textelor de lege aplicabile în prezenta cauză, constată că recursul declarat este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria C., la data de 14 martie 2011, reclamantul Parchetul de pe lângă Judecătoria C. a chemat în judecată pe pârâtul Ş.C., solicitând ca prin hotărârea ce se va da să se dispună desfiinţarea înscrisului întitulat „cerere” înregistrat sub nr. 6361/04.04.2003, adresată Oficiul Registrului Comerţului.
În urma solicitării instanţei de fond prin care se cerea reclamantei să precizeze acţiunea, prin încheierea de şedinţă din data de 24.06.2011, s-a dispus introducerea în cauză în calitate de pârât a numitului Ş. D.
Acţiunea aşa cum a fost precizată de reclamant a fost admisă în contradictoriu cu cei doi pârâţi prin sentinţa civilă nr. 14963/14.10.2011.
Potrivit dispoziţiilor art. 316 Cod procedură civilă, raportat la art. 294 Cod procedură civilă, calea de atac împotriva hotărârii pronunţate în prima instanţă, este rezervată persoanelor care au avut calitatea de părţi la judecata cauzei în fond.
Din actele şi lucrările dosarului, reiese că împotriva acestei sentinţe, a declarat apel numai pârâtul Ş.C., iar prin decizia civilă nr. 144/26.03.2012, a fost admis apelul şi a fost schimbată în totalitate sentinţa civilă, în sensul respingerii acţiunii reclamantului Parchetul de pe lângă Judecătoria C. în contradictoriu cu cei doi pârâţi.
Împotriva deciziei Tribunalului a declarat recurs pârâtul Ş.D., cu toate că a omis a formula apel prin care să aducă critici în ceea ce priveşte calitatea sa procesuală de pârât şi asupra soluţiei pe fondul cauzei.
Conform art. 294 alin. 1 Cod procedură civilă, în calea de atac nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face cereri noi.
Se constată că faţă de soluţia instanţei de apel, partea care a avut calitate de reclamant, Parchetul de pe lângă Judecătoria C. nu a declarat recurs.
Exercitarea cailor de atac are ca efect punerea în mişcare a controlului judiciar îndeplinit de instanţele superioare asupra hotărârilor instanţelor inferioare şi este guvernata de principiul legalităţii căilor de atac, prevăzut şi de art. 129 din Constituţie, care se refera la elemente precum obiectul caii de atac, subiectele acesteia, termenele de exercitare, ordinea în care acestea se exercita.
Cauza recursului consta în nelegalitatea hotărârii ce se ataca pe aceasta cale, care trebuie sa îmbrace una din formele prevăzute de art. 304 Cod procedura civila. Recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza instanţei anterioare, şi care, implicit au fost cuprinse în motivele de apel, în situaţia în care atât apelul, cât şi recursul sunt exercitate de aceeaşi parte iar soluţia primei instanţe a fost menţinută în apel. Aceasta este una din aplicaţiile principiului legalităţii căilor de atac şi se explica prin aceea ca, efectul devolutiv al apelului, limitându-se la ceea ce a fost apelat, în recurs pot fi invocate doar critici care au fost aduse şi în apel. Numai în acest fel se respecta principiul dublului grad de jurisdicţie, deoarece în ipoteza contrara, s-ar ajunge la situaţia ca anumite apărări, susţineri ale părţilor să fie analizate pentru prima oara de instanţa investita cu calea extraordinara de atac.
În speţă, se constată ca pârâtul-recurent nu a criticat sentinţa în ceea ce priveşte eventuala greşită introducere a sa în proces în calitate de pârât, iar nu de reclamant, întrucât, în raport de soluţia pe fond dată în decizia de apel , pârâtul-recurent a avut câştig de cauză, neavând interes a formula recurs.
Recurentul a adus critici pe fondul cauzei direct în recurs, ori în acest mod pot fi calificate ca fiind critici noi, formulate omisso medio, adică fără a fi făcut obiectul analizei instanţei de apel.
În apel nu s-a criticat sentinţa sub aspectul modului de soluţionare a cererii în raport de pârâtul-recurent, iar invocarea criticii direct în recurs este inadmisibila.
În consecinţă, instanţa, constată ca fiind incidente dispoziţiile art. 294 alin. 1 Cod procedură civilă, urmând în consecinţă ca în baza art. 312 Cod procedură civilă, să fie respins recursul ca inadmisibil.
(Decizia nr. 8852/21.09.2012 - Secţia I Civilă, rezumatjudecător Stelian Aurelian Cadea).
| ← Excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant. Persoana... | Procedură civilă. Autoritate de lucru judecat. Înţeles. → |
|---|
